AFFAIRE SAINT-ADAM ET MILLOT c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

26.04.2007

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE SAINT-ADAM ET MILLOT c. FRANCE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

În cazul Saint-Adam și Millot c. Franța (solicitarea nr. 72038/01) se pronunță în favoarea Satisfacție echitabilă STRASBURG 26 aprilie 2007 definițieF 26/07/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cazul Saint-Adam și Millot c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se întrunește într-o cameră compusă din dnii Cabral Barreto președinte J.-P. Costa Türmen mei Mularoni Fura-Sandström Jočienė, Popović, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 27 martie 2007, Rend hotărârea adoptată la această dată de procedură se găsește o cerere (n 72038/01) îndreptată împotriva Republicii Franceze și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dl Jean-Patrick Saint-Adam ( Hotărârea în acțiunea principală mai sus), Curtea a ajuns la concluzia că încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție, pe motiv că reclamanții nu au beneficiat de un proces echitabil din cauza unei intervenții legislative (art. 87 din Legea nr. 96-314 din 12 aprilie 1996) de reglementare definitivă și retroactivă a fondului litigiului care îi opozase unei instituții bancare, Crédit Lyonnais. În hotărârea sa din acțiunea principală, Curtea a stabilit problema prejudiciului moral și a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată; acestor titluri le-a alocat în comun reclamanților 5 000 EUR ( În consecință, Comisia a rezervat acest aspect al întrebării și a invitat guvernul și reclamanții să îi transmită în scris observațiile lor în termen de trei luni și, în special, să îi ofere informații cu privire la orice acord la care ar putea ajunge (hotărârea din acțiunea principală, punctul 33 și punctul 3 din acord). În conformitate cu art. 41 din convenție, atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În hotărârea sa din acțiunea principală, Curtea a hotărât definitiv cu privire la cererile reclamantului referitoare la prejudiciul moral și la cheltuielile și cheltuielile de judecată. În ceea ce privește prejudiciul material, aceasta a judecat următoarele (§ 33) (...) Curtea arată în speță că, în hotărârea sa din 24 mai 1998, Curtea de Apel de la Dijon, care le-a acordat reclamanților câștig de cauză, a respins art. 87 din Legea nr. 96-314 din 12 aprilie 1996 pe motiv că aplicarea sa ar duce la încălcarea articolului 6 alineatul (1). Subliniind în mod special că "preeminența dreptului și noțiunea de proces echitabil consacrată de [acest articol] se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrația justiției în scopul de a influența soluționarea judiciară a unui litigiu În ceea ce privește jurisprudența Curții, aceasta a aplicat taxa pozitivă anterioară legii din 12 aprilie 1996 și a încheiat ulterior cu nulitatea contractului de împrumut și a precizat că va fi de competența fiecărei părți să restituie celeilalte sume încasate în executarea acestuia. Curtea de Casație a cenzurat apoi această decizie pe motiv că Curtea de Apel de la Dijon a omis să aplice art. 87 din Legea din 12 aprilie 1996 și a trimis cauza și părțile în fața Curții de Apel de la Besançon în scopul aplicării acestei dispoziții, ceea ce constituie baza constatării încălcării articolului 6 alineatul (1) la care ajunge Curtea. Aceasta înseamnă, fără îndoială, că, în cazul în care această încălcare a Convenției nu s-ar fi produs, situația reclamanților cu privire la contractul de împrumut în litigiu ar fi fost reglementată de concluziile hotărârii Curții de Apel de la Dijon din 24 mai 1998: fiecare parte ar fi restituit celeilalte părți sumele percepute în executarea contractului. Curtea deduce din aceasta că încălcarea convenției constatată în speță este susceptibilă să fi cauzat reclamanților o pagubă materială care corespunde diferenței dintre, pe de o parte, sumele (actualizate) pe care le-au plătit efectiv Crédit Lyonnais în temeiul acestui contract și în executarea hotărârii Curții de Apel din Besançon din 12 decembrie 2001 și, pe de altă parte, suma (actualizată) a capitalului, presupunând totuși că există o astfel de diferență. Or, în cazul în care diferite date tind să demonstreze că acest lucru este cazul, recurentele nu furnizează toate elementele necesare pentru calcularea exactă a sumei de care este vorba. În consecință, Curtea consideră că, în circumstanțele cauzei, acest aspect al problemei aplicării articolului 41 nu se află în stare de ; prin urmare, trebuie să fie rezervată luându-se în considerare posibilitatea unui acord între statul pârât și cei interesați [art. 75 alineatul (1) și art. 4 din Regulamentul de procedură]. (...) Prin urmare, întrebarea care trebuie examinată în acest caz este dacă, având în vedere observațiile și elementele prezentate de părți, există o diferență între sumele (actualizate) pe care reclamanții le-au plătit efectiv Crédit Lyonnais în temeiul contractului în litigiu în executarea hotărârii Curții de Apel din Besançon de la 12 decembrie 2001 și, pe de altă parte, suma (actualizată) a capitalului. Guvernul atrage atenția Curții asupra dificultății pe care o are de a oferi indicații precise în această privință, în timp ce, cu excepția celor comunicate dosarului, nu are acces la dovezile pe care numai părțile la contractul în litigiu le dețin. În continuare, subliniază că nu s-a stabilit nimic cu privire la executarea hotărârii Curții de Apel de la Versailles, ceea ce împiedică evaluarea diferenței dintre sumele plătite și sumele datorate în temeiul contractului. Cu toate acestea, guvernul subliniază că reclamanții susțin că principalul capital a fost rambursat Crédit Lyonnais înainte de procedura în fața Curții de Apel din Dijon și că acesta este motivul pentru care Curtea de apel de trimitere după spargere i-a condamnat să plătească numai dobânzile, adică 61 216,61 EUR, devenind 86 401,13 EUR. Or, această sumă nu ar corespunde numai intereselor, ci intereselor pentru 7 477,96 EUR și principalului pentru 51 441,91 EUR, această sumă fiind inclusă atât în decizia Tribunalului de Mare Instanță din Dijon (înainte de rambursarea pretinsă) cât și în cea a Curții de Apel din Besançon. Guvernul precizează că, în cazul în care această ultimă instanță nu califică cele două sume, aceasta le distinge în mod clar, iar modalitățile de calculare a dobânzilor de întârziere, diferite din cele două sume, demonstrează că este vorba de o parte a dobânzilor și, pe de altă parte, de principal. Deduce că există motive să se considere că reclamanții nu au rambursat principalul (51 451,91 EUR) la Crédit Lyonnais. În această ipoteză, acest principal, la care se adaugă dobânda datorată de la hotărârea, depășește în mare măsură dobânda care ar fi putut fi plătită anterior de către reclamanți. În opinia sa, cu excepția cazului în care reclamanții prezintă orice document care stabilește că confiscarea cu titlu remunerabil autorizată în 2005 a condus la plăți efective în beneficiul Crédit Lyonnez mai mari decât valoarea principalului și a dobânzilor, care nu sunt datorate în temeiul contractului, dar care se află în curs de desfășurare de la data hotărârii judecătorești, trebuie să se constate că nu au suferit niciun prejudiciu material. Cu toate acestea, în cazul în care Curtea ar constata realitatea, guvernul consideră că ar putea fi vorba doar de un prejudiciu material indirect care nu poate fi reparat în proporție de peste 1000 EUR. Reclamanții indică faptul că au plătit periodic termenele lunare pentru un total de 137 365,76 FRF (4 905,92 FRF timp de 28 de luni), precum și o parte a scadenței din luna mai 1991, în valoare de 4 096,83 FRF (806,09 FRF au rămas datorate în acest titlu) , astfel încât, în luna mai 1991, ei au plătit 141 462,59 FRF. În plus, acestea produc o scrisoare notarială datată 21 octombrie 1996 din care reiese că, în cadrul realizării bunurilor lor, au plătit 240 000 FRF la 22 martie 1994 în mâinile notarului însărcinat cu distribuirea fondurilor. Prin urmare, Crédit Lyonnais ar fi primit de la reclamanți 381 462,52 FRF (58 153,56 EUR) , prin urmare, nu ar fi lipsit decât 18 537,41 FRF, adică 2 851,90 EUR, pentru rambursarea integrală a capitalului împrumutat. Reclamanții precizează că, în cadrul executării hotărârii Curții de Apel de la Besançon, hotărârea Curții de Apel de la Versailles din 21 aprilie 2005 a autorizat Crédit Lyonnais să sesizeze remunerarea recurentei în valoare de 86 401,13 EUR (a se vedea hotărârea din acțiunea principală, §§ 9-10), ceea ce depășește în mare măsură restul capitalului datorat ; persoana interesată, care nu putea face față acestei plăți, a obținut un plan de supraîndatorare, stabilit la 24 noiembrie 2005 de către Comisia pentru supraîndatorare a particularilor din Yvelines; în executarea acestui plan, ea plătește lunar o anumită sumă Crédit Lyonnais, având în vedere rambursarea la termen a acestei sume. 10. În primul rând, Curtea intenționează să stabilească dacă există o diferență între, pe de o parte, sumele (actualizate) pe care reclamanții le-au plătit efectiv Crédit Lyonnais în temeiul contractului în litigiu în executarea hotărârii Curții de Apel din Besançon din 12 decembrie 2001 și, pe de altă parte, suma (actualizată) a capitalului. În acest caz, Comisia consideră că este corect și rezonabil să actualizeze sumele în cauză la 1 ianuarie 2007 și să se bazeze pe valorile anuale medii ale indicelui prețurilor de consum (fără tutun) ale gospodăriilor urbane al căror șef este muncitor sau angajat, astfel cum este stabilit de Institutul Național de Statistică și Studii Economice ( ianuarie 2007, aceste valori au fost următoarele - baza 100 în 1989 : 134,47 - baza 100 în 1990 : 128,47 - baza 100 în 1991 : 125,27 - baza 100 în 1994 : 119,37. 11. Acest lucru fiind subliniat, Curtea amintește că contractul de împrumut în litigiu încheiat în decembrie 1988 a vizat o sumă de 400 000 FRF (rambursabilă în 144 de termene lunare de 4 luni). 905,92 FRF). Actualizat după cum s-a arătat mai sus, această sumă este de 537 880 FRF, adică 81 999,28 EUR. 12. În plus, din dosar reiese că reclamanții au plătit: în 1989 și 1990, toate termenele lunare datorate pentru acești ani; în 1991, primele patru termene plus suma de 4 096,83 FRF; în 1994, 240 000 FRF. Ei au plătit următoarele sume creditorilor lor. În 1989: 58 871,04 FRF 79 163,89 068,46 În 1990: 58 871,04 FRF 75 631,63 529,97 În 1991: 23 720, 51 FRF 714,68 529,97 În 1994: 240 000 FRF 286 488 674,81 Ca urmare, reclamanții au plătit 71 803,21 EUR (valoare la 1 ianuarie 2007) Crédit Lyonnais. 13. 1 ianuarie 2007) pentru a rambursa capitalul împrumutului (81 999,28 - 71 803,21). 14. Curtea constată apoi că confiscarea remunerării recurentei autorizate în beneficiul Crédit Lyonnais se referă la 86 401,13 EUR, adică la o sumă care depășește cu mult valoarea actualizată a restanței capitalului datorat (10 196,07 EUR). 401,13 EUR; într-adevăr, aceasta a obținut un plan de supraîndatorare în noiembrie 2005, în care plătește lunar o anumită sumă către Crédit Lyonnais, având în vedere plata acestei sume. Reclamanții nu precizează durata acestui plan, dar din documentele pe care le produc reiese că este vorba de aproximativ 20 de ani. De asemenea, reclamanții nu oferă detalii cu privire la suma deja percepută de Crédit Lyonnais în cadrul acestui plan (și nici cu privire la valoarea scadențelor), dar nu este dubios având în vedere documentele disponibile care până în prezent sunt mai mici de 10 196,07 EUR. Cu siguranță, trebuie dedus din aceasta că reclamanții nu pot să se prevaleze astăzi de realizarea unei daune materiale cauzate de încălcarea convenției constatate de Curte. Cu toate acestea, acest prejudiciu se va realiza în mod sigur în viitor, deoarece punerea în aplicare a planului de supraîndatorare va duce la plata de către solicitanți a unei sume mai mari decât aceasta din urmă. Potrivit Curții, în aceste circumstanțe speciale, statul pârât ar trebui să preia, cu titlu de prejudiciu material, diferența dintre suma pentru care a fost autorizată confiscarea remunerării recurentei și valoarea actualizată a restanței capitalului datorat, chiar dacă reclamanții nu au plătit până în prezent integral prima dintre aceste sume. În ceea ce privește evaluarea acestui prejudiciu, deoarece părțile nu au furnizat toate elementele necesare pentru un calcul precis, Curtea nu are de ales decât să își facă propria estimare pe baza elementelor de care dispune. Din acestea rezultă că valoarea prejudiciului material este de ordinul a 76 205,06 EUR (86 401,13-10 196,07) Cu toate acestea, trebuie să se țină seama în special de faptul că planul de supraîndatorare stabilește rambursările datorate de recurentă pentru împrumutul în litigiu pe o perioadă de aproximativ 20 de ani și că, plătit astăzi reclamanților, suma destinată acoperirii acestui prejudiciu ar produce dobânzi dacă ar fi plasată pentru aceeași perioadă. Acest lucru este considerat, făcând propria sa estimare astfel cum s-a anunțat, Curtea consideră echitabilă alocarea a 60 000 EUR reclamanților în comun pentru daune materiale. Interese moratorii 15. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, spune că statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 60 000 EUR (60 000 EUR) pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 26 aprilie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle Cabral Barreto Grefier Președinte