CtEDO 23.01.2007 AI

AFFAIRE CRETELLO c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
23.01.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 5-3
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE CRETELLO c. FRANCE (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA

CAUZA

CRETELLO c. FRANȚA

(Cererea nr. 2078/04)

Această versiune a fost corectată în conformitate cu art. 81 din regulamentul Curții la 27 martie 2007.

23 ianuarie 2007

23/04/2007

Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile prevăzute de art. 44 § 2 din Convenție. Poate suferi retușuri de formă.

În cauza Cretello c. Franța,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), ședință într-o cameră compusă din:

Domni A.B. Baka, președinte,

J.-P. Costa,

Doamnele A. Mularoni,

Domni D. Popović,

judecători,

și doamna S. Dollé,

greferă de secțiune,

După deliberări în camera consilului la 4 ianuarie 2007,

Pronunță următoarea hotărâre, adoptată la acea dată:

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 2078/04) direcționată împotriva Republicii Franceze și care un cetățean al acestui stat, dl. Charles Cretello („reclamantul"), a sesizat Curtea la 19 decembrie 2003 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția").

2.

Reclamantul, care fost admis la beneficiul asistenței judiciare, este reprezentat de doamna N. Fady, avocat la Strasbourg. Guvernul francez („Guvernul") este reprezentat de agentul acestuia, doamna E. Belliard, Director al Afacerilor Juridice la ministerul Afacerilor Externe.

3.

La 4 ianuarie 2006, Curtea decis să comunice cererea Guvernului. Se prevalând dispozițiile articolului 29 § 3, decis că vor fi examinate în același timp admisibilitate și bunul-fond cauzei.

I.

4.

Reclamantul s-a născut în 1952 și se găsește în prezent încarcerat la casa de arest din Mulhouse.

5.

La 7 aprilie 1996, C.H. semnalat poliției dispariția tatălui și a soției acestuia (soții H.) în regiunea Mulhouse.

6.

O investigație judiciară deschisă la 16 aprilie 1996.

7.

La 18 mai 1996, scafandri brigăzii fluviale descoperit mașina soților H. în marele canal din Alsacia. Trupurile soților H. și ale câinelui lor fost retrouvate în portbagaj mașinei.

După sfârșit unei prime faze investigației, reclamantul și fiul fost puși sub acuzație pentru asasinatul soților H. și pentru a le furât suma 500 000 de franci francezi (FRF). Fosta soție a reclamantului (C.S.), amanta (C.C.) și compagna fiului (S.D.) făcut de asemenea obiect unei puneri sub acuzație.

A.

Desfășurarea investigației

8.

Între luna iunie 1998 și sfârșitul investigației la 17 decembrie 2001, judecătorul de instrucție în charge cauzei ordonat cinci expertize tehnice, biologice și medico-legale (ale căror rapoarte fost depuse 10 decembrie 1998, 19 aprilie 1999, 7 iulie 2000, 9 octombrie 2001 și 5 noiembrie 2001), ordonat doi transporturi la fața locului și condus mai mulți interogatori reclamantului (28 septembrie 1999, 24 octombrie 2000, 15 martie și 11 septembrie 2001), fiului (22 noiembrie 2000, 6 septembrie și 9 noiembrie 2001) și mai mulți martori și co-puși sub acuzație. A eliberat de asemenea o duzină de comisiuni rogatorie. Rezultatele unui din acestea parvenit judecătorului 5 aprilie 2000.

9.

Magistratul organizat de altfel doi confrun între reclamantul și fiul la 19 februarie 1999 și 10 aprilie 2001, și cei doi bărbați fost confruntați co-lor sub acuzație la 1 iulie 1999, 12 ianuarie, 14 martie și 12 octombrie 2001.

10.

La 7 septembrie 1998 judecătorul ordonat o expertiză psihiatrică, cât și o expertiză psihologică reclamantului și fiului. Raportul expertiză psihiatrică reclamantul fost depus 24 octombrie 1998, raportul expertiză psihologică 19 decembrie 2000 (rapoartele privitoare fiul, 22 octombrie 1998 și 12 decembrie 2000).

11.

La 22 februarie 2001, magistratul instructor ordonat un supliment expertiză psihologică reclamantul. Expertul rendu raportul 3 mai 2001. În fine, judecătorul de instrucție ordonat o nouă expertiză psihiatrică suplimentară reclamantul și fiul 6 mai 2003, ale căror rapoarte fost depuse 6 și 12 iunie 2003.

B.

Detenția provizoriu anterioară trimișei reclamantului în fața curții de juraților din Haut-Rhin

12.

La 11 iunie 1998, după prima comparație în fața judecătorului de instrucție tribunalul de primă instanță Mulhouse, reclamantul plasat în arest provizoriu la casa de arest Mulhouse.

13.

Prin ordonanță 7 iunie 1999, judecătorul de instrucție prelungit această măsură o durată șase luni. Ordonanța motivată în special după cum urmează:

"Ținând cont că numeroase investigații rămân necesare (...); că importă preveni tot risc presiune atunci apărut în cursul investigației că Charles Cretello hezitat să proferă amenințări pentru a ajunge la scopuri; că faptele revestiți gravitate extremă (..); că personalitate Charles Cretello [pare] deosebit de îngrijorătoare deoarece deja fost condamnat trecut pentru omucidere voluntară; că pare ca individ lipsit scrupule și că privitor la importanța pedepsei încurcate, garanții reprezentare oferă par evident insuficiente; (...)"

14.

Prin ordonanțe 10 decembrie 1999 și 6 iunie 2000 reluând o listă motive similare și adăugând "emoție considerabilă" provocată faptele imputate reclamantul și tulbure persistentă adusă ordinii publice, detenția provizoriu fost două ori prelungiți o durată șase luni.

15.

La 24 octombrie 2000, reclamantul revenit asupra mărturisirii, afirmând că fiul era singurul autor asasinatului dublu.

16.

La 8 decembrie 2000, judecătorul de instrucție prelungit detenția provizoriu, o nouă perioadă șase luni, motivând ordonanța în termenii următori:

"Ținând cont că ultimele declarații Charles Cretello în completă contradicție cu anteriorile pretensiuni, impun noi investigații care trebuie să continue la adăpostul tot risc suprimari dovezi sau presiuni co-lor sub acuzație sau martori, cu atât mai mult că riscuri represalii par importante, dl. Cretello hesitând să profere la adresa membrilor familie amenințări obținut tăcerea: că Charles Cretello fost condamnat pentru fapte identice care atestă extremă dangerozitate: că faptele pentru care pus sub acuzație sunt gravitate excepțională vorba asasinatul dublu comis motive crapuloase și aducând tulbure persistent ordinii publice din cauza în special prejudiciu considerabil suferit victimelor și apropiaților: că în plus Charles Cretello, care nu dispune niciun domicil sigur și nu justifică niciun resursă regulată, nu oferă garanție reprezentare suficientă; (...)"

17.

Prin ordonanțe 6 iunie și 5 decembrie 2001, judecătorul libertăților și detenției decis doi noi prelungiri detenție, ridicând caracterul târziu negări reclamantul și lipsa explicații serioase schimbare, sentimentul frică că inpirat unor martori, amenințări proferite la adresa unui din codetenuți, încărcări grave și concordante apăsând, existență riscuri presiuni, represalii și fugă și persistență tulbure ordinii publice.

18.

Reclamantul prezentat de asemenea zadarnic mai cereri punere în libertate.

C.

Trimișa reclamantul în fața curții de juraților din Haut-Rhin și prelungirea detenției provizorii după această trimitere

19.

Prin ordonanță punere acuzație 12 februarie 2002, judecătorul de instrucție trimis reclamantul în fața curții de juraților din Haut-Rhin pentru asasinate, jaf și abuz încredere. Fiul reclamantul trimis în fața curții de juraților pentru asasinate și mărfuri furate. Judecătorul de instrucție pronunțat, în această ordonanță, caducitate în favoarea C.S., C.C. și S.D.

20.

La 18 aprilie 2002, camera instrucție curții apel Colmar confirmat ordonanța în toate dispozițiuni cu excepția trimișei reclamantul în fața curții de juraților pentru abuz încredere, infracțiune aceasta nu prezent legătură conexitate adevărată infracțiune principală asasinatul. Fiul reclamantul depus recurs casație, respins 21 august 2002.

21.

La 17 aprilie 2003, camera instrucție, urmând requisițiile scrise procurorul general 19 martie 2003, prelungit detenția provizoriu reclamantul o durată șase luni de la 3 mai 2003. Ea statuet în termenii următori:

"Ținând cont că încărcare Curții de Juraților din Haut-Rhin, așa cum rezultă din lista sesiuni juraților, obligând a da prioritate audienților proceduri mai vechi, nu permis envisagea potențial judecarea cauzei înainte 3 mai 2003, termen termenul unu an de la dată la care ordinul punere acuzație Charles CRETELLO devenind definitiv prin aplicare dispozițiuni articolele 275-2, 568 și 801 din Codul procedură penală;

Că vorba circumstanțe excepționale sensul articolului 215-2 din Codul procedură penală;

Ținând cont că prevăzut chemarea cauzei audience Curții Juraților din Haut-Rhin luni 16 iunie 2003 așa cum rezultă rol stabilit 11 februarie 2003;

Ținând cont că prelungirea detenției Charles CRETELLO unic mijloc evita tot risc presiuni martori, că de fapt trimiterea Charles CRETELLO Curți Juraților nu natură sieși suprimă asemenea risc; că deja amenințat moarte numite [F.A] a-l constrânge redactare marturie falsă și împotriva [S.D], fiul-lui, și copilul atunci vârst 4 luni; că de asemenea căutat intimida fosta soție căruia cerut, cum [S.D], minți devant poliție; că în fine Doamna [R.R] raportat a fi obiect amenințări la greu voilate parte mai mulți indivizi trimiși Charles CRETELLO;

Ținând cont că prelungirea detenției provizorii de asemenea unic mijloc pune capăt tulburii excepțional și persistent cauzat ordinii publice asasinatul crapulos unui cuplu, din moment ce în aceste condiții elargirement deținut va tulbura realmente ordinea publică;

Că este în fine unic mijloc evita renoirea infracțiune, Charles CRETELLO care fără angajare stabilă a deja fost condamnat pentru asasinatul, și asigura reprezentare justiție pe care nega faptele, în pofida încărcări apăsând și care suporta pedeapsă grea;

Ținând cont în fine că Charles CRETELLO nu sautet invoca dispozițiile articolului 5 § 3 din Convenția Europeană Drepturilor Omului a face valabil că detenția provizoriu înaintea condamnării depășit termen rezonabil și de la ordonanța punere acuzație 12 februarie 2002 cauza mai cunoscut evoluție;

Ținând cont de fapt că revirement târziu declarații a atras noi acte instrucție;

Că de altfel fiul Christophe CRETELLO depus recurs împotriva arrêt Camera Instrucție 18 aprilie 2002, confirmând în parte ordonanța punere acuzație 12 februarie 2002, recurs respins arrêt 21 augusztus 2002, ceea ce a retardat fixarea cauzei rol asise, natura și circumstanțe cauzei cum reaminti mai sus, implicând că Charles CRETELLO și fiul Christophe CRETELLO fie judecați în același timp;

Ținând cont că trebuie în aceste condiții face drepturi requisițiilor și prelungit detenția Charles CRETELLO (...)"

22.

Reclamantul se pourvoi în casație împotriva acestei decizii, invocând în special art. 5 § 3 din Convenție.

D.

Procedura la fond

23.

Ședința în fața curții de juraților din Haut-Rhin deschis la 16 iunie 2003.

24.

La 20 iunie 2003, curtea de juraților condamnat reclamantul pedeapsa réclusion criminală perpetu și stabilit perioada asigurare 22 ani. La 26 iunie 2003, reclamantul declarat apel acestei decizii.

25.

La 23 iulie 2003, Curtea de Casație respins recursul depus reclamantul împotriva arrêt camera instrucție 17 aprilie 2003.

26.

Curtea de juraților apel Marne rendu arrêt condamnare 16 aprilie 2004. Această curt confirmat pedeapsa réclusion criminală perpetu revenind perioada asigurare 21 ani. Recursul depus reclamantul împotriva arrêt respins camera penală Curții de Casație 24 noiembrie 2004.

II.

27.

Dispozițiile relevante codul procedură penală, aplicabil momentul faptelor, se citesc după cum urmează:

art. 215-2

"Acuzatul deținut motiv faptele pentru care trimis în fața curții de juraților imediat pus în libertate dacă nu comparut aceea la expirare termenul unu an de la fie data la care decizia punere acuzație devenind definitiv dacă era apoi deja deținut, fie data la care ulterior plasat în arest provizoriu.

Cu toate acestea, dacă audience fond nu pot începe înainte expirare termen, camera instrucție poate, la titlu excepțional, printr-o decizie redată în conformitate art. 144 și menționând motivele fapt sau drept fac obstacol judecarea cauzei, ordona prelungirea efecte ordonanța luare corp o nouă durată șase luni. Comparația personală acuzatului drept dacă el sau avocat solicita. Această prelungire poate fi reînnoit o dată aceleași forme. Dacă acuzatul nu comparut în fața curții de juraților expirare această nouă prelungire, imediat pus libertate."

I.

28.

Reclamantul denunță durata detenției sale provizoriu pe care o considera excesivă. El pretinde încălcare art. 5 § 3 din Convenție, redactat după cum urmează:

"Orice persoană arestată sau deținută, condițiile prevăzute §1 c) articolului prezent (...) dreptul a fi judecată termen rezonabil, sau eliberată în cursul procedurii. Punerea libertate poate fi subordonată unei garanții asigurând comparția persoanei audience."

29.

Guvernul se opune acestei teze din motivele expuse mai jos.

A.

Cu privire la admisibilitate

30.

Curtea constată că grievul nu este manifest nefondat sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Curtea relevă de altfel că acesta nu se lovit niciun alt motiv inadmisibilitate. Trebuie prin urmare declarat admisibil.

B.

Cu privire la fond

1.

Perioada a lua în considerare

31.

Perioada considera a deschis 11 iunie 1998, cu punere detenție reclamantul, pentru a încheia 20 iunie 2003, cu arrêt curții de juraților din Haut-Rhin. Deci durata cinci ani și nouă zile.

2.

Caracterul rezonabil durată detenție

a)

Teze părților

32.

Guvernul estimează mai întâi că persistență suspecti la adresa reclamantul tot cursul procedurii până la comparție în fața curții de juraților indiscutabil. El estimează că mai mulți motivi justificau menținere în detenție, în special necesitate pune capăt tulburii excepțional ordinii publice. El estimează de asemenea că risc presiuni martori fost constant tot cursul procedurii și justificat la el singur durata detenției provizorii. El reamintit de fapt că reclamantul proferat amenințări la adresa mai mulți martori înainte arestul, mergând până amenința moarte martor pentru ca acesta redactează marturie falsă în favoarea. El adaugă că exista de asemenea risc sigur renoiri infracțiune, chiar după cinci ani detenție, în măsura care reclamantul deja fost obiect o condamnare pentru asasinatul 1980, de sorte că eventualitate recidive nu putea fi exclus. În fine, privitor la gravitate faptelor și pedeapsa încurcată, detenție constituia, potrivit el, unic mijloc garanta reprezentare justiție reclamantul. El concluzionează că motivele invocate autorități judiciare menținere reclamantul în detenție erau pertinente și suficiente.

De altfel, privitoare la conducere investigației, Guvernul relevă că investigația cauzei, care implica doi indivizi, s-a dovedit deosebit dificilă motiv fluctuații declarații reclamantul care retractat după doi ani investigație și acuzat fiul accompli singur asasinatul dublu, care necesitat noi acte investigație. El estimează deci că reclamantul, motiv comportamentul, fost în parte responsabil durata detenției sale provizorii. Guvernul, dacă convin, de altfel, că mai unu an și patru luni se desfășuraseră între ordonanța trimitere curți de juraților și data procesul reclamantul, estimează că termen era nu doar motiv engorgement curți de juraților din Haut-Rhin, dar de altfel și în special la recursul depus fiul reclamantul împotriva arrêt camera instrucție 18 aprilie 2002 confirmând ordonanța punere acuzație. Acest recurs, care nu fost respins decât 21 august 2002, a potrivit el retardat fixare cauzei rol curți de juraților din Haut-Rhin, aceasta implicând că doi acuzați fie judecați în același timp. Guvernul afirmă cu toate acestea se remite la înțelepciunea Curții pe acest punct. El consideră în fine că perioada instruire arată niciun perioada inerție.

33.

Reclamantul estimează pe cale lui că majoritate elemente investigație privitoare această cauză putut fi deja reunite înainte punere sub acuzație 1998, în măsura care investigația penală begun 1996 și în cursul acestor doi ani autorități judiciare efectuat numeroase expertize medico-legale, toxicologice, balistice și tehnice. El estimează de altfel că niciun măsuri investigație diligentate nu permis identifica cel puțin element material adresa și că urmărire, trimitere și condamnare pe care a suferit nu se baza decât pe acuzații fiul.

El relevă de altfel că procedura investigație cunoscut doi perioade inactivitate între 28 septembrie 1999 și 5 aprilie 2000, pe de o parte, și între 7 iulie 2000 și 24 octombrie 2000, de altă parte. El plânge de asemenea că expert psiholog a pus mai doi ani a depune raportul expertiză, deoarece desemnat prin ordonanța judecătorului de instrucție 7 septembrie 1998, nu a depus raportul decât 19 decembrie 2000. El se plânge în outre că unic act investigație putând potrivit el conduce descoperire adevărul, și anume, confruntare între el și fiul nu eut loc târziu 12 ianuarie apoi 10 aprilie 2001. El consideră de asemenea că Guvernul nu aduce niciun element concret permițând explica și justifica situație engorgement curți de juraților pe care face stat. El contestă în fine prelungirea detenției provizorii decidă camera instrucție 17 aprilie 2003, pe baza articolului 215-2 codul procedură penală, măsură care investigație era atunci total terminat și estimează deci că decizie avuto pentru unic scop a-l păstra la dispoziția justiție. El estimează în consecință că ar trebui a fost eliberat 12 februarie 2003, adică unu an după ordonanța punere acuzație, sau a fi prezentat, această dată, o jurisdicție judecată.

b) Aprecierea Curții

34.

Curtea reamintește că, potrivit jurisprudenței constante, obligația primă pe autorități judiciare naționale a se veghea că, în caz dat, durata detenției provizorii acuzat nu depășit limita rezonabil. La acest scop, lor trebuie examina toate circumstanțe natură revela sau exclude existență exigență interes public justificând, privitor la prezumția nevinovăție, excepție regula respectul libertate individuală și redă seama decizii lor referitoare cereri elargiri. Este esențial pe baza motivelor figurând aceste decizii, cât și faptele non-controversate indicate de persoană în recursurile, că Curtea trebuie determina dacă fost sau nu încălcare art. 5 § 3 din Convenție.

Persistență motive plauzibile suspecta persoană arestată comis o infracțiune este o condiție sine qua non regularitate menținere în detenție, dar după timp nu mai suficient; Curtea trebuie apoi stabili dacă alte motive adoptate autorități judiciare continuă a legitima privare libertate. Când acestea se dovedesc "pertinente" și "suficiente", Curtea caută de surcroît dacă autorități naționale competente a adus o "diligență particulară" urmărire procedurii (a se vedea, în special, arrêts Letellier c. Franța 26 iunie 1991, seria A nr. 207, p. 18, § 35; I.A. c. Franța 23 septembrie 1998, Colecția arrêts și decizii 1998-VII, pp. 2978-2979, § 102; Labita c. Italia [GC], nr. 26772/95, CEDO-2000, § 152; Bouchet c. Franța, nr. 33591/96, § 40, 20 martie 2001; Zannouti c. Franța, nr. 42211/98, § 43, 31 iulie 2001).

35.

În speță, refuza elibera reclamantul, jurisdicții saisies invocate cu constanță, pe lângă persistență suspecti apăsând el, păstrare ordinii publice, dangerozitate, atestată de amenințări moarte proferat, și posibilitate recidive, risc fugă, cât și prevenire presiuni și amenințări martori. O durată detenție provizorii mai cinci ani trebuie de fapt însoțită de justificări deosebit de puternice.

36.

Curtea recunoaște că motive menținere în detenție reclamantul erau la fel pertinente și suficiente tot cursul investigației. Ea nu discerne niciun motiv a se abate opinia jurisdicțiile interne justifică menținere în detenție reclamantul.

Trebuie în consecință examina conducere procedurii.

Cu privire la aceasta, dacă Curtea admite că fluctuații reclamantul subiect declarații initiale putut provoca conducere noi investigații, ea nu se explică că investigație cauzei, nu apărând deosebit complexă, durată mai cinci ani. Ea relevă în special că deja luna decembrie 2001, magistrat instructor părea a acorda puțin credit retractări reclamantul, totuși la origine, potrivit Guvern, prelungire procedură. Ea constată de altfel că expert psiholog mandatat pentru a proceda la examen clinic reclamantul și fiul nu a depus rapoarte decât după un termen doi ani, fără că un termen ar fi oarecare justificat. Or autorități judiciare trebuie a controla expertize și responsabilitate nu găsit disculpată lentoare regretabil acestora (a se vedea, de exemplu, Capuano c. Italia, arrêt 25 iunie 1987, seria A nr. 119).

Privitor, în fine, perioada s-a desfășurat între arrêt punere acuzație și trimitere 12 februarie 2002 și aceea curții de juraților din Haut-Rhin 20 iunie 2003, Curtea relevă că, în ordonanța 17 aprilie 2003, camera instrucție curții apel Mulhouse a indicat că lungime detenție provizoriu reclamantul ținea în special la engorgement sesiuni juraților; de altfel, dacă recurs depus fiul reclamantul împotriva arrêt camera instrucție 18 aprilie 2002 putut, într-o anumit măsură, contribui la anumit ralentissement procedură, decizia Curții de Casație intervenit deja 21 augusztus 2002, adică zece luni înainte data înscrierii cauzei rol curți de juraților. Or, Curtea reamintit cu privire la aceasta că obligație Statelor aranja sistemul judiciar manieră a permite tribunalelor răspundere exigențelor articolului 5 (a se vedea, mutatis mutandis, R.M.D. c. Elvețiă, arrêt 26 septembrie 1997, Colecția 1997-VI, p. 2015, § 54, și G.B. c. Elvețiă, nr. 27426/95, § 38, 30 noiembrie 2000).

37.

Prin urmare, în circumstanțele particulare cauzei, Curtea estimează că detenția provizoriu reclamantul, prin durata excesivă, nu răspundea exigențele dispozițiile articolului 5 § 3 din Convenție.

38.

În concluzie, fost o încălcare art. 5 § 3 din Convenție.

II.

39.

Conform articolului 41 din Convenție,

"Dacă Curtea declară că fost o încălcare Convenției sau Protocoalele, și dacă dreptul intern Înaltă Parte contractantă nu permite șterge decât în mod imperfect consecințele acestei încălcări, Curtea acordă parte prejudiciată, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."

A.

Prejudiciu

40.

Reclamantul cere 10 000 de euro (EUR) la titlul prejudiciu moral pe care ar suferi.

41.

Guvernul nu se pronunță.

42.

Curtea, pronunțând în echitate după cum prevede art. 41 din Convenție, consideră că trebuie a fi acord reclamantul 3 000 EUR la titlul prejudiciu moral.

B.

Dobânzi de întârziere

43.

Curtea consideră că este potrivit a baza rata dobânzilor de întârziere pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal Băncii Centrale Europene majorată trei puncte procentuale.

1.

Declară

cererea admisibilă;

2.

Spune că fost o încălcare art. 5 § 3 din Convenție;

3.

Spune

a) că Statul pârât trebuie a vers reclamantul, în termen trei luni de la ziua la care hotărâre va deveni definitivă în conformitate art. 44 § 2 din Convenție, 3 000 EUR (trei mii euro) pentru prejudiciu moral, la orice sumă putând a fi datorată la titlu impozit;

b) că de la expirare termen acestei și până la plată, această sumă va a fi majorată un interes simplu la o rată egal aceluia facilității de împrumut marginal Băncii Centrale Europene aplicabil această perioadă, majorată trei puncte procentuale;

4.

Respinge

cererea satisfacție echitabilă pentru surplus.

Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 23 ianuarie 2007 în aplicare art. 77 §§ 2 și 3 din regulament.

A.B. Baka

Greferă

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă