CtEDO 06.12.2007 Auto

AFFAIRE LEDRU c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
06.12.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE LEDRU c. FRANCE (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL LEDRU c. FRANȚA (solicitarea nr. 38615/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 decembrie 2007 DEFINITIVF 06/03/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Ledru c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii B.M. Zupančič, președinte, C. Bîrsan, J.-P. Costa, A. Gyulumyan, E. Myjer, I. Ziemel, I. Berro-Lefèvre, judecători, și al dlui S. Quesada, grefier de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 15 noiembrie 2007, înmânarea hotărârii, adoptată la această dată de procedură La originea cazului se găsește o cerere (n 38615/02) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Christian Ledru ( Patrick Coulon, profesor la Universitatea din Nisa-Sophia Antipolis. Guvernul francez a fost reprezentat de agentul său, dl R. Abraham, la care a aderat dl Belliard, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. La 11 martie 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. DE FAPT, reclamantul s-a născut în 1945 și își are reședința în Cannes-la-Bocca. Printr-o hotărâre din 3 octombrie 1997, Consiliul de Prud'om din Cannes a respins cererile reclamantului, în special în ceea ce privește plata daunelor-interese pentru încălcarea abuzivă a contractului de muncă, care îl leagă de societatea L. și a reținut că această întrerupere trebuia considerată o demisie. Reclamantul a făcut apel. La 4 aprilie 2000, Curtea de Apel din Aix-en-Provence a confirmat hotărârea. Prin hotărârea din 6 mai 2002, camera socială a Curții de Casație și-a respins recursul. Hotărârea a fost notificată reclamantului printr-o scrisoare din 27 mai 2002 cu privire la VIOLAȚII ALE ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIA 10. În acest scop, reclamantul invocă art. 1 din convenție, ale cărui dispoziții relevante se citesc astfel: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la motivul întemeiat pe lipsa de comunicare a reclamantului cu raportul consilierului raportor în fața Camerei Sociale a Curții de Casație 11. Reclamantul se plânge că nu a primit comunicarea raportului consilierului raportor în timp ce acest raport a fost transmis înaintea ședinței avocatului general. 12. Guvernul indică faptul că, în urma hotărârilor Reinhardt și Slimane-Kaid c. Franța (hotărârea din 31 martie 1998, Reinhardt și Slimane-Kaid c. Franța (hotărârea din 31 martie 1998, Reinhardt și Deciziile 1998 II) și Slimane-Kaid c. Franța 29507/95, 25 ianuarie 2000), au fost luate măsuri de către Curtea de Casație pentru a modifica modalitățile de cercetare și de judecată a cauzelor, astfel încât raportul consilierului raportor să poată fi transmis în termeni identici avocatului general și părților, punând capăt dezechilibrului pe care Curtea l-a putut evidenția în cauzele menționate anterior. Cu privire la admisibilitate13, Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea ia act de măsurile descrise de guvern, astfel cum a putut face în special în cadrul examinării cauzei Fabre c. France 69225/01, § 31, 2 noiembrie 2004). Cu toate acestea, Curtea amintește că a considerat deja că aceste măsuri nu erau relevante în momentul în care hotărârea în litigiu a fost pronunțată, în cazurile în care, ca în cazul de față, recurentul nu era reprezentat de un avocat în cadrul Consiliilor (a se vedea Mourges c. Franța, n 18592/03, § 23 și următoarele., 19 decembrie 2006). Curtea amintește că lipsa comunicării către reclamant sau către consiliul său, înainte de ședință, a primei părți a raportului consilierului raportor, în timp ce acest document a fost transmis avocatului general, nu se conformează cerințelor procesului echitabil (a se vedea Hotărârea Sibaud c. Franța, nr 51069/99, 18 ianuarie 2005; sau Hotărârea Bertin c. Franța, nr. 55917/00, § 26, 24 Cu toate acestea, Curtea constată că acest document nu a fost comunicat reclamantului în speță. 16. În consecință, aceasta concluzionează că art. 6 alineatul (1) din Convenție este încălcat cu privire la acest motiv. Cu privire la motivul întemeiat pe lipsa de comunicare a reclamantului în sensul concluziilor avocatului general înainte de ședința Camerei Sociale a Curții de Casație 17. Reclamantul se plânge că nu a primit o comunicare în sensul concluziilor avocatului general înainte de ședința Camerei Sociale a Curții de Casație. 18. Guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții cu privire la acest motiv. Cu privire la admisibilitatea 19. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea ia act de faptul că guvernul se supune acesteia pentru a aprecia temeinicia acestui motiv. Curtea constată că nu reiese din dosar, în special având în vedere data ședinței cauzei în fața Curții de Casație, că reclamantul a beneficiat de o practică diferită de cea descrisă de Curte în cauzele Vecină Franța 27362/95, § 27 - 34, 8 februarie 2000) și Meftah și alții c. Franța ([GC], n 32911/96, 35237/97 și 34595/97, § 49 - 52, CEDO 2002 VII). 21. Curtea nu constată, prin urmare, niciun motiv de a ajunge la o concluzie diferită de cea la care a ajuns în cauzele menționate anterior și ajunge la concluzia încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenție cu privire la acest motiv. Reclamantul contestă, de asemenea, faptul că nu a fost convocat la ședința Camerei Sociale a Curții de Casație și că nu a fost astfel în imposibilitatea de a răspunde concluziilor avocatului general. Reclamantul se plânge în sfârșit că Curtea de Casație nu ar fi efectuat o examinare efectivă a mijloacelor conținute în memoriile pe care le-a depus în fața acesteia. 23 Cu toate acestea, având în vedere concluziile la care a ajuns în cadrul celor două obiecțiuni anterioare, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze separat argumentul privind lipsa convocării reclamantului la ședință (Coorbanally c. Franța, nr. 67114/01, § in fine, 1 aprilie 2004) și cel întemeiat pe o pretinsă lipsă de examinare efectivă a mijloacelor de Casație invocate de solicitant. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 24. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 26. Guvernul consideră că această cerere este excesivă și consideră că acest prejudiciu nu are nicio legătură cu presupusele încălcări. 27. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcările constatate și pretinsul prejudiciu material și, prin urmare, respinge această cerere. Pe de altă parte, în ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că acesta este suficient de reparat de constatările de încălcare la care ajunge. Comisioane și cheltuieli de judecată 28. Reclamantul solicită, de asemenea, 3 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate, fără însă a ventila această sumă între cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și cele angajate în fața Curții. 29. Guvernul aprobă plata către reclamant a sumei pe care o solicită pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, sub rezerva prezentării documentelor justificative necesare. 30. În ceea ce privește eventualele cheltuieli pe care reclamantul le-ar fi suportat în fața instanțelor interne, Curtea consideră că nu este în niciun caz necesar să le ramburseze, deoarece acestea nu au fost, pe baza presupunerii stabilite, expuse pentru a remedia încălcările constatate (a se vedea, de exemplu, Lilly France c. Franța, nr 53892/00, § 33, 14 octombrie 2003). 31. În ceea ce privește cheltuielile efectuate în fața Curții, aceasta a reamintit în repetate rânduri că un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. Or, Curtea constată că pretențiile reclamantului în speță nu sunt însoțite de documentele justificative necesare, astfel încât nici o sumă nu poate fi, prin urmare, alocată. Prin aceste motive, CURȚIA, CĂTRE UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă menționată că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție cu privire la obiecțiunile întemeiate pe lipsa de comunicare a reclamantului, în cadrul comitetului în fața Camerei Sociale a Curții de Casație, a raportului consilierului raportor și, respectiv, a sensului concluziilor avocatului general afirmă că nu este necesar să se examineze separat celelalte obiecțiuni menționate faptul că constatarea încălcării oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de solicitant; respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 6 decembrie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Boštjan domnul Zupančič Grefier Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă