Corcuff împotriva Franței

La originea cauzei se află o cerere (nr o 16290/04) dirigată împotriva Republicii Franceze și care a fost depusă la Curte de un cetățean al acestui Stat, Dl. Bruno Corcuff (« reclamantul »), la 29 aprilie 2004 conform articolului 34 al Convenției de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (« Convenția »).

Reclamantul este reprezentat de Dna P. Spinosi, avocat la Paris. Guvernul francez (« Guvernul ») este reprezentat de agentul său, Dna E. Belliard, directoare a Afacerilor Juridice la ministerul Afacerilor Străine.

La 6 aprilie 2006, Curtea a hotărât comunicarea cererii Guvernului. Prevalând de dispozițiile articolului 29 § 3, a hotărât că vor fi examinate în același timp admisibilitatea și meritul cauzei.

La 15 februarie 2002, curtea de assize din Finistère l-a condamnat pe reclamant pentru mai mulți violatori comisi între 1995 și 1998.

Reclamantul a apelat această decizie conform legii din 15 iunie 2000.

La 2 mai 2002, Curtea de Casație a desemnat curtea de assize din Ille ‑ și ‑ Vilaine pentru a proceda la reexaminarea cauzei.

La 20 ianuarie 2003, o ședință de informare a fost dispensată jurații aleși la sorți pentru sesiune, pentru a le explica desfășurarea unui proces de assize și pentru a-i instrui pentru viitorul rol. A fost animată de președintele curții de assize, un avocat și un membru al procuraturii, și anume procurorul general C., de asemenea desemnat de procurorul general lângă curtea de apel din Rennes pentru a ocupa funcția procuraturii la procesul reclamantului.

Dezbaterile asupra acțiunii publice s-au desfășurat între 21 și 30 ianuarie 2003.

Procesul-verbal al ședinței din 21 ianuarie 2003 raportează în special modul în care jurații au fost aleși la sorți. Lista jurați este precedată de mențiunea următoare: « Prin întâmplarea tragerii la sorți, nicio recuzare nefind exercitată împotriva lor de către Apărare și nici de către Procuratură, juriul a fost compus din numiți : (...) »

Procesul-verbal al ședinței din 30 ianuarie 2003 indică că la deschiderea dezbaterilor asupra acțiunii civile, avocații reclamantului au depus concluzii, precum și o adeverință de colegul lor care participase la ședința de informare a jurați. Aceste ecrituri vizau obținerea de la curtea de assize să dea dovadă că interviul procurorului general C. cu jurații aleși la sorți era susceptibil să fi încălcat principiul egalității armelor.

Adeverința avocatului care participase la ședința de informare a jurați a fost redactată după cum urmează: « Atestez că la 20 ianuarie 2003, am participat la instruirea jurați ai sesiunii curții de assize de apel care urmau să se desfășoare în zilele următoare. Am intervenit în jurul orei 11h15, după difuzarea unui film, în compania președintelui G. În jurul orei 11h30 a intervenit de asemenea Dl. procuror general C., care a indicat jurați care este rolul procuraturii în cursul unui proces de assize. Procurorul general a indicat deci că procuraturii îi revine să aducă elemente susceptibile a determina convingerea jurați cu privire la meritul acuzației. A clarificat de asemenea că orice reprezentant al procuraturii chemat să ceară în fața curții de assize era intim convins de meritul tezei sale. După explicațiile unora și altora un jurist a pus o întrebare despre lungimea dezbaterilor. Procurorul general a răspuns că lungimea dezbaterilor nu era total previzibilă, dar că un anumit număr de zile de ședință puteau fi alocate unei anumite cauze din cauza complexității acesteia. A clarificat deci că în prezenta sesiune o cauză fusese audienciate timp de șapte sau opt zile deoarece acuzatului i se imputaseră cinci violații, deci cinci cauze diferite care necesitaseră dezbateri importante și lungi. Procurorul general C. a clarificat de asemenea că acest dosar, care fusese audienciat timp de un număr mai mare de zile decât cealaltă cauză din aceeași sesiune, conținea un mare număr de martori ceea ce nu putea decât să prelungească dezbaterile. Trebuie notat de asemenea că Dl. președintele G. nu a intervenit în această discuție. »

Curtea de assize a respins această cerere după cum urmează: « Având în vedere concluziile depuse de apărarea lui Bruno Corcuff după pronunțarea hotărârii asupra acțiunii publice ... Ascultați consiliile părților civile, Ascultat Dl. procuror general C. care confirmă prezența la ședința de informare a jurați din 20 ianuarie 2003, și care subliniază caracterul indivizibil al procuraturii ; Acuzatul având cuvântul ultimul ; (...) Considerând că Curtea nu poate atesta decât faptele pe care ea le-a constatat ea însăși ; Că nu este motiv în consecință a emite dovadă a faptelor care s-ar fi desfășurat înainte deschiderii dezbaterilor. »

Prin hotărâre din 30 ianuarie 2003, curtea de assize din Ille ‑ și ‑ Vilaine l-a declarat pe reclamant vinovat de mai mulți violatori cu circumstanța agravantă a abuzului de autoritate din funcția de angajator și l-a condamnat la șaisprezece ani de închisoare criminală.

În cadrul recursului său, reclamantul a ridicat un prim argument care decurge, în special, din încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției, afirmând că « participarea procurorului general responsabil de urmărire la [ședința de informare [a jurați]] i-a permis [necesarmente] să aibă o primă impresie asupra jurați ai sesiunii și i-a dat o putere naturală asupra acestora deoarece i-a instruit explicând procedura de assize ». Potrivit reclamantului, această participare fusese de natură să dea reprezentantului procuraturii un avantaj injustificat, permițând-i prin intermediul recuzărilor, constituirea unui juriu favorabil poziției sale și acordând credit suplimentar autorității sale asupra jurați în cursul dezbaterilor.

La 29 octombrie 2003, camera penală a Curții de Casație a respins recursul. A hotărât în special după cum urmează: « Considerând că din procesul-verbal rezultă că la deschiderea dezbaterilor asupra acțiunii civile, avocații acuzatului au depus concluzii care vizau a da dovadă că « interviul Dl. C., procuror general, cu jurații aleși la sorți pentru sesiunea în care Bruno Corcuff a fost judecat, este susceptibil de a fi încălcat principiul egalității armelor » ; Considerând că, aceste concluzii nefind depuse înainte deschiderii dezbaterilor asupra acțiunii publice, demandantul nu este recevabil, în aplicarea articolelor 305-1 și 599, alineatul 2, din Codul de Procedură Penală, să prezinte ca mijloc de casație o pretenșă nulitate pe care nu a invocat-o în fața curții de assize conform primului din aceste texte ; Deci se urmează că mijlocul este nerecevabil ; (...) »

În recursul lui reclamantul afirma de asemenea că modul în care procesul-verbal de ședință fusese redactat nu permitea Curții de Casație să controleze exercitarea efectivă a dreptului de recuzare de către părți. Camera penală a respins acest al doilea mijloc pe motiv că nicio excepție luată dintr-o iregularitate care ar fi putut fi comisă la exercitarea dreptului de recuzare a acuzatului și al procuraturii nu fusese ridicată de reclamant înainte deschiderii dezbaterilor. II.

Dispozițiile relevante din codul de procedură penală se citesc după cum urmează: art. 305-1 « Excepția luată dintr-o nulitate alta decât cele purgate de hotărârea de trimitere devenită definitivă și care afectează procedura care precede deschiderea dezbaterilor trebuie, sub pricina caducității, să fie ridicată de îndată ce juriul de judecată este definitivă constituit (...) » art. 599 « (...) În materie penală, acuzatul nu este recevabil să prezinte ca mijloc de casație nulitățile pe care nu le-a ridicat în fața curții de assize care se pronunță în apel conform prescripțiilor articolului 305-1. » B. Cereri de dovadă

Atunci când un fapt de natură a aduce atingere drepturilor uneia din părți intervine în cursul dezbaterilor, aceasta poate cere curții de assize – compusă în cauza aceasta din seama numai a președintelui și assessorilor – să « dea dovadă ». Este singurul mijloc care are la dispoziție pentru a o constata. Curtea de Casație nu poate să se pronunțe asupra chestiunilor invocate dar pentru care nu s-a cerut dovadă curții de assize și care nu sunt constatate pe procesul-verbal al dezbaterilor (Curte de Casație, camera penală, 23 decembrie 1899, Bull. crim . nr o 380 ; 24 iulie 1913, Bull. crim. nr o 365 ; 12 mai 1921, Bull. crim . nr o 211 ; 31 ianuarie 1946, Bull. crim . nr o 40 ; 5 mai 1955, Bull. crim . nr o 28 ; 21 noiembrie 1973, Bull. crim . nr o 427 ; 22 aprilie 1977, Dalloz-Sirey 1978, p. 28).

Curtea de assize poate refuza să dea dovadă a faptelor care s-ar fi produs în afara ședinței. Ea aprecia de asemenea suveran dacă este motiv de a ordona o anchetă pentru a verifica exactitatea acestora (Curte de Casație, 16 martie 1901, Bull. crim . nr o 85 ; 16 ianuarie 1903, Bull. crim . nr o 23; 5 august 1909, Bull. crim . nr o 422 ; 8 februarie 1977, Bull. crim . nr o 48). C. Ședința de informare a jurați ai sesiunilor de assize

Ședința de informare dispensată jurați ai sesiunilor de assize revine practicii. Ea constă, la finalizarea ședinței de deschidere a sesiunii în a reuni jurații pentru a-i iniția în sistemul judeciar penal și mai special în procedura de assize. Această instriere revine președinților curților de assize. Este organizată sub autoritatea și responsabilitatea lor. Curtea de Casație a validat această practică afirmând « că niciun text de lege nu interzice președintelui de assize a face jurați de sesiune și în afara oricărei ședințe (...) o conferință despre dreptul penal, cu condiția ca nu să fie stabilit și nici măcar pretins că acea conferință ar fi purtat asupra faptelor cauzei sau personalității acuzatului » (Curte de Casație, 24 noiembrie 1982, Bull. crim . nr o 266). În majoritatea cazurilor un reprezentant al procuraturii și un avocat sunt invitați să participe la această ședință. În general, un film este proiectat participanților explicând funcționarea curții de assize și rolul fiecăruia, apoi jurații pot pune întrebări profesionaliștilor care răspund. EN DROIT

Guvernul se opune acestei teze. A. Asupra admisibilității

Guvernul susține că reclamantul a omis a epuiza căi de recurs interne din cauza neconformității cu regulile de proceduri aplicabile în cauza. El consideră în adevăr că reclamantul ar fi putut ridica în fața curții de assize o excepție de nulitate luată din prezența procurorului general la ședința de prezentare organizată la atenția jurați. Contestația sa trebuia cu toate acestea să respecte regulile prescrise de art. 305-1 din codul de procedură penală în virtutea căreia o nulitate bazată pe un fapt anterior deschiderii dezbaterilor trebuie ridicată de îndată ce juriul de judecată este definitivă constituit, și anume în momentul deschiderii dezbaterilor asupra acțiunii publice. El observă, că în cazul acesta, reclamantul nu a ridicat acest mijloc și depus concluzii pentru a-l valida decât după pronunțarea hotărârii privind acțiunea publică, motiv pentru care Curtea de Casație l-a, după aceea, declarat nerecevabil conform prescripțiilor articolului 599 din același cod.

Reclamantul afirmă, cu privire la el însuși, că nu a luat cunoștință de participarea procurorului general care a prezentat cereri împotriva lui la ședința de instruire a jurați, decât în cursul dezbaterilor asupra acțiunii publice. El consideră deci că a fost în imposibilitate materială de a contesta prezența procurorului general înainte deschiderii acestor dezbateri.

Curtea reamintește că conform articolului 35 § 1 al Convenției ea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căi de recurs interne. Scopul articolului 35 § 1 al Convenției este de a da Statelor contractante oportunitatea de a preveni sau redresa – de obicei prin intermediul tribunalelor – încălcările invocate împotriva lor înainte ca ele să fie supuse Curții. Statele nu au deci a răspunde de actele lor în fața unui organism internațional înainte de a a avut posibilitatea de a redresa situația în ordinul juridic intern. Această regulă se bazează pe ipoteza, obiectul articolului 13 al Convenției – cu care prezintă afinități strânse –, că ordinul intern oferă un recurs efectiv privind încălcarea invocată ( Selmouni c. Franța [MC], nr o 25803/94, § 74, CEDH 1999-V). Nu necesită doar sesizarea jurisdicțiilor naționale competente ; obligă de asemenea, în principiu, la ridicarea în fața acestor jurisdicții, cel puțin în substanță și în formele și termenele prescrise de dreptul intern, a chestiunilor pe care cineva intenționează a formula mai târziu la nivel internațional (v., dintre mulți alți, Fressoz și Roire c. Franța [MC], nr o 29183/95, § 37, CEDH 1999-I). Cu toate acestea, numai epuizarea recursurilor accesibile și adecvate referitoare la încălcarea incriminată este necesară ( Deweer c. Belgia , hotărâre din 27 februarie 1980, seria A nr o 35, p. 16, § 29). În plus, art. 35 § 1 trebuie aplicat « cu o anumită flexibilitate și fără formalism excesiv » ( Akdivar și alții c. Turcia , hotărâre din 16 septembrie 1996, Recueil al hotărârilor și deciziilor 1996-IV, §§ 65-69). În sfârșit, această regulă nu se acomodeaza cu o aplicare automată și nu are caracter absolut ; în controlarea respectării ei, trebuie să se țină seama de circumstanțele cauzei ( Selmouni , precitat, § 77).

În cazul acesta, Curtea constată că Guvernul nu stabilește că reclamantul avea cunoștință de participarea procurorului general la ședința de instruire a jurați înainte deschiderii dezbaterilor asupra acțiunii publice în fața curții de assize, cu precizarea că avocatul prezent la această ședință nu asigurase apărarea intereselor lui Bruno Corcuff. Curtea observă de asemenea că reclamantul a cerut ca să i se dea dovadă că interviul procurorului general cu jurații aleși la sorți era susceptibil de a fi încălcat principiul egalității armelor. Curtea de assize a folosit cu toate acestea facultatea sa de a nu da dovadă a faptelor pe care nu le-a constatat ea însăși pentru a respinge cererea. Reclamantul a, după aceea, ridicat aceeași chestiune în fața Curții de Casație, care constituia ultima cale de recurs susceptibilă a fi exercitată. Curtea consideră deci că reclamantul a folosit ansamblul căi de recurs interne din care dispunea. Observ de asemenea că Guvernul nu demonstrează că regulile de proceduri aplicabile permiteau în cazul acesta reclamantului să prezinte argumentele sale de maniera efectivă. În consecință, ea consideră că ar fi a fi dovezi de « formalism excessiv » a considera că reclamantul a omis a epuiza căi de recurs interne prin a nu respecta regulile procedurale prescrise, datorită că este mai mult decât incert ca el a a avut, în cazul acesta, posibilitate materială a se conforma.

Curtea observă că această chestiune nu este în mod evident lipsită de temei în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Observ de asemenea că nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Convine deci a o declara admisibilă. B. Pe fond

Guvernul consideră că animarea ședinței de către președintele curții de assize garantează neutralitatea acesteia. Adaugă că autoritatea președintelui de assize, ca și prezența reprezentanților procuraturii și baroului, permit a garanta o prezentare neutră și diversă a justiției penale precum și a diferiților actori ai acesteia și a exclude, conform jurisprudenței Curții de Casație, ca să fie evocate faptele unei cauze înscrise în rolul curții de assize sau personalitatea unui acuzat. Consideră de asemenea că în virtutea principiului indivizibilității procuraturii, membrii unei aceleași procuraturi sunt considerați juridic ca o singură și aceeași persoană, deci cel care vorbește sau acționează nu o face în al lui nume ci în al procuraturii în întreg. Se deduce din acest principiu că, indiferent de membrul procuraturii care participă la ședința de informare a jurați, nimic nu-i interzice a face cunoscut celor colegi ai lui care vor ocupa funcția procuraturii pentru afacerile înscrise la rolul procuraturii din al lui sentiment asupra personalității jurați și oportunității de a-și exercita dreptul de recuzare pe seama lui. Adaugă că din procesul-verbal al dezbaterilor din 21 ianuarie 2003 rezultă că nicio recuzare de jurist nu a fost în cazul acesta cerută de procurorul general. În sfârșit, produce adeverința avocatului prezent la ședința de informare și afirmă că acesta nu face, la niciun moment, stat al faptului ca numele reclamantului ar fi fost evocate, nici faptele pentru care era urmarit, nici personalitatea sa.

Reclamantul consideră că prezența în cursul ședinței de informare a jurați a procurorului general responsabil de urmărire împotriva lui l-a plasat într-o situație dezavantajoasă contrară principiului egalității armelor. Observă la acest aspect că dacă procuratură era în cursul acestei întruniri reprezentată de procurorul general care ceruse împotriva lui, consiliul lui nu era prezent. El consideră deci că neutralitatea acestei ședințe de instruire nu a putut fi garantată în cazul acesta, și aceasta în ciuda prezența președintelui curții de assize. El consideră de asemenea că participarea procurorului general responsabil de urmărire la ședința de informare a jurați i-a incontestabil permis a a o primă impresie și cunoaștere mai bună decât apărării a personalității jurați și o putere naturală asupra acestora. Subliniază la acest aspect folosirea de către procuratură a dreptului de recuzare, deoarece trei dintre jurații aleși la sorți au fost recuzați de procurorul general. Indică ca apărarea a recuzat de asemenea patru jurați. Mențiunea figurând pe procesul-verbal din 21 ianuarie 2003 ar înțelege, după părerea lui, doar că jurații compunând în final juriul nu făcuseră obiectul nicio recuzare.

Curtea reamintește că principiul egalității armelor care constituie unul din aspectele noțiunii mai larg de proces echitabil necesită « ca fiecare parte să i se ofere o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care nu o plasează într-o situație de dezavantaj clar fată de adversarul său » (v. în special Nideröst-Huber c. Elveția , hotărâre din 18 februarie 1997, Recueil 1997-I, p. 107, § 23).

Curtea consideră că în cazul acesta nicio instriere nu fusese dată jurați de magistrații prezent la ședința de instruire litigioasă (v., a contrario , Condron c. Regatul Unit , nr o 35718/97, CEDH 2000-V). Neutralitatea ședinței fusese de asemenea efectiv asigurată de președintele curții de assize care a dirijat-o. Acesta a, într-adevăr, pentru misiune de a controla natura informațiilor schimbate și veghe, în particular, în ce privește niciun comentariu referitor la cauză, personalitatea acuzatului sau vinovăția sa eventuală, să nu fie enunțat. Esențial tehnică, conținutul acestei ședințe nu a, de altfel, vizat decât a informa jurații de desfășurarea proceduri în fața curții de assize. Curtea insistă la acest aspect asupra beneficiului unei asemenea informații pentru jurații care nu sunt profesionali ai dreptului dar cetățeni obișnuiți adesea puțin obișnuiți cu complet. Ar fi desigur envisageable ca aceste ședințe să se desfășoare în afara prezența unui reprezentant al procuraturii. Curtea consideră, cu toate acestea, că prezența la aceste ședințe a unui membru al procuraturii, ca și a unui reprezentant al baroului, prezintă un interes anumit datorită că actorii la procedură, aceștia sunt cel mai bine plasați a răspunde la întrebări jurați referitoare la funcțiile lor respective. De altfel, participarea la aceste ședințe de informare a ansamblului jurați chemați a ședea în cursul sesiunii de assize face complexă desemnarea unui membru al procuraturii care nu ar fi urmat a cere în niciuna din diferitele cauze examinate în cursul acestei sesiuni. De aceeași manieră, prezența tuturor avocaților chemați a pleda în fiecare din aceste procese nu ar putea decât a îngreuna o practică care vizează doar a prezenta procedura și a abordia chestiuni generale și, în niciun fel, circumstanțele specifice ale diferitelor cauze, nici personalității acuzați. De aceea, compromisul pus în practică de curtea de assize, constând în a invita un singur reprezentant al avocaților apărării, pare satisfăcător. Deci, Curtea observă că prezența, la aceste ședințe de informare, atât a unui reprezentant al procuraturii cât și a unui membru al baroului manageriază un echilibru just privind informațiile difuzate jurați. Privind chestiunea luată din privilegiul dont s-ar bucura reprezentantul procuraturii, privind exercitarea dreptului de recuzare, nimic nu indică că ședința, destinată a furniza informații asupra proceduri, îi dă oportunitate de a se forma orice opinie asupra personalității jurați, cu atât mai mult datorită că în momentul în care se desfășoară reprezentantul procuraturii nu știe care dintre jurații prezent vor fi în final aleși la sorți, nici în care cauze vor ședea. Nu pare deci de asemenea că procuratură ar a fi, în cazul acesta, beneficiat de un real avantaj fată de reclamant privind exercitarea dreptului de recuzare.

Ansamblul acestor elemente sufici Curții pentru a concluziona că nu a existat în cazul acesta o rupere a principiului egalității armelor. De aceea, nicio apariție a încălcării articolului 6 § 1 nu ar putea fi constatată. PRIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE, 1. Declară cererea admisibilă ; 2. Declară că nu a existat o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 4 octombrie 2007 în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 al regulamentului. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Grefier Președinte

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 16290/04) dirigée contre la République française et dont un ressortissant de cet Etat, M. Bruno Corcuff (« le requérant »), a saisi la Cour le 29 avril 2004 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).

Le requérant est représenté par M e P. Spinosi, avocat à Paris. Le Gouvernement français (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M me E. Belliard, directrice des Affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.

Le 6 avril 2006, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l'article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l'affaire. EN FAIT I.

Le 15 février 2002, la cour d'assises du Finistère condamna le requérant pour plusieurs viols commis entre 1995 et 1998.

Le requérant interjeta appel de cette décision conformément à la loi du 15 juin 2000.

Le 2 mai 2002, la Cour de cassation désigna la cour d'assises d'Ille ‑ et ‑ Vilaine pour procéder au réexamen de l'affaire.

Le 20 janvier 2003, une séance d'information fut dispensée aux jurés tirés au sort pour la session, afin de leur expliquer le déroulement d'un procès d'assises et de les former à leur futur rôle. Elle fut animée par le président de la cour d'assises, un avocat et un membre du parquet, à savoir l'avocat général C., également désigné par le procureur général près la cour d'appel de Rennes pour occuper le siège du ministère public lors du procès du requérant.

Les débats sur l'action publique se déroulèrent entre le 21 et le 30 janvier 2003.

Le procès-verbal de l'audience du 21 janvier 2003 relate notamment la manière dont les jurés furent tirés au sort. La liste des jurés est précédée de la mention suivante : « Par l'avènement du tirage au sort, aucune récusation n'ayant été exercée à leur encontre par la Défense ni par le Ministère Public, le jury a été composé des nommés : (...) »

Le procès-verbal de l'audience tenue le 30 janvier 2003 indique qu'à l'ouverture des débats sur l'action civile, les avocats du requérant déposèrent des conclusions, ainsi qu'une attestation de leur confrère qui avait participé à la séance d'information des jurés. Ces écritures visaient à obtenir de la cour d'assises qu'elle donne acte au requérant de ce que l'entretien de l'avocat général C. avec les jurés tirés au sort était susceptible d'avoir manqué au principe de l'égalité des armes.

L'attestation de l'avocat ayant assisté à la séance d'information des jurés était rédigée dans les termes suivants : « J'atteste que le 20 janvier 2003, j'ai participé à la formation des jurés de la session de la cour d'assises d'appel qui devait se tenir les jours suivants. Je suis intervenu vers 11h15, après la diffusion d'un film, en compagnie du président G. Vers 11h30 est également intervenu M. l'avocat général C., qui a indiqué aux jurés quel est le rôle du ministère public au cours d'un procès d'assises. M. l'avocat général a ainsi indiqué qu'il appartenait au ministère public d'apporter des éléments susceptibles d'entraîner la conviction des jurés quant au bien-fondé de l'accusation. Il a également précisé que tout représentant du ministère public appelé à requérir devant la cour d'assises était intimement convaincu du bien-fondé de sa thèse. A la suite des explications des uns et des autres un juré a posé une question sur la longueur des débats. M. l'avocat général a répondu que la longueur des débats n'était pas totalement prévisible, mais qu'un certain nombre de journées d'audience pouvait être affecté à telle ou telle affaire en raison notamment de sa complexité. Il a ainsi précisé que lors de la présente session une affaire avait été audiencée sur sept ou huit jours puisqu'il était reproché à l'accusé cinq viols, donc cinq affaires différentes qui nécessitaient des débats importants et longs. M. l'avocat général C. a précisé également que ce dossier, qui avait été audiencé sur un nombre de jours plus élevé que l'autre affaire de la même session, comportait un grand nombre de témoins ce qui ne pouvait qu'allonger les débats. Il est à noter également que M. le président G. n'est pas intervenu dans cette discussion. »

La cour d'assises rejeta cette demande comme suit : « Vu les conclusions déposées par la défense de Bruno Corcuff après le prononcé de l'arrêt sur l'action publique ... Entendus les conseils des parties civiles, Entendu M. l'avocat général C. qui confirme sa présence à la séance d'information des jurés du 20 janvier 2003, et qui souligne le caractère indivisible du parquet ; L'accusé ayant eu la parole le dernier ; (...) Considérant que la Cour ne peut attester que les faits qu'elle a constatés elle-même ; Qu'il n'y a pas lieu en conséquence à décerner acte de faits qui se sont déroulés avant l'ouverture des débats. »

Par arrêt en date du 30 janvier 2003, la cour d'assises d'Ille ‑ et ‑ Vilaine déclara le requérant coupable de plusieurs viols avec la circonstance aggravante d'abus d'autorité de sa fonction d'employeur et le condamna à seize années de réclusion criminelle.

Dans le cadre de son pourvoi, le requérant souleva un premier argument tiré, notamment, de la violation de l'article 6 § 1 de la Convention, affirmant que « la participation de l'avocat général chargé de la poursuite à [la] séance d'information [des jurés] lui a[vait] nécessairement permis d'avoir une première impression des jurés de la session et lui a[vait] donné un ascendant naturel sur ceux-ci puisqu'il les avait formés en leur expliquant la procédure d'assises ». Selon le requérant, cette participation avait procuré au représentant du ministère public un avantage injustifié, lui permettant par le biais des récusations, de constituer un jury favorable à sa position et donnant un crédit supplémentaire à son autorité sur les jurés au cours des débats.

Le 29 octobre 2003, la chambre criminelle de la Cour de cassation rejeta son pourvoi. Elle statua notamment comme suit : « Attendu qu'il résulte du procès-verbal qu'à l'ouverture des débats sur l'action civile, les avocats de l'accusé ont déposé des conclusions tendant à donner acte de ce que « l'entretien de M. C., avocat général, avec les jurés tirés au sort pour la session au cours de laquelle Bruno Corcuff a été jugé, est susceptible d'avoir manqué au principe de l'égalité des armes » ; Attendu que, ces conclusions n'ayant pas été déposées avant l'ouverture des débats sur l'action publique, le demandeur n'est pas recevable, en application des articles 305-1 et 599, alinéa 2, du Code de procédure pénale, à présenter comme moyen de cassation une prétendue nullité qu'il n'a pas invoquée devant la cour d'assises conformément au premier de ces textes ; D'où il suit que le moyen est irrecevable ; (...) »

Dans son pourvoi le requérant affirmait également que la manière dont le procès-verbal d'audience avait été rédigé ne permettait pas à la Cour de cassation de contrôler l'exercice effectif du droit de récusation par les parties. La chambre criminelle rejeta ce second moyen au motif qu'aucune exception prise d'une irrégularité qui aurait été commise lors de l'exercice du droit de récusation de l'accusé et du ministère public n'avait été soulevée par le requérant avant l'ouverture des débats. II.

Les dispositions pertinentes du code de procédure pénale se lisent comme suit : Article 305-1 « L'exception tirée d'une nullité autre que celles purgées par l'arrêt de renvoi devenu définitif et entachant la procédure qui précède l'ouverture des débats doit, à peine de forclusion, être soulevée dès que le jury de jugement est définitivement constitué (...) » Article 599 « (...) En matière criminelle, l'accusé n'est pas recevable à présenter comme moyen de cassation les nullités qu'il n'a pas soulevées devant la cour d'assises statuant en appel conformément aux prescriptions de l'article 305-1. » B. Demandes de donné-acte

Lorsqu'un fait de nature à porter atteinte aux droits de l'une des parties intervient au cours des débats, celle-ci peut demander à la cour d'assises – composée en l'occurrence des seuls président et assesseurs – d'en « donner acte ». C'est le seul moyen dont elle dispose pour le faire constater. La Cour de cassation ne peut statuer sur des griefs invoqués mais dont il n'a pas été demandé acte à la cour d'assises et qui ne sont pas constatés sur le procès-verbal des débats (Cour de cassation, chambre criminelle, 23 décembre 1899, Bull. crim . n o 380 ; 24 juillet 1913, Bull. crim. n o 365 ; 12 mai 1921, Bull. crim . n o 211 ; 31 janvier 1946, Bull. crim . n o 40 ; 5 mai 1955, Bull. crim . n o 28 ; 21 novembre 1973, Bull. crim . n o 427 ; 22 avril 1977, Dalloz-Sirey 1978, p. 28).

La cour d'assises peut refuser de donner acte de faits qui se seraient passés en dehors de l'audience. Elle apprécie en outre souverainement s'il y a lieu d'ordonner une enquête pour vérifier leur exactitude (Cour de cassation, 16 mars 1901, Bull. crim . n o 85 ; 16 janvier 1903, Bull. crim . n o 23; 5 août 1909, Bull. crim . n o 422 ; 8 février 1977, Bull. crim . n o 48). C. La séance d'information des jurés de sessions d'assises

La réunion d'information dispensée aux jurés de sessions d'assises relève de la pratique. Elle consiste, à la fin de l'audience d'ouverture de la session à réunir les jurés en vue de les initier au système judiciaire pénal et plus spécialement à la procédure d'assises. Cette formation incombe aux présidents des cours d'assises. Elle est organisée sous leur autorité et responsabilité. La Cour de cassation a validé cette pratique en affirmant « qu'aucun texte de loi n'interdit au président des assises de faire aux jurés de session et en dehors de toute audience (...) une conférence sur le droit pénal, dès lors qu'il n'est pas établi ni même prétendu que ladite conférence ait porté sur les faits de la cause ou la personnalité de l'accusé » (Cour de cassation, 24 novembre 1982, Bull. crim . n o 266). La plupart du temps un représentant du ministère public et un avocat sont invités à participer à cette réunion. En général, un film est projeté aux participants expliquant le fonctionnement de la cour d'assises et le rôle de chacun, puis les jurés peuvent poser des questions aux professionnels qui y répondent. EN DROIT

Le Gouvernement s'oppose à cette thèse. A. Sur la recevabilité

Le Gouvernement soutient que le requérant a omis d'épuiser les voies de recours internes faute de s'être conformé aux règles de procédures applicables en l'espèce. Il estime en effet que le requérant pouvait soulever devant la cour d'assises une exception de nullité tirée de la présence de l'avocat général lors de la séance de présentation organisée à l'attention des jurés. Sa contestation devait cependant respecter les règles prescrites par l'article 305-1 du code de procédure pénale en vertu duquel une nullité fondée sur un fait antérieur à l'ouverture des débats doit être soulevée dès que le jury de jugement est définitivement constitué, c'est-à-dire au moment où s'ouvrent les débats sur l'action publique. Il relève, qu'en l'espèce, le requérant n'a soulevé ce moyen et déposé de conclusions pour le faire valoir qu'après le prononcé de l'arrêt statuant sur l'action publique, raison pour laquelle la Cour de cassation l'a, par la suite, déclaré irrecevable conformément aux prescriptions de l'article 599 du même code.

Le requérant affirme, quant à lui, n'avoir pris connaissance de la participation de l'avocat général ayant pris des réquisitions à son encontre à la séance de formation des jurés, qu'au cours des débats sur l'action publique. Il estime donc avoir été dans l'impossibilité matérielle de contester la présence de l'avocat général avant l'ouverture desdits débats.

La Cour rappelle qu'aux termes de l'article 35 § 1 de la Convention elle ne peut être saisie qu'après l'épuisement des voies de recours internes. La finalité de l'article 35 § 1 de la Convention est de ménager aux Etats contractants l'occasion de prévenir ou redresser – normalement par la voie des tribunaux – les violations alléguées contre eux avant qu'elles ne soient soumises à la Cour. Les Etats n'ont donc pas à répondre de leurs actes devant un organisme international avant d'avoir eu la possibilité de redresser la situation dans leur ordre juridique interne. Cette règle se fonde sur l'hypothèse, objet de l'article 13 de la Convention – avec lequel elle présente d'étroites affinités –, que l'ordre interne offre un recours effectif quant à la violation alléguée ( Selmouni c. France [GC], n o 25803/94, § 74, CEDH 1999-V). Elle n'exige pas seulement la saisine des juridictions nationales compétentes ; elle oblige aussi, en principe, à soulever devant ces mêmes juridictions, au moins en substance et dans les formes et délais prescrits par le droit interne, les griefs que l'on entend formuler par la suite au niveau international (voir, parmi beaucoup d'autres, Fressoz et Roire c. France [GC], n o 29183/95, § 37, CEDH 1999-I). Cependant, seul l'épuisement des recours accessibles et adéquats relatifs à la violation incriminée est requis ( Deweer c. Belgique , arrêt du 27 février 1980, série A n o 35, p. 16, § 29). En outre, l'article 35 § 1 doit s'appliquer « avec une certaine souplesse et sans formalisme excessif » ( Akdivar et autres c. Turquie , arrêt du 16 septembre 1996, Recueil des arrêts et décisions 1996-IV, §§ 65-69). Enfin, cette règle ne s'accommode pas d'une application automatique et ne revêt pas un caractère absolu ; en en contrôlant le respect, il faut avoir égard aux circonstances de la cause ( Selmouni , précité, § 77).

En l'espèce, la Cour constate que le Gouvernement n'établit pas que le requérant avait connaissance de la participation de l'avocat général à la séance de formation des jurés avant l'ouverture des débats sur l'action publique devant la cour d'assises, étant précisé que l'avocat présent à cette séance n'a pas assuré la défense des intérêts de Bruno Corcuff. La Cour relève en outre que le requérant a demandé à ce qu'il lui soit donné acte de ce que l'entretien de l'avocat général avec les jurés tirés au sort était susceptible d'avoir manqué au principe de l'égalité des armes. La cour d'assises a cependant usé de sa faculté de ne pas donner acte de faits qu'elle n'a pas constatés elle-même pour rejeter sa demande. Le requérant a, par la suite, soulevé ce même grief devant la Cour de cassation, laquelle constituait la dernière voie de recours susceptible d'être exercée. La Cour considère donc que le requérant a usé de l'ensemble des voies de recours internes dont il disposait. Elle note par ailleurs que le Gouvernement ne démontre pas que les règles de procédures applicables permettaient en l'espèce au requérant de présenter ses arguments de manière effective. En conséquence, elle estime que ce serait faire preuve d'un « formalisme excessif » que de considérer que le requérant a omis d'épuiser les voies de recours internes en ne respectant pas les règles procédurales prescrites, dès lors qu'il est plus qu'incertain qu'il ait eu, en l'espèce, la possibilité matérielle de s'y conformer.

La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond

Le Gouvernement estime que l'animation de la séance par le président de la cour d'assises en garantit la neutralité. Il ajoute que l'autorité du président d'assises, comme la présence de représentants du parquet et du barreau, permet de garantir une présentation neutre et diverse de la justice criminelle ainsi que de ses différents acteurs et d'exclure, conformément à la jurisprudence de la Cour de cassation, que soient évoqués les faits d'une affaire inscrite au rôle de la cour d'assises ou la personnalité d'un accusé. Il estime par ailleurs qu'en vertu du principe d'indivisibilité du parquet, les membres d'un même parquet sont considérés juridiquement comme une seule et même personne, de sorte que celui qui parle ou agit ne le fait pas en son nom mais au nom du parquet tout entier. Il se déduit de ce principe que, quel que soit le membre du parquet qui participe à la séance d'information des jurés, rien ne lui interdit de faire part à ceux de ses collègues qui occuperont le siège du ministère public pour les affaires inscrites au rôle de son sentiment sur la personnalité des jurés et de l'opportunité d'user à son égard du droit de récusation. Il ajoute qu'il ressort du procès-verbal des débats du 21 janvier 2003 qu'aucune récusation de juré n'a été en l'espèce requise par l'avocat général. Enfin, il produit l'attestation de l'avocat présent lors de la séance d'information et affirme que ce dernier n'y fait, à aucun moment, état du fait que le nom du requérant aurait été évoqué, ni les faits pour lesquels il était poursuivi, ni sa personnalité.

Le requérant estime que la présence au cours de la séance d'information des jurés de l'avocat général en charge des poursuites contre lui l'a placé dans une situation désavantageuse contraire au principe d'égalité des armes. Il observe à cet égard que si le parquet était au cours de cette réunion représenté par l'avocat général ayant requis à son encontre, son conseil lui n'était pas présent. Il estime donc que la neutralité de cette séance de formation n'a pu être garantie en l'espèce, et ce malgré la présence du président de la cour d'assises. Il considère par ailleurs que la participation de l'avocat général chargé des poursuites à la séance d'information des jurés lui a incontestablement permis d'avoir une première impression et une meilleure connaissance que la défense de la personnalité des jurés et un ascendant naturel sur ceux-ci. Il souligne à cet égard l'usage par le parquet de son droit de récusation, puisque trois des jurés tirés au sort furent récusés par l'avocat général. Il indique que la défense récusa elle ‑ même quatre jurés. La mention figurant au procès-verbal du 21 janvier 2003 signifierait, selon lui, uniquement que les jurés composant finalement le jury n'avaient fait l'objet d'aucune récusation.

La Cour rappelle que le principe de l'égalité des armes qui constitue l'un des aspects de la notion plus large de procès équitable requiert « que chaque partie se voie offrir une possibilité raisonnable de présenter sa cause dans des conditions qui ne la placent pas dans une situation de net désavantage par rapport à son adversaire » (voir notamment Nideröst-Huber c. Suisse , arrêt du 18 février 1997, Recueil 1997-I, p. 107, § 23).

La Cour estime qu'en l'espèce aucune instruction ne fut donnée aux jurés par les magistrats présents lors de la séance de formation litigieuse (voir, a contrario , Condron c. Royaume-Uni , n o 35718/97, CEDH 2000-V). La neutralité de la séance fut par ailleurs effectivement assurée par le président de la cour d'assises qui l'a dirigée. Ce dernier a, en effet, pour mission de contrôler la nature des informations échangées et veille, en particulier, à ce qu'aucun commentaire relatif à l'affaire, à la personnalité de l'accusé ou à son éventuelle culpabilité, ne soit énoncé. Essentiellement technique, le contenu de cette séance n'a, en outre, visé qu'à informer les jurés du déroulement de la procédure devant la cour d'assises. La Cour insiste à cet égard sur le bénéfice d'une telle information pour les jurés qui ne sont pas des professionnels du droit mais des citoyens ordinaires souvent peu habitués aux arcanes du monde judiciaire. Il serait certes envisageable que ces séances se déroulent en dehors de la présence d'un représentant du ministère public. La Cour estime, cependant, que la présence lors de ces séances d'un membre du parquet, comme d'un représentant du barreau, présente un intérêt certain dans la mesure où acteurs à la procédure, ces derniers sont les mieux à même de répondre aux interrogations des jurés relatives à leurs fonctions respectives. Par ailleurs, la participation à ces séances d'information de l'ensemble des jurés appelés à siéger lors de la session d'assises rend complexe la désignation d'un membre du parquet qui ne serait amené à requérir dans aucune des différentes affaires examinées au cours de cette session. De la même manière, la présence de tous les avocats appelés à plaider dans chacun de ces procès ne pourrait qu'alourdir une pratique qui ne vise qu'à présenter la procédure et à aborder des questions générales et, en aucune manière, les circonstances spécifiques des différentes affaires, ni la personnalité des accusés. Dès lors, le compromis mis en œuvre par la cour d'assises, consistant à inviter un seul représentant des avocats de la défense, apparaît satisfaisant. Ainsi, la Cour observe que la présence, lors de ces séances d'information, à la fois d'un représentant du ministère public et d'un membre du barreau ménage un juste équilibre s'agissant des informations diffusées aux jurés. Quant au grief tiré du privilège dont bénéficierait le représentant du ministère public, s'agissant de l'exercice de son droit de récusation, rien n'indique que la séance, destinée à fournir des informations sur la procédure, lui donne l'opportunité de se forger une quelconque opinion sur la personnalité des jurés, d'autant qu'au moment où elle se déroule le représentant du ministère public ne sait pas lesquels des jurés présents seront finalement tirés au sort, ni dans quelles affaires ils siégeront. Il n'apparaît donc pas non plus que le ministère public aurait, en l'espèce, bénéficié d'un réel avantage par rapport au requérant quant à l'exercice du droit de récusation.

L'ensemble de ces éléments suffit à la Cour pour conclure qu'il n'y a pas eu en l'espèce de rupture du principe de l'égalité des armes. Dès lors, aucune apparence de violation de l'article 6 § 1 ne saurait être constatée. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu'il n'y a pas eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention. Fait en français, puis communiqué par écrit le 4 octobre 2007 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Greffier Président