AFFAIRE CORCUFF c. FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Non-violation de l'art. 6-1
AFFAIRE CORCUFF c. FRANCE (CtEDO, 2007)
A TREIA SECȚIUNE
CAUZA
CORCUFF c. FRANȚA
(Cererea nr
o
16290/04)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
4 octombrie 2007
DEFINITIVĂ
04/01/2008
Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la articolul
44 §
2 al Convenției. Ea poate suferi corecturi de formă.
În cauza Corcuff c. Franța
,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), ședință într-o cameră compusă din:
Dl.
B.M. Zupančič,
președinte,
Dl. C. Bîrsan,
Dl. J.-P. Costa,
Dna
E. Fura-Sandström,
Dl.
David Thór Björgvinsson,
Dnele
I. Ziemele,
I. Berro-Lefèvre,
judecători,
și din Dl. S.
Quesada,
grefier de secțiune
,
După deliberare în camera consiliului la 13 septembrie 2007,
Pronunță hotărârea care urmează, adoptată la această dată:
PROCEDURĂ
1.
La originea cauzei se află o cerere (nr
o
16290/04) dirigată împotriva Republicii Franceze și care a fost depusă la Curte de un cetățean al acestui Stat, Dl.
Bruno
Corcuff («
reclamantul
»), la 29 aprilie 2004 conform articolului 34 al Convenției de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale («
Convenția
»).
2.
Reclamantul este reprezentat de Dna
P. Spinosi, avocat la Paris. Guvernul francez («
Guvernul
») este reprezentat de agentul său, Dna
E. Belliard, directoare a Afacerilor Juridice la ministerul Afacerilor Străine.
3.
La 6 aprilie 2006, Curtea a hotărât comunicarea cererii Guvernului. Prevalând de dispozițiile articolului 29 § 3, a hotărât că vor fi examinate în același timp admisibilitatea și meritul cauzei.
PRIVIND FAPTELE
I.
CIRCUMSTANȚELE SPECIFICE ALE CAUZEI
4.
Reclamantul a fost născut în 1965. Este în prezent încarcerat în casa de detenție din Rennes.
5.
La 15 februarie 2002, curtea de assize din Finistère l-a condamnat pe reclamant pentru mai mulți violatori comisi între 1995 și 1998.
6.
Reclamantul a apelat această decizie conform legii din 15 iunie 2000.
7.
La 2 mai 2002, Curtea de Casație a desemnat curtea de assize din Ille
‑
și
‑
Vilaine pentru a proceda la reexaminarea cauzei.
8.
La 20 ianuarie 2003, o ședință de informare a fost dispensată jurații aleși la sorți pentru sesiune, pentru a le explica desfășurarea unui proces de assize și pentru a-i instrui pentru viitorul rol. A fost animată de președintele curții de assize, un avocat și un membru al procuraturii, și anume procurorul general C., de asemenea desemnat de procurorul general lângă curtea de apel din Rennes pentru a ocupa funcția procuraturii la procesul reclamantului.
9.
Dezbaterile asupra acțiunii publice s-au desfășurat între 21 și 30
ianuarie 2003.
10.
Procesul-verbal al ședinței din 21 ianuarie 2003 raportează în special modul în care jurații au fost aleși la sorți. Lista jurați este precedată de mențiunea următoare:
«
Prin întâmplarea tragerii la sorți, nicio recuzare nefind exercitată împotriva lor de către Apărare și nici de către Procuratură, juriul a fost compus din numiți
: (...)
»
11.
Procesul-verbal al ședinței din 30 ianuarie 2003 indică că la deschiderea dezbaterilor asupra acțiunii civile, avocații reclamantului au depus concluzii, precum și o adeverință de colegul lor care participase la ședința de informare a jurați. Aceste ecrituri vizau obținerea de la curtea de assize să dea dovadă că interviul procurorului general C. cu jurații aleși la sorți era susceptibil să fi încălcat principiul egalității armelor.
12.
Adeverința avocatului care participase la ședința de informare a jurați a fost redactată după cum urmează:
«
Atestez că la 20 ianuarie 2003, am participat la instruirea jurați ai sesiunii curții de assize de apel care urmau să se desfășoare în zilele următoare.
Am intervenit în jurul orei 11h15, după difuzarea unui film, în compania președintelui G.
În jurul orei 11h30 a intervenit de asemenea Dl. procuror general C., care a indicat jurați care este rolul procuraturii în cursul unui proces de assize.
Procurorul general a indicat deci că procuraturii îi revine să aducă elemente susceptibile a determina convingerea jurați cu privire la meritul acuzației. A clarificat de asemenea că orice reprezentant al procuraturii chemat să ceară în fața curții de assize era intim convins de meritul tezei sale.
După explicațiile unora și altora un jurist a pus o întrebare despre lungimea dezbaterilor.
Procurorul general a răspuns că lungimea dezbaterilor nu era total previzibilă, dar că un anumit număr de zile de ședință puteau fi alocate unei anumite cauze din cauza complexității acesteia.
A clarificat deci că în prezenta sesiune o cauză fusese audienciate timp de șapte sau opt zile deoarece acuzatului i se imputaseră cinci violații, deci cinci cauze diferite care necesitaseră dezbateri importante și lungi.
Procurorul general C. a clarificat de asemenea că acest dosar, care fusese audienciat timp de un număr mai mare de zile decât cealaltă cauză din aceeași sesiune, conținea un mare număr de martori ceea ce nu putea decât să prelungească dezbaterile.
Trebuie notat de asemenea că Dl. președintele G. nu a intervenit în această discuție.
»
13.
Curtea de assize a respins această cerere după cum urmează:
«
Având în vedere concluziile depuse de apărarea lui Bruno Corcuff după pronunțarea hotărârii asupra acțiunii publice ...
Ascultați consiliile părților civile,
Ascultat Dl. procuror general C. care confirmă prezența la ședința de informare a jurați din 20 ianuarie 2003, și care subliniază caracterul indivizibil al procuraturii
;
Acuzatul având cuvântul ultimul
; (...)
Considerând că Curtea nu poate atesta decât faptele pe care ea le-a constatat ea însăși
;
Că nu este motiv în consecință a emite dovadă a faptelor care s-ar fi desfășurat înainte deschiderii dezbaterilor.
»
14.
Prin hotărâre din 30 ianuarie 2003, curtea de assize din Ille
‑
și
‑
Vilaine l-a declarat pe reclamant vinovat de mai mulți violatori cu circumstanța agravantă a abuzului de autoritate din funcția de angajator și l-a condamnat la șaisprezece ani de închisoare criminală.
15.
În cadrul recursului său, reclamantul a ridicat un prim argument care decurge, în special, din încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției, afirmând că «
participarea procurorului general responsabil de urmărire la [ședința de informare [a jurați]] i-a permis [necesarmente] să aibă o primă impresie asupra jurați ai sesiunii și i-a dat o putere naturală asupra acestora deoarece i-a instruit explicând procedura de assize
». Potrivit reclamantului, această participare fusese de natură să dea reprezentantului procuraturii un avantaj injustificat, permițând-i prin intermediul recuzărilor, constituirea unui juriu favorabil poziției sale și acordând credit suplimentar autorității sale asupra jurați în cursul dezbaterilor.
16.
La 29 octombrie 2003, camera penală a Curții de Casație a respins recursul. A hotărât în special după cum urmează:
«
Considerând că din procesul-verbal rezultă că la deschiderea dezbaterilor asupra acțiunii civile, avocații acuzatului au depus concluzii care vizau a da dovadă că «
interviul Dl. C., procuror general, cu jurații aleși la sorți pentru sesiunea în care Bruno Corcuff a fost judecat, este susceptibil de a fi încălcat principiul egalității armelor
»
;
Considerând că, aceste concluzii nefind depuse înainte deschiderii dezbaterilor asupra acțiunii publice, demandantul nu este recevabil, în aplicarea articolelor
305-1 și 599, alineatul 2, din Codul de Procedură Penală, să prezinte ca mijloc de casație o pretenșă nulitate pe care nu a invocat-o în fața curții de assize conform primului din aceste texte
;
Deci se urmează că mijlocul este nerecevabil
; (...)
»
17.
În recursul lui reclamantul afirma de asemenea că modul în care procesul-verbal de ședință fusese redactat nu permitea Curții de Casație să controleze exercitarea efectivă a dreptului de recuzare de către părți. Camera penală a respins acest al doilea mijloc pe motiv că nicio excepție luată dintr-o iregularitate care ar fi putut fi comisă la exercitarea dreptului de recuzare a acuzatului și al procuraturii nu fusese ridicată de reclamant înainte deschiderii dezbaterilor.
II.
DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ RELEVANT
A.
Excepțiile de nulitate în fața curții de assize
18.
Dispozițiile relevante din codul de procedură penală se citesc după cum urmează:
art. 305-1
«
Excepția luată dintr-o nulitate alta decât cele purgate de hotărârea de trimitere devenită definitivă și care afectează procedura care precede deschiderea dezbaterilor trebuie, sub pricina caducității, să fie ridicată de îndată ce juriul de judecată este definitivă constituit (...)
»
art. 599
«
(...) În materie penală, acuzatul nu este recevabil să prezinte ca mijloc de casație nulitățile pe care nu le-a ridicat în fața curții de assize care se pronunță în apel conform prescripțiilor articolului 305-1.
»
B.
Cereri de dovadă
19.
Atunci când un fapt de natură a aduce atingere drepturilor uneia din părți intervine în cursul dezbaterilor, aceasta poate cere curții de assize – compusă în cauza aceasta din seama numai a președintelui și assessorilor – să «
dea dovadă
». Este singurul mijloc care are la dispoziție pentru a o constata. Curtea de Casație nu poate să se pronunțe asupra chestiunilor invocate dar pentru care nu s-a cerut dovadă curții de assize și care nu sunt constatate pe procesul-verbal al dezbaterilor (Curte de Casație, camera penală, 23 decembrie 1899,
Bull. crim
. nr
o
380
; 24 iulie 1913,
Bull.
crim.
nr
o
365
; 12 mai 1921,
Bull. crim
. nr
o
211
; 31 ianuarie 1946,
Bull.
crim
. nr
o
40
; 5 mai 1955,
Bull. crim
. nr
o
28
; 21 noiembrie 1973,
Bull.
crim
. nr
o
427
; 22 aprilie 1977,
Dalloz-Sirey
1978, p. 28).
20.
Curtea de assize poate refuza să dea dovadă a faptelor care s-ar fi produs în afara ședinței. Ea aprecia de asemenea suveran dacă este motiv de a ordona o anchetă pentru a verifica exactitatea acestora (Curte de Casație, 16 martie 1901,
Bull. crim
. nr
o
85
; 16 ianuarie 1903,
Bull. crim
. nr
o
23; 5 august 1909,
Bull. crim
. nr
o
422
; 8 februarie 1977,
Bull. crim
. nr
o
48).
C.
Ședința de informare a jurați ai sesiunilor de assize
21.
Ședința de informare dispensată jurați ai sesiunilor de assize revine practicii. Ea constă, la finalizarea ședinței de deschidere a sesiunii în a reuni jurații pentru a-i iniția în sistemul judeciar penal și mai special în procedura de assize. Această instriere revine președinților curților de assize. Este organizată sub autoritatea și responsabilitatea lor. Curtea de Casație a validat această practică afirmând «
că niciun text de lege nu interzice președintelui de assize a face jurați de sesiune și în afara oricărei ședințe (...) o conferință despre dreptul penal, cu condiția ca nu să fie stabilit și nici măcar pretins că acea conferință ar fi purtat asupra faptelor cauzei sau personalității acuzatului
» (Curte de Casație, 24 noiembrie 1982,
Bull. crim
. nr
o
266). În majoritatea cazurilor un reprezentant al procuraturii și un avocat sunt invitați să participe la această ședință. În general, un film este proiectat participanților explicând funcționarea curții de assize și rolul fiecăruia, apoi jurații pot pune întrebări profesionaliștilor care răspund.
EN DROIT
PRIVIND PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI
22.
Reclamantul susține că participarea procurorului general desemnat pentru a cere în timp ce procesul lui la ședința de informare a jurați este contrară principiului egalității armelor. Invocă art. 6 § 1 al Convenției, ale cărui dispozizioni relevante se citesc după cum urmează:
«
Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată echitabil (...) de un tribunal (...) care să decidă (...) meritului oricărei acuzații în materie penală dirigită împotriva sa.
»
23.
Guvernul se opune acestei teze.
A.
Asupra admisibilității
24.
Guvernul susține că reclamantul a omis a epuiza căi de recurs interne din cauza neconformității cu regulile de proceduri aplicabile în cauza. El consideră în adevăr că reclamantul ar fi putut ridica în fața curții de assize o excepție de nulitate luată din prezența procurorului general la ședința de prezentare organizată la atenția jurați. Contestația sa trebuia cu toate acestea să respecte regulile prescrise de art. 305-1 din codul de procedură penală în virtutea căreia o nulitate bazată pe un fapt anterior deschiderii dezbaterilor trebuie ridicată de îndată ce juriul de judecată este definitivă constituit, și anume în momentul deschiderii dezbaterilor asupra acțiunii publice. El observă, că în cazul acesta, reclamantul nu a ridicat acest mijloc și depus concluzii pentru a-l valida decât după pronunțarea hotărârii privind acțiunea publică, motiv pentru care Curtea de Casație l-a, după aceea, declarat nerecevabil conform prescripțiilor articolului 599 din același cod.
25.
Reclamantul afirmă, cu privire la el însuși, că nu a luat cunoștință de participarea procurorului general care a prezentat cereri împotriva lui la ședința de instruire a jurați, decât în cursul dezbaterilor asupra acțiunii publice. El consideră deci că a fost în imposibilitate materială de a contesta prezența procurorului general înainte deschiderii acestor dezbateri.
26.
Curtea reamintește că conform articolului 35 § 1 al Convenției ea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căi de recurs interne. Scopul articolului 35 § 1 al Convenției este de a da Statelor contractante oportunitatea de a preveni sau redresa – de obicei prin intermediul tribunalelor – încălcările invocate împotriva lor înainte ca ele să fie supuse Curții. Statele nu au deci a răspunde de actele lor în fața unui organism internațional înainte de a a avut posibilitatea de a redresa situația în ordinul juridic intern. Această regulă se bazează pe ipoteza, obiectul articolului 13 al Convenției – cu care prezintă afinități strânse –, că ordinul intern oferă un recurs efectiv privind încălcarea invocată (
Selmouni c. Franța
[MC], nr
o
25803/94, §
74, CEDH 1999-V). Nu necesită doar sesizarea jurisdicțiilor naționale competente
; obligă de asemenea, în principiu, la ridicarea în fața acestor jurisdicții, cel puțin în substanță și în formele și termenele prescrise de dreptul intern, a chestiunilor pe care cineva intenționează a formula mai târziu la nivel internațional (v., dintre mulți alți,
Fressoz și Roire c.
Franța
[MC], nr
o
29183/95, § 37, CEDH 1999-I). Cu toate acestea, numai epuizarea recursurilor accesibile și adecvate referitoare la încălcarea incriminată este necesară (
Deweer c. Belgia
, hotărâre din 27 februarie 1980, seria A nr
o
35, p. 16, § 29). În plus, art. 35 § 1 trebuie aplicat «
cu o anumită flexibilitate și fără
formalism
excesiv
» (
Akdivar și alții c.
Turcia
, hotărâre din 16 septembrie 1996,
Recueil al hotărârilor și deciziilor
1996-IV, §§ 65-69).
În sfârșit, această regulă nu se acomodeaza cu o aplicare automată și nu are caracter absolut
; în controlarea respectării ei, trebuie să se țină seama de circumstanțele cauzei (
Selmouni
, precitat,
).
27.
În cazul acesta, Curtea constată că Guvernul nu stabilește că reclamantul avea cunoștință de participarea procurorului general la ședința de instruire a jurați înainte deschiderii dezbaterilor asupra acțiunii publice în fața curții de assize, cu precizarea că avocatul prezent la această ședință nu asigurase apărarea intereselor lui Bruno Corcuff. Curtea observă de asemenea că reclamantul a cerut ca să i se dea dovadă că interviul procurorului general cu jurații aleși la sorți era susceptibil de a fi încălcat principiul egalității armelor. Curtea de assize a folosit cu toate acestea facultatea sa de a nu da dovadă a faptelor pe care nu le-a constatat ea însăși pentru a respinge cererea. Reclamantul a, după aceea, ridicat aceeași chestiune în fața Curții de Casație, care constituia ultima cale de recurs susceptibilă a fi exercitată. Curtea consideră deci că reclamantul a folosit ansamblul căi de recurs interne din care dispunea. Observ de asemenea că Guvernul nu demonstrează că regulile de proceduri aplicabile permiteau în cazul acesta reclamantului să prezinte argumentele sale de maniera efectivă. În consecință, ea consideră că ar fi a fi dovezi de «
formalism excessiv
» a considera că reclamantul a omis a epuiza căi de recurs interne prin a nu respecta regulile procedurale prescrise, datorită că este mai mult decât incert ca el a a avut, în cazul acesta, posibilitate materială a se conforma.
28.
Curtea observă că această chestiune nu este în mod evident lipsită de temei în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Observ de asemenea că nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Convine deci a o declara admisibilă.
B.
Pe fond
29.
Guvernul consideră că animarea ședinței de către președintele curții de assize garantează neutralitatea acesteia. Adaugă că autoritatea președintelui de assize, ca și prezența reprezentanților procuraturii și baroului, permit a garanta o prezentare neutră și diversă a justiției penale precum și a diferiților actori ai acesteia și a exclude, conform jurisprudenței Curții de Casație, ca să fie evocate faptele unei cauze înscrise în rolul curții de assize sau personalitatea unui acuzat. Consideră de asemenea că în virtutea principiului indivizibilității procuraturii, membrii unei aceleași procuraturi sunt considerați juridic ca o singură și aceeași persoană, deci cel care vorbește sau acționează nu o face în al lui nume ci în al procuraturii în întreg. Se deduce din acest principiu că, indiferent de membrul procuraturii care participă la ședința de informare a jurați, nimic nu-i interzice a face cunoscut celor colegi ai lui care vor ocupa funcția procuraturii pentru afacerile înscrise la rolul procuraturii din al lui sentiment asupra personalității jurați și oportunității de a-și exercita dreptul de recuzare pe seama lui. Adaugă că din procesul-verbal al dezbaterilor din 21 ianuarie 2003 rezultă că nicio recuzare de jurist nu a fost în cazul acesta cerută de procurorul general. În sfârșit, produce adeverința avocatului prezent la ședința de informare și afirmă că acesta nu face, la niciun moment, stat al faptului ca numele reclamantului ar fi fost evocate, nici faptele pentru care era urmarit, nici personalitatea sa.
30.
Reclamantul consideră că prezența în cursul ședinței de informare a jurați a procurorului general responsabil de urmărire împotriva lui l-a plasat într-o situație dezavantajoasă contrară principiului egalității armelor. Observă la acest aspect că dacă procuratură era în cursul acestei întruniri reprezentată de procurorul general care ceruse împotriva lui, consiliul lui nu era prezent. El consideră deci că neutralitatea acestei ședințe de instruire nu a putut fi garantată în cazul acesta, și aceasta în ciuda prezența președintelui curții de assize. El consideră de asemenea că participarea procurorului general responsabil de urmărire la ședința de informare a jurați i-a incontestabil permis a a o primă impresie și cunoaștere mai bună decât apărării a personalității jurați și o putere naturală asupra acestora. Subliniază la acest aspect folosirea de către procuratură a dreptului de recuzare, deoarece trei dintre jurații aleși la sorți au fost recuzați de procurorul general. Indică ca apărarea a recuzat de asemenea patru jurați. Mențiunea figurând pe procesul-verbal din 21 ianuarie 2003 ar înțelege, după părerea lui, doar că jurații compunând în final juriul nu făcuseră obiectul nicio recuzare.
31.
Curtea reamintește că principiul egalității armelor care constituie unul din aspectele noțiunii mai larg de proces echitabil necesită «
ca fiecare parte să i se ofere o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care nu o plasează într-o situație de dezavantaj clar fată de adversarul său
» (v. în special
Nideröst-Huber c.
Elveția
, hotărâre din 18 februarie 1997,
Recueil
1997-I, p. 107, § 23).
32.
Curtea consideră că în cazul acesta nicio instriere nu fusese dată jurați de magistrații prezent la ședința de instruire litigioasă (v.,
a contrario
,
Condron c. Regatul Unit
, nr
o
35718/97, CEDH 2000-V). Neutralitatea ședinței fusese de asemenea efectiv asigurată de președintele curții de assize care a dirijat-o. Acesta a, într-adevăr, pentru misiune de a controla natura informațiilor schimbate și veghe, în particular, în ce privește niciun comentariu referitor la cauză, personalitatea acuzatului sau vinovăția sa eventuală, să nu fie enunțat. Esențial tehnică, conținutul acestei ședințe nu a, de altfel, vizat decât a informa jurații de desfășurarea proceduri în fața curții de assize. Curtea insistă la acest aspect asupra beneficiului unei asemenea informații pentru jurații care nu sunt profesionali ai dreptului dar cetățeni obișnuiți adesea puțin obișnuiți cu complet. Ar fi desigur envisageable ca aceste ședințe să se desfășoare în afara prezența unui reprezentant al procuraturii. Curtea consideră, cu toate acestea, că prezența la aceste ședințe a unui membru al procuraturii, ca și a unui reprezentant al baroului, prezintă un interes anumit datorită că actorii la procedură, aceștia sunt cel mai bine plasați a răspunde la întrebări jurați referitoare la funcțiile lor respective. De altfel, participarea la aceste ședințe de informare a ansamblului jurați chemați a ședea în cursul sesiunii de assize face complexă desemnarea unui membru al procuraturii care nu ar fi urmat a cere în niciuna din diferitele cauze examinate în cursul acestei sesiuni. De aceeași manieră, prezența tuturor avocaților chemați a pleda în fiecare din aceste procese nu ar putea decât a îngreuna o
practică care vizează doar a prezenta procedura și a abordia chestiuni generale
și, în niciun fel, circumstanțele specifice ale diferitelor cauze, nici personalității acuzați. De aceea, compromisul pus în practică de curtea de assize, constând în a invita un singur reprezentant al avocaților apărării, pare satisfăcător. Deci, Curtea observă că prezența, la aceste ședințe de informare, atât a unui reprezentant al procuraturii cât și a unui membru al baroului manageriază un echilibru just privind informațiile difuzate jurați. Privind chestiunea luată din privilegiul dont s-ar bucura reprezentantul procuraturii, privind exercitarea dreptului de recuzare, nimic nu indică că ședința, destinată a furniza
informații asupra proceduri, îi dă oportunitate de a se forma orice opinie asupra personalității jurați, cu atât mai mult datorită că în momentul în care se desfășoară reprezentantul procuraturii nu știe care dintre jurații prezent vor fi în final aleși la sorți, nici în care cauze vor ședea. Nu pare deci de asemenea că procuratură ar a fi, în cazul acesta, beneficiat de un real avantaj fată de reclamant privind exercitarea dreptului de recuzare.
33.
Ansamblul acestor elemente sufici Curții pentru a concluziona că nu a existat în cazul acesta o rupere a principiului egalității armelor. De aceea, nicio apariție a încălcării articolului 6 § 1 nu ar putea fi constatată.
PRIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE,
1.
Declară
cererea admisibilă
;
2.
Declară
că nu a existat o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției.
Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 4 octombrie 2007 în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 al regulamentului.
Santiago
Quesada
Boštjan M.
Zupančič
Grefier
Președinte