SECȚIUNEA A TREIA CAUZA PIERI c. FRANȚA (solicitarea nr. 7091/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 iulie 2007 DEFINITIVF 26/10/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Pieri c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii C. Bîrsan, președinte, J.-P. Costa, E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, David Thór Björgvinsson, I. Ziemele, I. Berro-Lefèvre, judecătorii mei, și S. Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 5 iulie 2007, înmânează hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cazului (n 7091/04) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Francois Pieri ( Edwige Belliard, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. La 16 octombrie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului [art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură al Curții]. Prevalând de art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Reclamantul s-a născut în 1929 și își are reședința în Ajaccio. La 1 martie 1995, a fost radiat din controlul grupului administrativ al personalului izolat și al personalului militar, acesta fiind pensionat militar. Farmaceutic-locotenent, a servit (în cadrul Ministerului Afacerilor Externe) facultății franceze de medicină și farmacie din Beirut în perioada 2 octombrie 1974 - 30 aprilie 1975, în timp ce războiul civil a avut loc acolo și a arătat că a avut loc o bronșită cronică obstructivă, din cauza unor șederi frecvente și prelungite în adăposturi neadecvate și nesănătoase în timpul iernii. În absența structurilor spitalicești și a medicilor militari, el a fost tratat la spitalul civil; documentele medicale care atestă îngrijirea primită ar fi fost distruse în timpul unor lupte care au avut loc în martie 1975. La 17 aprilie 1996, reclamantul sesizează Ministerul Apărării cu privire la o cerere de pensie de invaliditate pentru bronșită obstructivă de care suferă și a fost respins printr-o decizie din 2 martie 1998 și a luat măsuri împotriva acestei decizii în fața Tribunalului pentru pensii din Corsica de Sud, care, la 16 februarie 2000, a decis să o mențină printr-o hotărâre motivată în acest sens. Prevăzut [dacă] nu este discutabil faptul că dl Pieri (...) a suferit de tulburări respiratorii sau chiar bronșice în timpul serviciului său în Liban, nici un element din dosar nu permite corelarea acestor fapte cu tulburările pulmonare de care suferă în prezent În plus, dl Pieri (...) nu stabilește că a fost tratat fără întrerupere între plecarea sa în aprilie 75 din Liban și 1989 (...) că există o perioadă de paisprezece ani pentru care persoana interesată nu aduce niciun element că astfel nu se poate stabili că afecțiunea actuală constatată la 31 iulie 1997 poate fi legată de faptele din 1974-1975 Prin urmare, Curtea Regională a Penitenciarelor din Bastia a confirmat această hotărâre printr-o hotărâre formulată după cum urmează: Dl Pieri excită condițiile de ședere într-o țară aflată în pragul războiului civil în acest caz, în absența structurilor spitalicești militare și a medicilor militari din zonă, astfel încât el să nu fie în măsură să producă documente contemporane ale faptelor, care stau la baza afecțiunii în cauză. Certificatele pe care le produce pentru a-i înlocui, pe lângă faptul că nu sunt contemporane cu faptele pe care le raportează, nu indică decât circumstanțe de ordin general referitoare la șederea efectuată în Liban de către persoana în cauză, fără nici o precizare, cu privire la condițiile de timp și de loc de apariție a tulburărilor respiratorii în cauză și nu raportează nici un fapt special, în legătură cu serviciul, care ar putea fundamenta imputabilitatea acestei infirmități pe care dl. Pieri nu raportează dovada; (...). ; că, prin urmare, dl Pieri nu are motive să susțină că Curtea Regională pentru Pensii Militare din Bastia, considerând că elementele pe care le-a produs nu au stabilit dovada acestei imputări, ar fi încălcat principiul liberei admiteri a probei Considerând că, în cazul în care dl Pieri, după caz, a solicitat instanței regionale de pensii din Bastia o expertiză, Curtea a putut considera în mod suveran că este suficient informată de documentele medicale deja plătite la dosar și a motivat în mod corespunzător hotărârea sa; (...) DE DREPT PRIVIND VIOLAȚIILE ALE ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE Reclamantul se declară victima încălcării dreptului său la un proces echitabil în fața Consiliului de Stat și în fața instanțelor din fond. El invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție, conform căruia orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În fața Consiliului de Stat, reclamantul denunță participarea comisarului guvernului la deliberările Consiliului de Stat care i-au examinat recursul. 10. Curtea constată că această parte a cererii nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate, aceasta o declară admisibilă. 11. În ceea ce privește fondul, Curtea ia notă de declarația guvernului potrivit căreia: având în vedere intervenția hotărârii Marii Camere din 12 aprilie [2006] în cererea Martinie Martinie c. Franța [GC], 58675/00, CEDO 2006-..], [el] se bazează pe înțelepciunea Curții pentru a aprecia temeinicia motivului întemeiat pe prezența sau participarea comisarului guvernului la deliberata formare de judecată a Consiliului de Stat. În continuare, aceasta reamintește că, în Hotărârile Kress c. Franța [GC] din 7 iunie 2001 39594/98, CEDO 2001-VI) și Martinie (§§ 53-55), Marea Cameră a încheiat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție ca urmare a prezenței comisarului guvernului în deliberările Consiliului de Stat. Ea nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în prezenta cauză. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție ca urmare a prezenței comisarului guvernului la deliberările privind formarea de judecată a Consiliului de Stat care au examinat recursul reclamantului, în fața instanțelor din fond 12. Reclamantul contestă motivele reținute de Tribunalul pentru pensii din Corsica de Sud în hotărârea sa din 3 octombrie 2000, denunțând insuficiența motivării acestei hotărâri și se plânge că Tribunalul a respins și a omis să analizeze un certificat medical pe care îl prezentase și respingea cererea sa de expertiză medicală. Acesta dezvoltă obiecții similare cu privire la procedura în fața Curții Regionale de Pensii din Bastia și la hotărârea pronunțată de aceasta la 18 decembrie 2000 13. Curtea amintește în primul rând că, deși art. 6 alineatul (1) obligă instanțele să își motiveze deciziile, această obligație nu se poate înțelege ca solicitând un răspuns detaliat la fiecare argument (a se vedea, printre altele, Hotărârea García Ruiz c. Spania [GC] din 21 ianuarie 1999, n 30544/96, CEDO 1999-I, § 26. În speță, atât Tribunalul pentru pensii din Corsica de Sud în primă instanță, cât și Curtea Regională pentru Pensii din Bastia și-au motivat în mod corespunzător deciziile prin care respingeau pe fond pretențiile reclamantului. În continuare, Curtea amintește că problema eligibilității și a evaluării probelor revine în primul rând dreptului intern și instanțelor naționale și că nu îi revine sarcina de a cunoaște erori de fapt sau de drept pretinse comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție (a se vedea, de exemplu, García Ruiz, citată anterior, punctul 28. Constatând, de asemenea, că reclamantul a beneficiat de o procedură contradictorie și, în diferitele etape ale acesteia, a putut prezenta argumentele pe care le-a considerat relevante pentru apărarea cauzei sale, Curtea concluzionează că această parte a cererii nu este în mod evident întemeiată. Prin urmare, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din convenție, aceaceasta ar trebui declarată inadmisibilă și, ca atare, respinsă. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 15. Reclamantul solicită 15 000 EUR ( EUR pentru prejudicii materiale, această ultimă sumă corespunde pensiei de invaliditate de care se consideră că este privat în mod nejustificat în urma procedurii interne. 16. Guvernul invită Curtea să declare că constatarea unei încălcări este o satisfacție echitabilă 17. Curtea consideră că prejudiciul moral este remediat suficient prin constatarea încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea, printre altele, Hotărârea Martinie France [GC] din 12 aprilie 2006, n 58675/00, CEDO 2006-., .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59). Pe de altă parte, Comisia nu poate specula cu privire la rezultatul procedurii incriminate în cazul în care această încălcare nu ar fi avut loc; prin urmare, ar trebui să se respingă surplusul de pretenții ale reclamantului (ibidem DE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) și cu privire la prezența comisarului guvernului la deliberările Consiliului de Stat care au examinat recursul reclamantului și inadmisibilă pentru surplusul A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție; faptul că constatarea încălcării oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 26 iulie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Corneliu B Iersan Președinte
TROISIÈME SECTION
PIERI c. FRANCE
(Requête n
o
7091/04)
ARRÊT
26 juillet 2007
26/10/2007
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Pieri c. France,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
président,
J.-P. Costa,
M
mes
E. Fura-Sandström,
M.
David Thór Björgvinsson,
M
mes
juges,
et de M. S.
Quesada,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 5 juillet 2007,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
7091/04) dirigée contre la République française et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Francois Pieri («
le requérant
»), a saisi la Cour le 9 février 2004 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement français («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M
me
Edwige Belliard, directrice des Affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.
3.
Le 16 octobre 2006, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement (article 54 § 2 b) du règlement de la Cour). Se prévalant de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a en outre décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l'affaire.
4.
Le requérant est né en 1929 et réside à Ajaccio. Radié le 1
er
mars
1995 des contrôles du groupement administratif des personnels isolés et des cadres de l'armée, il est retraité militaire. Pharmacien-lieutenant, il servit (au titre du ministère des Affaires étrangères) à la faculté française de médecine et de pharmacie de Beyrouth du 2 octobre 1974 au 30 avril 1975, alors que la guerre civile y sévissait. Il expose qu'il y contracta une bronchite chronique obstructive, ceci en raison de séjours fréquents et prolongés dans des abris inadaptés et insalubres en période hivernale. En l'absence de structures hospitalières et de médecins militaires, il fut soigné à l'hôpital civil
; les documents médicaux attestant des soins reçus auraient été détruits lors de combats qui eurent lieu en mars 1975.
5.
Le 17 avril 1996, le requérant saisit le ministère de la Défense d'une demande de pension d'invalidité pour la bronchite obstructive dont il souffre. Elle fut rejetée par une décision du 2 mars 1998. Il se pourvut contre cette décision devant le tribunal des pensions de Corse du Sud, lequel, le 16 février 2000, décida de maintenir celle-ci par un jugement ainsi motivé
:
«
Attendu [que, s]'il n'est pas contestable que M. Pieri (...) a souffert de troubles respiratoires, voire bronchiques au cours de son service au Liban, aucun élément du dossier ne permet de rattacher ces faits avec les troubles pulmonaires dont il souffre actuellement
;
Qu'au surplus M. Pieri (...) n'établit pas qu'il a été soigné sans discontinuation entre son départ en avril 75 du Liban et 1989 (...)
;
Qu'il existe une période de quatorze années pour lesquelles l'intéressé n'apporte aucun élément
;
Qu'ainsi il n'apparaît pas possible d'établir que l'affection actuelle constatée le 31
juillet 1997 puisse être rattachée aux faits de 1974-1975
;
Qu'il y a donc lieu de débouter M. Pieri (...) de ses demandes faute de preuve et de présomption.
»
6.
Le 18 décembre 2000, la cour régionale des pensions de Bastia confirma ce jugement par un arrêt libellé comme suit
:
«
(...) M. Pieri excipe des conditions de son séjour dans un pays en proie à la guerre civile en l'occurrence, à l'absence de structures hospitalières militaires et de médecins militaires sur zone, de telle sorte qu'il n'est pas en mesure de produire des documents contemporains des faits, qui sont à l'origine de l'affection en question
;
Les attestations qu'il produit pour y suppléer outre qu'elles ne sont pas contemporaines des faits qu'elles rapportent, ne font état que de circonstances d'ordre général relatives au séjour effectué au Liban par l'intéressé, sans aucune précision, quant aux conditions de temps et de lieu d'apparition des troubles respiratoires en cause, et ne rapportent aucun fait particulier, en rapport avec le service, susceptible de fonder l'imputabilité de cette infirmité dont M. Pieri ne rapporte pas la preuve
; (...).»
7.
Le 30 décembre 2003, la Conseil d'Etat rejeta le pourvoi formé par le requérant, par un arrêt ainsi motivé
:
«
(...) Considérant que, si la preuve de l'imputabilité d'une infirmité au service peut être administrée par tous moyens, il appartient au juge d'apprécier souverainement si les pièces du dossier permettent ou non d'établir cette imputabilité
; que M. Pieri n'est donc pas fondé à soutenir que la cour régionale des pensions militaires de Bastia, en jugeant que les éléments qu'il avait produits n'établissaient pas la preuve de cette imputabilité, aurait méconnu le principe de libre admission de la preuve
;
Considérant, que si M. Pieri, en tant que de besoin, avait sollicité devant la cour régionale des pensions de Bastia une expertise, la cour a pu souverainement estimer qu'elle était suffisamment informée par les pièces médicales déjà versées au dossier et a suffisamment motivé son arrêt
; (...)
»
I.
SUR LES VIOLATIONS ALLÉGUÉES DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
8.
Le requérant se dit victime de violations de son droit à un procès équitable devant le Conseil d'Etat ainsi que devant les juridictions du fond. Il invoque l'article 6
1.de la Convention, aux termes duquel
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
A.
Devant le Conseil d'Etat
9.
Le requérant dénonce la participation du commissaire du gouvernement au délibéré de la formation de jugement du Conseil d'Etat qui a examiné son pourvoi.
10.
La Cour constate que cette partie de la requête n'est pas manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Relevant par ailleurs qu'elle ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité, elle la déclare recevable.
11.
Quant au fond, la Cour prend acte de la déclaration du Gouvernement selon laquelle «
tenant compte de l'intervention de l'arrêt rendu par la Grande Chambre le 12 avril [2006] dans la requête
Martinie
[
Martinie c. France
[GC], n
o
58675/00, CEDH 2006-..], [il] s'en remet à la sagesse de la Cour pour apprécier le bien-fondé du grief tiré de la présence ou la participation du commissaire du gouvernement au délibéré de la formation de jugement du Conseil d'Etat ». Elle rappelle ensuite que, dans les arrêts
Kress c. France
[GC] du 7 juin 2001
(n
o
39594/98, CEDH 2001-VI) et
Martinie
précité (§§ 53-55), la Grande Chambre a conclu à la violation de l'article 6 § 1 de la Convention du fait de la présence du commissaire du gouvernement au délibéré de la formation de jugement du Conseil d'Etat. Elle ne voit aucune raison de parvenir à une conclusion différente en la présente affaire. Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention du fait de la présence du commissaire du gouvernement au délibéré de la formation de jugement du Conseil d'Etat ayant examiné le pourvoi du requérant.
B.
Devant les juridictions du fond
12.
Le requérant conteste les motifs retenus par le tribunal des pensions de Corse du Sud dans son jugement du 3 octobre 2000, dénonce l'insuffisance de la motivation de ce jugement, et se plaint du fait que le tribunal a écarté et omis d'analyser un certificat médical qu'il avait produit et rejeté la demande d'expertise médicale qu'il avait formulée. Il développe des griefs similaires à l'égard de la procédure devant la cour régionale des pensions de Bastia et de l'arrêt prononcé par celle-ci le 18 décembre 2000.
13.
La Cour rappelle tout d'abord que, si l'article 6 § 1 oblige les tribunaux à motiver leurs décisions, cette obligation ne peut se comprendre comme exigeant une réponse détaillée à chaque argument (voir, parmi d'autres, l'arrêt
García Ruiz c. Espagne
[GC] du 21 janvier 1999, n
o
30544/96, CEDH 1999-I, § 26). Or en l'espèce, tant le tribunal des pensions de Corse du Sud en première instance que la cour régionale des pensions de Bastia en appel ont dûment motivé leurs décisons rejetant au fond les prétentions du requérant. La Cour rappelle ensuite que la question de l'admissibilité et de l'appréciation des preuves relève au premier chef du droit interne et des juridictions nationales, et qu'il ne lui appartient pas de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction interne – sauf si et dans la mesure où elles pourraient avoir porté atteinte aux droits et libertés sauvegardés par la Convention (voir, par exemple,
García Ruiz
précité, § 28). Or en l'espèce, en tout état de cause, rien ne permet de considérer que les juridictions suscitées aient commis une erreur de cette nature. Constatant de surcroît que le requérant a bénéficié d'une procédure contradictoire et pu, aux différents stades de celle-ci, présenter les arguments qu'il jugeait pertinents pour la défense de sa cause, la Cour conclut au défaut manifeste de fondement de cette partie de la requête. Il y a donc lieu, en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention, de la déclarer irrecevable et, comme telle, de la rejeter.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
14.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
15.
Le requérant réclame 15
000 euros («
EUR
») pour dommage moral et 250
000
EUR pour préjudice matériel, cette dernière somme correspondant à la pension d'invalidité dont il se trouverait indûment privé à l'issue de la procédure interne.
16.
Le Gouvernement invite la Cour à «
juger que le constat de violation vaut satisfaction équitable
».
17.
La Cour estime que le dommage moral se trouve suffisamment réparé par le constat de violation de l'article 6 § 1 de la Convention auquel elle parvient (voir, parmi de nombreux autres, l'arrêt
Martinie
c.
France
[GC] du 12 avril 2006, n
o
59). Par ailleurs, elle ne saurait spéculer sur le résultat auquel la procédure incriminée aurait abouti si cette violation n'avait pas eu lieu ; il convient en conséquence de rejeter le surplus des prétentions du requérant (
ibidem
).
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de l'article 6 § 1 et relatif à la présence du commissaire du gouvernement au délibéré de la formation de jugement du Conseil d'Etat ayant examiné le pourvoi du requérant, et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention ;
3.
Dit
que le constat de violation fournit en soi une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral subi par le requérant
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
26 juillet 2007 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago
Quesada
Corneliu B
îrsan
Greffier
Président