Wyszczelski împotriva Poloniei

CAUZA DE CAUZĂ DE CAUZĂ DE CAZUL WYSZCZELSKI v. POLONIA (Declarația nr. 72161/01) JUDGMENT STRASBOURG 29 noiembrie 2005 FINAL 29/02/2006 Prezenta hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale.

În cazul Wyszccelski v. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședința ca o cameră compusă de: Nicolas Bratza Președintele Bonello Traja Pavlovschi Garlicki Mijović Šikuta, judecători și dna Elens-Pasos, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 8 noiembrie 2005, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 72161/01) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dl Andrzej Wyszccelski („reclamantul”), la 5 septembrie 2000. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentii lor, dl K. Drzewicki și ulterior dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe.

La 18 martie 2003, Curtea a hotărât să comunice cererea. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. Reclamantul s-a născut în 1941 și trăiește în Pruszków, Polonia. La 29 iunie 1993, reclamantul a depus o moțiune la Curtea Regională de Varșovia (Sād Wojewódzki ) susținând PLZ (vechi zlotys) 100.000.000 de la compania de asigurări „PZU” ca compensație pentru accidentul său de trafic. El a solicitat, de asemenea, o pensie suplimentară de invaliditate. La 14 aprilie 1994, Curtea a ordonat un aviz de expert, care a fost depus la instanță în iunie 1994. La 15 decembrie 1994, Curtea a ordonat expertului să-și completeze avizul.

La 27 aprilie 1995, Curtea a desemnat un alt expert. La 7 decembrie 1995, Curtea a desfășurat o audiere. În audierea din 23 aprilie 1996, instanța a continuat procedura până la încheierea procedurii de asigurare socială instituite de reclamant împotriva autorităților de asigurare socială, care, de fapt, a fost încheiată de hotărârea Curții Regionale de Muncire din Varșovia din 19 martie 1996. La 16 august 1996, reclamantul a depus o copie a hotărârii din 19 martie 1996 Curtea Regională de Varșovia și a solicitat instanței să relueze procedurile de compensare împotriva societății de asigurare „PZU”. 10. La 28 noiembrie 1996, instanța a desfășurat o audiere și a reluat procedura. 11. La 11 martie 1997, reclamantul și-a modificat cererea, având în vedere rata inflației.

12. Curtea a avut ședințe suplimentare la 13 mai 1997, 18 septembrie 1997, 27 noiembrie 1997, 2 septembrie 1998, 22 octombrie 1998, 21 octombrie 1999, 9 decembrie 1999, 17 februarie 2000, 24 octombrie 2000 și 4 decembrie 2000 13. Curtea a ordonat două avize suplimentare de experți în 1997. 14. La 26 februarie 1999, reclamantul a solicitat directorului companiei de asigurări să încheie o soluționare extrajudiciară pentru a pune capăt procedurii. Această propunere a fost refuzată. 15. La 5 martie 1999, un alt aviz de expert a fost ordonat de către instanță, care a fost depus la instanță la 9 august 1999. La 17 februarie 2000, Curtea a solicitat experților să-și completeze avizul. Avizul completat a fost depus la instanță la 13 mai 2000. 16. La 18 decembrie 2000, instanța a închis examinarea cazului.

La 15 ianuarie 2001, Curtea Regională de Varșovia a pronunțat hotărârea și a ordonat societății de asigurare să plătească 25 000 PLN reclamantului. 17. Reclamantul a depus un recurs la Curtea de Apel din Varșovia ( SÜd Apelacyjny ), cerând o compensație mai mare. 18. La 25 aprilie 2002, Curtea de Apel din Varșovia a pronunțat hotărârea. Reclamantul a depus un recurs de casă la Curtea Supremă (Sād Najwyższy 19. La 21 octombrie 2003, Curtea Supremă a pronunțat hotărârea și a remis cazul Curții de Apel. 20. La 4 februarie 2004, Curtea de Apel din Varșovia a trimis cazul Curții Regionale. 21. La 3 martie 2005, reclamantul a depus o plângere la Curtea de Apel din Varșovia în temeiul Legii din 17 iunie 2004 privind plângeri privind încălcarea dreptului la un proces într-un termen rezonabil („Legea 2004”).

La 25 aprilie 2005 Curtea de Apel a respins-o ca fiind evident nefondată. Curtea a susținut că nu a putut evalua procedura decât după mandatul Curții de Apel, adică după 4 februarie 2004, cu toate acestea, după data respectivă nu au existat întârzieri semnificative în cadrul procedurii. 22. Având în vedere informațiile disponibile Curții la data adoptării prezentei hotărâri, procedurile sunt în așteptare în fața Curții Regionale. ÎNCĂLCAREA DREPTULUI ALEGAT A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI 23. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 24. Guvernul a contestat acest argument.

25. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 29 iunie 1993 și nu s-a încheiat încă. Astfel, aceasta a durat deja mai mult de [12 ani și 2 luni, 13 zile]. Admisibilitatea 26. Curtea constată că reclamantul a utilizat remedierea prevăzută de Actul de 2004 și a depus o plângere cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii. Cu toate acestea, această plângere a eșuat pe măsură ce Curtea de Apel din Varșovia a examinat doar perioada de timp după mandatul de către instanța de apel, adică după 4 februarie 2004. Curtea nu a luat în considerare perioada generală de examinare a cauzei de către instanțele interne, conform jurisprudenței constante a organelor Convenției (a se vedea Majewski c. Polonia) , nr. 52690/99, §§ 31-37, 11 octombrie 2005). 27. Prin urmare, Curtea observă că cererea nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție, menționând, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive.

Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. În ciuda sănătății sale sărace, el a apărut întotdeauna la audieri. În plus, în mai multe ocazii, el a cerut instanțelor să desfășoare procedura rapid. El a subliniat în continuare că întârzierile procedurii au fost cauzate de procesul lent de obținere a probelor. În plus, în cadrul procedurii dinaintea Curții Regionale, raportorul judecător a fost schimbat în trei ocazii. În cele din urmă, reclamantul a subliniat faptul că, în cadrul procedurii, s-a pus mult în joc în ceea ce privește compensarea pentru accidentul de trafic. În opinia sa, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 29. Guvernul susține că acest caz a fost complex și că autoritățile au demonstrat o diligență corectă în cadrul procedurii.

Potrivit Guvernului, reclamantul a contribuit la prelungirea procedurii, deoarece a modificat cererea. În cele din urmă, au invitat Curtea să constate că nu a existat nicio încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. 30. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 31. În ceea ce privește comportamentul reclamantului, Curtea observă că nu se pare că comportamentul său și, în special, faptul că i-a modificat cererea, a prelungit semnificativ procesul.

32. Având în vedere comportamentul autorităților, Curtea observă că au existat întârzieri rezultate din procesul lent de obținere a probelor. În plus, prezentul caz a fost examinat de către instanța de primă instanță pentru o perioadă substanțială de peste 8 ani. 33. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin chestiuni similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 34. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”.

35. În consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 36. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 37. Reclamantul a solicitat 70.000 PLN [aprox. 17.500 euro] în ceea ce privește prejudiciile morale. El a solicitat în continuare 46.000 PLN [aprox. 11.500 euro] sub șeful prejudiciilor materiale. Acest sumă include în special salariul pe care soția reclamantului ar fi primit dacă nu ar fi avut grijă de reclamant în timpul procedurii în cauză.

38. Guvernul a contestat reclamația. 39. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, consideră că reclamantul cu siguranță trebuie să fi suferit prejudiciu moral, cum ar fi frustrarea și dificultatea din cauza lungimea procedurii. În consecință, acordă reclamantului 4000 EUR sub acest cap. Costurile și cheltuielile 40. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 8.500 PLN [aprox. 2.125 EUR] pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne, ceea ce corespunde în special taxelor avocatului și ale experților. 41. Guvernul a contestat reclamația. 42. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea.

În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea respinge cererea pentru costuri și cheltuielile în cadrul procedurii interne.Drocurile implicite 43. Curtea consideră oportun ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, Curtea declară în mod neobișnuit cererea admisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4000 EUR (4 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertite în zloty polonez la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil pe suma de mai sus; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 29 noiembrie 2005, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Pasos Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

CASE OF WYSZCZELSKI v. POLAND (Application no. 72161/01) JUDGMENT STRASBOURG 29 November 2005 FINAL 29/02/2006 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Wyszczelski v. Poland, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza , President , Mr G. Bonello , Mr K. Traja , Mr S. Pavlovschi , Mr L. Garlicki , Ms L. Mijović , Mr J. Šikuta, judges , and Mrs F. Elens-Passos , Deputy Section Registrar ,, Having deliberated in private on 8 November 2005, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4. The applicant was born in 1941 and lives in Pruszków, Poland.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

23. The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, provided in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

36. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 4,000 (four thousand euros) in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Polish zlotys at the rate applicable at the date of the settlement, plus any tax that may be chargeable on the above amount; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 29 November 2005, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Françoise Elens-Passos Nicolas Bratza Deputy Registrar President