CASE OF WYSZCZELSKI v. POLAND

CAUZA DE CAUZĂ DE CAUZĂ DE CAZUL WYSZCZELSKI v. POLONIA (Declarația nr. 72161/01) JUDGMENT STRASBOURG 29 noiembrie 2005 FINAL 29/02/2006 Prezenta hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Wyszccelski v. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședința ca o cameră compusă de: Nicolas Bratza Președintele Bonello Traja Pavlovschi Garlicki Mijović Šikuta, judecători și dna Elens-Pasos, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 8 noiembrie 2005, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 72161/01) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dl Andrzej Wyszccelski („reclamantul”), la 5 septembrie 2000. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentii lor, dl K. Drzewicki și ulterior dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 18 martie 2003, Curtea a hotărât să comunice cererea. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. Reclamantul s-a născut în 1941 și trăiește în Pruszków, Polonia. La 29 iunie 1993, reclamantul a depus o moțiune la Curtea Regională de Varșovia (Sād Wojewódzki ) susținând PLZ (vechi zlotys) 100.000.000 de la compania de asigurări „PZU” ca compensație pentru accidentul său de trafic. El a solicitat, de asemenea, o pensie suplimentară de invaliditate. La 14 aprilie 1994, Curtea a ordonat un aviz de expert, care a fost depus la instanță în iunie 1994. La 15 decembrie 1994, Curtea a ordonat expertului să-și completeze avizul. La 27 aprilie 1995, Curtea a desemnat un alt expert. La 7 decembrie 1995, Curtea a desfășurat o audiere. În audierea din 23 aprilie 1996, instanța a continuat procedura până la încheierea procedurii de asigurare socială instituite de reclamant împotriva autorităților de asigurare socială, care, de fapt, a fost încheiată de hotărârea Curții Regionale de Muncire din Varșovia din 19 martie 1996. La 16 august 1996, reclamantul a depus o copie a hotărârii din 19 martie 1996 Curtea Regională de Varșovia și a solicitat instanței să relueze procedurile de compensare împotriva societății de asigurare „PZU”. 10. La 28 noiembrie 1996, instanța a desfășurat o audiere și a reluat procedura. 11. La 11 martie 1997, reclamantul și-a modificat cererea, având în vedere rata inflației. 12. Curtea a avut ședințe suplimentare la 13 mai 1997, 18 septembrie 1997, 27 noiembrie 1997, 2 septembrie 1998, 22 octombrie 1998, 21 octombrie 1999, 9 decembrie 1999, 17 februarie 2000, 24 octombrie 2000 și 4 decembrie 2000 13. Curtea a ordonat două avize suplimentare de experți în 1997. 14. La 26 februarie 1999, reclamantul a solicitat directorului companiei de asigurări să încheie o soluționare extrajudiciară pentru a pune capăt procedurii. Această propunere a fost refuzată. 15. La 5 martie 1999, un alt aviz de expert a fost ordonat de către instanță, care a fost depus la instanță la 9 august 1999. La 17 februarie 2000, Curtea a solicitat experților să-și completeze avizul. Avizul completat a fost depus la instanță la 13 mai 2000. 16. La 18 decembrie 2000, instanța a închis examinarea cazului. La 15 ianuarie 2001, Curtea Regională de Varșovia a pronunțat hotărârea și a ordonat societății de asigurare să plătească 25 000 PLN reclamantului. 17. Reclamantul a depus un recurs la Curtea de Apel din Varșovia ( SÜd Apelacyjny ), cerând o compensație mai mare. 18. La 25 aprilie 2002, Curtea de Apel din Varșovia a pronunțat hotărârea. Reclamantul a depus un recurs de casă la Curtea Supremă (Sād Najwyższy 19. La 21 octombrie 2003, Curtea Supremă a pronunțat hotărârea și a remis cazul Curții de Apel. 20. La 4 februarie 2004, Curtea de Apel din Varșovia a trimis cazul Curții Regionale. 21. La 3 martie 2005, reclamantul a depus o plângere la Curtea de Apel din Varșovia în temeiul Legii din 17 iunie 2004 privind plângeri privind încălcarea dreptului la un proces într-un termen rezonabil („Legea 2004”). La 25 aprilie 2005 Curtea de Apel a respins-o ca fiind evident nefondată. Curtea a susținut că nu a putut evalua procedura decât după mandatul Curții de Apel, adică după 4 februarie 2004, cu toate acestea, după data respectivă nu au existat întârzieri semnificative în cadrul procedurii. 22. Având în vedere informațiile disponibile Curții la data adoptării prezentei hotărâri, procedurile sunt în așteptare în fața Curții Regionale. ÎNCĂLCAREA DREPTULUI ALEGAT A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI 23. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 24. Guvernul a contestat acest argument. 25. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 29 iunie 1993 și nu s-a încheiat încă. Astfel, aceasta a durat deja mai mult de [12 ani și 2 luni, 13 zile]. Admisibilitatea 26. Curtea constată că reclamantul a utilizat remedierea prevăzută de Actul de 2004 și a depus o plângere cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii. Cu toate acestea, această plângere a eșuat pe măsură ce Curtea de Apel din Varșovia a examinat doar perioada de timp după mandatul de către instanța de apel, adică după 4 februarie 2004. Curtea nu a luat în considerare perioada generală de examinare a cauzei de către instanțele interne, conform jurisprudenței constante a organelor Convenției (a se vedea Majewski c. Polonia) , nr. 52690/99, §§ 31-37, 11 octombrie 2005). 27. Prin urmare, Curtea observă că cererea nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție, menționând, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. În ciuda sănătății sale sărace, el a apărut întotdeauna la audieri. În plus, în mai multe ocazii, el a cerut instanțelor să desfășoare procedura rapid. El a subliniat în continuare că întârzierile procedurii au fost cauzate de procesul lent de obținere a probelor. În plus, în cadrul procedurii dinaintea Curții Regionale, raportorul judecător a fost schimbat în trei ocazii. În cele din urmă, reclamantul a subliniat faptul că, în cadrul procedurii, s-a pus mult în joc în ceea ce privește compensarea pentru accidentul de trafic. În opinia sa, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 29. Guvernul susține că acest caz a fost complex și că autoritățile au demonstrat o diligență corectă în cadrul procedurii. Potrivit Guvernului, reclamantul a contribuit la prelungirea procedurii, deoarece a modificat cererea. În cele din urmă, au invitat Curtea să constate că nu a existat nicio încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. 30. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 31. În ceea ce privește comportamentul reclamantului, Curtea observă că nu se pare că comportamentul său și, în special, faptul că i-a modificat cererea, a prelungit semnificativ procesul. 32. Având în vedere comportamentul autorităților, Curtea observă că au existat întârzieri rezultate din procesul lent de obținere a probelor. În plus, prezentul caz a fost examinat de către instanța de primă instanță pentru o perioadă substanțială de peste 8 ani. 33. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin chestiuni similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 34. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. 35. În consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 36. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 37. Reclamantul a solicitat 70.000 PLN [aprox. 17.500 euro] în ceea ce privește prejudiciile morale. El a solicitat în continuare 46.000 PLN [aprox. 11.500 euro] sub șeful prejudiciilor materiale. Acest sumă include în special salariul pe care soția reclamantului ar fi primit dacă nu ar fi avut grijă de reclamant în timpul procedurii în cauză. 38. Guvernul a contestat reclamația. 39. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, consideră că reclamantul cu siguranță trebuie să fi suferit prejudiciu moral, cum ar fi frustrarea și dificultatea din cauza lungimea procedurii. În consecință, acordă reclamantului 4000 EUR sub acest cap. Costurile și cheltuielile 40. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 8.500 PLN [aprox. 2.125 EUR] pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne, ceea ce corespunde în special taxelor avocatului și ale experților. 41. Guvernul a contestat reclamația. 42. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea respinge cererea pentru costuri și cheltuielile în cadrul procedurii interne.Drocurile implicite 43. Curtea consideră oportun ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, Curtea declară în mod neobișnuit cererea admisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4000 EUR (4 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertite în zloty polonez la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil pe suma de mai sus; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 29 noiembrie 2005, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Pasos Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

CASE OF

WYSZCZELSKI v. POLAND

(Application no. 72161/01)

JUDGMENT

STRASBOURG

29 November 2005

FINAL

29/02/2006

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Wyszczelski v. Poland,

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:

Sir

Nicolas

Bratza

,

President

,

Mr

G.

Bonello

,

Mr

K.

Traja

,

Mr

S.

Pavlovschi

,

Mr

L.

Garlicki

,

Ms

L.

Mijović

,

Mr

J.

Šikuta,

judges

,

and Mrs

F.

Elens-Passos

,

Deputy Section Registrar

,,

Having deliberated in private on 8 November 2005,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 72161/01) against the Republic of Poland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Polish national, Mr Andrzej Wyszczelski (“the applicant”), on 5 September 2000.

2.

The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agents, Mr K. Drzewicki and subsequently Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry for Foreign Affairs.

3.

On 18 March 2003 the Court decided to communicate the application. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time.

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1941 and lives in Pruszków, Poland.

5.

On 29 June 1993 the applicant lodged a motion with the Warsaw Regional Court (

Sąd Wojewódzki

) claiming PLZ (old zlotys) 100,000,000 from the insurance company “PZU” as compensation for his traffic accident. He also claimed a supplementary disability pension.

6.

On 14 April 1994 the court ordered an expert opinion. It was submitted to the court in June 1994.

7.

On 15 December 1994 the court ordered the expert to supplement her opinion. On 27 April 1995 the court appointed another expert. On 7

December 1995 the court held a hearing.

8.

At the hearing held on, 23 April 1996 the court stayed the proceedings until the termination of social insurance proceedings instituted by the applicant against the Social Insurance authorities. These proceedings had in fact been terminated by a judgment of the Warsaw Regional Labour Court of 19 March 1996.

9.

On 16 August 1996 the applicant submitted the copy of the judgment of 19 March 1996 to the Warsaw Regional Court and requested the court to resume the compensation proceedings against the insurance company “PZU”.

10.

On 28 November 1996 the court held a hearing and resumed the proceedings.

11.

On 11 March 1997 the applicant modified his claim, having regard to the inflation rate.

12.

The court held further hearings on 13 May 1997, 18

September 1997, 27 November 1997, 2 September 1998, 22

October

1998, 21 October 1999, 9 December 1999, 17 February 2000, 24 October 2000 and 4

December 2000.

13.

The court ordered two further expert opinions in 1997.

14.

On 26 February 1999 the applicant requested the Director of the insurance company to conclude an out-of-court settlement in order to terminate the proceedings. This proposal was refused.

15.

On 5 March 1999 yet another expert opinion was ordered by the court. It was submitted to the court on 9 August 1999. On 17 February 2000 the court requested the experts to supplement their opinion. The supplemented opinion was submitted to the court on 13 May 2000.

16.

On 18 December 2000 the court closed the examination of the case. On 15 January 2001 the Warsaw Regional Court gave judgment and ordered the insurance company to pay PLN 25,000 to the applicant.

17.

The applicant lodged an appeal with the Warsaw Court of Appeal (

Sąd Apelacyjny

), claiming a higher amount of compensation.

18.

On 25 April 2002 the Warsaw Court of Appeal gave judgment. The applicant lodged a cassation appeal with the Supreme Court (

Sąd Najwyższy

).

19.

On 21 October

2003 the Supreme Court gave judgment and remitted the case to the Court of Appeal.

20.

On 4 February 2004 the Warsaw Court of Appeal remitted the case to the Regional Court.

21.

On 3 March 2005 the applicant lodged a complaint with the Warsaw Court of Appeal under the Law of 17 June 2004 on complaints about a breach of the right to a trial within a reasonable time (“2004 Act”). On 25

April

2005 the Court of Appeal dismissed it as manifestly ill-founded. The court held that it could only assess the proceedings after the remittal by the Court of Appeal i.e. after 4 February 2004, however, after that date there had not been any significant delays in the proceedings.

22.

In the light of the information available to the Court at the date of the adoption of the present judgment, the proceedings are pending before the Regional Court.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

23.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, provided in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

24.

The Government contested that argument.

25.

The period to be taken into consideration began on 29 June 1993 and has not yet ended. It has thus already lasted more than [12 years and 2

months, 13 days].

A.

Admissibility

26.

The Court notes that the applicant made use of the remedy provided for by the 2004 Act and lodged a complaint about the unreasonable length of the proceedings. However, this complaint failed as the Warsaw Court of Appeal examined only the period of time after the remittal of the case by the appellate court, i.e. after 4 February 2004. The court did not take into consideration the overall period of the examination of the case by the domestic courts as required by the constant case

‑

law of the Convention organs (see,

Majewski v. Poland

, no. 52690/99, §§ 31-37, 11 October 2005).

27.

Consequently, the Court observes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

28.

The applicant maintained that he had not contributed to the length of the proceedings. Despite his poor health, he had always appeared at hearings. Furthermore, on several occasions he asked the courts to conduct the proceedings speedily. He further pointed, that the delays in the proceedings had been caused by the slow process of obtaining evidence. Moreover, in the proceedings before the Regional Court the judge rapporteur had been changed on three occasions. Lastly, the applicant stressed that there had been much at stake for him in the proceedings as they concerned compensation for traffic accident. In his opinion there had been a violation of Article

6 §

1.

29.

The Government argued that the case had been complex. The authorities had shown due diligence in the proceedings. According to the Government, the applicant had contributed to the prolongation of the proceedings as he had modified his claim. Lastly, they invited the Court to find that there had been no violation of Article 6 § 1 of the Convention.

30.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

31.

As to the conduct of the applicant the Court notes that it does not appear that his conduct and in particular the fact that he had modified his claim had significantly prolonged the trial.

32.

Considering the conduct of the authorities the Court observes that there were delays resulting from the slow process of obtaining evidence. Moreover, the present case had been examined by the court of first-instance for a substantial period of more than 8 years.

33.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see

Frydlender

, cited above).

34.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

35.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

36.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

37.

The applicant claimed 70,000 PLN [approx. 17,500 euros] in respect of non-pecuniary damage. He further asked for 46,000 PLN [approx. 11,500 euros] under the head of pecuniary damage. This amount included in particular the salary that the applicant’s wife would have received if she had not had to take care of the applicant during the proceedings in the case.

38.

The Government contested the claim.

39.

The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. On the other hand, it considers that the applicant certainly must have sustained non pecuniary damage such as frustration and distress on account of the protracted length of the proceedings. Accordingly, it awards the applicant EUR 4,000 under this head.

B.

Costs and expenses

40.

The applicant also claimed 8,500 PLN [approx. 2,125 EUR] for the costs and expenses incurred before the domestic courts. That amount corresponded in particular to the lawyer’s and experts’ fees.

41.

The Government contested the claim.

42.

According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court rejects the claim for costs and expenses in the domestic proceedings.

C.

Default interest

43.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR 4,000 (four thousand euros) in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Polish zlotys at the rate applicable at the date of the settlement, plus any tax that may be chargeable on the above amount;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 29 November 2005, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Françoise

Elens-Passos

Nicolas

Bratza

Deputy Registrar

President