CASE OF BISZTA v. POLAND

RESPONDENT

POL

HOTĂRÂRE

18.12.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF BISZTA v. POLAND (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

CAUZUL CU BISZTA v. POLONIA (Declarația nr. 4922/02) JUDGMENT STRASBOURG 18 decembrie 2007 FINAL 18/03/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Biszta v. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), ședința ca o cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Bonello Traja Garlicki Mijović Šikuta, judecătorii Ivel P. H și dl T.L. Early Section Grefier Ați deliberat în privat la 27 noiembrie 2007, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 4922/02) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dl Kazimierz Biszta („reclamantul”), la 1 august 2001. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Jakub Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 12 septembrie 2006, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a hotărât să comunice plângerea privind durata procedurii către Guvern. Aplicand art. 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1953 și trăiește în Wrocław. Procedura principală (procedură civilă de plată) La 12 martie 1994, reclamantul a depus o cerere de plată împotriva unui contractant în fața Curții Regionale Wrocław, Divizia de Drept Comercial. La 21 februarie 1995, dosarul a fost transferat la Divizia competentă de Drept Civil a aceleiași instanțe. La 12 octombrie 1995, Curtea Regională Wrocław a respins cererea și reclamantul a depus un recurs împotriva acestei hotărâri. Hotărârea a fost anulată la 27 martie 1996 de către Curtea de Apel Wrocław și de cauza reexaminată. La 24 octombrie 1997, Curtea Regională Wrocław a respins din nou acțiunea reclamantului și recursul său ulterior a fost respins la 14 mai 1998 de către Curtea de Apel Wrocław. Hotărârea a fost judecată la 10 decembrie 1998. 10. La 22 decembrie 1998, președintele Curții de Apel Wrocław, în răspuns la plângerea ierarhică a reclamantului, a declarat că durata procedurii este excesivă. 11. La 11 ianuarie 1999, reclamantul a depus un recurs de cassare prin intermediul avocatului său de asistență juridică numit la 21 decembrie 1998. El a menținut, printre altele, La 11 mai 2001, Curtea Supremă nu a fost informată de către instanțe în timp util cu privire la posibilitatea de a avea un avocat de asistență juridică desemnat în cazul său. 12. La 11 mai 2001, Curtea Supremă a refuzat să distreze recursul de casă, având în vedere faptul că nu era nevoie de interpretare a dispozițiilor care nu dau naștere la dificultăți grave, nici a încălcării flagrante a legii și nici a motivelor de nulitate a procedurii. 13. Pe data de 1 iunie 2001, hotărârea menționată anterior a fost acordată reclamantului. Procedura în temeiul Legii 2004 14. La 22 octombrie 2004, reclamantul a depus o cerere de daune în temeiul articolului 16 din Legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un termen rezonabil ( Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea 2004”) citit în combinație cu art. 417 din Codul Civil. El a solicitat compensații în valoare de 10.000 PLN. 15. Declararea a fost respinsă la 29 noiembrie 2004 de către Curtea Supremă din motive procedurale. Curtea a remarcat, de asemenea, că, chiar dacă reclamația nu a fost respinsă pentru deficiențe formale, ar fi fost în orice caz inadmisibilă în timp util. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRATICĂ 16. Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurii judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Actului de 2004, sunt prevăzute în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia nr. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, CEDH 2005-V și Ratajczyk c. Polonia nr. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII și hotărârea în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00, §§ 34-46, CEDO 2005-V. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 A CONVENȚIEI PE PENTRU CUTÂTUL NEREZONABIL AL PROCEDURILOR 17. Reclamantul se plânge că durata procedurii era incompatibilă cu cerințele de „templ rezonabil”, prevăzute la art. 6 § 1 din Convenție, care citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 18. Guvernul a contestat acest argument. 19. Perioada de luat în considerare a început la 12 martie 1994 și s-a încheiat la 11 mai 2001. Astfel a durat 7 ani, 2 luni și 1 zi pentru 3 niveluri de competență. Admisibilitatea 20. Guvernul a formulat o obiecție preliminară conform căreia reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne de care are acces în temeiul legii poloneze, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție. Septembrie 2004, data intrării în vigoare a Legii 2004, reclamantul a avut posibilitatea de a solicita compensare pentru daunele rezultate din lungimea excesivă a procedurii în fața instanțelor poloneze, în conformitate cu art. 16 din legea din 2004, citit coroborat cu art. 417 din Codul Civil. 21. Cu toate acestea, Curtea a susținut deja că acțiunea civilă invocată de guvern nu poate fi considerată ca un remediu eficace cu un grad suficient de certitudine în cazurile în care perioada de prelungire a trei ani pentru răspunderea statului în tort a expirat înainte de intrarea în vigoare a Legii de 2004 la 17 septembrie 2004 (a se vedea Ratajczyk c. Polonia , citată mai sus , și Barszcz Polonia , nr. 71152/01, § 45, 30 mai 2006). În hotărârea sa din 29 noiembrie 2004 (a se vedea punctul 15 de mai sus), Curtea Supremă a observat, de asemenea, că prezentul caz aparține acestui grup de cereri ca procedură în cauză încheiată la 11 mai 2001, care se află la mai mult de trei ani înainte de intrarea în vigoare a Legii din 2004. În plus, Curtea constată că această plângere nu este întemeiată în mod evident, în sensul art. 35 § 3 din Convenție. De asemenea, aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 24. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 25. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEIII 26. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Guvernul a contestat cererea. 29. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această cerere. Pe de altă parte, acordă reclamantului 1 800 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 30. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 14,709 PLN [2] Pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și pentru cele suportate în fața Curții. 31. Guvernul a contestat cererea. 32. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectiv și neapărat suportate și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea respinge cererea de costuri și cheltuieli în cadrul procedurii interne și consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului, care nu a fost reprezentat de un avocat, a sumei de 100 EUR pentru procedura în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL DECIZIE UNANIMOUS DECLARĂ restul cererii admisibile; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; Deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 800 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale și 100 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 18 decembrie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.