Drabicki împotriva Poloniei

CAUZUL CU DRABICKI v. POLONIA (Declarația nr. 15464/02) JUDGMENT Strasburg 14 noiembrie 2006 FINAL 14/02/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale.

În cazul Drabicki v. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședința ca o cameră compusă din: Sir Nicolas Președintele Bratza Casadevill Bonello Traja Pavlovschi Garlicki Mijović, judecători și dna F. Elens Passos, grefierul adjunct, care a deliberat în privat la 24 octombrie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 15464/02) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dl Kazimierz Drabicki („reclamantul”), la 8 octombrie 2001. Reclamantul a fost reprezentat de fiul său, dl J. Drabicki.

Guvernul Polonez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 28 noiembrie 2005, președintele Secțiunii a patra a hotărât să comunice reclamația reclamantului privind durata procedurii către Guvern. În temeiul dispozițiilor articolului 29 § 3 din Convenție, s-a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea acesteia. FACTE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1926 și trăiește în Rzeszów. În 1992, reclamantul, care a fost pensionat, a primit de la Consiliul de Securitate Socială ( Zakład Ubezpieczeń Społecznych ) o sumă substanțială de bani (peste 57.000.000 de vechi zloti polonezi) prin ajustarea pensiei sale.

După aceea, Consiliul de Securitate Socială a constatat că suma a fost acordată reclamantului prin greșeală și a început să deducă bani din pensia sa. Reclamantul a inaugurat o procedură împotriva comisiei. Potrivit reclamantului, în 1996 Curtea de Apel Rzeszow a permis acțiunea sa și a constatat că deducerea comisiei era ilegală. La 28 iulie 1997, Consiliul de Securitate Socială a instituit o procedură civilă împotriva reclamantului la Curtea de district Rzeszów ( Sād Rejonowy ) susținând suma rămasă de 10.000 PLN. Între 7 noiembrie 1997 și 24 februarie 1998 Curtea a desfășurat patru audieri. La 10 martie 1998, Curtea a pronunțat hotărârea în care a permis recursul reclamantului. Reclamantul a interzis hotărârea.

10. La 9 iunie 1998, Curtea Regională Rzeszów ( Sād Wojewódzki ) a depus o audiere la care a respins recursul reclamantului. La 6 august 1998, reclamantul a depus un recurs de casă la Curtea Supremă ( Sād Najwyższy 11. La 11 aprilie 2001, ședința în camera , Curtea Supremă a refuzat să distreze recursul de casă. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 12. La 17 septembrie 2004, legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil ( Ustawa o skardze na narszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea 2004” ) a intrat în vigoare. Acesta stabilește diverse mijloace juridice destinate să contracarce și/sau să remedieze durata nejustificată a procedurilor judiciare.

O reformă mai detaliată a dispozițiilor relevante ale dreptului intern este prevăzută în hotărârea Curții din Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00, §§ 46, CEDO 2005–... (extracte) și în Charzyński c. Polonia (dec.), nr. 15212/03, §§ 23, CEDO 2005–… PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEIUNE 13. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” 14. Guvernul a contestat acest argument. 15. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 28 iulie 1997 și s-a încheiat la 11 aprilie 2001. Astfel, a durat peste 3 ani și 8 luni pentru 3 niveluri de competență.

Admisibilitatea 16. Curtea constată în primul rând că guvernul a formulat o obiecție preliminară că reclamantul nu a epuizat căile de recurs disponibile în temeiul legii poloneze.

Actul a intrat în vigoare, reclamantul a avut posibilitatea de a depune o cerere de compensare pentru daunele suferite din cauza lungii excesive a procedurii cu instanța civilă poloneză în temeiul articolului 417 din Codul Civil citit împreună cu art. 16 din Legea 2004. 17. Cu toate acestea, Curtea a constatat deja că acțiunea civilă invocată nu poate fi considerată cu un grad suficient de certitudine ca un remediu eficace în cazurile în care perioada de prelungire a trei ani pentru răspunderea statului în tort a expirat înainte de intrarea în vigoare a Legii 2004 la 17 septembrie 2004 (a se vedea Ratajczyk c. Polonia; (dec.), 11215/02, 31 mai 2005, Barszcz v. Polonia , nr. 71152/01, § 45, 30 mai 2006). Prezentul caz aparține acestui grup de cereri ca procedură în cauză s-a încheiat la 11 aprilie 2001, care este mai mult de trei ani înainte de intrarea în vigoare a Legii 2004. Guvernul a susținut, de asemenea, că litigiul reclamantului a fost de natură vexativă și că cererea sa la Curte constituie un abuz al dreptului de cerere individuală în temeiul articolului 35 § 3 din Convenție.

19. Reclamantul a considerat obiecția guvernului indecent. 20. Curtea remarcă că prezentul caz a fost originar dintr-o acțiune civilă instituită de Consiliul de Securitate Socială împotriva reclamantului. Având în vedere acest lucru și având în vedere natura generală a argumentului guvernamental, Curtea nu constată niciun motiv pentru concluzia că cererea reclamantului la Curte este un abuz al dreptului de cerere individuală. 21. Curtea constată, de asemenea, că această plângere nu este, în mod evident, bolnavă, întemeiată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă.

Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și autorităților competente și ceea ce era în joc pentru reclamanții în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000 VII). 23. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun la punct chestiuni similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz.

unele întârzieri în procedura dinaintea Curții Supreme ar putea fi explicate prin faptul că, în momentul material, Curtea Supremă a trebuit să se ocupe de o încărcătură de muncă sporită (a se vedea Kępa c. Polonia (dec.), nr. 43978/98, 30 Cu toate acestea, Curtea reiterează că, după cum a reținut în mod repetat, art. 6 § 1 impune statelor contractante datoria de a organiza sistemele lor judiciare astfel încât instanța lor să poată îndeplini fiecare dintre cerințele sale, inclusiv obligația de a auzi cazuri într-un timp rezonabil (a se vedea, printre multe alte autorități, Muti v. Italia , hotărârea din 23 martie 1994, Serie A nr. 281-C, p. 37, § 15 și Süssmann v. Germania , hotărârea din 16 septembrie 1996, Raporturile hotărârilor și Decizia 1996 IV, p. 1190, § 57 . Curtea constată că, în acest caz, recursul de casă al reclamantului a fost îndormit în Curtea Supremă timp de peste treizeci de luni care constituie o întârziere necorespunzătoare (a se vedea Domańska v. Polonia , nr. 74073/01, 25 mai 2004, § 32). 24. Legea privind acest subiect, Curtea consideră că în cazul instantaneu durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rațional”; în consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § II.

Violația ALLEGAtă a articolului 6 § 1 din convenția cu privire la conturile neprevăzute ale procedurilor 25. Cu toate acestea, Curtea reiterează că nu este solicitată să se ocupe de erorile de fapt și de lege comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care ar fi putut încălca drepturile și libertățile protejate de Convenția (a se vedea García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999 I). 27. Curtea observă că reclamantul nu afirmă că nu își respectă dreptul la o audiere echitabilă. Evaluarea procedurii civile în cazul reclamantului în ansamblu nu constată niciun indiciu că acestea au fost efectuate în mod nedrept. Rezultă că această plângere este întemeiat în mod evident bolnav și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 28. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a susținut peste 40.000 de zloti polonezi (PLN) în ceea ce privește prejudiciu material și 5000 PLN în ceea ce privește prejudiciile morale. 30. Guvernul a contestat aceste afirmații. 31. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, acordă reclamantului 1.200 euro (EUR) în ceea ce privește nereferința Prejudiciu material.

Costuri și cheltuieli 32. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 2 800 PLN pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne. 33. Guvernul a contestat cererea. 34. Potrivit cazului Curții Legea, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea respinge cererea pentru costuri și cheltuieli în cadrul procedurii interne. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1200 EUR (1 mie două sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil, care să fie transformat în zloty polonez la rata aplicabilă la data de decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 14 noiembrie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens Passos Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

CASE OF DRABICKI v. POLAND (Application no. 15464/02) JUDGMENT STRASBOURG 14 November 2006 FINAL 14/02/2007 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Drabicki v. Poland, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza , President , Mr J. Casadevall , Mr G. Bonello , Mr K. Traja , Mr S. Pavlovschi , Mr L. Garlicki , Ms L. Mijović, judges , and Mrs F. Elens - Passos , Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 24 October 2006, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4. The applicant was born in 1926 and lives in Rzeszów.

RELEVANT DOMESTIC LAW

12. On 17 September 2004 the Law of 17 June 2004 on complaints about a breach of the right to a trial within a reasonable time ( Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) (“the 2004 Act”) entered into force. It lays down various legal means designed to counteract and/or redress the undue length of judicial proceedings. A more detailed rendition of the relevant domestic law provisions is set out in the Court’s judgment in Krasuski v. Poland , no. 61444/00, §§ 34 ‑ 46, ECHR 2005–... (extracts) and in Charzyński v. Poland (dec.), no. 15212/03, §§ 12 ‑ 23, ECHR 2005–… THE LAW I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

13. The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

28. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Declares the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 1,200 (one thousand two hundred euros) in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable, to be converted into Polish zlotys at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 14 November 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Françoise Elens - Passos Nicolas Bratza Deputy Registrar President