CASE OF DRABICKI v. POLAND

CASE OF DRABICKI v. POLAND (CtEDO, 2006)

CAUZUL CU DRABICKI v. POLONIA (Declarația nr. 15464/02) JUDGMENT Strasburg 14 noiembrie 2006 FINAL 14/02/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Drabicki v. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședința ca o cameră compusă din: Sir Nicolas Președintele Bratza Casadevill Bonello Traja Pavlovschi Garlicki Mijović, judecători și dna F. Elens Passos, grefierul adjunct, care a deliberat în privat la 24 octombrie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 15464/02) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dl Kazimierz Drabicki („reclamantul”), la 8 octombrie 2001. Reclamantul a fost reprezentat de fiul său, dl J. Drabicki. Guvernul Polonez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 28 noiembrie 2005, președintele Secțiunii a patra a hotărât să comunice reclamația reclamantului privind durata procedurii către Guvern. În temeiul dispozițiilor articolului 29 § 3 din Convenție, s-a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea acesteia. FACTE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1926 și trăiește în Rzeszów. În 1992, reclamantul, care a fost pensionat, a primit de la Consiliul de Securitate Socială ( Zakład Ubezpieczeń Społecznych ) o sumă substanțială de bani (peste 57.000.000 de vechi zloti polonezi) prin ajustarea pensiei sale. După aceea, Consiliul de Securitate Socială a constatat că suma a fost acordată reclamantului prin greșeală și a început să deducă bani din pensia sa. Reclamantul a inaugurat o procedură împotriva comisiei. Potrivit reclamantului, în 1996 Curtea de Apel Rzeszow a permis acțiunea sa și a constatat că deducerea comisiei era ilegală. La 28 iulie 1997, Consiliul de Securitate Socială a instituit o procedură civilă împotriva reclamantului la Curtea de district Rzeszów ( Sād Rejonowy ) susținând suma rămasă de 10.000 PLN. Între 7 noiembrie 1997 și 24 februarie 1998 Curtea a desfășurat patru audieri. La 10 martie 1998, Curtea a pronunțat hotărârea în care a permis recursul reclamantului. Reclamantul a interzis hotărârea. 10. La 9 iunie 1998, Curtea Regională Rzeszów ( Sād Wojewódzki ) a depus o audiere la care a respins recursul reclamantului. La 6 august 1998, reclamantul a depus un recurs de casă la Curtea Supremă ( Sād Najwyższy 11. La 11 aprilie 2001, ședința în camera , Curtea Supremă a refuzat să distreze recursul de casă. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 12. La 17 septembrie 2004, legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil ( Ustawa o skardze na narszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea 2004” ) a intrat în vigoare. Acesta stabilește diverse mijloace juridice destinate să contracarce și/sau să remedieze durata nejustificată a procedurilor judiciare. O reformă mai detaliată a dispozițiilor relevante ale dreptului intern este prevăzută în hotărârea Curții din Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00, §§ 46, CEDO 2005–... (extracte) și în Charzyński c. Polonia (dec.), nr. 15212/03, §§ 23, CEDO 2005–.... PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEIUNE 13. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” 14. Guvernul a contestat acest argument. 15. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 28 iulie 1997 și s-a încheiat la 11 aprilie 2001. Astfel, a durat peste 3 ani și 8 luni pentru 3 niveluri de competență. Admisibilitatea 16. Curtea constată în primul rând că guvernul a formulat o obiecție preliminară că reclamantul nu a epuizat căile de recurs disponibile în temeiul legii poloneze. Actul a intrat în vigoare, reclamantul a avut posibilitatea de a depune o cerere de compensare pentru daunele suferite din cauza lungii excesive a procedurii cu instanța civilă poloneză în temeiul articolului 417 din Codul Civil citit împreună cu art. 16 din Legea 2004. 17. Cu toate acestea, Curtea a constatat deja că acțiunea civilă invocată nu poate fi considerată cu un grad suficient de certitudine ca un remediu eficace în cazurile în care perioada de prelungire a trei ani pentru răspunderea statului în tort a expirat înainte de intrarea în vigoare a Legii 2004 la 17 septembrie 2004 (a se vedea Ratajczyk c. Polonia; (dec.), 11215/02, 31 mai 2005, Barszcz v. Polonia , nr. 71152/01, § 45, 30 mai 2006). Prezentul caz aparține acestui grup de cereri ca procedură în cauză s-a încheiat la 11 aprilie 2001, care este mai mult de trei ani înainte de intrarea în vigoare a Legii 2004. Guvernul a susținut, de asemenea, că litigiul reclamantului a fost de natură vexativă și că cererea sa la Curte constituie un abuz al dreptului de cerere individuală în temeiul articolului 35 § 3 din Convenție. 19. Reclamantul a considerat obiecția guvernului indecent. 20. Curtea remarcă că prezentul caz a fost originar dintr-o acțiune civilă instituită de Consiliul de Securitate Socială împotriva reclamantului. Având în vedere acest lucru și având în vedere natura generală a argumentului guvernamental, Curtea nu constată niciun motiv pentru concluzia că cererea reclamantului la Curte este un abuz al dreptului de cerere individuală. 21. Curtea constată, de asemenea, că această plângere nu este, în mod evident, bolnavă, întemeiată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și autorităților competente și ceea ce era în joc pentru reclamanții în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000 VII). 23. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun la punct chestiuni similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. unele întârzieri în procedura dinaintea Curții Supreme ar putea fi explicate prin faptul că, în momentul material, Curtea Supremă a trebuit să se ocupe de o încărcătură de muncă sporită (a se vedea Kępa c. Polonia (dec.), nr. 43978/98, 30 Cu toate acestea, Curtea reiterează că, după cum a reținut în mod repetat, art. 6 § 1 impune statelor contractante datoria de a organiza sistemele lor judiciare astfel încât instanța lor să poată îndeplini fiecare dintre cerințele sale, inclusiv obligația de a auzi cazuri într-un timp rezonabil (a se vedea, printre multe alte autorități, Muti v. Italia , hotărârea din 23 martie 1994, Serie A nr. 281-C, p. 37, § 15 și Süssmann v. Germania , hotărârea din 16 septembrie 1996, Raporturile hotărârilor și Decizia 1996 IV, p. 1190, § 57 . Curtea constată că, în acest caz, recursul de casă al reclamantului a fost îndormit în Curtea Supremă timp de peste treizeci de luni care constituie o întârziere necorespunzătoare (a se vedea Domańska v. Polonia , nr. 74073/01, 25 mai 2004, § 32). 24. Legea privind acest subiect, Curtea consideră că în cazul instantaneu durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rațional”; în consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § II. Violația ALLEGAtă a articolului 6 § 1 din convenția cu privire la conturile neprevăzute ale procedurilor 25. Cu toate acestea, Curtea reiterează că nu este solicitată să se ocupe de erorile de fapt și de lege comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care ar fi putut încălca drepturile și libertățile protejate de Convenția (a se vedea García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999 I). 27. Curtea observă că reclamantul nu afirmă că nu își respectă dreptul la o audiere echitabilă. Evaluarea procedurii civile în cazul reclamantului în ansamblu nu constată niciun indiciu că acestea au fost efectuate în mod nedrept. Rezultă că această plângere este întemeiat în mod evident bolnav și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 28. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a susținut peste 40.000 de zloti polonezi (PLN) în ceea ce privește prejudiciu material și 5000 PLN în ceea ce privește prejudiciile morale. 30. Guvernul a contestat aceste afirmații. 31. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, acordă reclamantului 1.200 euro (EUR) în ceea ce privește nereferința Prejudiciu material. Costuri și cheltuieli 32. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 2 800 PLN pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne. 33. Guvernul a contestat cererea. 34. Potrivit cazului Curții Legea, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea respinge cererea pentru costuri și cheltuieli în cadrul procedurii interne. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1200 EUR (1 mie două sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil, care să fie transformat în zloty polonez la rata aplicabilă la data de decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 14 noiembrie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens Passos Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

CASE OF

DRABICKI v. POLAND

(Application no. 15464/02)

JUDGMENT

STRASBOURG

14 November 2006

FINAL

14/02/2007

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Drabicki v. Poland,

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:

Sir

Nicolas

Bratza

,

President

,

Mr

J.

Casadevall

,

Mr

G.

Bonello

,

Mr

K.

Traja

,

Mr

S.

Pavlovschi

,

Mr

L.

Garlicki

,

Ms

L.

Mijović,

judges

,

and Mrs F.

Elens

-

Passos

,

Deputy Section Registrar

,

Having deliberated in private on 24 October 2006,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 15464/02) against the Republic of Poland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Polish national, Mr Kazimierz Drabicki (“the applicant”), on 8

October 2001.

2.

The applicant was represented by his son, Mr J. Drabicki. The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr

J.

Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.

3.

On 28 November 2005 the President of the Fourth Section decided to communicate the applicant’s complaint concerning the length of proceedings to the Government. Under the provisions of Article

29 §

3 of the Convention, it was decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1926 and lives in Rzeszów.

5.

In 1992 the applicant, who was a pensioner, received from the Social Security Board (

Zakład Ubezpieczeń Społecznych

) a substantial amount of money (over 57,000,000 old Polish zlotys) by way of adjustment of his pension.

6.

Subsequently, the Social Security Board found that the sum had been awarded to the applicant by mistake and started to deduct money from his pension. The applicant instituted proceedings against the Board. According to the applicant, in 1996 the Rzeszow Court of Appeal allowed his action and found that the Board’s deductions had been illegal.

7.

On 28 July 1997 the Social Security Board instituted civil proceedings against the applicant in the Rzeszów District Court (

Sąd Rejonowy

) claiming the remaining sum of PLN 10,000.

8.

Between 7 November 1997 and 24

February 1998 the court held four hearings.

9.

On 10 March 1998 the court gave judgment in which it allowed the plaintiff’s action. The applicant appealed against the judgment.

10.

On 9 June 1998 the Rzeszów Regional Court (

Sąd Wojewódzki

) held a hearing at which it dismissed the applicant’s appeal. On 6

August 1998 the applicant lodged a cassation appeal with the Supreme Court (

Sąd Najwyższy

).

11.

On 11 April 2001, sitting

in camera

, the Supreme Court refused to entertain the cassation appeal.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW

12.

On 17 September 2004 the Law of 17 June 2004 on complaints about a breach of the right to a trial within a reasonable time (

Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki

) (“the 2004 Act”) entered into force. It lays down various legal means designed to counteract and/or redress the undue length of judicial proceedings.

A more detailed rendition of the relevant domestic law provisions is set out in the Court’s judgment in

Krasuski v.

Poland

, no.

61444/00, §§

34

‑

46, ECHR

2005–... (extracts) and in

Charzyński v.

Poland

(dec.), no.

15212/03, §§

12

‑

23, ECHR 2005–....

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

13.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article

6 §

1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

14.

The Government contested that argument.

15.

The period to be taken into consideration began on 28

July 1997 and ended on 11 April 2001. It thus lasted over 3 years and 8 months for 3

levels of jurisdiction.

A.

Admissibility

16.

The Court firstly notes that the Government raised a preliminary objection that the applicant had not exhausted remedies available under Polish law. They maintained that from 17

September 2004, when the 2004

Act had come into force, the applicant had a possibility of lodging a claim for compensation for damage suffered due to the excessive length of proceedings with the Polish civil courts under Article

417 of the Civil Code read together with section 16 of the 2004 Act.

17.

However, the Court has already found that the civil action relied on cannot be regarded with a sufficient degree of certainty as an effective remedy in cases where the three-year limitation period for the State’s liability in tort expired before the entry into force of the 2004 Act on 17

September 2004 (see

Ratajczyk v.

Poland

; (dec.), 11215/02, 31

May 2005,

Barszcz v.

Poland

, no.

71152/01, §

45, 30

May 2006). The present case belongs to this group of applications as the proceedings at issue ended on 11

April 2001, which is more than three years before the 2004 Act came into force. It follows that the Government’s plea of inadmissibility on the ground of non

‑

exhaustion of domestic remedies must be dismissed.

18.

The Government further submitted that the applicant’s litigation was of vexatious nature and that his application to the Court constituted an abuse of the right of individual application under Article

35 §

3 of the Convention.

19.

The applicant considered the Government’s objection indecent.

20.

The Court observes that the present case originated in a civil action instituted by the Social Security Board against the applicant. In view of this, and given the general nature of the Government’s argument, the Court finds no grounds whatsoever for concluding that the applicant’s application to the Court is an abuse of the right of individual application.

21.

The Court further notes that this complaint is not manifestly ill

‑

founded within the meaning of Article

35 §

3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

22.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicants and the relevant authorities and what was at stake for the applicants in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, §

43, ECHR 2000

‑

VII).

23.

The Court has frequently found violations of Article

6 §

1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see

Frydlender

, cited above). Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case.

The Court agrees that

some delays in the procedure before the Supreme Court could be explained by the fact that, at the material time, the Supreme Court had to deal with an increased workload (see,

Kępa v.

Poland

(dec.), no.

43978/98, 30

September 2003). However, the Court reiterates that, as it has repeatedly held, Article 6 § 1 imposes on the Contracting States the duty to organise their judicial systems in such a way that their courts can meet each of its requirements, including the obligation to hear cases within a reasonable time (see, amongst many other authorities,

Muti v.

Italy

, judgment of 23 March 1994, Series A no.

281-C, p. 37, § 15 and

Süssmann v.

Germany

, judgment of 16

September 1996,

Reports of Judgments and Decision

1996

‑

IV, p. 1190, §

57). The Court notes that, in the present case, the applicant’s cassation appeal lay dormant in the Supreme Court for over thirty months which constitutes an unreasonable delay (see

Domańska v.

Poland

, no.

74073/01, 25

May 2004, §

32).

24.

Having regard to its case

‑

law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article

6 §

1.

II.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION ON ACCOUNT OF THE UNFAIRNESS OF THE PROCEEDINGS

25.

The applicant further complained that the proceedings in his case were “unfair”.

26.

However, the Court reiterates that it is not called upon to deal with errors of fact and law allegedly committed by a national court unless and in so far as they may have infringed rights and freedoms protected by the Convention (see

García Ruiz v. Spain

[GC], no.

30544/96, §

28, ECHR

1999

‑

I).

27.

The Court observes that the applicant does not allege any particular failure to respect his right to a fair hearing. Assessing the civil proceedings in the applicant’s case as a whole, it finds no indication that they were unfairly conducted.

It follows that this complaint is manifestly ill

‑

founded and must be rejected in accordance with Article

35 §§

3 and

4 of the Convention.

III.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

28.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

29.

The applicant claimed over 40,000 Polish zlotys (PLN) in respect of pecuniary damage and PLN 5,000 in respect of non-pecuniary damage.

30.

The Government contested these claims.

31.

The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. On the other hand, it awards the applicant 1,200 euros (EUR) in respect of non

‑

pecuniary damage.

B.

Costs and expenses

32.

The applicant also claimed PLN 2,800 for the costs and expenses incurred before the domestic courts.

33.

The Government contested the claim.

34.

According to the Court’s case

‑

law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court rejects the claim for costs and expenses in the domestic proceedings.

C.

Default interest

35.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article

6 §

1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR 1,200 (one thousand two hundred euros) in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable, to be converted into Polish zlotys at the rate applicable at the date of settlement;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 14 November 2006, pursuant to Rule

77 §§

2 and 3 of the Rules of Court.

Françoise

Elens

-

Passos

Nicolas

Bratza

Deputy Registrar

President