CASE OF GRACHEVY v. UKRAINE

CASE OF GRACHEVY v. UKRAINE (CtEDO, 2005)

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE GRACHEVY ȘI ALȚII v. UKRAINE (Aplicații nr. 18858/03, 18923/03 și 22553/03) HOTĂRÂREA STRASBOURG 29 noiembrie 2005 FINAL 29/02/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale. În cazul Grachevy și alții v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), ședința în calitate de Cameră compusă din: J.-P. Costa Președintele Cabral Barreto Jungwiert Butkevych Ugrekhelidze Doamna Mularoni Fura-Sandström, judecători și judecătorul adjunct al Secțiunii Naismith Deliberat în privat la 8 noiembrie 2005, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut în trei cereri (n. 18858/03, 18923/03 și 22553/03) împotriva Ucrainei depuse în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de patru resortisanți ucraineni, dna Aleksandra Grachova, dl Nikolay Grachev, dl Anatoliy Yakovlevich Pedan și dl Eduard Gennadyevich Kuznetsov („reclamanții”), la 20 mai 2003. Guvernul ucrainean („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentii lor, dna Zoriana Bortnovska și dna Valeria Lutkovska. La 21 iunie 2004, Curtea a hotărât să comunice cererile Guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererilor în același timp cu admisibilitatea lor. FACTELE I. CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Dna Aleksandra Gracheva s-a născut în 1947; dl Nikolay Grachev s-a născut în 1936; dl Anatoliy Yakovlevich Pedan s-a născut în 1942 și dl Eduard Gennadyevich Kuznetsov s-a născut în 1969. Toți reclamanții locuiesc în orașul Zhovti Vody, regiunea Dnipropetrovsk. Între 1999 și 2001 reclamanții au instituit seturi separate de proceduri în cadrul Tribunalului Orașului Zhovti Vody (denumit în continuare „Cortea Orașului”), în căutarea recuperării achizițiilor salariale împotriva fostului angajator - statul deține Compania Electrongaz (denumit în continuare „Compania”). La 7 iunie 1999 și 30 martie 2001, Tribunalul a acordat doamnei Aleksandra Gracheva un total de UAH 6,759 [1] față de Companie. Prin hotărârea Curții Municipale din 7 iunie 1999 și 4 mai 2001, precum și decizia Curții Regionale de Apel a Dnepropetrovsky din 15 august 2001, dl Nikolay Grachev a fost acordat un total de 5 358 UAH [2] împotriva Companiei. La 31 martie 2000 și 29 martie 2001, Curtea Municipală a acordat dlui Pedan înapoiate salariale de 7 027 UAH [3] împotriva Companiei. La 19 februarie 1999, Curtea de Oraș a ordonat societății să plătească dl Kuznetsov UAH 2.916 [4] în achiziții salariale. 10. Toate hotărârile de mai sus au devenit finale și au fost trimise Biroului Zhovti Vody City Bailiffs (denumit în continuare „Bailiffs”) pentru aplicarea obligatorie. 11. În scrisorile din 23 și 24 ianuarie 2003, Bailiffs a informat reclamanții că executarea hotărârilor în favoarea lor a fost împiedicată de intrarea în vigoare a Legii privind introducerea unui Moratoriu privind vânzarea forțată a proprietăților 2001, care a interzis atașamentul și vânzarea activelor de capital ale societății. 12. La 7 martie 2003, Curtea Comercială Regională Dnipropetrovsk (denumită în continuare „Curtea Comercială”) a instituit o procedură de faliment împotriva Companiei și a emis o injuncție, interzicând recuperarea datoriei. La 10 octombrie 2003, Curtea Comercială a aprobat propunerea de reabilitare și a desemnat un fiduciar pentru administrarea redresării falimentului a afacerii Companiei. 13. La 21 octombrie 2004, în favoarea reclamanților, a încheiat procedurile de executare în favoarea reclamanților, deoarece premiile au fost plătite în totalitate. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 14. Legislația internă relevantă poate fi găsită în hotărârile din 26 aprilie 2005 în cazul Sokur v. Ucraina (n. 29439/02, §§ 17-22) și din 20 septembrie 2005 în cazul Trykhlib v. Ucraina (n. 58312/00, §§ 25-32). DREPTUL Curtea consideră că, în conformitate cu art. 42 § 1 din Regulamentul de procedură, cererile ar trebui să fie însoțite, având în vedere contextul lor de fapt și juridic comun. II. ADMISSIBILITATEA COMPLAINTE ALLE CONCLUSIONE CONCLUZIONATE DE art. 17 din Convenția 16. Reclamanții au plâns că introducerea Legii din 2001, interzicând recuperarea datoriei de la întreprinderile de stat au încălcat art. 17 din Convenție. Curtea nu constată niciun element de probă care să dezvăluie orice apariție a unei încălcări a acestei dispoziții. Prin urmare, Curtea respinge această plângere, în conformitate cu art. 35 §§§ 3 și 4 din Convenție, în mod manifest nefondat, încălcarea art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 17. Reclamanții se plângeau că autoritățile de stat nu au reușit să execute hotărârile din favoarea lor. Ei au susținut încălcarea art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția care prevede, în măsura în care este cazul, după cum urmează: art. 6 § 1 din Convenția „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege. ...” art. 1 din Protocolul nr. „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” a. Statutul victimei reclamanților 18. Guvernul a subliniat că, întrucât hotărârile în favoarea reclamanților au fost executate în totalitate de autoritățile naționale, reclamanții nu mai puteau fi considerați victime de o încălcare a drepturilor acestora în temeiul Convenției. 19. Reclamanții nu sunt de acord. 20. Curtea constată că această chestiune a fost deja dezbătută în o serie de hotărâri ale Curții (a se vedea Voytenko c. Ucraina, nr. 18966/02, hotărârea din 6 iunie 2004, § 35; Shmalko c. Ucraina , nr. 60750/00, hotărârea din 20 iulie 2004, § 34). În aceste cazuri, Curtea a constatat că reclamantul poate continua să pretinde că este victimă de o presupusă încălcare a drepturilor garantate de art. 6 § 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește perioada în care decizia cui se face plângere nu a fost pusă în aplicare. Prin urmare, respinge obiecția Guvernului cu privire la lipsa statutului de victimă a prezentului solicitant. b. Obiecția cu privire la epuizarea recourslor interne 21. Guvernul a susținut că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, astfel cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din convenție, deoarece nu au contestat presupusa inactivitate a Bailiffs în fața instanțelor interne și nu au aplicat Curții Comerciale pentru înregistrarea ca creditori în procedura de faliment. 22. Reclamanții au contestat această afirmație, susținând că niciunul dintre remediile indicate nu a avut nici o perspectiva de succes. 23. În măsura în care Guvernul se referă la faptul că reclamanții nu au interzis procedurile împotriva bailificilor pentru presupusul lor inactivitate, Curtea constată că faptele cauzei arată că, pe parcursul perioadei examinate, executarea hotărârilor a fost împiedicată de măsuri legislative, mai degrabă decât de încălcarea îndreptată a lui Bailiff. În acest sens, Curtea reamintește jurisprudența sa stabilită că reclamația pentru daune împotriva bailificilor nu poate fi considerată un remediu eficace în cazul în care întârzierea în aplicare a hotărârilor a fost datorată unor motive care nu au depășit controlul lui Bailiff (a se vedea, printre multe altele, Mykhaylenky și altele c. Ucraina , nr. 35091/02 și următoarele §§ 38-39, CEDH 2004 ...). În ceea ce privește afirmația Guvernului cu privire la faptul că reclamanții nu au solicitat înregistrarea ca creditori în litigiul privind falimentul, Curtea remarcă că, în circumstanțele programului de reabilitare în curs, recurge la acest remediu a fost redus. Curtea reamintește în acest sens constatarea sa în hotărârea Trykhlib c. Ucraina (citat mai sus, § 42) că, „ Guvernul nu a demonstrat că aderarea la litigiul de faliment ca creditor ar fi dat reclamantului avantaje astfel încât să justifice renunțarea la procedura ordinară de aplicare a aplicării obligațiilor” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin urmare, reclamanții au fost absorbiti de la urmărirea remediilor menționate de Guvern și, prin urmare, au respectat cerințele prevăzute la art. 35 § 1. 3. Concluzia 26. Curtea concluzionează că aceste plângeri nu sunt vădit nefondate în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Guvernul a susținut că îndelungarea nerespectării deciziilor în favoarea reclamanților a fost cauzată de procedurile în curs de faliment împotriva Companiei debitoare și de situația financiară critică a acesteia. Guvernul a susținut în continuare că Bailiffs a efectuat toate acțiunile necesare și nu poate fi învins pentru întârziere. 28. Reclamanții au pus în îndoială dorința de a aplica deciziile în favoarea lor. Ei au susținut că procedurile de executare au fost interzise în primul rând de Legea „pentru introducerea unui moratoriu pe vânzarea forțată de bunuri” și apoi prin procedura de faliment împotriva debitorului. Reclamanții au susținut că măsurile luate de stat nu erau suficiente pentru a se asigura dreptul lor de a lua decizii judiciare în favoarea lor fără întârziere nejustificată. 29. Curtea trebuie, în primul rând, să abordeze argumentele guvernului cu privire la procedurile în curs de faliment. Acesta observă că, în cursul acestei proceduri, instanța comercială poate bloca orice recuperare a datoriei din partea entității falimentate, iar aceasta din urmă rămâne imună de orice penalități pentru întârziere în respectarea obligațiilor sale pentru durata procedurii respective. Curtea reamintește că a constatat deja în cazul Trykhlib c. Ucraina (citată mai sus, §§ 49-50) că această procedură, aplicată în circumstanțe similare, poate duce la o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. Curtea nu constată niciun motiv să se îndepărteze de o astfel de concluzie în acest caz. 30. În măsura în care guvernul se referă la situația financiară critică a societății, Curtea reamintește că aceasta era o entitate deținută de stat. Prin urmare, aceasta a atras aplicarea Legii privind introducerea unui Moratoriu privind vânzarea forțată a proprietăților (a se vedea punctul 11 de mai sus), interzicând atașamentul și vânzarea activelor de capital ale întreprinderilor deținute de stat. Curtea observă că dreptul intern nu oferă un creditor ca reclamantul, sau Bailiff, orice posibilitate de a contesta această restricție în cazul abuzului sau unei cereri nejustificate. Nici nu se poate face o cerere de compensare pentru întârzierea în aplicare a acestei restricții cauzată de această restricție (a se vedea Sokur c. Ucraina , citată mai sus § 35). 31. Prin urmare, Curtea constată că hotărârile în favoarea reclamanților au rămas neexecute până la 21 octombrie 2004, adică o perioadă de recuperare a datoriei care a durat între trei și cinci ani, fără justificare valabilă, privand astfel dispozițiile articolului 1 din convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 din marea lor efect util. Remarcă, de asemenea, că hotărârile în cauză au fost executate în întregime după comunicarea cererilor la Guvernul respondent. 32. A fost, în consecință, o încălcare atât a articolului 6 § 1 din Convenție, cât și a articolului 1 din Protocolul nr. 1. IV. APLICAREA ARticoLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 33. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și în cazul în care dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune și costuri și cheltuieli 34. Dna Aleksandra Gracheva – 2 210 EUR; dl Nikolay Grachev – 2 183 EUR; dl Anatoliy Yakovlevich Pedan – 3 123 EUR; și dl Eduard Gennadyevich Kuznetsov – 10000 EUR. 35. Guvernul a contestat afirmațiile reclamanților ca fiind nesubstanțiate. 36. Curtea, efectuand evaluarea pe bază echitabilă, conform articolului 41 din Convenție, acordă doamnei Aleksandra Gracheva următoarele sume globale în prejudiciu material și moral: 2,210 EUR; 2,183 EUR în favoarea dlui Nikolay Grachev; 2,240 EUR în favoarea dlui Anatoliy Yakovlevich Pedan; 2 720 EUR în favoarea dnei Eduard Gennadyevich Kuznetsov. Costuri și cheltuieli 37. Reclamanții nu au prezentat nici o cerere în temeiul acestui șef în termenul stabilit; prin urmare, Curtea nu promite nicio atribuire în acest sens. Interesul implicit 38. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. aderarea la cereri; declară plângerile reclamanților în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 admisibile și al restului cererilor inadmisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească fiecărui reclamant, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, după cum urmează: - dnei Aleksandra Gracheva, 210 EUR (2 mii două sute zece euro); - dlui Nikolay Grachev, 2 183 EUR (2 mii o sută și opt trei euro); - la dl Anatoliy Yakovlevich Pedan, 2,240 EUR (doi mii două sute patruzeci și patruzeci de euro); și - la dl Eduard Gennadyevich Kuznetsov, 2,720 EUR (doi mii șapte sute două sute și două sute de euro), în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data de decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) care de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale; efectuată în limba engleză și notificată în scris la 29 noiembrie 2005, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. S. Naismith J.-P. C osta Președintele adjunct al grefierului [1] aproximativ 1.052 euro (EUR) [2] aproximativ 834 EUR [3] aproximativ 1.088 EUR [4] aproximativ 452 EUR

SECOND SECTION

CASE OF

GRACHEVY AND OTHERS v. UKRAINE

(Applications nos. 18858/03, 18923/03 and 22553/03)

JUDGMENT

STRASBOURG

29 November 2005

FINAL

29/02/2006

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Grachevy and others v. Ukraine,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

J.-P.

Costa

,

President

,

Mr

I.

Cabral Barreto

,

Mr

K.

Jungwiert

,

Mr

V.

Butkevych

,

Mr

M.

Ugrekhelidze

,

Mrs

A.

Mularoni

,

Mrs

E.

Fura-Sandström,

judges

,

and Mr

S.

Naismith

,

Deputy Section Registrar

,

Having deliberated in private on 8 November 2005,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in three applications (nos. 18858/03, 18923/03 and 22553/03) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by four Ukrainian nationals, Mrs Aleksandra Grachova, Mr Nikolay Grachev, Mr Anatoliy Yakovlevich Pedan and Mr

Eduard Gennadyevich Kuznetsov (“the applicants”), on 20 May 2003.

2.

The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agents, Mrs Zoryana Bortnovska and Mrs Valeria Lutkovska.

3.

On 21 June 2004 the Court decided to communicate the applications to the Government. Under the provisions of Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the applications at the same time as their admissibility.

THE FACTS

I. THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

Mrs Aleksandra Gracheva was born in 1947; Mr Nikolay Grachev was born in 1936; Mr Anatoliy Yakovlevich Pedan was born in 1942 and Mr Eduard Gennadyevich Kuznetsov was born in 1969. All the applicants reside in the town of Zhovti Vody, the Dnipropetrovsk Region.

5.

Between 1999 and 2001 the applicants instituted separate sets of proceedings in the Zhovti Vody City Court (hereafter “the City Court”), seeking the recovery of salary arrears against their former employer - the State owned Electrongaz Company (hereafter “the Company”).

6.

On 7 June 1999 and 30 March 2001 the City Court awarded Mrs

Aleksandra Gracheva a total of UAH 6,759

[1]

against the Company.

7.

By the City Court’s judgments of 7 June 1999 and 4 May 2001, and the Dnepropetrovsky Regional Court of Appeal’s decision of 15

August 2001, Mr Nikolay Grachev was awarded a total of UAH 5,358

[2]

against the Company.

8.

On 31 March 2000 and 29 March 2001 the City Court awarded Mr

Pedan salary arrears of UAH 7,027

[3]

against the Company.

9.

On 19 February 1999 the City Court ordered the Company to pay Mr

Kuznetsov UAH 2,916

[4]

in salary arrears.

10.

All the judgments above became final and were sent to the Zhovti Vody City Bailiffs’ Office (hereafter “the Bailiffs”) for compulsory enforcement.

11.

In letters dated 23 and 24 January 2003, the Bailiffs informed the applicants that the enforcement of the judgments in their favour was impeded by the entry into force of the Law on the Introduction of a Moratorium on the Forced Sale of Property 2001, which barred the attachment and sale of the Company’s capital assets.

12.

On 7 March 2003 the Dnipropetrovsk Regional Commercial Court (hereafter “the Commercial Court”) instituted bankruptcy proceedings against the Company and issued an injunction, barring the debt recovery. On 10 October 2003 the Commercial Court approved the rehabilitation proposal and appointed a trustee to run the bankruptcy rehabilitation of the Company’s business.

13.

On 21 October 2004 the Bailiffs terminated the enforcement proceedings in the applicants’ favour as the awards were paid to them in full.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW

14.

The relevant domestic law may be found in the judgments of 26

April 2005 in the case of

Sokur v. Ukraine

(no. 29439/02, §§ 17-22) and of 20 September 2005 in the case of

Trykhlib v. Ukraine

(no. 58312/00, §§

25-32).

THE LAW

I.

JOINDER OF THE APPLICATIONS

15.

The Court considers that, pursuant to Rule 42 § 1 of the Rules of Court, the applications should be joined, given their common factual and legal background.

II.

ADMISSIBILITY OF THE COMPLAINTS

1.

Alleged violation of Article 17 of the Convention

16.

The applicants complained that the introduction of the 2001 Law, barring debt retrieval from the State-owned enterprises violated Article

17 of the Convention. The Court finds no evidence whatsoever in the case file which might disclose any appearance of a breach of this provision. The Court, therefore, rejects this complaint, in accordance with Article 35 §§

3 and 4 of the Convention, as being manifestly ill-founded.

2.

Alleged violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1

17.

The applicants complained of the failure of the State authorities to execute the judgments given in their favour. They alleged an infringement of Article

6 §

1 of the Convention and Article

1 of Protocol

No.

1 to the Convention which provide, in so far as relevant, as follows:

Article 6 § 1 of the Convention

“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal established by law. ...”

Article 1 of Protocol No.

1

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

a. The applicants’ victim status

18.

The Government stressed that, as the judgments in the applicants’ favour had been executed by the national authorities in full, the applicants could no longer be considered victims of a violation of their rights under the Convention.

19.

The applicants disagreed.

20.

The Court notes that this issue has already been discussed in a number of the Court’s judgments (see

Voytenko v. Ukraine,

no.

18966/02, judgment of 6

June 2004, §

35;

Shmalko v. Ukraine

, no.

60750/00, judgment of 20

July 2004, §

34). In these cases the Court found that the applicant may still claim to be a victim of an alleged violation of the rights guaranteed by Article

6 §

1 and Article 1 of Protocol No.1 in relation to the period during which the decision of which complaint is made remained unenforced. It therefore rejects the Government’s objection as to the present applicants’ lack of victim status.

b. Objection as to the exhaustion of domestic remedies

21.

The Government submitted that the applicants had failed to exhaust domestic remedies, as required by Article 35 § 1 of the Convention, since they had not challenged the Bailiffs’ alleged inactivity before the domestic courts, and had not applied to the Commercial Court for registration as creditors in the bankruptcy proceedings.

22.

The applicants contested this submission, alleging that none of the indicated remedies had any prospect of success.

23.

In so far as the Government refer to the applicants’ failure to bring proceedings against the Bailiffs for their alleged inactivity, the Court notes that the facts of the case show that, throughout the period under consideration, the enforcement of the judgments was hindered by legislative measures, rather than by the Bailiff’s misconduct. In this respect the Court recalls its established case law that the claim for damages against the Bailiffs cannot be considered an effective remedy where the delay in the enforcement of the judgments was due to reasons beyond the Bailiffs’ control (see, among many others,

Mykhaylenky and Others v. Ukraine

, nos.

35091/02, and the following, §§ 38-39,

ECHR 2004

‑

...).

24.

As to the Government’s submission about the applicants’ failure to apply for registration as creditors in the bankruptcy litigation, the Court notes that, in the circumstances of the ongoing rehabilitation programme, resort to this remedy was redundant. The Court recalls in this respect its finding in the judgment of

Trykhlib v. Ukraine

(cited above, § 42) that, “the Government have failed to demonstrate that joining the bankruptcy litigation as a creditor would have given the applicant such advantages as to warrant giving up the ordinary enforcement procedure”. It finds no reason to reach a different conclusion in the present case.

25.

Therefore, the applicants were absolved from pursuing the remedies referred to by the Government and have therefore complied with the requirements of Article 35 § 1.

26.

The Court concludes that these complaints are not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that they are not inadmissible on any other grounds.

III.

MERITS

27.

The Government maintained that the lengthy failure to enforce the decisions in the applicants’ favour had been caused by the ongoing bankruptcy

proceedings against the debtor Company and its critical financial situation. The Government further maintained that the Bailiffs performed all necessary actions and cannot be blamed for the delay.

28.

The applicants put in doubt the willingness of the Bailiffs to enforce the decisions in their favour. They maintained that the enforcement proceedings were barred first by the Law “on the Introduction of a Moratorium on the Forced Sale of Property” and then by the bankruptcy proceedings against the debtor. The applicants submitted that the steps taken by the State were insufficient to ensure their right to have court decisions given in their favour enforced without undue delay.

29.

The Court must first address the Government’s submissions regarding the ongoing bankruptcy

proceedings.

It observes that in the course of such proceedings the commercial court may block any debt retrieval from the bankrupt entity, and the latter remains immune from any penalties for delay in honouring its obligations for the duration of those proceedings. The Court recalls that it has already found in the

Trykhlib v. Ukraine

case

(cited above, §§ 49-50) that this procedure, applied in similar circumstances, may lead to a violation of Article 6 § 1 of the Convention. The Court finds no reason to depart from such a conclusion in the present case.

30.

In so far as the Government refer to the Company’s critical financial situation, the Court recalls that it was a State-owned entity.

As such, it attracted the application of the Law on the Introduction of a Moratorium on the Forced Sale of Property (see paragraph 11 above), barring the attachment and sale of the capital assets of State-owned enterprises. The Court observes that domestic law does not offer a creditor like the applicant, or the Bailiff, any possibility to challenge this restriction in case of abuse or an unjustified application. Nor can a compensation claim be made for the delay in enforcement caused by this restriction (see

Sokur v. Ukraine

, cited above, §

35).

31.

The Court finds, therefore, that the judgments in the applicants’ favour remained unenforced until 21 October 2004, i.e. a period of debt recovery lasting between three to five years, without any valid justification, thus depriving the provisions of Article

6

§

1 of the Convention and Article

1 of Protocol No. 1 of much of their useful effect. It further notes that the judgments in question were enforced in full after the communication of the applications to the respondent Government.

32.

There has accordingly been a violation of both Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.

IV.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

33.

Article

41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage and costs and expenses

34.

The applicants claimed the following amounts in pecuniary and non-pecuniary damage.

-

Mrs Aleksandra Gracheva – EUR 2,210;

-

Mr Nikolay Grachev – EUR 2,183;

-

Mr Anatoliy Yakovlevich Pedan – EUR 3,123; and

-

Mr Eduard Gennadyevich Kuznetsov – EUR 10,000.

35.

The Government contested the applicants’ claims as being unsubstantiated.

36.

The Court, making its assessment on equitable basis, as required by Article 41 of the Convention, awards the following global sums in pecuniary and non-pecuniary damage:

-

EUR

2,210 to Mrs Aleksandra Gracheva;

-

EUR 2,183 to Mr Nikolay Grachev;

-

EUR 2,240 to Mr Anatoliy Yakovlevich Pedan; and

-

EUR 2,720 to Mr Eduard Gennadyevich Kuznetsov.

B.

Costs and expenses

37.

The applicants did not submit any claim under this head within the set time-limit; the Court therefore makes no award in this respect.

C.

Default interest

38.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Decides

to join the applications;

2.

Declares

the applicants’ complaints under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of the Protocol No. 1 admissible and the remainder of the applications inadmissible;

3.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

4.

Holds

that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention;

5.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay each applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article

44

§

2 of the Convention, as follows:

- to Mrs Aleksandra Gracheva,

EUR 2,210 (two thousand two hundred and ten euros);

- to Mr Nikolay Grachev, EUR 2,183 (two thousand one hundred and eighty-three euros);

- to Mr Anatoliy Yakovlevich Pedan, EUR 2,240 (two thousand two hundred and forty euros); and

- to Mr Eduard Gennadyevich Kuznetsov, EUR 2,720 (two thousand seven hundred and twenty euros),

in respect of pecuniary and non-pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

Done in English, and notified in writing on 29 November 2005, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

S. Naismith

J.-P. C

osta

Deputy Registrar

President

[1]

approximately 1,052 euros (EUR)

[2]

approximately EUR 834

[3]

approximately EUR 1,088

[4]

approximately EUR 452