- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 august 2006
- Stat pârât
- UKR
- Articole
- Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
- Restul cererii — inadmisibil
- Prejudiciu material
- Prejudiciu moral — sumă acordată
Grisha împotriva Ucrainei
Traducere în română Auto
CAUZUL CU PRIVIND SECȚIUNEA DE GRISHA v. UKRAINE (Depunerea nr. 1535/03) HOTĂRÂREA STRASBOURG 10 august 2006 FINAL 10/11/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Grisha v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă de: Președintele Lorenzen Doamna Botoucharova Jungwiert Butkevych Doamna Tsatsa-Nikolovska Maruste Borrego Borrego, judecători și grefierul secțiunii Westerdiek, având deliberat în privat la 10 iulie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 1535/03) împotriva Ucrainei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național ucrainean, dl Anatoliy Fedorovich Grisha („reclamantul”), la 9 noiembrie 2002. Guvernul ucrainean („guvernul”) a fost reprezentat de agentii lor, dna V.Lutkovska și dl Y.Zaytsev.
La 23 noiembrie 2004, Curtea a hotărât să comunice plângerile în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 privind neexecuția hotărârilor în favoarea reclamantului către Guvern. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. La 1 aprilie 2006, acest caz a fost atribuit nouei secțiuni (art. 25 § 5 și art. 52 § 1). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1939 și locuiește în prezent în orașul Novogrodovka, regiunea Donetsk, Ucraina. În 2000 și, respectiv, în 2001, reclamantul a instituit două seturi de proceduri în cadrul Tribunalului din Novogrodovskiy împotriva companiei minere Novogrodovskaya nr. 1/3 - o întreprindere de stat - pentru a recupera compensarea nerambursată pentru daunele de sănătate.
La 4 octombrie 2000, instanța a acordat reclamantului UAH 9.999.90 [1] în această compensație. Prin o altă hotărâre din 10 iulie 2001, aceeași instanță a atribuit reclamantului UAH 32.156.50 [2] în compensare pentru prejudicii de sănătate. În octombrie 2001, reclamantul a inaunțat o procedură în judecata de oraș Novogrodovskiy împotriva Serviciului Bailiffs pentru nerespectarea hotărârilor în favoarea sa. La 19 decembrie 2001, instanța a constatat împotriva reclamantului, constatand că nu a fost o vină din partea judecătorului. La 8 aprilie 2002, Curtea de Apel din regiunea Donetsk a susținut hotărârea instanței de primă instanță. La 6 august 2002, judecătorul Curții Locale Novogrodivskyi a respins recursul reclamantului în casă, deoarece a fost depus prea târziu.
10. În februarie 2003, Compania Mining Novogrodovskaya a fost reorganizată și a devenit o subdiviziune structurală a Companiei Mining Selidovugol. Întrucât aceasta a devenit astfel de debitorul, procedurile de executare au fost transferate la serviciul orașului Selidovskiy Bailiffs ( Отдел) (осударственной исδолителиной слуной селидоско Reclamantul a inițiat o procedură în Curtea de Oraș Selidovskiy a regiunii Donetsk împotriva Serviciului Selidovskiy Town Bailiffs care solicită compensare pentru daune materiale și morale cauzate de neexecuția hotărârilor în favoarea sa. La 27 decembrie 2004, instanța a constatat împotriva reclamantului. La 11 martie 2005, Curtea de Apel din regiunea Donetsk a susținut hotărârea instanței de primă instanță.
Reclamantul a apelat împotriva acestor hotărâri în casă. Decizia este încă în așteptare. 12. Guvernul a informat Curtea că reclamantul a primit UAH 25.779.64; restul datoriei atribuite reclamantului rămâne nejustificate. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 13. Legea internă relevantă este rezumat în hotărârea Sokur v. Ucraina (n. 29439/02, § 17-22, 26 aprilie 2005). Plăcerea DREPTULUI ADMISSIBILITATE în temeiul articolului 2 § 1 din Convenție 14. Reclamantul se plânge că situația existentă a încălcat dreptul la viață în temeiul articolului 14. 2 § 1 din Convenție, având în vedere nivelul său de viață scăzut.
Curtea reiterează că, conform jurisprudenței sale, nici art. 2 nici orice altă dispoziție a Convenției nu pot fi interpretate ca conferind unei persoane un drept de a beneficia de un nivel de viață dat (Waisilewski c. Polonia (dec.), nr. 32734/96, 20 aprilie 1999). În plus, reclamantul nu a demonstrat că a suferit o astfel de deplasare care să pună viața în pericol (a se vedea Sokur v. Ucraina (dec.), nr. 29439/02, 26 noiembrie 2002). Rezultă că această plângere este incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile Convenției și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Denumirea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 15. Reclamantul s-a plângut de durata neexecuției hotărârilor în favoarea sa.
El a invocat art. 6 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1. Aceste articole prevăd, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege… ” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu interesul general … ” 16. Guvernul nu a prezentat nicio observație cu privire la admisibilitatea plângerilor reclamantului.
17. Curtea concluzionează că plângerea reclamantului în temeiul articolului 1 din Convenția privind întârzierea executării hotărârilor Tribunalului Novogrodovskiy nu este manifestament nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. De asemenea, constată că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Din aceleași motive, plângerea reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi declarat inadmisibil. II. MERITS 18. Guvernul a susținut că responsabilitatea statului în această situație se limitează la organizarea și conducerea corectă a procedurilor de executare și că durata procedurilor de executare a fost cauzată de situația financiară critică a societății debitoare și a sectorului energetic al economiei ucrainene în general.
Guvernul a susținut că Serviciul Bailiffs a efectuat toate acțiunile necesare și nu poate fi învinovățit pentru întârziere. Regolaritatea procedurilor de executare în acest caz a fost confirmată de instanțele interne. Guvernul a susținut că statul nu poate fi considerat responsabil pentru datoriile întreprinderilor sale și că statul a alocat anual sume substanțiale din bugetul său pentru a acoperi o parte din certificatele de invaliditate și alte plăți compensatorii lucrătorilor din industria minieră. 19. Curtea remarcă că hotărârile în favoarea reclamantului nu au fost aplicate de mai mult de cinci ani și nouă luni. 21. Curtea reamintește că a constatat deja încălcări ale articolului 1 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în cazuri precum prezenta cerere (a se vedea, Sokur v. Ucraina , citat mai sus §§ 30-37; Shmalko v. Ucraina , citat mai sus §§ 55-57).
22. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. 23. În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Convenția și a articolului din Protocolul nr. III. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 24. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 56,235 EUR în ceea ce privește prejudiciu material și moral.
26. Guvernul a susținut că reclamantul nu a justificat afirmațiile sale. 27. Curtea nu discerne nicio legătură cauzală dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. 28. Cu toate acestea, în măsura în care Hotărârile în favoarea reclamantului nu au fost aplicate integral (punctul 12 de mai sus), Curtea consideră că, dacă guvernul ar plăti datoria restului hotărârilor, aceasta ar constitui o soluționare completă și finală a cererii sale pentru prejudiciu material. 29. Curtea consideră, de asemenea, că reclamantul trebuie să fi avut pagube morale și să-i acorde 2 300 EUR în acest sens. Costuri și cheltuieli 30. Curtea consideră oportun ca dobânzile nejustificate să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 admisibil și al restului cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; declară că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, datoria de judecată încă îi este datorată, precum și 2300 EUR (2 mii trei sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale; (b) că suma de mai sus se transformă în moneda națională a statului défender la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (c) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 10 august 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Claudia Westerdiek Președintele Registrului Peer Lorenzen [1] La momentul material, aproximativ 2.091 euro (EUR) [2] La momentul material, aproximativ 7.056.50 EUR.
FIFTH SECTION
CASE OF GRISHA v. UKRAINE (Application no. 1535/03) JUDGMENT STRASBOURG 10 August 2006 FINAL 10/11/2006 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Grisha v. Ukraine, The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Chamber composed of: Mr P. Lorenzen , President , Mrs S. Botoucharova , Mr K. Jungwiert , Mr V. Butkevych , Mrs M. Tsatsa-Nikolovska , Mr R. Maruste , Mr J. Borrego Borrego, judges , and Mrs C. Westerdiek , Section Registrar , Having deliberated in private on 10 July 2006, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 1535/03) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Mr Anatoliy Fedorovich Grisha (“the applicant”), on 9 November 2002.
The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agents, Mrs V.Lutkovska and Mr Y.Zaytsev.
On 23 November 2004 the Court decided to communicate the complaints under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 concerning the non-enforcement of the judgments in the applicant’s favour to the Government. Under the provisions of Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility.
On 1 April 2006 this case was assigned to the newly constituted Fifth Section (Rule 25 § 5 and Rule 52 § 1). THE FACTS I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
5. The applicant was born in 1939 and currently resides in the town of Novogrodovka, Donetsk region, Ukraine.
In 2000 and 2001, respectively, the applicant instituted two sets of proceedings in the Novogrodovskiy Town Court against the Novogrodovskaya Mining Company No. 1/3 - a State-owned enterprise - to recover unpaid compensation for health damage.
On 4 October 2000 the court awarded the applicant UAH 9,999.90 [1] in such compensation.
By another judgment of 10 July 2001 the same court awarded the applicant UAH 32,156.50 [2] in compensation for health damage.
In October 2001 the applicant instituted proceedings in the Novogrodovskiy Town Court against the Bailiffs’ Service for failure to enforce the judgments in his favour. On 19 December 2001 the court found against the applicant, finding no fault on the part of the bailiff. On 8 April 2002 the Court of Appeal of the Donetsk Region upheld the judgment of the first-instance court. On 6 August 2002 the judge of the Novogrodivskyi Local Court returned the applicant’s appeal in cassation as it had been submitted too late.
In February 2003 the Novogrodovskaya Mining Company was reorganised and became a structural subdivision of the Selidovugol Mining Company. As the latter thereby became the debtor, the enforcement proceedings were transferred to the Selidovskiy Town Bailiffs’ Service ( Отдел Государственной исполнительной службы Селидовского городского управления юстиции ).
The applicant instituted proceedings in the Selidovskiy Town Court of the Donetsk region against the Selidovskiy Town Bailiffs’ Service claiming compensation for material and moral damage caused to him by the non-enforcement of the judgments in his favour. On 27 December 2004 the court found against the applicant. On 11 March 2005 the Court of Appeal of the Donetsk Region upheld the first instance court decision. The applicant appealed against these decisions in cassation. Proceedings are still pending.
The Government informed the Court that the applicant has received UAH 25,779.64; the rest of the debt awarded to the applicant remains unpaid. II.
RELEVANT DOMESTIC LAW
13. The relevant domestic law is summarised in the judgment of Sokur v. Ukraine (no. 29439/02, § 17-22, 26 April 2005). THE LAW I. ADMISSIBILITY A. Complaint under Article 2 § 1 of the Convention
The applicant complained that the existing situation infringed his right to life under Article 2 § 1 of the Convention, given his low standard of living. The Court reiterates that, according to its case-law, neither Article 2 nor any other provision of the Convention can be interpreted as conferring on an individual a right to enjoy any given standard of living ( Wasilewski v. Poland (dec.), no. 32734/96, 20 April 1999). Moreover, the applicant has not shown that he suffers such destitution as to put his life at risk (see Sokur v. Ukraine (dec.), no. 29439/02, 26 November 2002). It follows that this complaint is incompatible ratione materiae with the provisions of the Convention and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. B. Complaints under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No.1
The applicant complained about the length of the non-enforcement of the judgments in his favour. He invoked Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. These Articles provide, insofar as relevant, as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal established by law… ” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest … ”
The Government submitted no observations on the admissibility of the applicant’s complaints.
The Court concludes that the applicant’s complaint under Article 6 § 1 of the Convention about the delay in the enforcement of the judgments of the Novogrodovskiy Town Court is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. For the same reasons, the applicant’s complaint under Article 1 of Protocol No. 1 cannot be declared inadmissible. II. MERITS
The Government maintained that the responsibility of the State in this situation was limited to the organisation and proper conduct of enforcement proceedings and that the length of the enforcement proceedings had been caused by the critical financial situation of the debtor company and the energy sector of the Ukrainian economy in general. The Government contended that the Bailiffs’ Service performed all necessary actions and cannot be blamed for the delay. The regularity of the enforcement proceedings in the present case was confirmed by the domestic courts. The Government argued that the State could not be considered responsible for the debts of its enterprises and that the State annually allocated substantial amounts from its budget to cover part of the disability allowances and other compensatory payments to the workers in the mining industry.
The applicant disagreed.
The Court notes that the judgments in the applicant’s favour have not been enforced for more than five years and nine months.
The Court recalls that it has already found violations of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 in cases like the present application (see, Sokur v. Ukraine , cited above, §§ 30-37; Shmalko v. Ukraine , cited above, §§ 55-57).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case.
There has, accordingly, been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and of Article 1 of Protocol No. 1. III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
24. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed EUR 56,235 in respect of pecuniary and non-pecuniary damage.
The Government maintained that the applicant has not substantiated his claims.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim.
However, in so far as the judgments in the applicant’s favour have not been enforced in full (paragraph 12 above), the Court considers that, if the Government were to pay the remaining judgments debt owed to the applicant, it would constitute full and final settlement of his claim for pecuniary damage.
The Court further considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage, and awards him EUR 2,300 in this respect. B. Costs and expenses
The applicant did not submit any claim under this head within the set time-limit; the Court therefore makes no award in this respect. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the complaint under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 admissible and the remainder of the application inadmissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 of the Convention; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the judgments debt still owed to him, as well as EUR 2,300 (two thousand three hundred euros) in respect of non-pecuniary damage; (b) that the above amount shall be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable; (c) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 10 August 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Registrar President [1] At the material time around 2,091 euros (EUR) [2] At the material time around EUR 7,056.50.