ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 184/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 184/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, reține

următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la

Tribunalul Arad la data de 19 februarie 2009, reclamanta SC G.C. SRL Arad a

chemat în judecată pârâții B.F. și B.I., solicitând obligarea acestora să le

lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 3.237 m.p., teren situat în

Arad, pe care o ocupă abuziv din terenul său.

În fapt, a arătat că,

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, suprafața de 3.237 m.p.

aflată în litigiu a constituit parte integrantă din imobilul înscris în CF

Arad, care consta într-un teren în suprafață de 8.992 mp și o casă, ambele

situate în municipiul Arad. În prezent, conform mențiunilor din CF Arad,

pârâții sunt proprietarii tabulari asupra casei din C.V. și asupra unei cote

indivize de 2/25 părți din terenul înscris în CF Arad, pe care au moștenit-o de

la antecesorul lor M.G. Cât privește suprafața de 3.237 m.p. aflată în litigiu,

aceasta figurează ca fiind proprietatea tabulară a Statului Român, fiind

preluată de stat în baza art. 30 din Legea 58/1974. Deși pârâții sunt

proprietari tabulari numai asupra unei cote de 2/25 părți din suprafața totală

a terenului, în urma cu circa un an, pârâții au pus stăpânire pe întreaga

suprafață de 8.992 m.p. teren înscrisă în CF Arad - adică inclusiv asupra

suprafeței de 3.237 m.p. înscrisă în proprietatea Statului Român pe care au

împrejmuit-o cu un gard.

Reclamanta a arătat

că, referitor la terenul în suprafață de 3.237 m.p. aflat în litigiu, deși

coala CF Arad nu a fost sistată în privința acestui teren, mențiunile din CF nu

mai corespund realității întrucât acesta a fost preluat de către stat și pus la

dispoziția Comisiei locale de fond funciar. În 1994 terenul a fost reconstituit

în favoarea Parohiei Ortodoxe Grădiște care s-a intabulat în CF nedefinitivă,

Arad, reclamanta cumpărându-l ulterior.

Reclamanta și-a

completat acțiunea cu solicitarea de rectificare a CF Arad în sensul radierii

din foaia de avere a suprafeței de 3.237 m.p. teren în litigiu care a făcut

obiectul Legii nr. 18/1991 și pentru care există deschise cărți funciare cu

caracter nedefinitiv.

Totodată a mai arătat

că, în prezent, terenul în litigiu este evidențiat în două cărți funciare

diferite, respectiv CF Arad unde figurează greșit ca fiind proprietatea

Statului Român și respectiv CF nedefinitive Arad unde figurează proprietate

tabulară a societății lor.

Pârâții au formulat

întâmpinare prin care arată că sunt proprietarii imobilului situat în Arad str.

V. înscris în CF Arad, iar dreptul lor de proprietate există asupra

construcțiilor și asupra unei suprafețe de 5.755 m.p. din totalul de 8.992

m.p., diferența de 3.237 m.p. reprezentând cota de proprietate a Statului român

pe care ei o au în folosință. Întrucât terenul reprezintă o zonă aferentă

construcției sunt aplicabile dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991, aspect

stabilit irevocabil prin decizia civilă nr. 852/R/2008 a Curții de Apel

Timișoara.

În ședința din 28 mai

2009 reclamanții au formulat o precizare a acțiunii în revendicare cu motivarea

că situația de carte funciară s-a modificat deoarece în baza ordinului Prefectului

județului Arad cu nr. 226/2009 pârâții au fost împroprietăriți în baza Legii nr.

18/1991 cu suprafața de 3.237 m.p. teren aflat în litigiu. Se solicită

compararea titlurilor de proprietate, reclamanții pretinzând că titlul lor este

preferabil deoarece autoarea lor Parohia Ortodoxă Grădiște a dobândit

proprietatea anterior pârâtelor, respectiv din anul 1994.

Prin sentința civilă nr.

102 din 18 februarie 2010, Tribunalul Arad a respins acțiunea formulată.

Învestită cu

soluționarea apelului declarat de reclamantă, Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă, prin decizia nr. 302 din 22 septembrie 2010 a respins calea de atac, ca

nefondată, pentru considerente ce urmează:

În legătură cu

solicitarea reclamantei apelante de desființare cu trimiterea hotărârii primei

instanțe, Curtea a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât prima

instanță a cercetat fondul cauzei, reținând în mod corect că pârâții intimați

au calitatea de proprietari tabulari și că dreptul lor de proprietate este

înscris într-o carte funciară definitivă (CF nr. Arad), anterior dreptului

antecesoarei reclamantei, înscris în CF Arad, nedefinitivă (filele 11, 65, 66

Dosar nr. 662/108/2009 al Tribunalului Arad), astfel că nu sunt incidente

dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

La data deschiderii

cărții funciare nedefinitive Arad, terenul în litigiu în suprafață totală de 8.995

m.p. era în coproprietatea pârâților B.F., B.I. și a Statului Român, pârâții B.

fiind proprietari asupra 5.758 mp, iar Statul Român asupra 3.237 mp, pe care

i-a dobândit în baza art. 30 din Legea nr. 30/1974.

Aceste aspecte au

intrat în puterea lucrului judecat în baza sentinței civile nr. 1449 din 20

martie 2006 a Judecătoriei Arad, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 852

din 22 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, prin care s-a stabilit

irevocabil că suprafața de 3.237 mp teren este aferentă imobilului construcție

proprietatea reclamanților, înscris în CF Arad, dispunându-se obligarea

Primăriei Arad să înainteze Prefecturii Județului Arad documentația în vederea

atribuirii în proprietate a acestui teren în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991

republicată, iar în acest litigiu avut calitatea de parte (intervenientă) și

reclamanta recurentă SC G.C. SRL Arad.

Prin aceeași decizie

irevocabilă (nr. 852/2008), s-a stabilit cu putere de lucru judecat, că pârâții

din prezenta cauză au dreptul de a li se atribui în proprietate acest teren în

baza art. 36 din Legea nr. 18/1991, precum și faptul că „această suprapunere a

celor două sisteme de evidență a terenurilor (cel de carte funciară și cel de

cadastru agricol) nu poate aduce atingere dreptului reclamanților (pârâților

din această cauză) de a solicita să li se atribuie în proprietate terenul ce li

s-a preluat în baza Legii nr. 58/1974, prin raportare la conținutul filei de

carte funciară nr. Arad și la faptul că posesia lor și anterior a antecesorului

lor asupra terenului datează din perioada de aplicare a Decretului-Lege nr. 115/1938”.

Or, aceste efecte cu

caracter pozitiv ale puterii de lucru judecat nu mai pot fi contrazise de o

altă hotărâre.

Pe de altă parte,

reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea Parohiei Ortodoxe Grădiște

prin titlul nr. 1457/1954 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 8 și cap.

III din Legea nr. 18/1991, pentru că terenul era proprietate de stat și nu se

afla în patrimoniul cooperativei agricole de producție.

De asemenea, prin

deschiderea cărții funciare nedefinitive în favoarea reclamantei au fost

încălcate prevederile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 115/1938, potrivit cărora

în regimurile de carte funciară supuse Decretului-lege nr. 115/1938,

înscrierile privitoare la imobile, cuprinse în cărțile funciare sau, după caz,

în cărțile de publicitate funciară, vor continua să fie făcute în aceste cărți.

Așadar, dreptul de

proprietate al reclamantei înscris într-o coală de carte funciară nedefinitivă

nu le este opozabil pârâților al căror autor a fost înscris într-o carte

funciară definitivă sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938.

Împotriva deciziei a

declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., pentru motivele ce urmează:

Decizia nr. 82/R/2008

a Curții de Apel Timișoara nu are autoritate de lucru judecat, această

calitatea având-o dispozitivul hotărârii și nu considerentele acesteia.

Cele două procese au

un obiect diferit, primul având obiect o obligație de a face, instanța nefiind

învestită cu cercetarea titlului de proprietate al reclamantei.

Reținând autoritatea

de lucru judecat a deciziei nr. 851/R/2008, instanța a încălcat prevederile art.

1 din Primul protocol adițional al Convenției, întrucât a ignorat titlul de

proprietate al reclamantei.

Se solicită aplicarea

cu prioritate a normei europene, în sensul de a se da preferință titlului său

de proprietate asupra terenului în litigiu.

Instanța a încălcat

principiul disponibilității atunci când a statuat asupra nelegalității titlului

de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu, în condițiile în

care niciuna dintre părți nu a învestit instanța cu o astfel de petiție.

Suprafața de teren în

litigiu nu a aparținut pârâților ori antecesorilor lor anterior emiterii

titlului de împroprietărire din 23 aprilie 2009.

Fiind în prezența a

două titluri de proprietate emanând de la același proprietar, Statul român,

urmează a da preferință titlului de proprietate mai bine conturat și anume cel

al recurentei, deoarece antecesoarea sa, Parohia Grădiște, și-a înscris prima

dreptul de proprietate, în anul 1994, în cartea funciară.

Un alt argument în

favoarea priorității titlului său de proprietate este acela că terenul a fost

înstrăinat de 4 ori în favoarea a 4 subdobânditori de bună-credință.

Instanța a

interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 7/1996,

întrucât pentru înscrierea imobilelor dobândite în temeiul legilor funciare

pentru imobil se deschide o nouă carte funciară potrivit dispozițiilor acestei

legi. În acest sens sunt și prevederile art. 31 alin. (3) din Ordinul

A.N.C.P.I. nr. 633/2006 privind aprobarea Regulamentului de organizare și

funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară conform cărora

„Asupra imobilelor înscrise în cărțile funciare deschise în baza Decretului-Lege

nr. 115/1938 …. și care actualmente fac obiectul legilor fondului funciar … nu

se vor mai face niciun fel de mențiuni dacă aceste cărți nu au fost actualizate

după adoptarea acestor legi”.

Recurenta apreciază

că pârâții nu au avut niciodată calitatea de proprietari asupra terenului, spre

deosebire de titlul de proprietate din 1994 emis în favoarea Parohiei, care a

fost emis în vederea reconstituirii dreptului de proprietate al unui fost

proprietar.

Intimații, prin

întâmpinarea formulată în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită

respingerea recursului, apreciind că decizia recurată este dată cu respectarea

legii.

Înalta Curte,

analizând decizia din perspectiva criticilor formulate, a probatoriilor

administrate și a temeiurilor de drept incidente cauzei, reține caracterul

nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

În procesul finalizat

prin decizia nr. 852 din 22 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, unde SC

G.C. SRL a avut calitatea de intervenient în interesul pârâtului municipiul

Arad, s-a reținut că reclamanții B.F. și B.I. sunt proprietari asupra

construcției din C.V. din 1986, prin moștenire. În privința terenului înscris în

CF Arad, de 8.995 m.p., se arată că B.F. și B.I. sunt proprietari asupra a 5.758

m.p., diferența de 3.237 m.p. intrând în proprietatea Statului român, în baza art.

30 din Legea nr. 58/1974.

Cu privire la

suprafața de 3.237 m.p., instanța precizează că aceasta se afla în posesia

reclamanților, în baza contractului de închiriere din 10 noiembrie 1988 încheiat

de reclamanți cu I.C.G.C.L. Arad prin care terenul le-a fost atribuit în

folosință pe durata existenței construcției.

Prin aceeași decizie

s-a reținut că suprapunerea celor două sisteme de evidență a terenurilor, cel

de carte funciară și cel de cadastru agricol, nu poate aduce atingere dreptului

reclamanților de a li se atribui terenul preluat în baza Legii nr. 58/1974,

întrucât atât ei cât și antecesorul lor au avut posesia din perioada de

aplicare a Decretului-Lege nr. 115/1938.

Curtea de Apel Timișoara

a dat eficiență caracterului pozitiv al puterii de lucru judecat a deciziei

arătate și nu autorității de lucru judecat cum susținea recurenta, așa încât,

neîndeplinirea cerințelor art. 120 C. civ., invocate în recurs, este fără

semnificație juridică.

Dat fiind puterea de

lucru judecat a deciziei, opozabilă recurentei, față de calitatea sa de parte

în proces, aspectele reținute prin hotărârea judecătorească nu mai pot fi

repuse în discuție în cauza de față.

Urmare a celor

reținute prin decizia menționată, aserțiunile recurentei referitoare la

împrejurarea că terenul în litigiu nu a aparținut nici pârâtelor, nici

antecesorilor lor și, drept urmare, nu erau îndrituiți la obținerea unui titlu

de proprietate, nu pot fi primite.

Recurenta susține

încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., apreciind depășirea

limitelor investirii și încălcarea principiului disponibilității întrucât

instanța a analizat valabilitatea titlului său de proprietate.

Instanța a fost

învestită cu o acțiune în revendicare prin comparare de titluri, în cadrul

căruia sunt cercetate titlurile de proprietate aflate în coliziune, titluri de

proprietate prezumate de doctrină și jurisprudență ca fiind valide.

În procedura

comparării titlurilor, instanța analizează în mod incidental modalitatea de

dobândire a titlurilor de proprietate, fără ca o atare operațiune să semnifice

încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., câtă vreme

consecința este lăsarea fără efecte juridice a titlului de proprietate deținut

de partea care a pierdut procesul și nu anularea titlului. O atare cercetare nu

semnifică încălcarea dreptului de proprietate a vreuneia dintre părți și, așa

cum se susține, încălcarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al C.E.D.O.,

deoarece partea care a pierdut procesul, în speță reclamanta, are remedii

juridice pentru reîntregirea patrimoniului urmare a pierderii bunului.

Recurenta susține că

titlurile de proprietate ale părților provin de la același autor, Statul român.

În sistemul cărții funciare reglementată de Decretul-Lege nr. 115/1938, singura

modalitate de dobândire a dreptului de proprietate imobiliară era înscrierea în

cartea funciară.

Așa cum s-a arătat,

proprietar tabular asupra terenului în litigiu era Statul român, nefiind

înscris în patrimoniul vreunei cooperative agricole de producție, formă de

asociere în vederea exploatării terenurilor impusă de regimul comunist.

Instanța de apel a

reținut corect încălcarea prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 115/1938

prin deschiderea cărții funciare nedefinitive în favoarea recurentei deoarece

în regimurile de carte funciară înscrierile privitoare la imobile, cuprinse în

cărțile funciare sau, după caz, în cărțile de publicitate funciară, vor

continua să fie făcute în aceste cărți.

Așadar, astfel cum a reținut

și instanța superioară de fond, dreptul de proprietate al reclamantei înscris

într-o coală de carte funciară nedefinitivă nu este opozabil pârâților al căror

autor a fost înscris într-o carte funciară definitivă sub imperiul

Decretului-Lege nr. 115/1938.

Cu privire la motivul

de recurs întemeiat pe dispozițiile art. art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta

Curte reține că instanța nu a fost învestită cu cercetarea vreunui act juridic

pe care să-l fi interpretat greșit, cu încălcarea principiului înscris în art. 969

alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de

lege între părțile contractante.

Precizarea făcută cu

ocazia dezbaterilor în fond în sensul că pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.

vizează decizia civilă nr. 852/2008 nu poate duce la o altă concluzie.

Hotărârea judecătorească nu reprezintă un act juridic în sensul arătat,

instanța analizând valoarea probatorie a deciziei, astfel cum deja s-a

menționat.

Înalta Curte, pentru

argumentele ce preced, va respinge recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., urmare a faptului că dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. nu sunt incidente în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC G.C. SRL împotriva deciziei nr.

302/ A din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 ianuarie 2012.