ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 184/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, reține următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Arad la data de 19 februarie 2009, reclamanta SC G.C. SRL Arad a chemat în judecată pârâții B.F. și B.I., solicitând obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 3.237 m.p., teren situat în Arad, pe care o ocupă abuziv din terenul său. În fapt, a arătat că, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, suprafața de 3.237 m.p. aflată în litigiu a constituit parte integrantă din imobilul înscris în CF Arad, care consta într-un teren în suprafață de 8.992 mp și o casă, ambele situate în municipiul Arad. În prezent, conform mențiunilor din CF Arad, pârâții sunt proprietarii tabulari asupra casei din C.V.

și asupra unei cote indivize de 2/25 părți din terenul înscris în CF Arad, pe care au moștenit-o de la antecesorul lor M.G. Cât privește suprafața de 3.237 m.p. aflată în litigiu, aceasta figurează ca fiind proprietatea tabulară a Statului Român, fiind preluată de stat în baza art. 30 din Legea 58/1974. Deși pârâții sunt proprietari tabulari numai asupra unei cote de 2/25 părți din suprafața totală a terenului, în urma cu circa un an, pârâții au pus stăpânire pe întreaga suprafață de 8.992 m.p. teren înscrisă în CF Arad - adică inclusiv asupra suprafeței de 3.237 m.p. înscrisă în proprietatea Statului Român pe care au împrejmuit-o cu un gard. Reclamanta a arătat că, referitor la terenul în suprafață de 3.237 m.p.

aflat în litigiu, deși coala CF Arad nu a fost sistată în privința acestui teren, mențiunile din CF nu mai corespund realității întrucât acesta a fost preluat de către stat și pus la dispoziția Comisiei locale de fond funciar. În 1994 terenul a fost reconstituit în favoarea Parohiei Ortodoxe Grădiște care s-a intabulat în CF nedefinitivă, Arad, reclamanta cumpărându-l ulterior. Reclamanta și-a completat acțiunea cu solicitarea de rectificare a CF Arad în sensul radierii din foaia de avere a suprafeței de 3.237 m.p. teren în litigiu care a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 și pentru care există deschise cărți funciare cu caracter nedefinitiv. Totodată a mai arătat că, în prezent, terenul în litigiu este evidențiat în două cărți funciare diferite, respectiv CF Arad unde figurează greșit ca fiind proprietatea Statului Român și respectiv CF nedefinitive Arad unde figurează proprietate tabulară a societății lor.

Pârâții au formulat întâmpinare prin care arată că sunt proprietarii imobilului situat în Arad str. V. înscris în CF Arad, iar dreptul lor de proprietate există asupra construcțiilor și asupra unei suprafețe de 5.755 m.p. din totalul de 8.992 m.p., diferența de 3.237 m.p. reprezentând cota de proprietate a Statului român pe care ei o au în folosință. Întrucât terenul reprezintă o zonă aferentă construcției sunt aplicabile dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991, aspect stabilit irevocabil prin decizia civilă nr. 852/R/2008 a Curții de Apel Timișoara. În ședința din 28 mai 2009 reclamanții au formulat o precizare a acțiunii în revendicare cu motivarea că situația de carte funciară s-a modificat deoarece în baza ordinului Prefectului județului Arad cu nr. 226/2009 pârâții au fost împroprietăriți în baza Legii nr. 18/1991 cu suprafața de 3.237 m.p.

teren aflat în litigiu. Se solicită compararea titlurilor de proprietate, reclamanții pretinzând că titlul lor este preferabil deoarece autoarea lor Parohia Ortodoxă Grădiște a dobândit proprietatea anterior pârâtelor, respectiv din anul 1994. Prin sentința civilă nr. 102 din 18 februarie 2010, Tribunalul Arad a respins acțiunea formulată.

Învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamantă, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 302 din 22 septembrie 2010 a respins calea de atac, ca nefondată, pentru considerente ce urmează: În legătură cu solicitarea reclamantei apelante de desființare cu trimiterea hotărârii primei instanțe, Curtea a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât prima instanță a cercetat fondul cauzei, reținând în mod corect că pârâții intimați au calitatea de proprietari tabulari și că dreptul lor de proprietate este înscris într-o carte funciară definitivă (CF nr. Arad), anterior dreptului antecesoarei reclamantei, înscris în CF Arad, nedefinitivă (filele 11, 65, 66 Dosar nr. 662/108/2009 al Tribunalului Arad), astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc.

civ. La data deschiderii cărții funciare nedefinitive Arad, terenul în litigiu în suprafață totală de 8.995 m.p. era în coproprietatea pârâților B.F., B.I. și a Statului Român, pârâții B. fiind proprietari asupra 5.758 mp, iar Statul Român asupra 3.237 mp, pe care i-a dobândit în baza art. 30 din Legea nr. 30/1974.

Aceste aspecte au intrat în puterea lucrului judecat în baza sentinței civile nr. 1449 din 20 martie 2006 a Judecătoriei Arad, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 852 din 22 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, prin care s-a stabilit irevocabil că suprafața de 3.237 mp teren este aferentă imobilului construcție proprietatea reclamanților, înscris în CF Arad, dispunându-se obligarea Primăriei Arad să înainteze Prefecturii Județului Arad documentația în vederea atribuirii în proprietate a acestui teren în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991 republicată, iar în acest litigiu avut calitatea de parte (intervenientă) și reclamanta recurentă SC G.C. SRL Arad.

Prin aceeași decizie irevocabilă (nr. 852/2008), s-a stabilit cu putere de lucru judecat, că pârâții din prezenta cauză au dreptul de a li se atribui în proprietate acest teren în baza art. 36 din Legea nr. 18/1991, precum și faptul că „această suprapunere a celor două sisteme de evidență a terenurilor (cel de carte funciară și cel de cadastru agricol) nu poate aduce atingere dreptului reclamanților (pârâților din această cauză) de a solicita să li se atribuie în proprietate terenul ce li s-a preluat în baza Legii nr. 58/1974, prin raportare la conținutul filei de carte funciară nr. Arad și la faptul că posesia lor și anterior a antecesorului lor asupra terenului datează din perioada de aplicare a Decretului-Lege nr. 115/1938”.

Or, aceste efecte cu caracter pozitiv ale puterii de lucru judecat nu mai pot fi contrazise de o altă hotărâre. Pe de altă parte, reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea Parohiei Ortodoxe Grădiște prin titlul nr. 1457/1954 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 8 și cap. III din Legea nr. 18/1991, pentru că terenul era proprietate de stat și nu se afla în patrimoniul cooperativei agricole de producție. De asemenea, prin deschiderea cărții funciare nedefinitive în favoarea reclamantei au fost încălcate prevederile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 115/1938, potrivit cărora în regimurile de carte funciară supuse Decretului-lege nr. 115/1938, înscrierile privitoare la imobile, cuprinse în cărțile funciare sau, după caz, în cărțile de publicitate funciară, vor continua să fie făcute în aceste cărți.

Așadar, dreptul de proprietate al reclamantei înscris într-o coală de carte funciară nedefinitivă nu le este opozabil pârâților al căror autor a fost înscris într-o carte funciară definitivă sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., pentru motivele ce urmează: Decizia nr. 82/R/2008 a Curții de Apel Timișoara nu are autoritate de lucru judecat, această calitatea având-o dispozitivul hotărârii și nu considerentele acesteia. Cele două procese au un obiect diferit, primul având obiect o obligație de a face, instanța nefiind învestită cu cercetarea titlului de proprietate al reclamantei.

Reținând autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 851/R/2008, instanța a încălcat prevederile art. 1 din Primul protocol adițional al Convenției, întrucât a ignorat titlul de proprietate al reclamantei. Se solicită aplicarea cu prioritate a normei europene, în sensul de a se da preferință titlului său de proprietate asupra terenului în litigiu. Instanța a încălcat principiul disponibilității atunci când a statuat asupra nelegalității titlului de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu, în condițiile în care niciuna dintre părți nu a învestit instanța cu o astfel de petiție.

Suprafața de teren în litigiu nu a aparținut pârâților ori antecesorilor lor anterior emiterii titlului de împroprietărire din 23 aprilie 2009. Fiind în prezența a două titluri de proprietate emanând de la același proprietar, Statul român, urmează a da preferință titlului de proprietate mai bine conturat și anume cel al recurentei, deoarece antecesoarea sa, Parohia Grădiște, și-a înscris prima dreptul de proprietate, în anul 1994, în cartea funciară. Un alt argument în favoarea priorității titlului său de proprietate este acela că terenul a fost înstrăinat de 4 ori în favoarea a 4 subdobânditori de bună-credință. Instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, întrucât pentru înscrierea imobilelor dobândite în temeiul legilor funciare pentru imobil se deschide o nouă carte funciară potrivit dispozițiilor acestei legi.

În acest sens sunt și prevederile art. 31 alin. (3) din Ordinul A.N.C.P.I. nr. 633/2006 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară conform cărora „Asupra imobilelor înscrise în cărțile funciare deschise în baza Decretului-Lege nr. 115/1938 …. și care actualmente fac obiectul legilor fondului funciar … nu se vor mai face niciun fel de mențiuni dacă aceste cărți nu au fost actualizate după adoptarea acestor legi”. Recurenta apreciază că pârâții nu au avut niciodată calitatea de proprietari asupra terenului, spre deosebire de titlul de proprietate din 1994 emis în favoarea Parohiei, care a fost emis în vederea reconstituirii dreptului de proprietate al unui fost proprietar.

Intimații, prin întâmpinarea formulată în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului, apreciind că decizia recurată este dată cu respectarea legii. Înalta Curte, analizând decizia din perspectiva criticilor formulate, a probatoriilor administrate și a temeiurilor de drept incidente cauzei, reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed. În procesul finalizat prin decizia nr. 852 din 22 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, unde SC G.C. SRL a avut calitatea de intervenient în interesul pârâtului municipiul Arad, s-a reținut că reclamanții B.F. și B.I. sunt proprietari asupra construcției din C.V. din 1986, prin moștenire. În privința terenului înscris în CF Arad, de 8.995 m.p., se arată că B.F.

și B.I. sunt proprietari asupra a 5.758 m.p., diferența de 3.237 m.p. intrând în proprietatea Statului român, în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974. Cu privire la suprafața de 3.237 m.p., instanța precizează că aceasta se afla în posesia reclamanților, în baza contractului de închiriere din 10 noiembrie 1988 încheiat de reclamanți cu I.C.G.C.L. Arad prin care terenul le-a fost atribuit în folosință pe durata existenței construcției. Prin aceeași decizie s-a reținut că suprapunerea celor două sisteme de evidență a terenurilor, cel de carte funciară și cel de cadastru agricol, nu poate aduce atingere dreptului reclamanților de a li se atribui terenul preluat în baza Legii nr. 58/1974, întrucât atât ei cât și antecesorul lor au avut posesia din perioada de aplicare a Decretului-Lege nr. 115/1938.

Curtea de Apel Timișoara a dat eficiență caracterului pozitiv al puterii de lucru judecat a deciziei arătate și nu autorității de lucru judecat cum susținea recurenta, așa încât, neîndeplinirea cerințelor art. 120 C. civ., invocate în recurs, este fără semnificație juridică. Dat fiind puterea de lucru judecat a deciziei, opozabilă recurentei, față de calitatea sa de parte în proces, aspectele reținute prin hotărârea judecătorească nu mai pot fi repuse în discuție în cauza de față. Urmare a celor reținute prin decizia menționată, aserțiunile recurentei referitoare la împrejurarea că terenul în litigiu nu a aparținut nici pârâtelor, nici antecesorilor lor și, drept urmare, nu erau îndrituiți la obținerea unui titlu de proprietate, nu pot fi primite.

Recurenta susține încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., apreciind depășirea limitelor investirii și încălcarea principiului disponibilității întrucât instanța a analizat valabilitatea titlului său de proprietate. Instanța a fost învestită cu o acțiune în revendicare prin comparare de titluri, în cadrul căruia sunt cercetate titlurile de proprietate aflate în coliziune, titluri de proprietate prezumate de doctrină și jurisprudență ca fiind valide. În procedura comparării titlurilor, instanța analizează în mod incidental modalitatea de dobândire a titlurilor de proprietate, fără ca o atare operațiune să semnifice încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., câtă vreme consecința este lăsarea fără efecte juridice a titlului de proprietate deținut de partea care a pierdut procesul și nu anularea titlului.

O atare cercetare nu semnifică încălcarea dreptului de proprietate a vreuneia dintre părți și, așa cum se susține, încălcarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al C.E.D.O., deoarece partea care a pierdut procesul, în speță reclamanta, are remedii juridice pentru reîntregirea patrimoniului urmare a pierderii bunului. Recurenta susține că titlurile de proprietate ale părților provin de la același autor, Statul român. În sistemul cărții funciare reglementată de Decretul-Lege nr. 115/1938, singura modalitate de dobândire a dreptului de proprietate imobiliară era înscrierea în cartea funciară. Așa cum s-a arătat, proprietar tabular asupra terenului în litigiu era Statul român, nefiind înscris în patrimoniul vreunei cooperative agricole de producție, formă de asociere în vederea exploatării terenurilor impusă de regimul comunist.

Instanța de apel a reținut corect încălcarea prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 115/1938 prin deschiderea cărții funciare nedefinitive în favoarea recurentei deoarece în regimurile de carte funciară înscrierile privitoare la imobile, cuprinse în cărțile funciare sau, după caz, în cărțile de publicitate funciară, vor continua să fie făcute în aceste cărți. Așadar, astfel cum a reținut și instanța superioară de fond, dreptul de proprietate al reclamantei înscris într-o coală de carte funciară nedefinitivă nu este opozabil pârâților al căror autor a fost înscris într-o carte funciară definitivă sub imperiul Decretului-Lege nr. 115/1938. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că instanța nu a fost învestită cu cercetarea vreunui act juridic pe care să-l fi interpretat greșit, cu încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Precizarea făcută cu ocazia dezbaterilor în fond în sensul că pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. vizează decizia civilă nr. 852/2008 nu poate duce la o altă concluzie. Hotărârea judecătorească nu reprezintă un act juridic în sensul arătat, instanța analizând valoarea probatorie a deciziei, astfel cum deja s-a menționat. Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, va respinge recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmare a faptului că dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC G.C. SRL împotriva deciziei nr. 302/ A din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2012.