ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 659/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 659/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin

acțiunea civilă înregistrată la 19 martie 2012 la Tribunalul Arad sub nr. 1685/108/2012,reclamanții

M.Z. și M.L.A. au chemat în judecată pe pârâții primarul Municipiului Arad, Municipiul

Arad, prin primar și pe C.C.M. solicitând restituirea către pârâta C.C.M. a terenului

situat în Arad în suprafață de 4.288 mp din totalul de 50.735 mp înscris în C.F.

Arad, teren „intravilan Birkas”; au solicitat obligarea pârâtei C.C.M. de a

încheia contract autentic de vânzare - cumpărare cu ei pentru acest teren, iar

în caz contrar instanța să dispună intabularea dreptului lor de proprietate cu

titlu de cumpărare în cote de câte 1/2 fiecare.

În motivarea acțiunii, reclamanții au

arătat că părinții lor (M.A., fost A., și M.E., născută C.), ai căror

moștenitori sunt, au cumpărat de la numitul G.N. (aceeași persoană cu G.M. și

cu G.M.) suprafața de 1191 stj.p. adică o parte din terenul intravilan în

suprafață totală de 50.735 mp situat în Birkaș, cartierul Cadaș al municipiului

Arad, teren pe care familia lor l-a folosit tot timpul și îl folosește și

astăzi.

În concret, s-au încheiat două

contracte sub semnătură privată, unul la data de 30 martie 1949, prin care au

cumpărat suprafața de 526 stj.p. și un altul la data de 12 decembrie 1949, prin

care au mai cumpărat suprafața de 665 stj.p. Terenul s-a predat părinților lor

încă de la data încheierii acelor contracte, iar prețul a fost achitat în

întregime. Datorită vicisitudinilor vremurilor, nu s-a mai putut încheia

contract autentic asupra terenului. În anul 1984 Statul Român s-a intabulat în

cartea funciară asupra întregii suprafețe de teren.

Pârâta C.C. a depus notificare în baza

Legii nr. 10/2001 la primarul Municipiului Arad, prin care arată că este

moștenitoarea lui G.N. și ca atare este persoană îndreptățită să solicite

restituirea acestui teren. Notificarea formează obiectul Dosarului nr. 956/2001

al Comisiei de restituire din cadrul Primăriei municipiului Arad, dar încă nu a

fost soluționată.

Reclamanții au solicitat instanței, pe

cale de acțiune oblică, în temeiul disp.art. 1560 din N.C.C., pentru a putea să

execute promisiunile de vânzare cumpărare din anul 1949, să dispună în mod

direct restituirea în natură, către succesoarea promitentului vânzător, a

terenului care formează obiectul celor două promisiuni de vânzare cumpărare.

În același timp, reclamanții au arătat

că exercită și acțiunea în prestație tabulară, prevăzută de art. 896 din N.C.C.,

prin care solicită ca pârâta C.C.M. să respecte obligațiile asumate de

antecesorul ei, adică să încheie cu ei contract de vânzare-cumpărare, iar în

caz contrar instanța să dispună înscrierea dreptului lor de proprietate în cote

egale, cu titlu de cumpărare.

În drept au invocat disp. art. 969,

970, 1294, 1295 din vechiul C. civ., art. 896, 1270, 1272, 1279, 1282, 1350 din

N.C.C., art. 1, 2, 3 alin. (1), (4) alin. (2), (25), (26) alin. (3) din Legea nr.

10/2001.

Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul

Arad reprezentat prin primar a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă,

în condițiile în care, pentru același imobil, prin aplicarea legilor fondului

funciar, antecesorul pârâtei C. a fost pus în posesie cu suprafața de 10 ha, situație în care admiterea pretențiilor reclamanților s-ar traduce printr-o îmbogățire fără

just temei sau o dublă reparație în temeiul a două legi speciale de reparație.

Pe cale de excepție, pârâtul a invocat:

- lipsa calității procesuale active a

reclamanților raportat la prevederile art 22, alin. 3 coroborat cu art. 26 din

Legea nr. 10/2001 în condițiile în care legitimitatea procesuală activă în

litigiile întemeiate pe Legea nr. 10/2001 este legată de calitatea de persoană

îndreptățită și de îndeplinirea procedurii speciale de sesizare a unității

deținătoare.

- lipsa calității procesuale active a

reclamanților în condițiile în care nu fac dovada existenței identității între A.A.

și numitul M.A. raportat la prevederile art. 644 C. civ. (art. 557 N.C.C.)

- lipsa calității procesuale active a

reclamanților în condițiile în care aceștia nu pot invoca un drept, cât timp

convențiile la care se referă prin acțiunea introductivă privesc imobile

neidentificate ce nu corespund cu imobilele ce fac obiectul litigiului, iar pe

de altă parte au fost semnate de o persoană ce nu avea calitatea de a dispune

valabil de aceste bunuri, convenția nefiind materializată printr-un contract de

vânzare-cumpărare în formă autentică.

- prescripția dreptului de a solicita

încheierea unui contract autentic cu privire la bunurile care au făcut obiectul

convenției provizorii.

- inadmisibilitatea cererii de

restituire în natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001, atâta timp cât

terenul ce face obiectul litigiului nu se circumscrie prevederilor acestei legi.

- excepția lipsei calității procesuale

pasive a Municipiului Arad și primarului Municipiului Arad în ceea ce privește

cererea de restituire și de rectificare a înscrierii și intabulare a reclamanților

cu privire la imobilul înscris în C.F. Arad, având în vedere că, potrivit

adresei O.J.C., Geodezie și Cartografie Arad și, 4,50 ha sunt în administrarea

Penitenciarului Arad, instituție publică.

- excepția prescripției dreptului la

acțiune în prestație tabulară.

Pârâta C.C. a depus la rândul său

întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca netemeinică, nefondată și

nelegală.

În motivare aceasta a arătat faptul că

este moștenitor testamentar al lui G.N. și a depus prin executor judecătoresc,

conform Legii nr. 10/2001, notificare prin care a solicitat restituirea în

natură a suprafeței de 50.735 mp teren intravilan în Birkas, notificare care nu

a fost până în prezent rezolvată de către Primăria Mun. Arad. Susține că reclamanții,

prin fraudă, doresc să intre în proprietatea unei suprafețe de teren ce a

aparținut testatorului său G.N. fost G.N.

Susține că reclamanții au prezentat instanței

o traducere din limba maghiară legalizată în anul 1955, astfel că nu actul,

adică Convenția provizorie, ci doar traducerea a fost legalizată din limba

maghiară. În traducere se menționează faptul că încheierea convenției

provizorii s-a făcut de către K.A. în calitate de administrator al domnului G.M.,

în calitate de vânzător, la data de 30 martie 1949. Ori, testatorul pârâtei G.N.

nu s-a numit niciodată G.M. și nu a fost niciodată cetățean maghiar pentru a fi

încheiat o convenție în limba maghiară, care să fie tradusă ulterior în limba

română.

De asemenea, pârâta arată că aceeași

suprafață de teren a făcut și obiectul Dosarului nr. 896/108/2009 al

Tribunalului Arad în care acțiunea a fost respinsă irevocabil până la Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Prin precizarea de acțiune depusă la

dosar la data de 20 iunie 2012, reclamanții au solicitat și dezmembrarea suprafeței

de teren în suprafața de 4.288 mp din totalul suprafeței de 50.735 mp înscris

în C.F. Arad.

Pârâta C.C., prin cea de a doua

întâmpinare depusă la data de 21 iunie 2012, a invocat excepția lipsei

calității de reprezentant a vânzătorului întrucât reclamanții nu au făcut

dovada că semnatarul convențiilor ar fi avut mandat special din partea

proprietarului pământului defunctul G.N., de înstrăinare a averii.

De asemenea, a invocat excepția lipsei

calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei calității sale

procesual pasive întrucât nu a existat niciun raport juridic care să fie dedus

judecății între antecesorii reclamanților și titularul dreptului de proprietate

asupra terenului revendicat de aceștia, precum și excepția prescripției dreptului

la acțiune ținând cont de faptul că acțiunile în justiție prin care se apără

sau se valorifică drepturile patrimoniale sunt prescriptibile extinctiv.

Pe fond pârâta a arătat că nu sunt

îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii oblice.

Prin sentința civilă nr. 1793 din 6

septembrie 2012 Tribunalul Arad a respins cererea reclamanților pentru

obligarea pârâților primarul municipiului Arad și Municipiul Arad la emiterea

unei dispoziții conform Legii nr. 10/2001, privind terenul înscris în C.F. Arad.

A declinat competența de soluționare a

cererii formulate de reclamanți împotriva pârâtei C.C.M., având ca obiect

prestație tabulară, la Judecătoria Arad, instanță competentă potrivit art. 2 C.

proc. civ. modificat prin art. 219 pct. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea

în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut, analizând probatoriul administrat, că terenul în

cauză a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974, de la G.N.;

a făcut obiectul cererilor de restituire formulate de fostul proprietar, G.N.,

în timpul vieții sale, în temeiul Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000, ce au

primit rezolvare prin eliberarea Titlului de proprietate din 20 septembrie 1996,

fără să fi fost uzitate căile de atac prevăzute de cele două legi. Pârâta C.C.M.,

în calitate de legatar universal după G.N. a formulat notificare în baza Legii nr.

10/2001, nerezolvată de Primăria Arad, ca unitate notificată, datorită lipsei

dovezilor privind construcția care, potrivit susținerilor pârâtei, ar fi

existat pe teren și a fost demolată, și implicit în considerarea inexistenței

situației reglementate de această lege. S-a mai reținut că o parte a terenului,

în întindere de 3,84 ha-3.840 mp se află în administrarea Penitenciarului Arad.

Reclamanții, care susțin exercitarea

posesiei din anul 1949 de către părinți în calitate de cumpărători și mai apoi

de către ei, inclusiv în prezent, nu au formulat vreo cerere de restituire a

terenului în baza legilor speciale ce au fost în vigoare și care au reglementat

situația dobânditorilor ulteriori.

Asupra aceluiași teren și în baza

acelorași convenții de vânzare-cumpărare a ridicat pretenții și numita B.L., în

cadrul acțiunii în uzucapiune depusă la Trbunalul Arad la data de 05 martie 2009,

respinsă irevocabil prin sentința civilă nr. 461 din 5 noiembrie 2009, aceasta

invocând la rândul ei exercitarea unei posesii neîntrerupte vreme de peste 70

de ani.

În acest context, prima instanță a

considerat că raționamentul reclamanților pentru argumentarea acțiunii oblice,

cu finalitatea pronunțării unei hotărâri care să conțină dispoziții

concomitente asupra unor situații juridice ce sunt supuse rezolvării în

proceduri diferite, nu poate fi primit întrucât regimul juridic al terenului nu

este încă stabilit de autoritatea ce are competență exclusivă în acest sens.

S-a reținut că nu se poate stabili dacă rezolvarea cererii de restituire

formulată de pârâta C.C.M. intră sub incidența Legii nr. 10/2001, ceea ce

justifică, în acest moment, reținerea incidenței Legilor nr. 18/1990 și 1/2000,

cum de altfel a considerat și fostul proprietar când a revendicat terenul

înscris în C.F. Arad și, implicit, reținerea rezolvării acestora prin emiterea

titlului de proprietate.

Prin Decizia nr. 2532 din 6 decembrie 2012,

Curtea de Apel Timișoara a admis recursurile declarate de reclamanți și pârâtul

primarul Mun. Arad, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare reținând

că tribunalul nu a disjuns cele două acțiuni, astfel că urmează a se judeca

împreună și că instanța nu a soluționat excepțiile invocate de pârât.

La 16 ianuarie 2014, în al doilea

ciclu procesual al cauzei, a formulat în cauză cerere de intervenție principală

Ministerul Justiției, A.N.P., Penitenciarul Arad, prin care a solicitat

respingerea acțiunii cu motivarea că terenul în litigiu este proprietate

publică a Statului Român, cu drept de administrare în favoarea sa, fiind astfel

inalienabil.

Prin Încheierea din 13 martie 2014,

Tribunalul Arad a respins cererea de intervenție, reținând că, așa cum rezultă

din expertiza administrată în cauză, terenul revendicat nu se suprapune peste

cel al intervenientului.

Prin sentința civilă nr. 918 din 03

aprilie 2014, în rejudecare, Tribunalul Arad a respins excepțiile privind lipsa

calității procesuale active, pasive, inadmisibilității, prescripției extinctive

și tardivității invocate de pârâți.

A admis acțiunea civilă formulată și

precizată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Municipiul Arad, Primăria

Municipiului Arad și C.C.M. și a dispus dezmembrarea terenului în suprafață

totală de 8290 mp., înscris în C.F. Arad, conform schiței anexă nr. 16 a

raportului de expertiză întocmit de expertul C.A. și avizat de O.C.P.I. Arad,

în sensul creării a două loturi și anume lotul nr. 1 în suprafață de 4.632 mp.

și lotul II în suprafață de 4.288 mp, acesta din urmă fiind înscris inițial în

C.F. ca teren, „intravilan în B.”, ulterior devenită prin conversie C.F. Arad.

A obligat pârâții Municipiul Arad și

Primăria Municipiului Arad să restituie pârâtei C.C.M. lotul II în suprafață de

4.288 mp.

A obligat pârâta C.C.M. să încheie cu

reclamanții contract autentic de vânzare - cumpărare asupra acestui teren, în

caz de refuz sentința urmând a ține loc de act autentic de vânzare - cumpărare,

A dispus O.C.P.I. Arad să înscrie în

cartea funciară dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului, în

cote de câte ½ pentru fiecare,

A obligat în solidar pârâții

Municipiul Arad și C.C.M. să plătească reclamanților suma de 5000 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță

a reținut, analizând cu prioritate excepțiile invocate, conform art. 137 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ., că excepția tardivității modificării acțiunii

din 20 iunie 2012 (dezmembrarea terenului de 4.288 mp din suprafața totală) nu

poate fi primită întrucât precizarea menționată s-a depus la dosar înaintea termenului

din data de 21 iunie 2012, ce reprezintă prima zi de înfățișare, când toate

părțile erau legal citate și în măsură să pună concluzii.

Legat de aplicarea în timp a legii

civile, s-a reținut că acțiunea introductivă precizată a reclamanților este o

acțiune oblică și în prestație tabulară, având la bază două antecontracte de

vânzare - cumpărare încheiate în anul 1949. Potrivit prevederilor art. 76 și

116 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009

privind C. civ. s-a concluzionat că vechiul cod se aplică și în ceea ce

privește acțiunea oblică.

Conform contractelor intitulate ,,convenție

provizorie”, vânzătorul G.M., prin administratorul K.A., vinde la data de 30

martie 1949 și 12 decembrie 1949 către promitenții - cumpărători A.A. și soția C.E.

suprafețele de teren de 526 stj.p, respectiv 665 stj.p, acestea fiind identificate

lângă ferma L., în ambele promisiuni menționându-se vecinătățile acolo

descrise, făcându-se de asemenea mențiunea că prețul de 60.000 lei, respectiv

de 30.000 lei s-a achitat.

Analizând calitatea procesuală activă

a reclamanților s-a reținut că art. 974 din vechiul C. civ. conferă

creditorilor dreptul de a exercita toate drepturile și acțiunile debitorului

lor, afară de acelea care sunt exclusiv personale.

Chiar dacă în anul 1984, în baza

Decretului nr. 223/1974, preluarea terenului s-a făcut de la autorul pârâtei C.,

prin exercitarea acțiunii oblice reclamanții se substituie practic persoanei

îndreptățite, acțiunea nefiind din categoria celor stric personale, cum ar fi

acțiunile legate de filiație, stare civilă sau cele nepatrimoniale.

În antecontracte promitenții -

cumpărători sunt A.A. și soția născută C.E., din probele administrate

constatându-se că M.A. a purtat numele de A. după tatăl său, întrucât acesta

din urmă nu a fost căsătorit cu mama sa.

În promisiunea încheiată la data de 30

martie 1949 promitentul - vânzător apare cu numele de G.M./N., iar în

antecontractul din 12 decembrie 1949 cu cel de G.M./N. Deși în anul 1947

numitul G.N. și-a schimbat numele în G.N., conform extrasului din M. Of.,

totuși chiar acesta continuă să folosească și ulterior în anul 1948 vechiul său

nume.

Din coroborarea raportului de expertiză

topografică, cu mențiunile vecinătăților consemnate în cele două antecontracte,

cu declarațiile martorilor și actele de preluare a proprietății autorului

pârâtei C. și din cererea de restituire formulată de promitentul - vânzător și

continuată de pârâta moștenitoare, instanța de fond a constatat că obiectul

celor două convenții provizorii se poate determina și deci răspunde exigențelor

prevederilor art. 948 C. civ., chiar dacă tehnic nu s-au indicat numerele

topografice. De asemenea a constatat că promitentul - vânzător a deținut în

patrimoniul său aceste terenuri. Faptul că pârâta C. este moștenitoarea

acestuia rezultă din certificatul de moștenitor din 2000.

Lipsa mandatului mandatarului K.A.,

pentru a se vinde terenurile litigioase, nu a fost reținută, în considerarea faptului

că însuși fostul proprietar a înțeles să revendice doar parcela care nu face

obiectul antecontractelor iar loturile litigioase au fost folosite de către

reclamanți și părinții acestora fără ca această folosință să fie tulburată în

vreun fel.

S-a apreciat că folosința parcelelor

este și o veritabilă cauză de întrerupere a prescripției extinctive, astfel

încât dreptul material la acțiune vizând dreptul de creanță care rezultă din

antecontracte nu a început să curgă.

S-a mai reținut că pârâta -

moștenitoare C., în temeiul Legii nr. 10/2001, a formulat o notificare pentru

tot terenul înscris în C.F. Arad, din care fac parte și parcelele promise spre

vânzare.

Terenul este în intravilanul

Municipiului Arad, nefiind exceptat conform art. 8 de la aplicarea Legii nr. 10/2001.

Din actele de preluare făcute de

organele statului în anul 1984 rezultă neechivoc că terenurile s-au preluat de

la persoana fizică G. (G.) N. și nu de la Firma Individuală pe care acesta a

deținut-o. Totodată, în anul 1948 chiar promitentul - vânzător a cerut să i se

radieze firma, iar pârâta - moștenitoare C. a formulat notificarea tot în

numele defunctului și nu a firmei.

Promitentului-vânzător i s-a

reconstituit dreptul de proprietate pentru 10 ha conform titlului de

proprietate din anul 1996, în condițiile în care acesta a arătat prin cererea

din anul 1998 că a deținut 26 de ha și 726 mp. Pe de altă parte din nota de

completare a O.C.P.I. Arad reiese că parcelele din proces nu au făcut obiectul

Legii nr. 18/1991, deci nu s-ar pune problema unei duble reparații așa cum a

susținut Municipiul Arad.

Pârâtul Municipiul Arad nu a

soluționat notificarea pârâtei C.C.M., arătând prin notele de ședință depuse

pentru termenul din 27 martie 2014 că este desesizată în urma emiterii titlului

de proprietate din anul 1996. Soluția la o notificare formulată conform Legea nr.

10/2001 constă în emiterea unei decizii de admitere sau de respingere a

acesteia, „desesizarea” nefiind prevăzută de legiuitor.

Având în vedere tocmai nesoluționarea

notificării timp de 13 ani și lipsa de diligență a pârâtei C., în sensul că nu

a acționat în judecată municipalitatea în temeiul Deciziei nr. 20 din 19 martie

2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prima instanță a reținut că este

pe deplin justificată exercitarea acțiunii pe cale oblică de către reclamanți.

Din raportul de expertiză reiese că

terenul folosit de către reclamanți nu se suprapune cu cel administrat de

intervenientul principal Ministerul Justiției, A.N.P.P. Arad.

Parcela revendicată de reclamanți face

parte din terenul în suprafață de 8.920 mp, această parcelă fiind provizoriu

înscrisă după predarea raportului de expertiză în cartea funciară cu același nr.

de către pârâtul Municipiului Arad ca teren extravilan, ceea ce subliniază în

plus refuzul categoric al acesteia de a soluționa notificarea.

Împotriva sentinței civile nr. 918/03

aprilie 2014 a Tribunalului Arad au declarat apel pârâții Municipiul Arad, prin

primar, și primarul Municipiului Arad, și pârâta C.C.M.

Prin Decizia nr. 135 din 15 octombrie

2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost admis apelul declarat

de pârâții Municipiul Arad, prin primar, și primarul Municipiului Arad,

schimbată în totalitate hotărârea atacată, în sensul că acțiunea civilă

formulată de reclamanți a fost respinsă.

În baza art. 33 alin. (1) și art. 34

din O.U.G. nr. 80/2013, a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta

C.C.M.

În baza art. 274 alin. (1) și art. 277

C. proc. civ., au fost obligați reclamanții, în solidar, la plata în favoarea

pârâților Municipiul Arad, prin primar, și primarul Municipiului Arad a sumei

de 2.679,35 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în apel

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut că acțiunea reclamanților M.Z. și M.L.A. are două

capete de cerere. În primul rând, pe calea acțiunii oblice, în contradictoriu

cu pârâții primarul Municipiul Arad, Municipiul Arad, prin primar și C.C.M. au

solicitat obligarea primilor doi pârâți de a soluționa notificarea formulată în

baza Legii nr. 10/2001 de pârâta C.C.M. pentru terenul înscris în C.F. Arad, și

de a-i restitui acesteia suprafața de 4.288 mp din totalul suprafeței de 50.735

mp.

În al doilea rând, reclamanții au

cerut obligarea pârâtei C.C.M. de a încheia cu ei contract autentic de

vânzare-cumpărare pentru terenul de 4.288 mp, în considerarea celor două

promisiuni de vânzare-cumpărare încheiate între antecesorii lor în anul 1949.

Prin raportare la obiectul cauzei,instanța

de apel a apreciat că în mod corect prima instanță a respins excepția lipsei

calității procesuale active a reclamanților.

Invocând cele două promisiuni de

vânzare-cumpărare încheiate între antecesorul lor și antecesorul pârâtei C.C.M.

și un drept de creanță (în obligația de a face) împotriva acestei pârâte, reclamanții

s-au substituit astfel pârâtei în acțiunea întemeiată pe Legea nr. 10/2001, în

considerarea notificării acesteia din 2001, care nu a fost soluționată de primarul

Municipiului Arad până în prezent.

S-a respins ca neîntemeiată și

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.C.M., pârâta fiind

titulara notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 și moștenitoarea lui G.N.

S-a apreciat că prima instanță în mod

greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii oblice a reclamanților în

raport cu capătul de cerere pentru soluționarea notificării pârâtei C.C.M.

În acest sens instanța de apel a

constatat că antecesorul pârâtei C.C.M., G.N. (G.N.) a formulat în baza Legii nr.

18/1991, la 07 martie 1991, cerere de restituire a terenurilor înscrise în

patru cărți funciare, printre care și C.F. Arad, în care este evidențiat

terenul în litigiu.

În urma soluționării acestei cereri,

lui G.N. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 10 ha de teren, fiind emis titlul de proprietate din 20 septembrie 1996.

Ulterior, după modificarea Legii nr. 18/1991

prin Legea nr. 169/1997, G.N. a formulat o nouă cerere în anul 1998, prin care

a solicitat să i se reconstituie dreptul de proprietate pentru întreaga

suprafața de teren înscrisă în cele 4 cărți funciare, deci și în C.F. Arad.

Această cerere a antecesorului pârâtei

C.C.M. a fost respinsă fără ca G.N. să formuleze contestație.

Cererea pârâtei C.C.M. pentru măsuri

reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 și implicit acțiunea oblică a

reclamanților M.Z. și M.L.A. sunt inadmisibile, întrucât pentru terenul înscris

în C.F. Arad s-au solicitat și s-au acordat măsuri reparatorii în baza Legii nr.

18/1991, intrând în obiectul de reglementare al acestei legi.

Instanța de apel a apreciat că același

teren nu poate intra și în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001,

neputându-se solicita și acorda măsuri reparatorii în baza ambelor legi

speciale de reparație.

Prima instanță a reținut în mod greșit

că parcelele ce fac obiectul convențiilor provizorii dintre antecesorii

pârâților nu au fost solicitate în baza Legii nr. 18/1991.

Prima instanță se referă la parcelele,

care nu sunt indicate în cererea lui G.N.. S-a apreciat ca fiind evident faptul

că s-a avut în vedere terenul înscris în C.F. Arad, iar la data cererii formulate

în baza Legii nr. 18/1991 în această carte funciară erau evidențiate doar

parcelele, rezultate în urma unei dezmembrări din 1946 (poziția 6 din foaia de

proprietate a C.F. Arad), când parcelele au fost vândute altor persoane și

transcrise în altă carte funciară.

Pe de altă parte, în convențiile sub

semnătură privată pe care se sprijină acțiunea reclamanților, terenurile nu

sunt identificate prin număr de carte funciară și număr topografic.

Nu prezintă relevanță nici faptul că

în cartea funciară terenul apare ca fiind intravilan, din moment ce antecesorului

pârâtei C.C.M. i s-au acordat măsuri reparatorii pentru acest teren în baza

Legii nr. 18/1991.

Pe de altă parte, din referatul

Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 rezultă că în realitate terenul

înscris în C.F. Arad este situat în extravilanul municipiului Arad.

Nu prezintă relevanță nici faptul că

antecesorului pârâtei nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru

întreaga suprafață de teren în baza Legii nr. 18/1991. G.N. avea dreptul de a

contesta în condițiile prevăzute de aceeași lege măsurile reparatorii stabilite

în favoarea sa, dar nu a înțeles să uzeze de căile legale în acest sens.

Întrucât cererea formulată în baza

Legii nr. 10/2001 de pârâta C.C.M. de acordare de măsuri reparatorii pentru

restul terenului de 4.288 mp din C.F. Arad, despre care reclamanții susțin că a

făcut obiectul convențiilor provizorii din 1949, a fost considerată

inadmisibilă fiind deci aplicabil art. 8 alin. (1) din această Lege, acțiunea

acestora în prestație tabulară este neîntemeiată.

În ceea ce privește apelul pârâtei

C.C.M., s-a reținut că pârâta nu s-a conformat obligației de achitare a taxei de

timbru de 2.679,35 lei. Sancțiunea neachitării taxelor judiciare de timbru este

anularea acțiunii sau a cererii, conform art. 34 din O.U.G. nr. 80/2013.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs reclamanții în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 312 alin.

(3) C. proc. civ. 1865 pentru următoarele motive:

Decizia nr. 135/2014 pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara conține motive contradictorii și este dată cu încălcarea

esențială a legii.

Astfel, excepția inadmisibilității pe

motiv că ar fi o dublă reparație a fost respinsă în mod legal și temeinic de

prima instanță, deoarece faptul că antecesorul pârâtei C. a primit suprafața de

10 ha teren arabil în baza cererii formulată în anul 1991 în aplicarea Legii nr.

18/1991 nu face inadmisibilă acțiunea de față.

Din

cererea formulată în baza Legii nr. 18/1991 și declarația petentului G.N., fost

G. rezultă că acesta a avut în proprietate suprafața totală de 28 iugăre și 2.335

stj.p. ceea ce înseamnă 169.546 mp deci aproape 17 ha teren, din care a primit

10 ha. În cererea de reconstituire depusă în anul 1998 arată și depune acte că

a avut de fapt 26 ha și 725 mp teren. Reclamanții solicită doar 4288 mp pentru

care nu s-a emis titlu de proprietate, deci nu au format și nu formează

obiectul Legii nr. 18/1991.

Deși

G.N. a pretins o suprafață mai mare, i s-au dat 10 ha. De aici rezultă că nu i

s-a restituit terenul intravilan și nici tot terenul extravilan.

În

notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 solicită 10,734 ha în val. de

600.000 DM, adică diferența neprimită, aceea din intravilan și cea din

extravilan pe care o solicitase potrivit Legii nr. 169/1997.

Instanța de apel

susține în mod greșit că petentul ar fi primit 10 ha teren extravilan în

schimbul terenului din C.F. deși acest lucru nu rezultă de nicăieri din dosar.

La dosarul cauzei a

fost atașat tot dosarul de restituire constituit în baza Legii nr. 18/1991, din

care rezultă doar că i s-au restituit 10 ha, fiind evident că de fapt cele 10

ha au fost primite în schimbul terenului extravilan pe care l-a avut, pentru că

obiectul Legii nr. 18/1991 au fost terenurile din extravilan.

Din

mențiunile cuprinse în C.F., din raportul de expertiză de la dosar, din actele

de preluare a terenului de către Consiliul județean din anul 1984, rezultă că terenul

este intravilan și poate fi restituit în baza Legii nr. 10/2001. Dacă terenul

era în extravilan, era obligatoriu să îi fie restituit petentului în baza Legii

nr. 18/1991, câtă vreme era liber și neatribuit altor persoane.

Susțin

reclamanții că terenul pretins este liber, îl folosesc, nu

a fost revendicat de

nimeni, iar din adresa din 2012 a Comisiei de fond Funciar către serviciul

Juridic rezultă că nu au fost eliberate titluri de proprietate pentru el.

Motivarea

contradictorie a instanței de apel rezultă și din faptul că acesta susține că

petentul a solicitat terenul, ignorând că ultimele două nr. topografice provin

din primul top, deoarece primul a fost dezmembrat în patru, din care cele două

au rămas în această coală, deci petentul se referă la numerele din această

coală, cele rămase și provenite din primul.

Câtă

vreme petentului nu i-a fost restituită întreaga suprafață de teren solicitată,

el a formulat cerere în baza Legii nr. 10/2001 evident pentru terenul

intravilan din care face parte și cel în litigiu și el trebuie și poate fi

restituit.

S-ar

putea vorbi de o dublă reparație doar dacă s-ar fi restituit întreaga suprafață

de teren și ar fi fost cerut din nou o parte din el.

Critică

recurenții faptul că instanța de apel invocă dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001

așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 și nu art. 8 în forma care era

în vigoare la data depunerii notificării de către petent, adică în anul 2001. Susțin

că nu au aplicare în speță dispozițiile textului de acum, deoarece se aplică

legea de la data notificării, așa cum Înalta Curte de Casație și Justiție a

stabilit prin mai multe decizii.

Cum

la data preluării, terenul era intravilan, trebuie să i se restituie tot teren

intravilan, adică același teren, câtă vreme este liber și poate fi restituit.

Recurenții

contestă, ca fiind emis cu depășirea atribuțiilor, referatul Comisiei de aplicare

a Legii nr. 10/2001 din care reiese, fără acoperire în acte, că terenul este

extravilan. Susțin că doar serviciul de Cadastru al municipiului are

posibilitatea de a stabili, cu documente, dacă un teren este sau nu în

intravilan.

Apreciază

că nu are relevanță faptul că petentul nu a contestat hotărârea de respingere a

cererii formulată în baza Legii nr. 169/1997 pentru diferența de teren. Acest

lucru nu afectează dreptul lui de a primi terenul în baza Legii nr. 10/2001,

drept care vine de la lege. În prezent procedura Legii nr. 18/1991 fiind

încheiată, are dreptul să i se restituie terenurile din intravilan

nerestituite, care nu au format obiectul Legii nr. 18/1991.

Consideră

că nu are relevanță că petentul a solicitat și acest teren, are importanță ceea

ce i s-a restituit. Chiar dacă a fost solicitat în baza legii fondului funciar,

dar nu i s-a restituit, poate și trebuie să fie restituit în aplicarea Legii nr.

1/2001 deoarece această ultimă lege are un caracter de complinire, iar dreptul

de proprietate este un drept garantat de Constituție și de art. 1 Protocolul 1

C.E.D.O.

Mai

arată recurenții că identificarea imobilelor

este făcută prin raportul de expertiză

tehnică, stabilindu-se fără niciun dubiu amplasarea lui și faptul că este

situat în intravilan, că terenul a fost predat cumpărătorilor de către vânzător

și este folosit de către familia reclamanților. Cele două convenții îndeplinesc

toate condițiile necesare valabilității actului juridic impuse de art. 948

c.civil Obiectul lor este clar determinat, identificat, predat cumpărătorilor,

prețul achitat. Prin depozițiile martorilor audiați s-a dovedit amplasamentul

terenului, reclamanții nu au fost evinși, terenul nu a fost cooperativizat iar

din actele depuse de pârâta C. la dosar rezultă că vânzătorul a fost tot timpul

în țară și a fost înalt funcționar al statului român, a decedat tot în țară în

anul 1999, dar nu a revendicat niciodată terenul, nu a contestat cele două

promisiuni, ceea ce înseamnă că le-a recunoscut.

Intimații

Municipiul Arad prin primar, primarul municipiului Arad au formulat întâmpinare

solicitând respingerea recursului.

Analizând

decizia recurată prin prisma criticilor formulate Înalta Curte reține

următoarele:

În

baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții au susținut că hotărârea

conține motive contradictorii în sensul că, deși acțiunea oblică a fost

respinsă ca inadmisibilă pentru că fostul proprietar a fost despăgubit în

temeiul Legii nr. 18/1991, în realitate acestuia nu i s-a restituit tot terenul

deținut, astfel că nu se poate considera că se acordă o dublă reparație.

Un

al doilea aspect contradictoriu sesizat de recurenți a fost acela că instanța

de apel ar fi fost în eroare cu privire la numerele topografice din cartea

funciară a imobilului ce ar fi făcut obiectul cererii de restituire formulată

de fostul proprietar.

Acest motiv de recurs

nu poate fi reținut în cauză, câtă vreme, în considerentele deciziei recurate,

instanța de apel a expus argumentele ce i-au format convingerea, precum și pe

acelea pentru care a respins cererile reclamanților. Decizia nu cuprinde

considerente contradictorii în ceea ce privește configurarea soluției

pronunțate, astfel că motivarea susține dispozitivul deciziei, cu care este în

deplină concordanță.

Prin cele două împrejurări

subsumate de recurenți dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., aceștia își

manifestă nemulțumirea față de situația de fapt reținută de instanța de apel,

cu consecințe privind stabilirea regimului juridic al terenului în litigiu și a

legii speciale căreia i se supune.

Însă stabilirea

corectă a regimului juridic al terenului reprezintă o problemă de aplicare a

legii care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În cadrul acestui

motiv de recurs s-a criticat faptul că, în mod greșit, instanța de apel ar fi

făcut aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 în forma modificată

prin Legea nr. 247/2005, deși trebuia să aibă în vedere forma legii de la data

notificării.

Nu va fi reținută o

astfel de interpretare întrucât, potrivit principiului tempus regit actum, cauzei

îi este aplicată norma juridică în forma în vigoare la data învestirii

instanței cu soluționarea cererii.

Cum acțiunea de față

a fost introdusă la 19 martie 2012, în mod corect instanța de apel a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 care exclud din domeniul de aplicare

al acestei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data

preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim

juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 și prin Legea nr.

1/2000, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și

ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Concluzia instanței

de apel în sensul că terenul în litigiu a fost supus regimului de reglementare

al Legii nr. 18/1991, fostul proprietar uzând de calea acestei legi, este

corectă.

Astfel, s-a constatat

că terenul în litigiu a fost preluat prin Decizia nr. 644/1984 emisă de C.J.P.

Arad în baza Decretului nr. 223/1974 ca teren agricol.

În anul 1991 G.N. a

solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri

indicând, între altele, și C.F. Această solicitare a fost soluționată prin

emiterea, în anul 1996, a titlului de proprietate pentru 10 ha teren.

În anul 1998, fostul

proprietar formulează cerere în baza Legii nr. 169/1997, solicitând și

diferența de teren din C.F., specificând în cerere că trebuie să i se restituie

o diferență de circa 6 ha.

La acel moment, Comisia

Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor i-a

solicitat acestuia să depună mai multe categorii de înscrisuri pentru

suprafețele solicitate, obligație căreia nu i s-a conformat în totalitate. În

aceste condiții, prin adresa din 19 aprilie 2002 emisă pe numele fostului

proprietar, i se aduce la cunoștință că dosarul a fost respins.

Cu privire la natura

juridică a terenului, raportul de expertiză avizat de O.C.P.I. la 3 februarie 2014

arată că terenul este situat în extravilanul municipiului Arad.

De asemenea, referatul

Comisiei de evaluare internă pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 arată că

terenul preluat prin Decizia nr. 644/1984 era teren extravilan atât la data de

1 ianuarie 1990 cât și în prezent.

Recurenții au

considerat că respectivul referat a fost întocmit cu depășirea atribuțiilor

comisiei însă comisia nu a stabilit regimul juridic al terenului, ci a

prezentat situația acestuia astfel cum rezultă din evidențele la care are

acces, teren extravilan, categoria de folosință agricol.

Recurenții au mai folosit

ca argument faptul că fostul proprietar nici nu a înțeles să solicite în baza

Legii nr. 18/1991 terenul înstrăinat, respectând tranzacția cu autorii lor, dar

aceasta înseamnă că, dacă fostul proprietar nu a inclus terenul agricol în

categoria celor pentru care a intenționat să ceară restituirea, nici

succesoarea lui și nici reclamanții nu pot dispune de el prin exercitarea

acțiunii oblice.

În consecință, astfel

cum corect a reținut instanța de apel, terenul în litigiu nu face obiectul Legii

nr. 10/001.

Chiar dacă nu se

poate afirma că fostul proprietar a primit, prin eliberarea titlului de

proprietate, echivalentul acestui teren la momentul primei cereri, atunci a

făcut obiectul celei de-a doua cereri din anul 1998, însă G.N. nu a finalizat

procedura administrativă neîndeplinindu-și obligația de a depune înscrisurile

solicitate.

Faptul că pe acest

teren nu s-au eliberat titluri de proprietate nu prezintă relevanță din punctul

de vedere al judecății cererilor de restituire.

De asemenea nu se

poate valida nici punctul de vedere al recurenților referitor la faptul că

Legea nr. 10/2001 constituie dreptul comun în materia reparațiilor, fiecare dintre

legile speciale de reparație având un domeniu distinct de aplicare. Prin urmare

împrejurarea că patrimoniul fostului proprietar nu a fost reîntregit cu toată

suprafața de teren deținută anterior de acesta și care ar fi făcut obiectul

Legii nr. 18/1991 nu deschide pentru succesor posibilitatea de a recurge la o

altă lege specială de reparație întrucât situațiile rămase nerezolvate, fie din

cauza lipsei de diligență a fostului proprietar, fie din neîndeplinirea

condițiilor sau a limitărilor impuse de dispozițiile Legii nr. 18/1991, nu

atrag aplicabilitatea unei alte legi de reparație care reglementează situația a

terenurilor intravilane, cu un alt regim juridic.

Față de respingerea

ca inadmisibilă a cererii de restituire în natură a terenului către succesoarea

fostului proprietar, analiza valabilității tranzacției acestuia cu reclamanții

și complinirea condițiilor de formă în vederea transferului de proprietate, în

acțiunea în prestație tabulară, devine lipsită de obiect.

Având în vedere

aceste considerente, Înalta Curte va respinge, în baza art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții M.Z. și M.L.A. împotriva Deciziei nr.

135 din 15 octombrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 martie 2015.