ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 659/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la 19 martie 2012 la Tribunalul Arad sub nr. 1685/108/2012,reclamanții M.Z. și M.L.A. au chemat în judecată pe pârâții primarul Municipiului Arad, Municipiul Arad, prin primar și pe C.C.M. solicitând restituirea către pârâta C.C.M. a terenului situat în Arad în suprafață de 4.288 mp din totalul de 50.735 mp înscris în C.F. Arad, teren „intravilan Birkas”; au solicitat obligarea pârâtei C.C.M. de a încheia contract autentic de vânzare - cumpărare cu ei pentru acest teren, iar în caz contrar instanța să dispună intabularea dreptului lor de proprietate cu titlu de cumpărare în cote de câte 1/2 fiecare. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că părinții lor (M.A., fost A., și M.E., născută C.), ai căror moștenitori sunt, au cumpărat de la numitul G.N.

(aceeași persoană cu G.M. și cu G.M.) suprafața de 1191 stj.p. adică o parte din terenul intravilan în suprafață totală de 50.735 mp situat în Birkaș, cartierul Cadaș al municipiului Arad, teren pe care familia lor l-a folosit tot timpul și îl folosește și astăzi. În concret, s-au încheiat două contracte sub semnătură privată, unul la data de 30 martie 1949, prin care au cumpărat suprafața de 526 stj.p. și un altul la data de 12 decembrie 1949, prin care au mai cumpărat suprafața de 665 stj.p. Terenul s-a predat părinților lor încă de la data încheierii acelor contracte, iar prețul a fost achitat în întregime. Datorită vicisitudinilor vremurilor, nu s-a mai putut încheia contract autentic asupra terenului.

În anul 1984 Statul Român s-a intabulat în cartea funciară asupra întregii suprafețe de teren. Pârâta C.C. a depus notificare în baza Legii nr. 10/2001 la primarul Municipiului Arad, prin care arată că este moștenitoarea lui G.N. și ca atare este persoană îndreptățită să solicite restituirea acestui teren. Notificarea formează obiectul Dosarului nr. 956/2001 al Comisiei de restituire din cadrul Primăriei municipiului Arad, dar încă nu a fost soluționată. Reclamanții au solicitat instanței, pe cale de acțiune oblică, în temeiul disp.art. 1560 din N.C.C., pentru a putea să execute promisiunile de vânzare cumpărare din anul 1949, să dispună în mod direct restituirea în natură, către succesoarea promitentului vânzător, a terenului care formează obiectul celor două promisiuni de vânzare cumpărare.

În același timp, reclamanții au arătat că exercită și acțiunea în prestație tabulară, prevăzută de art. 896 din N.C.C., prin care solicită ca pârâta C.C.M. să respecte obligațiile asumate de antecesorul ei, adică să încheie cu ei contract de vânzare-cumpărare, iar în caz contrar instanța să dispună înscrierea dreptului lor de proprietate în cote egale, cu titlu de cumpărare. În drept au invocat disp. art. 969, 970, 1294, 1295 din vechiul C. civ., art. 896, 1270, 1272, 1279, 1282, 1350 din N.C.C., art. 1, 2, 3 alin. (1), (4) alin. (2), (25), (26) alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul Arad reprezentat prin primar a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, în condițiile în care, pentru același imobil, prin aplicarea legilor fondului funciar, antecesorul pârâtei C. a fost pus în posesie cu suprafața de 10 ha, situație în care admiterea pretențiilor reclamanților s-ar traduce printr-o îmbogățire fără just temei sau o dublă reparație în temeiul a două legi speciale de reparație. Pe cale de excepție, pârâtul a invocat: - lipsa calității procesuale active a reclamanților raportat la prevederile art 22, alin. 3 coroborat cu art. 26 din Legea nr. 10/2001 în condițiile în care legitimitatea procesuală activă în litigiile întemeiate pe Legea nr. 10/2001 este legată de calitatea de persoană îndreptățită și de îndeplinirea procedurii speciale de sesizare a unității deținătoare.

- lipsa calității procesuale active a reclamanților în condițiile în care nu fac dovada existenței identității între A.A. și numitul M.A. raportat la prevederile art. 644 C. civ. (art. 557 N.C.C.) - lipsa calității procesuale active a reclamanților în condițiile în care aceștia nu pot invoca un drept, cât timp convențiile la care se referă prin acțiunea introductivă privesc imobile neidentificate ce nu corespund cu imobilele ce fac obiectul litigiului, iar pe de altă parte au fost semnate de o persoană ce nu avea calitatea de a dispune valabil de aceste bunuri, convenția nefiind materializată printr-un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică. - prescripția dreptului de a solicita încheierea unui contract autentic cu privire la bunurile care au făcut obiectul convenției provizorii.

- inadmisibilitatea cererii de restituire în natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001, atâta timp cât terenul ce face obiectul litigiului nu se circumscrie prevederilor acestei legi. - excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Arad și primarului Municipiului Arad în ceea ce privește cererea de restituire și de rectificare a înscrierii și intabulare a reclamanților cu privire la imobilul înscris în C.F. Arad, având în vedere că, potrivit adresei O.J.C., Geodezie și Cartografie Arad și, 4,50 ha sunt în administrarea Penitenciarului Arad, instituție publică. - excepția prescripției dreptului la acțiune în prestație tabulară. Pârâta C.C. a depus la rândul său întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca netemeinică, nefondată și nelegală.

În motivare aceasta a arătat faptul că este moștenitor testamentar al lui G.N. și a depus prin executor judecătoresc, conform Legii nr. 10/2001, notificare prin care a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 50.735 mp teren intravilan în Birkas, notificare care nu a fost până în prezent rezolvată de către Primăria Mun. Arad. Susține că reclamanții, prin fraudă, doresc să intre în proprietatea unei suprafețe de teren ce a aparținut testatorului său G.N. fost G.N. Susține că reclamanții au prezentat instanței o traducere din limba maghiară legalizată în anul 1955, astfel că nu actul, adică Convenția provizorie, ci doar traducerea a fost legalizată din limba maghiară. În traducere se menționează faptul că încheierea convenției provizorii s-a făcut de către K.A.

în calitate de administrator al domnului G.M., în calitate de vânzător, la data de 30 martie 1949. Ori, testatorul pârâtei G.N. nu s-a numit niciodată G.M. și nu a fost niciodată cetățean maghiar pentru a fi încheiat o convenție în limba maghiară, care să fie tradusă ulterior în limba română. De asemenea, pârâta arată că aceeași suprafață de teren a făcut și obiectul Dosarului nr. 896/108/2009 al Tribunalului Arad în care acțiunea a fost respinsă irevocabil până la Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin precizarea de acțiune depusă la dosar la data de 20 iunie 2012, reclamanții au solicitat și dezmembrarea suprafeței de teren în suprafața de 4.288 mp din totalul suprafeței de 50.735 mp înscris în C.F.

Arad. Pârâta C.C., prin cea de a doua întâmpinare depusă la data de 21 iunie 2012, a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a vânzătorului întrucât reclamanții nu au făcut dovada că semnatarul convențiilor ar fi avut mandat special din partea proprietarului pământului defunctul G.N., de înstrăinare a averii. De asemenea, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei calității sale procesual pasive întrucât nu a existat niciun raport juridic care să fie dedus judecății între antecesorii reclamanților și titularul dreptului de proprietate asupra terenului revendicat de aceștia, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune ținând cont de faptul că acțiunile în justiție prin care se apără sau se valorifică drepturile patrimoniale sunt prescriptibile extinctiv.

Pe fond pârâta a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii oblice. Prin sentința civilă nr. 1793 din 6 septembrie 2012 Tribunalul Arad a respins cererea reclamanților pentru obligarea pârâților primarul municipiului Arad și Municipiul Arad la emiterea unei dispoziții conform Legii nr. 10/2001, privind terenul înscris în C.F. Arad. A declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanți împotriva pârâtei C.C.M., având ca obiect prestație tabulară, la Judecătoria Arad, instanță competentă potrivit art. 2 C. proc. civ. modificat prin art. 219 pct. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, analizând probatoriul administrat, că terenul în cauză a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974, de la G.N.; a făcut obiectul cererilor de restituire formulate de fostul proprietar, G.N., în timpul vieții sale, în temeiul Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000, ce au primit rezolvare prin eliberarea Titlului de proprietate din 20 septembrie 1996, fără să fi fost uzitate căile de atac prevăzute de cele două legi. Pârâta C.C.M., în calitate de legatar universal după G.N. a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, nerezolvată de Primăria Arad, ca unitate notificată, datorită lipsei dovezilor privind construcția care, potrivit susținerilor pârâtei, ar fi existat pe teren și a fost demolată, și implicit în considerarea inexistenței situației reglementate de această lege.

S-a mai reținut că o parte a terenului, în întindere de 3,84 ha-3.840 mp se află în administrarea Penitenciarului Arad. Reclamanții, care susțin exercitarea posesiei din anul 1949 de către părinți în calitate de cumpărători și mai apoi de către ei, inclusiv în prezent, nu au formulat vreo cerere de restituire a terenului în baza legilor speciale ce au fost în vigoare și care au reglementat situația dobânditorilor ulteriori. Asupra aceluiași teren și în baza acelorași convenții de vânzare-cumpărare a ridicat pretenții și numita B.L., în cadrul acțiunii în uzucapiune depusă la Trbunalul Arad la data de 05 martie 2009, respinsă irevocabil prin sentința civilă nr. 461 din 5 noiembrie 2009, aceasta invocând la rândul ei exercitarea unei posesii neîntrerupte vreme de peste 70 de ani.

În acest context, prima instanță a considerat că raționamentul reclamanților pentru argumentarea acțiunii oblice, cu finalitatea pronunțării unei hotărâri care să conțină dispoziții concomitente asupra unor situații juridice ce sunt supuse rezolvării în proceduri diferite, nu poate fi primit întrucât regimul juridic al terenului nu este încă stabilit de autoritatea ce are competență exclusivă în acest sens. S-a reținut că nu se poate stabili dacă rezolvarea cererii de restituire formulată de pârâta C.C.M. intră sub incidența Legii nr. 10/2001, ceea ce justifică, în acest moment, reținerea incidenței Legilor nr. 18/1990 și 1/2000, cum de altfel a considerat și fostul proprietar când a revendicat terenul înscris în C.F.

Arad și, implicit, reținerea rezolvării acestora prin emiterea titlului de proprietate. Prin Decizia nr. 2532 din 6 decembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara a admis recursurile declarate de reclamanți și pârâtul primarul Mun. Arad, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare reținând că tribunalul nu a disjuns cele două acțiuni, astfel că urmează a se judeca împreună și că instanța nu a soluționat excepțiile invocate de pârât. La 16 ianuarie 2014, în al doilea ciclu procesual al cauzei, a formulat în cauză cerere de intervenție principală Ministerul Justiției, A.N.P., Penitenciarul Arad, prin care a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că terenul în litigiu este proprietate publică a Statului Român, cu drept de administrare în favoarea sa, fiind astfel inalienabil.

Prin Încheierea din 13 martie 2014, Tribunalul Arad a respins cererea de intervenție, reținând că, așa cum rezultă din expertiza administrată în cauză, terenul revendicat nu se suprapune peste cel al intervenientului. Prin sentința civilă nr. 918 din 03 aprilie 2014, în rejudecare, Tribunalul Arad a respins excepțiile privind lipsa calității procesuale active, pasive, inadmisibilității, prescripției extinctive și tardivității invocate de pârâți. A admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Municipiul Arad, Primăria Municipiului Arad și C.C.M. și a dispus dezmembrarea terenului în suprafață totală de 8290 mp., înscris în C.F. Arad, conform schiței anexă nr. 16 a raportului de expertiză întocmit de expertul C.A.

și avizat de O.C.P.I. Arad, în sensul creării a două loturi și anume lotul nr. 1 în suprafață de 4.632 mp. și lotul II în suprafață de 4.288 mp, acesta din urmă fiind înscris inițial în C.F. ca teren, „intravilan în B.”, ulterior devenită prin conversie C.F. Arad. A obligat pârâții Municipiul Arad și Primăria Municipiului Arad să restituie pârâtei C.C.M. lotul II în suprafață de 4.288 mp. A obligat pârâta C.C.M. să încheie cu reclamanții contract autentic de vânzare - cumpărare asupra acestui teren, în caz de refuz sentința urmând a ține loc de act autentic de vânzare - cumpărare, A dispus O.C.P.I. Arad să înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului, în cote de câte ½ pentru fiecare, A obligat în solidar pârâții Municipiul Arad și C.C.M.

să plătească reclamanților suma de 5000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, analizând cu prioritate excepțiile invocate, conform art. 137 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., că excepția tardivității modificării acțiunii din 20 iunie 2012 (dezmembrarea terenului de 4.288 mp din suprafața totală) nu poate fi primită întrucât precizarea menționată s-a depus la dosar înaintea termenului din data de 21 iunie 2012, ce reprezintă prima zi de înfățișare, când toate părțile erau legal citate și în măsură să pună concluzii. Legat de aplicarea în timp a legii civile, s-a reținut că acțiunea introductivă precizată a reclamanților este o acțiune oblică și în prestație tabulară, având la bază două antecontracte de vânzare - cumpărare încheiate în anul 1949. Potrivit prevederilor art. 76 și 116 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

s-a concluzionat că vechiul cod se aplică și în ceea ce privește acțiunea oblică. Conform contractelor intitulate ,,convenție provizorie”, vânzătorul G.M., prin administratorul K.A., vinde la data de 30 martie 1949 și 12 decembrie 1949 către promitenții - cumpărători A.A. și soția C.E. suprafețele de teren de 526 stj.p, respectiv 665 stj.p, acestea fiind identificate lângă ferma L., în ambele promisiuni menționându-se vecinătățile acolo descrise, făcându-se de asemenea mențiunea că prețul de 60.000 lei, respectiv de 30.000 lei s-a achitat. Analizând calitatea procesuală activă a reclamanților s-a reținut că art. 974 din vechiul C. civ. conferă creditorilor dreptul de a exercita toate drepturile și acțiunile debitorului lor, afară de acelea care sunt exclusiv personale.

Chiar dacă în anul 1984, în baza Decretului nr. 223/1974, preluarea terenului s-a făcut de la autorul pârâtei C., prin exercitarea acțiunii oblice reclamanții se substituie practic persoanei îndreptățite, acțiunea nefiind din categoria celor stric personale, cum ar fi acțiunile legate de filiație, stare civilă sau cele nepatrimoniale. În antecontracte promitenții - cumpărători sunt A.A. și soția născută C.E., din probele administrate constatându-se că M.A. a purtat numele de A. după tatăl său, întrucât acesta din urmă nu a fost căsătorit cu mama sa. În promisiunea încheiată la data de 30 martie 1949 promitentul - vânzător apare cu numele de G.M./N., iar în antecontractul din 12 decembrie 1949 cu cel de G.M./N.

Deși în anul 1947 numitul G.N. și-a schimbat numele în G.N., conform extrasului din M. Of., totuși chiar acesta continuă să folosească și ulterior în anul 1948 vechiul său nume. Din coroborarea raportului de expertiză topografică, cu mențiunile vecinătăților consemnate în cele două antecontracte, cu declarațiile martorilor și actele de preluare a proprietății autorului pârâtei C. și din cererea de restituire formulată de promitentul - vânzător și continuată de pârâta moștenitoare, instanța de fond a constatat că obiectul celor două convenții provizorii se poate determina și deci răspunde exigențelor prevederilor art. 948 C. civ., chiar dacă tehnic nu s-au indicat numerele topografice. De asemenea a constatat că promitentul - vânzător a deținut în patrimoniul său aceste terenuri.

Faptul că pârâta C. este moștenitoarea acestuia rezultă din certificatul de moștenitor din 2000. Lipsa mandatului mandatarului K.A., pentru a se vinde terenurile litigioase, nu a fost reținută, în considerarea faptului că însuși fostul proprietar a înțeles să revendice doar parcela care nu face obiectul antecontractelor iar loturile litigioase au fost folosite de către reclamanți și părinții acestora fără ca această folosință să fie tulburată în vreun fel. S-a apreciat că folosința parcelelor este și o veritabilă cauză de întrerupere a prescripției extinctive, astfel încât dreptul material la acțiune vizând dreptul de creanță care rezultă din antecontracte nu a început să curgă. S-a mai reținut că pârâta - moștenitoare C., în temeiul Legii nr. 10/2001, a formulat o notificare pentru tot terenul înscris în C.F.

Arad, din care fac parte și parcelele promise spre vânzare. Terenul este în intravilanul Municipiului Arad, nefiind exceptat conform art. 8 de la aplicarea Legii nr. 10/2001. Din actele de preluare făcute de organele statului în anul 1984 rezultă neechivoc că terenurile s-au preluat de la persoana fizică G. (G.) N. și nu de la Firma Individuală pe care acesta a deținut-o. Totodată, în anul 1948 chiar promitentul - vânzător a cerut să i se radieze firma, iar pârâta - moștenitoare C. a formulat notificarea tot în numele defunctului și nu a firmei. Promitentului-vânzător i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 10 ha conform titlului de proprietate din anul 1996, în condițiile în care acesta a arătat prin cererea din anul 1998 că a deținut 26 de ha și 726 mp.

Pe de altă parte din nota de completare a O.C.P.I. Arad reiese că parcelele din proces nu au făcut obiectul Legii nr. 18/1991, deci nu s-ar pune problema unei duble reparații așa cum a susținut Municipiul Arad. Pârâtul Municipiul Arad nu a soluționat notificarea pârâtei C.C.M., arătând prin notele de ședință depuse pentru termenul din 27 martie 2014 că este desesizată în urma emiterii titlului de proprietate din anul 1996. Soluția la o notificare formulată conform Legea nr. 10/2001 constă în emiterea unei decizii de admitere sau de respingere a acesteia, „desesizarea” nefiind prevăzută de legiuitor. Având în vedere tocmai nesoluționarea notificării timp de 13 ani și lipsa de diligență a pârâtei C., în sensul că nu a acționat în judecată municipalitatea în temeiul Deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prima instanță a reținut că este pe deplin justificată exercitarea acțiunii pe cale oblică de către reclamanți.

Din raportul de expertiză reiese că terenul folosit de către reclamanți nu se suprapune cu cel administrat de intervenientul principal Ministerul Justiției, A.N.P.P. Arad. Parcela revendicată de reclamanți face parte din terenul în suprafață de 8.920 mp, această parcelă fiind provizoriu înscrisă după predarea raportului de expertiză în cartea funciară cu același nr. de către pârâtul Municipiului Arad ca teren extravilan, ceea ce subliniază în plus refuzul categoric al acesteia de a soluționa notificarea. Împotriva sentinței civile nr. 918/03 aprilie 2014 a Tribunalului Arad au declarat apel pârâții Municipiul Arad, prin primar, și primarul Municipiului Arad, și pârâta C.C.M.

Prin Decizia nr. 135 din 15 octombrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâții Municipiul Arad, prin primar, și primarul Municipiului Arad, schimbată în totalitate hotărârea atacată, în sensul că acțiunea civilă formulată de reclamanți a fost respinsă. În baza art. 33 alin. (1) și art. 34 din O.U.G. nr. 80/2013, a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta C.C.M. În baza art. 274 alin. (1) și art. 277 C. proc. civ., au fost obligați reclamanții, în solidar, la plata în favoarea pârâților Municipiul Arad, prin primar, și primarul Municipiului Arad a sumei de 2.679,35 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în apel Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că acțiunea reclamanților M.Z.

și M.L.A. are două capete de cerere. În primul rând, pe calea acțiunii oblice, în contradictoriu cu pârâții primarul Municipiul Arad, Municipiul Arad, prin primar și C.C.M. au solicitat obligarea primilor doi pârâți de a soluționa notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de pârâta C.C.M. pentru terenul înscris în C.F. Arad, și de a-i restitui acesteia suprafața de 4.288 mp din totalul suprafeței de 50.735 mp. În al doilea rând, reclamanții au cerut obligarea pârâtei C.C.M. de a încheia cu ei contract autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul de 4.288 mp, în considerarea celor două promisiuni de vânzare-cumpărare încheiate între antecesorii lor în anul 1949. Prin raportare la obiectul cauzei,instanța de apel a apreciat că în mod corect prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.

Invocând cele două promisiuni de vânzare-cumpărare încheiate între antecesorul lor și antecesorul pârâtei C.C.M. și un drept de creanță (în obligația de a face) împotriva acestei pârâte, reclamanții s-au substituit astfel pârâtei în acțiunea întemeiată pe Legea nr. 10/2001, în considerarea notificării acesteia din 2001, care nu a fost soluționată de primarul Municipiului Arad până în prezent. S-a respins ca neîntemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.C.M., pârâta fiind titulara notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 și moștenitoarea lui G.N. S-a apreciat că prima instanță în mod greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii oblice a reclamanților în raport cu capătul de cerere pentru soluționarea notificării pârâtei C.C.M.

În acest sens instanța de apel a constatat că antecesorul pârâtei C.C.M., G.N. (G.N.) a formulat în baza Legii nr. 18/1991, la 07 martie 1991, cerere de restituire a terenurilor înscrise în patru cărți funciare, printre care și C.F. Arad, în care este evidențiat terenul în litigiu. În urma soluționării acestei cereri, lui G.N. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 10 ha de teren, fiind emis titlul de proprietate din 20 septembrie 1996. Ulterior, după modificarea Legii nr. 18/1991 prin Legea nr. 169/1997, G.N. a formulat o nouă cerere în anul 1998, prin care a solicitat să i se reconstituie dreptul de proprietate pentru întreaga suprafața de teren înscrisă în cele 4 cărți funciare, deci și în C.F.

Arad. Această cerere a antecesorului pârâtei C.C.M. a fost respinsă fără ca G.N. să formuleze contestație. Cererea pârâtei C.C.M. pentru măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 și implicit acțiunea oblică a reclamanților M.Z. și M.L.A. sunt inadmisibile, întrucât pentru terenul înscris în C.F. Arad s-au solicitat și s-au acordat măsuri reparatorii în baza Legii nr. 18/1991, intrând în obiectul de reglementare al acestei legi. Instanța de apel a apreciat că același teren nu poate intra și în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, neputându-se solicita și acorda măsuri reparatorii în baza ambelor legi speciale de reparație. Prima instanță a reținut în mod greșit că parcelele ce fac obiectul convențiilor provizorii dintre antecesorii pârâților nu au fost solicitate în baza Legii nr. 18/1991.

Prima instanță se referă la parcelele, care nu sunt indicate în cererea lui G.N.. S-a apreciat ca fiind evident faptul că s-a avut în vedere terenul înscris în C.F. Arad, iar la data cererii formulate în baza Legii nr. 18/1991 în această carte funciară erau evidențiate doar parcelele, rezultate în urma unei dezmembrări din 1946 (poziția 6 din foaia de proprietate a C.F. Arad), când parcelele au fost vândute altor persoane și transcrise în altă carte funciară. Pe de altă parte, în convențiile sub semnătură privată pe care se sprijină acțiunea reclamanților, terenurile nu sunt identificate prin număr de carte funciară și număr topografic. Nu prezintă relevanță nici faptul că în cartea funciară terenul apare ca fiind intravilan, din moment ce antecesorului pârâtei C.C.M.

i s-au acordat măsuri reparatorii pentru acest teren în baza Legii nr. 18/1991. Pe de altă parte, din referatul Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 rezultă că în realitate terenul înscris în C.F. Arad este situat în extravilanul municipiului Arad. Nu prezintă relevanță nici faptul că antecesorului pârâtei nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren în baza Legii nr. 18/1991. G.N. avea dreptul de a contesta în condițiile prevăzute de aceeași lege măsurile reparatorii stabilite în favoarea sa, dar nu a înțeles să uzeze de căile legale în acest sens. Întrucât cererea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de pârâta C.C.M. de acordare de măsuri reparatorii pentru restul terenului de 4.288 mp din C.F.

Arad, despre care reclamanții susțin că a făcut obiectul convențiilor provizorii din 1949, a fost considerată inadmisibilă fiind deci aplicabil art. 8 alin. (1) din această Lege, acțiunea acestora în prestație tabulară este neîntemeiată. În ceea ce privește apelul pârâtei C.C.M., s-a reținut că pârâta nu s-a conformat obligației de achitare a taxei de timbru de 2.679,35 lei. Sancțiunea neachitării taxelor judiciare de timbru este anularea acțiunii sau a cererii, conform art. 34 din O.U.G. nr. 80/2013. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 312 alin. (3) C. proc. civ. 1865 pentru următoarele motive: Decizia nr. 135/2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara conține motive contradictorii și este dată cu încălcarea esențială a legii.

Astfel, excepția inadmisibilității pe motiv că ar fi o dublă reparație a fost respinsă în mod legal și temeinic de prima instanță, deoarece faptul că antecesorul pârâtei C. a primit suprafața de 10 ha teren arabil în baza cererii formulată în anul 1991 în aplicarea Legii nr. 18/1991 nu face inadmisibilă acțiunea de față. Din cererea formulată în baza Legii nr. 18/1991 și declarația petentului G.N., fost G. rezultă că acesta a avut în proprietate suprafața totală de 28 iugăre și 2.335 stj.p. ceea ce înseamnă 169.546 mp deci aproape 17 ha teren, din care a primit 10 ha. În cererea de reconstituire depusă în anul 1998 arată și depune acte că a avut de fapt 26 ha și 725 mp teren. Reclamanții solicită doar 4288 mp pentru care nu s-a emis titlu de proprietate, deci nu au format și nu formează obiectul Legii nr. 18/1991.

Deși G.N. a pretins o suprafață mai mare, i s-au dat 10 ha. De aici rezultă că nu i s-a restituit terenul intravilan și nici tot terenul extravilan. În notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 solicită 10,734 ha în val. de 600.000 DM, adică diferența neprimită, aceea din intravilan și cea din extravilan pe care o solicitase potrivit Legii nr. 169/1997. Instanța de apel susține în mod greșit că petentul ar fi primit 10 ha teren extravilan în schimbul terenului din C.F. deși acest lucru nu rezultă de nicăieri din dosar. La dosarul cauzei a fost atașat tot dosarul de restituire constituit în baza Legii nr. 18/1991, din care rezultă doar că i s-au restituit 10 ha, fiind evident că de fapt cele 10 ha au fost primite în schimbul terenului extravilan pe care l-a avut, pentru că obiectul Legii nr. 18/1991 au fost terenurile din extravilan.

Din mențiunile cuprinse în C.F., din raportul de expertiză de la dosar, din actele de preluare a terenului de către Consiliul județean din anul 1984, rezultă că terenul este intravilan și poate fi restituit în baza Legii nr. 10/2001. Dacă terenul era în extravilan, era obligatoriu să îi fie restituit petentului în baza Legii nr. 18/1991, câtă vreme era liber și neatribuit altor persoane. Susțin reclamanții că terenul pretins este liber, îl folosesc, nu a fost revendicat de nimeni, iar din adresa din 2012 a Comisiei de fond Funciar către serviciul Juridic rezultă că nu au fost eliberate titluri de proprietate pentru el.

Motivarea contradictorie a instanței de apel rezultă și din faptul că acesta susține că petentul a solicitat terenul, ignorând că ultimele două nr. topografice provin din primul top, deoarece primul a fost dezmembrat în patru, din care cele două au rămas în această coală, deci petentul se referă la numerele din această coală, cele rămase și provenite din primul. Câtă vreme petentului nu i-a fost restituită întreaga suprafață de teren solicitată, el a formulat cerere în baza Legii nr. 10/2001 evident pentru terenul intravilan din care face parte și cel în litigiu și el trebuie și poate fi restituit. S-ar putea vorbi de o dublă reparație doar dacă s-ar fi restituit întreaga suprafață de teren și ar fi fost cerut din nou o parte din el.

Critică recurenții faptul că instanța de apel invocă dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 și nu art. 8 în forma care era în vigoare la data depunerii notificării de către petent, adică în anul 2001. Susțin că nu au aplicare în speță dispozițiile textului de acum, deoarece se aplică legea de la data notificării, așa cum Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin mai multe decizii. Cum la data preluării, terenul era intravilan, trebuie să i se restituie tot teren intravilan, adică același teren, câtă vreme este liber și poate fi restituit. Recurenții contestă, ca fiind emis cu depășirea atribuțiilor, referatul Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 din care reiese, fără acoperire în acte, că terenul este extravilan.

Susțin că doar serviciul de Cadastru al municipiului are posibilitatea de a stabili, cu documente, dacă un teren este sau nu în intravilan. Apreciază că nu are relevanță faptul că petentul nu a contestat hotărârea de respingere a cererii formulată în baza Legii nr. 169/1997 pentru diferența de teren. Acest lucru nu afectează dreptul lui de a primi terenul în baza Legii nr. 10/2001, drept care vine de la lege. În prezent procedura Legii nr. 18/1991 fiind încheiată, are dreptul să i se restituie terenurile din intravilan nerestituite, care nu au format obiectul Legii nr. 18/1991. Consideră că nu are relevanță că petentul a solicitat și acest teren, are importanță ceea ce i s-a restituit.

Chiar dacă a fost solicitat în baza legii fondului funciar, dar nu i s-a restituit, poate și trebuie să fie restituit în aplicarea Legii nr. 1/2001 deoarece această ultimă lege are un caracter de complinire, iar dreptul de proprietate este un drept garantat de Constituție și de art. 1 Protocolul 1 C.E.D.O. Mai arată recurenții că identificarea imobilelor este făcută prin raportul de expertiză tehnică, stabilindu-se fără niciun dubiu amplasarea lui și faptul că este situat în intravilan, că terenul a fost predat cumpărătorilor de către vânzător și este folosit de către familia reclamanților. Cele două convenții îndeplinesc toate condițiile necesare valabilității actului juridic impuse de art. 948 c.civil Obiectul lor este clar determinat, identificat, predat cumpărătorilor, prețul achitat.

Prin depozițiile martorilor audiați s-a dovedit amplasamentul terenului, reclamanții nu au fost evinși, terenul nu a fost cooperativizat iar din actele depuse de pârâta C. la dosar rezultă că vânzătorul a fost tot timpul în țară și a fost înalt funcționar al statului român, a decedat tot în țară în anul 1999, dar nu a revendicat niciodată terenul, nu a contestat cele două promisiuni, ceea ce înseamnă că le-a recunoscut. Intimații Municipiul Arad prin primar, primarul municipiului Arad au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului. Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate Înalta Curte reține următoarele: În baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurenții au susținut că hotărârea conține motive contradictorii în sensul că, deși acțiunea oblică a fost respinsă ca inadmisibilă pentru că fostul proprietar a fost despăgubit în temeiul Legii nr. 18/1991, în realitate acestuia nu i s-a restituit tot terenul deținut, astfel că nu se poate considera că se acordă o dublă reparație. Un al doilea aspect contradictoriu sesizat de recurenți a fost acela că instanța de apel ar fi fost în eroare cu privire la numerele topografice din cartea funciară a imobilului ce ar fi făcut obiectul cererii de restituire formulată de fostul proprietar. Acest motiv de recurs nu poate fi reținut în cauză, câtă vreme, în considerentele deciziei recurate, instanța de apel a expus argumentele ce i-au format convingerea, precum și pe acelea pentru care a respins cererile reclamanților.

Decizia nu cuprinde considerente contradictorii în ceea ce privește configurarea soluției pronunțate, astfel că motivarea susține dispozitivul deciziei, cu care este în deplină concordanță. Prin cele două împrejurări subsumate de recurenți dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., aceștia își manifestă nemulțumirea față de situația de fapt reținută de instanța de apel, cu consecințe privind stabilirea regimului juridic al terenului în litigiu și a legii speciale căreia i se supune. Însă stabilirea corectă a regimului juridic al terenului reprezintă o problemă de aplicare a legii care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În cadrul acestui motiv de recurs s-a criticat faptul că, în mod greșit, instanța de apel ar fi făcut aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 în forma modificată prin Legea nr. 247/2005, deși trebuia să aibă în vedere forma legii de la data notificării.

Nu va fi reținută o astfel de interpretare întrucât, potrivit principiului tempus regit actum, cauzei îi este aplicată norma juridică în forma în vigoare la data învestirii instanței cu soluționarea cererii. Cum acțiunea de față a fost introdusă la 19 martie 2012, în mod corect instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 care exclud din domeniul de aplicare al acestei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Concluzia instanței de apel în sensul că terenul în litigiu a fost supus regimului de reglementare al Legii nr. 18/1991, fostul proprietar uzând de calea acestei legi, este corectă. Astfel, s-a constatat că terenul în litigiu a fost preluat prin Decizia nr. 644/1984 emisă de C.J.P. Arad în baza Decretului nr. 223/1974 ca teren agricol. În anul 1991 G.N. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri indicând, între altele, și C.F. Această solicitare a fost soluționată prin emiterea, în anul 1996, a titlului de proprietate pentru 10 ha teren. În anul 1998, fostul proprietar formulează cerere în baza Legii nr. 169/1997, solicitând și diferența de teren din C.F., specificând în cerere că trebuie să i se restituie o diferență de circa 6 ha.

La acel moment, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor i-a solicitat acestuia să depună mai multe categorii de înscrisuri pentru suprafețele solicitate, obligație căreia nu i s-a conformat în totalitate. În aceste condiții, prin adresa din 19 aprilie 2002 emisă pe numele fostului proprietar, i se aduce la cunoștință că dosarul a fost respins. Cu privire la natura juridică a terenului, raportul de expertiză avizat de O.C.P.I. la 3 februarie 2014 arată că terenul este situat în extravilanul municipiului Arad. De asemenea, referatul Comisiei de evaluare internă pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 arată că terenul preluat prin Decizia nr. 644/1984 era teren extravilan atât la data de 1 ianuarie 1990 cât și în prezent.

Recurenții au considerat că respectivul referat a fost întocmit cu depășirea atribuțiilor comisiei însă comisia nu a stabilit regimul juridic al terenului, ci a prezentat situația acestuia astfel cum rezultă din evidențele la care are acces, teren extravilan, categoria de folosință agricol. Recurenții au mai folosit ca argument faptul că fostul proprietar nici nu a înțeles să solicite în baza Legii nr. 18/1991 terenul înstrăinat, respectând tranzacția cu autorii lor, dar aceasta înseamnă că, dacă fostul proprietar nu a inclus terenul agricol în categoria celor pentru care a intenționat să ceară restituirea, nici succesoarea lui și nici reclamanții nu pot dispune de el prin exercitarea acțiunii oblice.

În consecință, astfel cum corect a reținut instanța de apel, terenul în litigiu nu face obiectul Legii nr. 10/001. Chiar dacă nu se poate afirma că fostul proprietar a primit, prin eliberarea titlului de proprietate, echivalentul acestui teren la momentul primei cereri, atunci a făcut obiectul celei de-a doua cereri din anul 1998, însă G.N. nu a finalizat procedura administrativă neîndeplinindu-și obligația de a depune înscrisurile solicitate. Faptul că pe acest teren nu s-au eliberat titluri de proprietate nu prezintă relevanță din punctul de vedere al judecății cererilor de restituire. De asemenea nu se poate valida nici punctul de vedere al recurenților referitor la faptul că Legea nr. 10/2001 constituie dreptul comun în materia reparațiilor, fiecare dintre legile speciale de reparație având un domeniu distinct de aplicare.

Prin urmare împrejurarea că patrimoniul fostului proprietar nu a fost reîntregit cu toată suprafața de teren deținută anterior de acesta și care ar fi făcut obiectul Legii nr. 18/1991 nu deschide pentru succesor posibilitatea de a recurge la o altă lege specială de reparație întrucât situațiile rămase nerezolvate, fie din cauza lipsei de diligență a fostului proprietar, fie din neîndeplinirea condițiilor sau a limitărilor impuse de dispozițiile Legii nr. 18/1991, nu atrag aplicabilitatea unei alte legi de reparație care reglementează situația a terenurilor intravilane, cu un alt regim juridic. Față de respingerea ca inadmisibilă a cererii de restituire în natură a terenului către succesoarea fostului proprietar, analiza valabilității tranzacției acestuia cu reclamanții și complinirea condițiilor de formă în vederea transferului de proprietate, în acțiunea în prestație tabulară, devine lipsită de obiect.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții M.Z. și M.L.A. împotriva Deciziei nr. 135 din 15 octombrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2015.