ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5575/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5575/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, asupra

cauzei de față constată:

Prin cererea de chemare în judecată formulată

la data de 26 septembrie 2007 pe rolul Judecătoriei Arad, reclamanta SC G.C. SRL

în contradictoriu cu pârâții B.F., B.I., P.Ș.M. și P.A.E. a solicitat ca prin

hotărârea ce se va pronunța:

- să se constate că

pârâții B.F. și B.I. nu au dobândit, nici o dată, dreptul de proprietate asupra

terenului intravilan înscris în CF Arad, (transcris în CF Arad) în suprafață de

8.992 mp, prin uzucapiunea de 30 de ani reglementată de art. 1890 C. civ.

- să se constate

nulitatea contractului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâții B.F. și B.I.,

pe de o parte și pârâții P.Ș.M. și P.A.E., pe de altă parte, având ca obiect

terenul sus menționat, întrucât acest teren nu a aparținut niciodată

vânzătorilor și să se dispună repunerea părților în situația anterioară

încheierii acestui contract.

- radierea dreptului

de proprietate atât al pârâților B.F. și B.I. de sub B 1-2, cât și al pârâților

P.Ș.M. și P.A.E. de sub B 3-4, restabilirea situației anterioare de CF.

- să fie obligați

pârâții a-i lăsa în deplină proprietate și posesie acest teren, care este

proprietatea tabulară a societății reclamante în CF nedefinitivă.

Pe parcursul judecății,

la data de 20 noiembrie 2007, reclamanta a precizat întinderea suprafeței de

teren revendicat ca fiind de 4.350 mp și valoarea acestuia de 528.307,5 lei iar

instanța, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

În motivarea

acțiunii, întemeiate în drept pe prevederile art. 36 pct. 3 și 4 din Legea nr.

7/1996, reclamanta a arătat că terenul intravilan înscris în CF Arad, în

suprafață de 8.992 mp a fost proprietatea numiților S.M. și S.A., în prezent

decedați, că potrivit cadastrului, terenul în litigiu face parte dintr-o

parcela vastă, având număr topografic nou unificat 1569/1/2, în prezent

dezmembrată, că în perioada regimului comunist, terenul în discuție a fost

cooperativizat de la numiții S.M. și Alexandrina, fiind trecut în proprietatea

statului, fără ca preluarea să fie operată în CF Arad. Ulterior, fiind vorba de

un teren cooperativizat și aflat la dispoziția Comisiei Locale de Fond Funciar

Arad, întreaga parcelă cu nr. top cadastral (care include și terenul din CF

Arad) a făcut obiectul reconstituirii în natură a dreptului de proprietate în

favoarea mai multor persoane, între care și P.O. Grădiște. Acesteia, în baza a

două titluri de proprietate emise în temeiul Legii nr. 1/2000, i s-a

reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 100.000

mp din parcele cu nr. top cadastral 1569/1/2 care includea parțial și terenul

în litigiu din CF vechi Arad.

În baza celor două

titluri de proprietate P.O. Grădiște și-a înscris dreptul de proprietate

dobândit cu titlu de reconstituire în CF nedefinitivă Arad, (50.000 mp) și

respectiv CF Arad, (50.000 mp).

Dintr-o omisiune,

însă vechea CF Arad nu a fost niciodată sistată, și pentru același teren au

continuat să funcționeze în paralel, atât CF veche Arad, cât și CF nedefinitive

deschise în baza Legii nr. 18/1991 (în care proprietară tabulară apărea P.O.

Grădiște), fapt ce a creat situația paradoxală în care se afla în prezent.

După înscrierea în CF

a dreptului de proprietate dobândit de P.O. Grădiște în baza Legii nr. 18/1991,

terenurile din CF nedefinitivă Arad și CF nedefinitivă Arad au făcut obiectul

unor dezmembrări și înstrăinări succesive, ultima subdobânditoare fiind

societatea reclamantă SC G.C. SRL.

S-a mai arătat că la

momentul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea Parohiei

Grădiștea, imobilele înscrise în CF nedefinitive erau terenuri arabile și că

ulterior acestea au fost dezmembrate și înstrăinate, subdobânditorii acestora

făcând demersurile necesare pentru transformarea lor în terenuri construibile,

astfel că, în prezent terenurile proprietatea reclamantei sunt descrise ca

terenuri de construit în intravilan.

Referitor la

rectificarea de CF, societatea reclamantă a arătat că nu a fost parte în Dosarul

nr. 5874/2006 al Judecătoriei Arad privind constatarea uzucapiunii, astfel că,

sentința civilă nr. 3040 din 6 iunie 2006 pronunțată în acest dosar reprezintă

pentru ei un simplu fapt juridic, susceptibil de proba contrară. Or, pârâții B.

nu au dovedit că ar întruni condițiile uzucapiunii extratabulare reglementate

de art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938, situație în care dreptul lor de

proprietate asupra terenului înscris în CF Arad nu există.

Cu privire la

nulitatea contractului de vânzare - cumpărare, dat fiind că pârâții B. nu au

uzucapat niciodată imobilul din CF Arad, contractul de vânzare - cumpărare

încheiat de aceștia cu pârâții P. este lovit de nulitate absolută, întrucât

lipsește una din condițiile esențiale de valabilitate privitoare la obiectul

contractului - aceea că obiectul material al vânzării să aparțină vânzătorului.

Prin întâmpinare

pârâții P. au arătat cu privire la capătul de cerere referitor la inexistența

dreptului de proprietate al pârâților B.F. și B.I. că acesta este inadmisibil,

în raport de dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., partea având la dispoziție

acțiunea în realizarea dreptului, respectiv acțiunea în revendicare.

Cu privire la cererea

de constatare a nulității contractului de vânzare cumpărare încheiat între ei

și pârâții B., au arătat că susținerea potrivit căreia pârâții vânzători nu ar

fi avut dreptul de proprietate asupra bunului vândut nu reprezintă o cauză de

nulitate absolută a contractului și că reclamanții aveau la dispoziție doar

acțiunea în revendicare, nu și acțiunea în constatarea nulității contractului.

Referitor la cererea

de rectificare CF, în sensul radierii dreptului lor de proprietate, au arătat

că urmare acțiunii în rectificare întemeiată pe dispozițiile art. 36 pct. 3 și

4 din Legea nr. 7/1996, aceasta nu poate fi îndreptată împotriva terților,

subdobânditori de bună - credință, cu titlu oneros.

Având în vedere că,

în ceea ce îi privește sunt îndeplinite condițiile de existență a

bunei-credințe, astfel cum sunt ele precizate în alin. (2) al art. 34 din Legea

7/1996, au solicitat să se constate că nu sunt în situația de a se compara

titlul lor cu cel al reclamantei, în scopul de a se stabili care este

preferabil. Au mai arătat că reclamanta nu se poate opune înscrierii din CF

nedefinitivă, în condițiile în care ei au un drept înscris în CF definitivă și

cum imobilul în litigiu care nu a trecut niciodată în proprietatea C.A.P., nu

sunt îndeplinite condițiile art. 17 din Decretul 115/1938 pentru transmiterea

acestui drept, și deci acesta nu face obiectul dispozițiilor legale în materia

fondului funciar.

La rândul lor,

pârâții B. au arătat că în mod greșit s-a criticat valabilitatea titlului lor

de proprietate deoarece hotărârea pronunțată în uzucapiunea de 30 de ani a

rămas irevocabilă iar posesia imobilului a început din anul 1946.

În ceea ce privește

cererea de constatare a nulității contractului de vânzare cumpărare încheiat de

ei cu pârâții P. au arătat că nu există nici o cauză de nulitate a acestui

contract.

Prin precizarea

acțiunii depusă la termenul de judecată din 20 noiembrie 2007 reclamanta a

solicitat rectificarea CF Arad, în privința suprafeței de 4.350 m.p. care se

suprapune cu cărțile funciare nedefinitive Arad, în care este proprietară

tabulară.

După înregistrarea

cauzei la Tribunalul Arad, în răspunsul la întâmpinare, reclamanta a invocat

cea de a doua ipoteză prevăzută de textul legal, și anume că, titlul în baza

căruia pârâții B. și-au înscris în CF Arad, dreptul de proprietate, respectiv

sentința civilă cu nr. 3040 din 06 iunie 2006 a Judecătoriei Arad care constată

uzucapiunea nu este valabil, întrucât pârâții nu întruneau condițiile prescrise

de art. 28 din Decretul-lege 115/1938 pentru a uzucapa terenul în litigiu.

Referitor la

apărările privind rectificarea cărții funciare, reclamanta a arătat că

dispozițiile art. 34 și 37 alin. (1) din Decretul Lege 115/1938 nu fac nici o

distincție între cazurile în care rectificarea de CF îl vizează pe dobânditorul

inițial sau pe subdobânditorul cu titlu oneros al imobilului. Nefiind vorba

despre o înscriere provizorie, ci de o intabulare propriu-zisă, înscrierea unui

drept real într-o CF nedefinitivă se bucură de opozabilitatea erga omnes

prevăzută de art. 30 din Legea nr. 7/1996 republicată. De altfel, art. 30 din

lege, care consacră efectul de opozabilitate al înscrierilor în cartea funciară

nu face nici o distincție între cărțile funciare vechi și cele nedefinitive

deschise în baza acestei legi iar Legea nr. 7/1996 nu conține nici o dispoziție

în sensul că înscrierile în cărți funciare nedefinitive nu ar fi opozabile

terților.

Prin sentința civilă

nr. 419 din 5 octombrie 2009, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea

precizată de reclamantă și în consecință:

- au fost obligați

pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie terenul

intravilan în suprafață de 4.537 mp, înscris inițial în CF Arad și transcris în

CF Arad.

- s-au respins

capetele de cerere cu privire la constatarea că pârâții B.F. și B.I. nu au

dobândit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 4.537

mp înscris în CF Arad, transcris în CF Arad.

- s-a constatat

nulitatea absolută în parte a contractului de vânzare - cumpărare încheiat

între pârâți, având ca obiect suprafața de 4537 mp teren intravilan, înscris în

CF Arad și repunerea părților în situația anterioară;

- s-a rectificat CF

Arad, în sensul radierii dreptului de proprietate în suprafață de 4.537 mp, al

pârâților B. de sub B 1-2 și a pârâților P. de sub B 3-4, precum și

restabilirea situației anterioare de CF.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut cu privire la terenul în litigiu că acesta

este intravilan, înscris în CF Arad în suprafață de 8.992 mp și a fost

proprietatea numiților S.M. și S.A. în prezent decedați.

Acesta a format

obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat la data de 11 iunie

1971, sub nr. 6648/1971, în baza căruia dreptul de proprietate a fost dobândit

de T.P. și soția T.M.

În baza sentinței

civile nr. 3040/2006 pronunțată de Judecătoria Arad, în Dosarul civil nr.

5874/2006, imobilul a fost transcris în CF Arad, în proprietatea pârâților B.

În prezent, imobilul

intravilan, situat în Arad str. V., înscris sub AI-1, în CF Arad, în suprafață

de 8.992 mp, formează proprietatea tabulară a lui P.S.M. (B. 3) căsătorit cu P.A.E.

(B. 4).

Imobilul care a

generat acest litigiu, aflat în folosința reclamantei, identificat, este

delimitat pe planul de situație din anexa B. 1 prin conturul marcat de punctele

A-B-C-D-E-F-G-H-K-I-J-L-A, și ocupa suprafața de 9.089 mp.

Din această suprafață

împrejmuită, parcelele de teren delimitate prin punctele D-E-I-J-D și F-G-H-K-F

în suprafață totală de 5.015 mp sunt amplasate conform planului cadastral în

tarlaua 161, iar parcela delimitată prin punctele C-D-J-L-C, este amplasată pe

terenul neproductiv, terenul delimitat prin punctele E-F-K-I-E în suprafață de

41 m.p. este aferent drumului de exploatare.

Terenul arabil

definit sub, în suprafață de 5,00 ha, a format obiectul Legii nr. 18/1991,

dreptul de proprietate asupra acestui teren fiind dobândit prin reconstituire

de P.O. Grădiște și înscris în titlul de proprietate din 16 decembrie 1994.

Această parcelă de

teren a fost intabulată în favoarea P.O. Grădiște în CF nedefinitivă Arad.

Terenul arabil în

suprafață de 5,00 ha proprietatea lui B.B. și soția R., a fost parcelat,

astfel: cu 8333 mp.

În baza contractului

de vânzare-cumpărare din 2006 SC UTA SA a dobândit dreptul de proprietate

asupra imobilului cu nr. top. x în baza actului adițional la actul constitutiv

al societății nr. 53/2006, s-a realizat transferul dreptului de proprietatea în

favoarea SC D.I.U.T.A. SRL, iar în baza contractului de vânzare - cumpărare din

2006 dreptul de proprietate asupra acestui imobil a fost dobândit de SC G.C. SRL.

Imobilul se transcrie

în CF nedefinitivă Arad, în vederea unificării și parcelării, iar coala de CF

nedefinitivă Arad a fost sistată (Încheierea nr. 147747 din 11 mai 2006).

Ca urmare a

identificărilor efectuate la fața locului, s-a constatat de către expert faptul

că suprafața de teren intravilan de 5.015 m.p. proprietatea reclamantei

amplasată pe parcela cu nr. top. x precum și parcelele de teren în suprafață de

1.417 mp, aferent imobilului și 41 mp aferentă drumului de exploatare, se

suprapun peste imobilul ce formează proprietatea tabulară a pârâților P.S.M. și

soția A.E., înscris în CF Arad.

Imobilul cu nr. top. x

în suprafață de 5,00 ha, a fost intabulat în baza încheierii nr. 3782 din 18

martie 2002, la aceea dată imobilul cu nr. top. x a fost înscris în CF Arad, în

favoarea lui T.P. (B. 18) și soția T.M. (B. 19), iar la data deschiderii

colilor CF nedefinitive Arad, proprietarii tabulari erau aceeași.

Acest imobil a format

obiectul litigiului în cauza civilă cu nr. 5874/2006 a Judecătoriei Arad,

precum și obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat în anul 2006, în

baza căruia pârâții au dobândit dreptul de proprietate. Cu ocazia aplicării

Legii nr. 18/1991 nu s-a procedat la identificarea și parcelarea terenului

definit, în funcție de folosința la aceea dată, terenului din această zonă i

s-a atribuit nr. cadastral.

Din concluziile

raportului de expertiză și răspunsul la obiecțiunile formulate de părți,

rezultă că imobilul înscris în CF proprietatea pârâților P. se suprapune

parțial peste imobilele ce formează proprietatea reclamantei.

Astfel, terenul în

suprafață totală, care face obiectul suprapunerii este de 4.537 mp și cuprinde

imobilele cu nr. top. x cu o suprafață suprapusă de 2.906 mp, în nr. top. y, cu

o suprafață suprapusă în întindere de 1.556 mp și nr. z în suprafață de 75 mp.

Imobilul a fost

parțial împrejmuit (A-B-C-L-A) pe suprafața de 2.616 mp., diferența de teren în

suprafață de 6.476 mp a fost evidențiată pe planul cadastral agricol în tarlaua

161 arabil.

Expertul a

concluzionat că suprapunerea parțială a terenului ce formează proprietatea

reclamantei peste terenul ce formează proprietatea tabulară a pârâților P. a

fost cauzată de faptul că terenul arabil s-a aflat în folosința la data de 01

ianuarie 1990 și a format obiectul Legii 18/1991, însă cu ocazia aplicării

acestei legi nu s-a procedat la identificarea și parcelarea terenului definitiv

în funcție de folosință la aceea dată a terenului din această zonă, i s-a

atribuit nr. cadastral, iar documentația care a stat la baza deschiderii

colilor de CF nedefinitive în care sunt incluse terenurile ce formează

proprietatea reclamantei, corespunde normelor tehnice care trebuia să le

îndeplinească asemenea documentație.

În ce privește primul

capăt de cerere, referitor la constatarea că pârâții B. nu au dobândit

niciodată dreptul de proprietate asupra terenului înscris în CF Arad, transcris

în CF Arad s-a reținut că nu este fondată, având în vedere că pârâții au dobândit

dreptul de proprietate printr-o hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă.

Chiar dacă această

cerere este justificată de interesul reclamantei de a face dovada contrară

sentinței civile nr. 3040 din 6 iunie 2006 a Judecătoriei Arad care nu-i este

opozabilă, deoarece ca și act jurisdicțional își produce efectele substanțiale

numai între părți, ca o premisă a cererii de rectificare a CF întemeiată pe

dispozițiile art. 34 alin. (1) din Legea 7/1996, dovada contrară se poate

realiza pe calea revendicării imobilului care de fapt reprezintă cel de al

doilea petit.

Referitor la cererea

de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat

de pârâți și repunerea pârâților în situația anterioară, instanța a reținut că

motivul de nulitate-frauda la dreptul de proprietate al reclamantei de către

pârâții B. cu complicitatea pârâților P., în sensul dispozițiilor art. 966 C.

civ. invocat de reclamantă, nu poate fi calificat ca și o cauză de nulitate

absolută.

Susținerile

reclamantei că terenul ce face obiectul vânzării nu a aparținut vânzătorului

pune în discuție vânzarea bunului altuia, însă uzând de acțiunea în revendicare

reclamanta este grevată de efectele actului.

Cererea de

rectificare CF Arad, întemeiată pe dispozițiile art. 34 pct. 1 din Legea nr.

7/1996 este nefondată în contextul în care pentru considerentele arătate s-a

respins capetele de cerere privind inexistența dreptului de proprietate.

Cel de al doilea

petit principal s-a constatat că este întemeiat.

Revendicarea suprafeței

de 4.537 mp în litigiu implică compararea celor două titluri de proprietate cel

al reclamantei și cel al pârâților, instanța fiind obligată să cerceteze și să

pronunțe hotărârea în favoarea acelei părți care a dobândit bunul de la autorul

al cărui drept este mai preferabil.

Pârâții B. au

dobândit dreptul de proprietate asupra terenului care se suprapune, în baza

sentinței civile nr. 3040 din 6 iunie 2006, cu titlu de uzucapiune.

Temeiul de drept care

a stat la baza admiterii acțiunii este greșit, în cauză fiind incidente

dispozițiile art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 cât și dispozițiile art. 69

alin. (2) din Legea nr. 7/1996.

Pârâții nu au făcut

dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor uzucapiunii, decesul

proprietarului tabular de peste 20 de ani și posesia utilă exercitată asupra

terenului.

În acest sens, din

depozițiile martorilor au rezultat împrejurări de fapt care duc la concluzia că

în raport cu aceste dispoziții legale, acțiunea reclamanților - pârâți ar fi

trebuit respinsă, deoarece nu au exercitat o posesie asupra terenului prin

prescripție achizitivă de 30 de ani și nici timp de 20 de ani de la decesul

proprietarului tabular.

Pe de altă parte,

acțiunea în constatarea uzucapiunii, s-a soluționat în contradictoriu cu

pârâții S.M. și A. care nu avea capacitate de folosință și capacitate

procesuală de exercițiu fiind decedați.

Suprafața de teren

revendicată de reclamantă a fost ocupată și parțial împrejmuită de către

pârâții P. în anul 2007, anterior terenul aflându-se în proprietatea reclamantei.

De altfel, terenul nu

putea face obiectul acțiunii în constatarea uzucapiunii câtă vreme, astfel cum

rezultă din expertiza topografică efectuată a făcut obiectul reconstituirii

dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, fiind emis titlu de

proprietate nr. 1457/1994 în favoarea Parohiei Ortodoxe Grădiște, context în

care sunt aplicabile dispozițiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 care

prevăd că pentru înscrierea imobilelor dobândite în temeiul legilor funciare se

va deschide o nouă carte funciară potrivit legii.

De asemenea art. 31

alin. (3) din Ordinul A.N.C.P.I. nr. 633/2006 privind aprobarea Regulamentului

de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate

imobiliară, prevede că asupra imobilelor care fac obiectul Legii nr. 18/1991, a

Legii nr. 1/2000, nu se vor mai face nici un fel de mențiune în cărțile

funciare, dacă aceste cărți nu au fost actualizate după adoptarea acestor legi.

Prin adoptarea

acestui text legal se evită situația de suprapunere a celor două sisteme de

evidență imobiliară. Din acest punct de vedere în mod corect astfel cum a

constatat și expertul, terenul în litigiu dobândit de P.O. Grădiște, dobândit

în temeiul Legii nr. 18/1991 s-a înscris în mod obligatoriu într-o nouă carte

funciară deschisă conform Legii nr. 7/1996.

Este evident că în

raport cu dispozițiile legale analizate dobândirea dreptului de proprietate de

către pârâții B. și înscrierea acestui drept în CF Arad deschisă sub regimul

Decretului-lege nr. 115/1938 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 31 alin.

(3) din Ordinul A.N.C.P.I. nr. 633 /2006.

În ce privește titlul

de proprietate dobândit de P.O. Grădiște prin reconstituirea dreptului de

proprietate s-a observat că este anterior (1994) celui dobândit de pârâții B.

prin sentința civilă nr. 3040 din 6 iunie 2006 și pârâții P., și nu a fost

contestat în instanță pe calea procedurii prevăzute de Legea nr. 18/1991.

Apărarea pârâților că

terenul nu a fost transcris în mod valabil în proprietatea Parohiei Ortodoxe

Grădiște și că înscrierea dreptului de proprietate ale reclamantei în cărțile

funciare nedefinitive nu este valabilă, nu a fost luată în considerare câtă

vreme acest titlu nu a fost contestat în termenul special prevăzut de art. 53

din Legea 18/1991.

În consecință s-a

constatat că reclamanta a dobândit terenul în litigiu cu respectarea

dispozițiilor legale analizate,că titlu acesteia este preferabil pentru

motivele de fapt și de drept dezvoltate în considerente, astfel că, în temeiul

art. 480 C. civ. va admite acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții,

în parte, în sensul că îi va obliga să-i lase în deplină proprietate și posesie

terenul intravilan în suprafață de 4.537 mp înscris în CF Arad și transcris în

CF Arad.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel, atât pârâții B.F. și B.I., cât și pârâții P.S. și P.A.E.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Pârâții B. au arătat

că au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, cu titlu de

uzucapiune, conform sentinței civile nr. 3040/2006 a Judecătoriei Arad, intrată

în puterea lucrului judecat, drept de proprietate înscris în cartea funciara,

astfel că, dreptul lor de proprietate nu poate fi contestat, iar contractul de vânzare-cumpărare

încheiat de acești pârâți cu pârâții P.S. și P.A.E. întrunește toate condițiile

de valabilitate, neexistând nici un motiv de nulitate a acestuia și prin urmare

soluția primei instanțe este greșită.

La rândul lor,

pârâții P. au arătat că soluția cuprinsă în dispozitiv nu este motivată,

existând o contradicție între dispozitiv și considerente, fiind cazul

respingerii capetelor de cerere privind constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare, rectificarea CF și restabilirea situației

anterioare de CF, iar în privința cererii de revendicare formulată de

reclamantă, arată că prima instanța a dat greșit preferință titlului

reclamantei, când a comparat titlurile de proprietate, ignorându-se prevederile

art. 36 și 31 din Legea nr. 7/1996, acțiunea în rectificare, întemeiată pe

dispozițiile art. 34 pct. 3 și 4 din Legea nr. 7/1996 neputând fi îndreptată

împotriva terților subdobânditori de bună-credință, cu titlu oneros, fiind

garantate atât existența, cât și valabilitatea drepturilor reale înscrise în

CF.

Aceeași pârâți au

susținut că prima instanța a ignorat retroactivitatea efectelor uzucapiunii,

care se produce de la data începerii posesiei, iar nu de la data pronunțării hotărârii

judecătorești de uzucapiune și nici de la data împlinirii termenului de

uzucapiune, precum și că reclamanta nu le poate opune înscrierea în CF

nedefinitivă, în condițiile în care aceștia au un drept înscris în CF

definitivă.

Prin decizia civilă

nr. 74/ A din 25 martie 2010 Curtea de Apel Timișoara a respins apelurile

declarate de pârâți ca nefondate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că:

Starea de fapt care a

generat prezentul litigiu, stabilită cu claritate prin expertiza topografică

efectuată în cauză, constă în împrejurarea că în privința suprafeței de teren

aflată în litigiu, există o suprapunere de două drepturi de proprietate cu

titulari diferiți, în sensul că unul și același amplasament este înscris în

prezent în:

- CF Arad, cărți

funciare deschise în baza art. 58 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, unde

proprietara tabulară este societatea reclamantei, cu titlu de cumpărare de la

fostul proprietar tabular.

- CF Arad, carte

funciară deschisă în baza Decretului-lege nr. 115/1938, unde proprietari

tabulari sunt apelanții P., care au dobândit acest teren prin cumpărare de la

apelanții B. dar niciuna dintre părțile litigante, nu au calitatea de succesor

în drepturi al fostei proprietare tabulare a acestui teren din C.F. inițială

Arad, astfel că orice investigație a primei instanțe pe aceasta linie ar fi

fost lipsită de finalitate.

In ceea ce îi

privește pe apelanții-pârâți B., aceștia au dobândit proprietatea terenului

litigios în baza unei sentințe de constatare a uzucapiunii pronunțată în

temeiul art. 1890 C. civ. (sentința civilă cu nr. 3040/2006 a Judecătoriei

Arad), fără ca între acești apelanți și fosta proprietară a imobilului (numita

S.A.) să fi existat vreo legătură de rudenie, moștenire sau convenție de orice

fel.

Dat fiind că niciuna

din părți nu are calitatea de succesor al fostei proprietare tabulare a

terenului din CF Arad, o a doua chestiune de fapt esențială pentru soluționarea

prezentei acțiuni în revendicare este de a stabili proveniența titlurilor de

proprietate exhibate de părți.

Sub acest aspect, s-a

apreciat că, autorii apelanților P. în ceea ce privește terenul litigios sunt

apelanții B., care la rândul lor au dobândit dreptul de proprietate asupra

acestui teren în baza sentinței de constatare a uzucapiunii cu nr. 3040/2006

data de Judecătoria Arad.

În ceea ce o privește

pe reclamantă, aceasta este ultima dintr-o serie întreaga de sub-dobânditori cu

titlu oneros și de bună-credință care a dobândit dreptul de proprietate asupra

acestui teren de la autoarea inițială - P.O. Gradiște (fosta proprietara

tabulară în CF nedefinitiv Arad).

Rezultă, așadar, că

autoarea reclamantei (Parohia Gradiște) este diferită și nu are absolut nicio

legătură cu autorii apelanților P. și B., la fel cum niciunul dintre

proprietarii tabulari actuali sau autorii lor nu au vreo legătură cu fosta

proprietara tabulară a acestui teren din CF Arad, numită S.A.

În consecință, dat

fiind ca titlurile reclamantei de proprietate provin de la autori diferiți și

că, pe de alta parte, atât reclamanta cât si apelanții P. se află în postura

unor subdobânditori cu titlu oneros și de bună-credință care au dobândit

imobilul de la un proprietar tabular, este evident că prima instanța a procedat

corect, soluționând cererea de revendicare prin aplicarea regulii I de

comparare a titlurilor (aplicabilă în situația în care titlurile parților

provin de la autori diferiți), regulă în raport de care instanța este ținută a

da preferința părții care a dobândit bunul de la autorul al cărui drept este

mai preferabil.

Prima și principala

apărare formulată de apelanți a fost aceea că, fiind vorba de o hotărâre

judecătorească irevocabilă, sentința civilă cu nr. 3040/2006 a Judecătoriei

Arad care constată ca apelanții B. ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra

terenului litigios prin uzucapiune nu ar mai putea fi examinată sub aspectul

legalității sau temeiniciei în prezenta cauza.

Sub aspect juridic

această teză contravine dispozițiilor art. 1201 C. civ. care reglementează

instituția puterii lucrului judecat.

Aceasta deoarece,

atâta timp cât sediul materiei puterii lucrului judecat îl constituie

dispozițiile art. 1201 C. civ., pentru a se reține incidența acestei excepții

se cer a fi întrunite cumulativ cele trei condiții prevăzute de textul legal,

și anume tripla identitate de părți, obiect si cauza.

În ceea ce îi

privește pe terți, care nu au fost parte la pronunțarea hotărârii, hotărârea

astfel pronunțată constituie un simplu fapt juridic (res aliena), care

generează o prezumție relativă de adevăr, susceptibilă de a fi răsturnată prin

proba contrară.

Dacă reclamantei nu i

s-ar permite să formuleze apărări împotriva titlului de proprietate invocat de

apelanții B. (deși nu a fost parte în procesul soluționat prin această sentință

de constatare a uzucapiunii), o atare soluție ar constitui o încălcare a

principiilor ce decurg din art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului,

reclamanta fiind privată de un drept efectiv la apărare fața de starea de fapt

reținută prin aceasta sentință, de un acces real la justiție și dreptul la un

proces echitabil.

În considerarea celor

de mai sus, s-a stabilit că sentința civilă cu nr. 3040/2006 a Judecătoriei

Arad, obținută de apelanții B. în urma unui proces de constatare a uzucapiunii

este în mod vădit netemeinică și nelegală.

Netemeinică, pentru

motivul ca a fost pronunțată în considerarea unei stări de fapt nereale,

apelanții neexercitând niciodată o posesie utilă asupra terenului litigios până

la data pronunțării acestei sentințe (sens în care există atât expertiza

contabila, cât și depozițiile martorilor, care toate demonstrează că până la

emiterea titlului de proprietate în favoarea P.O. Gradiște acest teren s-a

aflat în posesia C.A.P. din zonă, și nicidecum a apelanților);

Nelegală, pentru

motivul ca acțiunea apelanților B. a fost soluționată cu nesocotirea

dispozițiilor art. 69 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 (în sensul că a fost greșit

soluționată în baza art. 1890 C. civ., deși posesia invocată de apelanți

începuse sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938), iar sentința a fost

pronunțată în contradictoriu cu o persoană decedată, care nu avea capacitatea

de folosință a drepturilor procesuale.

Prin comparație, în

ceea ce privește titlul de proprietate al autoarei reclamantei, Parohia

Gradiște, respectiv titlul de proprietate cu nr. 1457/1994 emis în baza Legii

nr. 18/1991 este emis în condiții de deplină legalitate, iar prezumția de legalitate

a acestui titlu nu a fost răsturnată prin niciun argument sau mijloc pertinent

de probă.

Sub acest aspect, s-a

constatat că singurul argument invocat de apelanți în susținerea nelegalității

acestui titlu a constat în aceea că terenul în litigiu nu ar fi avut regim de

extravilan și că, astfel, nu ar fi putut face în mod legal obiectul

reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.

Nici acest argument

nu subzistă, însă, câtă vreme atât titlul de proprietate din 1994 emis în favoarea

P.O. Gradiște cât și din adeverința din 2002 emisa de Consiliul Local al

Municipiului Arad, certifică faptul că până în anul 1997 acest teren a avut

regim urbanistic de extravilan, astfel ca în mod legal a făcut obiectul Legii

nr. 18/1991.

Cât privește

mențiunile din CF Arad potrivit cu care terenul ar fi fost situat în

intravilan, s-a mai constatat că mențiunile referitoare la regimul urbanistic

al imobilelor nu intră sub incidența principiului forței probante a

înscrierilor în cartea funciară, acestea fiind considerate certe numai în

privința drepturilor reale, nu și în privința celorlalte mențiuni referitoare

la descrierea imobilului, care au un caracter pur orientativ.

Cu privire la critica

privind compararea cărților funciare s-a reținut că dincolo de faptul că regula

I de comparare a titlurilor incidente în prezenta cauză nu prevede drept

criteriu de comparare vechimea cărților funciare în care sunt înscrise

titlurile părților s-a considerat că nu există nicio prevedere legală care să

dea preferința cărții funciare în care este înscris titlul apelanților, pentru

simplul și singurul motiv că este mai veche. Aceasta, cu atât mai mult cu cât

apelanții nu sunt succesorii în drepturi ai fostului proprietar tabular din

cartea funciară de tip vechi, în care și-au înscris dreptul de proprietate.

Este vorba de

dispozițiile tranzitorii obligatorii ale art. 58 din Legea nr. 7/1996, care în

alin. (1) prevăd într-adevăr principiul general că „în regiunile de carte

funciară supuse Decretului-lege nr. 115/1938 (…) înscrierile privitoare la

imobile cuprinse în cărțile funciare sau, după caz, în cărțile de publicitate

funciară continuă sa fie făcute în aceste cărți, cu respectarea și în

condițiile dispozițiilor prezentei legi.”

Cu toate acestea,

alin. (3) al aceluiași articol 58 reglementează câteva situații de excepție în

care, prin derogare de la principiul general prevăzut de alin. (1), înscrierile

nu mai continuă să se facă în cărțile funciare deschise în baza Decretului-lege

nr. 115/1938, ci în cărți funciare noi deschise în baza Legii nr. 7/1996.

Potrivit

dispozițiilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 „în cazul înscrierii unei

construcții, a dezmembrării sau alipirii unui corp funciar înscris într-o carte

funciară întocmită în baza Decretului-lege nr. 115/1938, precum și pentru

înscrierea imobilelor dobândite în temeiul legilor funciare (cum este cazul din

speța, dat fiind ca suprafața in litigiu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991),

pentru imobilul desprins se va deschide o noua carte funciară, potrivit prevederilor

prezentei legi.”

Mai mult, în

completarea dispozițiilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, art. 31 alin.

(3) din Ordinul A.N.C.P.I. cu nr. 633/2006 prevede în mod expres și imperativ

că „Asupra imobilelor înscrise în cărțile funciare deschise în baza

Decretului-lege nr. 115/1938 și care actualmente fac obiectul Legii nr. 18/1991,

republicată, cu completările și modificările anterioare, respectiv al Legii nr.

1/2000 și ale Legii nr. 169/1997 nu se vor mai face niciun fel de mențiuni dacă

aceste cărți nu au fost actualizate după adoptarea acestor legi”, această

interdicție de efectuare a oricăror operațiuni în cartea funciară veche a

terenului fiind în vigoare și incidentă la data înscrierii dreptului de

proprietate al apelanților P.

Rezultă, așadar, că

și din perspectiva legalității înscrierilor titlurilor de proprietate supuse

comparării, înscrierea dreptului de proprietate al P.O. Gradiște și a

drepturilor tuturor subdobânditorilor subsecvenți (între care și reclamanta)

s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 7/1996,

în vreme ce înscrierea dreptului apelanților s-a făcut cu încălcarea acestei

prevederi legale și a interdicției corelative prevăzute de art. 31 alin. (3)

din Ordinul A.N.C.I. nr. 633/2006.

Cât privește motivul

de apel vizând pretinsa contradicție între considerentele și dispozitivul

sentinței civile apelate, s-a stabilit că acest motiv de apel nu este

întemeiat.

Astfel, deși

dispozitivul sentinței civile atacate are conținutul mai sus reprodus, totuși

în considerentele acestei hotărâri apelate, rezultă în mod clar că prima

instanță a înțeles să respingă subsidiarul acțiunii reclamantei, vizând capetele

de cerere referitoare la:

1). constatarea că

pârâți B.F. și I. nu au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului

intravilan în suprafață de 4.537 mp. înscris în C.F. Arad, transcris în C.F.

Arad;

2). constatarea

nulității absolute, parțiale a contractului de vânzare - cumpărare încheiat

între părți, având ca obiect suprafața de 4.537 m.p. intravilan, înscris în

C.F. Arad, și repunerea părților în situația anterioară;

3). rectificarea de

C.F. Arad în sensul radierii dreptului de proprietate în suprafață de 4.537 mp

al pârâților B. de sub B. 1-2 și al pârâților P., de sub B 3-4, precum și

restabilirea situației anterioare de carte funciară.

Prin urmare, în

dispozitivul sentinței civile atacate s-a strecurat o simplă eroare materială

de tehnoredactare, conform art. 281 C. proc. civ., pe care instanța de apel a

îndreptat-o prin decizia recurată.

S-a stabilit că nu

există, în mod real nici o contradicție între considerentele și dispozitivul

sentinței civile atacate, câtă vreme considerentele se află în deplin acord

faptic și juridic cu minuta sentinței iar dispozitivul cuprinde o simplă eroare

materială de tehnoredactare în sensul că, în loc de „constatarea“ s-a scris

„constată”, iar în loc de „rectificarea” s-a scris - din greșeală - „rectifică”).

Împotriva acestei

decizii au formulat recurs pârâții B.F., B.I., P.Ș.M. și P.A.E. prin care au

solicitat în principal casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de fond și în subsidiar modificarea deciziei în sensul admiterii

apelului declarat de pârâți și modificarea sentinței de fond în sensul

respingerii acțiunii reclamantei.

În susținerea primului

motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

recurenții au arătat că în mod greșit instanța de apel a apreciat că nu este o

contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii pronunțate de prima

instanță ci o eroare materială care se poate îndrepta conform dispozițiilor

art. 291 C. proc. civ.

Astfel, deși în

considerente întreaga argumentație a instanței este în sensul respingerii

capetelor de cerere cu privire la constatarea nulității contractului de vânzare

cumpărarea încheiat de pârâți și la rectificarea de CF, prin dispozitivul

hotărârii soluția este de admitere a acestora.

Prin al doilea motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. recurenții

au susținut că instanța de fond procedând la compararea titlurilor de

proprietate deținute de părți a făcut grave erori în aplicarea criteriilor de

preferință.

Se arată că deși

pârâții sunt proprietarii imobilului în litigiu prin uzucapiunea de 30 de ani,

instanța a cenzurat sentința civilă nr. 3040/2006 a Judecătoriei Arad deși

aceasta era o hotărâre irevocabilă.

Procedând în aceste

fel, încălcând puterea lucrului judecat instanța de apel și-a depășit astfel

competența pe care o avea.

Cu privire la ultimul

motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenții au arătat următoarele:

a. Hotărârea a fost

pronunțată cu ignorarea dispozițiilor art. 31 și 34 din Legea nr. 7/1996,

procedând în mod greșit la compararea titlurilor de proprietate.

La data încheierii

contractului de vânzare cumpărare în CF nu era notată nicio acțiune care să

conteste înscrierea dreptului și cum pârâții dobândiseră dreptul de proprietate

prin hotărârea judecătorească și se aflau în posesia imobilului. Recurenții au

avut convingerea existenței dreptului înscris și că buna lor credință nu a fost

combătută.

b. A fost ignorată

retroactivitatea efectelor uzucapiunii.

În mod greșit s-a

reținut că titlul deținut de P.O. Grădiște, antecesoarea reclamantei este

anterior celui deținut de pârâți.

În realitate, dreptul

recurenților de proprietate este mult anterior celui deținut de reclamantă

deoarece pârâții B. au avut posesia din anul 1964 iar antecesorii lor, așa cum

rezultă din sentința civilă nr. 3040/2006 a Judecătoriei Arad, au avut posesia

încă din anul 1946.

c. Greșita aplicare a

normelor cuprinse în Ordinul nr. 633/2006.

Acest act normativ a

intrat în vigoare la data de 29 decembrie 2006 or, dreptul de proprietate al

recurenților, dobândit prin uzucapiune a fost înscris în 2006 prin încheierea

de CF.

La data înscrierii

dreptului lor de proprietate încă era în vigoare Regulamentul de Organizare și

Funcționare a Birourilor de CF al judecătoriilor aprobat prin Ordinul M.J. nr.

2371/C/1997 care prevedea la art. 129 că în localitățile cu regim de CF

continuă să fie aplicabile dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938.

S-a mai susținut că,

în perioada în care CF erau nedefinitive, respectiv 29 mai 2001 și 18 martie

2002 era în vigoare Ordinul M.J. nr. 1330/C/1999, astfel că înscrierea

dreptului Parohiei s-a făcut cu încălcarea art. 3 alin. (2) din acest ordin,

deoarece nu se încadra în situațiile prevăzute de text pentru deschiderea de

CF.

d. În procedura de

comparare a titlurilor nu s-a verificat dacă acestea provin sau nu de la

adevăratul proprietar.

Reclamanta nu poate

opune un drept înscris în CF nedefinitivă în condițiile în care dreptul

recurenților pârâți este înscris în CF definitivă, deci opozabilă tuturor.

Imobilul în litigiu

nu a trecut niciodată în proprietatea C.A.P., astfel că nu sunt îndeplinite condițiile

art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 și nu a făcut obiectul dispozițiilor în

materia fondului funciar.

În mod greșit s-a

dedus că până în anul 1997 terenul în litigiu ar fi avut regim extravilan, în

realitate neexistând un element care să îndreptățească o astfel de

considerație.

e. Instanța a omis

faptul că cererea în revendicare a reclamantei nu viza întreaga suprafață din

CF Arad, ci doar 57 mp din totalul de 8.992 mp.

În susținerea acestei

critici s-a arătat că întreaga suprafață de teren reprezintă o singură parcelă

cadastrală, care nu poate avea decât un singur regim, atât în ceea ce privește

destinația cât și înscrierea de CF.

Nu se poate ca

suprafața de 4.455 mp care nu face obiectul cererii reclamantei să aibă regim

intravilan iar suprafața de 4.537 mp revendicată, să aibă regim extravilan și

deci nu mai putea fi înscrisă în CF definitivă ci doar în cea nedefinitivă.

Înalta Curte,

analizând motivele de recurs formulate de pârâți constată următoarele:

motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit acestei

norme legale, hotărârea instanței de apel va fi casată dacă nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de

natura pricinii.

Dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ. se raportează întotdeauna la prevederile art. 261 pct. 5 C.

proc. civ., ipostazele în care se poate ajunge la o nemotivare în sensul

acestui articol care să atragă nelegalitatea hotărârii sunt printre altele

existența unei contradicții între considerentele hotărârii din care rezultă

netemeinicia acțiunii și dispozitiv care susține soluția opusă, de admitere a

acțiunii, relativ la aspectul analizat.

Art. 261 pct. 5 C.

proc. civ. reglementează obligația de a arăta, în considerentele hotărârii,

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și

motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. În aplicarea acestor

dispoziții legale, instanța este obligată să motiveze soluția pronunțată sub

aspectul fiecărui capăt de cerere.

Recurenții au

susținut prin motivele de apel și apoi prin motivele de recurs faptul că, în

ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat rectificarea de CF

în sensul radierii dreptului lor de proprietate pe de o parte și celelalte

cereri subsidiare acestuia, respectiv constatarea nulității contractului de

vânzare cumpărare încheiat între pârâți și repunerea părților în situația

anterioară de CF, pe de altă parte, apar contradicții între considerentele și

dispozitivul hotărârii de fond.

S-a arătat că, în mod

greșit această situație a fost calificată drept o eroare materială, în sensul

art. 281 C. proc. civ. și nu o motivare contradictorie hotărârii, în sensul

art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Sintagma „eroare

materială” este folosită de legiuitor spre a exprima acele erori ce s-au

strecurat în hotărâre cu prilejul redactării și care nu afectează legalitatea

și temeinicia acesteia.

Pe calea procedurii

reglementate de art. 281 C. proc. civ., nu pot fi remediate erorile de fond, acestea

putând fi cenzurate și remediate doar prin intermediul căilor legale de atac.

Pornind de la aceste

chestiuni de principiu, instanța de fond referitor la cererile subsidiare,

respectiv, constatarea nulității absolute a contractului încheiat între pârâții

B. și P., reține faptul că nu constituie motiv de nulitate absolută fraudarea

dreptului de proprietate al reclamantei de către pârâți, în sensul art. 966 C.

civ., iar cu privire la cererea de rectificare a CF, faptul că aceasta este

nefondată în contextul în care s-a respins cererea privind inexistența

dreptului de proprietate.

În dispozitivul

hotărârii însă, se consemnează soluția de constatare a nulității absolute a

contractului de vânzare cumpărare și rectificarea de CF, în sensul,

restabilirii situației anterioare a contractului.

Această împrejurare

nu reprezintă o eroare de redactare, ea constituie o eroare de fond care poate

fi cenzurată doar prin intermediul căilor de atac.

Or, în speță se

constată că între considerentele și dispozitivul hotărârii de fond sunt

contradicții care nu pot fi îndreptate pe calea prevăzută de art. 281 C. proc.

civ., acestea reprezentând erori de judecată care atrag incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Calificând critica

invocată drept o eroare materială, în mod greșit instanța de apel a procedat la

îndreptarea acesteia prin decizia recurată, chestiune care atrăgea nulitatea

hotărârii și reluarea judecății de la actul de procedură întocmit în atare

condițiuni.

Soluția astfel

pronunțată a fost criticată pe considerentul menționat și în apelul declarat de

pârâții B. și P., critică care în mod greșit a fost încadrată drept o eroare

materială și îndreptată ca atare prin decizia recurată deși contradicțiile

menționate sunt exclus a fi îndreptate prin intermediul art. 281 C. proc. civ.

ele constituind erori de judecată care nu permit îndreptarea decât prin

intermediul căilor de atac, prevăzute de lege și de care legal părțile au uzat.

Calificând critica

menționată drept o eroare materială, instanța de apel a încălcat dispoziția

imperativă prevăzută de art. 261 C. proc. civ. cu referire la cerințele

motivării unei hotărâri judecătorești și care atrăgeau în caz de neconformare

nulitatea hotărârii, astfel cum s-a arătat, pentru primul motiv.

Constatând incidența

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se va dispune în sensul casării deciziei și a

sentinței și a reluării judecății de la actul de procedură întocmit în

condițiile arătate.

fondată și critica întemeiată pe art. 304 pct. 3 C. proc. civ., potrivit

căruia, constituie motiv de nelegalitate, încălcarea competenței de ordine

publică a altei instanțe.

În susținerea acestei

critici recurenții au învederat că procedând la compararea titlurilor de

proprietate deținute de părți instanța de apel a cenzutat dispozițiile unei

hotărâri judecătorești - sentința nr. 3040/2006 a Judecătoriei Arad - definitivă

și irevocabilă, care astfel a intrat sub puterea lucrului judecat exprimând

astfel adevărul celor consemnate în cuprinsul său.

Analiza legalității

și temeiniciei acestei hotărâri judecătorești, în condițiile menționate și în

contextul în care nu fusese sesizată cu un control de legalitate prin

intermediul căilor de atac, apare cu evidență ca fiind făcută cu depășirea

competențelor sale.

Nu este admisibil ca

o hotărâre intrată sub puterea lucrului judecat să fie supusă cenzurii unui alt

organ al statului, inclusiv a unei instanțe judecătorești decât în limitele

prevăzute de lege și doar cu riscul înfrângerii principiului puterii lucrului

judecat.

În acest fel, se

constată a fi întrunite și cerințele art. 304 pct. 3 C. proc. civ. cu

consecința reținerii caracterului fondat al criticilor aduse hotărârii atacate

sub acest aspect și care impune de asemenea casarea hotărârii astfel

pronunțate.

rejudecării, instanța va verifica și celelalte critici dezvoltate în recursul

părților și încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., inclusiv analiza lanțului transmisiunilor succesive ale bunului în

litigiu, de la primul proprietar până la cel care pretinde dreptul.

Nu este suficientă

analiza făcută de instanțe vizând modalitatea în care terenul a ajuns în

proprietatea primului deținător al bunului, parohia în anul 1994 și mai apoi în

2006 în proprietatea reclamanților, fără a se verifica toate transmisiunile

operate în această perioadă și modalitatea în care bunul litigios a ajuns în

patrimoniul reclamantei, precum și analiza evidențelor de CF privind bunul

litigios în aceeași perioadă pentru că nu se poate face abstracție de validitatea

trasmisiunii unui bun imobil fără verificarea mențiunilor corespunzătoare din

evidențele de publicitate imobiliară.

Pentru cele arătate,

în raport de dispozițiile art. 312 alin. (2) C. proc. civ., se va admite

recursul declarat de pârâți, se vor casa ambele hotărâri, urmând a se trimite

cauza spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâții B.F., B.I., P.Ș.M. și P.A.E. împotriva deciziei nr. 74/ A

din 25 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia

recurată și sentința civilă nr. 419 din 5 octombrie 2009 a Tribunalului Arad, secția

civilă, și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 iunie 2011.