ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5575/2011

Deliberând, asupra cauzei de față constată: Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 26 septembrie 2007 pe rolul Judecătoriei Arad, reclamanta SC G.C. SRL în contradictoriu cu pârâții B.F., B.I., P.Ș.M. și P.A.E. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța: - să se constate că pârâții B.F. și B.I. nu au dobândit, nici o dată, dreptul de proprietate asupra terenului intravilan înscris în CF Arad, (transcris în CF Arad) în suprafață de 8.992 mp, prin uzucapiunea de 30 de ani reglementată de art. 1890 C. civ. - să se constate nulitatea contractului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâții B.F. și B.I., pe de o parte și pârâții P.Ș.M. și P.A.E., pe de altă parte, având ca obiect terenul sus menționat, întrucât acest teren nu a aparținut niciodată vânzătorilor și să se dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii acestui contract.

- radierea dreptului de proprietate atât al pârâților B.F. și B.I. de sub B 1-2, cât și al pârâților P.Ș.M. și P.A.E. de sub B 3-4, restabilirea situației anterioare de CF. - să fie obligați pârâții a-i lăsa în deplină proprietate și posesie acest teren, care este proprietatea tabulară a societății reclamante în CF nedefinitivă. Pe parcursul judecății, la data de 20 noiembrie 2007, reclamanta a precizat întinderea suprafeței de teren revendicat ca fiind de 4.350 mp și valoarea acestuia de 528.307,5 lei iar instanța, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad. În motivarea acțiunii, întemeiate în drept pe prevederile art. 36 pct. 3 și 4 din Legea nr. 7/1996, reclamanta a arătat că terenul intravilan înscris în CF Arad, în suprafață de 8.992 mp a fost proprietatea numiților S.M.

și S.A., în prezent decedați, că potrivit cadastrului, terenul în litigiu face parte dintr-o parcela vastă, având număr topografic nou unificat 1569/1/2, în prezent dezmembrată, că în perioada regimului comunist, terenul în discuție a fost cooperativizat de la numiții S.M. și Alexandrina, fiind trecut în proprietatea statului, fără ca preluarea să fie operată în CF Arad. Ulterior, fiind vorba de un teren cooperativizat și aflat la dispoziția Comisiei Locale de Fond Funciar Arad, întreaga parcelă cu nr. top cadastral (care include și terenul din CF Arad) a făcut obiectul reconstituirii în natură a dreptului de proprietate în favoarea mai multor persoane, între care și P.O. Grădiște. Acesteia, în baza a două titluri de proprietate emise în temeiul Legii nr. 1/2000, i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 100.000 mp din parcele cu nr. top cadastral 1569/1/2 care includea parțial și terenul în litigiu din CF vechi Arad.

În baza celor două titluri de proprietate P.O. Grădiște și-a înscris dreptul de proprietate dobândit cu titlu de reconstituire în CF nedefinitivă Arad, (50.000 mp) și respectiv CF Arad, (50.000 mp). Dintr-o omisiune, însă vechea CF Arad nu a fost niciodată sistată, și pentru același teren au continuat să funcționeze în paralel, atât CF veche Arad, cât și CF nedefinitive deschise în baza Legii nr. 18/1991 (în care proprietară tabulară apărea P.O. Grădiște), fapt ce a creat situația paradoxală în care se afla în prezent. După înscrierea în CF a dreptului de proprietate dobândit de P.O. Grădiște în baza Legii nr. 18/1991, terenurile din CF nedefinitivă Arad și CF nedefinitivă Arad au făcut obiectul unor dezmembrări și înstrăinări succesive, ultima subdobânditoare fiind societatea reclamantă SC G.C.

SRL. S-a mai arătat că la momentul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea Parohiei Grădiștea, imobilele înscrise în CF nedefinitive erau terenuri arabile și că ulterior acestea au fost dezmembrate și înstrăinate, subdobânditorii acestora făcând demersurile necesare pentru transformarea lor în terenuri construibile, astfel că, în prezent terenurile proprietatea reclamantei sunt descrise ca terenuri de construit în intravilan. Referitor la rectificarea de CF, societatea reclamantă a arătat că nu a fost parte în Dosarul nr. 5874/2006 al Judecătoriei Arad privind constatarea uzucapiunii, astfel că, sentința civilă nr. 3040 din 6 iunie 2006 pronunțată în acest dosar reprezintă pentru ei un simplu fapt juridic, susceptibil de proba contrară.

Or, pârâții B. nu au dovedit că ar întruni condițiile uzucapiunii extratabulare reglementate de art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938, situație în care dreptul lor de proprietate asupra terenului înscris în CF Arad nu există. Cu privire la nulitatea contractului de vânzare - cumpărare, dat fiind că pârâții B. nu au uzucapat niciodată imobilul din CF Arad, contractul de vânzare - cumpărare încheiat de aceștia cu pârâții P. este lovit de nulitate absolută, întrucât lipsește una din condițiile esențiale de valabilitate privitoare la obiectul contractului - aceea că obiectul material al vânzării să aparțină vânzătorului. Prin întâmpinare pârâții P. au arătat cu privire la capătul de cerere referitor la inexistența dreptului de proprietate al pârâților B.F.

și B.I. că acesta este inadmisibil, în raport de dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., partea având la dispoziție acțiunea în realizarea dreptului, respectiv acțiunea în revendicare. Cu privire la cererea de constatare a nulității contractului de vânzare cumpărare încheiat între ei și pârâții B., au arătat că susținerea potrivit căreia pârâții vânzători nu ar fi avut dreptul de proprietate asupra bunului vândut nu reprezintă o cauză de nulitate absolută a contractului și că reclamanții aveau la dispoziție doar acțiunea în revendicare, nu și acțiunea în constatarea nulității contractului. Referitor la cererea de rectificare CF, în sensul radierii dreptului lor de proprietate, au arătat că urmare acțiunii în rectificare întemeiată pe dispozițiile art. 36 pct. 3 și 4 din Legea nr. 7/1996, aceasta nu poate fi îndreptată împotriva terților, subdobânditori de bună - credință, cu titlu oneros.

Având în vedere că, în ceea ce îi privește sunt îndeplinite condițiile de existență a bunei-credințe, astfel cum sunt ele precizate în alin. (2) al art. 34 din Legea 7/1996, au solicitat să se constate că nu sunt în situația de a se compara titlul lor cu cel al reclamantei, în scopul de a se stabili care este preferabil. Au mai arătat că reclamanta nu se poate opune înscrierii din CF nedefinitivă, în condițiile în care ei au un drept înscris în CF definitivă și cum imobilul în litigiu care nu a trecut niciodată în proprietatea C.A.P., nu sunt îndeplinite condițiile art. 17 din Decretul 115/1938 pentru transmiterea acestui drept, și deci acesta nu face obiectul dispozițiilor legale în materia fondului funciar.

La rândul lor, pârâții B. au arătat că în mod greșit s-a criticat valabilitatea titlului lor de proprietate deoarece hotărârea pronunțată în uzucapiunea de 30 de ani a rămas irevocabilă iar posesia imobilului a început din anul 1946. În ceea ce privește cererea de constatare a nulității contractului de vânzare cumpărare încheiat de ei cu pârâții P. au arătat că nu există nici o cauză de nulitate a acestui contract. Prin precizarea acțiunii depusă la termenul de judecată din 20 noiembrie 2007 reclamanta a solicitat rectificarea CF Arad, în privința suprafeței de 4.350 m.p. care se suprapune cu cărțile funciare nedefinitive Arad, în care este proprietară tabulară.

După înregistrarea cauzei la Tribunalul Arad, în răspunsul la întâmpinare, reclamanta a invocat cea de a doua ipoteză prevăzută de textul legal, și anume că, titlul în baza căruia pârâții B. și-au înscris în CF Arad, dreptul de proprietate, respectiv sentința civilă cu nr. 3040 din 06 iunie 2006 a Judecătoriei Arad care constată uzucapiunea nu este valabil, întrucât pârâții nu întruneau condițiile prescrise de art. 28 din Decretul-lege 115/1938 pentru a uzucapa terenul în litigiu. Referitor la apărările privind rectificarea cărții funciare, reclamanta a arătat că dispozițiile art. 34 și 37 alin. (1) din Decretul Lege 115/1938 nu fac nici o distincție între cazurile în care rectificarea de CF îl vizează pe dobânditorul inițial sau pe subdobânditorul cu titlu oneros al imobilului.

Nefiind vorba despre o înscriere provizorie, ci de o intabulare propriu-zisă, înscrierea unui drept real într-o CF nedefinitivă se bucură de opozabilitatea erga omnes prevăzută de art. 30 din Legea nr. 7/1996 republicată. De altfel, art. 30 din lege, care consacră efectul de opozabilitate al înscrierilor în cartea funciară nu face nici o distincție între cărțile funciare vechi și cele nedefinitive deschise în baza acestei legi iar Legea nr. 7/1996 nu conține nici o dispoziție în sensul că înscrierile în cărți funciare nedefinitive nu ar fi opozabile terților. Prin sentința civilă nr. 419 din 5 octombrie 2009, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea precizată de reclamantă și în consecință: - au fost obligați pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie terenul intravilan în suprafață de 4.537 mp, înscris inițial în CF Arad și transcris în CF Arad.

- s-au respins capetele de cerere cu privire la constatarea că pârâții B.F. și B.I. nu au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 4.537 mp înscris în CF Arad, transcris în CF Arad. - s-a constatat nulitatea absolută în parte a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâți, având ca obiect suprafața de 4537 mp teren intravilan, înscris în CF Arad și repunerea părților în situația anterioară; - s-a rectificat CF Arad, în sensul radierii dreptului de proprietate în suprafață de 4.537 mp, al pârâților B. de sub B 1-2 și a pârâților P. de sub B 3-4, precum și restabilirea situației anterioare de CF. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut cu privire la terenul în litigiu că acesta este intravilan, înscris în CF Arad în suprafață de 8.992 mp și a fost proprietatea numiților S.M.

și S.A. în prezent decedați. Acesta a format obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat la data de 11 iunie 1971, sub nr. 6648/1971, în baza căruia dreptul de proprietate a fost dobândit de T.P. și soția T.M. În baza sentinței civile nr. 3040/2006 pronunțată de Judecătoria Arad, în Dosarul civil nr. 5874/2006, imobilul a fost transcris în CF Arad, în proprietatea pârâților B. În prezent, imobilul intravilan, situat în Arad str. V., înscris sub AI-1, în CF Arad, în suprafață de 8.992 mp, formează proprietatea tabulară a lui P.S.M. (B. 3) căsătorit cu P.A.E. (B. 4). Imobilul care a generat acest litigiu, aflat în folosința reclamantei, identificat, este delimitat pe planul de situație din anexa B. 1 prin conturul marcat de punctele A-B-C-D-E-F-G-H-K-I-J-L-A, și ocupa suprafața de 9.089 mp.

Din această suprafață împrejmuită, parcelele de teren delimitate prin punctele D-E-I-J-D și F-G-H-K-F în suprafață totală de 5.015 mp sunt amplasate conform planului cadastral în tarlaua 161, iar parcela delimitată prin punctele C-D-J-L-C, este amplasată pe terenul neproductiv, terenul delimitat prin punctele E-F-K-I-E în suprafață de 41 m.p. este aferent drumului de exploatare. Terenul arabil definit sub, în suprafață de 5,00 ha, a format obiectul Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate asupra acestui teren fiind dobândit prin reconstituire de P.O. Grădiște și înscris în titlul de proprietate din 16 decembrie 1994. Această parcelă de teren a fost intabulată în favoarea P.O. Grădiște în CF nedefinitivă Arad.

Terenul arabil în suprafață de 5,00 ha proprietatea lui B.B. și soția R., a fost parcelat, astfel: cu 8333 mp. În baza contractului de vânzare-cumpărare din 2006 SC UTA SA a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top. x în baza actului adițional la actul constitutiv al societății nr. 53/2006, s-a realizat transferul dreptului de proprietatea în favoarea SC D.I.U.T.A. SRL, iar în baza contractului de vânzare - cumpărare din 2006 dreptul de proprietate asupra acestui imobil a fost dobândit de SC G.C. SRL. Imobilul se transcrie în CF nedefinitivă Arad, în vederea unificării și parcelării, iar coala de CF nedefinitivă Arad a fost sistată (Încheierea nr. 147747 din 11 mai 2006). Ca urmare a identificărilor efectuate la fața locului, s-a constatat de către expert faptul că suprafața de teren intravilan de 5.015 m.p.

proprietatea reclamantei amplasată pe parcela cu nr. top. x precum și parcelele de teren în suprafață de 1.417 mp, aferent imobilului și 41 mp aferentă drumului de exploatare, se suprapun peste imobilul ce formează proprietatea tabulară a pârâților P.S.M. și soția A.E., înscris în CF Arad. Imobilul cu nr. top. x în suprafață de 5,00 ha, a fost intabulat în baza încheierii nr. 3782 din 18 martie 2002, la aceea dată imobilul cu nr. top. x a fost înscris în CF Arad, în favoarea lui T.P. (B. 18) și soția T.M. (B. 19), iar la data deschiderii colilor CF nedefinitive Arad, proprietarii tabulari erau aceeași. Acest imobil a format obiectul litigiului în cauza civilă cu nr. 5874/2006 a Judecătoriei Arad, precum și obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat în anul 2006, în baza căruia pârâții au dobândit dreptul de proprietate.

Cu ocazia aplicării Legii nr. 18/1991 nu s-a procedat la identificarea și parcelarea terenului definit, în funcție de folosința la aceea dată, terenului din această zonă i s-a atribuit nr. cadastral. Din concluziile raportului de expertiză și răspunsul la obiecțiunile formulate de părți, rezultă că imobilul înscris în CF proprietatea pârâților P. se suprapune parțial peste imobilele ce formează proprietatea reclamantei. Astfel, terenul în suprafață totală, care face obiectul suprapunerii este de 4.537 mp și cuprinde imobilele cu nr. top. x cu o suprafață suprapusă de 2.906 mp, în nr. top. y, cu o suprafață suprapusă în întindere de 1.556 mp și nr. z în suprafață de 75 mp. Imobilul a fost parțial împrejmuit (A-B-C-L-A) pe suprafața de 2.616 mp., diferența de teren în suprafață de 6.476 mp a fost evidențiată pe planul cadastral agricol în tarlaua 161 arabil.

Expertul a concluzionat că suprapunerea parțială a terenului ce formează proprietatea reclamantei peste terenul ce formează proprietatea tabulară a pârâților P. a fost cauzată de faptul că terenul arabil s-a aflat în folosința la data de 01 ianuarie 1990 și a format obiectul Legii 18/1991, însă cu ocazia aplicării acestei legi nu s-a procedat la identificarea și parcelarea terenului definitiv în funcție de folosință la aceea dată a terenului din această zonă, i s-a atribuit nr. cadastral, iar documentația care a stat la baza deschiderii colilor de CF nedefinitive în care sunt incluse terenurile ce formează proprietatea reclamantei, corespunde normelor tehnice care trebuia să le îndeplinească asemenea documentație.

În ce privește primul capăt de cerere, referitor la constatarea că pârâții B. nu au dobândit niciodată dreptul de proprietate asupra terenului înscris în CF Arad, transcris în CF Arad s-a reținut că nu este fondată, având în vedere că pârâții au dobândit dreptul de proprietate printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Chiar dacă această cerere este justificată de interesul reclamantei de a face dovada contrară sentinței civile nr. 3040 din 6 iunie 2006 a Judecătoriei Arad care nu-i este opozabilă, deoarece ca și act jurisdicțional își produce efectele substanțiale numai între părți, ca o premisă a cererii de rectificare a CF întemeiată pe dispozițiile art. 34 alin. (1) din Legea 7/1996, dovada contrară se poate realiza pe calea revendicării imobilului care de fapt reprezintă cel de al doilea petit.

Referitor la cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți și repunerea pârâților în situația anterioară, instanța a reținut că motivul de nulitate-frauda la dreptul de proprietate al reclamantei de către pârâții B. cu complicitatea pârâților P., în sensul dispozițiilor art. 966 C. civ. invocat de reclamantă, nu poate fi calificat ca și o cauză de nulitate absolută. Susținerile reclamantei că terenul ce face obiectul vânzării nu a aparținut vânzătorului pune în discuție vânzarea bunului altuia, însă uzând de acțiunea în revendicare reclamanta este grevată de efectele actului. Cererea de rectificare CF Arad, întemeiată pe dispozițiile art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 este nefondată în contextul în care pentru considerentele arătate s-a respins capetele de cerere privind inexistența dreptului de proprietate.

Cel de al doilea petit principal s-a constatat că este întemeiat. Revendicarea suprafeței de 4.537 mp în litigiu implică compararea celor două titluri de proprietate cel al reclamantei și cel al pârâților, instanța fiind obligată să cerceteze și să pronunțe hotărârea în favoarea acelei părți care a dobândit bunul de la autorul al cărui drept este mai preferabil. Pârâții B. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului care se suprapune, în baza sentinței civile nr. 3040 din 6 iunie 2006, cu titlu de uzucapiune. Temeiul de drept care a stat la baza admiterii acțiunii este greșit, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 cât și dispozițiile art. 69 alin. (2) din Legea nr. 7/1996.

Pârâții nu au făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor uzucapiunii, decesul proprietarului tabular de peste 20 de ani și posesia utilă exercitată asupra terenului. În acest sens, din depozițiile martorilor au rezultat împrejurări de fapt care duc la concluzia că în raport cu aceste dispoziții legale, acțiunea reclamanților - pârâți ar fi trebuit respinsă, deoarece nu au exercitat o posesie asupra terenului prin prescripție achizitivă de 30 de ani și nici timp de 20 de ani de la decesul proprietarului tabular. Pe de altă parte, acțiunea în constatarea uzucapiunii, s-a soluționat în contradictoriu cu pârâții S.M. și A. care nu avea capacitate de folosință și capacitate procesuală de exercițiu fiind decedați.

Suprafața de teren revendicată de reclamantă a fost ocupată și parțial împrejmuită de către pârâții P. în anul 2007, anterior terenul aflându-se în proprietatea reclamantei. De altfel, terenul nu putea face obiectul acțiunii în constatarea uzucapiunii câtă vreme, astfel cum rezultă din expertiza topografică efectuată a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, fiind emis titlu de proprietate nr. 1457/1994 în favoarea Parohiei Ortodoxe Grădiște, context în care sunt aplicabile dispozițiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 care prevăd că pentru înscrierea imobilelor dobândite în temeiul legilor funciare se va deschide o nouă carte funciară potrivit legii.

De asemenea art. 31 alin. (3) din Ordinul A.N.C.P.I. nr. 633/2006 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, prevede că asupra imobilelor care fac obiectul Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 1/2000, nu se vor mai face nici un fel de mențiune în cărțile funciare, dacă aceste cărți nu au fost actualizate după adoptarea acestor legi. Prin adoptarea acestui text legal se evită situația de suprapunere a celor două sisteme de evidență imobiliară. Din acest punct de vedere în mod corect astfel cum a constatat și expertul, terenul în litigiu dobândit de P.O. Grădiște, dobândit în temeiul Legii nr. 18/1991 s-a înscris în mod obligatoriu într-o nouă carte funciară deschisă conform Legii nr. 7/1996.

Este evident că în raport cu dispozițiile legale analizate dobândirea dreptului de proprietate de către pârâții B. și înscrierea acestui drept în CF Arad deschisă sub regimul Decretului-lege nr. 115/1938 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Ordinul A.N.C.P.I. nr. 633 /2006. În ce privește titlul de proprietate dobândit de P.O. Grădiște prin reconstituirea dreptului de proprietate s-a observat că este anterior (1994) celui dobândit de pârâții B. prin sentința civilă nr. 3040 din 6 iunie 2006 și pârâții P., și nu a fost contestat în instanță pe calea procedurii prevăzute de Legea nr. 18/1991. Apărarea pârâților că terenul nu a fost transcris în mod valabil în proprietatea Parohiei Ortodoxe Grădiște și că înscrierea dreptului de proprietate ale reclamantei în cărțile funciare nedefinitive nu este valabilă, nu a fost luată în considerare câtă vreme acest titlu nu a fost contestat în termenul special prevăzut de art. 53 din Legea 18/1991.

În consecință s-a constatat că reclamanta a dobândit terenul în litigiu cu respectarea dispozițiilor legale analizate,că titlu acesteia este preferabil pentru motivele de fapt și de drept dezvoltate în considerente, astfel că, în temeiul art. 480 C. civ. va admite acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții, în parte, în sensul că îi va obliga să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul intravilan în suprafață de 4.537 mp înscris în CF Arad și transcris în CF Arad. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, atât pârâții B.F. și B.I., cât și pârâții P.S. și P.A.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Pârâții B. au arătat că au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, cu titlu de uzucapiune, conform sentinței civile nr. 3040/2006 a Judecătoriei Arad, intrată în puterea lucrului judecat, drept de proprietate înscris în cartea funciara, astfel că, dreptul lor de proprietate nu poate fi contestat, iar contractul de vânzare-cumpărare încheiat de acești pârâți cu pârâții P.S. și P.A.E. întrunește toate condițiile de valabilitate, neexistând nici un motiv de nulitate a acestuia și prin urmare soluția primei instanțe este greșită.

La rândul lor, pârâții P. au arătat că soluția cuprinsă în dispozitiv nu este motivată, existând o contradicție între dispozitiv și considerente, fiind cazul respingerii capetelor de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, rectificarea CF și restabilirea situației anterioare de CF, iar în privința cererii de revendicare formulată de reclamantă, arată că prima instanța a dat greșit preferință titlului reclamantei, când a comparat titlurile de proprietate, ignorându-se prevederile art. 36 și 31 din Legea nr. 7/1996, acțiunea în rectificare, întemeiată pe dispozițiile art. 34 pct. 3 și 4 din Legea nr. 7/1996 neputând fi îndreptată împotriva terților subdobânditori de bună-credință, cu titlu oneros, fiind garantate atât existența, cât și valabilitatea drepturilor reale înscrise în CF. Aceeași pârâți au susținut că prima instanța a ignorat retroactivitatea efectelor uzucapiunii, care se produce de la data începerii posesiei, iar nu de la data pronunțării hotărârii judecătorești de uzucapiune și nici de la data împlinirii termenului de uzucapiune, precum și că reclamanta nu le poate opune înscrierea în CF nedefinitivă, în condițiile în care aceștia au un drept înscris în CF definitivă.

Prin decizia civilă nr. 74/ A din 25 martie 2010 Curtea de Apel Timișoara a respins apelurile declarate de pârâți ca nefondate. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că: Starea de fapt care a generat prezentul litigiu, stabilită cu claritate prin expertiza topografică efectuată în cauză, constă în împrejurarea că în privința suprafeței de teren aflată în litigiu, există o suprapunere de două drepturi de proprietate cu titulari diferiți, în sensul că unul și același amplasament este înscris în prezent în: - CF Arad, cărți funciare deschise în baza art. 58 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, unde proprietara tabulară este societatea reclamantei, cu titlu de cumpărare de la fostul proprietar tabular.

- CF Arad, carte funciară deschisă în baza Decretului-lege nr. 115/1938, unde proprietari tabulari sunt apelanții P., care au dobândit acest teren prin cumpărare de la apelanții B. dar niciuna dintre părțile litigante, nu au calitatea de succesor în drepturi al fostei proprietare tabulare a acestui teren din C.F. inițială Arad, astfel că orice investigație a primei instanțe pe aceasta linie ar fi fost lipsită de finalitate. In ceea ce îi privește pe apelanții-pârâți B., aceștia au dobândit proprietatea terenului litigios în baza unei sentințe de constatare a uzucapiunii pronunțată în temeiul art. 1890 C. civ. (sentința civilă cu nr. 3040/2006 a Judecătoriei Arad), fără ca între acești apelanți și fosta proprietară a imobilului (numita S.A.) să fi existat vreo legătură de rudenie, moștenire sau convenție de orice fel.

Dat fiind că niciuna din părți nu are calitatea de succesor al fostei proprietare tabulare a terenului din CF Arad, o a doua chestiune de fapt esențială pentru soluționarea prezentei acțiuni în revendicare este de a stabili proveniența titlurilor de proprietate exhibate de părți. Sub acest aspect, s-a apreciat că, autorii apelanților P. în ceea ce privește terenul litigios sunt apelanții B., care la rândul lor au dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren în baza sentinței de constatare a uzucapiunii cu nr. 3040/2006 data de Judecătoria Arad. În ceea ce o privește pe reclamantă, aceasta este ultima dintr-o serie întreaga de sub-dobânditori cu titlu oneros și de bună-credință care a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren de la autoarea inițială - P.O.

Gradiște (fosta proprietara tabulară în CF nedefinitiv Arad). Rezultă, așadar, că autoarea reclamantei (Parohia Gradiște) este diferită și nu are absolut nicio legătură cu autorii apelanților P. și B., la fel cum niciunul dintre proprietarii tabulari actuali sau autorii lor nu au vreo legătură cu fosta proprietara tabulară a acestui teren din CF Arad, numită S.A.

În consecință, dat fiind ca titlurile reclamantei de proprietate provin de la autori diferiți și că, pe de alta parte, atât reclamanta cât si apelanții P. se află în postura unor subdobânditori cu titlu oneros și de bună-credință care au dobândit imobilul de la un proprietar tabular, este evident că prima instanța a procedat corect, soluționând cererea de revendicare prin aplicarea regulii I de comparare a titlurilor (aplicabilă în situația în care titlurile parților provin de la autori diferiți), regulă în raport de care instanța este ținută a da preferința părții care a dobândit bunul de la autorul al cărui drept este mai preferabil.

Prima și principala apărare formulată de apelanți a fost aceea că, fiind vorba de o hotărâre judecătorească irevocabilă, sentința civilă cu nr. 3040/2006 a Judecătoriei Arad care constată ca apelanții B. ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra terenului litigios prin uzucapiune nu ar mai putea fi examinată sub aspectul legalității sau temeiniciei în prezenta cauza. Sub aspect juridic această teză contravine dispozițiilor art. 1201 C. civ. care reglementează instituția puterii lucrului judecat. Aceasta deoarece, atâta timp cât sediul materiei puterii lucrului judecat îl constituie dispozițiile art. 1201 C. civ., pentru a se reține incidența acestei excepții se cer a fi întrunite cumulativ cele trei condiții prevăzute de textul legal, și anume tripla identitate de părți, obiect si cauza.

În ceea ce îi privește pe terți, care nu au fost parte la pronunțarea hotărârii, hotărârea astfel pronunțată constituie un simplu fapt juridic (res aliena), care generează o prezumție relativă de adevăr, susceptibilă de a fi răsturnată prin proba contrară. Dacă reclamantei nu i s-ar permite să formuleze apărări împotriva titlului de proprietate invocat de apelanții B. (deși nu a fost parte în procesul soluționat prin această sentință de constatare a uzucapiunii), o atare soluție ar constitui o încălcare a principiilor ce decurg din art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, reclamanta fiind privată de un drept efectiv la apărare fața de starea de fapt reținută prin aceasta sentință, de un acces real la justiție și dreptul la un proces echitabil.

În considerarea celor de mai sus, s-a stabilit că sentința civilă cu nr. 3040/2006 a Judecătoriei Arad, obținută de apelanții B. în urma unui proces de constatare a uzucapiunii este în mod vădit netemeinică și nelegală. Netemeinică, pentru motivul ca a fost pronunțată în considerarea unei stări de fapt nereale, apelanții neexercitând niciodată o posesie utilă asupra terenului litigios până la data pronunțării acestei sentințe (sens în care există atât expertiza contabila, cât și depozițiile martorilor, care toate demonstrează că până la emiterea titlului de proprietate în favoarea P.O. Gradiște acest teren s-a aflat în posesia C.A.P.

din zonă, și nicidecum a apelanților); Nelegală, pentru motivul ca acțiunea apelanților B. a fost soluționată cu nesocotirea dispozițiilor art. 69 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 (în sensul că a fost greșit soluționată în baza art. 1890 C. civ., deși posesia invocată de apelanți începuse sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938), iar sentința a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană decedată, care nu avea capacitatea de folosință a drepturilor procesuale. Prin comparație, în ceea ce privește titlul de proprietate al autoarei reclamantei, Parohia Gradiște, respectiv titlul de proprietate cu nr. 1457/1994 emis în baza Legii nr. 18/1991 este emis în condiții de deplină legalitate, iar prezumția de legalitate a acestui titlu nu a fost răsturnată prin niciun argument sau mijloc pertinent de probă.

Sub acest aspect, s-a constatat că singurul argument invocat de apelanți în susținerea nelegalității acestui titlu a constat în aceea că terenul în litigiu nu ar fi avut regim de extravilan și că, astfel, nu ar fi putut face în mod legal obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. Nici acest argument nu subzistă, însă, câtă vreme atât titlul de proprietate din 1994 emis în favoarea P.O. Gradiște cât și din adeverința din 2002 emisa de Consiliul Local al Municipiului Arad, certifică faptul că până în anul 1997 acest teren a avut regim urbanistic de extravilan, astfel ca în mod legal a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.

Cât privește mențiunile din CF Arad potrivit cu care terenul ar fi fost situat în intravilan, s-a mai constatat că mențiunile referitoare la regimul urbanistic al imobilelor nu intră sub incidența principiului forței probante a înscrierilor în cartea funciară, acestea fiind considerate certe numai în privința drepturilor reale, nu și în privința celorlalte mențiuni referitoare la descrierea imobilului, care au un caracter pur orientativ. Cu privire la critica privind compararea cărților funciare s-a reținut că dincolo de faptul că regula I de comparare a titlurilor incidente în prezenta cauză nu prevede drept criteriu de comparare vechimea cărților funciare în care sunt înscrise titlurile părților s-a considerat că nu există nicio prevedere legală care să dea preferința cărții funciare în care este înscris titlul apelanților, pentru simplul și singurul motiv că este mai veche.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât apelanții nu sunt succesorii în drepturi ai fostului proprietar tabular din cartea funciară de tip vechi, în care și-au înscris dreptul de proprietate. Este vorba de dispozițiile tranzitorii obligatorii ale art. 58 din Legea nr. 7/1996, care în alin. (1) prevăd într-adevăr principiul general că „în regiunile de carte funciară supuse Decretului-lege nr. 115/1938 (…) înscrierile privitoare la imobile cuprinse în cărțile funciare sau, după caz, în cărțile de publicitate funciară continuă sa fie făcute în aceste cărți, cu respectarea și în condițiile dispozițiilor prezentei legi.” Cu toate acestea, alin. (3) al aceluiași articol 58 reglementează câteva situații de excepție în care, prin derogare de la principiul general prevăzut de alin. (1), înscrierile nu mai continuă să se facă în cărțile funciare deschise în baza Decretului-lege nr. 115/1938, ci în cărți funciare noi deschise în baza Legii nr. 7/1996.

Potrivit dispozițiilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 „în cazul înscrierii unei construcții, a dezmembrării sau alipirii unui corp funciar înscris într-o carte funciară întocmită în baza Decretului-lege nr. 115/1938, precum și pentru înscrierea imobilelor dobândite în temeiul legilor funciare (cum este cazul din speța, dat fiind ca suprafața in litigiu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991), pentru imobilul desprins se va deschide o noua carte funciară, potrivit prevederilor prezentei legi.” Mai mult, în completarea dispozițiilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, art. 31 alin. (3) din Ordinul A.N.C.P.I.

cu nr. 633/2006 prevede în mod expres și imperativ că „Asupra imobilelor înscrise în cărțile funciare deschise în baza Decretului-lege nr. 115/1938 și care actualmente fac obiectul Legii nr. 18/1991, republicată, cu completările și modificările anterioare, respectiv al Legii nr. 1/2000 și ale Legii nr. 169/1997 nu se vor mai face niciun fel de mențiuni dacă aceste cărți nu au fost actualizate după adoptarea acestor legi”, această interdicție de efectuare a oricăror operațiuni în cartea funciară veche a terenului fiind în vigoare și incidentă la data înscrierii dreptului de proprietate al apelanților P. Rezultă, așadar, că și din perspectiva legalității înscrierilor titlurilor de proprietate supuse comparării, înscrierea dreptului de proprietate al P.O.

Gradiște și a drepturilor tuturor subdobânditorilor subsecvenți (între care și reclamanta) s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, în vreme ce înscrierea dreptului apelanților s-a făcut cu încălcarea acestei prevederi legale și a interdicției corelative prevăzute de art. 31 alin. (3) din Ordinul A.N.C.I. nr. 633/2006. Cât privește motivul de apel vizând pretinsa contradicție între considerentele și dispozitivul sentinței civile apelate, s-a stabilit că acest motiv de apel nu este întemeiat. Astfel, deși dispozitivul sentinței civile atacate are conținutul mai sus reprodus, totuși în considerentele acestei hotărâri apelate, rezultă în mod clar că prima instanță a înțeles să respingă subsidiarul acțiunii reclamantei, vizând capetele de cerere referitoare la: 1). constatarea că pârâți B.F.

și I. nu au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 4.537 mp. înscris în C.F. Arad, transcris în C.F. Arad; 2). constatarea nulității absolute, parțiale a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între părți, având ca obiect suprafața de 4.537 m.p. intravilan, înscris în C.F. Arad, și repunerea părților în situația anterioară; 3). rectificarea de C.F. Arad în sensul radierii dreptului de proprietate în suprafață de 4.537 mp al pârâților B. de sub B. 1-2 și al pârâților P., de sub B 3-4, precum și restabilirea situației anterioare de carte funciară. Prin urmare, în dispozitivul sentinței civile atacate s-a strecurat o simplă eroare materială de tehnoredactare, conform art. 281 C. proc.

civ., pe care instanța de apel a îndreptat-o prin decizia recurată. S-a stabilit că nu există, în mod real nici o contradicție între considerentele și dispozitivul sentinței civile atacate, câtă vreme considerentele se află în deplin acord faptic și juridic cu minuta sentinței iar dispozitivul cuprinde o simplă eroare materială de tehnoredactare în sensul că, în loc de „constatarea“ s-a scris „constată”, iar în loc de „rectificarea” s-a scris - din greșeală - „rectifică”). Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții B.F., B.I., P.Ș.M. și P.A.E. prin care au solicitat în principal casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond și în subsidiar modificarea deciziei în sensul admiterii apelului declarat de pârâți și modificarea sentinței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În susținerea primului motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții au arătat că în mod greșit instanța de apel a apreciat că nu este o contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii pronunțate de prima instanță ci o eroare materială care se poate îndrepta conform dispozițiilor art. 291 C. proc. civ. Astfel, deși în considerente întreaga argumentație a instanței este în sensul respingerii capetelor de cerere cu privire la constatarea nulității contractului de vânzare cumpărarea încheiat de pârâți și la rectificarea de CF, prin dispozitivul hotărârii soluția este de admitere a acestora. Prin al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. recurenții au susținut că instanța de fond procedând la compararea titlurilor de proprietate deținute de părți a făcut grave erori în aplicarea criteriilor de preferință. Se arată că deși pârâții sunt proprietarii imobilului în litigiu prin uzucapiunea de 30 de ani, instanța a cenzurat sentința civilă nr. 3040/2006 a Judecătoriei Arad deși aceasta era o hotărâre irevocabilă. Procedând în aceste fel, încălcând puterea lucrului judecat instanța de apel și-a depășit astfel competența pe care o avea. Cu privire la ultimul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au arătat următoarele: a. Hotărârea a fost pronunțată cu ignorarea dispozițiilor art. 31 și 34 din Legea nr. 7/1996, procedând în mod greșit la compararea titlurilor de proprietate.

La data încheierii contractului de vânzare cumpărare în CF nu era notată nicio acțiune care să conteste înscrierea dreptului și cum pârâții dobândiseră dreptul de proprietate prin hotărârea judecătorească și se aflau în posesia imobilului. Recurenții au avut convingerea existenței dreptului înscris și că buna lor credință nu a fost combătută. b. A fost ignorată retroactivitatea efectelor uzucapiunii. În mod greșit s-a reținut că titlul deținut de P.O. Grădiște, antecesoarea reclamantei este anterior celui deținut de pârâți. În realitate, dreptul recurenților de proprietate este mult anterior celui deținut de reclamantă deoarece pârâții B. au avut posesia din anul 1964 iar antecesorii lor, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 3040/2006 a Judecătoriei Arad, au avut posesia încă din anul 1946. c. Greșita aplicare a normelor cuprinse în Ordinul nr. 633/2006.

Acest act normativ a intrat în vigoare la data de 29 decembrie 2006 or, dreptul de proprietate al recurenților, dobândit prin uzucapiune a fost înscris în 2006 prin încheierea de CF. La data înscrierii dreptului lor de proprietate încă era în vigoare Regulamentul de Organizare și Funcționare a Birourilor de CF al judecătoriilor aprobat prin Ordinul M.J. nr. 2371/C/1997 care prevedea la art. 129 că în localitățile cu regim de CF continuă să fie aplicabile dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938. S-a mai susținut că, în perioada în care CF erau nedefinitive, respectiv 29 mai 2001 și 18 martie 2002 era în vigoare Ordinul M.J. nr. 1330/C/1999, astfel că înscrierea dreptului Parohiei s-a făcut cu încălcarea art. 3 alin. (2) din acest ordin, deoarece nu se încadra în situațiile prevăzute de text pentru deschiderea de CF. d. În procedura de comparare a titlurilor nu s-a verificat dacă acestea provin sau nu de la adevăratul proprietar.

Reclamanta nu poate opune un drept înscris în CF nedefinitivă în condițiile în care dreptul recurenților pârâți este înscris în CF definitivă, deci opozabilă tuturor. Imobilul în litigiu nu a trecut niciodată în proprietatea C.A.P., astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 și nu a făcut obiectul dispozițiilor în materia fondului funciar. În mod greșit s-a dedus că până în anul 1997 terenul în litigiu ar fi avut regim extravilan, în realitate neexistând un element care să îndreptățească o astfel de considerație. e. Instanța a omis faptul că cererea în revendicare a reclamantei nu viza întreaga suprafață din CF Arad, ci doar 57 mp din totalul de 8.992 mp.

În susținerea acestei critici s-a arătat că întreaga suprafață de teren reprezintă o singură parcelă cadastrală, care nu poate avea decât un singur regim, atât în ceea ce privește destinația cât și înscrierea de CF. Nu se poate ca suprafața de 4.455 mp care nu face obiectul cererii reclamantei să aibă regim intravilan iar suprafața de 4.537 mp revendicată, să aibă regim extravilan și deci nu mai putea fi înscrisă în CF definitivă ci doar în cea nedefinitivă. Înalta Curte, analizând motivele de recurs formulate de pârâți constată următoarele: 1. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Potrivit acestei norme legale, hotărârea instanței de apel va fi casată dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se raportează întotdeauna la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., ipostazele în care se poate ajunge la o nemotivare în sensul acestui articol care să atragă nelegalitatea hotărârii sunt printre altele existența unei contradicții între considerentele hotărârii din care rezultă netemeinicia acțiunii și dispozitiv care susține soluția opusă, de admitere a acțiunii, relativ la aspectul analizat. Art. 261 pct. 5 C. proc. civ. reglementează obligația de a arăta, în considerentele hotărârii, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. În aplicarea acestor dispoziții legale, instanța este obligată să motiveze soluția pronunțată sub aspectul fiecărui capăt de cerere.

Recurenții au susținut prin motivele de apel și apoi prin motivele de recurs faptul că, în ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat rectificarea de CF în sensul radierii dreptului lor de proprietate pe de o parte și celelalte cereri subsidiare acestuia, respectiv constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâți și repunerea părților în situația anterioară de CF, pe de altă parte, apar contradicții între considerentele și dispozitivul hotărârii de fond. S-a arătat că, în mod greșit această situație a fost calificată drept o eroare materială, în sensul art. 281 C. proc. civ. și nu o motivare contradictorie hotărârii, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Sintagma „eroare materială” este folosită de legiuitor spre a exprima acele erori ce s-au strecurat în hotărâre cu prilejul redactării și care nu afectează legalitatea și temeinicia acesteia. Pe calea procedurii reglementate de art. 281 C. proc. civ., nu pot fi remediate erorile de fond, acestea putând fi cenzurate și remediate doar prin intermediul căilor legale de atac. Pornind de la aceste chestiuni de principiu, instanța de fond referitor la cererile subsidiare, respectiv, constatarea nulității absolute a contractului încheiat între pârâții B. și P., reține faptul că nu constituie motiv de nulitate absolută fraudarea dreptului de proprietate al reclamantei de către pârâți, în sensul art. 966 C. civ., iar cu privire la cererea de rectificare a CF, faptul că aceasta este nefondată în contextul în care s-a respins cererea privind inexistența dreptului de proprietate.

În dispozitivul hotărârii însă, se consemnează soluția de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare și rectificarea de CF, în sensul, restabilirii situației anterioare a contractului. Această împrejurare nu reprezintă o eroare de redactare, ea constituie o eroare de fond care poate fi cenzurată doar prin intermediul căilor de atac. Or, în speță se constată că între considerentele și dispozitivul hotărârii de fond sunt contradicții care nu pot fi îndreptate pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ., acestea reprezentând erori de judecată care atrag incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Calificând critica invocată drept o eroare materială, în mod greșit instanța de apel a procedat la îndreptarea acesteia prin decizia recurată, chestiune care atrăgea nulitatea hotărârii și reluarea judecății de la actul de procedură întocmit în atare condițiuni.

Soluția astfel pronunțată a fost criticată pe considerentul menționat și în apelul declarat de pârâții B. și P., critică care în mod greșit a fost încadrată drept o eroare materială și îndreptată ca atare prin decizia recurată deși contradicțiile menționate sunt exclus a fi îndreptate prin intermediul art. 281 C. proc. civ. ele constituind erori de judecată care nu permit îndreptarea decât prin intermediul căilor de atac, prevăzute de lege și de care legal părțile au uzat. Calificând critica menționată drept o eroare materială, instanța de apel a încălcat dispoziția imperativă prevăzută de art. 261 C. proc. civ. cu referire la cerințele motivării unei hotărâri judecătorești și care atrăgeau în caz de neconformare nulitatea hotărârii, astfel cum s-a arătat, pentru primul motiv.

Constatând incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se va dispune în sensul casării deciziei și a sentinței și a reluării judecății de la actul de procedură întocmit în condițiile arătate. 2. Se vădește a fi fondată și critica întemeiată pe art. 304 pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia, constituie motiv de nelegalitate, încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe. În susținerea acestei critici recurenții au învederat că procedând la compararea titlurilor de proprietate deținute de părți instanța de apel a cenzutat dispozițiile unei hotărâri judecătorești - sentința nr. 3040/2006 a Judecătoriei Arad - definitivă și irevocabilă, care astfel a intrat sub puterea lucrului judecat exprimând astfel adevărul celor consemnate în cuprinsul său.

Analiza legalității și temeiniciei acestei hotărâri judecătorești, în condițiile menționate și în contextul în care nu fusese sesizată cu un control de legalitate prin intermediul căilor de atac, apare cu evidență ca fiind făcută cu depășirea competențelor sale. Nu este admisibil ca o hotărâre intrată sub puterea lucrului judecat să fie supusă cenzurii unui alt organ al statului, inclusiv a unei instanțe judecătorești decât în limitele prevăzute de lege și doar cu riscul înfrângerii principiului puterii lucrului judecat. În acest fel, se constată a fi întrunite și cerințele art. 304 pct. 3 C. proc. civ. cu consecința reținerii caracterului fondat al criticilor aduse hotărârii atacate sub acest aspect și care impune de asemenea casarea hotărârii astfel pronunțate.

3. Cu ocazia rejudecării, instanța va verifica și celelalte critici dezvoltate în recursul părților și încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., inclusiv analiza lanțului transmisiunilor succesive ale bunului în litigiu, de la primul proprietar până la cel care pretinde dreptul. Nu este suficientă analiza făcută de instanțe vizând modalitatea în care terenul a ajuns în proprietatea primului deținător al bunului, parohia în anul 1994 și mai apoi în 2006 în proprietatea reclamanților, fără a se verifica toate transmisiunile operate în această perioadă și modalitatea în care bunul litigios a ajuns în patrimoniul reclamantei, precum și analiza evidențelor de CF privind bunul litigios în aceeași perioadă pentru că nu se poate face abstracție de validitatea trasmisiunii unui bun imobil fără verificarea mențiunilor corespunzătoare din evidențele de publicitate imobiliară.

Pentru cele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (2) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâți, se vor casa ambele hotărâri, urmând a se trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții B.F., B.I., P.Ș.M. și P.A.E. împotriva deciziei nr. 74/ A din 25 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia recurată și sentința civilă nr. 419 din 5 octombrie 2009 a Tribunalului Arad, secția civilă, și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2011.