ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1139/2003

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11

august 2000, reclamanta SC C.C. SA Craiova a solicitat anularea actelor

constatatoare nr. 208 - 224 din 6 iunie 2000 și nr. 243 - 244 din 29 iunie

2000, încheiate de Biroul Vamal Craiova, a deciziei nr. 19 din 3 august 2000, a

Direcției Regionale Vamale Craiova și a deciziei nr. 2672 din 14 noiembrie

2000, a Direcției Generale a Vămilor, prin care a fost obligată la plata sumei

de 541.171.556 lei, reprezentând taxe vamale și T.V.A. și la 573.710.155 lei,

majorări de întârziere.

Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 674 din 8 decembrie 2000, a

admis acțiunea și a anulat actele contestate, reținând că reclamanta are

calitate de investitor și beneficiază de facilitățile prevăzute de art. 13 din

O.U.G. nr. 92/1997.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, a admis recursul declarat de Direcția Regională

Vamală Craiova, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, împotriva

acestei hotărâri, a casat sentința atacată și în fond, a răspins acțiunea,

reținând că bunurile care au format obiectul importurilor, nu au aparținut

acționarilor, ci SC C.C. Craiova, care a realizat în fapt o achiziție de

mijloace fixe, și nu o majorare a capitalului social, prin noi aporturi în

natură.

Împotriva acestei ultime hotărâri,

SC C.C. SA a formulat contestație în anulare, susținând în esență că instanța,

din eroare, s-a referit la facturile fiscale RC 98 – 320/19,10/1998 (USA) și

nr. 9810248/10,10,1998 (Ungaria), fără a le și observa, întrucât nu i-au fost

solicitate, trăgând concluzia greșită că la momentul majorării capitalului

social nu a făcut dovada proprietății bunurilor aduse ca aport.

Contestația în anulare este

nefondată.

Potrivit legii, contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile

limitativ arătate de art. 317 (lipsa procedurii, și necompetența instanței) și

art.318 C. proc. civ. (când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale și omiterea din eroare de a exercita vreunul dintre motivele de

casare). Ea tinde la anularea unei hotărâri definitive, nu pentru că judecata

nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că s-au săvârșit erori materiale în

legătură cu anumite forme procedurale.

Față de petitul cererii, critica formulată

de contestatoare nu poate fi încadrată în nici unul din textele invocate, care

se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale

judecării recursului, cum ar fi respingerea unui recurs, ca tardiv sau ca

insuficient timbrat, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost

depus în termen sau că a fost legal timbrat, pentru verificarea cărora nu este

necesară o reexaminare fondului sau o reaprecire a probelor.

Față de considerentele prezentate se

constată că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 318 C. proc. civ.,

astfe, încât contestația în anulare urmează să fie respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de SC C.C. SA Craiova, împotriva deciziei nr. 1024 din 15 martie

2002, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 martie 2003.