ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1116/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 1 noiembrie 2002, reclamanta R.I. a solicitat anularea hotărârii nr. 1509

din 22 aprilie 2002 prin care pârâta – Casa Județeană de Pensii Satu Mare-

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a refuzat să-i recunoască acesteia

calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de acest act normativ,

reclamanta motivând că la data de 1 mai 1941, când Ardealul de Nord se afla sub

jurisdicția statului unugar, iar tatăl său S.I. acționa în serviciul căilor

ferate maghiare M.A.V Satu Mare, lucrând la siguranța circulației trenurilor,

întreaga familie compusă din 5 persoane, respectiv părinții și cei 3 copii

minori, pentru care și reclamanta, a fost îmbarcată într-un tren de marfă și

strămutată, din motive etnice, în Ungaria la Regionala Nyiregyhasa-Karcag, unde

au locuit cu chirie în condiții sărăcăcioase și nu au avut voie să iasă din

curte până nu au învățat limba maghiară. Reclamanta a mai arătat că la data de

1 noiembrie 1944, după revenirea Ardealului de Nord sub jurisdicția statului român,

întreaga sa familie s-a înapoiat la Satu-Mare, tatăl său fiind reprimit la

CER-Secția Linii.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Satu

Mare a formulat întâmpinare prin care s-a opus la admiterea acțiunii, motivând

că după trecerea Ardealului de Nord sub jurisdicția statului ungur, tatăl

petentei, care până atunci a lucrat la CFR și-a continuat activitatea la căile

ferate maghiare - MAV Satu Mare, iar în luna mai 1941, acesta a fost mutat cu

serviciul la Nyirgyhaza astfel că nu se poate considera că acesta sau membrii

familiei sale au suferit persecuții din motive etnice. Pârâta a mai arătat că

există neconcordanță între certificatul de naștete al petentei și statutul de

serviciu al tatălului acesteia, în ceea ce privește numele de familie al

tatălului, în sensul că în primul act acesta este trecut cu numele de Silaghi

în timp ce în cel de al doilea act este trecut cu numele de Sălăjan.

Curtea de Apel Oradea, prin sentința

nr. 608/CA/2002 – P din 2 decembrie 2002, a admis acțiunea reclamantei, a

anulat hotărârea nr. 1509 din 22 aprilie 2002 emisă de pârâtă și a obligat-o pe

aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2002.

Pentru a pronunța astfel, instanța

de fond a reținut că după trecerea Ardealului de Nord sub jurisdicția statului

ungar, tatăl reclamantei care până atunci a lucrat la CFR a fost preluat de

căile ferate maghiare MAV Satu Mare, iar la data de 1 mai 1941 a fost mutat,

împreună cu familia sa în Ungaria la Nyiregyhaza, de unde s-a întors în

Satu-Mare, la 1 noiembrie 1944 fiind reprimit la CFR.

În ceea ce privește identitatea

tatălui reclamantei, instanța de fond a reținut că din statul de suveran al

acestuia rezultă că reclamanta, născută la 18 mai 1935, este fiica sa Ileana

născută Silaghi, iar în extrasul din registrul stării civile pentru nașteri,

numele de familie al bunicului reclamantei este Silaghi Sălăjan, nume ce apare

și pe certificatul de absolvire al reclamantei.

În aprecierea instanței de fond,

reclamanta se află în situația prevăzută de art. 1, lit. c) din Legea nr.

189/2000, întrucât a suferit persecuții etnice care au constat în mutarea în

altă localitate decât cea de domiciliu.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta-Casa Județeană de Pensii Satu Mare, criticând-o ca

netemeinică și nelegală.

În motivele de recurs, pârâta a

arătat că instanța de fond ar fi apreciat greșit cu privire la statutul de

strămutat, din motive etnice a tatălui reclamantei, reiterând cele susținute

prin întâmpinare depusă la instanța de fond, în sensul că după trecerea

Ardealului de Nord sub jurisdicția statului ungar, acesta și-a continuat

activitatea la căile ferate maghiare MAV mutat cu serviciul pe teritoriul

Statului ungar la Nyiregyhaza, împreună cu familia sa, astfel că în cauză nu s-a

făcut dovada prestației etnice potrivit reglementării Legii nr. 189/2000.

Recurenta a mai susținut că instanța de fond nu a recunoscut pe deplin

identitatea tatălui reclamantei, existând neconcordanțe în ceea ce privește

numele de familie al acestuia.

Examinând sentința atacată în raport

cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale

incidente -inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea

constată că că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse

în continuare.

Potrivit art. 1, lit. c) din Legea

nr. 189/2000, de prevederile acestei legi, beneficiază orice cetățean român

care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la

6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, constând în strămutarea în

altă localitate decât cea de domiciliu.

Reclamanta a făcut dovada cu actele

aflate la dosarul cauzei că pe fondul evenimentelor istorice care s-au produs

în septembrie 1940 în zona Ardealului de Nord, tatăl său, împreună cu întreaga

familie, a fost mutat din Satu-Mare localitatea de domiciliu, într-o localitate

din Ungaria.

În mod corect, instanța de fond a

apreciat că mutarea tatălui reclamantei și a familiei acestuia pe teritoriul

unui stat străin, într-o altă localitate decât cea de comiciliu, chiar

justificată fiind pe relațiile de serviciu ale acesteia cu autoritățile de

ocupație, constituie persecuție etnică, astfel că reclamanta se află în

situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și beneficiază de

drepturile conferite prin această lege.

Critica recurentei, referitoare la

faptul că instanța de fond nu a clarificat, pe deplin, identitatea tatălului

reclamantei, este neîntemeiată. Astfel din statul de suveran al tatălului

reclamantului S.I., rezultă că reclamanta este fiica sa Ileana, născută Silaghi

la 18 mai 1938, iar în extrasul stării civile pentru nașterii, numele de

familie al bunicului reclamantei este Silaghi Sălăjan , acest nume fiind trecut

și pe certificatul de absolvire al reclamantei.

Prin urmare, pe perioada 1 mai 1941

- 1 noiembrie 1945 reclamanta a avut statutul de strămutat în altă localitate

decât cea de domiciliu, fiind îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii

nr. 189/2000.

Față de considerentele expuse și

constatând că, potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ. nu există

motive de casare a sentinței atacate, Curtea va respinge recursul declarat ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu

Mare împotriva sentinței civile nr. 608/2002-P din 2 decembrie 2002 a Curții de

Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 martie 2003.