ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1542/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 16

decembrie 1999, reclamanta SC L.R. SA București a chemat în judecată Direcția

Generală a Vămilor, solicitând obligarea acesteia să rectifice D.V.I. nr. 2393

din 15 octombrie 1999, în sensul schimbării regimului vamal, din import definitiv,

în import temporar și prelungirea autorizației de perfecționare activă.

In subsidiar, reclamanta a cerut să

se constate că refuzul acceptării rectificării D.V.I este nejustificată și să

fie obligată Direcția Generală a Vămilor la plata unei despăgubiri în valoare

de 2.163.422.522 lei, reprezentând echivalentul suprataxei achitate pentru

importul cantității de 27.162,527 tone păcură, imposibil de recuperat prin

exportul produselor, până la sfârșitul anului 1999.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată

că în baza autorizației de perfecționare activă nr. 1066 din 1 iulie 1999, SC

L.R. SA importă păcură și exportă ciment. Deși potrivit licenței de import nr.

I 99 122389 din 11 octombrie 1999, reclamanta putea importa cantitatea de

200.000 tone păcură, în regim de import temporar, a întocmit D.V.I. nr. 2393

din 15 octombrie 1999, cu mențiunea de import definitiv.

La data de 19 octombrie 1999,

anterior preluării mărfii din rezervoarele O.T.L Constanța, reclamanta a

solicitat rectificarea D.V.I., însă Biroul Vamal Constanța a refuzat, cu

motivarea că D.V.I semnată de importator, are valoare de declarație dată pe

propria răspundere.

Contestațiile formulate de

reclamanți au fost respinse de Direcția Generală a Vămilor, prin decizia nr.

36680 din 2 decembrie 1999.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 640 din 13 iunie 2000, a

admis acțiunea și a obligat Direcția Generală a Vămilor să rectifice actul

administrativ atacat, obligând-o la plata sumei de 39.514.000 lei, cheltuieli

de judecată.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs, pârâta Direcția Generală a Vămilor, susținând, în esență, că declarația

vamală este un act public care poate fi modificat, numai în condițiile

prevăzute de lege. Întrucât la data depunerii declarației vamale SC L.R. SA nu

a depus autorizația de perfecționare vamală, în mod justificat, biroul vamal

i-a acordat regimul vamal de import definitiv.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 3423 din 31 octombrie 2001, a

admis recursul declarat de pârâtă, a casat sentința atacată și a trimis cauza

spre rejudecare, aceleiași instanțe, în vederea verificării neconcordanțelor

privitoare la cantitățile de păcură importată, pentru care s-a cerut importul

temporar, pentru soluționarea capătului de cerere privind despăgubirile

reprezentând suprataxele achitate pentru importul respectiv și pentru

stabilirea datei când a fost acordat liberul de vamă și când a fost efectuat

controlul fizic al mărfurilor.

După rejudecare, prin sentința

civilă nr. 281 din 18 martie 2002, Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, a respins ca nefondată, acțiunea, reținând, în

esență, că rectificarea declarației vamale a fost solicitată tardiv, în raport

cu dispozițiile art. 53 din Regulamentul vamal, iar la data depunerii

declarației vamale nu a fost depusă și copia autorizației de perfecționare

activă, astfel că nu rezultă intenția de a solicita importul în regim de

perfecționare activă.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs, reclamanta SC L.R. SA București, susținând în esență că

instanța: a interpretat eronat dispozițiile art. 53-54 din H.G. nr. 626/1997,

privind Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României; nu s-a pronunțat

asupra unui mijloc de apărare sau asupraunei dovezi administrate, care erau

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și care demonstrează că refuzul

autorității vamale de a accepta rectificarea D.V.I., este nejustificat.

Recursul este fondat, pentru

următoarele considerente:

SC L.R. SA București posedă

Autorizația de Perfecționare Activă nr. 1066 din 1 iulie 1999, în temeiul

căreia importă păcură și exportă ciment. Conform acestei autorizații și

potrivit prevederilor art. 111 alin. (1) lit. b) și art. 112 lit. d) din Legea

nr. 141/1997, privind Codul vamal al României, regimul de perfecționare activă

obligă beneficiarul să achite drepturile de import (taxe vamale și/sau

suprataxă, T.V.A. aferentă), îndreptățându-l în același timp și la restituirea

sumelor achitate, în momentul efectuării exportului.

În temeiul Ordinului nr. 36 C,

privind regimul de export și import al mărfurilor, emis de ministrul industriei

și comerțului la data de 1 martie 1999, în Anexa nr. 4  pentru importul de

păcură se instituie licențe automate.

În acest sens, recurenta-reclamantă

a obținut Licenta de import nr. I 99.122.389 din 11 octombrie 1999, pentru

cantitatea totală de 200.000 tone păcură, în regim de import temporar.

La data sosirii mărfii în Portul

Constanța, s-a întocmit D.V.I. nr. 2393 din 15 octombrie 1999, pentru

cantitatea de 27.162,527 tone păcură, în care din eroare s-a trecut mențiunea

import definitiv, în loc de import temporar, cum figura în Licența de import,

pentru această cantitate de păcură.

Potrivit dispozițiilor art. 53 C.

vam., declarantul are dreptul să rectifice sau să retragă declarația vamală

depusă și acceptată de autoritatea vamală, numai până în momentul începerii

controlului fizic al mărfurilor. Rectificarea sau retragerea declarației vamale

se poate face, din inițiativa și pe răspunderea declarantului, dacă acesta, în

conformitate cu prevederile art. 52, a cerut verificarea felului și cantității

mărfurilor, iar cererea a fost refuzată sau dacă deține acte constatatoare,

întocmite de organisme neutre prevăzute de lege.

Dispozițiile enunțate recunosc

dreptul conferit declarantului prin lege, de a modifica sau rectifica

declarația vamală, drept conferit și de prevederile art. 43 din Regulamentul de

aplicare a Codului vamal, aprobat prin H.G. nr. 626/1997, potrivit cărora

Autoritatea vamală poate aproba rectificarea declarației vamale, în condițiile

prevăzute de Codul vamal al României, prin depunerea unei noi declarații,

destinată să înlocuiască declarația inițială.

În conformitate cu prevederile art.

55 alin. (1) C. vam., autoritatea vamală procedează la controlul documentar al

D.V.I. și poate cere declarantului să prezinte și alte documente necesare

verificării exactității elementelor înscrise în declarație.

În cazul în speță, autoritatea

vamală nu a respectat aceste dispoziții legale, procedând doar la un control

vamal documentar, fără a sesiza neconcordanța dintre indicativul I 5240,

corespunzător importului temporar, care se regăsește în documentele anexe

(licență, autorizații) și codul 4071 care reprezintă indicele operațiunii pentru

importul definitiv.

Anterior preluării păcurii din

rezervoarele O.T. Constanța, recurenta-reclamantă a solicitat Biroului Vamal

Constanța, pe data de 19 octombrie 1999, rectificarea D.V.I., în sensul

îndreptării erorii materiale menționate.

Din înscrisurile aflate la dosar,

rezultă cu certitudine că la data de 1 noiembrie 1999, stocul de păcură era de

27.162.527 tone, descărcată din nava W.A. Marfa nu a fost ridicată din

rezervoarele O.T. Constanța, după obținerea „liberului de vamă, în 15 octombrie

1999

”

.

Acordarea liberului în vamă nu

echivalează cu ridicarea mărfii și deci, nu împiedică declarantul să rectifice

sau să revoce declarația vamală și mai ales, să semnaleze neconcordanța

evidentă pe care ar fi trebuit s-o sesizeze organul vamal, dacă și-ar fi

îndeplinit corect obligațiile prevăzute de art. 55 C. vam.

Fiind în posesia Autorizației de

Perfecționare Activă nr. 1066 din 1 iulie 1999, privind autorizarea importului

de păcură și a exportului de ciment, precum și a Licenței de import din 11

octombrie 1999, pentru cantitatea de 200.000 tone păcură, recurenta-reclamantă

justifică, în cazul exportului mărfurilor importate în regim temporar, cererea

de restituire a suprataxei achitate la import.

Având în vedere cele mai sus

arătate, se constată că refuzul autorității vamale de a rectifica D.V.I., este

nejustificat, motiv pentru care se va admite recursul declarat de reclamantă,

în temeiul art. 304 pct. 9-10 C. proc. civ., se va modifica sentința atacată și

în fond, se va admite acțiunea, urmând ca pârâta să accepte rectificarea D.V.I.

arătat, prin schimbarea regimului vamal din importul definitiv, în import

temporar și prelungirea autorizației de perfecționare activă. Urmează ca pârâta

să-i restituie reclamantei, echivalentul suprataxei achitate pentru importul

celor 27.462.527 tone păcură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC L.R. SA, împotriva sentinței civile nr. 281 din 18 martie 2002, a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și în

fond, admite acțiunea reclamantei SC L.R. SA București.

Obligă pârâta să accepte

rectificarea D.V.I. nr. 2393 din 15 octombrie 1999, prin schimbarea regimului

vamal, din import definitiv, în import temporar și prelungirea autorizației de

perfecționare activă.

Obligă pârâta să restituie

reclamantei, echivalentul suprataxei achitate pentru importul a 27.162.527 tone

păcură.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 aprilie 2003.