ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1895/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin actul de sesizare, întocmit în

baza procesului-verbal de control financiar nr. 12 din 6 noiembrie 1998 al

Camerei de Conturi a județului Teleorman, s-a reținut că sucursala CEC

Teleorman a obținut în luna februarie 1992 de la Primăria municipiului

Alexandria, autorizația pentru construcția sediului sucursalei al cărei termen

de valabilitate a expirat la data de 3 martie 1995, până la care sucursala CEC

avea obligația legală să declare valoarea reală a investiției în vederea

regularizării taxei, potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 27/1994.

Valoarea reală a investiției a fost

comunicată Primăriei Alexandria la data de 24 octombrie 1996, motiv pentru care

organul de control financiar a calculat valoarea reală a taxei pentru

autorizația de construcție, la valoarea investiției realizată la data de 18

martie 1995, obligând sucursala CEC Teleorman să achite bugetului local suma de

3.606.400 lei și majorări de întârziere în cuantum de 14.407.390 lei.

Din conținutul actului de sesizare

organele de control au reținut că vinovat de nedeclararea la termen a valorii

reale a investiției în vederea regularizării taxei pentru autorizația de

construcție și neplata diferenței se face fostul contabil șef O.V.

Constatându-se că la producerea

prejudiciului au participat și alte persoane, au fost introduși în cauză, în

calitate de pârâți S.Z., revizor contabil și P.E., diriginte de șantier.

În temeiul dispozițiilor art. 107 C.

muncii conducerea sucursalei CEC a emis deciziile de imputare nr. 8358 din 17

august 1999, pentru suma de 10.080.000 lei și a dobânzilor aferente în sumă de

1.367.766 lei, în sarcina lui O.V. și decizia nr. 8359 din 17 august 1999,

pentru imputarea sumei de 4.327.390 lei și dobânzile aferente în sumă de

587.188 lei, în sarcina lui S.Z.

Împotriva deciziilor de imputare au

formulat contestație S.Z. și O.V., solicitând anularea acestora, ca nelegale.

Contestatorul S.Z. a cerut anularea

deciziei de imputare și obligarea sucursalei CEC la restituirea sumei reținute,

actualizată cu rata inflației, precum și plata cheltuielilor de judecată.

Contestatorul O.V. a solicitat

anularea deciziei de imputare, pe motiv că în cauză nu sunt întrunite

condițiile cerute de art. 102 C. muncii, precum și faptul că decizia a fost

emisă tardiv, în raport cu dispozițiile art. 108 pct. 2 C. muncii.

Curtea de Conturi, Colegiul

jurisdicțional Teleorman, prin sentința nr. 3 din 29 ianuarie 2002, a admis în

parte actul de sesizare al Procurorului financiar și a obligat pe pârâtul O.V.

la plata sumei de 14.407.390 lei despăgubiri civile, datorate sucursalei CEC

Teleorman, cu 34,83% dobândă.

Prin aceeași sentință a respins

capătul de sesizare privind obligarea în solidar a pârâților S.Z. și P.E., la

plata sumei de 14.407.390 lei cu dobânda legală; a admis în parte contestația

formulată de S.Z. împotriva deciziei de imputare nr. 8359/1999 emisă de

sucursala CEC Teleorman, pe care a anulat-o ca nelegală; a obligat sucursala

CEC Teleorman la plata sumei de 1.200.000 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată, către S.Z.; a respins capătul de cerere formulat de S.Z. privind

actualizarea în funcție de inflație a sumei reținute de sucursala CEC

Teleorman, plata zilelor în care s-a prezentat la termenele de judecată și

plata cheltuielilor de transport solicitate; a admis în parte contestația

formulată de O.V. împotriva deciziei de imputare nr. 8358/1999, pe care a

anulat-o ca nelegală. Totodată a respins capătul de cerere formulat de O.V.,

privind actualizarea în funcție de inflație a sumei reținute de sucursala CEC

Teleorman și a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs jurisdicțional sucursala CEC Alexandria, S.Z. și O.V.

Prin decizia nr. 226 din 17 mai

2002, Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, a respins recursurile

jurisdicționale declarate de sucursala CEC Alexandria, S.Z. și O.V.

S.Z., O.V. și sucursala CEC

Alexandria au declarat recurs la Curtea Supremă de Justiție, secția de

contencios administrativ, criticând decizia secției jurisdicționale a Curții de

Conturi, pentru nelegalitate și netemeinicie.

Cu privire la recursul declarat de

S.Z.

Criticile aduse deciziei atacate

vizează următoarele aspecte:

- instanța, în mod greșit, nu a

dispus întoarcerea executării sumelor reținute, actualizate cu indicele de

inflație;

- în mod nejustificat nu a acordat

cu titlu de cheltuieli de judecată contravaloarea zilelor neplătite de unitate,

în vederea prezentării la ședințele de judecată și cheltuielile de transport.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Suma de 14.407.390 lei imputată

recurentului S.Z., prin decizia de imputare nr. 8359/1999, s-a făcut în temeiul

dispozițiilor art. 107 C. muncii, fiind angajată răspunderea materială a

acestuia.

În cadrul răspunderii materiale,

dacă paguba nu este urmarea unei infracțiuni, angajatul răspunde material numai

pentru prejudiciul efectiv, nu și pentru foloasele nerealizate. Prin anularea

ca nelegală a deciziei de imputare emisă în sarcina recurentului contestator,

acesta avea dreptul la restituirea sumelor reținute în cuantumul stabilit prin

actul de imputare, instanța, în mod corect, neputând dispune actualizarea

sumelor cu indicele de inflație, aflându-ne în cadrul unei răspunderi

materiale.

Cu privire la cheltuielile de

judecată solicitate în timpul soluționării cauzei, reprezentând contravaloarea

plății zilelor în care a fost prezent la instanțele de judecată și cheltuieli

de transport, în mod corect instanța a reținut că contestatorul nu a depus la

dosarul cauzei acte doveditoare din care să rezulte cuantumul acestora, așa cum

prevăd dispozițiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la recursul declarat de

sucursala CEC Alexandria.

Recurentul, prin motivele de recurs,

solicită casarea deciziei atacate și în fond, menținerea celor două decizii de

imputare emise în sarcina contestatorilor S.Z. și O.V., ca fiind legale.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Potrivit art. 107 alin. (1) C.

muncii când obligarea la plata despăgubirilor urmează a se face în sarcina

persoanelor încadrate în muncă de organul ierarhic superior, decizia de imputare

se va emite de către acest organ.

Cum în speță contestatorul O.V. a

fost numit în funcția de director economic de CEC SA București, decizia de

imputare trebuia emisă de către aceasta în conformitate cu dispozițiile art.

107 alin. (1) C. muncii și nu de către directorul sucursalei la care își

desfășura activitatea.

Textul de lege instituie o excepție

de la regula generală, justificată de subiectul răspunderii materiale și anume,

pentru conducătorii unității sau alte persoane încadrate în muncă de organul

ierarhic superior pentru care angajarea răspunderii materiale se va face de

către cel care l-a încadrat, prin emiterea deciziei de imputare,

Sub acest aspect, decizia de

imputare emisă în sarcina contestatorului O.V. este nelegală, așa cum corect au

reținut și instanțele jurisdicționale ale Curții de Conturi.

Decizia de imputare emisă în sarcina

contestatorului S.Z., revizor contabil este, de asemenea, nelegală, întrucât

acesta nu a avut ca sarcină de serviciu controlul investițiilor în anul 1996,

culpa fiind exclusivă a directorului economic O.V. în producerea prejudiciului,

cum corect a stabilit Colegiul jurisdicțional Teleorman.

Față de considerentele arătate,

recursul declarat de sucursala CEC Alexandria este nefondat.

Cu privire la recursul declarat de

contestatorul O.V.

În prealabil, se constată că

recursul nu a fost legal timbrat.

Conform dispozițiilor art. 3 lit. a)

din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum au fost

actualizate prin H.G. nr. 752/1999, recursul declarat în cauză trebuia timbrat

cu 150.000 lei taxă judiciară de timbru și 1500 lei timbru judiciar în baza

O.G. nr. 32/1995.

În cauză, recurentul a fost citat cu

mențiunea de a achita taxele de timbru aferente, dar acesta nu și-a îndeplinit

respectiva obligație.

Prin urmare, se impune aplicarea

dispozițiilor art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, coroborate cu cele ale

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora neîndeplinirea

obligației de plată la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

În consecință, urmează a se anula

recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de S.Z. și CEC SA, sucursala

Alexandria, împotriva deciziei nr. 226 din 17 mai 2002 a Curții de Conturi, secția

jurisdicțională.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de O.V. împotriva

deciziei nr. 226 din 17 mai 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 mai 2003.