ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8130/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 37 din 27 martie 2002, Colegiul jurisdicțional al municipiului București a admis în parte, actul de sesizare nr. 9305/46D/2001 al Procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Județeană Dolj, și în consecință: A obligat pe pârâții M.G.

și B.P., la plata în solidar, a sumei de 18.196.347 lei, reprezentând prejudiciu, plus daune la nivelul taxei de scont a Băncii Naționale a României, la data pronunțării (34,2%), aplicată asupra sumei respective, după cum urmează: - pentru suma de 1.754.491 lei, începând cu data de 1 martie 2000, până la achitarea integrală a prejudiciului; - pentru suma de 2.701.831 lei, începând cu data de 1 aprilie 2000, până la achitarea integrală a prejudiciului; - pentru suma de 5.554.263 lei, începând cu data de 1 iunie 2000, până la achitarea integrală a prejudiciului; - pentru suma de 1.362.925 lei, începând cu data de 1 iulie 2000, până la achitarea integrală a prejudiciului; - pentru suma de 6.882.807 lei, începând cu data de 1 august 2000, până la achitarea integrală a prejudiciului; A obligat C.N.

P.R. SA, la plata către bugetul local, a sumei de 38.208.798 lei, reprezentând taxă autorizare construcții, plus 8.469.100 lei, majorări de întârziere, calculate până la data de 31 ianuarie 2001, ce vor fi calculate în continuare, până la achitarea integrală a debitului. A respins ca netemeinic, capătul de cerere privind obligarea pârâtului P.G., la plata sumei de 715.959.188 lei, reprezentând prejudiciu. A obligat pârâtul B.I., la plata către C.N. P.R. SA, a sumei de 21.598.749 lei reprezentând prejudiciu, plus daune, calculate la nivelul taxei de scont a Băncii Naționale a României, la data pronunțării (34,2%), aplicată asupra sumei de 20.165.499 lei, începând cu data de 16 iunie 2000, până la data achitării integrale a prejudiciului de 20.165.499 lei și asupra sumei de 1.433.250 lei, începând cu data de 4 aprilie 2001, până la achitarea integrală a prejudiciului de 1.433.250 lei.

A obligat pe pârâții B.P. și C.E., la plata în solidar către C.N. P.R. SA, a sumei de 7.366.636 lei, reprezentând prejudiciu, plus daune, calculate la nivelul taxei de scont a Băncii Naționale a României, la data pronunțării (34,2%), aplicată asupra sumei de7.366.636 lei, începând cu data de 4 aprilie 2001, până la achitarea integrală a prejudiciului. A obligat pe pârâții C.N. P.R. SA, M.G., B.P., B.I. și C.E., la plata a câte 200.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea statului. S-au menținut măsurile asigurătorii dispuse prin încheierea de ședință din 13 martie 2002, în sarcina pârâților M.G., B.P., B.I. și C.E., până la concurența sumelor la care au fost obligați.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că: 1.Potrivit actului de sesizare nr. 9305/46D/2001 al Procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Județeană Dolj și procesului-verbal de constatare, întocmit de către organele de control ale Curții de Conturi, a rezultat că s-a achitat nejustificat suma de 18.196.347 lei, antreprenorului SC T. SA Craiova, prin acceptarea la plată a situațiilor de lucrări, fără verificarea prețurilor din facturile de aprovizionare. Astfel, în situațiile de lucrări, prezentate de către firma de construcții, valoarea materialelor era înscrisă la prețuri mai mari decât cele din facturile de aprovizionare, acestea fiind majorate cu sume aferente cheltuielilor de transport, deși în oferta negociată, aceste cheltuieli au un capitol distinct pentru aprovizionare.

2.Din conținutul actului de sesizare a rezultat că nu au fost respectate prevederile Legii nr. 27/1994, în sensul că, deși potrivit procesului-verbal de recepție nr. 15806 din 25 august 2000, comisia de recepție a certificat terminarea lucrărilor prevăzute în documentația de execuție, la valoarea totală de 6.285.879.839 lei, C.N. P.R. SA nu a luat măsura regularizării taxei pentru construcții. Astfel, diferența de taxă în funcție de valoarea reală a lucrărilor executate, este de 39.208.798 lei, iar pentru neachitarea la termen sunt datorate majorări de întârziere. 3.Referitor la capătul 3 de cerere, instanța a constatat că în cursul anului 1995, s-a cumpărat, de la persoana fizică C.I., un teren în suprafață de 957,6 mp situat în Târgu Jiu, pentru care s-a plătit suma de 157.373.899 lei, valoare cu care, de altfel, a fost înscris și în evidența contabilă.

Ulterior, în cursul anului 1999, având ca temei Hotărârea nr. 81 din 29 septembrie 1999, a Consiliului de Administrație al C.N. P.R. SA, s-a efectuat un schimb de terenuri, conform contractului de schimb nr. 4328 din 13 octombrie 1999. Organul de control, examinând documentele referitoare la acest schimb, având ca singur element de analiză, prețul unui metru pătrat în dolari SUA, a conchis că s-a produs un prejudiciu în sumă de 715.959.188 lei, stabilit ca diferență între valoarea terenului exprimată în dolari SUA, la data achiziționării acestuia și valoarea aceluiași teren, la data înstrăinării. S-a efectuat o expertiză tehnică, având ca temei legal Metodologia elaborată în baza H.C.

nr. 834/1991, actualizată, pentru evaluarea celor două terenuri intravilane care au făcut obiectul contractului de schimb, expertiză care a concluzionat că valoarea acestora la data semnării contractului, era următoarea: - terenul din str. 22 Decembrie 1989 are o valoare de 914.853.704 lei; - terenul din str. Tudor Vladimirescu, are o valoare de 858.888.000 lei. Astfel, instanța a constatat că diferența dintre valorile celor două terenuri, la data efectuării schimbului, a fost de 55.965.704 lei, și având în vedere sulta primită de către C.N. P.R. SA, în sumă de 195.447.828 lei, nu a reținut existența prejudiciului. 4.Pentru schimbul de teren, care a făcut obiectul capătului de cerere anterior, C.N.

P.R. SA, nu a emis factură sau alt document fiscal, în sensul O.G. nr. 3/1992, republicată. Procedându-se în acest mod, nu s-a virat la bugetul statului, la termenul scadent, T.V.A., în sumă de 69.724.122 lei, situație în care s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 21.598.749 lei. Răspunderea pentru neplata la termen a sumei de 69.724.122 lei, și pentru care sunt datorate majorări de întârziere, revine pârâtului B.I., care în calitate de director financiar, avea atribuții privind asigurarea și urmărirea modului de întocmire, circulație și păstrare a documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor în evidențe contabile. 5.În urma verificării documentelor de impunere, organele de control ale Curții de Conturi au constatat că nu au fost declarate și nici nu au fost impozitate toate clădirile și construcțiile speciale prevăzute de lege și evidențiate în patrimoniul unității.

Instanța a constatat că mijloacele fixe, de natura clădirilor și construcțiilor speciale, cuprinse în Anexa nr. 19 și 20 din actul de control, nu fac parte din categoria celor nesupuse impozitării, prevăzute de lege și nici nu au fost scutite de la impozitare, prin hotărâri ale Consiliilor locale. Pentru neplata la termen a diferenței de impozit de 10.008.654 lei, s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 7.366.636 lei, sume ce au fost virate la bugetul local, de către C.N. P.R. SA. Întrucât prin plata majorărilor de întârziere s-a produs un prejudiciu în patrimoniul C.N. P.R. SA, instanța a stabilit răspunderea civilă delictuală a pârâților B.P., care a întocmit declarațiile de impunere și C.E., șef serviciu contabilitate, care a semnat aceste declarații, întocmite fără respectarea dispozițiilor legale.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs jurisdicțional, C.N. P.R. SA, B.I. și C.E., solicitând modificarea în parte a sentinței civile și respingerea pct. nr. 1, 2, 4 și 5 din actul de sesizare al Procurorului financiar. Recurenta C.N. P.R. SA a susținut că în ceea ce privește primul capăt de cerere, obligarea pârâților, la plata acestor sume este nejustificată. Conform prevederilor art. 10.3 din Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 553/5367/1999, situațiile de plată pentru construcții montaj real executate, se actualizează prin înmulțirea dintre valoarea situației de plată, cu prețurile din ofertă și coeficientul de actualizare în lună. Conform prevederilor aceluiași act normativ, M1 reprezintă valoarea materialelor din situația de lucrări din luna de decontare ale furnizorilor declarați în lista de resurse și consumuri de ofertă.

M5 reprezintă valoarea corespunzătoare a aceleiași situații de lucrări, cu prețurile materialelor furnizorilor declarați la data întocmirii ofertei. Chiar dacă în devizul ofertă erau incluse în stabilirea prețurilor, cheltuieli legate de transportul materialelor, aceste cheltuieli se refereau exclusiv la cheltuielile de transport suportate de către furnizor. Din moment ce furnizorul nu a livrat materialele direct la sediul persoanei juridice achizitoare, este normal ca antreprenorul să își recupereze cheltuielile efectuate cu transportul materialelor, de la sediul său, la sediul persoanei juridice achizitoare D.R.P. Craiova. De asemenea, conform modelului nr. 28 din Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 553/1999, „Cheltuielile directe” - costurile transportului, ocupă o poziție distinctă.

Conform art. 10.3 din Ordinul Ministerului Finanțelor, „urmărirea execuției de lucrări se face de către diriginții de șantier”. În ceea ce privește obligația diriginților de șantier, referitoare la situațiile de plată, aceasta este conform art. 10.2 alin. (5), următoarea: „Diriginții de șantier verifică situațiile de plată privind corespondența dintre cantitățile confirmate în caietele de măsurători și prețurile unitare ferme din devize”. Cu privire la obligarea C.N. P.R. SA, la plata sumei de 39.208.798 lei reprezentând diferența de taxă de autorizare construcții, plus majorări de întârziere, recurenta a arătat că la data de 1 august 2000, lucrările de investiții privind construirea sediului D.R.P.

Craiova au fost preluate de I.P. București, astfel încât obligarea C.N. P.R. SA la plata acestei sume, este nejustificată. Cu privire la obligarea pârâtului B.I., la plata către C.N. P.R. SA, a sumei de 21.598.749 lei majorări de întârziere aferente neplății sumei de 69.724.122 lei, reprezentând T.V.A. aferent schimbului de terenuri perfectat în cursul lunii octombrie 1999, C.N. P.R. SA, deși nu a facturat T.V.A., la momentul perfectării schimbului, a încasat ulterior de la persoana fizică - parte contractantă, suma de 69.724.122 lei reprezentând T.V.A., eventualul prejudiciu ce s-ar fi putut crea în patrimoniul C.N. P.R. SA, fiind, astfel, acoperit. Achitarea cu întârziere a sumelor reprezentând T.V.A., a avut drept consecință, păstrarea sumelor respective de bani, în circuitul comercial al C.N.

P.R. SA care prin rularea acestora, a obținut beneficii într-un cuantum superior eventualului prejudiciu, motiv pentru care a solicitat să se constate că în cauza de față nu este întrunită condiția producerii unei pagube, necesară atragerii răspunderii materiale a angajatului. În ceea ce privește obligarea la plata de „daune” calculate la nivelul taxei de scont a Băncii Naționale a României, la data pronunțării hotărârii judecătorești, a arătat că nu se datorează, pentru că în cauză există o răspundere materială. În ceea ce privește obligarea pârâților B.P. și C.E., la plata în solidar, a sumei de 7.366.660 lei, ca urmare a virării cu întârziere a sumelor reprezentând valoarea impozitului pe clădiri, s-a susținut că achitarea cu întârziere a sumelor reprezentând impozit pe clădiri, a avut drept consecință, păstrarea sumelor respective de bani în circuitul comercial al C.N.

P.R. SA. Prin rularea acestora a obținut beneficii într-un cuantum superior eventualului prejudiciu, motiv pentru care s-a solicitat să se constate că în cauza de față nu este întrunită condiția procedurii unei pagube, necesară atragerii răspunderii materiale a angajatului. Cu privire la pct. 6 din actul de sesizare, s-a arătat că prejudiciul în sumă de 21.598.749 lei reprezentând majorări de întârziere, reținute pentru nevirarea în totalitate, la termenul scadent, a T.V.A. aferent schimbului de terenuri intervenite în luna octombrie 1999, având în vedere calitatea de salariat pe care o deținea la data săvârșirii pretinsei fapte ilicite, generatoare a prejudiciului, fapta săvârșită prin omisiune, trebuia angajată răspunderea materială, și nu cea civilă delictuală.

Recurenta C.E. solicită casarea sentinței și exonerarea de răspundere, nefiind vinovată de producerea prejudiciului. Consideră că în mod eronat s-a reținut în sarcina sa, răspunderea civilă delictuală, motivat pe faptul că „a semnat declarațiile de impunere, în calitate de șef Serviciu contabilitate, fără respectarea dispozițiilor legale” și a prejudiciat bugetul local, prin neimpozitarea construcțiilor speciale prevăzute de Legea nr. 28/1994. Recurenta a arătat că în Legea nr. 27/1994 nu sunt cuprinse în baza de impozitare, „împrejurimile, canale, puțuri, stâlpi”, și nici modificarea ulterioară a Legii nr. 27/1994, nu specifică modul de impozitare al acestor construcții, aceasta nefiind în concordanță cu noua clasificare a mijloacelor fixe stabilită prin modificările ulterioare, respectiv H.G.

nr. 964/1998, act normativ ce modifică Legea nr. 15/1994. A susținut că aceste construcții nu trebuiau impozitate, fapt ce rezultă din O.G. nr. 36/2002, care reglementează tocmai aceste neconcordanțe între clasificarea mijloacelor fixe și legea privind impozitele și taxele locale. Prin decizia nr. 264/2003 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, au fost respinse ca nefondate, recursurile jurisdicționale declarate de C.N. P.R. SA, B.I., și C.E., împotriva sentinței nr. 37/2002 a Colegiului jurisdicțional al municipiului București, reținându-se în esență că: prețul stabilit în contract. include și cheltuielile de transport (pct. 1); răspunderea lui B.I. este civilă și delictuală, și nu materială, în baza contractului de muncă, iar restul recursului acestuia este lipsit de interes; în ce privește recursul jurisdicțional declarat de C.E., s-a reținut că este nefondat, deoarece construcțiile speciale menționate, trebuiau impozitate în baza O.G.

nr. 36/2002 și H.G. nr. 964/1998. Împotriva deciziei nr. 264/2003 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, au declarat recurs C.N. P.R. SA, M.G., B.P., B.I. și C.E. Acest recurs este semnat numai de C.N. P.R. SA, astfel încât se va constata nul în partea referitoare la celelalte părți care nu l-au semnat, conform art. 302 1 C. proc. civ. B.I. și C.E. au declarat și recursuri separate. Atât în recursul formulat de C.N. P.R. SA, cât și în recursurile separate formulate de B.I. și C.E., au fost reiterate aceleași motive din recursurile jurisdicționale, motive mai sus expuse. Verificând cauza în funcție de motivarea recursurilor, Curtea constată că acestea nu sunt fondate.

Referitor la pct. 1 din sesizarea Procurorului financiar, se reține că suma de 18.196.347 lei este datorată, deoarece au fost acceptate la plată, situații de lucrări prezentate de firma de construcții, în care valoarea materialelor a fost majorată cu sume aferente cheltuielilor de transport, deși aceste cheltuieli mai fuseseră o dată incluse în preț. Pentru pct. 2 din sesizare, suma de 39.208.798 lei reprezentând diferență taxă autorizare construcții și majorările de întârziere, este datorată, întrucât D.R.P. Craiova nu a regularizat și nu a virat la bugetul local, taxa pentru autorizația de construire nr. 70 din 15 noiembrie 1999, pentru sediul Oficiului Poștal Băilești, ale cărei lucrări au fost recepționate cu procesul-verbal nr. 15806 din 25 august 2000. Este real faptul că prin hotărârile nr. 25 și nr. 28 din 1 noiembrie 2000 ale C.N.

P.R. SA a fost aprobată desființarea D.R.P. Craiova și transformarea acesteia în mai multe centre și zone fără personalitate juridică, însă C.N. P.R. SA rămâne răspunzătoare de neefectuarea regularizării taxei, aceasta având calitatea de beneficiară a lucrării. Pentru pct. 4 din sesizare se constată că în ce privește schimbul de terenuri expus la pct. 3 din cerere, C.N. P.R. SA nu a virat la termen, T.V.A. în sumă de 69.724.122 lei, fiind datorate majorări de întârziere de 21.598.749 lei. B.I., în calitate de director financiar, avea atribuții privind asigurarea și urmărirea modului de întocmire, circulație și păstrare a documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate.

Nu pot fi primite apărările recurenților C.N. P.R. SA și B.I., în sensul că achitarea cu întârziere a T.V.A. a avut drept consecință, păstrarea în circuitul comercial al C.N. P.R. SA, a sumei de bani încasată de la persoana fizică, parte contractantă a schimbului de terenuri, și ca urmare, s-au obținut beneficii pentru C.N. P.R. SA. Suma neachitată la termen cu titlul de T.V.A., a determinat plata majorărilor de întârziere, acestea reprezentând un prejudiciu în patrimoniul C.N. P.R. SA. Răspunderea numiților B.I. și C.E. (pct. 4 și 5 din sesizare) este o răspundere civilă delictuală, și nu o răspundere materială. Temeiul juridic îl reprezintă dispozițiile speciale ale Legii nr. 94/1992, care instituie răspunderea civilă delictuală pentru pagubele cauzate de administratorii, gestionarii, contabilii și celelalte persoane supuse jurisdicției Curții de Conturi sau care au participat cu aceștia, la producerea unei daune.

În ce privește pe recurenta C.E., șef serviciu contabilitate, se reține că aceasta a semnat declarațiile de impunere, în care nu au fost incluse construcțiile speciale menționate în Anexele nr. 19 și 20 la procesul-verbal de constatare din 20 martie 2001, încheiat de D.C.F. Dolj din cadrul Curții de Conturi (pct. 5 din sesizare). Mijloacele fixe, de natura clădirilor și construcțiilor speciale menționate în Anexele nr. 19 și 20 ale actului de control, nu fac parte din categoria celor care nu se impozitează în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 27/1994, modificată prin O.G. nr. 62/1998 (nu se regăsesc în Anexa nr. 2 la O.G. nr. 62/1998). Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de C.N.

P.R. SA, B.I. și C.E. vor fi respinse ca nefondate, iar recursul declarat de M.G. și B.P. va fi constatat nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de C.N. P.R. SA București, B.I. și C.E. împotriva deciziei nr. 264 din 14 aprilie 2003 a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională. Constată nul, recursul declarat împotriva aceleiași decizii, de B.P. și M.G. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2004.