ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8130/2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8130/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 37 din 27

martie 2002, Colegiul jurisdicțional al municipiului București a admis în parte,

actul de sesizare nr. 9305/46D/2001 al Procurorului financiar de pe lângă

Camera de Conturi Județeană Dolj, și în consecință:

A obligat pe pârâții M.G. și

B.P., la plata în solidar, a sumei de 18.196.347 lei, reprezentând prejudiciu,

plus daune la nivelul taxei de scont a Băncii Naționale a României, la data

pronunțării (34,2%), aplicată asupra sumei respective, după cum urmează:

- pentru suma de 1.754.491

lei, începând cu data de 1 martie 2000, până la achitarea integrală a

prejudiciului;

- pentru suma de 2.701.831

lei, începând cu data de 1 aprilie 2000, până la achitarea integrală a

prejudiciului;

- pentru suma de 5.554.263

lei, începând cu data de 1 iunie 2000, până la achitarea integrală a

prejudiciului;

- pentru suma de 1.362.925

lei, începând cu data de 1 iulie 2000, până la achitarea integrală a

prejudiciului;

- pentru suma de 6.882.807

lei, începând cu data de 1 august 2000, până la achitarea integrală a

prejudiciului;

A obligat C.N. P.R. SA, la

plata către bugetul local, a sumei de 38.208.798 lei, reprezentând taxă

autorizare construcții, plus 8.469.100 lei, majorări de întârziere, calculate

până la data de 31 ianuarie 2001, ce vor fi calculate în continuare, până la

achitarea integrală a debitului.

A respins ca netemeinic,

capătul de cerere privind obligarea pârâtului P.G., la plata sumei de

715.959.188 lei, reprezentând prejudiciu.

A obligat pârâtul B.I., la plata

către C.N. P.R. SA, a sumei de 21.598.749 lei reprezentând prejudiciu, plus

daune, calculate la nivelul taxei de scont a Băncii Naționale a României, la

data pronunțării (34,2%), aplicată asupra sumei de 20.165.499 lei, începând cu

data de 16 iunie 2000, până la data achitării integrale a prejudiciului de

20.165.499 lei și asupra sumei de 1.433.250 lei, începând cu data de 4 aprilie

2001, până la achitarea integrală a prejudiciului de 1.433.250 lei.

A obligat pe pârâții B.P. și C.E.,

la plata în solidar către C.N. P.R. SA, a sumei de 7.366.636 lei, reprezentând

prejudiciu, plus daune, calculate la nivelul taxei de scont a Băncii Naționale

a României, la data pronunțării (34,2%), aplicată asupra sumei de7.366.636 lei,

începând cu data de 4 aprilie 2001, până la achitarea integrală a

prejudiciului.

A obligat pe pârâții C.N. P.R. SA, M.G.,

B.P., B.I. și C.E., la plata a câte 200.000 lei, fiecare, cu titlu de

cheltuieli de judecată în favoarea statului.

S-au menținut măsurile asigurătorii

dispuse prin încheierea de ședință din 13 martie 2002, în sarcina pârâților M.G.,

B.P., B.I. și C.E., până la concurența sumelor la care au fost obligați.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că:

1.Potrivit actului de sesizare nr. 9305/46D/2001

al Procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Județeană Dolj și

procesului-verbal de constatare, întocmit de către organele de control ale

Curții de Conturi, a rezultat că s-a achitat nejustificat suma de 18.196.347

lei, antreprenorului SC T. SA Craiova, prin acceptarea la plată a situațiilor

de lucrări, fără verificarea prețurilor din facturile de aprovizionare.

Astfel, în situațiile de lucrări,

prezentate de către firma de construcții, valoarea materialelor era înscrisă la

prețuri mai mari decât cele din facturile de aprovizionare, acestea fiind

majorate cu sume aferente cheltuielilor de transport, deși în oferta negociată,

aceste cheltuieli au un capitol distinct pentru aprovizionare.

2.Din conținutul actului de sesizare

a rezultat că nu au fost respectate prevederile Legii nr. 27/1994, în sensul

că, deși potrivit procesului-verbal de recepție nr. 15806 din 25 august 2000,

comisia de recepție a certificat terminarea lucrărilor prevăzute în

documentația de execuție, la valoarea totală de 6.285.879.839 lei, C.N. P.R. SA

nu a luat măsura regularizării taxei pentru construcții.

Astfel, diferența de taxă în

funcție de valoarea reală a lucrărilor executate, este de 39.208.798 lei, iar

pentru neachitarea la termen sunt datorate majorări de întârziere.

3.Referitor la capătul 3 de

cerere, instanța a constatat că în cursul anului 1995, s-a cumpărat, de la

persoana fizică C.I., un teren în suprafață de 957,6 mp situat în Târgu Jiu,

pentru care s-a plătit suma de 157.373.899 lei, valoare cu care, de altfel, a

fost înscris și în evidența contabilă.

Ulterior, în cursul anului

1999, având ca temei Hotărârea nr. 81 din 29 septembrie 1999, a Consiliului de Administrație al C.N. P.R. SA, s-a efectuat un schimb de terenuri, conform

contractului de schimb nr. 4328 din 13 octombrie 1999.

Organul de control,

examinând documentele referitoare la acest schimb, având ca singur element de

analiză, prețul unui metru pătrat în dolari SUA, a conchis că s-a produs un

prejudiciu în sumă de 715.959.188 lei, stabilit ca diferență între valoarea

terenului exprimată în dolari SUA, la data achiziționării acestuia și valoarea

aceluiași teren, la data înstrăinării.

S-a efectuat o expertiză

tehnică, având ca temei legal Metodologia elaborată în baza H.C. nr. 834/1991,

actualizată, pentru evaluarea celor două terenuri intravilane care au făcut

obiectul contractului de schimb, expertiză care a concluzionat că valoarea

acestora la data semnării contractului, era următoarea:

- terenul din str. 22

Decembrie 1989 are o valoare de 914.853.704 lei;

- terenul din str. Tudor

Vladimirescu, are o valoare de 858.888.000 lei.

Astfel, instanța a constatat

că diferența dintre valorile celor două terenuri, la data efectuării schimbului,

a fost de 55.965.704 lei, și având în vedere sulta primită de către C.N. P.R.

SA, în sumă de 195.447.828 lei, nu a reținut existența prejudiciului.

4.Pentru schimbul de teren, care a făcut

obiectul capătului de cerere anterior, C.N. P.R. SA, nu a emis factură sau alt

document fiscal, în sensul O.G. nr. 3/1992, republicată.

Procedându-se în acest mod,

nu s-a virat la bugetul statului, la termenul scadent, T.V.A., în sumă de

69.724.122 lei, situație în care s-au calculat majorări de întârziere în sumă

de 21.598.749 lei.

Răspunderea pentru neplata

la termen a sumei de 69.724.122 lei, și pentru care sunt datorate majorări de

întârziere, revine pârâtului B.I., care în calitate de director financiar, avea

atribuții privind asigurarea și urmărirea modului de întocmire, circulație și

păstrare a documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor în evidențe

contabile.

5.În urma verificării

documentelor de impunere, organele de control ale Curții de Conturi au

constatat că nu au fost declarate și nici nu au fost impozitate toate clădirile

și construcțiile speciale prevăzute de lege și evidențiate în patrimoniul

unității.

Instanța a constatat că

mijloacele fixe, de natura clădirilor și construcțiilor speciale, cuprinse în Anexa

nr. 19 și 20 din actul de control, nu fac parte din categoria celor nesupuse

impozitării, prevăzute de lege și nici nu au fost scutite de la impozitare,

prin hotărâri ale Consiliilor locale.

Pentru neplata la termen a

diferenței de impozit de 10.008.654 lei, s-au calculat majorări de întârziere

în sumă de 7.366.636 lei, sume ce au fost virate la bugetul local, de către C.N.

P.R. SA.

Întrucât prin plata majorărilor de

întârziere s-a produs un prejudiciu în patrimoniul C.N. P.R. SA, instanța a

stabilit răspunderea civilă delictuală a pârâților B.P., care a întocmit

declarațiile de impunere și C.E., șef serviciu contabilitate, care a semnat

aceste declarații, întocmite fără respectarea dispozițiilor legale.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs jurisdicțional, C.N. P.R. SA, B.I. și C.E., solicitând

modificarea în parte a sentinței civile și respingerea pct. nr. 1, 2, 4 și 5

din actul de sesizare al Procurorului financiar.

Recurenta C.N. P.R. SA a

susținut că în ceea ce privește primul capăt de cerere, obligarea pârâților, la

plata acestor sume este nejustificată.

Conform prevederilor art. 10.3

din Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 553/5367/1999, situațiile de plată

pentru construcții montaj real executate, se actualizează prin înmulțirea

dintre valoarea situației de plată, cu prețurile din ofertă și coeficientul de

actualizare în lună.

Conform prevederilor

aceluiași act normativ, M1 reprezintă valoarea materialelor din situația de

lucrări din luna de decontare ale furnizorilor declarați în lista de resurse și

consumuri de ofertă.

M5 reprezintă valoarea

corespunzătoare a aceleiași situații de lucrări, cu prețurile materialelor furnizorilor

declarați la data întocmirii ofertei.

Chiar dacă în devizul ofertă

erau incluse în stabilirea prețurilor, cheltuieli legate de transportul

materialelor, aceste cheltuieli se refereau exclusiv la cheltuielile de

transport suportate de către furnizor. Din moment ce furnizorul nu a livrat

materialele direct la sediul persoanei juridice achizitoare, este normal ca

antreprenorul să își recupereze cheltuielile efectuate cu transportul

materialelor, de la sediul său, la sediul persoanei juridice achizitoare D.R.P.

Craiova.

De asemenea, conform

modelului nr. 28 din Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 553/1999,

„Cheltuielile directe” - costurile transportului, ocupă o poziție distinctă.

Conform art. 10.3 din

Ordinul Ministerului Finanțelor, „urmărirea execuției de lucrări se face de

către diriginții de șantier”.

În ceea ce privește

obligația diriginților de șantier, referitoare la situațiile de plată, aceasta

este conform art. 10.2 alin. (5), următoarea:

„Diriginții de șantier

verifică situațiile de plată privind corespondența dintre cantitățile

confirmate în caietele de măsurători și prețurile unitare ferme din devize”.

Cu privire la obligarea C.N.

P.R. SA, la plata sumei de 39.208.798 lei reprezentând diferența de taxă de

autorizare construcții, plus majorări de întârziere, recurenta a arătat că la

data de 1 august 2000, lucrările de investiții privind construirea sediului

D.R.P. Craiova au fost preluate de I.P. București, astfel încât obligarea C.N. P.R.

SA la plata acestei sume, este nejustificată.

Cu privire la obligarea

pârâtului B.I., la plata către C.N. P.R. SA, a sumei de 21.598.749 lei majorări

de întârziere aferente neplății sumei de 69.724.122 lei, reprezentând T.V.A.

aferent schimbului de terenuri perfectat în cursul lunii octombrie 1999, C.N. P.R. SA, deși nu a facturat T.V.A., la momentul perfectării schimbului, a încasat ulterior

de la persoana fizică - parte contractantă, suma de 69.724.122 lei reprezentând

T.V.A., eventualul prejudiciu ce s-ar fi putut crea în patrimoniul C.N. P.R. SA,

fiind, astfel, acoperit.

Achitarea cu întârziere a

sumelor reprezentând T.V.A., a avut drept consecință, păstrarea sumelor

respective de bani, în circuitul comercial al C.N. P.R. SA care prin rularea

acestora, a obținut beneficii într-un cuantum superior eventualului prejudiciu,

motiv pentru care a solicitat să se constate că în cauza de față nu este

întrunită condiția producerii unei pagube, necesară atragerii răspunderii

materiale a angajatului.

În ceea ce privește

obligarea la plata de „daune” calculate la nivelul taxei de scont a Băncii

Naționale a României, la data pronunțării hotărârii judecătorești, a arătat că

nu se datorează, pentru că în cauză există o răspundere materială.

În ceea ce privește

obligarea pârâților B.P. și C.E., la plata în solidar, a sumei de 7.366.660 lei,

ca urmare a virării cu întârziere a sumelor reprezentând valoarea impozitului

pe clădiri, s-a susținut că achitarea cu întârziere a sumelor reprezentând

impozit pe clădiri, a avut drept consecință, păstrarea sumelor respective de

bani în circuitul comercial al C.N. P.R. SA. Prin rularea acestora a obținut

beneficii într-un cuantum superior eventualului prejudiciu, motiv pentru care

s-a solicitat să se constate că în cauza de față nu este întrunită condiția

procedurii unei pagube, necesară atragerii răspunderii materiale a angajatului.

Cu privire la pct. 6 din

actul de sesizare, s-a arătat că prejudiciul în sumă de 21.598.749 lei

reprezentând majorări de întârziere, reținute pentru nevirarea în totalitate,

la termenul scadent, a T.V.A. aferent schimbului de terenuri intervenite în

luna octombrie 1999, având în vedere calitatea de salariat pe care o deținea la

data săvârșirii pretinsei fapte ilicite, generatoare a prejudiciului, fapta

săvârșită prin omisiune, trebuia angajată răspunderea materială, și nu cea

civilă delictuală.

Recurenta C.E. solicită

casarea sentinței și exonerarea de răspundere, nefiind vinovată de producerea

prejudiciului.

Consideră că în mod eronat

s-a reținut în sarcina sa, răspunderea civilă delictuală, motivat pe faptul că

„a semnat declarațiile de impunere, în calitate de șef Serviciu contabilitate,

fără respectarea dispozițiilor legale” și a prejudiciat bugetul local, prin

neimpozitarea construcțiilor speciale prevăzute de Legea nr. 28/1994.

Recurenta a arătat că în

Legea nr. 27/1994 nu sunt cuprinse în baza de impozitare, „împrejurimile,

canale, puțuri, stâlpi”, și nici modificarea ulterioară a Legii nr. 27/1994, nu

specifică modul de impozitare al acestor construcții, aceasta nefiind în

concordanță cu noua clasificare a mijloacelor fixe stabilită prin modificările

ulterioare, respectiv H.G. nr. 964/1998, act normativ ce modifică Legea nr. 15/1994.

A susținut că aceste

construcții nu trebuiau impozitate, fapt ce rezultă din O.G. nr. 36/2002, care

reglementează tocmai aceste neconcordanțe între clasificarea mijloacelor fixe

și legea privind impozitele și taxele locale.

Prin decizia nr. 264/2003 a

Curții de Conturi, secția jurisdicțională, au fost respinse ca nefondate,

recursurile jurisdicționale declarate de C.N. P.R. SA, B.I., și C.E., împotriva

sentinței nr. 37/2002 a Colegiului jurisdicțional al municipiului București,

reținându-se în esență că: prețul stabilit în contract. include și cheltuielile

de transport (pct. 1); răspunderea lui B.I. este civilă și delictuală, și nu

materială, în baza contractului de muncă, iar restul recursului acestuia este

lipsit de interes; în ce privește recursul jurisdicțional declarat de C.E., s-a

reținut că este nefondat, deoarece construcțiile speciale menționate, trebuiau

impozitate în baza O.G. nr. 36/2002 și H.G. nr. 964/1998.

Împotriva deciziei nr. 264/2003

a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, au declarat recurs C.N. P.R. SA, M.G.,

B.P., B.I. și C.E. Acest recurs este semnat numai de C.N. P.R. SA, astfel încât

se va constata nul în partea referitoare la celelalte părți care nu l-au

semnat, conform art. 302

1

C. proc. civ.

B.I. și C.E. au declarat și

recursuri separate.

Atât în recursul formulat de

C.N. P.R. SA, cât și în recursurile separate formulate de B.I. și C.E., au fost

reiterate aceleași motive din recursurile jurisdicționale, motive mai sus

expuse.

Verificând cauza în funcție

de motivarea recursurilor, Curtea constată că acestea nu sunt fondate.

Referitor la pct. 1 din

sesizarea Procurorului financiar, se reține că suma de 18.196.347 lei este

datorată, deoarece au fost acceptate la plată, situații de lucrări prezentate

de firma de construcții, în care valoarea materialelor a fost majorată cu sume

aferente cheltuielilor de transport, deși aceste cheltuieli mai fuseseră o dată

incluse în preț.

Pentru pct. 2 din sesizare,

suma de 39.208.798 lei reprezentând diferență taxă autorizare construcții și

majorările de întârziere, este datorată, întrucât D.R.P. Craiova nu a

regularizat și nu a virat la bugetul local, taxa pentru autorizația de

construire nr. 70 din 15 noiembrie 1999, pentru sediul Oficiului Poștal

Băilești, ale cărei lucrări au fost recepționate cu procesul-verbal nr. 15806

din 25 august 2000.

Este real faptul că prin

hotărârile nr. 25 și nr. 28 din 1 noiembrie 2000 ale C.N. P.R. SA a fost

aprobată desființarea D.R.P. Craiova și transformarea acesteia în mai multe

centre și zone fără personalitate juridică, însă C.N. P.R. SA rămâne

răspunzătoare de neefectuarea regularizării taxei, aceasta având calitatea de

beneficiară a lucrării.

Pentru pct. 4 din sesizare

se constată că în ce privește schimbul de terenuri expus la pct. 3 din cerere,

C.N. P.R. SA nu a virat la termen, T.V.A. în sumă de 69.724.122 lei, fiind

datorate majorări de întârziere de 21.598.749 lei. B.I., în calitate de

director financiar, avea atribuții privind asigurarea și urmărirea modului de

întocmire, circulație și păstrare a documentelor justificative care stau la

baza înregistrărilor în contabilitate.

Nu pot fi primite apărările

recurenților C.N. P.R. SA și B.I., în sensul că achitarea cu întârziere a T.V.A.

a avut drept consecință, păstrarea în circuitul comercial al C.N. P.R. SA, a

sumei de bani încasată de la persoana fizică, parte contractantă a schimbului

de terenuri, și ca urmare, s-au obținut beneficii pentru C.N. P.R. SA. Suma

neachitată la termen cu titlul de T.V.A., a determinat plata majorărilor de

întârziere, acestea reprezentând un prejudiciu în patrimoniul C.N. P.R. SA.

Răspunderea numiților B.I.

și C.E. (pct. 4 și 5 din sesizare) este o răspundere civilă delictuală, și nu o

răspundere materială. Temeiul juridic îl reprezintă dispozițiile speciale ale

Legii nr. 94/1992, care instituie răspunderea civilă delictuală pentru pagubele

cauzate de administratorii, gestionarii, contabilii și celelalte persoane supuse

jurisdicției Curții de Conturi sau care au participat cu aceștia, la producerea

unei daune.

În ce privește pe recurenta

C.E., șef serviciu contabilitate, se reține că aceasta a semnat declarațiile de

impunere, în care nu au fost incluse construcțiile speciale menționate în Anexele

nr. 19 și 20 la procesul-verbal de constatare din 20 martie 2001, încheiat de

D.C.F. Dolj din cadrul Curții de Conturi (pct. 5 din sesizare).

Mijloacele fixe, de natura

clădirilor și construcțiilor speciale menționate în Anexele nr. 19 și 20 ale

actului de control, nu fac parte din categoria celor care nu se impozitează în

conformitate cu art. 8 din Legea nr. 27/1994, modificată prin O.G. nr. 62/1998

(nu se regăsesc în Anexa nr. 2 la O.G. nr. 62/1998).

Pentru considerentele expuse,

recursurile declarate de C.N. P.R. SA, B.I. și C.E. vor fi respinse ca

nefondate, iar recursul declarat de M.G. și B.P. va fi constatat nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de C.N.

P.R. SA București, B.I. și C.E. împotriva deciziei nr. 264 din 14 aprilie 2003

a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională.

Constată nul, recursul declarat

împotriva aceleiași decizii, de B.P. și M.G.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2004.