ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 308/2006

Asupra contestațiilor în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 37 din 27 martie

2002, Colegiul jurisdicțional al municipiului București a admis în parte actul

de sesizare nr. 9305/46D/2001, al Procurorului financiar de pe lângă Camera de

Conturi Județeană Dolj, dispunând următoarele:

- obligarea pârâților M.G. și B.P.,

la plata în solidar a sumei de 18.196.347 lei, reprezentând prejudiciu, plus

daune, la nivelul taxei de scont a Băncii Naționale a României, la data

pronunțării (34,2%);

- obligarea C.N. P.R. SA, la plata către bugetul

local, a sumei de 38.208.798 lei, reprezentând taxă autorizare construcții,

plus 8.469.100 lei, majorări de întârziere calculate până la data de 31

ianuarie 2001;

- respingerea capătului de cerere

privind obligarea pârâtului P.G., la plata sumei de 715.959.188 lei,

reprezentând prejudiciu;

- obligarea pârâtului B.I., la plata către C.N. P.R. SA, a

sumei de 21.598.749 lei, reprezentând prejudiciu, plus daune calculate la

nivelul taxei de scont a Băncii Naționale a României, la data pronunțării

(34,2%);

- obligarea pârâților B.P. și C.E., la plata în solidar

către C.N. C.P. SA, a sumei de 7.366.636 lei, reprezentând prejudiciu, plus

daune calculate la nivelul taxei de scont a Băncii Naționale a României, la

data pronunțării (34,2%), aplicată asupra sumei de 7.366.636 lei, începând cu

data de 4 aprilie 2001, până la achitarea integrală a prejudiciului și

- menținerea măsurilor asigurătorii dispuse în sarcina

pârâților B.I. și C.E., până la concurența sumelor la care au fost obligați.

Împotriva sentinței nr. 37/2002, a

Colegiului jurisdicțional al municipiului București, au declarat recursuri

jurisdicționale, C.N. P.R. SA, B.I. și C.E., recursuri care au fost respinse,

ca nefondate, prin decizia nr. 264/2003, a Curții de Conturi, secția jurisdicțională.

Împotriva deciziei nr. 264/2003, a

Curții de Conturi, secția jurisdicțională, au declarat recursuri, C.N. P.R. SA,

B.I., C.E., B.P. și M.G.

Prin decizia nr. 8130 din 9 noiembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, au fost

respinse, ca nefondate, recursurile declarate de C.N. P.R. SA, B.I. și C.E. și

s-a constatat nulitatea recursurilor declarate de B.P. și M.G.

În considerentele deciziei nr. 8130

din 9 noiembrie 2004, s-a reținut că suma de 18.196.347 lei este datorată,

deoarece au fost acceptate la plată situații de lucrări prezentate de firma de

construcții, în care valoarea materialelor a fost majorată cu sume aferente

cheltuielilor de transport, deși aceste cheltuieli mai fuseseră o dată incluse

în preț.

Suma de 39.208.798 lei, reprezentând

diferență taxă autorizare construcții și majorările de întârziere, este

datorată, întrucât Direcția Regională de Poștă Craiova nu a regularizat și nu a

virat la bugetul local, taxa pentru autorizația de construire nr. 70 din 15

noiembrie 1999, pentru sediul Oficiului Poștal Băilești, ale cărei lucrări au

fost recepționate cu procesul-verbal nr. 15806 din 25 august 2000.

C.N. P.R. SA nu a virat la termen

T.V.A. în sumă de 69.724.122 lei, fiind datorate majorări de întârziere de

21.598.749 lei, iar B.I., în calitate de director financiar, avea atribuții

privind asigurarea și urmărirea modului de întocmire, circulație și păstrare a

documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate.

În fine, s-a mai reținut că

răspunderea numiților B.I. și C.E. este o răspundere civilă delictuală, și nu o

răspundere materială. Temeiul juridic îl reprezintă dispozițiile speciale ale

Legii nr. 94/1992, care instituie răspunderea civilă delictuală pentru pagubele

cauzate de administratorii, gestionarii, contabilii și celelalte persoane

supuse jurisdicției Curții de Conturi sau care au participat cu aceștia la

producerea unei daune.

Împotriva acestei ultime decizii nr.

8130 din 9 noiembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a formulat la data de 10 iunie 2005,

contestație în anulare, C.E., susținând, în esență, că în mod greșit, Curtea de

Conturi i-a reținut vinovăția și răspunderea pentru a fi semnat declarațiile de

impunere privind impozitele și taxele locale, pe anii 1999 și 2000 și s-a

apreciat în actul de control că ar rezulta un prejudiciu echivalent cu

penalitățile de întârziere calculate la diferențe de impozit. Contestatoarea a

precizat că nu i se putea reține vinovăția pentru penalitățile calculate,

întrucât nu avea ca sarcină de serviciu, întocmirea declarațiilor, iar

prejudiciul reținut ca fiind produs, nu este consecința unei culpe, în sensul

prevederilor Codului muncii. Art. 318 a fost indicat ca temei legal pentru

prezenta contestație în anulare.

În ceea ce îl privește pe B.I., este

de menționat că prin decizia civilă nr. 3898 din 21 iunie 2005, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins,

ca nefondată, o primă contestație în anulare promovată împotriva aceleiași

decizii nr. 8130 din 9 noiembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că nu au fost invocate motive dintre cele prevăzute expres de art.

317 și 318 C. proc. civ.

Întrucât în cauza de față, în cadrul

procesual al contestației în anulare introduse de contestatoarea C.E., B.I. a

menționat că a formulat o nouă contestație în anulare împotriva aceleiași

decizii și pentru aceleași motive, instanța urmează să examineze ambele

contestații formulate, în raport cu prevederile art. 317 și 318 C. proc. civ., în condițiile în care nici unul dintre cei doi contestatori nu a precizat în ce

anume constă eroarea materială care a condus la pronunțarea soluției contestate

sau care este motivul de recurs necercetat.

Analizând, așadar, conținutul

ambelor contestații în anulare, prin prisma art. 317 și 318 C. proc. civ., potrivit cu care, numai pentru motive strict determinate și limitativ prevăzute, o

astfel de cale de atac, extraordinară, de retractare poate fi formulată, Înalta

Curte reține că acestea nu sunt fondate și urmează a fi respinse.

Contestatorii au invocat și reiterat

practic motivele de recurs și apărările ridicate cu acea ocazie, însă acestea

nu pot fi reanalizate pe calea contestației în anulare, care în sistemul

procesual român nu reprezintă o nouă judecată în recurs.

Nici unul dintre motivele

contestațiilor în anulare de față nu face parte din categoria celor ce nu ar fi

putut fi invocate în recurs, după cum nu se poate susține nici împrejurarea că

hotărârea instanței de recurs, contestată de cei doi contestatori, este

rezultatul unei greșeli materiale, în sensul textelor de lege ce reglementează

această procedură.

Față de cele menționate, urmează,

așadar, conform art. 320 C. proc. civ., a se respinge ambele contestații în

anulare, ca nefondate, nici unul dintre motivele expres prevăzute de lege ce

permit promovarea acestei căi de atac, nefiind dovedit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestațiile în anulare formulate

de C.E. și de B.I. cu privire la decizia nr. 8130 din 9 noiembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 ianuarie 2006.