AYDIN c. TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
AYDIN c. TURQUIE (CtEDO, 2005)
A TREIA SECȚIUNE
DECIZIE
PRIVIND ADMISIBILITATEA
cererii nr. 27324/04
prezentate de Ali Musa AYDIN
împotriva Turciei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), întrunită pe 1 decembrie 2005 într-o cameră compusă din:
D-nii G. Ress,
președinte,
I. Cabral Barreto,
L. Caflisch,
R. Türmen,
B.M. Zupančič,
D-na M. Tsatsa-Nikolovska,
D-l K. Traja,
judecători,
și de D-l V. Berger,
grefier de secțiune,
Având în vedere cererea mai sus menționată introdusă pe 29 iulie 2004,
Având în vedere decizia Curții de a se folosi de art. 29 § 3 al Convenției și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei,
Având în vedere decizia de a trata prioritar cererea conform articolului 41 al regulamentului Curții.
Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate în răspuns de reclamant,
După ce a deliberat, pronunță decizia următoare:
PE FAPT
Reclamantul, D-l Ali Musa Aydın, este un cetățean turc, născut în 1970 și rezidind la Edirne. Este reprezentat în fața Curții de avocată G. Altay din Istanbul.
A. Circumstanțele cauzei
Faptele cauzei, expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.
Pe 13 martie 1998, reclamantul a fost condamnat la doisprezece ani și șase luni de închisoare pentru apartenența la o organizație teroristă.
În 2001, în timp ce ispășea pedeapsa la penitenciarul de tip F din Tekirdağ, a inițiat o grevă de foame de lungă durată. În această perioadă a fost regular urmărit de medicul penitenciarului dar nu a acceptat niciun tratament.
La ziua 165 a acțiunii sale a fost transferat la spitalul civil din Tekirdağ, unde a refuzat din nou orice intervenție.
Pe 2 noiembrie 2001, a fost transferat la institutul de medicină legală ("institutul") pentru a evalua capacitatea sa de a ispăși o pedeapsă privativă de libertate, precum și necesitatea de a beneficia de o grațiere prezidențială.
Printr-un raport din 16 noiembrie 2001, camera de specialiști nr. 3 a institutului ("camera de specialiști"), referindu-se la examinarile din 2 și 5 noiembrie 2001, a diagnosticat sindromul Wernicke-Korsakoff ("S-WK") și a recomandat suspendarea executării pedepsei reclamantului pentru o perioadă de șase luni. A menționat necesitatea reevaluării situației reclamantului privind grația prezidențială la sfârșitul acestui termen.
Pe 19 noiembrie 2001, pe baza acestui raport, procurorul din Tekirdağ a hotărât să suspende executarea pedepsei reclamantului în aplicarea articolului 399 al codului de procedură penală ("CPP") și a ordonat eliberarea acestuia.
Spre sfârșitul suspendării, reclamantul a fost reexaminat de camera de specialiști. Printr-un raport din 21 mai 2002, aceasta a recomandat prelungirea suspendării până la vindecare completă.
Printr-o decizie luată în aceeași zi, procurorul a prelungit deci suspendarea, invitând reclamantul pentru reexaminare în noiembrie 2002.
Pe 2 decembrie 2002, reclamantul fiind absent de la examenul medical, procurorul a emis un mandat de aducere. Reclamantul susține că în această perioadă completa teste și radiografii care i-au fost cerute.
Pe 19 august 2003, reclamantul a fost arestat și reîncarcerat la penitenciarul de tip F din Edirne. A primit anumite tratamente la penitenciar, la serviciile de neurologie ale spitalului civil din Edirne și la serviciile de psihiatrie ale spitalului universitar din Trakya.
În acest interimul, fratele reclamantului a cerut grația prezidențială. Reclamantul a fost deci readus la institut.
Printr-un raport din 18 februarie 2004, camera de specialiști a declarat că starea de sănătate a reclamantului nu necesita nici suspendarea executării pedepsei sale, nici grația prezidențială.
În consecință, pe 11 martie 2004, procurorul din Tekirdağ a respins cererea fratelui reclamantului.
Reprezentanta reclamantului informează că clientul suo a fost definitiv eliberat în aprilie 2005 în aplicare a noului cod penal dar dorește să-și mențină cererea din cauza a ceea ce a suferit înainte de această perioadă.
B. Dreptul și practica internă relevante
Structura și funcțiile institutului de medicină legală, grația prezidențială pentru condamnații cu o boală ireversibilă (art. 104 al Constituției), suspendarea executării pedepsei din motive de sănătate conform codului de procedură penală (articolele 399 și 402 ale CPP), precum și lucrările Consilului Europei în materie sunt prezentate în hotărârea Tekin Yıldız c. Turcia (nr. 22913/04, 10 noiembrie 2005).
PROCEDURA DEVANT CURTE
Această cauză face parte dintr-un grup de cincizeci și trei cereri (vezi Tekin Yıldız, citat mai sus), pentru care Curta a hotărât, pe 1 iulie 2004, în exercitarea funcțiilor care i se atribuie de anexa inserată pe 7 iulie 2003 în regulament, că o misiune de investigație ar avea loc în Turcia între 6 și 13 septembrie 2004.
De asemenea, a desemnat în acest cadru, o delegație de trei judecători ("delegația Curții") pentru a efectua vizite la instituțiile, în special penitenciare, precum și un comitet de experți pentru a evalua capacitatea medicală a celor cincizeci și trei de reclamanți, inclusiv D. Aydın, de a ispăși o pedeapsă privativă de libertate.
Delegația Curții era compusă din D-l I. Cabral Barreto, D-na M. Tsatsa-Nikolovska și D-l K. Traja, judecători, și a fost asistată de D-l V. Berger, grefier de secțiune, D-l C. Turmangil, D-l S. Erel, D-na O. Andreotti și D-l H. Mutaf, referendari la greffe, și de D-na G. Güllü, secretară la greffe.
Comitetul de experți era compus din D-l Christian Derouesné, neurolog și profesor emerit la Facultatea de medicină Pitié-Salpêtrière, Universitatea Paris VI (Paris, Franța), din D-l Francis Bolgert, neuropsihhiatru la spitalul Pitié-Salpêtrière (Paris, Franța) și din D-l Doğan Yeșilbursa, psihiatru și șef de clinică adjunct la spitalul pentru boli mentale și neurologice din Bakırköy (Istanbul, Turcia).
Pe 23 august 2004, în scopul bunului desfășurare a acestei misiuni, Curta a invitat Guvernul, în aplicarea articolului 39 al regulamentului, să nu procedeze la arestarea reclamanților în fugă, în perioada 6-13 septembrie 2004 când comitetul experților trebuia să procedeze la examinarile menționare. În același timp, Curta a invitat reclamanții în libertate (cei în fugă sau cei care beneficiază de o suspendare a executării pedepsei conform articolului 399 al CPP) să se prezinte la spitalul universitar din Çapa (Istanbul) unde urmau să fie examinați. Guvernul de cealaltă parte a fost invitat să asigure prezența reclamanților încarcerati, inclusiv reclamantul, pentru examinarea medicală.
A. Vizitele instituțiilor penitenciare
Pentru a se forma o opinie privind condițiile materiale care domnesc în diferitele tipuri de instituții carcerare în Turcia, delegația Curții, însoțită de reprezentanți ai reclamanților și ai Guvernului, a vizitat două penitenciare de tip F (Tekirdağ și Kocaeli), două penitenciare de tip H (Tekirdağ și Istanbul), o casă de arest de tip H (Bayrampașa-İstanbul) și serviciul spitalicesc al acestei din urmă instituții. În cursul acestor vizite, delegația s-a întâlnit de asemenea cu personalul penitenciar precum și cu procurorii și medicii din aceste instituții.
Comitetul de experți a însoțit delegația în cursul vizitelor casei de arest din Bayrampașa și serviciul acesteia de spitalizare.
B. Examinarile medicale ale comitetului de experți
Curta încărcasem comitetul de experți cu determinarea, în special, dacă reclamanții prezentau tulburări neurologice sau psihiatrice și, în caz afirmativ, în ce măsură aceste tulburări s-au dovedit compatibile cu viața în detenție. Trebuia de asemenea să procedeze, dacă era necesar, la o evaluare științifică a dosarului medical al interesatului cum fusese constituit de către autoritățile de medicină legală turce.
În acest context, comitetul de experți a observat mai întâi că, în toate dosarele acestui grup, interesații explicau sechelele lor neuropsihiatrice pretinse prin grevele de foame și desemnau aceste sechelele ca fiind ale S-WK, cum diagnosticasem institutul.
De aceea, comitetul de experți a hotărât să recurgă la examene medicale standardizate, potrivite pentru a evidenția posibile elemente de supraîncărcătură sau simulare frecvente în rândul deținuților, precum și pentru a evidenția caracteristicile adevărate ale sindromului invocat atât din punct de vedere neurologic cât și neuropsihologic.
Examinarile au avut loc între 8 și 11 septembrie 2004, în sediile puse la dispoziție în acest scop de Guvern la spitalul universitar din Çapa la Istanbul, și aceasta, în respectul absolut al secretului medical.
Reclamantul a fost examinat pe 9 septembrie 2004.
Pe 8 iunie 2005, raportul medical al comitetului de experți al Curții, referitor la ansamblul acestor cauze, a fost comunicat părților.
Părțile relevante ale acestui raport privind D. Aydın se citesc după cum urmează:
"A. Antecedente
Spitalizat la spitalul civil din Tekirdağ în 2001, după 165 de zile de grevă de foame, reclamantul ar fi refuzat să fie examinat.
5 noiembrie 2001: camera nr. 3 observă o încetinire extremă, o dizmetrie a stângii și o lărgire a poligonului susținerii. De aceea, ea stabilește un diagnostic de S-WK și concluzionează privind aplicarea unei măsuri de suspendare.
10 mai 2002: se efectuează al doilea examen. Acesta permite să se observe o insuficiență a memoriei de fixare și a memoriei anterograde precum și o disfuncție cognitivă. Diagnosticul de S-WK este menținut, ca și măsura de suspendare.
18 februarie 2004: la încheierea celui de-al treilea examen, camera nr. 3 constată o ușoară insuficiență a memoriei anterograde, o dizmetrie a stângii și o limitare a mersului în tandem. Ea apreciază că ansamblul acestor elemente nu mai justifică menținerea măsurii de suspendare.
B. Comentarii
Absența unor elemente suficiente pentru a formula o judecată privind diagnosticul inițial de S-WK sau privind evoluția stării de sănătate a reclamantului.
C. Examen
(9 septembrie 2004)
Examenul neurologic arată tulburări ale mersului care nu sunt organice, dar lasă o incertitudine privind existența unui sindrom cerebelar frustru. Examenul neuropsihologic confirmă prezența unor semne neorganice și absența unor tulburări amnezice de tip S-WK. Din punct de vedere psihiatric, prezentarea este dureroasă și obosită cu elemente depresive.
D. Aviz
Ansamblul elementelor de mai sus lasă plana o incertitudine privind relevanța diagnosticului inițial de S-WK. La o distanță de episodul inițial, persistă în mod clar elemente psihopate (supraîncărcătură, elemente depresive), dar relația acestor elemente cu S-WK nu este stabilită. Acestea par mai degrabă să se refere la dificultăți de adaptare la mediul carceral. Dacă aceste elemente trebuie luate în considerare, ele nu justifică, singure, suspendarea executării pedepsei de închisoare. Cu toate acestea, un suport psihologic este necesar."
Concluziile generale referitoare la ansamblul raportului medical al comitetului de experți al Curții sunt prezentate în hotărârea Tekin Yıldız citată mai sus.
MOTIVE DE CERERE
Expunând că suspendarea executării pedepsei sale a fost ridicată pe baza unui raport medical lipsit de valoare științifică, reclamantul invocă sindromul Wernicke-Korsakoff de care ar suferi și susține că reîncarcerarea sa, care se analizează ca un tratament inuman și degradant, entraină încălcarea articolelor 3 și 5 ale Convenției.
ÎN DREPT
A. Argumentele părților
Guvernul
Guvernul susține mai întâi condițiile favorabile ale penitenciarelor și apoi că îngrijirile medicale necesare sunt administrate tuturor deținuților. Dacă apare necesitatea, interesații sunt transferați la spital, altfel sunt eliberați provizoriu în aplicare a articolului 399 al CPP, cum s-a întâmplat pentru reclamant.
Guvernul invocă neepuizarea căilor de atac interne din moment ce reclamantul nu a dat instanțelor interne oportunitatea de a remedia situația pe care o denunță în fața Curții. art. 402 al CPP dispune că în caz de dubiu privind executarea pedepsei, interesatul poate se adreseze judecătorului pentru a obține o decizie în materie. Cu toate acestea, reclamantul nu a folosit această cale, aplicabilă de asemenea când se află în cauză respingeri de cereri de suspendare a executării pedepsei. Nici nu a formulat opoziție împotriva mandatului de aducere în conformitate cu dispozițiile generale ale CPP.
Guvernul face de asemenea referință la exemple de jurisprudență pe care le-a transmis în cadrul celor cincizeci și trei de cauze menționare mai sus, care ilustrează ridicarea mandatului de aducere în cazuri similare, sau de asemenea aplicarea articolului 402 al CPP, unde judecătorul ordonează eliberarea interesatului.
Privind concluziile comitetului de experți al Curții, Guvernul apreciază că sunt similare cu cele ale institutului.
Reclamantul
Reclamantul nu se pronunță în mod expres privind neepuizarea căilor de atac interne dar și-a menținut plângerile. Potrivit lui, S-WK este o boală incurabilă. De aceea, când a fost diagnosticat pe 5 noiembrie 2001, ar fi trebuit să fie eliberat definitiv deoarece această boală necesită o sprijin în mediu specializat. În plus, raportul din 18 februarie 2004 al institutului nu are forțosit nicio valoare științifică ținând cont de cazuri similare în fața Curții.
B. Aprecierea Curții
Privind excepția preliminară
Curta observă, după un examen atent al exemplelor furnizate de Guvern, că acestea privesc numai cazuri în care institutul a emis rapoarte medicale recomandând suspendarea executării pedepsei interesaților. În aceste exemple, judecătorul, sesizat fie în prima instanță fie ca urmare a opoziției formulate, ordonează ridicarea mandatului de aducere emis de procuror sau eliberarea interesatului, după caz, art. 23-C § 3 al legii privind institutul (vezi Tekin Yıldız, citat mai sus, § 46) subliniind că concluziile medicale ale institutului nu restrâng în niciun fel puterea discreționară a autorităților în materie de apreciere a dovezilor.
Se agea de asemenea, în aceste exemple, de cazuri în care a existat o divergență între prima autoritate (procurorul) și cea de-a doua (judecătorul) privind aplicarea juridică a unui raport medical favorabil interesatului.
Cum nu este cazul în speță, institutul nu a emis un raport recomandând prelungirea suspendării executării pedepsei reclamantului și acesta a fost deci exclus, la nivel medical, dintr-o măsură de suspendare, precum și din grația prezidențială.
Ținând cont de ceea ce precede, Curta nu ar putea să accepte excepția Guvernului.
Privind motivele de cerere din articolele 3 și 5 ale Convenției
Curta va examina motivele de cerere mai întâi din unghiul articolului 3 al Convenției, liber redactat:
"Niciun om nu poate fi supus torturii sau unor pedepse sau tratamente inumane sau degradante."
a. Principii generale
Este adevărat că Convenția nu conține nici o dispoziție specifică referitoare la situația persoanelor private de libertate, cu atât mai puțin bolnavi. Cu toate acestea, independent de obligația impusă statelor de a proteja integritatea fizică a deținuților prin administrarea îngrijirilor medicale necesare, trebuie reamintit că suferința datorată unei boli apărute natural, fie ea fizică sau mentală, poate în sine intra sub art. 3, dacă se găsește sau riscă să se găsească agravată de condiții de detenție pentru care autoritățile pot fi ținute responsabile (Mouisel c. Franța, nr. 67263/01, §§ 37, 38 și 40, și Pretty c. Regatul Unit, nr. 2346/02, § 52, CEDH 2002-III).
Pe lângă sănătatea deținutului, deci și bunăstarea acestuia trebuie de asemenea asigurată în mod adecvat ținând cont de cerințele practice ale închisorii, orice prizonier având dreptul la condiții de detenție conforme cu demnitatea umană pentru a asigura că modalitățile de executare a măsurilor luate nu-l supun unei angoase sau unei epruve a unei intensități care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției (Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 94, CEDH 2000-XI).
Dacă Convenția nu implică nici o "obligație generală" de a elibera un deținut din motive de sănătate, tabloul clinic al unui deținut constituie totuși una din situațiile pentru care capacitatea de detenție este astazi pusă privind art. 3 al Convenției în cadrul statelor membre ale Consilului Europei (vezi Mouisel, ibidem, și Price c. Regatul Unit, nr. 33394/96, § 30, CEDH 2001-VII). Acest element face acum parte din cei care trebuie luați în considerare în modalitățile de executare a unei pedepse privative de libertate.
Pe scurt, într-o cauză dată, detenția unei persoane suferind de o patologie care angajează prognoza vitală sau al cărei stat este durabil incompatibil cu viața în detenție poate ridica probleme din unghiul articolului 3 al Convenției.
b. Context specific
Înainte de a aborda examinarea, Curta a studiat legislația turcă în vigoare privind aplicarea pedepselor în caz de boli grave ale condamnați. Ea observă că aceasta oferă autorităților naționale mijloace de a interveni în caz de afecțiuni medicale grave care lovesc deținuții. Sănătatea este unul din elementele care pot motiva o decizie de eliberare provizoriu sau o suspendare a unei pedepse. Aceste măsuri completează recursul în grație medicală rezervat președintelui Republicii. Curta consideră că aceste proceduri constituie la prima vedere garantii adecvate pentru a asigura protecția integrității fizice și bunăstării deținuților pe care statele trebuie s-o armonizeze cu cerințele legitime ale pedepsei privative de libertate.
În contextul specific al celor cincizeci și trei de cauze care au făcut obiectul misiunii de investigație menționare mai sus, este relevant să reamintim că în trecut, Turcia, confruntă cu mișcarea grevelor de foame declanșate în 1996 și 2000 pentru a protesta împotriva instituirii penitenciarelor de tip F prevăzând unități de viață de una la trei persoane în loc de dormitoare, s-a găsit confruntă cu problema menținerii în detenție a persoanelor suferind de sechelele fizice și mentale datorită malnutriției, apreciate în anumite cazuri ca fiind ale S-WK. Mulți deținuți bolnavi fusem deci admiși la beneficiul eliberării provizorii din motiv de sănătate, autoritățile competente estimând fără îndoială că o asemenea situație nu se mai justifica în termeni de protecție a societății.
c. Aplicarea principiilor la speță
În speță, reclamantul, având se pare că a participat la mișcarea menționare mai sus, a avut acces la posibilitățile oferite de dreptul turc și a profitat din ele până la reîncarcerarea de pe 19 august 2003.
Privind raportul de medicină legală litigios din 18 februarie 2004 al institutului la originea menținerii reclamantului în închisoare, Curta reamintește că în materie de administrare a dovezilor, nici Convenția nici principiile generale aplicabile jurisdicțiilor internaționale nu-i prescriu reguli stricte. Deci, pentru a-și forma convingerile, îi este slobod să se bazeze pe date de orice fel, cu condiția ca să le aprecieze ca relevante. În plus, apreciază în deplină libertate, nu numai recevabilitatea și relevanța, ci și puterea probantă a fiecărui element din dosar (Irlanda c. Regatul Unit, hotărâre din 18 ianuarie 1978, seria A nr. 25, pp. 79, 80, §§ 209 și 210).
Pentru a determina dacă există motive serioase și dovedite de a crede că statul pârât a mancat la responsabilitățile sale decurgând din Convenție, ea trebuie să examineze întrebările ridicate în fața sa la lumina elementelor pe care i le-au furnizat comparanții și, dacă este necesar, pe care și le-a procurat din inițiativa proprie (Yașa c. Turcia, hotărâre din 2 septembrie 1998, Recueil des arrêts et décisions 1998-VI, p. 2437, § 94).
Motivul care a determinat deci Curta să organizeze misiunea de investigație menționare mai sus nu era decât această necesitate de a se procura din inițiativa proprie elementele necesare pentru examinarea. Într-adevăr, în cadrul celor cincizeci și trei de cauze în cauză, anumite reclamanți produceau avize consultative, emanând din Ordinul Medicilor și punând serios în cauză credibilitatea științifică a rapoartelor litigioase (vezi, de pildă, Balyemez c. Turcia (cererea nr. 32495/03), decizie din 1 aprilie 2004 privind admisibilitatea și Eren c. Turcia (cererea nr. 8062/04), decizie din 2 septembrie 2004 privind admisibilitatea).
În fața lipsei de elemente de apreciere, care nu a putut fi completată nici prin corespondența abundentă cu reclamanții, nici prin observații ale Guvernului, Curta nu a putut stabili circumstanțele reale înainte de a se pronunța asupra bunului-fond al acestor cauze. De aceea, a hotărît, în exercitarea funcțiilor pe care i le atribuie anexa inserată pe 7 iulie 2003 în regulament, și în conformitate cu jurisprudența menționare mai sus, de a duce o investigație și de a se procura din inițiativa proprie aceste elemente de apreciere.
Privind D. Aydın, după ce l-a examinat pe 9 septembrie 2004, comitetul de experți al Curții a concluzionat, la unanimitate, că nu suferă de sechelele neurologice sau neuropsihiatrice care să-l facă incapabil de a trăi în condiții de detenție. A recomandat cu toate acestea un sprijin psihologic al reclamantului.
În aceste condiții, Curta nu vede niciun element susceptibil de a pune în cauză raportul din 18 februarie 2004 al camerei de specialiști.
În consecință, după ce s-a lipit la o apreciere globală a faptelor relevante pe baza elementelor din dosar, precum și la avizul experților săi, Curta nu apreciază ca fiind stabilit că reîncarcerarea reclamantului, nici condițiile de detenție ale acestuia au constituit în sine, un tratament inuman sau degradant în sensul articolului 3 al Convenției (Sakkopoulos c. Grecia, nr. 61828/00, § 45, 15 ianuarie 2004).
Cât privește rapoartele medicale inițiale ale institutului diagnosticând S-WK și la originea eliberării reclamantului, Curta se referă din nou la avizul experților săi conform căruia semnele menționate în diferitele rapoarte nu stabilesc în mod formal prezența unei asemenea boli. Deci, ea apreciază, ținând cont de circumstanțele care domneau la acea vreme, că institutul a preferat -din posibile motive umanitare, sau din motive care scapă Curții- recomandarea eliberării interesaților pe simptome puțin fiabile. Această atitudine poate fi criticată sigur pentru că a stârnit o speranță falsă la persoane în aceeași situație, în special atunci când institutul indica că starea de sănătate a reclamantului putea să-l beneficieze de grația prezidențială (vezi de asemenea concluziile generale ale raportului comitetului de experți al Curții în hotărârea Tekin Yıldız citată mai sus).
Aceasta fiind zis, nepercepând niciun element susceptibil de a pune în cauză aprecierea autorităților medicale și judiciare privind aplicarea unor asemenea măsuri (Klaas c. Germania, hotărâre din 22 septembrie 1993, seria A nr. 269, p. 17, §§ 29-30) favorabile interesaților, Curta nu se va opri pe acest subiect referitor la poziția lor înaintea unui dilemă, și care de altfel nu privește astazi menținerea reclamantului în detenție.
Privind recomandarea făcută de experți ai săi privind suportul psihologic al reclamantului, Curta nu poate decât să observe că acesta a fost definitiv eliberat în aprilie 2005, cu mult înainte ca comitetul de experți să-și prezinte raportul, și că o asemenea întrebare nu se mai pune în speță, cu atât mai mult cu cât suportul medical al reclamantului în 2004 a fost considerabil.
Curta observă de altfel că motivul de cerere derivat din art. 5 al Convenției reiau elemente identice acestei probleme tratate din unghiul articolului 3. De aceea, ea apreciază că nu este necesară examinarea separată.
Rezultă că cererea trebuie respinsă ca fiind manifest neîtemeiată, în sensul articolului 35 §§ 3 și 4 al Convenției.
Ținând cont de ceea ce precede, Curta apreciază de asemenea că este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 § 3 al Convenției.
Din aceste motive, Curta, la unanimitate,
Declară
cererea inadmisibilă.
Vincent Berger
Georg Ress
Grefier
Președinte
Notă: Compozitor anterior lui 1 noiembrie 2004.
Conform literaturii medicale, această boală, pe care o găsim în special la alcoolici cronici și cei malnutriți, constă dintr-o combinație a sindromului Korsakoff, care provoacă confuzie, afonie și fabrilație, și encefalopatie Wernicke, care entraină paralizie a ochilor, nistagmus, comă, chiar moarte, dacă pacientul nu este corespunzător tratat. Această stare este considerată ca rezultând, în principiu, dintr-o carență cronică în tiamină, substanță care participă la metabolismul glucozei, cu înțelegerea că în caz de o asemenea carență orice activitate care necesită metabolizarea glucozei poate entrajna boala Wernicke-Korsakoff. Tratamentul cel mai comun constă în injectarea tiaminei prin intravenă sau intramusculară pentru a încetini boala, apoi un tratament pe termen lung, pe bază de pastile orale, pentru recuperare.
Pentru o descriere generală a penitenciarului de tip F din Kocaeli, vizitat pe 7 septembrie 2004, și a casei de arest din Bayrampașa, vizitată pe 8 septembrie 2004, vezi hotărârea Tekin Yıldız citată mai sus.
Abrevieri privind raportul medical:
- "Comitetul": comitetul de trei experți al Curții.
- "Camera": camera de specialiști a institutului de medicină legală care a emis raportul medical la care se face referință.
- "HUI": spitalul universitar din Istanbul.
- "S-WK": sindromul Wernicke-Korsakoff.
- "Măsura de suspendare": măsură de suspendare a executării unei pedepse de închisoare din motive de sănătate, în virtutea articolului 399 al codului de procedură penală.
- "art. 104": art. 104 b) al Constituției, care împuternicește președintele Republicii să grațieze un condamnat din motive de boală cronică sau invaliditate.