CtEDO 01.12.2005 Auto

TRAJKOSKI AND OTHERS v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA"

RESPONDENT
MKD
HOTĂRÂRE
01.12.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
TRAJKOSKI AND OTHERS v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA" (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 13191/02 de către Cvetan TRAJKOSKI și alții împotriva fostei Republici iugoslave a Macedoniei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința la 1 decembrie 2005 în calitate de Cameră compusă din: B.M. Zupančič Președintele Hedigan Bîrsan dna Tsatsa-Nikolovska dna Jaeger Myjer David Thór Björgvinsson, judecători și V. Berger Grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 26 septembrie 2001, după ce a deliberat, decide după cum urmează: Reclamanții, dl Cvetan Trajkoski („primul reclamant”), dl Nikola Trajkoski, dl Snezana Trajkoska, dl Igorče Simonoski, dl Ratka Simonoska și dl Cvetan Simonoski, sunt cetățeni macedoneni care locuiesc în Prilep. Ele sunt reprezentate în fața Curții de un avocat care practică în Prilep, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. În o serie de proceduri administrative, reclamanții au contestat licitatea deciziilor administrative privind construcția și exploatarea unei benzine situate la câteva metri de casele lor. De asemenea, au adus acuzații penale împotriva oficialilor de stat care au luat deciziile relevante; împotriva managerului benzinelor și a ofițerilor de poliție pentru presupusele maltraturi infligate de primul reclamant. Fiecare dintre plângerile penale a fost respinsă de procuror și, ulterior, respins de instanță. Reclamanții au solicitat, de asemenea, Curtea Constituțională care a contestat constituționalitatea și legalitatea planului master urban al orașului Prilep. Proceduri administrative privind licența de operare La 27 iulie 1998, Ministerul Urbanismului și Construcției a acordat domnului A.G. un permis care conține condițiile de construcție a unei benzine. La 25 februarie 1999, Ministerul i-a eliberat un permis de construcție. Întrucât el nu a respectat aceste condiții atunci când a construit stația de benzină, la 23 iulie 1999, Ministerul a emis o decizie prin care a aprobat deplasarea stației. La 10 februarie 2000, respectivul Minister a eliberat dl A.G. cu o licență de operare. La 3 martie 2000, Ministerul a respins plângerea reclamanților ca fiind inadmisibilă. Acesta a constatat că reclamanții nu au dreptul de a face apel la decizia ca Legea de Construcție („акон”) („акна и ) nu a autorizat nici o altă parte, cu excepția investitorului și a societății responsabile pentru construcție, să intervină în calitate de părți în cauză. La 8 mai 2001, Comisia de Apel a guvernului („Comisia de apel”) a respins apelul reclamanților și a susținut decizia Ministerului. La 19 septembrie 2002, Curtea Supremă (cu două hotărâri separate luate consecutiv) a declarat că hotărârile Comisiei de Apel nu erau valabile și nu erau înaintate și a remis cazul de reexaminare. Acesta a constatat că casele reclamanților erau situate aproape de benzină și că reclamanții nu puteau fi negați dreptul de a face apel la deciziile administrative care se referă la drepturile și interesele acestora. La 9 mai 2003, Comisia de Apel a Guvernului, în conformitate cu instrucțiunile Curții Supreme, a anulat licența de operare. Reclamanții nu au furnizat nicio informație dacă licența de operare a fost reeliberată, dar se pare că stația de benzină a continuat să opereze. Procedura administrativă privind reluarea procedurii împotriva aprobării Ministerului a modificărilor la fața locului în construcția benzinelor La 20 august și 15 decembrie 1999, reclamanții au solicitat Re-deschiderea procedurii administrative împotriva hotărârii Ministerului din 23 iulie 1999 prin care a aprobat modificările la fața locului efectuate în timpul construcției stației de benzină și a modificat permisele de construcție din 1998 și 1999, respectiv. La 3 februarie 2000, Ministerul contestat a respins cererile din cauza unor dovezi insuficiente de modificare a deciziei. La 8 mai 2001, Comisia de Apel a respins plângerile reclamanților, deoarece nu erau părți la procedurile administrative în care a fost luată decizia impugnată. În plus, Comisia a constatat că ar fi putut proteja drepturile acestora în cadrul procedurii privind adoptarea planului master urban. La 3 octombrie 2002, Curtea Supremă a anulat decizia Comisiei de Apel. Acesta a constatat că casele reclamanților au atașat stația de benzină în cauză și că, din acest motiv, reclamanții ar putea fi considerați părți în cauză. Curtea a stabilit că hotărârea impușită a fost luată în contravenție cu dispozițiile statutare și că reclamanții ar fi trebuit să aibă acces la procedură în ceea ce privește aprobarea deplasării postului de benzină în detrimentul reclamanților. Prin urmare, instanța a constatat că cererea de revocare a procedurii este bine fundamentată. La 9 mai 2003, Comisia de Apel a anulat decizia Ministerului din 3 februarie 2000 și a remis procesul de reexaminare. Întrucât organismele administrative au rămas inactive, în ianuarie 2004, reclamanții au instituit proceduri administrative litigioase în fața Curții Supreme pentru a hotărî cazul pe fond. La 15 ianuarie 2004, Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor a susținut și a declarat valabil permisele din 1998 și 1999, precum și decizia impugnată din iulie 1999, care a aprobat modificările la fața locului referitoare la deplasarea benzinelor. La 2 februarie 2004, reclamanții au apelat la această decizie, însă Comisia de apel la a doua instanță a rămas inactivă. Reclamanții au deschis procedurile administrative litigioase în fața Curții Supreme și au solicitat acesteia să închidă stația de benzină ca măsură intermediară. Proceduri administrative privind certificatul de conformitate tehnică emis la benzină La 8 martie 2000, Ministerul Comerțului a emis un certificat conform căruia stația de benzină respectă cerințele tehnice. La 9 octombrie 2000, Comisia de Apel a respins recursul reclamanților ca fiind nefondat. La 15 noiembrie 2001, Curtea Supremă a declarat decizia Comisiei de Apel nulă și nulă și a remis cazul pentru Reexaminarea a constatat că organismele administrative au eșuat atunci când au emis certificatul, deoarece licența de operare nu este finală (procedurile privind plângerile reclamantului au fost pendente). La 28 ianuarie 2002, reclamanții au solicitat Ministerului Economiei/Inspectoratului de Stat pentru a închide stația de benzină, deoarece a exploatat fără certificat de conformitate tehnică. La 19 martie 2002, Comisia de Apel a anulat decizia Ministerului din 8 martie 2000. La 26 martie 2002, reclamanții au solicitat Ministerului Economiei/Inspectoratului de Stat pentru a închide benzină. La 3 aprilie 2002, Ministerul Economiei a eliberat din nou certificatul privind conformitatea tehnică. La 30 mai 2002, Comisia de Apel a anulat această decizie și a remis procesul de reexaminare. La 6 iunie 2002, reclamanții au solicitat Ministerului Economiei/Inspectoratului de Stat pentru a închide stația de benzină. La 14 iunie 2002, Ministerul a eliberat pentru a treia dată certificatul. La 25 septembrie 2002, Comisia de Apel a respins apelul reclamanților ca fiind nefondat. Se pare că reclamanții au instituit o procedură de litigiu administrativ în fața Curții Supreme care a contestat această decizie. Nu au fost furnizate informații suplimentare cu privire la această procedură. Reclamanții au formulat acuzații penale pentru „abuzul unei obligații oficiale” împotriva oficialilor de stat care au pronunțat sau au participat în alt mod la adoptarea deciziilor care au fost ulterior contestate în cadrul procedurii administrative. În fiecare dintre procedurile penale, după ce procurorul public și-a respins plângerile, au preluat urmărirea în calitate de reclamanți subsidiari. În cele din urmă, plângerile lor au fost respinse după ce au fost revizuite la două niveluri. Procurorul public a refuzat inițiativa lor de a depune la Curtea Supremă o cerere de protecție a legalității. De asemenea, reclamanții au instituit o procedură penală împotriva managerului benzinelor pentru „producția ilegală și comerțul cu substanțe periculoase”. De asemenea, reclamația lor penală a fost respinsă după ce a fost revizuită pe două nivele ale instanței. Procurorul public a refuzat să depună la Curtea Supremă o cerere de protecție a legalității. La 15 mai 2001, procurorul public a respins plângerea penală depusă de primul reclamant împotriva ofițerilor de poliție care se presupune că l-a tratat rău în ocazia vizitei sale la o secție de poliție pentru a discuta problema benzinelor. La 22 mai 2001, primul reclamant a depus o plângere penală subsidiară în fața Curții de bază a Prilep. Se plângea că a fost strigat, insultat, bătut și târât pe podea și că, ca urmare, a suferit leziuni corporale ușoare și vânătăi. Plaga penală a fost depusă împotriva unuia identificată și a altor patru ofițeri de poliție neidentificați. La 20 iunie 2001, Curtea de bază a Prilep a solicitat primului solicitant să furnizeze numele ofițerilor de poliție neidentificați. După ce a informat instanța, printre altele, , el nu a putut descoperi identitatea celorlalți ofițeri de poliție, la 2 iulie 2001, Curtea de bază a Prilep a respins plângerea penală subsidiară a reclamantului din motive de admisibilitate, adică pentru că nu a identificat cei patru ofițeri de poliție. La 7 noiembrie 2001, Curtea de apel a susținut această decizie. La 25 decembrie 2001, procurorul public a informat reclamantul că nu există motive pentru a depune o cerere de protecție a legalității în fața Curții Supreme. La 20 martie 2002, Curtea Constituțională a respins cererea reclamanților care provoacă constituționalitatea și legalitatea deciziei Consiliului municipal de adoptare a planului master urban al orașului Prilep. Ei au susținut că nu prevedea măsuri de protecție a mediului și a sănătății. Curtea a constatat că hotărârea impușită a fost adoptată într-o procedură care respectă regulamentele valabile la momentul adoptării sale. COMPLAINTE Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la procedurile penale pe care le-au instituit împotriva funcționarilor de stat și a administratorului stației de benzină. Acestea susțin că instanța națională nu este imparțială și independentă și că a decis sub presiune politică. Referindu-se la rezultatul procedurii, au susținut că nu pot pretinde daune împotriva funcționarilor statului. De asemenea, se plâng în ceea ce privește procedurile administrative și decizia Curții Constituționale. Acestea invocă art. 13 din Convenție în ceea ce privește procedurile penale instituite împotriva funcționarilor de stat și a managerului benzinelor; se plâng de ineficacitate a procedurii administrative, în timp ce stația de benzină a continuat să opereze, în ciuda faptului că a fost construită împotriva standardelor bine stabilite. De asemenea, au invocat art. 13 în ceea ce privește decizia Curții Constituționale Ei se plâng, în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1, că au fost expuși la zgomot constant, miros și fumuri poluante de la benzină care au afectat calitatea vieții lor și le-au deteriorat sănătatea, susținând teamă de incendiu și explozie. Primul reclamant se plânge în temeiul articolului 3 din Convenție că el a fost supus la maltrat de către ofițeri de poliție. El susține că el a fost bătut, împins, strigat și insultat de ofițeri de poliție. Primul reclamant s-a plâns în temeiul articolului 3 din Convenție că a fost supus la maltrat de către ofițeri de poliție în momentul vizitei sale la o secție de poliție pentru a discuta despre problema benzinelor. art. 3 se litește după cum urmează: „Nimeni nu va fi supus la tortură sau la tratamente sau pedepsei inumane sau degradante.” Prin urmare, Curtea concluzionează că această plângere nu este, în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, necesită o examinare a fondului. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a acestuia. Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la procedurile penale pe care le-au instituit împotriva funcționarilor de stat și a managerului benzinelor, precum și la rezultatele acestora. De asemenea, se plâng în privința procedurilor administrative și a hotărârii Curții Constituționale. art. 6, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „În determinarea unei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă... de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege.” Curtea consideră că plângerile reclamanților cu privire la procedura penală instituită împotriva funcționarilor de stat și a administratorului stației de benzină sunt incompatibile ratione materiae cu Convenția, deoarece aceasta din urmă nu prevede un drept de urmărire a unor terți. Presupunând că se plâng în legătură cu rezultatul procedurii, Curtea reamintește că astfel de plângeri sunt, în mod evident, nefondate ca fiind de natură a patra instanță. Curtea consideră, de asemenea, că acuzațiile reclamanților nu au susținut că rezultatul negativ al procedurii penale le-a privat de posibilitatea de a pretinde daune, deoarece nu au furnizat dovezi că au prezentat reclamația lor pentru daune în cadrul procedurii penale sau că au instituit proceduri civile separate care pretind daune (a se vedea un contrario Calvelli și Ciglio v. Italia [GC], nr. 32967/96, § 62, CEHR 2002 I). Plângerile reclamanților cu privire la nedreptatea, lipsa de imparțialitate și independență a instanțelor în cadrul procedurilor administrative și penale sunt în mod evident nefondate ca fiind clar nefondate. Reclamațiile reclamanților privind procedurile dinaintea Curții Constituționale sunt în mod evident nefondate, deoarece aceste proceduri nu au fost decisive pentru drepturile și obligațiile lor civile. Reclamanții se plângeau în continuare în temeiul articolului 13 din Convenție că nu aveau un remediu eficace în ceea ce privește deciziile pronunțate în cadrul procedurii penale și administrative și de Curtea Constituțională. art. 13 prevede următoarele: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Potrivit jurisprudenței Curții, această dispoziție se aplică numai atunci când un individ are o „punere de argument” care a fost victimă de o încălcare a dreptului Convenției (a se vedea, printre altele, Boyle și Rice c. Regatul Unit, hotărârea din 27 aprilie 1988, Serie A nr. 131, § 52). Curtea a constatat mai sus că plângerile de fond sunt, în mod evident, nefondate. Prin urmare, reclamanții nu au avut o „punere de argument” și art. 13 este inaplicabil în cazul lor. Rezultă că această plângere este manifestament nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § § 3 și 4 din Convenție. Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la zgomotul, mirosul și fumul poluant emis de la stația de benzină care a afectat calitatea vieții lor și a deteriorat sănătatea lor. art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede următoarele: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Se pare că reclamanții nu au solicitat daune împotriva stației de benzină. În consecință, această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § § § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea căilor interne de recurs. Chiar presupunând că plângerea reclamanților cu privire la efectul negativ al construcției și exploatării benzinelor ar putea fi examinată în temeiul articolului 8 din Convenția de protecție a vieții private și de familie și a domiciliului, Curtea observă că nu are nicio justificare deoarece reclamanții nu au furnizat dovezi (medicale) care să demonstreze prejudiciile pe care le-ar fi putut suporta din cauza stației de benzină (a se vedea, o contrario López Ostra c. Spania , hotărârea din 9 decembrie 1994, Seria A nr. 303 C . Rezultă că această plângere este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să suspende examinarea plângerii primului reclamant privind presupusele maltraturi de către ofițeri de poliție; Declară restul cererii inadmisibil. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2006-04-20
0,93
CASE OF MILOSEVIC v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA"
THIRD SECTION CASE OF MILOŠEVIĆ v. THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA (Application no. 15056/02) JUDGMENT STRASBOURG 20 April 2006 FINAL 20/07/2006 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the
CtEDO 2009-01-08
0,93
CASE OF PETKOSKI AND OTHERS v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA"
FIFTH SECTION CASE OF PETKOSKI AND OTHERS v. THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA (Application no. 27736/03) JUDGMENT STRASBOURG 8 January 2009 FINAL 05/06/2009 This judgment may be subject to editorial revision. In the case of Petkosk
CtEDO 2005-12-08
0,93
CASE OF DUMANOVSKI v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA"
THIRD SECTION CASE OF DUMANOVSKI v. THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA (Application no. 13898/02) JUDGMENT STRASBOURG 8 December 2005 FINAL 03/07/2006 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of
CtEDO 2013-10-10
0,93
CASE OF DIMITRIJOSKI v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA"
FIRST SECTION CASE OF DIMITRIJOSKI v. THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA (Application no. 3129/04) JUDGMENT STRASBOURG 10 October 2013 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Dimitrijoski v.
CtEDO 2008-09-25
0,93
CASE OF SAVOV AND OTHERS v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA"
FIFTH SECTION CASE OF SAVOV AND OTHERS v. THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA (Application no. 12582/03) JUDGMENT STRASBOURG 25 September 2008 FINAL 06/04/2009 This judgment may be subject to editorial revision. I n the case of Savov
Sursă