ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 316/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 316/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Gorj, la data de 16 ianuarie 2009, reclamanta R.D.A. a chemat în

judecată pe pârâții O. Turceni și P.O. Turceni, pentru a fi obligați la plata

sumei de 672.130,95 lei, după cum urmează: 241.617,60 lei în schimbul

folosinței din perioada ianuarie 2006 - aprilie 2007 asupra imobilului situat

în O. Turceni, P. Turceni de Jos, compus din cota de 1/2 din construcția în

suprafață de 431,70 m.p. și teren aferent în suprafață de 6903 m.p.; 240.108,75 lei în schimbul folosinței din perioada mai 2007-ianuarie 2009 asupra

imobilului situat în O. Turceni, P. Turceni de Jos, compus din cota de 1/2 din

construcția în suprafață de 431,70 m.p. și teren aferent în suprafață de 6903 m.p.; 91.588,83 lei reprezentând dobânda legală cuvenită sumelor solicitate la primele puncte

din acțiune și 98.815,77 lei reprezentând dobânda legală cuvenită sumelor

solicitate la primele puncte din acțiune.

A mai solicitat obligarea pârâților

la plata lunară a sumei de 11.433,75 lei în schimbul folosinței asupra

imobilului situat în O. Turceni, P. Turceni de Jos, compus din cota de ½

din construcția în suprafață de 431,70 m.p. și teren aferent în suprafață de 6903 m.p., începând cu 10 februarie 2009 și până la 10 octombrie 2010, precum

și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu

procesul.

În motivarea acțiunii, a arătat că

prin dispoziția 1201 din 8 noiembrie 2005 emisă de P.M. Turceni s-a dispus

restituirea în natură a imobilului casă de locuit, compus din 7 camere situat

în Turceni, P. Turcenii de Jos, notificatorilor R.D.A. și B.D.Ș., cu obligația

menținerii afectațiunii, local școală, pe o perioadă de 5 ani de la data

emiterii dispoziției.

După administrarea probei cu acte și

expertiză tehnică, prin sentința civilă nr. 306 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Gorj s-a respins acțiunea și excepția lipsei competenței materiale a

tribunalului.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că acțiunea formulată are ca obiect contravaloarea lipsei de

folosință a imobilului restituit în baza Legii nr. 10/2001, fără a avea un

caracter accesoriu, întrucât este formulată ulterior emiterii deciziei sau

dispoziției de restituire a imobilului.

Caracterul independent de acțiunea

prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu atrage competența

specială a secției civile a tribunalului, ci pe aceea a instanței de drept

comun, conform dispozițiilor art. 1 și 2 C. proc. civ., în funcție de valoarea

obiectului litigiului.

Tribunalul s-a considerat competent

potrivit art. 2 lit. b) C. proc. civ., obiectul litigiului având are o valoare

de peste 5 miliarde lei, respectiv 672.130,95 lei.

Pe fondul cauzei, s-a constatat că,

prin dispoziția nr. 1201 din 8 noiembrie 2005 emisă de P.M. Turceni s-a dispus

restituirea în natură a imobilului casă de locuit, compus din 7 camere situat

în Turceni, P. Turcenii de Jos, notificatorilor R.D.A. și B.D.Ș., cu obligația

menținerii afectațiunii, local școală, pe o perioadă de 5 ani de la data

emiterii dispoziției, fiind încheiat între părți un protocol de predare primire

la data de 19 iunie 2006 .

Terenul aferent construcției a fost

dobândit de reclamantă în baza titlului de proprietate nr. 1483202/2002,

intrând în proprietatea exclusivă a acesteia în baza sentinței civile nr. 854

din 12 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Tg. Jiu și a procesului verbal

de punere în posesie nr. 220/2008.

S-a considerat că reclamanta nu este

îndreptățită la plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată ca

reprezentând contravaloarea de 6903 m.p.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii

din 10 noiembrie 2009 a declarat apel  reclamanta.

În motivarea apelului, s-a criticat

faptul că instanța, încălcând principiul continuității completului de judecată,

a obligat reclamanta la plata unei taxe de timbru la valoarea pretențiilor solicitate,

deși temeiul de drept al acțiunii îl reprezintă dispozițiile art. 16 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, fiind nesocotite prevăzute art. 15 lit. p) din Legea nr.

146/1997 și ale art. 50 din Legea nr. 10/2001. Reclamanta apelantă a mai

precizat că anterior, prin încheierea de la 13 martie 2009, instanța stabilise

că acțiunea este scutită de plata a taxei de timbru, fiind inadmisibil să se

soluționeze diferit aceeași excepție de către aceeași instanță.

Pe fondul cauzei, apelanta a arătat

că pentru perioada ianuarie 2006 - septembrie 2006 tribunalul nu a motivat

soluția de respingere a acțiunii, deși a avut în vedere că abia din septembrie

2006 s-a încetat activitatea în școală.

Apelanta a considerat că a dovedit

că pârâtul a exercitat posesia neîntrerupt asupra imobilului, cel puțin până la

1 septembrie 2006 și că nu există dovezi că imobilul a fost predat reclamantei,

mai ales că prin dispoziția de restituire și protocolul de predare primire s-a

stabilit că posesia este exercitată de pârât.

O altă critică a vizat modalitatea

de interpretare a condițiilor răspunderii civile delictuale și modul în care

s-a analizat posesia de fapt asupra imobilului.

Prin încheierea de ședință de la 13

martie 2009, acțiunea a fost calificată de instanță ca fiind derivată din Legea

nr. 10/2001 și, în consecință, scutită de plata taxei de timbru. Această

încheiere nu are caracter interlocutoriu, nu leagă instanța, cât timp nu lasă

se întrevadă rezultatul procesului sau nu a rezolvat parțial aspecte ce țin de

fondul cauzei. Fiind o încheiere premergătoare, instanța poate reveni asupra

celor stabilite, nefiind vorba despre existența autorității de lucru judecat cu

privire la stabilirea taxei de timbru, cum se susține prin motivele de apel.

Instanța de apel a apreciat că în

mod corect a fost calificată acțiunea ca fiind una de drept comun, care atrage

competența tribunalului în primă instanță în condițiile art. art. 2 lit. c).

proc. civ., deoarece pune în discuție dreptul de proprietate în condițiile art.

480 C. civ., drept dobândit prin dispoziția emisă de unitatea deținătoare, act

care a intrat în circuitul civil. Pentru apărarea acestui drept, sub oricare

dintre atributele specifice, titularul poate uza de acțiunile de drept comun,

fără să se pună în discuție modul de dobândire, numai acesta ținând de

acțiunile specifice Legii nr. 10/2001.

Cât privește fondul cauzei, se

apreciază că tribunalul a pronunțat o sentință netemeinică, interpretând greșit

probele administrate și nelegală, fiind aplicate greșit prevederile art. 998 și

999 C. civ. și ale art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul a reținut corect ca

reclamanta a dobândit proprietatea construcției prin dispoziția nr. 1201 din 8

noiembrie 2005 emisă de P.M. Turceni și proprietatea terenului aferent prin

titlul de proprietate nr. 1483202/2002. În decizia administrativă se restituire

s-a menționat că imobilul își va menține afectațiunea de instituție de

învățământ pe o perioadă de 5 ani, iar împrejurarea că a rămas efectiv în

folosința unității care a emis dispoziția este dovedită și prin protocolul de

predare primire la data de 19 iunie 2006.

Folosința a continuat până în luna

septembrie 2006, fapt atestat prin decizia nr. 53 din 10 martie 2006 emisă de I.Ș.J.

Gorj, potrivit cu care începând cu data de 1 septembrie 2006 Școala Generală nr.

2 Turceni aflată în imobilul în litigiu retrocedat reclamantei și-a concentrat

activitatea într-o altă unitate școlară.

În atare condiții, s-a considerat că

nejustificată din punct de vedere legal soluția tribunalului de respingere a acțiunii

pentru această perioadă, probele administrate și reținute de prima instanță

fiind în sensul că până în luna septembrie 2006 imobilul nu a putut fi folosit

de reclamantă.

Dreptul de folosință este un

atribuit al proprietății, iar atunci când proprietarul este lipsit de

exercițiul acestui drept are posibilitatea de a cere repararea prejudiciului

suferit de către persoana care a folosit bunul. În aplicarea acestui principiu,

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a prevăzut dreptul proprietarului căruia

i s-a restituit un bun a cărui afectațiune de interes public s-a menținut

pentru o perioadă limitată de timp de a primi o chirie stabilită prin hotărâre

de guvern. Folosirea termenului de „chirie” este improprie, cât timp între

părți nu se încheie un contract de locațiune, această sumă reprezentând

despăgubirea ce acoperă lipsa de folosință a imobilului.

Față de solicitarea expresă a

reclamantei și de concluziile expertizei, instanța de apel, apreciind că

răspunderea civilă delictuală a pârâtului este antrenată ca urmare a folosinței

exercitate asupra imobilului proprietatea reclamantei pentru perioada ianuarie

- septembrie 2006, a stabilit un cuantum al pretențiilor de 173 766 lei, care

include valoarea actualizată a chiriei, pentru construcție și teren, așa cum se

calculează în anexa la raportul de expertiză.

Instanța a apreciat că pasivitatea

în care a stat reclamanta până în luna ianuarie 2009, deși imobilul fusese

restituit încă din anul 2005 și solicitarea despăgubirii pentru o perioadă mare

de timp reprezintă un abuz de drept, mai cu seamă că suma totală pretinsă este

deosebit de mare față de bugetul unității administrativ teritoriale.

Curtea a constatat că, prin sentința

civilă 85 din 2 aprilie 2009 a Tribunalului Gorj, prin care s-a constatat nulitatea

dispoziției nr. 93/2009, s-a reținut că nu se justifica emiterea acestei

dispoziții deoarece este rămasă fără obiect mențiunea din dispoziția de

restituire privind menținerea afectațiunii imobilului, cât timp în imobilul

restituit nu mai funcționează unitatea școlară.

Față de modul în care percepea

reclamanta raportul său juridic cu bunul, fiind evident că știa despre faptul

că școala își încetase activitatea, nu are relevanță pentru aprecierea

temeiniciei solicitărilor reclamantei răspunsul dat acestei notificări de

pârât.

Față de aceste considerente,

potrivit art. 296 C. proc. civ., s-a admis apelul, s-a schimbat sentința în

sensul că s-a admis în parte acțiunea, în temeiul art. 998 și 999 C. civ. și art.

16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Pârâtul O. Turceni, reprezentat de

primar, a fost obligat la plata sumei de 173.766 lei reprezentând

contravaloarea chiriei reactualizate pentru perioada ianuarie - septembrie

2006, în temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat către

reclamantă la plata cheltuielilor de judecată din primă instanță, de 7 749 lei,

constând în taxa de timbru de 4722 lei, aferentă pretențiilor admise, onorariu

avocat și onorariu expert, cheltuieli de deplasare și cazare, dovedite cu

facturile depuse la dosar.

S-a respins capătul de cerere

privind obligarea pârâtului la plata chiriei pentru viitor.

Pârâtul a fost obligat la plata

dobânzii legale calculată la debitul de 173.766 lei, începând cu data

introducerii acțiunii, 16 ianuarie 2009, și până la achitarea efectivă a sumei

.

Potrivit art. 274 C. proc. civ.,

pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în apel, în sumă de

2361 lei, reprezentând taxa de timbru la valoarea pretențiilor acordate.

Împotriva încheierii de ședință și

deciziei civile din 25 februarie 2010 a declarat recurs reclamanta R.D.A. care

a susținut următoarele motive de nelegalitate.

Se consideră că instanța de apel se

antepronunță asupra primului motiv de apel atunci când stabilește obligația de

plată a taxei de timbru prin încheierea din 25 februarie 2010.

Hotărârea este nelegală în ceea ce

privește obligația de plată a taxei de timbru față de dispozițiile art. 33 din

Legea 10/2001 și caracterul accesoriu al folosinței ca atribut al restituirii

operate în baza unei legi speciale.

În acest fel, instanța ar fi

nesocotit în tot dispozițiile art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997 și art. 50

din Legea nr. 10/2001 în temeiul căruia cererile sau acțiunile în justiție,

precum și transcrierea sau intabularea titlurilor de proprietate, legate de

aplicarea prevederilor prezentei legi și de bunurile care fac obiectul

acesteia, sunt scutite de taxe de timbru.

Prin cererea de chemare în judecată,

recurenta a solicitat contravaloarea folosinței pentru imobil pentru 5 ani, sub

una din afectațiunile publice prevăzute de art. 16 din Legea nr. 10/2001 și

pentru care intimații aveau obligația să achite lunar utilizarea în cuantumul

stabilit prin H.G. nr. 1886/2006.

Acțiunea dedusă judecații este legată

de încălcarea obligației de plată a folosinței exercitate de intimați în baza art.

16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru un imobil care se afla sub o afectațiune

publică până în luna noiembrie 2010.

Se consideră incident și cazul de

aplicare a dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., deoarece instanța

de apel își fundamentează decizia pe argumente străine de actele dosarului și

modifica în tot conținutul adresei nr. 19656 din 20 noiembrie 2008 emisă de P.O.

Turceni.

Se susține că hotărârea încalcă

dispozițiile legale referitoare la obligația intimaților de predare a posesiei

la încetarea afectațiunii instituite prin art. 16 din Legea nr. 10/2001 și

condițiile răspunderii civile delictuale.

Oferind recurentei o satisfacție

parțială, Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat pentru plata lipsei

de folosință aferentă perioadei septembrie 2006 - ianuarie 2009 pe argumente

care intră în contradicție cu obligațiile legale impuse de prevederile Legii nr.

10/2001, a propriilor considerente sau susțineri făcute în ședință publică de

reprezentantul intimaților și care sunt fondate pe elemente care exced unor

argumente legale rezonabile.

Pentru corecta stabilire a situației

de fapt, instanța de fond avea obligația legală de a determina persoanele care

au deținut posesia asupra celor două bunuri până la 1 septembrie 2006 după

care, avea obligația de a verifica dacă intimații și-au îndeplinit obligația

impusă de art. 16 alin. (3) și art. 25 din Legea nr. 10/2001 așa cum s-au

obligat prin dispoziția nr. 1201/2005 și protocolul încheiat la 19 iunie 2006.

Și intimații și O. Turceni, P.O. Turceni,

prin reprezentat legal P. au susținut următoarele critici de nelegalitate a deciziei

Curții de Apel Craiova.

Se consideră că, deși instanța de

apel apreciază în mod corect că reclamanta în calitate de proprietar, avea

obligația de a se comporta cu diligență față de bunul sau, în mod greșit admite

apelul reclamantei pentru o perioada în care legea invocata nu poate fi aplicată

deoarece ea dispune numai pentru viitor.

Este evident că reclamanta avea

cunoștință de situația imobilului, făcând deplasări frecvente la sediul P.O. Turceni,

pentru reconstituirea dreptului de proprietate, pentru terenurile agricole și

forestiere, pe care le deține pe teritoriul orașului Turceni, cât și pentru

plata impozitelor și taxelor pentru proprietățile deja reconstituite.

Se mai invocă un argument în plus și

anume și starea de fapt care reiese din notificarea nr. 196556 din 19 noiembrie

2008, prin care se solicită sa se comunice dacă s-a obținut acordul privind

desfășurarea alegerilor.

Se consideră că decizia 91 din 25 martie

2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat

la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este lipsită de temei legal, fiind dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii din următoarele considerente:

Instanța de apel a aplicat în mod

greșit aceasta H.G., când a calculat cuantumul despăgubirilor pentru perioada 1

ianuarie 2006 - 1 septembrie 2006.

În ceea ce privește suprafața

aferentă imobilului de 6903 m.p., se precizează că terenul aferent construcției

face obiectul legilor fondului funciar așa cum este menționat în protocolul nr.

4044 din 19 iunie 2006, fiind retrocedat încă din anul 2002, fără a fi lipsita în

vreun fel de folosința acestuia, terenul aferent construcției a fost dobândit

de reclamantă în baza titlului de proprietate nr. 1483202/2002.

Se precizează că nici în raportul de

expertiza și nici în suplimentul la aceasta nu a fost calculată chiria pentru

perioada ianuarie 2006 - septembrie 2006, instanța de apel în mod greșit

precizează suma de 173.766 lei ca valoare actualizată a chiriei.

Analizând sentința și încheierea recurată

prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate pentru

considerentele ce succed.

Pentru a fi incident motivul de

modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca

hotărârea recurată să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii

sau să fie lipsită de temei legal.

Susținerile recurentei reclamante privind

„eronata” stabilire a cuantumului taxei de timbru de către instanța de apel nu

constituie o antepronunțare, așa cum susține aceasta și nici nu poate conduce

la reținerea nelegalității deciziei recurate.

Este adevărat că dispozițiile art. 15

lit. p) din Legea nr. 147/1997 și art. 50 din Legea nr. 10/2001 statuează că

cererile sau acțiunile în justiție, legate de aplicarea Legii nr. 10/2001 și de

bunurile ce fac obiectul acesteia sunt scutite de taxa de timbru, însă

stabilirea eronată de instanța de apel a obligației de plată a taxei de timbru

pentru o acțiune care nu ar fi trebuit timbrată nu poate conduce la modificarea

soluției pronunțată de acea instanță care este legală, conform dispozițiilor

legale incidente.

Partea nemulțumită de modalitatea de

stabilire de către instanță a obligației de plată a taxei de timbru putea

formula cerere de reexaminare a acesteia, în condițiile Legii nr. 146/1997.

Nici criticile recurentei –

reclamante privind incidența motivelor de modificare a deciziei, prevăzute de art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., nu se justifică.

Instanța de apel nu și-a întemeiat

decizia pe argumente străine de actele dosarului, iar decizia pronunțată de

această instanță este dată cu respectarea dispozițiilor incidente la obligația

intimaților de predare a posesiei la încetarea afectațiunii reglementate de art.

16 din Legea nr. 10/2001 ca și cele incidente din materia răspunderii civile

delictuale.

Astfel, în mod just s-a reținut de

Curtea de Apel că, la data la care reclamanta a solicitat acordarea

despăgubirilor (1 ianuarie 2006) imobilul era folosit de pârât, impunându-se

obligarea acestuia de a achita proprietarului despăgubirile al căror cuantum

este reglementat de H.G. nr. 1886/2006, că aceste pretenții au fost solicitate

de reclamantă (prin apărător, la valoarea precizată în cererea de chemare în

judecată). Pe de altă parte, în mod corect instanța de apel a considerat și a

reținut că pârâtul nu poate fi obligat la plata contravalorii lipsei de

folosință pentru perioada de timp cât nu a folosit bunul efectiv.

Hotărârea Curții cuprinde atât

motivele de fapt, cât și cele de drept care au condus la pronunțarea soluției

conform art. 261 alin. (2) C. proc. civ., reținând că reclamanta (așa cum

rezultă și din cuprinsul notificării din 2008) care era proprietar al

imobilului și care exercita atributul folosinței avea cunoștință de faptul că

unitatea școlară își înceta activitatea, iar în privința răspunderii civile

delictuale, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute art. 998 – art. 999 C. civ.

Și recursul declarat de pârâți este nefondat,

deoarece nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Instanța de apel a interpretat și

aplicat în mod just dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care a

statuat dreptul proprietarului căruia i s-a restituit un bun a cărui

afectațiune de interes public s-a menținut pentru o perioadă limitată de timp

de a plăti o chirie, drept despăgubiri concordante prevederilor art. 1 din

Protocolul Adițional nr. 1 la C.E.D.O. Neacordarea acestor despăgubiri ar fi

echivalat cu o expropriere de fapt, ce ar fi încălcat principiul respectării

dreptului de proprietate.

Susținerile recurenților pârâți

privind aplicarea greșită a H.G. nr. 1886/2006 nu pot fi primite. Așa cum a considerat

și instanța de apel, expertiza efectuată de prima instanță a avut în vedere la

calculul despăgubirilor și H.G. nr. 343/2007, pentru perioada ianuarie –

septembrie 2006, iar în privința dobânzii, corect s-a reținut că aceasta

trebuia acordată doar cu data introducerii acțiunii, nu de la data calculului

prejudiciului.

Celelalte critici privind modul de

calcul a chiriei, prin expertiză și suplimentul la raportul de expertiză nu pot

conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, el putea fi contestat

prin formularea de obiecțiuni la raportul de expertiză, neconstituind motive de

nelegalitate care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 6 – pct. 9

C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, se va

respinge recursul și în baza art. 312 C. proc. civ. și vor menține încheierea

civilă și decizia Curții de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamanta R.D.A. și pârâții O. Turceni, prin P. și P.O. Turceni împotriva

deciziei civile nr. 91 din 25 martie 2010 și a încheierii din 25 februarie 2010

ale Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 ianuarie 2011.