ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 367/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 7 noiembrie 2007, sub nr. 38346/3/2007, reclamanta SC M.D. SRL București a chemat în judecată pârâtele SC B. SA Voluntari și A.V.A.S. București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună desființarea hotărârii A.G.E.A. SC B. SA din 11 octombrie 2007, respectiv, hotărârea privind închirierea halelor A 4, A 5, A 12, ca fiind nulă absolut prin încălcarea legii. Prin sentința comercială nr. 4134, pronunțată la data de 21 martie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M.D.

SRL București, în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA Voluntari și A.V.A.S. București și a constatat nulitatea absolută a pct. 3 din hotărârea A.G.E.A. din 11 octombrie 2007 referitor la închirierea halelor A 4, A 5 și A 12. În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele aspecte: La data de 20 iulie 2007, prin actul adițional înregistrat, având în vedere solicitarea scrisă a locatarului, conform adresei înregistrate din 24 aprilie 2004, prevederile Legii nr. 346/2004 art. 12 lit. b), precum și hotărârea Consiliului de Administrație, contractul de închiriere a fost prelungit pentru o perioada de 60 de zile. Tribunalul a apreciat, față de adresa SC B. SA din 6 ianuarie 2007 și adresa A.V.A.S.

din 9 martie 2007, că între SC M.D. SRL și SC B. SA au demarat procedurile prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004, așa cum rezultă și din faptul prelungirii contractului de închiriere cu cele 60 de zile necesare rezolvării formalităților legate de încheierea contractului de vânzare- cumpărare, respectiv, leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare. Față de susținerile pârâtelor în apărare, s-a constatat că dispozițiile speciale din Legea nr. 346/2004 sunt derogatorii de la dreptul comun constituit din Legea nr. 137/2002, O.U.G. nr. 88/1997. Pe de altă parte, din analiza dispozițiilor art. 18 lit. e) din Statutul societății și art. 15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002, contractul de închiriere și actul adițional prin care a fost prelungit termenul cu 60 de zile, în condițiile art. 12 din Legea nr. 346/2004, au fost încheiate anterior datei de 26 iulie 2007, moment la care A.V.A.S.

a fost înregistrat ca acționar majoritar al SC B. SA, neexistând niciun temei juridic care să impună reluarea procedurii de închiriere și vânzare. Fata de aceste considerente, Tribunalul a apreciat că s-a încălcat obligația prevăzută de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, ce constituie, în opinia instanței, frauda la lege, sancționată cu nulitatea absolută. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele A.V.A.S. București și SC B. SA Voluntari. Prin decizia comercială nr. 129, pronunțată la data de 9 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins apelurile formulate de apelantele A.V.A.S. București și SC B. SA- prin lichidator judiciar G.G.E. SPRL, în contradictoriu cu intimata SC M.D.

SRL București, împotriva sentinței comerciale nr. 4134 din 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 38346/3/2007, ca nefondate. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte: În ce privește apelul declarat de A.V.A.S., cu privire la caracterul special al prevederilor art. 12 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 346/2004 în materie de privatizare, raportat la Legea nr. 137/2002 și O.U.G. nr. 88/1997, Curtea a constatat că acesta a fost reținut în mod temeinic de către Tribunal, în aprecierea legii aplicabile în analiza motivelor de nulitate absolută a hotărârii A.G.E.A. atacată.

Legea nr. 346/2004, adoptată după Legea nr. 137/2002, are un caracter special în raport cu aceasta, în ce privește raporturile dintre societățile comerciale cu capital majoritar de stat și acele societăți comerciale ce se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, deoarece, în caz contrar, Legea nr. 346/2004 nu și-ar justifica utilitatea, de vreme ce, așa cum susține apelanta A.V.A.S., exista o lege care reglementa raporturile dintre aceștia. În ce privește critica relativă la competența A.G.E.A.

de a aproba închirierea, vânzarea activelor unei societăți la care statul este acționar majoritar [pornind de la dispozițiile art. 241 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital și ale art. 2 și art. 15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002], Curtea a constatat că și aceasta este nefondată, pe de o parte, datorită caracterului special al Legii nr. 346/2004, iar, pe de altă parte, reținerea de către Tribunal a împrejurării că procedurile de vânzare a celor trei hale de către pârâta SC B. SA către reclamantă fuseseră demarate mai înainte de adoptarea hotărârii A.G.E.A. din 11 octombrie 2007, care, la punctul 3, prevedea tocmai ignorarea drepturilor reclamantei și ignorarea dispozițiilor speciale care îi confereau aceste drepturi, este legală si temeinică.

Susținerile apelantei cu privire la competența A.G.E.A. sunt lipsite de relevanță, deoarece beneficiul creat de Legea nr. 346/2004 nu este condiționat de o hotărâre prealabilă a A.G.E.A., acesta fiind reglementat expres de lege.

Cu privire la caracterul de active disponibile, în sensul art. 13 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, ce se pretinde că nu ar fi îndeplinit cu privire la cele trei hale, deoarece pârâta SC B. SA nu a procedat la întocmirea listei ce ar fi trebuit transmisă către Camera de Comerț și Industrie a României, acest motiv de apel este nefondat, deoarece apelanta invocă neîndeplinirea de către ea însăși (în calitate de acționar majoritar la SC B. SA, cu putere de decizie) a unei proceduri, astfel că, dacă aceasta s-ar afla într-o eventuală culpă pentru neîntocmirea listei cu activele disponibile, această culpă nu poate fi invocată pentru protecția unui drept al său (în raporturile cu reclamanta, care nu are nici o vină pentru aceasta), deoarece nimeni nu poate obține protecția dreptului său întemeindu-se pe propria culpă (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).

Referitor la critica potrivit cu care, pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 346/2004 era nevoie de existența unui contract de închiriere în derulare, iar, în opinia apelantei A.V.A.S., acesta nu există, Curtea a constatat că, în condițiile în care prin actul adițional din 2007 la contractul de închiriere din 1 februarie 2005, contractul de închiriere a fost prelungit până la data de 30 septembrie 2007, iar prin adresele din 9 martie 2007, din 28 ianuarie 2007, pârâtele și-au exprimat acordul pentru transformarea contractului de închiriere în contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, voința tuturor părților implicate în procedura prevăzută de Legea nr. 346/2004 fiind foarte clar exprimată, rezultă că la data de 11 octombrie 2007, data adoptării hotărârii A.G.E.A.

( pct. 3), a cărei nulitate s-a solicitat, reclamanta beneficia de un titlu de folosință asupra celor trei hale (decurgând din contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, care, chiar dacă nu s-a încheiat în forma unui înscris unitar, în sensul de instrumentum, acesta exista în sensul de negotium, așa cum părțile și-au exprimat voința în corespondența dintre ele), ba, mai mult, aceasta era titulara dreptului de a dobândi în viitor chiar dreptul de proprietate asupra acestor hale, respectiv, a dreptului de opțiune la vânzare, conform Legii nr. 346/2004. În fine, invocarea unor dispoziții comunitare în susținerea motivelor de apel formulate de A.V.A.S.

[ art. 85 alin. (1) din Tratatul Comunității Europene] este total neavenită, deoarece contractul de închiriere și contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare de care a beneficiat reclamanta nu constituie nicidecum „acorduri” sau „practici concertate” de natură a afecta comerțul dintre statele membre, ci, dimpotrivă, constituie tocmai respectarea legislației speciale interne, care nu se află în contradicție cu Tratatul Comunității Europene, ci reprezintă tocmai transpunerea aquis-ului comunitar în legislația națională.

În ce privește apelul declarat de pârâta SC B. SA, apelanta-pârâtă încearcă sa acrediteze ideea că, o dată cu revenirea acțiunilor pârâtei în patrimoniul A.V.A.S., care a redevenit acționar majoritar după anularea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, toate contractele ce fuseseră încheiate anterior de către societate (în conformitate cu legea și statutul acesteia), trebuiau rediscutate, încheiate din nou, cu aprobarea noului (și vechiului) acționar A.V.A.S., ceea ce este absurd, mai ales că legea nu stabilește o astfel de procedură, ce ar fi absurdă și contrară principiului siguranței circuitului civil.

Dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002 reglementează o condiție pentru încheierea unor noi contracte de închiriere, fără a impune reluarea procedurii de închiriere desfășurată cu mulți ani în urmă în condiții de legalitate, referitor la contracte de închiriere în derulare A interpreta legea în sensul afirmat de apelantă înseamnă a conferi un caracter redundant unor dispoziții legale, iar greșelile săvârșite de însăși societatea privatizată, fie prin faptele acționarului majoritar A.V.A.S., fie ale altor persoane implicate în procesul de privatizare, care au condus la nulitatea privatizării, să se răsfrângă asupra partenerilor contractuali, cărora nu li se poate imputa nici o culpă, care ar fi împovărați ca, pentru păstrarea drepturilor lor dobândite în condiții de legalitate anterior anulării, să parcurgă din nou aceleași etape contractuale.

Desigur că această interpretare ar fi una inechitabilă pentru reclamantă. Curtea a apreciat că, în raport de voința tuturor părților din cauza de față, în ce privește, pe de o parte valabilitatea contractului de închiriere ( încheiat la data de 20 februarie 2005), pe de altă parte, prelungirea acestuia până la data de 30 septembrie 2007 și, mai ales, cu privire la transformarea acestuia în contact de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare, reclamanta este beneficiara legală a unei „speranțe legitime” că va deveni proprietara celor trei hale, prin parcurgerea procedurilor prevăzute de Legea nr. 346/2004, ceea ce ar face aplicabil și art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, atât legea specială, cât și voința celor trei părți din cauza de față, exprimată în scris în cursul anului 2007, în perioada imediat anterioară adoptării hotărârii A.G.E.A. din 11 octombrie 2007, îndreptățeau pe reclamantă la cumpărarea celor trei hale, iar prin adoptarea pct. 3 din hotărâre, pârâtele au desființat acest drept, aprobând închirierea acestui activ, contrar celor susținute în corespondența cu reclamanta și, mai ales, contrar art. 12 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 346/2004. Referitor la critica privind lipsa unei liste a activelor disponibile, pentru aceleași considerente arătate mai sus în respingerea apelului A.V.A.S., care a invocat și acest motiv de apel, Curtea a apreciat-o, de asemenea, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta A.V.A.S. București, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta- pârâtă A.V.A.S. București a invocat, în esență, următoarele motive: Hotărârea este nelegală, fiind dată cu încălcarea legii, respectiv, a dispozițiilor art. 12 si art. 13 din Legea nr. 346/2004, precum și a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 137/2002. În speța de față sunt incidente prevederile legislației privatizării, cadrul legal special în privința închirierii si vânzării activelor societăților comerciale, și nu dispozițiile Legii nr. 346/2004, astfel cum a considerat atât instanța de fond, cât si instanța de apel.

În raport de prevederile art. 2 și art. 15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002, art. 241 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 și art. 15322 din Legea nr. 31/1990, competența de aprobare a operațiunii de închiriere, vânzare a activelor unor societăți comerciale în care statul este acționar, aparține adunării generale a acționarilor. În sentința comercială pronunțată, instanța de fond a înlăturat nejustificat susținerile din întâmpinarea formulată, reținând că în speță sunt aplicabile prevederile legislației specifice întreprinderilor mici si mijlocii, respectiv, art. 12 alin. (1) lit. b) si c) din Legea nr. 346/2004. Conform prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, cu modificările si completările ulterioare, societățile comerciale cu capital majoritar de stat sunt obligate sa stabilească si sa întocmească liste cuprinzând activele disponibile, liste care trebuie transmise Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București.

Or, așa cum si reclamanta cunoștea, asemenea liste cuprinzând activele disponibile ale SC B. SA nu au fost depuse la Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, astfel încât nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 346/2004, cu modificările si completările ulterioare. Din înscrisurile depuse de către reclamantă si apreciate de instanță ca fiind pertinente, nu rezultă faptul ca SC B. SA a stabilit și întocmit o asemenea listă de active disponibile, astfel cum acestea sunt definite de legislația întreprinderilor mici si mijlocii.

În acest context, pornind de la ideea ca activele halele A4, A5 si A12 nu sunt active disponibile, astfel cum acestea sunt definite de dispozițiile legale redate mai sus, rezultă că prevederile Legii nr. 346/2004, cu modificările si completările ulterioare, nu sunt aplicabile speței de față, nefiind îndeplinită condiția exercitării vreunui drept de preferință atâta timp cât activele în cauză nu au fost declarate de societatea comercială ca fiind disponibile. În consecință, societatea comercială poate vinde activele respective în concordanță deplină cu dispozițiile Legii nr. 137/2002, cu modificările și completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 88/1997, cu modificările și completările ulterioare, fără a avea obligația sa respecte dispozițiile Legii nr. 346/2004.

Analizând recursul pârâtei A.V.A.S. București, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin hotărârea A.G.E.A. la SC B. SA din data de 11 octombrie 2007 (hotărâre a cărei anulare s-a solicitat), s-a aprobat, cu majoritate de voturi, închirierea activului format din halele A 4, A 5, A 12, conform hotărârii Consiliului de Administrație din 31 iulie 2007 și a mandatului special A.V.A.S. din 11 octombrie 2007, iar, prin acțiune, reclamanta SC M.D. SRL București a solicitat constatarea nulității acestei hotărâri privind închirierea halelor A 4, A 5 și A 12, pentru încălcarea prevederilor art. 12 și art. 14 din Legea nr. 346/2004.

Problema controversată în cauză constă în interpretarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, coroborat cu art. 14 din aceeași lege, respectiv, de a stabili dacă acestea au acces la activele disponibile ale unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, ori, în realitate, devin incidente prevederile art. 2 și art. 15 din Legea nr. 137/2004, coroborat cu art. 241 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, raportat la art. 15322 din Legea nr. 31/1990.

Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, „Întreprinderile mici și mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat, cu respectarea dispozițiilor legale privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, precum și a drepturilor contractuale ale creditorilor ale căror creanțe sunt garantate cu ipotecă, gaj, privilegiu asupra activelor respective sau asupra căruia este instituit sechestru asigurător ”. În exercitarea atribuțiilor ce-i revin în cadrul procesului de valorificare a activelor societăților comerciale la care statul este acționar, potrivit art. 12 alin. (1), A.V.A.S.

nu are calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul acestora, ci doar calitatea de acționar în numele statului la aceste societăți, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, unde se prevede că „A.V.A.S. are obligația să urmărească derularea valorificării activelor potrivit art. 12 alin. (1)”. Conform prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, „Regiile Autonome, societățile/companiile naționale, precum și societățile comerciale cu capital majoritar de stat sunt obligate să stabilească și să întocmească liste cuprinzând activele disponibile, pe care le vor reactualiza lunar. Listele vor fi transmise la camerele de comerț și industrie județene și a municipiului București, la organizațiile patrimoniale, asociațiile profesionale, prin Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperații”.

Or, în speță, activele nu au fost declarate de societatea comercială ca fiind disponibile, încât nu se poate vorbi că societatea- reclamantă SC M.D. SRL „are acces prioritar la închirierea activelor disponibile ale societăților comerciale cu capital majoritar de stat, în condițiile art. 13, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare” [ art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004]. În consecință, societatea comercială cu capital majoritar de stat își poate valorifica activele respective în deplină concordanță cu dispozițiile Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării și ale O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, nefiind ținută exclusiv de respectarea, cu prioritate, a dispozițiilor Legii nr. 346/2004.

De asemenea, și dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 346/2004 au fost greșit interpretate ca fiind aplicabile în cauză, când, de fapt, închirierea halelor A 4, A 5 și A 12 -care nu au fost declarate ca fiind active disponibile- se poate face și în condițiile prevăzute de art. 2 și art. 15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002, cu referire la art. 241 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 și cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 15322 din Legea nr. 31/1990. În consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica în parte decizia atacată, în sensul admiterii apelului formulat de pârâta A.V.A.S. București, va schimba în tot sentința și, pe fond, va respinge acțiunea formulată de reclamanta SC M.D.

SRL, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 129 din 9 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o modifică în parte. Admite apelul formulat de pârâta A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 4134 din 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială. Schimbă în tot sentința și respinge acțiunea formulată de reclamanta SC M.D. SRL București, ca nefondată. Menține restul dispozițiilor deciziei recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.