ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 367/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 367/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 7

noiembrie 2007, sub nr. 38346/3/2007, reclamanta SC M.D. SRL București a

chemat în judecată pârâtele SC B. SA Voluntari și A.V.A.S.

București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va

pronunța, să dispună desființarea hotărârii A.G.E.A.

SC B. SA din 11 octombrie 2007, respectiv, hotărârea privind închirierea

halelor A 4, A 5, A 12, ca fiind nulă absolut prin încălcarea legii.

Prin sentința comercială nr.

4134, pronunțată la data de 21 martie 2008, Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea

formulată de reclamanta SC M.D. SRL București, în contradictoriu cu

pârâtele SC B. SA Voluntari și A.V.A.S. București și a constatat

nulitatea absolută a pct. 3 din hotărârea A.G.E.A. din 11 octombrie

2007 referitor la închirierea halelor A 4, A 5 și A 12.

În motivarea acestei hotărâri,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele

aspecte:

La data de 20 iulie 2007, prin actul

adițional înregistrat, având în vedere solicitarea scrisă a

locatarului, conform adresei înregistrate din 24 aprilie 2004, prevederile

Legii nr. 346/2004 art. 12 lit. b), precum și hotărârea Consiliului

de Administrație, contractul de închiriere a fost prelungit pentru o

perioada de 60 de zile.

Tribunalul a apreciat,

față de adresa SC B. SA din 6 ianuarie 2007 și adresa A.V.A.S. din

9 martie 2007, că între SC M.D. SRL și SC B. SA au demarat

procedurile prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004, așa

cum rezultă și din faptul prelungirii contractului de închiriere cu

cele 60 de zile necesare rezolvării formalităților legate de

încheierea contractului de vânzare- cumpărare, respectiv, leasing

imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare.

Față de susținerile

pârâtelor în apărare, s-a constatat că dispozițiile speciale din

Legea nr. 346/2004 sunt derogatorii de la dreptul comun constituit din Legea nr.

137/2002, O.U.G. nr. 88/1997. Pe de altă parte, din analiza

dispozițiilor art. 18 lit. e) din Statutul societății și art.

15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002, contractul de închiriere și actul

adițional prin care a fost prelungit termenul cu 60 de zile, în

condițiile art. 12 din Legea nr. 346/2004, au fost încheiate anterior

datei de 26 iulie 2007, moment la care A.V.A.S. a fost înregistrat ca

acționar majoritar al SC B. SA, neexistând niciun temei juridic care

să impună reluarea procedurii de închiriere și vânzare.

Fata de aceste considerente,

Tribunalul a apreciat că s-a încălcat obligația

prevăzută de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, ce constituie,

în opinia instanței, frauda la lege, sancționată cu nulitatea

absolută.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel pârâtele A.V.A.S. București și SC B. SA Voluntari.

Prin decizia comercială nr. 129,

pronunțată la data de 9 martie 2009, Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, a respins apelurile formulate de apelantele A.V.A.S.

București și SC B. SA- prin lichidator judiciar G.G.E. SPRL, în

contradictoriu cu intimata SC M.D. SRL București, împotriva sentinței

comerciale nr. 4134 din 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 38346/3/2007,

ca nefondate.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut, în esență,

următoarele aspecte:

În ce privește apelul declarat

de A.V.A.S., cu privire la caracterul special al prevederilor art. 12 alin. (1)

lit. b) și c) din Legea nr. 346/2004 în materie de privatizare, raportat

la Legea nr. 137/2002 și O.U.G. nr. 88/1997, Curtea a constatat că acesta

a fost reținut în mod temeinic de către Tribunal, în aprecierea legii

aplicabile în analiza motivelor de nulitate absolută a hotărârii A.G.E.A.

atacată.

Legea nr. 346/2004, adoptată

după Legea nr. 137/2002, are un caracter special în raport cu aceasta, în

ce privește raporturile dintre societățile comerciale cu capital

majoritar de stat și acele societăți comerciale ce se

încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, deoarece,

în caz contrar, Legea nr. 346/2004 nu și-ar justifica utilitatea, de vreme

ce, așa cum susține apelanta A.V.A.S., exista o lege care reglementa

raporturile dintre aceștia.

În ce privește critica

relativă la competența A.G.E.A. de a aproba închirierea, vânzarea

activelor unei societăți la care statul este acționar majoritar

[pornind de la dispozițiile art. 241 alin. (2) din Legea nr. 297/2004

privind piața de capital și ale art. 2 și art. 15 alin. (4) din

Legea nr. 137/2002], Curtea a constatat că și aceasta este

nefondată, pe de o parte, datorită caracterului special al Legii nr. 346/2004,

iar, pe de altă parte, reținerea de către Tribunal a

împrejurării că procedurile de vânzare a celor trei hale de

către pârâta SC B. SA către reclamantă fuseseră demarate

mai înainte de adoptarea hotărârii A.G.E.A. din 11 octombrie 2007, care,

la punctul 3, prevedea tocmai ignorarea drepturilor reclamantei și

ignorarea dispozițiilor speciale care îi confereau aceste drepturi, este

legală si temeinică.

Susținerile apelantei cu

privire la competența A.G.E.A. sunt lipsite de relevanță,

deoarece beneficiul creat de Legea nr. 346/2004 nu este condiționat de o

hotărâre prealabilă a A.G.E.A., acesta fiind reglementat expres de

lege.

Cu privire la caracterul de active

disponibile, în sensul art. 13 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, ce se pretinde

că nu ar fi îndeplinit cu privire la cele trei hale, deoarece pârâta SC B.

SA nu a procedat la întocmirea listei ce ar fi trebuit transmisă

către Camera de Comerț și Industrie a României, acest motiv de

apel este nefondat, deoarece apelanta invocă neîndeplinirea de către

ea însăși (în calitate de acționar majoritar la SC B. SA, cu

putere de decizie) a unei proceduri, astfel că, dacă aceasta s-ar

afla într-o eventuală culpă pentru neîntocmirea listei cu activele

disponibile, această culpă nu poate fi invocată pentru

protecția unui drept al său (în raporturile cu reclamanta, care nu

are nici o vină pentru aceasta), deoarece nimeni nu poate obține

protecția dreptului său întemeindu-se pe propria culpă (nemo

auditur propriam turpitudinem allegans).

Referitor la critica potrivit cu

care, pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 346/2004 era nevoie de

existența unui contract de închiriere în derulare, iar, în opinia

apelantei A.V.A.S., acesta nu există, Curtea a constatat că, în

condițiile în care prin actul adițional din 2007 la contractul de

închiriere din 1 februarie 2005, contractul de închiriere a fost prelungit

până la data de 30 septembrie 2007, iar prin adresele din 9 martie 2007,

din 28 ianuarie 2007, pârâtele și-au exprimat acordul pentru transformarea

contractului de închiriere în contract de leasing imobiliar cu clauză

irevocabilă de vânzare, voința tuturor părților implicate

în procedura prevăzută de Legea nr. 346/2004 fiind foarte clar

exprimată, rezultă că la data de 11 octombrie 2007, data

adoptării hotărârii A.G.E.A. ( pct. 3), a cărei nulitate s-a

solicitat, reclamanta beneficia de un titlu de folosință asupra celor

trei hale (decurgând din contractul de leasing imobiliar cu clauză

irevocabilă de vânzare, care, chiar dacă nu s-a încheiat în forma

unui înscris unitar, în sensul de instrumentum, acesta exista în sensul de

negotium, așa cum părțile și-au exprimat voința în

corespondența dintre ele), ba, mai mult, aceasta era titulara dreptului de

a dobândi în viitor chiar dreptul de proprietate asupra acestor hale,

respectiv, a dreptului de opțiune la vânzare, conform Legii nr. 346/2004.

În fine, invocarea unor

dispoziții comunitare în susținerea motivelor de apel formulate de A.V.A.S.

[

art. 85 alin. (1) din Tratatul

Comunității Europene] este total neavenită, deoarece contractul de

închiriere și contractul de leasing imobiliar cu clauză

irevocabilă de vânzare de care a beneficiat reclamanta nu constituie

nicidecum „acorduri” sau „practici concertate” de natură a afecta comerțul

dintre statele membre, ci, dimpotrivă, constituie tocmai respectarea

legislației speciale interne, care nu se află în contradicție cu

Tratatul Comunității Europene, ci reprezintă tocmai transpunerea

aquis-ului comunitar în legislația națională.

În ce privește apelul declarat

de pârâta SC B. SA, apelanta-pârâtă încearcă sa acrediteze ideea

că, o dată cu revenirea acțiunilor pârâtei în patrimoniul A.V.A.S.,

care a redevenit acționar majoritar după anularea contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni, toate contractele ce fuseseră

încheiate anterior de către societate (în conformitate cu legea și

statutul acesteia), trebuiau rediscutate, încheiate din nou, cu aprobarea

noului (și vechiului) acționar A.V.A.S., ceea ce este absurd, mai

ales că legea nu stabilește o astfel de procedură, ce ar fi

absurdă și contrară principiului siguranței circuitului

civil. Dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002

reglementează o condiție pentru încheierea unor noi contracte de

închiriere, fără a impune reluarea procedurii de închiriere

desfășurată cu mulți ani în urmă în condiții de

legalitate, referitor la contracte de închiriere în derulare A interpreta legea

în sensul afirmat de apelantă înseamnă a conferi un caracter

redundant unor dispoziții legale, iar greșelile săvârșite

de însăși societatea privatizată, fie prin faptele

acționarului majoritar A.V.A.S., fie ale altor persoane implicate în

procesul de privatizare, care au condus la nulitatea privatizării, să

se răsfrângă asupra partenerilor contractuali, cărora nu li se

poate imputa nici o culpă, care ar fi împovărați ca, pentru

păstrarea drepturilor lor dobândite în condiții de legalitate

anterior anulării, să parcurgă din nou aceleași etape

contractuale. Desigur că această interpretare ar fi una

inechitabilă pentru reclamantă.

Curtea a apreciat că, în raport

de voința tuturor părților din cauza de față, în ce

privește, pe de o parte valabilitatea contractului de închiriere (

încheiat la data de 20 februarie 2005), pe de altă parte, prelungirea

acestuia până la data de 30 septembrie 2007 și, mai ales, cu privire

la transformarea acestuia în contact de leasing cu clauză irevocabilă

de vânzare, reclamanta este beneficiara legală a unei „speranțe

legitime” că va deveni proprietara celor trei hale, prin parcurgerea

procedurilor prevăzute de Legea nr. 346/2004, ceea ce ar face aplicabil

și art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului. Cu alte cuvinte, atât legea specială,

cât și voința celor trei părți din cauza de față,

exprimată în scris în cursul anului 2007, în perioada imediat anterioară

adoptării hotărârii A.G.E.A. din 11 octombrie 2007,

îndreptățeau pe reclamantă la cumpărarea celor trei hale,

iar prin adoptarea pct. 3 din hotărâre, pârâtele au desființat acest

drept, aprobând închirierea acestui activ, contrar celor susținute în

corespondența cu reclamanta și, mai ales, contrar art. 12 alin. (1) lit.

b) și c) din Legea nr. 346/2004.

Referitor la critica privind lipsa

unei liste a activelor disponibile, pentru aceleași considerente

arătate mai sus în respingerea apelului A.V.A.S., care a invocat și

acest motiv de apel, Curtea a apreciat-o, de asemenea, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, în termen, pârâta A.V.A.S. București, solicitând admiterea

recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii

apelului și schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul

respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

În recursul său, întemeiat în

drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta- pârâtă A.V.A.S.

București a invocat, în esență, următoarele motive:

Hotărârea este nelegală,

fiind dată cu încălcarea legii, respectiv, a dispozițiilor art. 12

si art. 13 din Legea nr. 346/2004, precum și a dispozițiilor art. 15

din Legea nr. 137/2002.

În speța de față sunt

incidente prevederile legislației privatizării, cadrul legal special

în privința închirierii si vânzării activelor societăților

comerciale, și nu dispozițiile Legii nr. 346/2004, astfel cum a

considerat atât instanța de fond, cât si instanța de apel.

În raport de prevederile art. 2

și art. 15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002, art. 241 alin. (2) din Legea nr.

297/2004 și art. 15322 din Legea nr. 31/1990, competența de aprobare

a operațiunii de închiriere, vânzare a activelor unor societăți comerciale

în care statul este acționar, aparține adunării generale a

acționarilor.

În sentința comercială pronunțată,

instanța de fond a înlăturat nejustificat susținerile din

întâmpinarea formulată, reținând că în speță sunt

aplicabile prevederile legislației specifice întreprinderilor mici si

mijlocii, respectiv, art. 12 alin. (1) lit. b) si c) din Legea nr. 346/2004.

Conform prevederilor art. 13 alin. (4)

din Legea nr. 346/2004, cu modificările si completările ulterioare,

societățile comerciale cu capital majoritar de stat sunt obligate sa

stabilească si sa întocmească liste cuprinzând activele disponibile,

liste care trebuie transmise Camerei de Comerț și Industrie a

Municipiului București.

Or, așa cum si reclamanta

cunoștea, asemenea liste cuprinzând activele disponibile ale SC B. SA nu

au fost depuse la Camera de Comerț și Industrie a Municipiului

București, astfel încât nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 346/2004,

cu modificările si completările ulterioare.

Din înscrisurile depuse de

către reclamantă si apreciate de instanță ca fiind

pertinente, nu rezultă faptul ca SC B. SA a stabilit și întocmit o

asemenea listă de active disponibile, astfel cum acestea sunt definite de

legislația întreprinderilor mici si mijlocii.

În acest context, pornind de la

ideea ca activele halele A4, A5 si A12 nu sunt active disponibile, astfel cum

acestea sunt definite de dispozițiile legale redate mai sus, rezultă

că prevederile Legii nr. 346/2004, cu modificările si

completările ulterioare, nu sunt aplicabile speței de față,

nefiind îndeplinită condiția exercitării vreunui drept de

preferință atâta timp cât activele în cauză nu au fost declarate

de societatea comercială ca fiind disponibile.

În consecință, societatea

comercială poate vinde activele respective în concordanță

deplină cu dispozițiile Legii nr. 137/2002, cu modificările

și completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 88/1997, cu

modificările și completările ulterioare, fără a avea

obligația sa respecte dispozițiile Legii nr. 346/2004.

Analizând recursul pârâtei A.V.A.S.

București, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept

indicat, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin hotărârea A.G.E.A. la SC

B. SA din data de 11 octombrie 2007 (hotărâre a cărei anulare s-a solicitat),

s-a aprobat, cu majoritate de voturi, închirierea activului format din halele A

4, A 5, A 12, conform hotărârii Consiliului de Administrație din 31

iulie 2007 și a mandatului special A.V.A.S. din 11 octombrie 2007, iar,

prin acțiune, reclamanta SC M.D. SRL București a solicitat

constatarea nulității acestei hotărâri privind închirierea

halelor A 4, A 5 și A 12, pentru încălcarea prevederilor art. 12

și art. 14 din Legea nr. 346/2004.

Problema controversată în

cauză constă în interpretarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 346/2004

privind stimularea înființării și dezvoltării

întreprinderilor mici și mijlocii, coroborat cu art. 14 din aceeași

lege, respectiv, de a stabili dacă acestea au acces la activele

disponibile ale unei societăți comerciale cu capital majoritar de

stat, ori, în realitate, devin incidente prevederile art. 2 și art. 15 din

Legea nr. 137/2004, coroborat cu art. 241 alin. (2) din Legea nr. 297/2004,

raportat la art. 15322 din Legea nr. 31/1990.

Într-adevăr, potrivit

prevederilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, „Întreprinderile mici

și mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor autonome,

societăților/companiilor naționale și

societăților comerciale cu capital majoritar de stat, cu respectarea

dispozițiilor legale privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia, precum și a drepturilor contractuale ale creditorilor

ale căror creanțe sunt garantate cu ipotecă, gaj, privilegiu

asupra activelor respective sau asupra căruia este instituit sechestru

asigurător

”.

În exercitarea atribuțiilor

ce-i revin în cadrul procesului de valorificare a activelor

societăților comerciale la care statul este acționar, potrivit art.

12 alin. (1), A.V.A.S. nu are calitatea de proprietar al bunurilor din

patrimoniul acestora, ci doar calitatea de acționar în numele statului la

aceste societăți, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (2) din

Legea nr. 346/2004, unde se prevede că „A.V.A.S. are obligația

să urmărească derularea valorificării activelor potrivit art.

12 alin. (1)”.

Conform prevederilor art. 13 alin.

(4) din Legea nr. 346/2004, „Regiile Autonome, societățile/companiile

naționale, precum și societățile comerciale cu capital

majoritar de stat sunt obligate să stabilească și să

întocmească liste cuprinzând activele disponibile, pe care le vor

reactualiza lunar. Listele vor fi transmise la camerele de comerț și

industrie județene și a municipiului București, la

organizațiile patrimoniale, asociațiile profesionale, prin

Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii

și Cooperații”.

Or, în speță, activele nu

au fost declarate de societatea comercială ca fiind disponibile, încât nu

se poate vorbi că societatea- reclamantă SC M.D. SRL „are acces

prioritar la închirierea activelor disponibile ale societăților

comerciale cu capital majoritar de stat, în condițiile art. 13, cu

respectarea dispozițiilor legale în vigoare”

[

art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

346/2004].

În consecință, societatea

comercială cu capital majoritar de stat își poate valorifica activele

respective în deplină concordanță cu dispozițiile Legii nr.

137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării și

ale O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale,

nefiind ținută exclusiv de respectarea, cu prioritate, a

dispozițiilor Legii nr. 346/2004.

De asemenea, și

dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 346/2004

au fost greșit interpretate ca fiind aplicabile în cauză, când, de

fapt, închirierea halelor A 4, A 5 și A 12 -care nu au fost declarate ca

fiind active disponibile- se poate face și în condițiile

prevăzute de art. 2 și art. 15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002, cu

referire la art. 241 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 și cu respectarea

cerințelor prevăzute de art. 15322 din Legea nr. 31/1990.

În consecință, potrivit

dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte

va admite recursul, va modifica în parte decizia atacată, în sensul

admiterii apelului formulat de pârâta A.V.A.S. București, va schimba în

tot sentința și, pe fond, va respinge acțiunea formulată de

reclamanta SC M.D. SRL, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S.

București împotriva deciziei comerciale nr. 129 din 9 martie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

pe care o modifică în parte.

Admite apelul formulat de pârâta

A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 4134 din 21

martie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a

VI-a comercială.

Schimbă în tot sentința

și respinge acțiunea formulată de reclamanta SC M.D. SRL

București, ca nefondată.

Menține restul

dispozițiilor deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.