ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2720/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 538 din 11 martie 2003, reclamanta B.T.R. în faliment, reprezentată de lichidator F.G.D.B., a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B.I.T.T.S. și B.H. AS pronunțarea unei sentințe prin care să fie obligate la plata sumei de 58.046.922,05 dolari S.U.A. și 11.062.200 Euro, cu dobânzile aferente până la data recuperării prejudiciului. Prin sentința comercială nr. 902 din 22 februarie 2005 a Tribunalului București, secția comercială, s-a admis excepția necompetenței generale a instanțelor române și, în consecință, s-a respins cererea formulată de reclamanta B.T.R., reprezentată prin lichidator – F.G.D.S.B., în contradictoriu cu pârâtele B.I.T.T.S.

și B.H. AS, ambele cu sediul în Istambul – Turcia, ca nefiind de competența instanțelor române. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere susținerile părților, probele administrate în cauză și dispozițiile legale în materie. Prin decizia comercială nr. 190 din 4 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta B.T.R., în faliment, reprezentată prin lichidatorul F.G.D.S.B. împotriva sentinței mai sus menționate. În motivarea acestei hotărâri, curtea de apel a reținut că, într-adevăr, părți, în contractele fiduciare, sunt reclamanta și B.F.O. (S.) SA, iar în cele de girare, apelanta și D.B.O.L.L. - Cipru, însă, beneficiarul tuturor contractelor este pârâta B.I.T.T.S.

AS, căreia, cele două bănci menționate mai sus, i-au acordat credite sau împrumuturi, ce nu au fost, însă, restituite, la scadență, decât parțial. În aceste condiții, curtea de apel a constatat că reclamanta nu a avut și nici nu poate avea relații directe cu pârâtele, decât prin intermediul contractelor menționate mai sus, aceasta subrogându-se, în dreptul celor două bănci creditoare, pentru recuperarea diferenței creditelor sau împrumuturilor nerambursate încă. Ca atare, reclamanta trebuie să respecte clauzele contractuale, încheiate de cele două bănci, cu beneficiarul creditelor sau împrumuturilor acordate, respectiv – pârâta B.I.T.T.S. AS, inclusiv, cele referitoare la judecarea litigiilor.

Curtea de apel a mai constatat că în contractele fiduciare, s-a inclus o clauză compromisorie, prin care s-a convenit ca litigiile, dintre părțile contractante, să se supună legilor elvețiene, iar locul de jurisdicție este Geneva. De asemenea, părțile au stabilit și în contractele de girare o clauză compromisorie, potrivit căreia litigiile aferente să se supună legilor Republicii Turcia, și să se judece la Tribunalele și Biroul Administratorului din Istambul. Referitor la al doilea motiv de apel, curtea de apel a constatat că în motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta s-a referit doar generic la faptele culpabile ale pârâtelor. Reclamanta a invocat însă ca probe contractele mai susmenționate și a învederat că răspunderea ar aparține administratorilor B.T.R.

SA, în care a avut reprezentanți și pârâta B.H. AS, în calitate de acționar majoritar al acesteia, care nu a solicitat contra-garanții de la beneficiarul final, respectiv pârâta B.I.T.T.S. AS. Dacă, într-adevăr, culpa aparține administratorilor reclamantei, în nerecuperarea diferenței creditelor și împrumuturilor acordate pârâtei B.I.T.T.S. AS, ca urmare a nesolicitării, de contra-garanții acesteia, lichidatorul are posibilitatea solicitării atragerii răspunderii lor, potrivit art. 39 din O.G. nr. 10/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2004, și nu a acționarului său majoritar, pârâta B.H. AS. În final, curtea de apel a constatat că motivarea acțiunii este ambiguă, iar cadrul procesual stabilit de reclamantă ca incoerent, astfel că nu se poate invoca propria culpă pentru câștigarea unui drept, potrivit dispozițiilor art. 108 alin. final C. proc.

civ. În consecință, curtea de apel a constatat că instanța de fond a reținut situația de fapt corectă, pa baza probelor administrate, a făcut o calificare adecvată a acțiunii, cât și o interpretare și aplicare legală a dispozițiilor în materie, apreciind astfel ca neîntemeiate motivele de apel invocate. Față de considerentele arătate, instanța de apel a constatat că sentința comercială atacată este temeinică și legală și a menținut-o iar apelul a fost respins ca nefondat. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta B.T.R., prin lichidator F.G.D.S.B., întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9, art. 312 alin. (5) C. proc. civ., art. 149 alin. (5) din Legea nr. 105/1992 și solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, respectiv admiterea apelului său, respingerea excepției necompetenței generale a instanțelor române și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul București.

Recurenta-reclamantă susține astfel că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), arătând, în esență, că instanța a pronunțat decizia recurată, valorizând greșit contractele de girare și cele fiduciare, nu a observat corect temeiul juridic al acțiunii și a schimbat cauza acțiunii introductive de instanță, încălcând dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ.

Concluzionând, consideră că instanța de apel a procedat nelegal calificând acțiunea sa ca fiind o acțiune în răspundere contractuală (și, prin aceasta, valorizând clauza contractuală de alegere de jurisdicție străină) în condițiile în care reclamanta a formulat o acțiune în răspundere delictuală; instanța de judecată poate interpreta actele și faptele dosarului, însă în niciun caz nu poate transforma cauza acțiunii determinată de reclamant, din răspundere civilă delictuală în răspundere contractuală, neaflându-ne în fața niciunui caz de subrogare în drepturile creditorului. Recurenta-reclamantă mai susține că instanța de apel a aplicat greșit legea (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), întrucât în mod greșit a constatat aplicabilitatea dispozițiilor art. 154 din Legea nr. 105/1992, atât timp cât instanțele române sunt competente să soluționeze prezentul litigiu, conform art. 149 alin. (5) din Legea nr. 105/1992; în mod greșit a invocat dispozițiile art. 39 din O.G.

nr. 10/2004 privind atragerea răspunderii administratorilor societății bancare falite și tot greșit a reținut aplicarea art. 108 alin. final C. proc. civ., având în vedere că „motivarea acțiunii este ambiguă, iar cadrul procesual stabilit de reclamantă incoerent astfel încât nu poate invoca propria culpă pentru câștigarea unui drept, potrivit art. 108 alin. final C. proc. civ.”. Recursul nu este fondat. Din examinarea motivelor de recurs, în raport de actele dosarului și de hotărârile pronunțate în cauză, se constată următoarele: În ce privește primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susținerile recurentei-reclamante nu sunt întemeiate, întrucât instanța de apel nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nu a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, valorizând eronat contractele de girare și cele fiduciare și nici nu a schimbat cauza acțiunii introductive.

Se constată astfel că B.T.R. SA a garantat facilitățile de credit acordate B.I.T.S. AS de către D.B.O.C., cu depozitele sale de aceeași valoare constituite la această bancă și având în vedere că beneficiarul acestor credite nu le-a rambursat, D.B. a procedat la executarea depozitelor B.T.R. SA, în baza contractelor de girare. În baza contractelor fiduciare ce au intervenit între B.T.R. SA și B.F.O. (S.) SA a fost virată acesteia din urmă suma de 40 mil. dolari S.U.A., în scopul acordării de împrumuturi către B.I.T.T.S. AS. Se observă că numitorul comun al acestor contracte, ca beneficiar este pârâta B.I.T.T.S. AS, căreia cele două bănci i-au acordat credite sau împrumuturi ce se susține că nu au fost restituite decât parțial.

Astfel fiind, în împrejurarea în care, așa cum corect a reținut și instanța de apel, motivarea acțiunii este ambiguă, iar cadrul procesual stabilit prin acțiune este incoerent, reclamanta referindu-se doar generic la faptele culpabile ale pârâtelor, dar invocând ca probe contractele amintite, în mod judicios prima instanță a procedat la calificarea acțiunii astfel formulate și a concluzionat că obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie restituirea de către beneficiarul creditelor a sumelor executate de creditor pentru nerambursarea la scadență, cauza acțiunii decurgând din contractele de girare și contractele fiduciare. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că de asemenea conține susțineri neîntemeiate, ce nu pot fi avute în vedere. Aceasta deoarece, pornind de la considerentele expuse deja în examinarea primului motiv de recurs, rezultă cu prisosință că în măsura în care în contractele mai sus menționate este inclusă o clauză compromisorie, ea trebuie luată în considerare, pentru stabilirea corectă a instanței competente să soluționeze litigiul dedus judecății. Or, în speță, se constată că în contractele de girare părțile au convenit „ca orice dispută rezultată din sau aferentă acestui contract să se supună legilor Republicii Turcia și că tribunalele și Biroul Administratorului din Istambul să aibă jurisdicție pentru a audia și rezolva disputele”, iar în contractele fiduciare s-a prevăzut expres că legea aplicabilă este cea elvețiană, iar locul de jurisdicție este Geneva.

În consecință, se constată că în cauză, contrar susținerilor recurentei-reclamante, sunt aplicabile dispozițiile art. 154 din Legea nr. 105/1997, potrivit cărora, dacă părțile au supus, prin convenție, litigiul dintre ele sau litigiile ce se vor naște din actul pe care l-au încheiat, competenței unei anumite instanțe, aceasta va fi investită cu competența jurisdicțională, ipotezele de excepție prevăzute de punctele 1 și 2 din text, neregăsindu-se în speță. În ce privește susținerile recurentei-reclamante legate de invocarea dispozițiilor art. 39 din O.G. nr. 10/2004, de către curtea de apel, acestea exced prezentei cauze, având relevanță în soluționarea excepției de competență în cauză, doar considerentele mai sus arătate.

Drept urmare, reținându-se că reclamanta nu a formulat în recurs nicio critică de natură să conducă la modificarea deciziei curții de apel, în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta B.T.R. prin lichidator F.G.D.S.B. împotriva deciziei comerciale nr. 190 din 4 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 4 noiembrie 2009.