ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 13.05.2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1915/2010

HOTĂRÂRE

13.05.2010

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1915/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință de la 6 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 39490/3/2009 (1092/2010) s-a constatat legalitatea și

temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului S.C.A.

S-a menținut starea de arest

a inculpatului S.C.A.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul București nr. 1817/P/2009 a fost trimis în judecată inculpatul S.C.A.

pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, faptă prevăzută

de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b)

C. pen., imputându-i-se că în dimineața de 28 iunie 2009, în timp ce se afla în

zona B.V., fără o motivație anume, a lovit cu pumnul și apoi cu o sabie de

aproximativ 5-60 cm. lungime, în zona capului, pe partea vătămată K.R.,

provocându-i o leziune traumatică în zona temporală dreaptă.

Prin sentința penală nr. 238

din 26 martie 2010 Tribunalul București, secția a II-a penală, a admis cererea

de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, prin apărătorul ales

și, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptei

prin rechizitoriu, respectiv din art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în art. 180 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., text în baza căruia l-a condamnat pe

inculpatul S.C.A. la 1 an închisoare în regim de detenție, cu aplicarea art. 71-64

lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Inculpatului i-a fost

menținută starea de arest, deducându-i-se la zi prevenția.

Curtea de apel a constatat

că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea

dispozițiilor legale în vigoare, respectiv dispozițiile art. 300

proc. pen. și art. 300

alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 160

C. proc. pen. care prevăd că arestarea inculpaților poate fi menținută, în

cursul judecății, motivat, fie dacă temeiurile care au determinat arestarea

preventivă impun în continuare privarea de libertate, fie dacă există temeiuri

noi care să justifice privarea de libertate.

Din economia dispozițiilor art.

160

C. proc. pen. rezultă că la menținerea arestării preventive, se

impun a fi verificate, față de fiecare persoană pentru care se solicită

menținerea arestului preventiv, următoarele condiții:

a) măsura preventivă a fost dispusă

anterior în mod legal, există un mandat de arestare pus în executare, iar

durata arestării nu a expirat;

b) temeiurile inițiale care au fost

avute în vedere la luarea măsurii impune în continuare privarea de libertate

sau nu există temeiuri noi care să determine revocarea sau înlocuirea măsurii.

Analizând în concret,

fiecare din cerințele legale sus amintite, curtea de apel a constatat, în

raport și de probatoriile existente la dosarul cauzei, că sunt îndeplinite

exigențele prevăzute de art. 143 și art. 146 C. proc. pen. raportat la art. 148

lit. f) C. proc. pen.

Astfel, există certitudinea

violentării părții vătămate de către inculpat și, indiferent de încadrarea

juridică finală pe care o va îmbrăca la finalul cercetării judecătorești

această manifestare a inculpatului a apreciat că modalitatea în care s-a

desfășurat aceasta din partea inculpatului: fără o motivație precisă, chiar și

după ce partea vătămată și-a declinat calitatea de militar denotă un pericol

concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta cercetarea în stare de

libertate a inculpatului, având în vedere și faptul că acesta nu este la primul

conflict cu legea penală, fiind condamnat anterior de două ori, inclusiv pentru

o infracțiune de violență (art. 239 alin. (1) și (4) C. pen.) ceea ce denotă un

potențial violent al acestuia.

De altfel, acest lucru a

fost avut în vedere și de instanța fondului, care, deși a achiesat la

solicitarea apărătorului ales al inculpatului de schimbare a încadrării

juridice, concluzionând că fapta acestuia ar fi prevăzută de art. 180 alin. (2)

C. pen., a apreciat că se impune menținerea arestării lui preventive.

Prin urmare, s-a apreciat

că, condițiile cumulative cerute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. se mențin,

atât în ceea ce privește cuantumul pedepsei mai mare de 4 ani la care este

posibil a fi condamnat inculpatul pentru fapta dedusă judecății, cât și cu

privire la existența unor probe certe că lăsarea în libertate a acestuia ar

prezenta pericol pentru ordinea publică.

În accepțiunea curții, art. 148

lit. f) C. proc. pen. presupune doar o analiză strict criminologică prin

aprecierea elementelor probatorii existente deja la dosarul cauzei, necesitând efectuarea

unor probatorii separate sub aspectul ultimei cerințe a acestui articol pentru

că altfel ar trebui acceptat că se pot administra probe privind un comportament

viitor și imprevizibil al inculpatului, ceea ce este nu numai imposibil, dar și

inadmisibil, având în vedere că probele trebuie să fie certe în momentul

solicitării lor.

În raport de considerațiile

ce preced, în temeiul art. 300

C. proc. pen. raportat la art. 160

C. proc. pen., curtea de apel a constatat legalitatea și temeinicia arestării

preventive a inculpatului S.C.A. și i-a menținut starea de arest preventiv.

Împotriva acestei încheieri

de ședință a declarat, în termenul legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București, criticând-o pentru nelegala menținere a stării de arest

preventiv a inculpatului.

În dezvoltarea motivului de

recurs invocat, procurorul a considerat încheierea de ședință nelegală și

netemeinică în raport cu dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., text de

lege care a constituit temeiul juridic al arestării preventive a inculpatului.

Potrivit art. 148 lit. f) C.

proc. pen. măsura arestării preventive poate fi luată (și implicit menținută)

dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa

detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe

că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică.

Având în vedere împrejurarea

că instanța de fond a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin

rechizitoriu din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-174 lit.

i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b C. pen. a constatat că prima condiție a

textului de lege mai sus menționat nu este îndeplinită, întrucât această din

urmă infracțiune este sancționată cu amenda sau închisoarea de la 3 luni la 2

ani.

Față de cele de mai sus,

procurorul a considerat că în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 160

alin. (3) C. proc. pen., ci dispozițiile art. 160

alin. (2) C.

proc. pen. în raport de care instanța trebuia să revoce măsura arestării

preventive.

Față de cele expuse, în

temeiul dispozițiilor art. 385

pct. 2 lit. d) raportat la art. 160

alin. (4) C. proc. pen. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii

atacate și revocarea măsurii arestării preventive.

La termenul de astăzi, în

recurs, reprezentantul M.P., având cuvântul asupra recursului declarat, în

concluziile orale, în dezbateri a susținut că se impune admiterea acestuia,

întrucât ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptei reținută în

sarcina inculpatului într-o altă faptă, pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii mai mică de 4 ani, nu mai subzistă temeiul prevăzut de art. 148 lit.

f) C. proc. pen. și nu se mai justifică menținerea măsurii arestării preventive

a inculpatului.

Apărătorul recurentului

inculpat a solicitat admiterea recursului parchetului, casarea încheierii și în

rejudecare a se dispune revocarea măsurii arestării inculpatului și punerea

acestuia în libertate.

În ultimul cuvânt,

recurentul inculpat a solicitat punerea sa în libertate.

Examinând recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin prisma dispozițiilor art.

385

cu referire la art. 141 C. proc. pen. așa cum a fost modificat

prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, Înalta Curte constată recursul

parchetului declarat împotriva încheierii din 6 mai 2010, ca fiind fondat

pentru considerentele ce se vor arăta.

Legiuitorul român a

reglementat în conținutul art. 148 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin

Legea nr. 356/2006 condițiile și cazurile în care se dispune arestarea

inculpatului.

Așadar, potrivit art. 148 alin.

(1) lit. f) C. proc. pen., măsura arestării preventive a inculpatului poate fi

luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și există cazul când

inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa

detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe

că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Din perspectiva tehnicii de

reglementare folosită rezultă două categorii de condiții ce trebuie a fi

îndeplinite cumulativ la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat.

Astfel, o primă categorie

impune îndeplinirea, atât a condițiilor prevăzute în art. 143 C. proc. pen.,

cât și existența cazului stipulat la art. 148 lit. f) din același cod,

realizarea acestora fiind cumulativă, prin folosirea conjuncției „și”, iar a

doua categorie de condiții, care, la rândul lor trebuie realizate cumulativ,

folosindu-se aceeași conjuncție, sunt cele stipulate chiar în conținutul art. 148

lit. f) C. proc. pen., aceea privind cuantumul legal al pedepsei prevăzute pentru

infracțiunea săvârșită de inculpat și anume pedeapsa detențiunii pe viață sau

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, precum și cea referitoare la existența

probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică.

În ceea ce privește prima

condiție statuată la art. 148 lit. f) C. proc. pen., legiuitorul instituie un

criteriu legal alternativ pe care îl raportează la infracțiunea săvârșită de

inculpat și anume acela ca legea să prevadă pentru aceasta, pedeapsa

detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

Potrivit art. 141 C. pen.

referitor la pedeapsa prevăzută de lege, conținutul normei explică sensul

juridic al expresiei în accepțiunea legii penale și anume acela că „prin

pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege

care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare

a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

Potrivit art. 300

proc. pen. referitoare la verificări privind arestarea inculpatului în cursul

judecății, legiuitorul prevede că „în cauzele în care inculpatul este arestat,

instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății,

legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160

În conținutul art. 160

alin. (1) – (3) C. proc. pen. modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006 se

stipulează că în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai

târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că

arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat

arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice

privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării

preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,

instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Din analiza cauzei rezultă

că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 1817/P/2009

emis la 5 octombrie 2009, inculpatul S.C.A. a fost trimis în judecată, în stare

de arest preventiv pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat,

prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Față de inculpatul S.C.A. a

fost luată în cursul urmăririi penale, măsura arestării preventive pe o durată

de 29 de zile, de la 29 iunie 2009, până la 27 iulie 2009 inclusiv, așa cum

rezultă din încheierea de ședință de cameră de consiliu din data de 29 iunie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, în Dosarul nr. 28122/3/2009, fiind emis mandatul de

arestare preventivă nr. 157/UP din data de 29 iunie 2009, măsură ce a fost

prelungită ulterior în aceeași fază procesuală, pentru ca în faza judecății, în

primă instanță să fie verificată și menținută.

Prin sentința penală nr. 238

de la 26 martie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată

în Dosarul nr. 39490/3/2009 a fost admisă cererea de schimbare a încadrării

juridice, formulată de către inculpatul S.C.A. prin apărător ales, iar în baza art.

334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei reținută în

sarcina inculpatului prin rechizitoriu, din fapta prevăzută și pedepsită de art.

20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen. în fapta prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat

inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

lovire sau alte violențe, în regim de detenție și a menținut starea de arest a

inculpatului, a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., a

dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la

data de 28 iunie 2009 la zi, dispunând celelalte măsuri, în condițiile

dispozitivului hotărârii arătate.

Împotriva sentinței

menționate au declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

inculpatul S.C.A., iar în calea ordinară arătată, prin încheierea de ședință

din 6 mai 2010, instanța de apel a constatat legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive a inculpatului, menținând starea de arest a inculpatului,

încheiere ce face obiectul prezentului recurs.

Înalta Curte, verificând

încheierea atacată, prin raportarea prevederilor mai sus menționate, al căror

conținut a fost evidențiat în mod concret și din perspectiva tehnicii

legislative folosite de legiuitor, pe calea interpretării gramaticale, la

infracțiunea în care a fost schimbată încadrarea juridică de către prima

instanță, respectiv art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul S.C.A., menținându-se

măsura arestării preventive a acestuia, ce a fost constatată legală și

temeinică și menținută și de către instanța de apel, consideră că această din

urmă instanță a dispus cu nerespectarea dispozițiilor legale, măsurile arătate.

Astfel, chiar dacă prin

hotărârea dată de prima instanță, ce nu are caracter definitiv, a fost

schimbată încadrarea juridică a infracțiunii pretins a fi săvârșită de

inculpat, într-o altă infracțiune pretins ca fiind comisă și anume aceea de

loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen., exista obligația instanței de apel să verifice

legalitatea și temeinicia menținerii măsurii arestării preventive dispuse de

prima instanță, prin prisma dispozițiilor art. 300

raportate la art.

160

C. proc. pen., în raport cu această ultimă infracțiune, neavând

relevanță infracțiunea inițială pretins a fi săvârșită pentru care a fost

trimis în judecată inculpatul, întrucât controlul judiciar asupra măsurii

arestării preventive este limitat, în raport cu fapta, în care a fost schimbată

încadrarea juridică prin hotărârea pronunțată.

Odată investită pe calea

ordinară a apelului împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță, curtea de

apel, ca instanță de apel avea obligația sub aspectul controlului judiciar al

măsurii preventive menținute de prima instanță, să verifice, în mod concret

subzistența sau nu a temeiurilor prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) C.

proc. pen. la infracțiunea în care a fost schimbată încadrarea juridică a

faptei și anume la aceea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. b) C. pen., pretins a fi comisă de către inculpatul S.C.A., în

condițiile stabilite de prima instanță.

Or, instanța de apel, cu

încălcarea dispozițiilor art. 160

alin. (3) C. proc. pen., în mod

nelegal a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, dispusă de prima

instanță, față de infracțiunea în care a fost schimbată încadrarea juridică,

respectiv cea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

b) din același cod, ignorând una din condițiile impuse de art. 148 lit. f) C.

proc. pen. și anume aceea de legalitate, referitoare la cuantumul pedepsei

prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat și anume

detențiunea pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, deoarece

infracțiunea mai sus arătată se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani

sau cu amendă.

Astfel, limita maximului

special al pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru art. 180 alin. (2) C.

pen., și anume de 2 ani închisoare este inferioară, limitei pedepsei închisorii

prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită pentru care se poate dispune

măsura arestării preventive, respectiv aceea mai mare de 4 ani, așa încât

menținerea măsurii arestării preventive a apelantului inculpat S.C.A. este nelegală,

impunându-se revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, în

condițiile art. 160

alin. (2) C. proc. pen., având drept consecință

punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va

admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

împotriva încheierii din 6 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosar nr. 39490/3/2009

(1092/2010 ), privind pe intimatul inculpat S.C.A.

Se va casa încheierea

atacată și, rejudecând, în baza art. 160

alin. (2) C. proc. pen. va

revoca măsura arestării preventive a inculpatului S.C.A. și va dispune punerea

de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru apărarea intimatului inculpat, în sumă de 100 lei,

se va plăti din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva încheierii din 6 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în Dosar nr. 39490/3/2009 (1092/2010), privind pe intimatul inculpat