ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 232/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta Persoană Fizică Autorizată G.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Hunedoara, anularea deciziei nr. 84/2008 emisă în soluționarea contestației, a deciziilor de impunere cu nr. 269 și 154 emise la data de 4 aprilie 2008 , anularea raportului de inspecție fiscală nr. 154/2008 și în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 suspendarea punerii în executare a creanțelor fiscale, capăt de cerere la judecata căruia s-a renunțat ulterior. Pe cale de excepție s-a invocat nulitatea absolută a actelor atacate cu motivarea că au fost încălcate dispozițiile relative referitoare la competența prin depășirea atribuțiilor.

În motivarea excepției se arată că față de cuprinsul avizului de inspecție fiscală, controlul trebuia efectuat doar pe ultimii trei ani, potrivit art. 98 C. proc. fisc., dar au fost efectuate verificări cu 5 ani in urma, fiind verificată o perioada pentru care s-a mai efectuat un control, pentru perioada 2003-2007. Reclamanta contestă impozitul pe venitul stabilit suplimentar, nefiind acceptată la deducere suma ce reprezintă contravaloarea amenajării și lucrărilor de construire efectuate în anul 2003 ce constituie proprietatea personală a asociatului persoană fizică, dar care în baza contractului de comodat încheiat cu persoana fizică a fost folosit la desfășurarea activității, pentru obținerea de venit.

În același sens nu a fost acceptată la deducere nici suma ce reprezintă TVA aferent costului aceleiași lucrări, cu motivarea că această cheltuială nu a fost efectuată în scopul obținerii de venit. În condițiile în care nu se datorează debitul principal se apreciază ca nu sunt datorate accesoriile sub forma majorărilor de întârziere. În drept s-au invocat prevederile art. 98, art. 101, art. 105 C. proc. fisc., O.G. nr. 7/2001, art. 21 C. fisc., art. 22 din Legea nr. 345/2002. Acțiunea este legal timbrată.

Pârâta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii, deoarece controlul fiscal s-a efectuat potrivit dispozițiilor legale, iar suma reținută nu poate fi acceptată la deducere, deoarece nu este aferentă veniturilor . Prin sentința civilă nr. 43/F//2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției, a respins excepția nulității absolute și de asemenea a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Persoană fizică autorizată G.A. în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Hunedoara. Împotriva sentinței nr. 43/F/CA/2009 pronunțată în dosarul nr. 1280/57/2008 de Curtea de Apel Alba a formulat recurs reclamantul Persoană fizică autorizată G.A.

s olicitând instanței în temeiul art. 304 pct. 7, 8, 9, art. 304 1 , art. 312 1 alin. (4) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului, casarea sentinței nr. 43/F/CA/2009 și rejudecând cauza pe fond se solicită, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată și în consecința să se dispună: 1. Anularea totală a următoarelor acte, ca fiind netemeinice și nelegale: • Decizia de impunere nr. 269 din 04 aprilie 2008 emisă de D.G.F.P. Hunedoara - Activitatea de Inspecție Fiscala I. • Decizia de impunere nr. 270 din 04 aprilie 2008 emisă de D.G.F.P. Hunedoara - Activitatea de Inspecție Fiscala I. • Raportul de inspecție fiscala nr. 154 din 04 aprilie 2008 emis de D.G.F.P.

Hunedoara care a stat la baza emiterii deciziilor. • Decizia nr. 84 din 25 iulie 2008 emisă de D.G.F.P. Hunedoara, pronunțată ca urmare a soluționării contestației în cadrul procedurii prealabile. 2.Obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, s-a arătat că se critică sentința atacata, în principal, pentru că instanța de fond a înlăturat toate probele administrate în cauză și a interpretat actul dedus judecății cu încălcarea dispozițiilor legale . Astfel, deși Raportul de expertiză contabilă efectuat la instanța de fond stabilește că recurentul nu datorează impozitul pe venit și nici TVA-ul stabilit de intimată, instanța a ajuns la o concluzie contrară, motivat pe faptul ca : - cheltuielile efectuate cu lucrările de amenajare a imobilului nu sunt deductibile, deoarece nu au contribuit la realizarea de venituri, în Registrul inventar se trec toate bunurile si drepturile aferente desfășurării activității conform art. 14 din O.G.

nr. 7 din 19 iulie 2001 și recurentul nu a înregistrat această cheltuială în registru inventar . Recurentul a arătat că, în fapt prin actele atacate a fost obligat la plata sumei totale de 894.750 lei. Instanța de fond a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate neținând cont de argumentele aduse în sprijinul acestor excepții si anume : - actele atacate sunt lovite de nulitate absoluta, întrucât acestea au fost emise cu încălcarea dispozițiilor privind competența și prin depășirea atribuțiilor prevăzute de lege. Î n speță, recurentului i s-a emis Avizul de inspecție fiscală nr. 22951 din 18 septembrie 2007 în care se arată ca se vor verifica impozitele, taxele și contribuțiile sociale datorate bugetului de stat pe perioada de la ultimul control până la data de 31 decembrie 2005,temeiul de drept invocat a fost art. 101 din O.G.

nr. 92/2003. Inspecția fiscală și toate actele emise în urma efectuării acestei inspecții fiscale sunt nule, întrucât inspecția fiscală s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor art. 98 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003; Deși inspecția fiscală s-a efectuat începând cu data de 17 ianuarie 2008 funcționara care a efectuat inspecția fiscală a încălcat dispozițiile art. 98 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 în sensul că a inspectat creanțele născute nu în ultimii trei ani fiscali, ci creanțele născute cu 5 ani înaintea efectuării inspecției fiscale, respectiv anul 2003. Art. 98 alin. (3) teza a II a din O.G. nr. 92/2003 prevede unele excepții în sensul că, inspecția fiscala se poate extinde pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligațiile fiscale, numai dacă se identifică anumite situații.

Dar pentru ca aceste excepții să poată fi aplicate, este necesar să se indice în Avizul de începere a inspecției fiscale motivul pentru care perioada supusă inspecției fiscale se va extinde pe perioada termenului de prescripție. În speța, avizul de inspecție fiscală nr. 22951 din 18 septembrie 2007, nu prevede temeiul de drept și nici perioada exactă a Inspecției Fiscale și nu prevede vreo excepție de extindere a inspecției fiscale pentru toată perioada de prescripție. Mai mult, deși Avizul de inspecție fiscală prevede că inspecția se va efectua pentru perioada ultimului control și până la data de 31 decembrie 2005, funcționara în fapt a efectuat inspecția fiscală și pentru anii 2006 si 2007, dar și pentru perioada în care s-a mai efectuat inspecție fiscală.

Avizul de inspecție fiscală reprezintă actul de investire a funcționarului care efectuează inspecția fiscala, prin acest act, funcționarul fiind investit să efectueze controlul cu privire la o anumita perioadă prevăzută special în avizul de inspecție fiscală. Inspecția fiscală s-a efectuat cu încălcarea art. 105 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003; Potrivit acestor dispoziții legale, inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidate și pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Prin excepție, conducătorul inspecției fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspecției fiscale și până la data împlinirii termenului de prescripție, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influențează rezultatele acestora.

A arătat recurentul că a mai fost supus inspecției fiscale pentru perioada iunie - august 2003 iar în acest sens s-a încheiat procesul verbal nr. 5329 din 27 mai 2005, obiectul acelui control fiind verificarea modului de înregistrare în contabilitatea primară, a veniturilor realizate respectiv a TVA-ului. Acest control a fost efectuat în perioada 24 - 27 mai 2005. Mai mult, se arată că atât D.G.F.P. Hunedoara a efectuat controlul la PF G.A. la data când acesta, conform legislației în vigoare, nu mai exista întrucât autorizația nr. 16673 din 01 martie 1999 eliberată în baza Decretului-lege nr. 54/1990 era nulă. Acest lucru a fost dovedit cu cererea adresată Primăriei Municipiului Petroșani înregistrată sub nr. 3734 din 26 martie 2007 și răspunsul primit de la această instituție sub nr. 3734 din 12 aprilie 2007. Mai mult decât atât, prin efectul legii PF G.A.

are autorizația anulată începând cu 31 decembrie 2004, acesta fiind ultimul termen până la care PFA-urile puteau să îndeplinească conform legii formalitățile necesare pentru a mai funcționa. Pe fondul cauzei : 1) Prin Decizia de impunere nr. 269 din 04 aprilie 2008 privind impozitul pe venit stabilit suplimentar de inspecția fiscală, recurentul a fost obligat la plata sumei totale de 550.442 lei reprezentând: impozitul pe venit suplimentar în sumă de 287.738 lei, majorări de întârziere în sumă de 262.704 lei calculate pentru perioada 27 iulie 2005-14 martie 2008. Pentru a stabili această bază de impunere, s-a reținut că : A. În luna noiembrie PF - a înregistrat cheltuieli pentru prestări de servicii în sumă de 852.979 lei - valoare fără TVA, conform contractului de prestări servicii din data de 01 martie 2002 încheiat cu SC G. SA.

S-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. b) din O.G nr. 7/2001 cheltuielile cu prestări servicii efectuate de G. SA înregistrate de PF G.A., în sumă de 852.979 lei nu sunt deductibile la calculul impozitului pe venit aferent venitului impozabil din anul 2003, întrucât lucrările de construcție si amenajare s-au efectuat la un imobil proprietate personală a d-lui G.A. care nu a fost utilizat în scopul de realizare a veniturilor. Se arată că această motivare este total neîntemeiată și nelegală, mai ales că legea nu prevede un termen pentru realizarea de venituri. B ) Pentru anul 2002 d-na inspector D.M.C. nu a acordat drept de deducere pentru o sumă de 5.591 lei având în vedere dispozițiile art. 16 alin. (2) din O.G.

nr. 7/2001. În legătură cu această sumă se invocă prescripția dreptului de a stabili vreun impozit, d - na inspector a efectuat inspecția fiscală pe o perioadă mai mare decât îi permite legea cu încălcarea dreptului de prescripție prevăzut în mod expres de O.G. nr. 92/2003. C) În legătură cu suma de 33.167 lei - cheltuieli cu prestări servicii, energie electrică, apă, canal etc. d-na inspector nu a acordat deduceri, întrucât în opinia dânsei cheltuielile cu întreținerea imobilului pe care recurentul l-a folosit în scopul desfășurării activității nu sunt deductibile. Întrucât așa cum rezultă de mai sus, impozitul pe venit a fost în mod nelegal majorat, rezultă că nici majorările de întârziere nu sunt legale, întrucât accesoriul urmează principalul motiv pentru care va rog sa dispuneți anularea lor.

2. Decizia de impunere nr. 270 din 04 aprilie 2008 privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscală, prin care recurentul a fost obligat la plata sumei totale de 344.317 lei reprezentând TVA fără drept de deducere în valoare de 165.229 lei, majorări de întârziere în valoare de 179.088 lei calculate pentru perioada 25 iulie 2003-25 ianuarie 2008. Pentru a stabili aceasta baza de impunere, d-na inspector a reținut: A) în luna noiembrie 2003 recurentul a înregistrat cheltuieli pentru prestări de servicii, conform contractului de prestări de servicii din data de 01 martie 2003 încheiat cu SC G. SA din care 162.066 lei TVA. În baza acestui contract de prestări servicii, SC G. SA a emis FF nr. 1684504 din 05 noiembrie 2003 în valoare totală de 1.015.045 lei din care 852.979 lei valoare fără TVA si 162.066 lei TVA.

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 345/2002 bunurile și serviciile achiziționate pentru realizarea operațiunilor prevăzute la alin. (4) cuprind materiile prime si materialele, combustibilul și energia, piesele de schimb, obiectele de inventar și de natura mijloacelor fixe, precum și alte bunuri și servicii ce urmează a se reflecta în cheltuielile de producție, de investiții sau de circulație după caz. În speță, recurentul deține contractul de comodat încheiat pentru imobilul din județul Ilfov, aici fiind un punct (birou) de lucru, astfel cum am comunicat și d-nei inspector D. Având in vedere faptul că d-na D. nu a ținut cont de acest aspect, este evident faptul că a considerat în mod nelegal că suma de 162.066 lei TVA reprezintă TVA nedeductibil.

B) Suma de 274 lei reprezentând TVA aferent reviziei și piese de schimb pentru autoturismul înregistrat, efectuat în anul 2005. În speța, autovehiculul pentru care s-a dedus TVA aferent reviziei și pieselor de schimb, este înregistrat la mijloace fixe, astfel încât este evident că decizia de respingere a dreptului de deducere este nelegală. C) Suma de 2.889 lei reprezentând TVA aferentă cheltuielilor cu energia, apa, piese mașină efectuate în anul 2005. Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 345/2002 recurentul arată că și-a dedus în mod legal TVA-ul aferent acestor cheltuieli, întrucât ele au fost efectuate cu întreținerea mijloacelor fixe deținute de PF în scopul desfășurării activității.

Întrucât așa cum rezultă de mai sus, TVA-ul a fost dedus în mod nelegal majorat, rezultă ca nici majorările nu sunt legale, întrucât accesoriul urmează principalul, motiv pentru care solicită anularea lor. În ceea ce privește obligativitatea înregistrării unui punct de lucru de către PFA G.A.

situat in județul Ilfov, se arata următoarele : Potrivit prevederilor Ordinului comun al Ministerului Finanțelor Publice si al Ministerului Administrației Publice nr. 994/202/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 8 alin. (3 l ), (3 2 ), (3 3 ) din Legea nr. 189/1998 privind Finanțele Publice Locale, cu modificările și completările ulterioare, punctul de lucru este definit astfel : Înțelesul prezentelor Norme metodologice, prin punctul de lucru stabilit se înțelege un centru de activitate din structura unui agent economic, cu minim 5 angajați cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, care are un caracter fix sau permanent, cum ar fi un birou, un sediu secundar, o fabrică, un magazin, un atelier, o mină, un punct petrolier și alte asemenea " Din dispozițiile legale invocate mai sus rezultă cu claritate faptul că PFA G.A.

nu avea obligația să declare și să înregistreze punctul de lucru situat în județul Ilfov, întrucât nu avea numărul minim de angajați cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Instanța de fond, arată că un alt motiv pentru care lucrările de amenajare nu sunt considerate cheltuieli deductibile este și acela că această investiție nu a fost înregistrată de contribuabil în Registrul de inventar. Față de această arată că instanța a interpretat greșit legea deoarece, conform art. 14 alin. (4) din O.G. nr. 7din 19 iulie 2001 privind impozitul pe venit (aplicabilă la aceea dată) « în Registrul inventar se trec toate bunurile și drepturile aferente desfășurării activității » . Prin urmare, contribuabilul nu avea obligația să înregistreze în Registrul inventar cheltuiala cu amenajarea, deoarece în acest registru se înregistrează bunurile reprezentând obiectele de inventar și mijloacele fixe aflate în proprietatea contribuabilului.

Amenajarea reprezintă o cheltuială care se înregistrează în Registrul de încasări și plăți, înregistrare care s-a și efectuat. Din expertiza contabilă rezultă cu claritate că : PFA G.A. a fost supusă verificării de doua ori pentru aceiași perioadă, respectiv perioada iunie-august 2003 valoarea cheltuielilor deductibile efectuate pentru perioada 2003-2005 a fost de 883.987, acestea fiind efectuate în anul fiscal 2003 - Cheltuielile efectuate de PFA G.A. în vederea realizării obiectului contractului de prestări servicii din data de 01 martie 2003 încheiat cu SC G. SA S.A. au legătură cu veniturile realizate, îndeplinesc condițiile legale, respectiv : sunt efectuate în interesul direct al activității, corespund unor cheltuieli efective și sunt justificate cu documente, sunt cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite.

Sunt de asemenea cheltuieli deductibile și cheltuielile cu funcționarea și întreținerea, aferente bunurilor care fac obiectul unui contract de comodat, potrivit înțelegerii din contract și în consecință sunt deductibile. Pârâtul intimat D.G.F.P. Hunedoara, a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. Înalta Curte analizând motivele de recurs așa cum au fost invocate precum și prin prisma prevederilor art. 304 1 C. proc. civ. constată următoarele : Recurentul - reclamant nu critică în concret susținerile instanței de fond, referindu-se cu titlu generic la interpretarea actului juridic de către instanța de fond cu aplicarea și încălcarea dispozițiilor legale și reiterând în fapt criticile formulate de reclamant împotriva actelor administrativ fiscale, la instanța de fond.

În ceea ce privește excepția nulității actelor administrativ fiscale atacate, Înalta Curte reține că această excepție a fost corect soluționată de instanța de fond întrucât: pe de o parte nu poate fi contestată de recurent încadrarea în prevederile art. 98 alin. (3) C. proc. fisc. - privind extinderea controlului fiscal pe perioada termenului de prescripție, existând indicii privind diminuarea impozitelor și taxelor, care au determinat emiterea actelor administrativ fiscale contestate, inspectorul fiscal a extins perioada inspecției fiscale, la data emiterii avizului de inspecție fiscală – întemeiat pe dispozițiile art. 101 din O.G. nr. 92/2003 – nu puteau fi prevăzute situațiile care se vor ivi în cursul desfășurării controlului.

Pe de altă parte, procesul verbal nr. 5329 din 27 mai 2005 – invocat de recurent a reprezentat un control încrucișat cu SC A.U. SRL Petroșani, așa încât nu se poate susține că s-a efectuat control fiscal de două ori, aceleiași perioade. În consecință nu s-a încălcat art. 105 alin. (3), O.G. nr. 92/2003. În ceea ce privește decizia de impunere nr. 269 din 4 aprilie 2009 privind impozitul pe venit stabilit suplimentar. Înalta Curte reține că PFA G.A. a înregistrat cheltuieli de amenajare a spațiului situat în comuna Snagov, în sumă totală de 852.979 lei pe baza facturii fiscale nr. 1684504 din 5 noiembrie 2003 emisă de SC G. SA S.R.L.

Lucrările au fost executate în baza contractului de prestări servicii încheiat la data de 1 martie 2002. Condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească, cheltuielile aferente veniturilor pentru a putea fi deduse sunt –a) să fie efectuate în interesul direct al activității, b)să corespundă unor cheltuieli efective și să fie justificate cu documente, c) să fie cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite (pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 7/2001 privind impozitul pe venit). În mod corect a reținut instanța de fond că reclamanta nu a dovedit că investițiile realizate la imobilul din Snagov sub forma cheltuielilor au contribuit la realizarea de venituri pentru a putea fi considerate deductibile.

Înalta Curte constată de asemenea că lucrările de amenajare au fost efectuate pe baza contractului încheiat între persoana fizică și executantul SC G. SA S.R.L., termenul de finalizare a fost fixat în data de 5 noiembrie 2003 iar factura a fost întocmită de către persoana fizică și nu persoana fizică autorizată, persoana fizică autorizată nu a înregistrat în Registru-inventar contravaloarea lucrărilor de natura investițiilor efectuate la un spațiu închiriat. Prin urmare, se concluzionează că în mod legal nu a fost acordat drept de deducere pentru aceste cheltuieli. Este de reținut și împrejurarea că practic după terminarea lucrărilor și emiterea facturii la data de 5 noiembrie 2003, persoana fizică autorizată nu și-a mai exercitat activitatea.

În ceea ce privește suma de 5.591 lei, asupra căreia se invocă prescripția, se constată că este vorba de cheltuieli provenite din anul 2002 însă înregistrate în exercițiul financiar al anului 2003. În condițiile în care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar al anului 2002 - când au fost efectuate, admiterea la deducere se face pentru cheltuielile care sunt aferente realizării veniturilor, așa cum rezultă din evidențele contabile și deci din 2003. Referitor la suma de 33.167 lei – cheltuieli cu întreținerea imobilului, contravaloare utilități – acestea sunt cuprinse în documente emise pe numele persoanei fizice G.A. Potrivit pct. 2 din Normele Metodologice de aplicare a O.G.

nr. 7/2001 sunt cheltuieli deductibile, cheltuielile cu funcționarea și întreținerea, aferente bunurilor care fac obiectul unui contract de comodat, potrivit înțelegerii din contract, pentru partea aferentă utilizării în scopul refacerii. Cum reclamantul nu a dovedit că aceste cheltuieli sunt aferente realizării veniturilor impozabile, nu pot fi admise la deducere. În ceea ce privește decizia de impunere nr. 270 din 4 aprilie 2008 suma de 165.229 lei – a fost considerată ca fiind TVA fără drept de deducere. Această sumă este aferentă lucrărilor de prestări servicii efectuate de SC G. SA SRL Aninoasa.

Înalta Curte reține că, deși în contractul de comodat din data de 1 ianuarie 2003 – se precizează că durata folosinței spațiului este până la 1 ianuarie 2006, din documentele contabile a rezultat că PFA – nu are înregistrate operațiuni taxabile în perioada 1 decembrie 2003 – 31 decembrie 2005 și recurentul nu a făcut dovada cu documente justificative că serviciile prestate au fost destinate operațiunilor taxabile. Prin urmare nu există drept de deducere conform art. 22 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 345/2002. Aceeași condiție privind realizarea de operațiuni taxabile – nu a fost îndeplinită de recurent nici în privința sumei de 274 lei – aferentă celor 3 facturi din 15 septembrie 2009- referitoare la revizia și piesele de schimb ale autoturismului.

Și pentru suma de 2.889 lei – reprezentând TVA aferentă cheltuielilor cu energia, apa, contravaloare ușă garaj, deplasare Turcia) nu sunt îndeplinite prevederile art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 345/2002 deoarece conform centralizatorului documentelor justificative a rezultat că nu există documente justificative pentru PFA ci pe numele membrilor familiei G. și alte persoane. În privința criticii vizând susținerile recurentului în sensul că Persoana Fizică Autorizată G.A.

la data efectuării inspecției fiscale, această entitate juridică nu există, se reține de Înalta Curte că instanța de fond în mod corect a interpretat dispozițiile Decretului-lege nr. 54/1990 și Legea nr. 507/2002 . Recurentul nu poate invoca nerespectarea termenului de preschimbare a autorizației de funcționare decât invocând propria culpă . Recurentul-reclamant a formulat cerere privind anularea autorizației de funcționare în anul 2007, în conformitate cu art. 12 și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 507/2002, atunci operând și radierea din registrul comerțului.

Se reține de asemenea împrejurarea că dacă reclamantul-recurent ar fi avut înregistrat la imobilul proprietate personală din județul Ilfov un punct de lucru – atunci contractul de comodat – ar fi avut relevanță juridică și poate fi coroborat acest aspect - cu celelalte condiții privind înregistrările contabile, efectuarea cheltuielilor în interesul activității societății precum și deținerea de documente justificative, în măsura în care acestea erau îndeplinite. Cum recurentul-reclamant nu a făcut dovada că a funcționat și a înregistrat venituri la locuința personală - criticile acestuia nu pot fi susținute iar cheltuielile în cauză nu pot fi deduse, sediul activității sale fiind în Orașul Petroșani.

Având în vedere că în mod legal s-au stabilit debitele principale prin actele contestate, rezultă că și accesoriile sunt legal datorate. Față de cele reținute mai sus, constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Persoană Fizică Autorizată G.A. împotriva sentinței civile nr. 43/F/CA/2009 din 18 februarie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2010.