ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 232/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 232/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta

Persoană Fizică Autorizată G.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.

Hunedoara, anularea deciziei nr. 84/2008 emisă în soluționarea contestației, a

deciziilor de impunere cu nr. 269 și 154 emise la data de 4 aprilie 2008 ,

anularea raportului de inspecție fiscală nr. 154/2008 și în temeiul art. 15 din

Legea nr. 554/2004 suspendarea punerii în executare a creanțelor fiscale, capăt

de cerere la judecata căruia s-a renunțat ulterior.

Pe

cale de excepție s-a invocat nulitatea absolută a actelor atacate cu motivarea

că au fost încălcate dispozițiile relative referitoare la competența prin

depășirea atribuțiilor. În motivarea excepției se arată că față de cuprinsul

avizului de inspecție fiscală, controlul trebuia efectuat doar pe ultimii trei

ani, potrivit art. 98 C. proc. fisc., dar au fost efectuate verificări cu 5 ani

in urma, fiind verificată o perioada pentru care s-a mai efectuat un control,

pentru perioada 2003-2007. Reclamanta contestă impozitul pe venitul stabilit

suplimentar, nefiind acceptată la deducere suma ce reprezintă contravaloarea

amenajării și lucrărilor de construire efectuate în anul 2003 ce constituie

proprietatea personală a asociatului persoană fizică, dar care în baza contractului

de comodat încheiat cu persoana fizică a fost folosit la desfășurarea

activității, pentru obținerea de venit. În același sens nu a fost acceptată la

deducere nici suma ce reprezintă TVA aferent costului aceleiași lucrări, cu

motivarea că această cheltuială nu a fost efectuată în scopul obținerii de

venit. În condițiile în care nu se datorează debitul principal se apreciază ca

nu sunt datorate accesoriile sub forma majorărilor de întârziere.

În

drept s-au invocat prevederile art. 98, art. 101,

art. 105 C. proc. fisc., O.G. nr.

7/2001, art. 21 C. fisc., art. 22 din

Legea nr. 345/2002.

Acțiunea este legal timbrată.

Pârâta a depus întâmpinare prin care solicită

respingerea acțiunii, deoarece

controlul fiscal s-a efectuat potrivit dispozițiilor legale,

iar suma reținută nu poate fi acceptată la deducere, deoarece nu este aferentă

veniturilor .

Prin sentința

civilă nr. 43/F//2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției, a respins excepția

nulității absolute și de asemenea a respins acțiunea în contencios

administrativ formulată de reclamantul

Persoană

fizică autorizată G.A.

în

contradictoriu cu

pârâta D.G.F.P. Hunedoara.

Împotriva sentinței

nr. 43/F/CA/2009 pronunțată în dosarul nr. 1280/57/2008 de Curtea de Apel Alba

a formulat recurs reclamantul

Persoană

fizică autorizată G.A. s

olicitând instanței în temeiul art. 304 pct. 7,

8, 9, art. 304

1

, art. 312

1

alin. (4) C. proc. civ. și

art. 20 din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului, casarea sentinței nr. 43/F/CA/2009

și rejudecând cauza pe fond se solicită, admiterea acțiunii așa cum a fost

formulată și precizată și în consecința să se dispună:

1.

Anularea

totală

a următoarelor

acte, ca fiind netemeinice și nelegale:

•

Decizia

de impunere nr. 269 din 04 aprilie 2008 emisă de D.G.F.P. Hunedoara -

Activitatea de Inspecție Fiscala

I.

•

Decizia

de impunere nr. 270 din 04 aprilie 2008 emisă de D.G.F.P. Hunedoara -

Activitatea de Inspecție Fiscala

I.

•

Raportul

de inspecție fiscala nr. 154 din 04 aprilie 2008 emis de D.G.F.P. Hunedoara

care a stat la baza emiterii deciziilor.

•

Decizia nr.

84 din 25 iulie 2008 emisă de D.G.F.P. Hunedoara, pronunțată ca urmare a

soluționării contestației în cadrul procedurii prealabile.

2.Obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, s-a arătat

că se critică sentința atacata, în principal, pentru că instanța de fond a

înlăturat toate probele administrate în cauză și a interpretat actul dedus

judecății cu încălcarea dispozițiilor legale .

Astfel, deși Raportul de expertiză contabilă efectuat la instanța de

fond stabilește că recurentul nu datorează impozitul pe venit și nici TVA-ul

stabilit de intimată, instanța a ajuns la o concluzie contrară, motivat pe

faptul ca : -

cheltuielile

efectuate

cu lucrările de amenajare a imobilului nu sunt deductibile, deoarece nu au

contribuit la realizarea de venituri, în Registrul inventar se trec toate

bunurile si drepturile aferente desfășurării activității conform

art. 14 din O.G. nr. 7 din 19 iulie 2001 și recurentul nu a înregistrat

această cheltuială în registru inventar .

Recurentul a arătat că, în fapt prin actele atacate a fost obligat la

plata sumei totale de 894.750 lei.

Instanța de fond a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate neținând

cont de argumentele aduse în sprijinul acestor excepții si anume : - actele

atacate sunt lovite de nulitate absoluta, întrucât acestea au fost emise cu încălcarea

dispozițiilor privind competența și prin depășirea atribuțiilor prevăzute de lege.

Î

n speță,

recurentului i s-a emis Avizul de inspecție fiscală nr. 22951 din 18 septembrie

2007 în care se arată ca se vor verifica impozitele, taxele și contribuțiile

sociale datorate bugetului de stat pe perioada de la ultimul control până la

data de 31 decembrie 2005,temeiul de drept invocat a fost art. 101 din O.G. nr.

92/2003.

Inspecția

fiscală și toate actele emise în urma efectuării acestei inspecții fiscale sunt

nule, întrucât inspecția fiscală s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor art. 98

alin. (3) din O.G. nr. 92/2003;

Deși

inspecția fiscală s-a efectuat începând cu data de 17 ianuarie 2008 funcționara

care a efectuat inspecția fiscală a încălcat dispozițiile art. 98 alin. (3) din

O.G. nr. 92/2003 în sensul că a inspectat creanțele născute nu în

ultimii

trei

ani fiscali, ci creanțele născute cu 5 ani înaintea efectuării inspecției

fiscale,

respectiv anul 2003.

Art.

98 alin. (3) teza a II a din O.G. nr. 92/2003 prevede unele excepții în sensul

că,

inspecția fiscala se poate extinde pe

perioada de prescripție a dreptului de a stabili

obligațiile fiscale, numai

dacă se identifică anumite situații.

Dar

pentru ca aceste excepții să poată fi aplicate, este necesar să se indice în

Avizul de începere a inspecției fiscale motivul pentru care perioada supusă

inspecției fiscale se va extinde pe perioada termenului de prescripție.

În

speța, avizul de inspecție fiscală nr. 22951 din 18 septembrie 2007, nu prevede

temeiul de drept și nici perioada exactă a Inspecției Fiscale și nu prevede

vreo excepție de extindere a inspecției fiscale pentru toată perioada de

prescripție.

Mai

mult, deși Avizul de inspecție fiscală prevede că inspecția se va efectua pentru

perioada ultimului control și până la data de 31 decembrie 2005, funcționara în

fapt a efectuat inspecția fiscală și pentru anii 2006 si 2007, dar și pentru

perioada în care s-a mai efectuat inspecție fiscală. Avizul de inspecție

fiscală reprezintă actul de investire a funcționarului care efectuează

inspecția fiscala, prin acest act, funcționarul fiind investit să efectueze

controlul cu privire la o anumita perioadă prevăzută special în avizul de

inspecție fiscală.

Inspecția fiscală s-a

efectuat cu încălcarea art. 105 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003;

Potrivit

acestor dispoziții legale, inspecția fiscală se efectuează o singură dată

pentru fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului

general consolidate și pentru fiecare perioadă supusă impozitării.

Prin

excepție, conducătorul inspecției fiscale competent poate decide reverificarea

unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspecției fiscale și până la

data împlinirii termenului de prescripție, apar date suplimentare necunoscute

inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care

influențează rezultatele acestora.

A

arătat recurentul că a mai fost supus inspecției fiscale pentru perioada iunie

- august 2003 iar în acest sens s-a încheiat procesul verbal nr. 5329 din 27

mai 2005, obiectul acelui control

fiind

verificarea modului de înregistrare în contabilitatea primară, a veniturilor

realizate

respectiv a TVA-ului. Acest control a fost efectuat în perioada 24 - 27 mai 2005.

Mai

mult, se arată că atât D.G.F.P. Hunedoara a efectuat controlul la PF G.A. la

data când acesta, conform legislației în vigoare, nu mai exista întrucât

autorizația nr. 16673 din 01 martie 1999 eliberată în baza Decretului-lege nr. 54/1990

era nulă.

Acest

lucru a fost dovedit cu cererea adresată Primăriei Municipiului Petroșani

înregistrată sub nr. 3734 din 26 martie 2007 și răspunsul primit de la această instituție

sub nr. 3734 din 12 aprilie 2007.

Mai

mult decât atât, prin efectul legii PF G.A. are autorizația anulată începând cu

31 decembrie 2004, acesta fiind ultimul termen până la care PFA-urile puteau să

îndeplinească conform legii formalitățile necesare pentru a mai funcționa.

Pe

fondul cauzei :

1) Prin

Decizia de

impunere nr. 269 din 04 aprilie 2008 privind impozitul pe venit stabilit suplimentar

de inspecția fiscală, recurentul a fost obligat la plata sumei totale de 550.442

lei reprezentând: impozitul pe venit suplimentar în sumă de 287.738 lei, majorări

de întârziere în sumă de 262.704 lei calculate pentru perioada 27 iulie 2005-14

martie 2008.

Pentru

a stabili această bază de impunere, s-a reținut că :

A. În

luna noiembrie PF - a înregistrat cheltuieli pentru prestări de servicii în

sumă de 852.979 lei - valoare fără TVA, conform contractului de prestări

servicii din data de 01 martie 2002 încheiat cu SC G. SA.

S-a

arătat că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. b) din O.G nr. 7/2001

cheltuielile cu prestări servicii efectuate de G. SA înregistrate de PF G.A.,

în sumă de 852.979 lei nu sunt deductibile la calculul impozitului pe venit

aferent venitului impozabil din anul 2003, întrucât lucrările de construcție si

amenajare s-au efectuat la un imobil proprietate personală a d-lui G.A. care nu

a fost utilizat în scopul de realizare a veniturilor.

Se arată că această motivare este total neîntemeiată și nelegală, mai

ales că legea nu prevede un termen pentru realizarea de venituri.

B ) Pentru anul 2002 d-na inspector D.M.C. nu a acordat drept de

deducere pentru o sumă de 5.591 lei având în vedere dispozițiile art. 16 alin.

(2) din O.G. nr. 7/2001.

În

legătură cu această sumă se invocă prescripția dreptului de a stabili vreun

impozit, d - na inspector a efectuat inspecția fiscală pe o perioadă mai mare

decât îi permite legea cu încălcarea dreptului de prescripție prevăzut în mod

expres de O.G. nr. 92/2003.

C)

În legătură cu suma de 33.167 lei - cheltuieli cu prestări servicii, energie

electrică, apă, canal etc. d-na inspector nu a acordat deduceri, întrucât în

opinia dânsei cheltuielile cu întreținerea imobilului pe care recurentul l-a

folosit în scopul desfășurării activității nu sunt deductibile.

Întrucât

așa cum rezultă de mai sus, impozitul pe venit a fost în mod nelegal majorat,

rezultă că nici majorările de întârziere nu sunt legale, întrucât accesoriul

urmează principalul motiv pentru care va rog sa dispuneți anularea lor.

2.

Decizia de impunere nr. 270

din 04 aprilie 2008 privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite

de inspecția fiscală, prin care recurentul a fost obligat la plata sumei totale

de 344.317 lei reprezentând TVA fără drept de deducere în valoare de 165.229

lei, majorări de întârziere în valoare de 179.088 lei calculate pentru perioada

25 iulie 2003-25 ianuarie 2008.

Pentru a

stabili aceasta baza de impunere, d-na inspector a reținut:

A)

în luna noiembrie 2003 recurentul a înregistrat cheltuieli pentru prestări de

servicii, conform contractului de prestări de servicii din data de 01 martie 2003

încheiat cu SC G. SA din care 162.066 lei TVA.

În baza acestui contract de prestări servicii, SC G. SA a emis FF nr.

1684504 din 05 noiembrie 2003 în valoare totală de 1.015.045 lei din care

852.979 lei valoare fără TVA si 162.066 lei TVA.

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 345/2002 bunurile

și serviciile achiziționate pentru realizarea operațiunilor prevăzute la alin. (4)

cuprind materiile prime si materialele, combustibilul și energia, piesele de

schimb, obiectele de inventar și de natura mijloacelor fixe, precum și alte

bunuri și servicii ce urmează a se reflecta în cheltuielile de producție, de

investiții sau de circulație după caz.

În speță, recurentul deține contractul de comodat încheiat pentru

imobilul din județul Ilfov, aici fiind un punct (birou) de lucru, astfel cum am

comunicat și d-nei inspector D.

Având

in vedere faptul că d-na D. nu a ținut cont de acest aspect, este evident

faptul că a considerat în mod nelegal că suma de 162.066 lei TVA reprezintă TVA

nedeductibil.

B)

Suma de 274 lei reprezentând TVA aferent reviziei și piese

de schimb pentru autoturismul înregistrat, efectuat în anul 2005.

În

speța,

autovehiculul pentru care s-a dedus TVA aferent reviziei și pieselor de schimb,

este înregistrat la mijloace fixe, astfel încât este evident că decizia de

respingere a dreptului de deducere este nelegală.

C)

Suma de 2.889 lei

reprezentând TVA aferentă cheltuielilor cu energia, apa,

piese mașină efectuate în anul 2005.

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 345/2002 recurentul

arată că și-a dedus în mod legal TVA-ul aferent acestor cheltuieli, întrucât

ele au fost efectuate cu întreținerea mijloacelor fixe deținute de PF în scopul

desfășurării activității.

Întrucât

așa cum rezultă de mai sus, TVA-ul a fost dedus în mod nelegal majorat, rezultă

ca nici majorările nu sunt legale, întrucât accesoriul urmează principalul,

motiv pentru care solicită anularea lor.

În

ceea ce privește obligativitatea înregistrării unui punct de lucru de către PFA

G.A. situat in județul Ilfov, se arata următoarele :

Potrivit

prevederilor Ordinului comun al Ministerului Finanțelor Publice si al

Ministerului Administrației Publice nr. 994/202/2002 privind aprobarea Normelor

metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 8 alin. (3

l

), (3

2

),

(3

3

) din Legea nr. 189/1998 privind Finanțele Publice Locale, cu

modificările și completările ulterioare, punctul de lucru este definit astfel :

Înțelesul prezentelor Norme

metodologice, prin punctul de lucru stabilit se înțelege un centru de

activitate din structura unui agent economic, cu minim 5 angajați cu contract

individual de muncă pe perioadă nedeterminată, care are un caracter fix sau

permanent, cum ar fi un birou, un sediu secundar, o fabrică, un magazin, un

atelier, o mină, un punct petrolier și alte asemenea "

Din

dispozițiile legale invocate mai sus rezultă cu claritate faptul că PFA G.A. nu

avea obligația să declare și să înregistreze punctul de lucru situat în județul

Ilfov, întrucât nu avea numărul minim de angajați cu contract de muncă pe

perioadă nedeterminată.

Instanța

de fond, arată că un alt motiv pentru care lucrările de amenajare nu sunt

considerate cheltuieli deductibile este și acela că această investiție nu a

fost înregistrată de contribuabil în Registrul de inventar.

Față de această arată că instanța a interpretat greșit legea deoarece,

conform art. 14 alin. (4) din O.G. nr. 7din 19 iulie 2001 privind impozitul pe venit

(aplicabilă la aceea dată) « în Registrul inventar se trec toate bunurile și

drepturile aferente desfășurării activității » .

Prin urmare, contribuabilul nu avea obligația să înregistreze în

Registrul inventar cheltuiala cu amenajarea, deoarece în acest registru se

înregistrează bunurile reprezentând obiectele de inventar și mijloacele fixe

aflate în proprietatea contribuabilului.

Amenajarea reprezintă o cheltuială care se înregistrează în Registrul de

încasări și plăți, înregistrare care s-a și efectuat.

Din expertiza contabilă rezultă cu claritate că :

PFA G.A. a fost supusă verificării de doua ori pentru aceiași perioadă,

respectiv perioada iunie-august 2003 valoarea cheltuielilor deductibile

efectuate pentru perioada 2003-2005 a fost de 883.987, acestea fiind efectuate

în anul fiscal 2003 - Cheltuielile efectuate de PFA G.A. în vederea realizării

obiectului contractului de prestări servicii din data de 01 martie 2003

încheiat cu SC G. SA S.A. au legătură cu veniturile realizate, îndeplinesc

condițiile legale, respectiv : sunt efectuate în interesul direct al activității,

corespund unor cheltuieli efective și sunt justificate cu documente, sunt

cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar al anului în cursul căruia au

fost plătite. Sunt de asemenea cheltuieli deductibile și cheltuielile cu

funcționarea și întreținerea, aferente bunurilor care fac obiectul unui

contract de comodat, potrivit înțelegerii din contract și în consecință sunt

deductibile.

Pârâtul intimat D.G.F.P. Hunedoara, a formulat întâmpinare și a solicitat

respingerea recursului ca neîntemeiat.

Înalta Curte analizând motivele de recurs așa cum au fost invocate

precum și prin prisma prevederilor art. 304

1

C. proc. civ. constată

următoarele :

Recurentul - reclamant nu critică în concret susținerile instanței de

fond, referindu-se cu titlu generic la interpretarea actului juridic de către

instanța de fond cu aplicarea și încălcarea dispozițiilor legale și reiterând în

fapt criticile formulate de reclamant împotriva actelor administrativ fiscale,

la instanța de fond.

În ceea ce privește excepția nulității actelor administrativ fiscale

atacate, Înalta Curte reține că această excepție a fost corect soluționată de

instanța de fond întrucât: pe de o parte nu poate fi contestată de recurent

încadrarea în prevederile art. 98 alin. (3) C. proc. fisc. - privind extinderea

controlului fiscal pe perioada termenului de prescripție, existând indicii

privind diminuarea impozitelor și taxelor, care au determinat emiterea actelor

administrativ fiscale contestate, inspectorul fiscal a extins perioada

inspecției fiscale, la data emiterii avizului de inspecție fiscală – întemeiat

pe dispozițiile art. 101 din O.G. nr. 92/2003 – nu puteau fi prevăzute

situațiile care se vor ivi în cursul desfășurării controlului.

Pe de altă parte, procesul verbal nr. 5329 din 27 mai 2005 – invocat de

recurent a reprezentat un control încrucișat cu SC A.U. SRL Petroșani, așa

încât nu se poate susține că s-a efectuat control fiscal de două ori, aceleiași

perioade. În consecință nu s-a încălcat art. 105 alin. (3), O.G. nr. 92/2003.

În ceea ce privește decizia de impunere nr. 269 din 4 aprilie 2009 privind

impozitul pe venit stabilit suplimentar.

Înalta Curte reține că PFA G.A. a înregistrat cheltuieli de amenajare a

spațiului situat în comuna Snagov, în sumă totală de 852.979 lei pe baza facturii

fiscale nr. 1684504 din 5 noiembrie 2003 emisă de SC G. SA S.R.L. Lucrările au

fost executate în baza contractului de prestări servicii încheiat la data de 1

martie 2002.

Condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească, cheltuielile

aferente veniturilor pentru a putea fi deduse sunt –a) să fie efectuate în

interesul direct al activității, b)să corespundă unor cheltuieli efective și să

fie justificate cu documente, c) să fie cuprinse în cheltuielile exercițiului

financiar al anului în cursul căruia au fost plătite (pct. 2 din Normele

metodologice de aplicare a O.G. nr. 7/2001 privind impozitul pe venit).

În mod corect a reținut instanța de fond că reclamanta nu a dovedit că

investițiile realizate la imobilul din Snagov sub forma cheltuielilor au contribuit

la realizarea de venituri pentru a putea fi considerate deductibile.

Înalta Curte constată de asemenea că lucrările de amenajare au fost

efectuate pe baza contractului încheiat între persoana fizică și executantul SC

G. SA S.R.L., termenul de finalizare a fost fixat în data de 5 noiembrie 2003

iar factura a fost întocmită de către persoana fizică și nu persoana fizică autorizată,

persoana fizică autorizată nu a înregistrat în Registru-inventar contravaloarea

lucrărilor de natura investițiilor efectuate la un spațiu închiriat.

Prin urmare, se concluzionează că în mod legal nu a fost acordat drept

de deducere pentru aceste cheltuieli.

Este de reținut și împrejurarea că practic după terminarea lucrărilor și

emiterea facturii la data de 5 noiembrie 2003, persoana fizică autorizată nu

și-a mai exercitat activitatea.

În ceea ce privește suma de 5.591 lei, asupra căreia se invocă

prescripția, se constată că este vorba de cheltuieli provenite din anul 2002

însă înregistrate în exercițiul financiar al anului 2003.

În condițiile în care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în

cheltuielile exercițiului financiar al anului 2002 - când au fost efectuate,

admiterea la deducere se face pentru cheltuielile care sunt aferente realizării

veniturilor, așa cum rezultă din evidențele contabile și deci din 2003.

Referitor la suma de 33.167 lei – cheltuieli cu întreținerea imobilului,

contravaloare utilități – acestea sunt cuprinse în documente emise pe numele

persoanei fizice G.A.

Potrivit pct. 2 din Normele Metodologice de aplicare a O.G. nr. 7/2001

sunt cheltuieli deductibile, cheltuielile cu funcționarea și întreținerea,

aferente bunurilor care fac obiectul unui contract de comodat, potrivit

înțelegerii din contract, pentru partea aferentă utilizării în scopul refacerii.

Cum reclamantul nu a dovedit că aceste cheltuieli sunt aferente realizării

veniturilor impozabile, nu pot fi admise la deducere.

În ceea ce privește decizia de impunere nr. 270 din 4 aprilie 2008 suma

de 165.229 lei – a fost considerată ca fiind TVA fără drept de deducere.

Această sumă este aferentă lucrărilor de prestări servicii efectuate de SC G.

SA SRL Aninoasa.

Înalta Curte reține că, deși în contractul de comodat din data de 1

ianuarie 2003 – se precizează că durata folosinței spațiului este până la 1

ianuarie 2006, din documentele contabile a rezultat că PFA – nu are

înregistrate operațiuni taxabile în perioada 1 decembrie 2003 – 31 decembrie 2005

și recurentul nu a făcut dovada cu documente justificative că serviciile

prestate au fost destinate operațiunilor taxabile. Prin urmare nu există drept

de deducere conform art. 22 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 345/2002.

Aceeași condiție privind realizarea de operațiuni taxabile – nu a fost

îndeplinită de recurent nici în privința sumei de 274 lei – aferentă celor 3

facturi din 15 septembrie 2009- referitoare la revizia și piesele de schimb ale

autoturismului.

Și pentru suma de 2.889 lei – reprezentând TVA aferentă cheltuielilor cu

energia, apa, contravaloare ușă garaj, deplasare Turcia) nu sunt îndeplinite

prevederile art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 345/2002 deoarece conform

centralizatorului documentelor justificative a rezultat că nu există documente

justificative pentru PFA ci pe numele membrilor familiei G. și alte persoane.

În privința criticii vizând susținerile recurentului în sensul că

Persoana Fizică Autorizată G.A. la data efectuării inspecției fiscale, această

entitate juridică nu există, se reține de Înalta Curte că instanța de fond în

mod corect a interpretat dispozițiile Decretului-lege nr. 54/1990 și Legea nr.

507/2002 .

Recurentul nu poate invoca nerespectarea termenului de preschimbare a

autorizației de funcționare decât invocând propria culpă .

Recurentul-reclamant a formulat cerere privind anularea autorizației de

funcționare în anul 2007, în conformitate cu art. 12 și art. 13 alin. (3) din

Legea nr. 507/2002, atunci operând și radierea din registrul comerțului.

Se reține de asemenea împrejurarea că dacă reclamantul-recurent ar fi

avut înregistrat la imobilul proprietate personală din județul Ilfov un punct

de lucru – atunci contractul de comodat – ar fi avut relevanță juridică și poate

fi coroborat acest aspect - cu celelalte condiții privind înregistrările contabile,

efectuarea cheltuielilor în interesul activității societății precum și

deținerea de documente justificative, în măsura în care acestea erau

îndeplinite.

Cum recurentul-reclamant nu a făcut dovada că a funcționat și a

înregistrat venituri la locuința personală - criticile acestuia nu pot fi

susținute iar cheltuielile în cauză nu pot fi deduse, sediul activității sale

fiind în Orașul Petroșani.

Având în vedere că în mod legal s-au stabilit debitele principale prin

actele contestate, rezultă că și accesoriile sunt legal datorate.

Față de cele reținute mai sus, constatând că instanța de fond a

pronunțat o sentință legală și temeinică, în conformitate cu art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Persoană

Fizică Autorizată G.A. împotriva sentinței civile nr. 43/F/CA/2009 din 18

februarie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

ianuarie 2010.