ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3109/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3109/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

data de 17 decembrie 2007, reclamantul H.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâții

D.A.M., SC A.M. SRL prin lichidator C. SPRL și SC B.A.C. SRL pronunțarea unei

sentințe prin care să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut

nr. 85 din 10 decembrie 2002 atestat de avocat C.Ș.

În susținerea cererii

reclamantul arată că, la data de 10 decembrie 2002, între SC B.A.C. SRL și SC A.C.

SRL s-a încheiat un contract de împrumut prin care împrumutatorul a împrumutat

suma de 250.000.000 lei cu o dobândă de 20 % pe an. În contract au fost

înscriși în calitate de fidejusori persoanele fizice reprezentanți ai SC A.C. SRL,

reclamantul H.C. și pârâtul D.A.M. În această calitate de fidejusor rezidă și

interesul legitim al reclamantului, de a promova acțiunea, întrucât SC B.A.C. SRL

a înțeles să-și valorifice pretinsele pretenții împotriva SC A.C. SRL și față

de fidejusorii din contract.

Susține reclamantul că este

nul absolut contractul de împrumut din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 58/1998

modificată prin Legea nr. 485/2003 îndeplinește condițiile prevăzute de legea

specială fiind încălcat principiul specialității de folosință a persoanei

juridice conform art. 34 din Decretul nr. 31/1954.

Tribunalul București, secția

comercială, prin sentința nr. 9189 din 16 septembrie 2008, a respins acțiunea,

ca nefondată, iar prin încheierea ședinței publice de la 10 iunie 2008, a

respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că în raport de dispozițiile art. 2 din Decretul nr.

167/1958 nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de

acțiune, fie pe cale de excepție.

Pe fond s-a reținut că din

probele administrate nu a rezultat că societatea pârâtă încheie în mod curent

acele acte și operațiuni permise de legea specială numai oamenilor persoane

juridice în condițiile prevăzute de art. 9 și urm. din Legea nr. 58/1998,

argumentul reclamantului referitor la încălcarea principiului specialității

capacități de folosință fiind lipsit de substanță.

Prin răspunsul la criticile

formulate de apelantul reclamant Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

prin decizia nr. 117 din 11 martie 2009, a respins apelul ca nefondat.

În fundamentarea soluției

instanța de control judiciar a reținut că nu era o condiție a valabilității

actului juridic contestat, includerea în obiectul de activitate al intimatei

pârâte a activității specifice de creditoare, actul juridic nefiind încheiat în

realizarea obiectului propriu de activitate, nefiind în situația încălcării

principiului specialității capacității de folosință.

În realitate, prin

încheierea contractului de împrumut nr. 85/2002 s-a urmărit preluarea

societății împrumutate de către împrumutator, stabilindu-se în clauza 3.2 că în

cazul în care împrumutatorul sau asociatul unic al acesteia urma să cumpere 52 %

din părțile sociale ale împrumutatului, în această situație suma împrumutată

urma să fie considerată preț achitat pentru părțile sociale dobândite de

împrumutator/asociatul său unic.

Cu privire la nivelul

dobânzii stabilit la 20 % pe an, se constată că reclamanta apelantă se găsește

în calitatea sa de semnatar al contractului de împrumut în situația invocării

propriei sale culpe din moment ce contractul încheiat este rezultatul acordului

de voință al părților în urma negocierilor purtate.

Cu petiția înregistrată, la

data de 19 mai 2009, reclamantul a declarat recurs împotriva soluției instanței

de apel, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Se susține că hotărârea s-a

dat cu interpretarea greșită a legii și actului dedus judecății respectiv

contractul de împrumut.

Astfel, interpretarea dată

este în totală contradicție cu însăși rațiunea legii, care a înțeles să permită

persoanelor juridice numai activități specifice scopului înființării, respectiv

cele determinate de obiectul de activitate în mod limitativ.

De asemenea, instanțele au

confundat destinația împrumutatului cu scopul, cauza contractului.

Se învederează ca incident

procedural faptul că SC A.M. SRL societate împrumutată nu mai avea capacitate

procesuală fiind radiată ca urmare a încheierii procedurii insolvenței conform

sentinței nr. 1274 din 5 martie 2009.

Recursul este nefondat.

Contractul de împrumut, ce

face obiectul prezentei cauze este un contract atipic, în cuprinsul său sunt

reunite aspectele unui contract de împrumut, a unui contract de concesiune de

părți sociale sub condiție și unui contract de fidejusiune.

Astfel, contractul de

împrumut, conform clauzelor inserate era de a furniza împrumutatului un ajutor financiar

pentru susținerea activității curente – art. 2.1.

Contractul de concesiune de

părți sociale, sub condiția suspensivă conform prevederilor art. 4.2., în cazul

în care împrumutatul îi vinde 52 % din părțile sociale ale lui SC A.M. SRL,

împrumutatorului sau asociatului unic al acestuia, atunci împrumutatorul ar

obliga să nu mai pretindă restituirea sumei datorate și nici doânda aferentă

acestora, ci să o considere preț achitat pentru părțile sociale pe care le va

achiziționa.

Față de cele arătate,

rezultă că respectivul contract de împrumut se transformă în contract de

asociere de părți sociale sub condiția suspensivă conform art. 4.2.

Conform art. 5.5. din

contract, cei doi reprezentanți ai împrumutatului declară că sunt de acord ca, în

cazul în care SC A.M. SRL nu își îndeplinește obligațiile prevăzute în

prezentul contract să răspundă solidar cu aceasta în calitate de fidejusori

conform art. 1652 – art. 1684 C. civ.

În sfera activităților

bancare în adevăr, intră operațiunile enumerate în art. 8 alin. (1) din Legea nr.

58/1998 în principal acordarea de credite și acceptarea de depozite.

Așa cum au reținut și

instanțele anterioare nu a rezultat că societatea pârâtă încheie în mod curent

acele acte și operațiuni permise de legea specială numai anumitor persoane juridice,

în condițiile prevăzute de art. 9 și urm. din Legea nr. 58/1998, argumentul

recurentului referitor la încălcarea principiului specialității capacității de

folosință neputând fi reținut.

Cu privire la incidentul

procedural de care face vorbire recurentul, respectiv faptul că pârâta SC A.M. SRL

a fost radiată ca urmare a închiderii procedurii insolvenței conform relațiilor

obținute de la O.R.C. nu poate influența soluția pronunțată neconstituind motiv

de nelegalitate.

În aceste condiții, văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul H.C. împotriva deciziei comerciale nr. 117 din 11 martie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 noiembrie 2009.