Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
30 aprilie 2009

ÎCCJ, Secția penală, decizia din 30.04.2009 — Deliberând asupra cauzei, se reține: Din cererea înregistrată la această instanță la data de 7 martie 2009 numitul C.A. a formulat plângere împotriva…

Deliberând asupra cauzei, se reține: Din cererea înregistrată la această instanță la data de 7 martie 2009 numitul C.A. a formulat plângere împotriva ministrului justiției, C.P. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 248 1 C. pen. și art. 26 raportat la art. 189 C. pen. întrucât s-ar afla încarcerat în Penitenciarul Rahova, în mod nelegal, din moment ce mandatul de arestare emis pe numele său este fals, fiind pentru altă persoană. Art. 222 alin. (7) C. proc. pen. arată că plângerea greșit îndreptată se trimite organului judiciar competent. În raport cu dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. b) și ale art. 209 alin. (3) C. proc. pen., competența de a efectua urmărirea penală sub aspectul infracțiunilor reclamate revine Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, în baza textului normativ indicat, plângerea va fi înaintată organului competent.

HOTĂRĂȘTE În baza art. 222 alin. (7) C. proc. pen. trimite plângerea formulată de petiționarul C.A. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2009.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.