ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 15.12.2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8166/2008

HOTĂRÂRE

15.12.2008

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8166/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând asupra recursului civil de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ.

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 12660/3 din 6 aprilie 2006 pe rolul Tribunalului București, contestatorii P.M., P.C.M. și T.(fostă P.)M.O. au solicitat în contradictoriu cu

Primăria Municipiului București anularea dispoziției nr. 5337 din 1 martie 2006,

emisă de această pârâtă și obligarea ei la emiterea unei dispoziții pentru

aplicarea măsurilor reparatorii prin restituirea în natură a terenului liber

aferent imobilului situat în București,

sector 5 și întocmirea formalităților pentru stabilirea despăgubirilor

cuvenite pentru construcția existentă pe teren, în prezent demolată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că, prin dispoziția nr. 5337 din

1 martie 2006, Primăria municipiului București a respins notificarea nr. 326 din

3 iulie 2001, formulată de contestatori, privind restituirea în natură a

imobilului, situat la adresa de mai sus, cu motivarea că nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

S-a mai susținut că imobilul a fost preluat abuziv de stat în anul 1959, fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată.

În acest sens, s-a arătat că prin sentința penală nr. 614 din 21 aprilie 1959, pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului Brăila, inculpații C.A., C.S. și A.C. (născută A.) au fost condamnați pentru infracțiunea de speculă, prev. și ped. de art. 268/19 C. pen. în vigoare din anul 1948.

În aplicarea dispozițiilor art. 268/19 C. pen., inculpatul C.A. a fost condamnat la închisoare corecțională, inculpatul C.S. la 2 ani și 6 luni închisoare corecțională și inculpata C.A. la 8 luni închisoare corecțională. Odată cu condamnarea pentru infracțiunea de specula, instanța a aplicat dispozițiile art. 25 pct. 6 alin. (2) C. pen., a confiscat total averea personală a inculpatului C.A. și parțial averea celorlalți inculpați.

Sub pretextul aplicării pedepsei complementare a confiscării parțiale a averii s-au preluat de către stat 11 imobile proprietatea soților C.S. și C.A., context în care a fost confiscat și imobilul situat în București, sector 5, care face obiectul notificării.

Imobilul în speță a trecut în proprietatea statului în urma condamnării cu pedeapsa corecțională și la pedeapsa confiscării parțiale a averii în temeiul dispozițiilor art. 268/19 C. pen. din anul 1948, așa cum a fost modificat ulterior, care a statuat că „dosirea în scop de speculă, de mărfuri sau orice alte produse se pedepsește cu închisoare corecțională de la 6 luni la 5 ani".

Condamnările pentru infracțiunea de speculă s-au dispus pentru C.S. și C.A., iar pedeapsa confiscării parțiale a averii a constat în preluarea celor 11 imobile ale condamnaților apreciată excesivă și disproporționată, fiind încălcate dispozițiile Codului penal în vigoare.

La data săvârșirii infracțiunii erau în vigoare prevederile art. 25 pct. 6 alin. (2) C. pen. din 1948.

În acest cod se prevedea că „In toate celelalte infracțiuni care periclitează securitatea Republicii Populare Române, precum și în cele săvârșite contra avutului obștesc, ori de câte ori legea nu prevede în mod expres confiscarea averii, instanțele judecătorești vor pronunța pe lângă sancțiunile prevăzute de lege, pedeapsa confiscării totale sau parțiale a averii".

n cauză, infracțiunea săvârșită de numiții C.S. și

C.A. nu a periclitat securitatea Republicii Populare Române și

nu a fost săvârșită contra avutului obștesc.

Infracțiunea de speculă nu era reglementată ca o infracțiune economică

gravă, iar în realitate, față de pericolul social scăzut al infracțiunii de speculă

și față de limitele pedepsei reglementate prin dispozițiile art. 268/19 C. pen.

1948, de la 6 luni la 5 ani închisoare corecțională, instanța a aplicat o

pedeapsă cu închisoarea corecțională de 2 ani și 6 luni și de 8 luni, între limitele minime și maxime ale pedepsei.

Ca o consecință a acestei individualizări a pedepsei, măsura confiscării

parțiale a averii a constat în preluarea celor 11 imobile proprietatea soților C., măsură abuzivă, dispusă fără respectarea dispozițiilor legale în

vigoare la data preluării.

O astfel de ipoteză este reglementată expres de Legea nr. 10/2001 în art. 2 alin. (1) lit. i) care prevede că ,prin imobile preluate în mod abuziv se

înțelege orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea

dispozițiilor legale în vigoare la data preluării".

Dispoziția atacată a respins notificarea formulată de contestatori, cu

motivarea că nu face obiectul Legii nr. 10/2001 (art. 1 final), deoarece din

actele dosarului anexate la notificare și referatul comisiei interne rezultă că

foștii proprietari ai apartamentului nu au fost condamnați politic prin sentința penală nr. 614 din 21 aprilie 1959.

Din cuprinsul dispoziției, se reține că notificarea a fost analizată numai

în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001.

S-a reținut că analiza incompletă a situației juridice privind preluarea

imobilului de către stat a dus la o soluție incorectă pentru că, din tot ansamblul probator, se evidențiază că în realitate imobilul a fost preluat

abuziv, fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea s-a reținut că, împrejurarea reglementată de art. 2 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 10/2001, prevede o ipoteză specială privind preluarea de

către stat a unor bunuri ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, dar că acest aspect nu

exclude obligativitatea verificării fiecărui caz în concret, inclusiv în ipoteza

în care preluarea bunurilor s-a făcut în temeiul unor hotărâri judecătorești.

Rațiunea reglementării specifice a situației bunurilor conform art. 2 alin. (1) lit. b) din lege a constat exclusiv în clarificarea prin norme legale a regimului juridic al actelor de înstrăinare ce au avut ca obiect astfel de imobile prevăzute la art. 45 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Această dispoziție a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 98

din 21 martie 2002 a Curții Constituționale, constatându-se că dispozițiile art. 45 alin. (3) din lege încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii, consacrat

de art. 16 alin. (1) din Constituție și instituie un tratament juridic discriminatoriu pentru unii cetățeni care se află într-o astfel de situație juridică.

Preluarea de către stat a unui număr de imobile sub argumentul aplicării

unei hotărâri judecătorești penale contrare legislației în vigoare la acea dată

constituie, în circumstanțele de față, un act abuziv ce nu poate rămâne nereparat.

n acest sens, legea dă dreptul autorităților care asigură aplicarea ei să

examineze fiecare caz concret de preluare și să constate existența sau nu a unui act de preluare abuzivă" în înțelesul legii, fără a diferenția soluțiile în

raport de „natura'" actelor anexate notificării.

Legiuitorul a îndreptățit autoritățile care aplică această lege să

examineze și să califice inclusiv hotărârile judecătorești în baza cărora s-au executat acte de preluare a bunurilor ce fac obiectul legii.

Sub acest aspect, pentru preluarea abuzivă a imobilului se impune

examinarea acestuia cu privire la cererea de restituire în natură.

Existența unei hotărâri penale de condamnare, prin care s-a dispus și

confiscarea bunului, nu constituie un impediment pentru verificarea prin

mijloacele specifice procesului civil, a concordanței hotărârii judecătorești penal cu legea în vigoare la data pronunțării sale, întrucât nu există o cale

procesuală specială reglementată de legea de procedură penală pentru controlul hotărârii în justiție, situații în care se permite folosirea procedurii

de drept comun pentru examinarea actelor de procedură ale instanței penale.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 239 din

13 februarie 2007 a respins ca neîntemeiată contestația, reținând în esență că, imobilul a fost preluat de către stat prin sentința penală nr. 614 din 21 aprilie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Brăila, ca măsură complementară la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată autorului contestatorilor pentru săvârșirea infracțiunii de speculă.

Instanța de fond a apreciat că măsura complementară a confiscării averii s-a luat cu respectarea dispozițiilor legale la acea dată, întrucât

infracțiunea de speculă făcea parte din categoria infracțiunilor în dauna

economiei naționale.

n ceea ce privește regimul constituțional al pedepsei confiscării averii,

s-a reținut că protecția acordată proprietății private de Constituțiile din 1948

și 1952 nu a exclus măsura confiscării averii dobândite în mod ilicit.

Pe de altă parte, s-a reținut că Legea nr. 10/2001 trebuie interpretată și în

sens teleologic, prin raportare la voința legiuitorului, astfel că ar fi greșit să se interpreteze că măsura confiscării averii a fost neconstituțională,

indiferent de caracterul infracțiunii săvârșite, atunci când pedeapsa a fost aplicată.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 677 din

23 octombrie 2007 a respins ca nefondat apelul formulat de P.M., P.C.M.

și T.(fostă P.)M.O. împotriva sentinței

nr. 239 din 13 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Instanța de apel a reținut că, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989 prevede obligația restituirii, de regulă, în natură a

imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada respectivă.

n art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeași lege se arată ce se înțelege prin imobile

preluate în mod abuziv, menționând imobilele preluate fără titlu valabil sau

fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și

cele prevăzute fără temei legal din acte de dispoziție ale organelor locale ale

puterii sau ale administrației de stat.

n acest sens se arată că, așa cum corect a reținut și instanța de fond,

imobilul a intrat în proprietatea statului prin sentința penală nr. 614 din

21 aprilie 1959 a Tribunalului Raionului Brăila ca urmare a aplicării pedepsei complementare a confiscării averii inculpaților condamnați pentru săvârșirea

infracțiunii de speculă, ce era sancționată în temeiul art. 268/19 C. pen. din 1948, cu modificările ulterioare.

Această infracțiune a fost reglementată ca o infracțiune din categoria

celor în dauna economiei naționale, potrivit Titlului III C. pen. din anul 1948, astfel cum a fost modificat și completat ulterior.

Or, potrivit dispozițiilor art. 25 pct. 6 din același C. pen., astfel cum a

fost modificat prin Decretul nr. 92/1950, în cazul infracțiunilor săvârșite în

dauna economiei naționale, pentru că legea nu prevedea expres confiscarea

averii, instanțele judecătorești aveau posibilitatea să aplice și pedeapsa confiscării totale sau parțiale a averii, apreciindu-se că, în mod corect s-a

reținut că măsura confiscării averii a fost aplicată cu respectarea dispozițiilor

legale în vigoare.

Cu privire la încălcarea dispozițiilor ce reglementau măsura confiscării

averii, a protecției constituționale acordate proprietății private, s-a apreciat

că în mod corect a reținut instanța de fond că cele două Constituții din anii

1948 și 1952 nu excludeau aplicarea unei asemenea măsuri.

Interpretarea în acest sens a regimului constituțional al pedepsei complementare a confiscării averii s-a considerat că ar determina incidența

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în cazul tuturor imobilelor preluate ca urmare

a săvârșirii de infracțiuni de către proprietari, indiferent de natura acestora, aspect ce ar fi contrar voinței legiuitorului.

Instanța de apel a apreciat ca nefondată și critica referitoare la neanalizarea de către unitatea deținătoare și instanța de fond a situației

juridice concrete a imobilului în litigiu, întrucât pentru a se putea realiza o

astfel de verificare este necesar mai întâi să se stabilească dacă imobilul face

obiectul Legii nr. 10/2001.

mpotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs P.M.

, P.C.M. și T.(fostă P.)M.O.,

criticând-o pentru nelegalitate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că instanța de apel nu a

procedat la înlăturarea argumentată a apărărilor invocate de partea adversă

conform dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în acest sens se arată că a fost refuzată analizarea temeiurilor de fapt și de drept invocate, cu argumentul că, simpla existență a unei hotărâri penale, neatacate, ar fi

suficientă pentru a fi înlăturat dreptul de a califica actul de preluare abuzivă.

Ambele instanțe de fond, se susține că, au interpretat și aplicat greșit

legea, deoarece aprecierea preluării ca fiind abuzivă se circumscrie în funcție

de fiecare situație concretă, entitatea obligată prin lege având obligația să

aprecieze situația respectivă ca încadrându-se sau nu în dispozițiile legii.

Astfel, rezultă că situația de fapt concretă poate fi apreciată cu privire la

natura infracțiunii pentru care s-a pronunțat condamnarea și pe baza unor

elemente conexe ce permit prezumții ce pot fi aplicate de autorități.

Noile norme metodologice prevăd expres atribuția Comisiei pentru

constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă de a face clarificări privind natura politică a infracțiunilor.

Mai susțin recurenții că motivarea hotărârii pronunțate de instanța de

apel nu corespunde exigențelor legale, deoarece considerentele nu sunt

corespunzătoare sensului criticii formulate în apel și sunt străine de ipoteza

de fapt dedusă judecății.

Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. evidențiază

faptul că instanța avea obligația să realizeze calificarea preluării imobilului

de către stat prin raportare la toate ipotezele legal reglementate de Legea

nr. 10/2001, printr-o examinare efectivă a problemelor esențiale deduse

judecății.

Se menționează că examinarea contestației a fost făcută incomplet, fără o motivarea convingătoare și fără a se analiza incidența art. 2 alin. l lit. i) din

Legea nr. 10/2001, dispoziții ce au fost invocate în mod expres în apărările făcute la instanța de fond și conform cărora sunt considerate imobile preluate

abuziv, orice alte imobile preluate tară titlu valabil sau tară respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării.

Examinarea, determinarea și calificarea naturii preluării bunului de

către stat se face în baza criteriilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Recurentul arată că această dispoziție normativă conferă instanței civile

investite cu soluționarea unor cauze în care se discută dreptul de proprietate

asupra unui imobile preluat de către stat în perioada de referință a Legii

nr. 10/2001, atribuțiile verificării titlului statului, indiferent de natura acestuia

și indiferent de faptul că s-ar materializa într-o hotărâre judecătorească,

inclusiv penală, deoarece legea nu condiționează și nu distinge atribuția

verificării titlului în funcție de natura lui.

n recurs, se susține de către recurenți, că au dovedit trecerea imobilului

în proprietatea statului în urma condamnării cu pedeapsa închisorii corecționale și la pedeapsa confiscării parțiale a averii, în temeiul dispozițiilor art. 268/19 C. pen. din 1948, pedeapsa confiscării

constând în preluarea celor 11 imobile proprietate a condamnaților (autorii

reclamanților).

Măsura confiscării parțiale a averii vizând cele 11 imobile, proprietatea

soților C. s-a reținut ca o măsură abuzivă, dispusă fără respectarea

dispozițiilor legale la data preluării lor de către stat.

Infracțiunea pentru care au fost condamnați autorii contestatorilor nu a

periclitat securitatea Republicii Populare Române și a nu a fost săvârșită contra avutului obștesc.

Infracțiunea de speculă nu era reglementată legal ca o infracțiune economică gravă.

În fine, se mai arată că existența unei hotărâri judecătorești de

condamnare prin care s-a dispus și confiscarea imobilului, nu constituie un

impediment pentru verificarea prin mijloace specifice procesului civil a

concordanței hotărârii judecătorești penale cu legea în vigoare la data pronunțării acesteia.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., această instanță îl reține ca fondat pentru considerentele ce urmează:

Primăria municipiului București, prin dispoziția nr. 5332 din 1 martie 2006 a respins notificarea formulată de contestatori, ca succesori ai numitului P.P., notificare prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, (teren liber) și

acordarea de despăgubiri pentru construcția existentă pe teren, în prezent

demolată, imobil ce face obiectul Legii nr. 10/2001.

S-a reținut că autorii reclamanților C.S. și C.A.

prin sentința penală nr. 614 din 21 aprilie 1959, pronunțată de Tribunalul

Popular al Raionului Brăila nu au fost condamnați politic, dar imobilul

notificat a fost preluat în proprietatea statului în baza acestei hotărâri.

Din analiza conținutului sentinței respective rezultă că imobilul în

litigiu, alături de altele, a fost preluat de Statul Român ca urmare a aplicării

pedepsei complementare a confiscării averii inculpaților condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de speculă, care era sancționată potrivit dispozițiilor

art. 268/19 C. pen. din anul 1948, cu modificările ulterioare. De fapt,

în baza aceleiași hotărâri au fost confiscate de la familia C. 11 imobile.

Această infracțiune a fost reglementată la acea dată ca o infracțiune

aparținând celor în dauna economiei naționale.

Trebuie reținut că Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor

imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în

domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, include

în art. 2 alin. (1) lit. i), în categoria imobilelor preluate abuziv și orice alte

imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale la

data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.

Referitor la aceste imobile, prin decizia nr. 556/2005, Curtea

Constituțională s-a pronunțat în sensul constatării constituționalității acestui

text.

De fapt, recurenții prin hotărâri judecătorești irevocabile au redobândit

o parte din imobilele preluate în mod abuziv în baza aceleiași hotărâri penale.

Incidența dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 asupra

situației de fapt descrise anterior se realizează în baza criteriilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al

acesteia, dispoziție ce conferă instanței civile atribuția de a verifica titlul

statului, indiferent de natura acestuia ori de faptul că el s-a materializat printr-o hotărâre judecătorească, chiar prin una penală.

Fiind vorba despre o dispoziție specială, care se abate expres de la

principiul verificării hotărârilor judecătorești, exclusiv prin căile de atac

prevăzute de lege sub aspectul aplicării ei, atât instanța de fond, cât și cea de apel avea obligația să aplice acele dispoziții speciale care sunt derogatorii de

la dreptul comun.

Așa cum s-a arătat, imobilul notificat a trecut în proprietatea statului ca

urmare a condamnării autorilor contestatorilor la o pedeapsă cu închisoare

corecțională.

Este cert, că pedeapsa confiscării averii ca pedeapsă complementară

celei cu închisoarea corecțională, prin preluarea celor 11 imobile proprietate a condamnaților, trebuie privită ca excesivă și disproporționată, luată cu

încălcarea dispozițiilor Codului penal în vigoare la data săvârșirii

infracțiunii. La acel moment erau în vigoare și prevederile art. 25 pct. 6 alin. (2)

C. pen. din anul 1948, cu modificările ulterioare, potrivit cărora, în

cazul infracțiunilor care periclitează securitatea Republicii Populare

Române, precum și a celor contra avutului obștesc, ori de câte ori legea nu

prevede în mod expres confiscarea averii, instanțele judecătorești vor

pronunța pe lângă pedeapsa prevăzută de lege și pe cea a confiscării averii

totale sau parțiale.

Infracțiunea pentru care au fost condamnați autorii contestatorilor nu se

include în ipotezele pe care legiuitorul le-a avut în vedere la acel moment,

deoarece nu a fost periclitată securitatea Republicii Populare Române și nu a

fost săvârșită contra avutului obștesc.

Măsura confiscării imobilelor aparținând autorilor contestatorilor a fost

una disproporționată, abuzivă și luată fără respectarea dispozițiilor legale în

vigoare la data preluării imobilelor, pentru că infracțiunea de speculă era una

ce avea un pericol social scăzut, așa cum rezultă din limitele pedepsei

reglementate prin art. 268/19 C. pen. din anul 1948.

Greșit a reținut instanța de apel că este suficientă existența unei hotărâri

penale de condamnare, prin care să se fi dispus și confiscarea imobilului pentru a se reține că imobilului nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001.

Prin art. 6 alin. (2) și (3) din Legea nr. 213/1998, s-a dat putere instanței civile să verifice titlul statului.

Hotărârea instanței de apel a fost dată și cu încălcarea art. 12 al

Constituției din 1952, text în vigoare la data preluării și pronunțării hotărârii

de condamnare, care ocrotea dreptul de proprietate particulară asupra casei

de locuit. In același sens erau și prevederile art. 17 din Declarația universală a drepturilor omului, prin care era recunoscut dreptul de proprietate particulară asupra casei de locuit a persoanelor fizice.

Încadrarea bunului în litigiu în ipoteza prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea nr. 10/2001 este determinată de caracterul nelegal al preluării.

Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției

introduce principiul reparației prin restituiri în natură, în condițiile Legii

nr. 10/2001, în toate cazurile în care imobilul este liber. Voința legiuitorului a

fost ca reparațiile să fie efective și complete, ceea ce nu s-a avut în vedere

prin hotărârea recurată, prin care s-a menținut o soluție conform căreia s-a

examinat incomplet notificarea, exclusiv prin prisma ipotezei prevăzute la

art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001.

În speță, interpretarea corectă a dispozițiilor legale arătate anterior,

impune concluzia că, atât unitatea deținătoare, cât și cele două instanțe nu

puteau califica apartenența imobilului a cărei restituire în natură se solicită la

domeniul de referință al Legii nr. 10/2001, fără să verifice în concret, situația

juridică a acestuia, în raport de toate ipotezele prevăzute de art. 2 din lege.

Chiar dacă imobilul a fost preluat în baza unei hotărâri penale,

conformitatea preluării cu legislația în vigoare la acel moment se impunea a

fi analizată în concret, nemijlocit, fără ca verificările să fie exclusiv formale,

prin raportarea naturii și conținutului hotărârii judecătorești, exclusiv la dispozițiile legale ce vizează ipoteza preluării lui de către stat în baza unei

hotărâri penale de condamnare pe motive politice, ceea ce impune

observarea exclusivă a caracterului infracțiunii săvârșite.

Față de împrejurarea că dreptul de proprietate al autorilor contestatorilor a fost dovedit, iar situația juridică a imobilului permite restituirea în natură, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recursul va fi admis.

Pe cale de consecință, va fi modificată decizia recurată, în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii instanței de fond și va fi

schimbată în tot sentința, în sensul admiterii contestației.

Se va dispune anularea dispoziției nr. 5337 din 1 martie 2006 emisă de Primăria municipiului București și pârâta va fi obligată să restituie

reclamanților în natură terenul aferent imobilului, situat în București, sector 5 și să facă propuneri de acordare a despăgubirilor cuvenite pentru construcția existentă pe acest teren, în prezent

demolată.