ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3773/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 396 din 3 iunie 2009 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de către reclamanta L.G.,

născută P.K. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca,

având ca obiect anularea parțială a dispoziției de respingere a notificărilor

nr. 1120 din 13 februarie 2008, restituirea în natură a cotei de 1/2 parte din

imobilul situat în mun. Cluj Napoca, înscris în C.F. nr. 10151 Cluj, cu nr.

top. 704/1 și 704/2 sau acordarea de despăgubiri, în măsura în care restituirea

în natură nu este posibilă.

În considerentele acestei sentințe, tribunalul

reține că, prin Notificarea nr. 1573 din 13 august 2001, reclamanta a solicitat

despăgubiri pentru imobilul cu datele mai sus arătate, arătând că apartamentele

au fost vândute chiriașilor.

Notificarea a fost respinsă prin dispoziția nr.

1120 din 13 februarie 2008, ca fiind lipsită de obiect, ca urmare a pronunțării

deciziei civile nr. 1768/A/2006 a Curții de Apel Cluj.

Prin sentința civilă nr. 12036/1997 a

Judecătoriei Cluj Napoca, s-a stabilit preluarea nelegală a cotei de ½ parte

de sub B3 a reclamantei, dreptul de proprietate al Statului de sub B 6-7 fiind

radiat.

A fost respinsă cererea privind nelegala

preluare a celeilalte cote de 1A parte aparținând părinților reclamantei, pe

motiv că, în anexa actului de preluare (Decretul nr. 92/1950), este menționat

ca proprietar doar tatăl reclamantei dar, prin art. V, din același decret s-a

prevăzut că imobilele aparținând soțului, soției au fost considerate ca

aparținând unui singur proprietar sub aspectul aplicării acestui act normativ.

Aceeași reclamantă a formulat o acțiune pentru

sistarea indiviziunii cu privire la imobil, iar, prin sentința civilă nr. 3200

din 19 aprilie 2006, modificată în recurs prin decizia civilă nr. 1768 din 17

septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, sistarea indiviziunii fiind încuviințată

conform variantei IV din obiecțiunile la raportul de expertiză, adică prin

atribuirea întregului imobil Statului Român, care a fost obligat la plata

sultei de 120.874,50 Euro în favoarea reclamantei.

Așadar, pentru cota sa de proprietate de sub B3,

reclamanta a fost despăgubită cu sulta mai sus arătată.

Cererea reclamantei pentru atribuirea în natură

a fost respinsă, deoarece, cu privire la contractele de vânzare-cumpărare a apartamentelor

există o hotărâre irevocabilă, adică decizia nr. 1768/2007 a Curții de Apel

Cluj, prin care valabilitatea acestor contracte a fost confirmată sub aspectul

dobândirii acestora în condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 112/ 1995.

Imobilul în litigiu este format din teren în

suprafață totală de 886 mp și 4 apartamente, iar, prin solicitarea de acordare

a despăgubirilor prin plata sultei, corespunzătoare cotei sale de ½ parte,

reclamanta a optat definitiv asupra formei în care urmează a fi despăgubită, în

prezent Statul Român fiind proprietar al întregului imobil ca urmare a sistării

stării de indiviziune.

În art. 47 din Legea nr. 10/2001, se prevede că

persoanele îndreptățite și persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora,

până la data intrării în vigoare a prezentei legi, li s-au respins, prin

hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, acțiunile având ca obiect

bunuri preluate în mod abuziv de stat, pot solicita, indiferent de natura

soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în

condițiile prezentei legi.

Acest text și-a încetat aplicabilitatea prin decizia

nr. 1055 din 09 octombrie 2008 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr.

737 din 30 octombrie 2008.

Curtea Constituțională a constatat că art. 47

din Legea nr. 10/2001 este neconstituțional și contrar principiilor garantării

și ocrotirii proprietății, deci contrar principiului garantat prin art. 44 al

Constituției României.

Persoanele fizice și juridice cărora li s-a

recunoscut și consolidat prin hotărâre judecătorească irevocabilă dreptul de

proprietate asupra unui imobil ce cade sub incidența Legii nr. 10/2001 nu pot

fi obligate la restituire atâta timp cât măsura nu are o justificare serioasă,

întemeiată pe o cauză de utilitate publică în sensul art. 44 alin. (3) din

Constituție.

Art. 47 nu poate constitui temei juridic nou

pentru introducerea altei acțiuni de restituire a aceluiași imobil, deoarece

legiuitorul nu poate dispune, nici chiar prin lege, asupra unui drept câștigat

prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, decât dacă ar avea loc

o expropriere pentru cauză de utilitate publică.

În măsura în care art. 47 lipsește de orice

efecte juridice hotărârea judecătorească irevocabilă, textul retroactivează.

Prin același text de lege, este încălcat și

principiul puterii lucrului judecat și astfel contravine principiului

separației puterilor în stat, deoarece legiuitorul nu poate desființa hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile, intervenind astfel în procesul de realizare

a justiției.

Așa fiind, cererea reclamantei a fost apreciată

neîntemeiată, ca urmare a soluționării cererii sale privind modalitatea de

preluare a imobilului, conform sentinței civile nr. 12036/1997, dar și ca

urmare a soluționării acțiunii privind sistarea indiviziunii, astfel că,

dispoziția emisă este legală sub aspectul respingerii notificării.

Menționarea temeiului respingerii notificării

„cererea este lipsită de obiect" nu are relevanță juridică, deoarece,

evident, reclamanta este nemulțumită de respingerea notificării, și nu de

temeiul în drept al acesteia.

Împotriva acestei sentințe, a declarat în termen

legal apel reclamanta, solicitând schimbarea ei, în sensul admiterii cererii

așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului ei, reclamanta învederează

că sistarea indiviziunii cu Statul român nu rezolvă problema despăgubirilor

cuvenite reclamantei pentru cota de ½ parte a părinților ei, sulta fiind

stabilită în favoarea ei doar pentru cota ce i-a aparținut personal, fiind

preluată abuziv de stat, nu și pentru cota părinților, pentru care acțiunea ei

în revendicare pe dreptul comun a fost respinsă, care, la rândul ei, a fost

preluată abuziv de stat. Așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză, este

posibilă restituirea parțială în natură, pentru diferență urmând a fi acordate

despăgubiri.

Pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat

respingerea apelului ca nefondat, pe motiv că reclamanta a optat definitiv

pentru forma de despăgubire atunci când a acceptat partajul prin atribuirea

imobilului către stat și plata unei sulte în favoarea ei.

Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 273/A

din 21 octombrie 2009 a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că,

reclamanta a exercitat o acțiune de drept comun prin care a solicitat

constatarea preluării fără titlu a imobilului în litigiu de către stat, iar

acțiunea sa a fost admisă doar în parte, prin sentința civilă nr. 12036/1997 a

Judecătoriei Cluj Napoca, pronunțată în dosarul nr. 7773/1997, pentru cota ce a

constituit proprietatea ei tabulară, de 1/2 parte, fiind respinsă acțiunea

pentru cota de 1/2 parte a părinților, pe motiv că tatăl a fost trecut în anexa

decretului de naționalizare, deci preluarea s-a făcut cu titlu, în baza unui

act normativ și cu respectarea dispozițiilor acestuia.

Ulterior, pentru cota de ½ parte

restituită, reclamantei i-a fost achitată o sultă de statul român, nefiindu-i

vreodată stabilită vreo reparație, în natură sau prin echivalent, pentru cota

părinților.

După pronunțarea hotărârii prin care acțiunea

reclamantei a fost respinsă pentru cota părinților, a intrat în vigoare Legea

nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, care,

prin art. 6 alin. (1), a redefinit preluarea cu titlu valabil, ca fiind și cea

făcută cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România

era parte si a legilor in vigoare la data preluării lor de către stat. Prin

urmare, ulterior, Statul a lărgit sfera noțiunii de preluare abuzivă fără titlu

valabil, inclusiv la cele făcute în baza unor acte normative și cu respectarea

dispozițiilor acestora, în măsura în care acestea contraveneau Constituției sau

tratatelor la care România era parte. Din această perspectivă, preluarea cotei

părinților reclamantei s-a făcut fără titlu, Decretul nr. 90/1952 contravenind

Constituției anului 1948, care, în art. 8 și art. 10 ocrotea dreptul de

proprietate particulară, acesta neputând fi preluat decât prin expropriere

pentru cauză de utilitate publică și numai cu dreaptă despăgubire.

Nu se poate vorbi de autoritate de lucru

judecat, fiind vorba de un nou temei juridic al preluării abuzive. Nu se pune

problema inconsecvenței legislative a statului, deoarece acesta nu-și poate

invoca propria culpă, iar, în ceea ce privește terții dobânditori ai

apartamentelor înstrăinate, aceștia nu sunt parte în prezentul proces, iar

prezenta cauză nu repune în discuție drepturile lor.

Prin urmare, s-a reținut că, reclamantei nu i-au

fost stabilite deloc măsuri reparatorii pentru cota părinților preluată abuziv

de stat, neexistând autoritate de lucru judecat cu privire la această cotă față

de legea ulterioară, care redefinește preluarea abuzivă fără titlu valabil, în

condițiile neatingerii drepturilor terților dobânditori.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat

recurs pârâta Primăria Municipiului Cluj-Napoca invocând incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta critică hotărârea sub următoarele

aspecte:

- Există contradicție între susținerile pârâtei

cu privire la existența autorității de lucru judecată, având în vedere că pe de

o parte susținerile sunt în sensul că acțiunea reclamantei a fost respinsă

pentru cota pârâților, iar pe de altă parte, susținerile sunt în sensul că deși

s-a pronunțat o hotărâre judecătorească în acest sens, nu poate fi reținută autoritatea

de lucru judecată fiind fundamentată cea de-a doua cerere pe un alt temei de

drept.

- Reclamanta putea uza de drepturile sale

procesuale în obținerea unei sentințe care să fie în concordanță cu drepturile

pretinse, într-un cadru procesual stabilit corect de către aceasta.

- Chestiunile litigioase referitoare la imobilul

în litigiu au fost definitiv și irevocabil soluționate prin pronunțarea unor

hotărâri judecătorești iar reluarea acestora în prezenta cauză ar echivala cu

încălcarea principiului securității raporturilor juridice.

Examinând criticile formulate prin intermediul

cererii de recurs, Înalta Curte constată fondat recursul pentru cele ce succed:

Imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F.

10151 Cluj sub nr.top 704, i-a avut ca proprietari inițiali pe numiții P.A. și

soția P.E., născută D., în cote egale.

În anul 1943, P.A. a donat cota sa parte de

½ din imobilul (teren și construcție) în favoarea reclamantei L.G. care

și-a intabulat dreptul de proprietate în C.F. cu încheierea nr. 10889 din 10

mai 1943.

La data de 13 mai 1958, în baza Decretului nr. 92/1950,

asupra cotei de ½ parte din imobil, de sub B+2, s-a intabulat Statul

Român.

La data de 5 octombrie 1958 a fost intabulat dreptul de proprietate al statului și asupra cotei de ½ parte, de sub

B+3 tot cu titlu de naționalizare, în baza Decretului nr. 92/1950.

Aceasta este situația de fapt a imobilului în

litigiu corect reținută și de instanța fondului.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 12036 din 3

octombrie 1997 pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a constatat nelegalitatea

măsurii naționalizării și trecerii în proprietatea statului a cotei de ½

parte in imobilul înscris în C.F. 10151 Cluj nr.top 704, de sub B+3.

Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 1768/B

din 17 septembrie 2007 a constatat, la cererea reclamantei, că aceasta și

pârâtul Statul Român a intrat în indiviziune asupra întregului imobil situat în

Cluj-Napoca, înscris în C.F. 10151 Cluj sub nr. 704, format din teren în

suprafață de 886 mp și construcție cu trei apartamente și subsol, fiecărei

părți revenindu-i ½ parte din imobil.

Contra principiilor care guvernează proprietatea

indiviză, pârâtul Statul Român a încheiat acte de dispoziție juridică cu

privire la întregul imobil, fără consimțământul celuilalt coindivizor adică al

reclamantei care era proprietar pe ½ din acest imobil.

Curtea de Apel Cluj prin decizia sus amintită

nr. 1768 din 17 septembrie 2007 a dispus definitiv și irevocabil sistarea

stării de indiviziune asupra întregului imobil situat în Cluj Napoca, teren și

construcție în sensul că întregul imobil a fost intabulat Statului Român cu

obligația de a plăti reclamantei pentru întregul imobil ce a fost expropriat, sultă

în cuantum de 120.874,50 Euro.

Față de cele sus reținute și necontestate de

pârâți este cer că situația juridică a imobilului în litigiu a fost definit și

irevocabil stabilită printr-o hotărâre judecătorească.

Așa cum bine se susține prin motivele de recurs

a repune în discuție chestiunea litigioasă a imobilului supus analizării, ar

echivala cu încălcarea principiului securității raporturilor juridice, care

implică, printre altele, că soluția definitivă dată de instanță cu privire la

un litigiu, să nu mai fie repusă în discuție.

Drept urmare, în mod corect instanța fondului a

respins ca nefondată cererea de chemare în judecată a reclamantei care solicita

repunerea în discuție, a unor chestiuni litigioase, ce au fost dezlegate

definitiv și irevocabil după intrarea în vigoare a legilor speciale, prin

pronunțarea unor hotărâri judecătorești irevocabile.

Cum, instanța de apel a făcut o greșită aplicare

a dispozițiilor art. 292 alin. (1) și art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte în baza art. 312 C. proc. civ. va admite recursul, va casa hotărârea

recurată și va menține ca legală sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Primarul

municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 273A din 21 octombrie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă

și asigurări sociale, cu minori și familie.

Casează decizia recurată și menține sentința

civilă nr. 396 din 3 iunie 2009 a Tribunalului Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie

2010.