ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3773/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 396 din 3 iunie 2009 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de către reclamanta L.G., născută P.K. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, având ca obiect anularea parțială a dispoziției de respingere a notificărilor nr. 1120 din 13 februarie 2008, restituirea în natură a cotei de 1/2 parte din imobilul situat în mun. Cluj Napoca, înscris în C.F. nr. 10151 Cluj, cu nr. top. 704/1 și 704/2 sau acordarea de despăgubiri, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă. În considerentele acestei sentințe, tribunalul reține că, prin Notificarea nr. 1573 din 13 august 2001, reclamanta a solicitat despăgubiri pentru imobilul cu datele mai sus arătate, arătând că apartamentele au fost vândute chiriașilor.

Notificarea a fost respinsă prin dispoziția nr. 1120 din 13 februarie 2008, ca fiind lipsită de obiect, ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 1768/A/2006 a Curții de Apel Cluj. Prin sentința civilă nr. 12036/1997 a Judecătoriei Cluj Napoca, s-a stabilit preluarea nelegală a cotei de ½ parte de sub B3 a reclamantei, dreptul de proprietate al Statului de sub B 6-7 fiind radiat. A fost respinsă cererea privind nelegala preluare a celeilalte cote de 1A parte aparținând părinților reclamantei, pe motiv că, în anexa actului de preluare (Decretul nr. 92/1950), este menționat ca proprietar doar tatăl reclamantei dar, prin art. V, din același decret s-a prevăzut că imobilele aparținând soțului, soției au fost considerate ca aparținând unui singur proprietar sub aspectul aplicării acestui act normativ.

Aceeași reclamantă a formulat o acțiune pentru sistarea indiviziunii cu privire la imobil, iar, prin sentința civilă nr. 3200 din 19 aprilie 2006, modificată în recurs prin decizia civilă nr. 1768 din 17 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, sistarea indiviziunii fiind încuviințată conform variantei IV din obiecțiunile la raportul de expertiză, adică prin atribuirea întregului imobil Statului Român, care a fost obligat la plata sultei de 120.874,50 Euro în favoarea reclamantei. Așadar, pentru cota sa de proprietate de sub B3, reclamanta a fost despăgubită cu sulta mai sus arătată.

Cererea reclamantei pentru atribuirea în natură a fost respinsă, deoarece, cu privire la contractele de vânzare-cumpărare a apartamentelor există o hotărâre irevocabilă, adică decizia nr. 1768/2007 a Curții de Apel Cluj, prin care valabilitatea acestor contracte a fost confirmată sub aspectul dobândirii acestora în condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 112/ 1995. Imobilul în litigiu este format din teren în suprafață totală de 886 mp și 4 apartamente, iar, prin solicitarea de acordare a despăgubirilor prin plata sultei, corespunzătoare cotei sale de ½ parte, reclamanta a optat definitiv asupra formei în care urmează a fi despăgubită, în prezent Statul Român fiind proprietar al întregului imobil ca urmare a sistării stării de indiviziune.

În art. 47 din Legea nr. 10/2001, se prevede că persoanele îndreptățite și persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, li s-au respins, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, acțiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, pot solicita, indiferent de natura soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condițiile prezentei legi. Acest text și-a încetat aplicabilitatea prin decizia nr. 1055 din 09 octombrie 2008 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 737 din 30 octombrie 2008. Curtea Constituțională a constatat că art. 47 din Legea nr. 10/2001 este neconstituțional și contrar principiilor garantării și ocrotirii proprietății, deci contrar principiului garantat prin art. 44 al Constituției României.

Persoanele fizice și juridice cărora li s-a recunoscut și consolidat prin hotărâre judecătorească irevocabilă dreptul de proprietate asupra unui imobil ce cade sub incidența Legii nr. 10/2001 nu pot fi obligate la restituire atâta timp cât măsura nu are o justificare serioasă, întemeiată pe o cauză de utilitate publică în sensul art. 44 alin. (3) din Constituție. Art. 47 nu poate constitui temei juridic nou pentru introducerea altei acțiuni de restituire a aceluiași imobil, deoarece legiuitorul nu poate dispune, nici chiar prin lege, asupra unui drept câștigat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, decât dacă ar avea loc o expropriere pentru cauză de utilitate publică. În măsura în care art. 47 lipsește de orice efecte juridice hotărârea judecătorească irevocabilă, textul retroactivează.

Prin același text de lege, este încălcat și principiul puterii lucrului judecat și astfel contravine principiului separației puterilor în stat, deoarece legiuitorul nu poate desființa hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, intervenind astfel în procesul de realizare a justiției. Așa fiind, cererea reclamantei a fost apreciată neîntemeiată, ca urmare a soluționării cererii sale privind modalitatea de preluare a imobilului, conform sentinței civile nr. 12036/1997, dar și ca urmare a soluționării acțiunii privind sistarea indiviziunii, astfel că, dispoziția emisă este legală sub aspectul respingerii notificării. Menționarea temeiului respingerii notificării „cererea este lipsită de obiect" nu are relevanță juridică, deoarece, evident, reclamanta este nemulțumită de respingerea notificării, și nu de temeiul în drept al acesteia.

Împotriva acestei sentințe, a declarat în termen legal apel reclamanta, solicitând schimbarea ei, în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată. În motivarea apelului ei, reclamanta învederează că sistarea indiviziunii cu Statul român nu rezolvă problema despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru cota de ½ parte a părinților ei, sulta fiind stabilită în favoarea ei doar pentru cota ce i-a aparținut personal, fiind preluată abuziv de stat, nu și pentru cota părinților, pentru care acțiunea ei în revendicare pe dreptul comun a fost respinsă, care, la rândul ei, a fost preluată abuziv de stat. Așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză, este posibilă restituirea parțială în natură, pentru diferență urmând a fi acordate despăgubiri.

Pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, pe motiv că reclamanta a optat definitiv pentru forma de despăgubire atunci când a acceptat partajul prin atribuirea imobilului către stat și plata unei sulte în favoarea ei. Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 273/A din 21 octombrie 2009 a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, reclamanta a exercitat o acțiune de drept comun prin care a solicitat constatarea preluării fără titlu a imobilului în litigiu de către stat, iar acțiunea sa a fost admisă doar în parte, prin sentința civilă nr. 12036/1997 a Judecătoriei Cluj Napoca, pronunțată în dosarul nr. 7773/1997, pentru cota ce a constituit proprietatea ei tabulară, de 1/2 parte, fiind respinsă acțiunea pentru cota de 1/2 parte a părinților, pe motiv că tatăl a fost trecut în anexa decretului de naționalizare, deci preluarea s-a făcut cu titlu, în baza unui act normativ și cu respectarea dispozițiilor acestuia. Ulterior, pentru cota de ½ parte restituită, reclamantei i-a fost achitată o sultă de statul român, nefiindu-i vreodată stabilită vreo reparație, în natură sau prin echivalent, pentru cota părinților.

După pronunțarea hotărârii prin care acțiunea reclamantei a fost respinsă pentru cota părinților, a intrat în vigoare Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, care, prin art. 6 alin. (1), a redefinit preluarea cu titlu valabil, ca fiind și cea făcută cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte si a legilor in vigoare la data preluării lor de către stat. Prin urmare, ulterior, Statul a lărgit sfera noțiunii de preluare abuzivă fără titlu valabil, inclusiv la cele făcute în baza unor acte normative și cu respectarea dispozițiilor acestora, în măsura în care acestea contraveneau Constituției sau tratatelor la care România era parte.

Din această perspectivă, preluarea cotei părinților reclamantei s-a făcut fără titlu, Decretul nr. 90/1952 contravenind Constituției anului 1948, care, în art. 8 și art. 10 ocrotea dreptul de proprietate particulară, acesta neputând fi preluat decât prin expropriere pentru cauză de utilitate publică și numai cu dreaptă despăgubire. Nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat, fiind vorba de un nou temei juridic al preluării abuzive. Nu se pune problema inconsecvenței legislative a statului, deoarece acesta nu-și poate invoca propria culpă, iar, în ceea ce privește terții dobânditori ai apartamentelor înstrăinate, aceștia nu sunt parte în prezentul proces, iar prezenta cauză nu repune în discuție drepturile lor.

Prin urmare, s-a reținut că, reclamantei nu i-au fost stabilite deloc măsuri reparatorii pentru cota părinților preluată abuziv de stat, neexistând autoritate de lucru judecat cu privire la această cotă față de legea ulterioară, care redefinește preluarea abuzivă fără titlu valabil, în condițiile neatingerii drepturilor terților dobânditori. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Cluj-Napoca invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Există contradicție între susținerile pârâtei cu privire la existența autorității de lucru judecată, având în vedere că pe de o parte susținerile sunt în sensul că acțiunea reclamantei a fost respinsă pentru cota pârâților, iar pe de altă parte, susținerile sunt în sensul că deși s-a pronunțat o hotărâre judecătorească în acest sens, nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecată fiind fundamentată cea de-a doua cerere pe un alt temei de drept. - Reclamanta putea uza de drepturile sale procesuale în obținerea unei sentințe care să fie în concordanță cu drepturile pretinse, într-un cadru procesual stabilit corect de către aceasta. - Chestiunile litigioase referitoare la imobilul în litigiu au fost definitiv și irevocabil soluționate prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești iar reluarea acestora în prezenta cauză ar echivala cu încălcarea principiului securității raporturilor juridice.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată fondat recursul pentru cele ce succed: Imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. 10151 Cluj sub nr.top 704, i-a avut ca proprietari inițiali pe numiții P.A. și soția P.E., născută D., în cote egale. În anul 1943, P.A. a donat cota sa parte de ½ din imobilul (teren și construcție) în favoarea reclamantei L.G. care și-a intabulat dreptul de proprietate în C.F. cu încheierea nr. 10889 din 10 mai 1943. La data de 13 mai 1958, în baza Decretului nr. 92/1950, asupra cotei de ½ parte din imobil, de sub B+2, s-a intabulat Statul Român. La data de 5 octombrie 1958 a fost intabulat dreptul de proprietate al statului și asupra cotei de ½ parte, de sub B+3 tot cu titlu de naționalizare, în baza Decretului nr. 92/1950.

Aceasta este situația de fapt a imobilului în litigiu corect reținută și de instanța fondului. Ulterior, prin sentința civilă nr. 12036 din 3 octombrie 1997 pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a constatat nelegalitatea măsurii naționalizării și trecerii în proprietatea statului a cotei de ½ parte in imobilul înscris în C.F. 10151 Cluj nr.top 704, de sub B+3. Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 1768/B din 17 septembrie 2007 a constatat, la cererea reclamantei, că aceasta și pârâtul Statul Român a intrat în indiviziune asupra întregului imobil situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. 10151 Cluj sub nr. 704, format din teren în suprafață de 886 mp și construcție cu trei apartamente și subsol, fiecărei părți revenindu-i ½ parte din imobil.

Contra principiilor care guvernează proprietatea indiviză, pârâtul Statul Român a încheiat acte de dispoziție juridică cu privire la întregul imobil, fără consimțământul celuilalt coindivizor adică al reclamantei care era proprietar pe ½ din acest imobil. Curtea de Apel Cluj prin decizia sus amintită nr. 1768 din 17 septembrie 2007 a dispus definitiv și irevocabil sistarea stării de indiviziune asupra întregului imobil situat în Cluj Napoca, teren și construcție în sensul că întregul imobil a fost intabulat Statului Român cu obligația de a plăti reclamantei pentru întregul imobil ce a fost expropriat, sultă în cuantum de 120.874,50 Euro. Față de cele sus reținute și necontestate de pârâți este cer că situația juridică a imobilului în litigiu a fost definit și irevocabil stabilită printr-o hotărâre judecătorească.

Așa cum bine se susține prin motivele de recurs a repune în discuție chestiunea litigioasă a imobilului supus analizării, ar echivala cu încălcarea principiului securității raporturilor juridice, care implică, printre altele, că soluția definitivă dată de instanță cu privire la un litigiu, să nu mai fie repusă în discuție. Drept urmare, în mod corect instanța fondului a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată a reclamantei care solicita repunerea în discuție, a unor chestiuni litigioase, ce au fost dezlegate definitiv și irevocabil după intrarea în vigoare a legilor speciale, prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești irevocabile. Cum, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 292 alin. (1) și art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte în baza art. 312 C. proc. civ. va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va menține ca legală sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 273A din 21 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, cu minori și familie. Casează decizia recurată și menține sentința civilă nr. 396 din 3 iunie 2009 a Tribunalului Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.