ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3811/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SIF T. SA București, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția comercială, sub nr. 8873/118/2008, a chemat în judecata pe pârâta SC G. SA solicitând instanței să se constate nulitatea pct. 5 al hotărârii A.G.E.A. SC G. SA din 5 august 2008 referitor la aprobarea închirierii complexului C. SC D.A. SA precum și la aprobarea formei contractului de închiriere cu consecința comunicării hotărârii la Oficiul Registrului Comerțului. Sub aspect procedural, relevă reclamanta că se legitimează procesual activ, fiind acționar la societatea pârâtă, iar votul său a fost negativ la adoptarea hotărârii contestate.

Sub un prim aspect se relevă că nu a fost respectat dreptul la informare al acționarilor, fiind încălcate dispozițiile art. 243 alin. (5) din Legea nr. 297/2004 constatând că au fost aduse în cadrul ședinței aceste neregularități. În al doilea rând hotărârea a fost luată cu încălcarea prevederilor art. 210 din Legea nr. 297/2004 care consacră principiul priorității interesului societății, principiu prelevat și de către Legea nr. 31/1990 în art. 136. Sub aspect pragmatic, reclamanta a relevat că atât timp cât chiria nu acoperă nici o treime din datoriile cu analizarea, este evident că se impune ca închirierea să se facă prin licitație publică. În drept au fost invocate dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Pârâta a invocat excepția lipsei de interes, susținând în esență că prezența reclamantei nu justifică interesul promovării unei astfel de acțiuni, excepție ce a fost unită cu fondul cauzei prin încheierea din 11 februarie 2009. Prin sentința civilă nr. 109 din 3 iunie 2009 Tribunalul Constanța a respins ca nefondată acțiunea în anulare a punctului 5 al hotărârii A.G.A din 5 august 2008 formulată de reclamanta SIF T. SA în contradictoriu cu pârâta SC G. SA. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că pârâta a fost informată în calitate de acționar în legătură cu problemele supuse dezbaterii A.G.A. Consiliul de Administrație și-a argumentat punctul de vedere prin note de fundamentare susținând că se impune închirierea hotelului prin negociere directă datorită faptului că activul nu este atractiv.

Măsura închirierii prin negociere directă constituie o chestiune de oportunitate și nicidecum de nelegalitate tocmai circumscris caracteristicilor zonale ale spațiului. Raportul comisiei de cenzori care opinează că într-adevăr soluția închirierii nu este suficientă pentru acoperirea cheltuielilor nu justifică anularea acordului de voință ci reprezintă o sancționare a activității manageriale, cu alte implicații juridice. Reclamanta nu a identificat ce norme legale sau statutare au fost încălcate ci a susținut că a fost încălcat principiul interesului societății. Apelul declarat de reclamanta SIF T. SA Brașov împotriva sentinței nr. 109/2009 a Tribunalului Constanta a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 162 din 9 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele considerente: În legătură cu motivul privind dreptul de informare a acționarilor, Președintele Consiliului de Administrație al SC G. SA a convocat pentru data de 4 august 2008 ora 16:00 A.G.E.A. SC G. SA, ordinea de zi având la pct. 5 – aprobarea închirierii Complexului C. (fost G.) prin negocierea directă și aprobarea formei contractului de închiriere.” Convocatorul pentru A.G.E.A. a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 166/3603 din 30 iunie 2008 și ziarul „Ziua de Constanța” nr. 2308/1 din 1 iulie 2008. În cuprinsul convocatorului s-a menționat că începând cu 24 iulie 2008 sunt disponibile în vederea consultării de către acționari materialele informative referitoare la problemele incluse pe ordinea de zi a A.G.E.A.

a acționarilor la sediul societății, Mangalia sau în București, sector 2, de luni până vineri, între orele 10:30 – 15:30. Datorită neîntrunirii cvorumului necesar de prezență, A.G.E.A. s-a întrunit la a doua convocare, (ce a fost prevăzută în convocatorul publicat în Monitorul Oficial) respectiv la 5 august 2008. Potrivit art. 243 pct. 5 din Legea nr. 297/2004 „cu minim 5 zile înaintea adunării generale a acționarilor, societatea va pune la dispoziția acționarilor, pe website-ul propriu sau la sediul acesteia, documentele sau informații vizând problemele înscrise pe ordinea de zi”. În speță, așa cum s-a menționat în convocator, documentele și informațiile vizând problemele înscrise pe ordinea de zi au fost puse la dispoziția acționarilor începând cu 24 iulie 2008 atât la sediul din Mangalia, cât și în București, sector 2, respectându-se cerința prevăzută de textul de lege sus menționat.

De altfel, intimata pârâtă a urmărit informarea apelantei – reclamante prin expedierea directă la adresa acesteia, însă corespondența i-a fost returnată. Chiar apelanta reclamantă, prin însăși motivele de apel, a recunoscut că nu neagă existența notei consiliului de administrație (recunoscând implicit că a avut cunoștință de aceasta) însă a susținut că nota nu cuprinde toate informațiile. În atare condiție nu s-a putut reține că apelanta – reclamantă nu a avut acces la documentele și informațiile ce urmau a fi avute în vedere de către hotărârea contestată (pct. 5). În nota de fundamentare, s-a arătat, în legătură cu pct. 5 din ordinea de zi, de ce se impune închirierea hotelului proprietatea pârâtei, prin negociere directă, astfel că reclamanta a avut cunoștință de ce se impune o astfel de măsură.

Mai mult decât atât, se arată de ce a fost selectată o anumită firmă, care de altfel a oferit cel mai bun preț al chiriei, 80.000 euro, în comparație cu celelalte oferte. Susținerea, apelantei reclamante referitoare la faptul că suma percepută cu titlu de chirie nu este fundamentată și nici oportună, este neîntemeiată întrucât societatea pârâtă a ales oferta cea mai bună. Faptul că prețul chiriei nu acoperă nici măcar cheltuielile cu amortizarea (societatea înregistrând la 31 decembrie 2007 suma de 933.312 lei) conduce la ideea că în speță chiria este nejustificat de mică, întrucât suma de 933.312 lei reprezentând amortizarea cumulată aferentă întregii perioade de existență a societății de la înființare și până la 31 decembrie 2007. În ceea ce privește faptul că societatea pârâtă s-ar fi aflat în stare de insolvență, nu are nici o relevanță asupra hotărârii adoptate și contestate de reclamantă.

Fiind o procedură publică, apelanta reclamantă putea obține relații în legătură cu starea societății pârâte. În legătură cu încălcarea principiului interesului societar – art. 210 din Legea nr. 297/2004 și art. 136.1 din Legea nr. 31/1990, instanța de apel a reținut că nici acest motiv nu este întemeiat, astfel: În urma studiilor efectuate de Consiliului de Administrație al SC G. SA a rezultat că activul C., situat în stațiunea Mangalia, nu reprezintă un activ atractiv de pe urma căreia se pot obține rezultate financiare. În această situație s-a ajuns la concluzia că cea mai bună variantă de exploatare a activului este închirierea sa prin negociere directă. S-a ales prețul chiriei cel mai mare precum și celelalte avantaje, respectiv angajarea personalului, efectuarea reparațiilor curente și a cheltuielilor legate de conservarea hotelului în extrasezon, precum și suportarea cheltuielilor legate de utilități.

Din probele administrate nu rezultă că ceilalți acționari care au votat pentru adoptarea pct. 5 din A.G.A. și-au exercitat dreptul cu rea credință, în detrimentul dreptului celorlalți acționari sau ai societății. Invocarea în apărare de către apelantă reclamantă a raportului comisiei de cenzori, nu este de natură să dovedească încălcarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004 și art. 136 pct. 1 din Legea nr. 31/1990, întrucât, pe de o parte, comisia de cenzori recomandă exploatarea proprie a hotelului și nu închirierea sa, iar de pe altă parte, acel raport se referă la anul 2007 și nu la 2008, când s-a adoptat hotărârea contestată și contractul de închiriere.

În ceea ce privește ultima critică, chiar dacă s-a reținut de către instanța de fond că nu s-au identificat normele legale sau statutare ce au fost încălcate, s-a realizat de către aceasta o analiză corectă a dispozițiilor art. 210 și art. 136 pct. 1. Împotriva acestei decizii, reclamanta SIF T. SA Brașov a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate cu consecința schimbării în tot a sentinței instanței de fond, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea recursului său, recurenta reluând cu punct și virgulă motivele din apel sub forma criticilor în recurs, a reiterat faptul că instanța de apel în mod netemeinic și nefondat a concluzionat că în speță a fost respectată cerința prevăzută de art. 245 alin. (5) din Legea nr. 297/2004, motiv pentru care solicită instanței de control judiciar să constate că dreptul la informare al reclamantei a fost încălcat, care reiese și din faptul că reprezentantul SIF T. SA a adus la cunoștința A.G.A. această neregularitate chiar în cadrul adunării generale, precum și din faptul că probatoriul pârâtei este inexistent. În opinia sa, simpla prevedere în convocator că documentele și informațiile referitoare la dezbateri se află la sediul societății începând cu o anumită dată, nu înseamnă că obligația este îndeplinită.

În concluzie, recurenta consideră că instanța de apel a aplicat greșit textele legale referitoare la dreptul de informare al acționarilor, respectiv art. 243 alin. (5) din Legea nr. 297/2004, art. 134 alin. (2) și art. 136 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006. Recurenta mai susține că, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii, fiind nefondată reținerea conform căreia „intimata-pârâtă a urmărit informarea reclamantei prin expediere directă la adresa acesteia, însă corespondența i-a fost returnată”. Astfel, se susține de către recurentă că instanța nu a verificat ce fel de acte i-au fost comunicate, solicitând să se constate că niciunul din aceste acte nu răspunde problemelor de informare ridicate de către SIF T. SA.

De asemenea, recurenta apreciază că nota de fundamentare a consiliului de administrație la care face trimitere instanța nu reprezintă o informare completă a acționarilor. Se mai susține că instanța de apel a reținut greșit faptul că raportul comisiei de cenzori nu este de natură să dovedească încălcarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004 și art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, întrucât în opinia recurentei din acest raport reiese clar că pe de o parte societatea a înregistrat pierderi din cauza menținerii sistemului de închiriere a activului, iar pe de altă parte că s-au decontat cheltuieli cu reparațiile și întreținerea activului care se află sub regim de închiriere și ar fi fost obligația chiriașului, acesta fiind sensul în care trebuia înțeles raportul cenzorilor și nu cel reținut de instanță.

În final, recurenta susține că instanța de apel, fără a arăta de ce nu a analizat aspectul legat de încălcarea principiului priorității interesului societar, a preluat susținerile instanței de fond, astfel că apreciază că ambele instanțe nu au lecturat acțiunea din moment ce nu s-au observat textele de lege citate și explicitate. Prin concluziile scrise, intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală. Înalta Curte analizând decizia prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente: Curtea, găsește nefondat motivul de recurs invocat de recurentă și prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. în condițiile în care nu rezultă că, în cauza de față, instanța de apel ar fi recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speței sau că ar fi aplicat greșit dispozițiile legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat. Critica recurentei vizând aplicarea greșită a prevederilor legale referitoare la respectarea dreptului de informare a acționarilor, respectiv art. 243 alin. (5) din Legea nr. 297/2004, art. 134 alin. (2) și art. 136 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 nu poate fi primită, întrucât dreptul de informare al acționarei SIF T. SA Brașov, în speță al reclamantei, a fost respectat.

Astfel, cum corect a reținut și instanța de apel, potrivit convocatorului, documentele au fost puse la dispoziția reclamantei cu 5 zile înaintea A.G.E.A., fiind respectate prevederile art. 243 pct. 5 din Legea nr. 297/2004, specificându-se în mod clar că începând cu data de 24 iulie 2008, de luni până vineri, între orele 10.20-15.30, sunt disponibile, în vederea consultării de către acționari, materialele informative referitoare la problemele incluse pe ordinea de zi a A.G.E.A. a acționarilor, atât la sediul din Constanța, cât și cel din București. De altfel, toate documentele au fost comunicate de către societatea pârâtă prin scrisoare recomandată expediată direct la sediul recurentei reclamante.

Prin urmare, intimata-pârâtă și-a îndeplinit obligația privind informarea acționarilor cu privire la problemele înscrise pe ordinea de zi conform prevederilor art. 243 alin. (5) din Legea nr. 297 /2004, art. 134 alin2 și art. 136 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006, așa cum rezultă din Convocatorul pentru A.G.E.A. publicat în Monitorul Oficial nr. 166/3603 din 30 iunie 2008 și ziarul „Ziua de Constanța” nr. 2308/1 din 1 iulie 2008. Susținerea recurentei în sensul că instanța a reținut că i-au fost comunicate anumite acte, însă nu a verificat conținutul acestora va fi înlăturată, având în vedere că aceasta este o critică de netemeinicie ce nu poate fi analizată în recurs.

De altfel, cum corect a reținut și instanța de apel, reclamanta a recunoscut pe parcursul litigiului faptul că nu neagă existența notei consiliului de administrație, astfel că nu se poate reține că reclamanta nu a avut acces la documentele și informațiile ce urmau a fi avute în vedere de către acționari prin hotărârea contestată (pct. 5). Referitor la argumentele recurentei privind nota de fundamentare a consiliului de administrație, se observă că recurenta deși susține că instanța de apel a aplicat greșit legea nu arată ce dispoziții legale au fost încălcate pentru justificarea și întemeierea acestor critici, evidențiind astfel nemulțumirea sa sub aspectul în care instanța a interpretat materialul probator administrat în cauză, critici care exced competența instanței de recurs.

În consecință, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigentele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate. În ceea ce privește critica recurentei vizând greșita apreciere a instanței în sensul că „raportul de cenzori nu este de natură să dovedească încălcarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004 și art. 136 alin. (1) din Legea nr. 39/1990” se constată de asemenea că este nefondată, având în vedere că așa cum corect a reținut și instanța de apel, raportul se referă la anul 2007 și nu la anul 2008 când s-a adoptat hotărârea contestată și contractul de închiriere, în cadrul căruia comisia de cenzori a recomandat exploatarea proprie a hotelului și nu închirierea sa.

Faptul că, instanța de apel nu a împărtășit punctul de vedere al recurentei în sensul că închirierea activului este păgubitoare pentru pârâtă, prin invocarea unui raport de cenzori aferent unui alt an, respectiv 2007, nu poate conduce la concluzia că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Curtea, va respinge și critica recurentei referitoare la faptul că instanța de apel nu a analizat încălcarea principiului priorității a interesului societar în sensul că preluat susținerile instanței de fond.

Astfel, se observă că instanța de apel a analizat încălcarea principiului societar reținând în mod corect netemeinicia acestuia, precum și faptul că instanța de fond a făcut o analiză corectă a dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004 și art. 136 alin. (1) din Legea nr. 39/1990 chiar dacă nu a identificat normele legale sau statutare ce au fost încălcate, având în vedere și faptul că din probele aflate la dosar nu a rezultat că ceilalți acționari care au votat pentru adoptarea pct. 5 din A.G.A. și-au exercitat dreptul cu rea-credință în detrimentul dreptului celorlalți acționari sau ai societății. Pentru aceste considerente, conform dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SIF T. SA Brașov împotriva deciziei nr. 162/COM din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Recurenta reclamantă, fiind în culpă procesuală va fi obligată să plătească intimatei pârâte SC G. SA Mangalia suma de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SIF T. SA Brașov împotriva deciziei nr. 162/COM din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta reclamantă SIF T. SA Brașov la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.500 lei către intimata pârâtă SC G. SA Mangalia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.