ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1087/2010

Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 65/2009, pronunțată de Judecătoria Făurei, în Dosarul nr. 247/228/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul G.G., împotriva rezoluției nr. 300/P/2008, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii R.G. și R.P. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. Împotriva hotărârii primei instanțe, petiționarul a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea dosarului la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de cei doi făptuitori.

Prin Decizia penală nr. 274 din 2 octombrie 2009, Tribunalul Brăila a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar. Împotriva acestei din urmă decizii, petiționarul a formulat recurs. Care, prin Decizia penală nr. 798/R/2009, din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, a fost respins ca inadmisibil. Nemulțumit de hotărârea curții de apel, petiționarul a atacat-o cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul G.G. este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, a fost stauat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal.

Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală. Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

În raport de dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinite. Totodată, art. 417 C. proc. pen. cu referire la dispozițiile înscrise în Capitolul III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse niciunei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii. Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul de recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri fiind exclusă. În cauză, secția penală a Înaltei Curții de Casație și Justiție a fost sesizată cu recursul declarat de petiționarul G.G.

împotriva Deciziei penale nr. 798/ R din 9 decembrie a Curții de Apel Galați, secția penală care a respins, ca inadmisibil recursul formulat de petiționar împotriva Deciziei penale nr. 274 din 2 octombrie 2009 a Tribunalului Brăila. Din dispozițiile C. proc. pen. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulate pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. În speță, hotărârea recurată a dobândit caracter definitiv odată că soluționarea recursului prin Decizia penală nr. 274 din 2 octombrie 2009 de către Tribunalul Brăila și prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 385 1 C. proc. pen., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Având în vedere cele care preced, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., comb. cu art. 385 1 C. proc.

pen. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționarul G.G. Conform art. 193 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul G.G. împotriva Deciziei penale nr. 798/ R din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2010.