ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1087/2010

Asupra recursului penal de

față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 65/2009,

pronunțată de Judecătoria Făurei, în Dosarul nr. 247/228/2009

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarul G.G., împotriva rezoluției nr. 300/P/2008, a Parchetului

de pe lângă Judecătoria Făurei, prin care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de făptuitorii R.G. și R.P. pentru

infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen.

Împotriva hotărârii primei

instanțe, petiționarul a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea dosarului la procuror

în vederea începerii urmăririi penale față de cei doi

făptuitori.

Prin Decizia penală nr. 274 din

2 octombrie 2009, Tribunalul Brăila a respins, ca nefondat, recursul declarat

de recurentul petiționar. Împotriva acestei din urmă decizii,

petiționarul a formulat recurs. Care, prin Decizia penală nr. 798/R/2009,

din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală,

a fost respins ca inadmisibil.

Nemulțumit de hotărârea

curții de apel, petiționarul a atacat-o cu recurs la Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Înalta Curte constată că

recursul declarat de petiționarul G.G. este inadmisibil, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin art. 129 din Constituția

României, revizuită, a fost stauat principiul potrivit căruia

părțile interesate pot apela la protecția judiciară a

drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de

către instanțele competente, în cadrul procesului penal.

Mai mult, potrivit dispozițiilor

cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor

interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea

și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei

interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de

drept aflați în situații identice.

Totodată, aceleași

exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei

căi de atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul

intern, prin legea procesuală.

Legea procesual penală, prin

norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura,

concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri

judecătorești care să corespundă legii și

adevărului și care să evite provocarea oricărei

vătămări materiale sau morale părților din proces.

În raport de dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile

judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinite.

Totodată, art. 417 C. proc.

pen. cu referire la dispozițiile înscrise în Capitolul III din Titlul II

al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu

sunt supuse niciunei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive

și executorii.

Așadar, sistemul român de

jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de

atac, dreptul de recurs stingându-se prin exercitare, așa încât

posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri fiind

exclusă.

În cauză, secția penală

a Înaltei Curții de Casație și Justiție a fost

sesizată cu recursul declarat de petiționarul G.G. împotriva Deciziei

penale nr. 798/ R din 9 decembrie a Curții de Apel Galați, secția

penală care a respins, ca inadmisibil recursul formulat de petiționar

împotriva Deciziei penale nr. 274 din 2 octombrie 2009 a Tribunalului Brăila.

Din dispozițiile C. proc. pen. rezultă

că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulate pentru

exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența

unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi

supusă controlului judiciar pe această cale.

În speță, hotărârea

recurată a dobândit caracter definitiv odată că soluționarea

recursului prin Decizia penală nr. 274 din 2 octombrie 2009 de către

Tribunalul Brăila și prin urmare, nu mai poate fi supusă unui

nou control judiciar specific căii de reformare.

Se constată, așadar,

că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare

a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 385

1

C. proc.

pen., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de

reformare pe această cale.

Recunoașterea unei căi de

atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual

penală constituie o încălcare a principiului legalității

acestora, precum și a principiului constituțional al

egalității în fața legii și autorităților

și, din acest motiv, apare o soluție inadmisibilă în ordinea de

drept.

Având în vedere cele care preced, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C.

proc. pen., comb. cu art. 385

1

C. proc. pen. va respinge ca

inadmisibil recursul declarat de petiționarul G.G.

Conform art. 193 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul G.G. împotriva Deciziei penale

nr. 798/ R din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția

penală.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 22 martie 2010.