ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5712/2009

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 20 decembrie 2005, reclamanta C.G.D. SA a chemat în judecată pe pârâții SC B.G. SRL și O.S.I.M. pentru: - constatarea că însemnul figurativ reprezentând în principal imaginea unui dinozaur aplicat pe produsele R. este similar cu marca figurativă internațională, al cărei titular este reclamanta; - obligarea pârâtei să înceteze importul, comercializarea sau alte acte de folosire neautorizată, pe teritoriul României, a însemnului figurativ reprezentându-l pe dinozaurul R. în legătură cu produse identice sau similare cu cele pentru care marca este protejată în România; - obligarea pârâtei să publice pe cheltuiala sa dispozitivul hotărârii judecătorești în două publicații naționale.

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 841 din 06 iulie 2006 a admis în parte acțiunea, a constatat similaritatea între însemnul figurativ reprezentând personajul aplicat pe produsele E.R. și marca figurativă internațională din 10 ianuarie 2002 a cărei titulară este reclamanta și că folosirea de către pârâtă a acestui însemn aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală asupra mărcii deținut de reclamantă. A fost obligată pârâta de îndată să înceteze pe teritoriul României importul, comercializarea sau desfășurarea actelor de folosire neautorizată a acestui însemn. A fost respins ca nefondat capătul de cerere privind publicarea dispozitivului hotărârii în presa națională.

În motivarea acestei sentințe Tribunalul a reținut că reclamanta este titulara mărcii figurative înregistrată prin certificatul de înregistrare emis de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale din 10 ianuarie 2002 și printre țările în care aceasta se bucură de protecție este menționată și România. S-a constatat că marca înregistrată de reclamantă pentru clasa de produse 29 din Clasificarea internațională de la Nisa – în cadrul unui portofoliu de mărci conform certificatelor de înregistrare existente în dosar la filele 20, 22, 24 – este reprezentată de un personaj animat colorat în verde și galben, cunoscut publicului consumator sub denumirea de D. aplicat pe produsele lactate (iaurt cu fructe) destinate copiilor.

S-a constatat că pârâta este deținătoarea mărcii verbale internaționale E.R., reprezentată de un personaj denumit R. aplicat pe produse lactate – brânzică proaspătă cu fructe. Comparând cele două mărci din perspectiva elementelor de asemănare și de diferențiere instanța a reținut că elementul dominant îl reprezintă însemnul figurativ aplicat, reprezentând un personaj animat, elementele de diferență nefiind de natură a conferi suficientă distinctivitate mărcilor. În ambele mărci sunt predominante culorile verde și galben; ambalajul presupune aceleași cutii, la aceleași raioane, în aceleași magazine, iar consumatorii vizați (copiii) fac selecția în principal pe elementul figurativ și nicidecum pe elementul internațional al mărcii scriptice.

Ca urmare, s-a considerat aplicabil art. 35 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. S-a apreciat că însemnul figurativ R. aplicat pe produsele comercializate de pârâtă este similar cu elementul figurativ aplicat pe produsele comercializate de reclamantă, fără ca acest lucru să fie încuviințat de aceasta din urmă și este posibilă crearea unui risc de confuzie sau de asociere între produsele în cauză. Instanța a mai apreciat că nu se impune publicarea dispozitivului hotărârii în presă câtă vreme în cauză nu s-a făcut dovada producerii unei deteriorări a imaginii pe piață a mărcii, determinate de comercializarea unor produse necorespunzătoare calității originale.

Curtea de Apel București, secția a IX-a, prin Decizia nr. 255 A din 19 octombrie 2007, a infirmat soluția pronunțată de Tribunal. A fost admis apelul pârâtei și schimbată în tot sentința nr. 841/2006 în sensul că a fost respinsă ca nefondată acțiunea. Instanța analizând criticile formulate prin apel a respins ca neîntemeiate criticile referitoare la nulitatea cererii de chemare în judecată și, respectiv, aceea referitoare la greșita soluționare de către Tribunal a excepției lipsei calității procesuale a persoanei care a introdus acțiunea. S-a apreciat astfel că nemenționarea în acțiune a numărului de înmatriculare în Registrul Comerțului a Codului fiscal și a contului bancar (precizate ulterior pe parcursul procesului) nu reprezintă elemente care să conducă la punerea pârâtei în situația de a nu-și formula apărările în proces.

Nici critica privind soluționarea de către Tribunal a excepției lipsei calității de reprezentant a persoanei care a introdus acțiunea nu s-a primit. S-a apreciat că instanța de fond a calificat corect susținerile pârâtei și a apreciat că nu este fondată excepția lipsei calității de reprezentant în temeiul art. 161 alin. (1) C. proc. civ. De altfel, pe parcursul judecării apelului s-a depus la dosar o declarație notarială a lui J.B. managerul Companiei reclamante, G.D., care a testat faptul că persoana fizică care a angajat societatea de avocatură, avea dreptul de a reprezenta reclamanta în proces. Analizând criticile formulate de apelantă pentru a aprecia dacă există condiții și criterii pentru stabilirea temeiniciei acțiunii în contrafacere cu care a fost sesizată instanța de fond în temeiul art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, instanța de apel le-a găsit întemeiate și a respins acțiunea.

Examinând criteriile impuse de articolul mai sus citat pentru a admite o atare acțiune, a apreciat că aceste criterii nu sunt dovedite în cauză. Curtea de Apel a stabilit astfel următoarele: 1. Reclamanta este titulară a unei mărci figurative, care are efecte pe teritoriul României. 2. Pârâta este și aceasta titulară a unei mărci prin aplicarea pe produsele comercializate de aceasta – brânzică cu fructe – a unui semn apt a distinge produsul întocmai ca o marcă.

3. Condiția referitoare la existența identității sau similarității între produsele pe care este aplicată marca în discuție s-a apreciat și aceasta ca fiind îndeplinită deoarece s-a constatat că reclamanta beneficiază de protecție pentru produsele din clasa sa, printre care se specifică în mod expres lactatele (iaurturi, creme de brânză, etc.), iar pârâta comercializează produsul lactat, brânzică proaspătă cu fructe, cât privește ultimele două condiții impuse de acțiunea în contrafacere, identitatea sau similaritatea mărcii și, respectiv, existența riscului de confuzie în percepția publicului incluzând și riscul de asociere a mărcii cu semnul, s-a constatat că acestea nu sunt întrunite în cauză.

Pentru a stabili dacă în cauză există similaritate au fost analizate asemănările dintre elementele tari ale mărcilor, referitor la marca reclamantei așa cum aceasta a fost înregistrată și nu cum a fost folosită în produsele prezentate sau în campaniile publicitare. S-a apreciat că personajul ce constituie marca reclamantei este un personaj fantezist de desen animat care are cap cu un smoc de păr, ochi, urechi, bot cu nări mari, fără gură, cu membrul superior stâng poziționat deasupra capului iar cu cel drept îndreptat în fața trunchiului, disproporționat de mare față de restul corpului, cu partea finală, asemănătoare unei palme umane, semideschise așezat în poziție de prindere a unui obiect inexistent.

Personajul este colorat în culori dominante verbe și galben (culoarea verde, predominantă în zona membrelor superioare și inferioare, gât și jumătatea superioară a feței, iar culoarea galbenă în zona botului, gâtului și abdomenului), nuanțele de roșu și albastru fiind în proporție nesemnificativă. Personalul figurativ ce constituie marca pârâtei, spre deosebire de cel mai sus analizat, are aspectul unei ființe fanteziste cu cap fără păr, fără urechi, cu ochi bulbucați și cu limba ieșită în zona laterală a gurii. Corpul este asemănător unei păsări domestice, având și o coadă de crocodil iar pe partea superioară a trunchiului și gâtului cu excrescențe asemănătoare solzilor de crocodil, iar membrele inferioare foarte mici în raport cu restul trupului sunt aparent îmbrăcate cu papuci.

Culorile predominante pe acest din urmă personaj sunt tot verde și galben (verde pe partea superioară a trunchiului și membrele superioare, iar culoarea galbenă pe membrele inferioare, cu alte culori roșu portocaliu și alb în zone nesemnificative. Comparația celor două elemente figurative (culorile verde și galben) conduce la concluzia că singurele asemănări ce pot fi considerate relevante sunt la nivel vizual (pentru culorile menționate) și conceptual (cele două imagini sunt expresia unor personaje fanteziste de desene animate), neputându-se vorbi despre asemănări la nivel auditiv. Reținând asemănările mai sus arătate, Curtea a apreciat că există o similaritate între cele două personaje cu grad redus, dar suficient din punctul de vedere al dispozițiilor legale.

Analizând existența riscului de confuzie în percepția publicului, s-a reținut că acesta este exclus. În esență s-a constatat că produsele sunt destinate – potrivit mărcilor înregistrate – consumului în general și nu consumului de către copii în special. Ca urmare s-a analizat percepția produselor cu riscul de confuzie atât în rândul consumatorului adult cât și al consumatorului copil. S-a apreciat că elementul figurativ este folosit mai mult în scopuri publicitare pentru reclamă și pentru atragerea consumatorilor decât pentru determinarea distinctă a produsului în sine. Consumatorii aleg produsul pentru a-l consuma într-un timp extrem de scurt deci determinantă pentru astfel de produse este calitatea.

Emblema produselor joacă un rol determinant pentru distincție atunci când este vorba despre produse de îmbrăcăminte spre exemplu, individualizate prin producător. S-a concluzionat deci că marca figurativă a reclamantei pentru produsele lactate de larg consum, are un caracter distinctiv redus pentru categoria de consumatori trecută de vârsta copilăriei. Consumatorul mediu din această categorie (informat în mod rezonabil), distinge produsele alimentare de larg consum în principal pe baza elementelor verbale aplicate pe produs sau ambalajul acestuia și mai puțin pe baza elementelor figurative. S-a apreciat că nu există risc de confuzie nici pentru categoria de consumatori reprezentată de copii.

În cazul copiilor (fie că își cumpără singuri produsul sau prin intermediul unui adult) capacitatea acestora de a diferenția imaginile este mult mai mare decât cea a adultului, astfel încât similaritatea redusă dintre imagini este cu atât mai ușor de diferențiat de către copil, confuzia fiind astfel exclusă, existând multe elemente de diferențiere între cele două personaje. Împotriva deciziei Curții de apel reclamanta a declarat recurs în termenul legal prevăzut de lege. În drept au fost invocate motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Cât privește nemotivarea deciziei sub aspectul celeilalte forme esențiale de încălcare a dreptului la marcă și anume, prin profitarea, pe nedrept de notorietatea mărcii reclamantei, regăsită în art. 35 alin. (2) lit. c din Legea nr. 84/1998, ceea ce reprezintă transpunerea și în dreptul românesc a protecției de care se bucură în mod suplimentar mărcile de renume art. 5 alin. (2) din Directiva Europeană a mărcilor nr. 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988, s-a criticat împrejurarea că instanța de apel nu a mai analizat aspectul rezultat din faptul că pârâta a profitat pe nedrept de prestigiul mărcii notorii a reclamantei (împrejurări invocate în acțiunea principală și în întâmpinarea la apelul pârâtei).

Tot la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. recurenta a invocat faptul că nu s-au luat în considerație și nici analizat unele argumente esențiale invocate de reclamantă și anume: - sfera de protecție a mărcii figurative internaționale ca personaj animat (dinamismul și însuflețirea), ceea ce conferă protecție nu numai imaginii sale statice înregistrată ca marcă ci privește toate posibilitățile și ipostazele posibile ale personajului; - criteriile practice de similaritate și de risc de confuzie iar nu regulile generale în cazul mărcilor figurative. - distinctivitatea inerentă a semnului dobândit pentru personajul D. prin modalitatea de folosire (publicitate susținută, clipuri TV, campanii de promovare a produselor prin prezența mascotei D. la diferitele evenimente marcate de prezența consumatorilor).

Recurenta a mai arătat că instanța nu a motivat nici concluzia referitoare la capacitatea ridicată a copiilor de a identifica elementele figurative și a contrazis punctul de vedere exprimat de O.M.P.I. potrivit căruia „consumatorii simpli, slab educați și de asemenea copiii sunt mai expuși la confuzii”. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nelegalitatea hotărârii instanței de apel, s-a invocat greșita aplicare a reglementărilor în materia aprecierii riscului de confuzie, în raport de elementele de fapt (a. publicul; b. produsele; c. similaritatea semnelor; d. caracterul distinctiv al mărcii și e. riscul de confuzie). Criticile recurentei în raport de elementele mai sus enumerate au vizat în esență următoarele: a. Nu a fost aplicată corect regula determinării publicului vizat, instanța înlăturând criteriul „consumatorului mediu, cu un nivel normal de informație și rezonabil de atent și avizat”.

S-a criticat analiza făcută de instanță – din acest punct de vedere - deoarece este singulară și încalcă practica europeană și națională care are întotdeauna în vedere un „consumator mediu” și nu „tipologii” diferite de consumatori. Analiza instanței conduce la o abordare discriminatorie și discreționară pentru că invită la o categorisire a consumului în cei „trecuți de vârsta a treia” care nu mai văd așa de bine și care au predilecție pentru elementele figurative pe care nu le vor distinge prea bine și „cei aflați la prima tinerețe” care fiind la vârsta lecturii vor prefera elementele verbale. S-a mai criticat lipsa de argumente (studii sau probe din dosar) pentru statuarea asupra gradului ridicat de receptivitate al copiilor.

b. Cât privește produsele în discuție, s-a criticat faptul că instanța nu a determinat întinderea exactă a similarității constatate și nu a stabili gradul de similaritate (mare, mic, mediu). c. Cât privește similaritatea semnelor nu s-a ținut cont de mai multe reguli deduse din practica C.E.J. - sfera de protecție a mărcii - personaj animat D. - trebuie făcută din perspectiva regulii „chiar dacă este înregistrat într-o poziție statică, un personaj animat este protejat ca atare”.

- analiza din perspectiva asemănărilor și nu a diferențelor, cum s-a procedat de către instanță, acest din urmă criteriu, fiind unul nelegal el neregăsindu-se în doctrină sau în jurisprudență; - nedeterminarea semnificației conceptuale a semnelor în funcție de perceperea publicului, cu privire la personajul animat; instanța raportându-se la definiția din dicționar a noțiunii de dinozaur, a încălcat regula: „similaritatea conceptuală decurge din faptul că două mărci folosesc imagini care concordă în conținutul lor semantic” (C.E.J.) hotărârea din 11 noiembrie 1997. S-a mai criticat faptul că instanța a ignorat susținerile reclamantei bazate pe însemnele celor două mărci care prin poziția ortostatică și prin folosirea membrelor superioare care oferă publicului câte ceva, reprezintă ipostaze personificate ale aceluiași personaj preistoric – dinozaur – cu un mesaj identic în ambele mărci, invitație la savoarea produselor lactate.

d. Cât privește caracterul distinctiv al mărcii, decizia atacată a fost criticată sub trei aspecte: - negarea de către curtea de apel a rolului de marcă al elementelor figurative raportând alegerea consumatorului direct la calitatea produsului și rolul determinant – în alegerea făcută de consumator – a calității produsului; recurenta a arătat că într-adevăr consumatorul urmărește calitatea dar ajunge la calitate prin intermediul semnelor care individualizează produsul, alege produsul desemnat de semn pentru calitatea pe care știe că o are produsul de la o degustare anterioară și nu alege produsul pur și simplu pe baza calității sale; cu alte cuvinte alegerea este determinată de marcă și în principal de calitate, pentru că marca îl conduce la o anumită calitate; - neaprecierea de către instanță a distinctivității în concret și concluzionarea că elementele figurative au un alt caracter distinctiv; o asemenea abordare a instanței nu rezultă din nici o jurisprudență anterioară (ideea că la produsele lactate identificarea se face pe baza elementelor verbale în mai mare măsură decât pe baza elementelor figurative care au mai mult un rol de publicitate decât de identificare a originii comerciale a produselor); - instanța nu a analizat elementul „distinctivitate „dobândit de marca D. ca marcă notorie.

e. Cât privește riscul de confuzie s-a criticat faptul că instanța nu a analizat acest risc prin prisma teoriei interdependenței între similaritatea mărcii, a produselor și caracterul lor distinctiv. O atare analiză impunea constatarea că există un risc de confuzie determinat de: produsele identice; identitatea segmentului de consumatori; similaritatea semnelor în conflict (similaritate vizuală mare din combinație cromatică, poziția verticală, poziția membrelor superioare și altele;similaritate conceptuală mare, figura dinozaur ca personaj animat). Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate se constată că aceasta este legală și temeinică, ceea ce conduce la concluzia respingerii recursului ca nefondat pentru considerentele ce urmează.

Au fost invocate două motive de recurs, cele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. pe larg dezvoltate în cele 19 pagini introductive de instanță la acest nivel. Pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Nici unul din elementele constitutive ale acestui motiv de recurs nu se regăsesc în decizia atacată. Hotărârea este amplu motivată și instanța a indicat în amănunt argumentația în analiza pe care a făcut-o obiectului cauzei pentru constatările făcute și concluziile reținute pentru soluția de respingere a acțiunii ca urmare a primirii cererii de apel.

Chiar recurenta în mod indirect dar precis se referă la ampla motivare deoarece analizează în detaliu argumentația instanței de apel în paginile recursului declarat. Judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților. În hotărârea atacată aceste repere sunt identificate cu ușurință, astfel că împrejurarea că instanța nu s-a pronunțat pe fiecare apărare în parte nu este de natură să conducă la concluzia că aceasta a omis să motiveze hotărârea, de vreme ce există argumentație pentru soluția pronunțată.

De altfel, în sistematizarea redacțională a hotărârii este menționat faptul că având în vedere că toate criticile făcute asupra fondului cauzei se referă la condițiile și criteriile de analizat pentru stabilirea temeiniciei acțiunii, abordarea și analiza s-au făcut din perspectiva tehnică de cercetare a condițiilor unei acțiuni în contrafacere și anume a condițiilor de fond prevăzute de art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 invocat în acțiune. Aspectul referitor la notorietatea mărcii reclamantei a fost atins în considerentele hotărârii. De remarcat este împrejurarea că deși recurenta critică faptul că nu s-a analizat notorietatea regăsită în art. 35 alin. (2) lit. c, totuși instanța a analizat incidența aplicării în cauză a art. 35 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 84/1998, deși în acțiunea introductivă de instanță reclamanta și-a întemeiat în drept pretențiile pe art. 35 alin. (2) lit. b). Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. a fost segmentat de recurentă în mai multe critici vizând nerespectarea de către instanță a regulilor de interpretare și apreciere impuse de jurisprudența națională și internațională. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la situația când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Niciuna din condițiile existenței acestui motiv de recurs nu se regăsește în cauză. Hotărârea a fost dată cu aplicarea corectă a Legii nr. 84/1998 – instanța făcând o amplă analiză a condițiilor prevăzute de art. 35 invocat ca temei de drept și raportându-se la dispozițiile normative incidente ce au rezultat din prezentarea situației de fapt.

În mod corect s-a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile impuse de textul invocat pentru a interzice pârâtei folosirea mărcii a cărei titulară este. Criticile formulate de reclamantă referitor la motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. la care se referă în fapt și criticile – punctuale – exprimate în cadrul motivului prevăzut de pct. 7 al art. 304 sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în cele ce urmează. Criteriul „consumator mediu” nu a fost ignorat de instanță în analiza făcută reținând că reclamanta în acțiune face precizarea că „în cauză este vorba despre una din mărcile folosite pentru gama de produse lactate – iaurt de fructe pentru copii”, în mod corect, logic și justificat instanța, în analiza criteriului „consumatorul mediu”, a raportat produsul la categoria de consumatori indicată de însuși producătorul produsului.

Din această perspectivă analiza făcută de instanță este neofensatorie și nediscriminatorie, cum în mod nejustificat încearcă să se sugereze în motivele de recurs. Deși se critică analiza făcută de instanță, recurenta nu aduce nici un contraargument de natură legală care să infirme analiza instanței. Semnalarea existenței sau inexistenței precedentelor judiciare referitor la o abordare sau alta în analiza făcută de instanță, în lipsa indicării unui text legal greșit aplicat sau ignorat, nu conduce la concluzia că hotărârea este lipsită de temeinicie. De altfel pe parcursul recursului în mai multe rânduri, recurenta recunoaște împrejurarea, consacrată și de jurisprudență, că fiecare analiză – în elementele de referință pentru cazul dedus examinării – trebuie să se facă raportat la circumstanțele proprii cazului de speță.

Critica referitoare la analiza produselor în discuție sub aspectul neprecizării întinderii similarității cu indicarea gradului – mic, mediu, mare - este și aceasta nefondată. Instanța a arătat că în cauză este vorba despre produse lactate, produse generice dar cu specific bine determinat și de neconfundat în cazul recurentei – iaurt cu fructe, iar în cazul pârâtei – brânzică cu fructe. Instanța face analiza similarității celor două mărci și precizează că ea este dată de numărul asemănărilor și punctează faptul că are relevanță asemănarea dintre elementele tari ale mărcii. Împrejurarea că nu se indică gradul de similaritate nu este natură să conducă la concluzia nelegalități hotărârii, de vreme ce analiza conduce logic la concluzia reținută de instanță și anume „că există similaritate între cele două personaje, dar cu grad redus, suficient însă din perspectiva dispozițiilor legale”.

Cu alte cuvinte, instanța apreciază și gradul de similaritate care impune continuarea analizei și sub alte aspecte. Nu se poate reține că similaritatea s-a analizat numai prin prisma asemănărilor nu și a diferențierilor, instanța făcând o analiză a ambelor aspecte. Astfel critica referitoare la lipsa de analiză în concret a elementului de distinctivitate nu se poate primi, ea fiind lipsită de suport având în vedere analiza punctuală pe care o face instanța celor două semne figurative și având în vedere consumatorul țintă, urmărit chiar de producător prin produsele în discuție. Nu se pot primi nici criticile referitoare la riscul de confuzie, ele nefiind fondate nici în fapt, nici în drept. Instanța a făcut o analiză complexă și punctuală, raportând acest aspect atât la elementele de similaritate ale produselor, cât și la elementele de diferențiere ale acestora.

Cât privește ignorarea împrejurării că un personaj animat nu se poate impune numai printr-o singură imagine statică ci trebuie apreciat în complexitatea sa (și a unor alte eventuale imagini), critica este nefondată. Astfel se reține că s-au analizat semnele figurative așa cum au fost ele confirmate prin mărcile recunoscute părților și care în această formă oferă protecția de care vorbește art. 35 alin. (1) „înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii”. Instanța de apel face precizarea înainte de demersul analitic că se va raporta la marca reclamantei, astfel cum aceasta a fost înregistrată, iar nu cum este folosită pe produse sau în campaniile publicitare și de promovare a produselor.

Corect s-a reținut că în cauză s-a dovedit că „animația” personajului a dobândit consistență prin campaniile publicitare și prin folosirea personajelor „întruchipate” la prezentările produsului la interviurile cu consumatorii. Nici împrejurarea că instanța a făcut apel la definiția din dicționar pentru a analiza noțiunile conceptuale și a interpreta semnele figurative ale mărcilor nici ea nu este nelegală. Percepția consumatorului mediu are, fără îndoială, o bază de referință – cât de minimă – dar în concordanță cu criterii obiective, care evident sunt oferite de nivelul de instrucție care presupune o minimă școlarizare care și aceasta se bazează pe noțiunile explicative date de dicționare pentru sensul comun al noțiunilor.

Nici criticile referitoare la caracterul distinctiv al mărcii, care primează asupra calității produsului la care se referă, cât privește selecția consumatorului, nici acestea nu se pot primi. Este de asemenea de remarcat că în argumentarea acestui motiv de recurs însăși reclamanta conturează ideea că finalitatea în alegerea produsului o reprezintă calitatea, de vreme ce semnul figurativ al mărcii raportează alegerea directă a consumatorului la calitatea produsului pe care l-a mai încercat. Așadar, urmărind logica recurentei, alegerea nu este determinată de marcă, cum susține aceasta, ci de calitate, de vreme ce prin intermediul mărcii consumatorul se raportează la o anumită calitate. În analiza făcută instanța a arătat de ce nu există risc de confuzie nici în segmentul produselor nici în cel al mărcilor, nici în cel al consumatorilor.

Personajul figurativ animat este diferit în modalitatea de prezentare – ca integritate de personaj – indiferent că el are în ansamblu aceleași culori dominante – verde și galben – și aceeași poziție ortostatică și atitudine, de invitație a consumatorilor la consumarea produselor pe care sunt aplicate. Riscul de confuzie la care se referă textul art. 35 din Legea nr. 84/1996 privește consumatorul mediu, „avizat” sau de regulă „interesat” de produsul pe care îl cumpără și nu se confundă și nici nu se raportează la riscul de confuzie în care se află cumpărătorul chiar mediu sau avizat dar, neglijent sau „transportat” care se poate afla într-un grad obiectiv de confuzie, ceea ce excede problematica vizată de protecția oferită mărcilor de dispozițiile legale incidente.

Reclamanta nu face o trimitere expresă la încălcarea unui text anume prevăzut de lege iar criticile referitoare la greșita interpretare a legii sunt nefondate, cum s-a reținut mai sus. Având în vedere cele mai sus arătate, se constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru a reține motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. care să impună modificarea deciziei atacate. Văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.G.D. SA, împotriva Deciziei nr. 255 A din 19 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2009.