ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5712/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5712/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând în condițiile art.

256 C. proc. civ. asupra recursului de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

București la 20 decembrie 2005, reclamanta C.G.D. SA a chemat în judecată pe

pârâții SC B.G. SRL și O.S.I.M. pentru:

- constatarea că însemnul

figurativ reprezentând în principal imaginea unui dinozaur aplicat pe produsele

R. este similar cu marca figurativă internațională, al cărei titular este

reclamanta;

- obligarea pârâtei să

înceteze importul, comercializarea sau alte acte de folosire neautorizată, pe

teritoriul României, a însemnului figurativ reprezentându-l pe dinozaurul R. în

legătură cu produse identice sau similare cu cele pentru care marca este

protejată în România;

- obligarea pârâtei să

publice pe cheltuiala sa dispozitivul hotărârii judecătorești în două

publicații naționale.

Tribunalul București, secția

a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 841 din 06 iulie 2006 a admis în parte acțiunea, a constatat similaritatea între însemnul figurativ reprezentând

personajul aplicat pe produsele E.R. și marca figurativă internațională din 10

ianuarie 2002 a cărei titulară este reclamanta și că folosirea de către pârâtă a

acestui însemn aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală asupra

mărcii deținut de reclamantă.

A fost obligată pârâta de

îndată să înceteze pe teritoriul României importul, comercializarea sau

desfășurarea actelor de folosire neautorizată a acestui însemn.

A fost respins ca nefondat

capătul de cerere privind publicarea dispozitivului hotărârii în presa

națională.

În motivarea acestei

sentințe Tribunalul a reținut că reclamanta este titulara mărcii figurative

înregistrată prin certificatul de înregistrare emis de Organizația Mondială a

Proprietății Intelectuale din 10 ianuarie 2002 și printre țările în care

aceasta se bucură de protecție este menționată și România.

S-a constatat că marca

înregistrată de reclamantă pentru clasa de produse 29 din Clasificarea

internațională de la Nisa – în cadrul unui portofoliu de mărci conform

certificatelor de înregistrare existente în dosar la filele 20, 22, 24 – este

reprezentată de un personaj animat colorat în verde și galben, cunoscut

publicului consumator sub denumirea de D. aplicat pe produsele lactate (iaurt

cu fructe) destinate copiilor.

S-a constatat că pârâta este

deținătoarea mărcii verbale internaționale E.R., reprezentată de un personaj

denumit R. aplicat pe produse lactate – brânzică proaspătă cu fructe.

Comparând cele două mărci

din perspectiva elementelor de asemănare și de diferențiere instanța a reținut

că elementul dominant îl reprezintă însemnul figurativ aplicat, reprezentând un

personaj animat, elementele de diferență nefiind de natură a conferi suficientă

distinctivitate mărcilor. În ambele mărci sunt predominante culorile verde și

galben; ambalajul presupune aceleași cutii, la aceleași raioane, în aceleași

magazine, iar consumatorii vizați (copiii) fac selecția în principal pe

elementul figurativ și nicidecum pe elementul internațional al mărcii

scriptice.

Ca urmare, s-a considerat

aplicabil art. 35 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și

indicațiile geografice.

S-a apreciat că însemnul

figurativ R. aplicat pe produsele comercializate de pârâtă este similar cu

elementul figurativ aplicat pe produsele comercializate de reclamantă, fără ca

acest lucru să fie încuviințat de aceasta din urmă și este posibilă crearea

unui risc de confuzie sau de asociere între produsele în cauză.

Instanța a mai apreciat că

nu se impune publicarea dispozitivului hotărârii în presă câtă vreme în cauză

nu s-a făcut dovada producerii unei deteriorări a imaginii pe piață a mărcii,

determinate de comercializarea unor produse necorespunzătoare calității

originale.

Curtea de Apel București, secția

a IX-a, prin Decizia nr. 255 A din 19 octombrie 2007, a infirmat soluția pronunțată de Tribunal. A fost admis apelul pârâtei și schimbată în tot

sentința nr. 841/2006 în sensul că a fost respinsă ca nefondată acțiunea.

Instanța analizând criticile

formulate prin apel a respins ca neîntemeiate criticile referitoare la

nulitatea cererii de chemare în judecată și, respectiv, aceea referitoare la

greșita soluționare de către Tribunal a excepției lipsei calității procesuale a

persoanei care a introdus acțiunea.

S-a apreciat astfel că

nemenționarea în acțiune a numărului de înmatriculare în Registrul Comerțului a

Codului fiscal și a contului bancar (precizate ulterior pe parcursul

procesului) nu reprezintă elemente care să conducă la punerea pârâtei în

situația de a nu-și formula apărările în proces.

Nici critica privind

soluționarea de către Tribunal a excepției lipsei calității de reprezentant a

persoanei care a introdus acțiunea nu s-a primit.

S-a apreciat că instanța de

fond a calificat corect susținerile pârâtei și a apreciat că nu este fondată

excepția lipsei calității de reprezentant în temeiul art. 161 alin. (1) C.

proc. civ. De altfel, pe parcursul judecării apelului s-a depus la dosar o

declarație notarială a lui J.B. managerul Companiei reclamante, G.D., care a

testat faptul că persoana fizică care a angajat societatea de avocatură, avea

dreptul de a reprezenta reclamanta în proces.

Analizând criticile

formulate de apelantă pentru a aprecia dacă există condiții și criterii pentru

stabilirea temeiniciei acțiunii în contrafacere cu care a fost sesizată

instanța de fond în temeiul art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998,

instanța de apel le-a găsit întemeiate și a respins acțiunea.

Examinând criteriile impuse

de articolul mai sus citat pentru a admite o atare acțiune, a apreciat că

aceste criterii nu sunt dovedite în cauză.

Curtea de Apel a stabilit

astfel următoarele:

a unei mărci figurative, care are efecte pe teritoriul României.

titulară a unei mărci prin aplicarea pe produsele comercializate de aceasta –

brânzică cu fructe – a unui semn apt a distinge produsul întocmai ca o marcă.

existența identității sau similarității între produsele pe care este aplicată

marca în discuție s-a apreciat și aceasta ca fiind îndeplinită deoarece s-a

constatat că reclamanta beneficiază de protecție pentru produsele din clasa sa,

printre care se specifică în mod expres lactatele (iaurturi, creme de brânză,

etc.), iar pârâta comercializează produsul lactat, brânzică proaspătă cu

fructe, cât privește ultimele două condiții impuse de acțiunea în contrafacere,

identitatea sau similaritatea mărcii și, respectiv, existența riscului de

confuzie în percepția publicului incluzând și riscul de asociere a mărcii cu

semnul, s-a constatat că acestea nu sunt întrunite în cauză.

Pentru a stabili dacă în

cauză există similaritate au fost analizate asemănările dintre elementele tari

ale mărcilor, referitor la marca reclamantei așa cum aceasta a fost

înregistrată și nu cum a fost folosită în produsele prezentate sau în

campaniile publicitare.

S-a apreciat că personajul

ce constituie marca reclamantei este un personaj fantezist de desen animat care

are cap cu un smoc de păr, ochi, urechi, bot cu nări mari, fără gură, cu

membrul superior stâng poziționat deasupra capului iar cu cel drept îndreptat

în fața trunchiului, disproporționat de mare față de restul corpului, cu partea

finală, asemănătoare unei palme umane, semideschise așezat în poziție de prindere

a unui obiect inexistent. Personajul este colorat în culori dominante verbe și

galben (culoarea verde, predominantă în zona membrelor superioare și

inferioare, gât și jumătatea superioară a feței, iar culoarea galbenă în zona

botului, gâtului și abdomenului), nuanțele de roșu și albastru fiind în

proporție nesemnificativă.

Personalul figurativ ce

constituie marca pârâtei, spre deosebire de cel mai sus analizat, are aspectul

unei ființe fanteziste cu cap fără păr, fără urechi, cu ochi bulbucați și cu

limba ieșită în zona laterală a gurii. Corpul este asemănător unei păsări

domestice, având și o coadă de crocodil iar pe partea superioară a trunchiului

și gâtului cu excrescențe asemănătoare solzilor de crocodil, iar membrele inferioare

foarte mici în raport cu restul trupului sunt aparent îmbrăcate cu papuci.

Culorile predominante pe

acest din urmă personaj sunt tot verde și galben (verde pe partea superioară a

trunchiului și membrele superioare, iar culoarea galbenă pe membrele

inferioare, cu alte culori roșu portocaliu și alb în zone nesemnificative.

Comparația celor două

elemente figurative (culorile verde și galben) conduce la concluzia că singurele

asemănări ce pot fi considerate relevante sunt la nivel vizual (pentru culorile

menționate) și conceptual (cele două imagini sunt expresia unor personaje

fanteziste de desene animate), neputându-se vorbi despre asemănări la nivel

auditiv.

Reținând asemănările mai sus

arătate, Curtea a apreciat că există o similaritate între cele două personaje

cu grad redus, dar suficient din punctul de vedere al dispozițiilor legale.

Analizând existența riscului

de confuzie în percepția publicului, s-a reținut că acesta este exclus.

În esență s-a constatat că

produsele sunt destinate – potrivit mărcilor înregistrate – consumului în

general și nu consumului de către copii în special.

Ca urmare s-a analizat

percepția produselor cu riscul de confuzie atât în rândul consumatorului adult

cât și al consumatorului copil.

S-a apreciat că elementul

figurativ este folosit mai mult în scopuri publicitare pentru reclamă și pentru

atragerea consumatorilor decât pentru determinarea distinctă a produsului în

sine. Consumatorii aleg produsul pentru a-l consuma într-un timp extrem de

scurt deci determinantă pentru astfel de produse este calitatea. Emblema

produselor joacă un rol determinant pentru distincție atunci când este vorba

despre produse de îmbrăcăminte spre exemplu, individualizate prin producător.

S-a concluzionat deci că

marca figurativă a reclamantei pentru produsele lactate de larg consum, are un

caracter distinctiv redus pentru categoria de consumatori trecută de vârsta

copilăriei.

Consumatorul mediu din

această categorie (informat în mod rezonabil), distinge produsele alimentare de

larg consum în principal pe baza elementelor verbale aplicate pe produs sau

ambalajul acestuia și mai puțin pe baza elementelor figurative.

S-a apreciat că nu există

risc de confuzie nici pentru categoria de consumatori reprezentată de copii.

În cazul copiilor (fie că

își cumpără singuri produsul sau prin intermediul unui adult) capacitatea

acestora de a diferenția imaginile este mult mai mare decât cea a adultului,

astfel încât similaritatea redusă dintre imagini este cu atât mai ușor de

diferențiat de către copil, confuzia fiind astfel exclusă, existând multe

elemente de diferențiere între cele două personaje.

Împotriva deciziei Curții de

apel reclamanta a declarat recurs în termenul legal prevăzut de lege.

În drept au fost invocate

motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Cât privește nemotivarea

deciziei sub aspectul celeilalte forme esențiale de încălcare a dreptului la

marcă și anume, prin profitarea, pe nedrept de notorietatea mărcii reclamantei,

regăsită în art. 35 alin. (2) lit. c din Legea nr. 84/1998, ceea ce reprezintă

transpunerea și în dreptul românesc a protecției de care se bucură în mod

suplimentar mărcile de renume art. 5 alin. (2) din Directiva Europeană a

mărcilor nr. 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988, s-a criticat

împrejurarea că instanța de apel nu a mai analizat aspectul rezultat din faptul

că pârâta a profitat pe nedrept de prestigiul mărcii notorii a reclamantei

(împrejurări invocate în acțiunea principală și în întâmpinarea la apelul

pârâtei).

Tot la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. recurenta a invocat faptul că nu s-au luat în considerație și nici analizat unele

argumente esențiale invocate de reclamantă și anume:

- sfera de protecție a

mărcii figurative internaționale ca personaj animat (dinamismul și

însuflețirea), ceea ce conferă protecție nu numai imaginii sale statice

înregistrată ca marcă ci privește toate posibilitățile și ipostazele posibile

ale personajului;

- criteriile practice de

similaritate și de risc de confuzie iar nu regulile generale în cazul mărcilor

figurative.

- distinctivitatea inerentă

a semnului dobândit pentru personajul D. prin modalitatea de folosire (publicitate

susținută, clipuri TV, campanii de promovare a produselor prin prezența

mascotei D. la diferitele evenimente marcate de prezența consumatorilor).

Recurenta a mai arătat că instanța

nu a motivat nici concluzia referitoare la capacitatea ridicată a copiilor de a

identifica elementele figurative și a contrazis punctul de vedere exprimat de O.M.P.I.

potrivit căruia „consumatorii simpli, slab educați și de asemenea copiii sunt

mai expuși la confuzii”.

Referitor la motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nelegalitatea hotărârii

instanței de apel, s-a invocat greșita aplicare a reglementărilor în materia

aprecierii riscului de confuzie, în raport de elementele de fapt (a. publicul;

b. produsele; c. similaritatea semnelor; d. caracterul distinctiv al mărcii și

e. riscul de confuzie).

Criticile recurentei în

raport de elementele mai sus enumerate au vizat în esență următoarele:

a. Nu a fost aplicată corect

regula determinării publicului vizat, instanța înlăturând criteriul „consumatorului

mediu, cu un nivel normal de informație și rezonabil de atent și avizat”. S-a

criticat analiza făcută de instanță – din acest punct de vedere - deoarece este

singulară și încalcă practica europeană și națională care are întotdeauna în

vedere un „consumator mediu” și nu „tipologii” diferite de consumatori. Analiza

instanței conduce la o abordare discriminatorie și discreționară pentru că

invită la o categorisire a consumului în cei „trecuți de vârsta a treia” care

nu mai văd așa de bine și care au predilecție pentru elementele figurative pe

care nu le vor distinge prea bine și „cei aflați la prima tinerețe” care fiind

la vârsta lecturii vor prefera elementele verbale.

S-a mai criticat lipsa de

argumente (studii sau probe din dosar) pentru statuarea asupra gradului ridicat

de receptivitate al copiilor.

b. Cât privește produsele în

discuție, s-a criticat faptul că instanța nu a determinat întinderea exactă a

similarității constatate și nu a stabili gradul de similaritate (mare, mic,

mediu).

c. Cât privește

similaritatea semnelor nu s-a ținut cont de mai multe reguli deduse din

practica C.E.J.

- sfera de protecție a mărcii

- personaj animat D. - trebuie făcută din perspectiva regulii „chiar dacă este

înregistrat într-o poziție statică, un personaj animat este protejat ca atare”.

- analiza din perspectiva asemănărilor

și nu a diferențelor, cum s-a procedat de către instanță, acest din urmă

criteriu, fiind unul nelegal el neregăsindu-se în doctrină sau în

jurisprudență;

- nedeterminarea

semnificației conceptuale a semnelor în funcție de perceperea publicului, cu

privire la personajul animat; instanța raportându-se la definiția din dicționar

a noțiunii de dinozaur, a încălcat regula: „similaritatea conceptuală decurge

din faptul că două mărci folosesc imagini care concordă în conținutul lor

semantic” (C.E.J.) hotărârea din 11 noiembrie 1997.

S-a mai criticat faptul că

instanța a ignorat susținerile reclamantei bazate pe însemnele celor două mărci

care prin poziția ortostatică și prin folosirea membrelor superioare care oferă

publicului câte ceva, reprezintă ipostaze personificate ale aceluiași personaj

preistoric – dinozaur – cu un mesaj identic în ambele mărci, invitație la

savoarea produselor lactate.

d. Cât privește caracterul

distinctiv al mărcii, decizia atacată a fost criticată sub trei aspecte:

- negarea de către curtea de

apel a rolului de marcă al elementelor figurative raportând alegerea

consumatorului direct la calitatea produsului și rolul determinant – în

alegerea făcută de consumator – a calității produsului; recurenta a arătat că

într-adevăr consumatorul urmărește calitatea dar ajunge la calitate prin

intermediul semnelor care individualizează produsul, alege produsul desemnat de

semn pentru calitatea pe care știe că o are produsul de la o degustare

anterioară și nu alege produsul pur și simplu pe baza calității sale; cu alte cuvinte

alegerea este determinată de marcă și în principal de calitate, pentru că marca

îl conduce la o anumită calitate;

- neaprecierea de către

instanță a distinctivității în concret și concluzionarea că elementele

figurative au un alt caracter distinctiv; o asemenea abordare a instanței nu

rezultă din nici o jurisprudență anterioară (ideea că la produsele lactate

identificarea se face pe baza elementelor verbale în mai mare măsură decât pe

baza elementelor figurative care au mai mult un rol de publicitate decât de

identificare a originii comerciale a produselor);

- instanța nu a analizat

elementul „distinctivitate „dobândit de marca D. ca marcă notorie.

e. Cât privește riscul de

confuzie s-a criticat faptul că instanța nu a analizat acest risc prin prisma

teoriei interdependenței între similaritatea mărcii, a produselor și caracterul

lor distinctiv. O atare analiză impunea constatarea că există un risc de

confuzie determinat de: produsele identice; identitatea segmentului de consumatori;

similaritatea semnelor în conflict (similaritate vizuală mare din combinație

cromatică, poziția verticală, poziția membrelor superioare și altele;similaritate

conceptuală mare, figura dinozaur ca personaj animat).

Analizând hotărârea atacată

prin prisma criticilor formulate se constată că aceasta este legală și

temeinică, ceea ce conduce la concluzia respingerii recursului ca nefondat

pentru considerentele ce urmează.

Au fost invocate două motive

de recurs, cele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. pe larg dezvoltate în cele 19 pagini introductive de instanță la acest nivel.

Pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină

sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Nici unul din elementele constitutive

ale acestui motiv de recurs nu se regăsesc în decizia atacată.

Hotărârea este amplu motivată

și instanța a indicat în amănunt argumentația în analiza pe care a făcut-o

obiectului cauzei pentru constatările făcute și concluziile reținute pentru

soluția de respingere a acțiunii ca urmare a primirii cererii de apel.

Chiar recurenta în mod

indirect dar precis se referă la ampla motivare deoarece analizează în detaliu

argumentația instanței de apel în paginile recursului declarat.

Judecătorii sunt datori să

arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora

și-au format convingerea și cele pentru care s-au înlăturat susținerile

părților.

În hotărârea atacată aceste

repere sunt identificate cu ușurință, astfel că împrejurarea că instanța nu s-a

pronunțat pe fiecare apărare în parte nu este de natură să conducă la concluzia

că aceasta a omis să motiveze hotărârea, de vreme ce există argumentație pentru

soluția pronunțată.

De altfel, în sistematizarea

redacțională a hotărârii este menționat faptul că având în vedere că toate criticile

făcute asupra fondului cauzei se referă la condițiile și criteriile de analizat

pentru stabilirea temeiniciei acțiunii, abordarea și analiza s-au făcut din

perspectiva tehnică de cercetare a condițiilor unei acțiuni în contrafacere și

anume a condițiilor de fond prevăzute de art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr.

84/1998 invocat în acțiune.

Aspectul referitor la

notorietatea mărcii reclamantei a fost atins în considerentele hotărârii.

De remarcat este împrejurarea

că deși recurenta critică faptul că nu s-a analizat notorietatea regăsită în art.

35 alin. (2) lit. c, totuși instanța a analizat incidența aplicării în cauză a art.

35 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 84/1998, deși în acțiunea introductivă de

instanță reclamanta și-a întemeiat în drept pretențiile pe art. 35 alin. (2) lit.

b).

Motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost segmentat de recurentă în mai multe

critici vizând nerespectarea de către instanță a regulilor de interpretare și

apreciere impuse de jurisprudența națională și internațională.

Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la situația când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Niciuna din condițiile

existenței acestui motiv de recurs nu se regăsește în cauză.

Hotărârea a fost dată cu

aplicarea corectă a Legii nr. 84/1998 – instanța făcând o amplă analiză a

condițiilor prevăzute de art. 35 invocat ca temei de drept și raportându-se la

dispozițiile normative incidente ce au rezultat din prezentarea situației de

fapt.

În mod corect s-a apreciat

că în cauză nu sunt întrunite condițiile impuse de textul invocat pentru a

interzice pârâtei folosirea mărcii a cărei titulară este.

Criticile formulate de

reclamantă referitor la motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. la care se referă în fapt și criticile – punctuale – exprimate în cadrul motivului

prevăzut de pct. 7 al art. 304 sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în

cele ce urmează.

Criteriul „consumator mediu”

nu a fost ignorat de instanță în analiza făcută reținând că reclamanta în

acțiune face precizarea că „în cauză este vorba despre una din mărcile folosite

pentru gama de produse lactate – iaurt de fructe pentru copii”, în mod corect,

logic și justificat instanța, în analiza criteriului „consumatorul mediu”, a

raportat produsul la categoria de consumatori indicată de însuși producătorul

produsului.

Din această perspectivă

analiza făcută de instanță este neofensatorie și nediscriminatorie, cum în mod

nejustificat încearcă să se sugereze în motivele de recurs.

Deși se critică analiza

făcută de instanță, recurenta nu aduce nici un contraargument de natură legală

care să infirme analiza instanței.

Semnalarea existenței sau

inexistenței precedentelor judiciare referitor la o abordare sau alta în

analiza făcută de instanță, în lipsa indicării unui text legal greșit aplicat

sau ignorat, nu conduce la concluzia că hotărârea este lipsită de temeinicie.

De altfel pe parcursul

recursului în mai multe rânduri, recurenta recunoaște împrejurarea, consacrată

și de jurisprudență, că fiecare analiză – în elementele de referință pentru

cazul dedus examinării – trebuie să se facă raportat la circumstanțele proprii

cazului de speță.

Critica referitoare la

analiza produselor în discuție sub aspectul neprecizării întinderii

similarității cu indicarea gradului – mic, mediu, mare - este și aceasta

nefondată.

Instanța a arătat că în

cauză este vorba despre produse lactate, produse generice dar cu specific bine

determinat și de neconfundat în cazul recurentei – iaurt cu fructe, iar în cazul

pârâtei – brânzică cu fructe.

Instanța face analiza

similarității celor două mărci și precizează că ea este dată de numărul asemănărilor

și punctează faptul că are relevanță asemănarea dintre elementele tari ale

mărcii.

Împrejurarea că nu se indică

gradul de similaritate nu este natură să conducă la concluzia nelegalități

hotărârii, de vreme ce analiza conduce logic la concluzia reținută de instanță

și anume „că există similaritate între cele două personaje, dar cu grad redus,

suficient însă din perspectiva dispozițiilor legale”.

Cu alte cuvinte, instanța

apreciază și gradul de similaritate care impune continuarea analizei și sub alte

aspecte.

Nu se poate reține că

similaritatea s-a analizat numai prin prisma asemănărilor nu și a

diferențierilor, instanța făcând o analiză a ambelor aspecte.

Astfel critica referitoare

la lipsa de analiză în concret a elementului de distinctivitate nu se poate

primi, ea fiind lipsită de suport având în vedere analiza punctuală pe care o

face instanța celor două semne figurative și având în vedere consumatorul

țintă, urmărit chiar de producător prin produsele în discuție.

Nu se pot primi nici

criticile referitoare la riscul de confuzie, ele nefiind fondate nici în fapt,

nici în drept.

Instanța a făcut o analiză

complexă și punctuală, raportând acest aspect atât la elementele de

similaritate ale produselor, cât și la elementele de diferențiere ale acestora.

Cât privește ignorarea

împrejurării că un personaj animat nu se poate impune numai printr-o singură

imagine statică ci trebuie apreciat în complexitatea sa (și a unor alte

eventuale imagini), critica este nefondată. Astfel se reține că s-au analizat

semnele figurative așa cum au fost ele confirmate prin mărcile recunoscute părților

și care în această formă oferă protecția de care vorbește art. 35 alin. (1)

„înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii”.

Instanța de apel face

precizarea înainte de demersul analitic că se va raporta la marca reclamantei,

astfel cum aceasta a fost înregistrată, iar nu cum este folosită pe produse sau

în campaniile publicitare și de promovare a produselor.

Corect s-a reținut că în

cauză s-a dovedit că „animația” personajului a dobândit consistență prin

campaniile publicitare și prin folosirea personajelor „întruchipate” la

prezentările produsului la interviurile cu consumatorii.

Nici împrejurarea că

instanța a făcut apel la definiția din dicționar pentru a analiza noțiunile

conceptuale și a interpreta semnele figurative ale mărcilor nici ea nu este

nelegală.

Percepția consumatorului

mediu are, fără îndoială, o bază de referință – cât de minimă – dar în

concordanță cu criterii obiective, care evident sunt oferite de nivelul de

instrucție care presupune o minimă școlarizare care și aceasta se bazează pe noțiunile

explicative date de dicționare pentru sensul comun al noțiunilor.

Nici criticile referitoare

la caracterul distinctiv al mărcii, care primează asupra calității produsului

la care se referă, cât privește selecția consumatorului, nici acestea nu se pot

primi.

Este de asemenea de remarcat

că în argumentarea acestui motiv de recurs însăși reclamanta conturează ideea

că finalitatea în alegerea produsului o reprezintă calitatea, de vreme ce

semnul figurativ al mărcii raportează alegerea directă a consumatorului la

calitatea produsului pe care  l-a mai încercat.

Așadar, urmărind logica

recurentei, alegerea nu este determinată de marcă, cum susține aceasta, ci de

calitate, de vreme ce prin intermediul mărcii consumatorul se raportează la o

anumită calitate.

În analiza făcută instanța a

arătat de ce nu există risc de confuzie nici în segmentul produselor nici în

cel al mărcilor, nici în cel al consumatorilor.

Personajul figurativ animat

este diferit în modalitatea de prezentare – ca integritate de personaj –

indiferent că el are în ansamblu aceleași culori dominante – verde și galben –

și aceeași poziție ortostatică și atitudine, de invitație a consumatorilor la consumarea

produselor pe care sunt aplicate.

Riscul de confuzie la care

se referă textul art. 35 din Legea nr. 84/1996 privește consumatorul mediu, „avizat”

sau de regulă „interesat” de produsul pe care îl cumpără și nu se confundă și

nici nu se raportează la riscul de confuzie în care se află cumpărătorul chiar

mediu sau avizat dar, neglijent sau „transportat” care se poate afla într-un

grad obiectiv de confuzie, ceea ce excede problematica vizată de protecția

oferită mărcilor de dispozițiile legale incidente.

Reclamanta nu face o

trimitere expresă la încălcarea unui text anume prevăzut de lege iar criticile

referitoare la greșita interpretare a legii sunt nefondate, cum s-a reținut mai

sus.

Având în vedere cele mai sus

arătate, se constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru a reține

motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. care să impună modificarea deciziei atacate.

Văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta C.G.D. SA, împotriva Deciziei nr. 255 A din 19 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 mai 2009.