ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 478/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, având pe rol spre soluționare apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Pitești și de inculpatul M.F. cercetat pentru complicitate la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., la termenul din 26 ianuarie 2010, a luat în examinare, din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 300 2 combinat cu art. 160 b C. proc.

pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul M.F. Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul M.F., măsură pe care a menținut-o în continuare, reținând că la dosarul cauzei se află suficiente probe de natura celor la care se referă art. 143 raportat la art. 68 1 C. proc. pen. din care rezulta presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost cercetat și dedus judecății.

Prin aceeași încheiere, instanța de prim control judiciar a respins, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul M.F., constatând că arestarea preventivă a acestui inculpat a fost dispusă de prima instanță, în conformitate cu art. 148 lit. f) C. proc. pen., temeiuri care subzistau și la momentul soluționării cererii. A mai apreciat că nici o altă măsură preventivă nu ar fi suficientă pentru a justifica admiterea unei astfel de cereri față de pericolul concret pe care-l reprezintă comportamentul inculpatului, față de reacția opiniei publice, rezonanța faptelor imputate și urmările acestora, precum și față de sentimentul de insecuritate în rândul membrilor societății, generat de faptul că persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni cu urmări grave ar fi cercetate și judecate în stare de libertate.

S-a mai menționat, în considerente, că în mod legal și temeinic atât prima instanță cât și instanța de control judiciar au constatat că măsura arestării preventive dispusă anterior față de inculpat este legală și temeinică, fiind luată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, iar motivele care au stat la baza luării ei, subzistă și în prezent, neintervenind elemente noi care să determine adoptarea altei soluții. S-a mai relevat că inculpatul M.F., pe de o parte, a fost reținut legal, pe baza condamnării pronunțată de un tribunal competent, Tribunalul Argeș, secția penală, care prin sentința penală nr. 381 din 10 decembrie 2009, l-a condamnat pe inculpatul M.F. la o pedeapsă de 3 închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., iar pe de altă parte, că, în cauza dedusă judecății, există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, existând indicii temeinice de vinovăție pentru inculpat art. 160 b C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen. combinat cu art. 148 lit. f) C. proc. pen., iar faptele comise în baza aceleiași rezoluții infracționale pentru care inculpatul a fost cercetat, sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani, iar față de natura și gravitatea faptelor de care este acuzat inculpatul, de împrejurările și modalitățile în care se reține că a acționat, de cantitățile de droguri presupus a fi fost traficate, de scopul urmărit (obținerea unor venituri ilicite), de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, s-a apreciat, justificat, că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

S-a conchis în sensul că în cauză sunt îndeplinite deopotrivă și prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) și paragraful 3 din CEDO și art. 23 din Constituție, întrucât măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal. Împotriva încheierii mai sus-menționate, în termen legal, a formulat recurs inculpatul M.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

La termenul fixat pentru soluționarea cauzei, recurentul inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu, în esență, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a acestuia, arătând că nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vederea la luarea acestei măsuri față de aceasta. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (39 C. proc. pen. combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 160 a alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecății, instanța, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc.

pen. În speța dedusă judecății, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, constată că inculpatul M.F. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești, emis sub nr. 42/D/P/2008, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

În esență, s-a reținut, că în fapt, în perioada 11 martie 2009 -20 martie 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale inculpatul a vândut colaboratorului desemnat în cauză droguri de risc (rezină de cannabis) în cantitate totală de 3,85 g, în schimbul sumei de 150 lei, fiind surprins în flagrant de organul de urmărire penală. Prin sentința penală nr. 381 din 10 decembrie 2009, Tribunalul Argeș, secția penală, l-a condamnat pe inculpatul M.F. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu executare. De asemenea, se mai reține că prima instanță, corect și justificat a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății sunt gravă și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii în formă continuată, reținută în sarcina acestuia, iar pedeapsa prevăzută de legea penală pentru infracțiunea reținută în actul de inculpare este mai mare de 4 ani închisoare.

Totodată, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar, corect, a apreciat că existența pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpaților în libertate, s-a relevat urmare modalității în care aceștia au acționat, cu atât mai mult cu cât inculpatul T.V. s-a sustras de la arestare și chiar i-a amenințat și avertizat indirect sau direct pe ceilalți doi inculpați P.M. și L.P. să nu dea declarații incriminatoare la adresa sa, în fata instanței de judecată. Prin urmare, în speță, justificat, s-a apreciat că sunt îndeplinite atât cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen. cât și cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispunându-se, întemeiat, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Înalta Curte mai constată că, deși pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul ca trăsătură esențială a infracțiunii, nu se poate face abstracție de natura și gravitatea faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, de împrejurările și modalitatea în care a acționat, cantitatea de drog traficată și perioada infracțională relativ scurtă, dar și de împrejurarea că inculpatul ar fi putut continua să trafice droguri persistând în activitatea ilicită, dacă nu ar fi fost surprins în flagrant de organele de poliție. S-a mai reținut, corect, că toate aceste împrejurări au reliefat periculozitatea inculpatului și au avut ca rezultat o stare de temere și nesiguranță în rândul societății, așa încât, lăsarea acestora în libertate, justificat s-a apreciat că ar crea un impact negativ la nivelul societății civile și insecuritate socială.

De asemenea, Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din CEDO, câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente și suficiente a o justifica, mai ales că o detenție preventivă de aproximativ 11 luni de zile inculpatul fiind reținut și apoi arestat preventiv din 19 martie 2009, nu depășește un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptei și de gravitatea acesteia, dar mai ales efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul lăsării acestuia în libertate, constată că instanța de prim control judiciar a reținut în mod corect incidența, dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc.

pen., cu atât mai mult cu cât cauza se află încă în faza soluționării apelurilor în fața Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. De asemenea și condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât infracțiunea pentru care a fost cercetat și dedus judecății este, prin ea însăși, o faptă gravă ce a adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege: viața și sănătatea persoanei. În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat corect atunci când a menținut, justificat, măsura arestării preventive a inculpatului, constatând motivat, că există indicii temeinice că acesta au săvârșit fapta dedusă judecății, faptă care, prin modalitatea prin care s-a comis, conduce la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică, inculpatul fiind surprins în flagrant.

Totodată, Înalta Curte mai constată că, lăsarea în libertate a inculpatului M.F. exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere al cetățenilor onești în actul de justiție. Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

De asemenea, Înalta Curte, în raport și de prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că ,,se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia", constată, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă, că s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

Rezultă, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc. În speță, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpatul este actual, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, reținând corect îndeplinirea cumulativă a dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. De altfel, legalitatea și temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se, de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reținută susținerea apărătorului ales al recurentului inculpat M.F.

că această măsură nu se mai impune, urmând a fi revocată și nici că, eventual, s-ar impune înlocuirea acesteia cu oricare altă măsură preventivă. De asemenea, persistența și suficiența acestor motive au fost apreciate de instanța de prim control judiciar în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportări la prevederile art. 136 C. proc. pen., apreciind că, pentru buna desfășurare a procesului penal, se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatului. Pentru considerentele mai sus-enunțate și constatând că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel puțin până la acest moment, va asigura celeritatea și buna desfășurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1321/109/2009. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1321/109/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2010.