ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1084/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 222/ P din 25 noiembrie 2009

pronunțată de Tribunalul Neamț, secția penală, în Dosarul penal nr.

4102/103/2009, în baza art. 403 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de

revizuire formulată de revizuentul L.M. (fiul lui A. și al M.) împotriva

sentinței penale nr. 97/ P din 12 iunie 2002 a Tribunalului Neamț.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță a avut în vedere împrejurarea că Parchetul de pe lângă Tribunalul

Neamț, a trimis spre soluționare cererea de revizuire a sentinței penale nr. 97

din 12 iunie 2002 a Tribunalului Neamț, formulată de revizuientul L.M.,

împreună cu concluziile formulate în urma actelor de cercetare efectuate

conform dispozițiilor art. 399 C. proc. pen.

Prima instanță, analizând

cererea formulată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și pe

baza cercetărilor efectuate de procuror, a constatat că prin sentința penală

nr. 97 din 12 iunie 2002 pronunțată de Tribunalul Neamț, revizuientul a fost

condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de

viol și incest prev. de art. 197 alin. (2) lit. b) și b)

1

C. pen.

raportat la art. 197 alin. (3) C. pen. și de art. 203 C. pen.

Revizuientul condamnat, în

motivarea cererii, a arătat că nu a săvârșit faptele pentru care a fost

condamnat, că martorii au dat declarații mincinoase și că soluția a avut la

bază un certificat medico-legal fals și a solicitat, totodată, o cercetare la

fața locului.

Prima instanță a apreciat

cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă, față de motivele invocate de

revizuient privind declarațiile mincinoase ale martorilor și înscrisul fals,

reținând că pentru a exista cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 alin.

(1) lit. b) și c) C. proc. pen., este necesar ca martorii să fi săvârșit

infracțiunea de mărturie mincinoasă, respectiv înscrisul care a constituit

temei al hotărârii să fie declarat fals, acestea să fi condus la pronunțarea

unei hotărâri nelegale sau netemeinice, iar mărturia mincinoasă, respectiv

falsul, să se poată dovedi prin mijloacele de probă enumerate în art. 395 alin.

(1) C. proc. pen., respectiv hotărârea judecătorească sau ordonanța

procurorului.

Tribunalul Neamț a reținut

că în cauză nu există nici o hotărâre judecătorească sau ordonanță a

procurorului prin care să se dovedească mărturia mincinoasă sau falsul și nici

nu au fost îndeplinite condițiile art. 395 alin. (2) C. proc. pen., pentru a fi

constatate în procedura de revizuire și apreciind că suplimentarea

probatoriului nu poate determina admiterea cererii de revizuire, deoarece

dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se referă la situația în

care faptele și împrejurările trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă.

Împotriva sentinței mai sus

menționate, în termen legal a declarat apel revizuentul condamnat, reiterând

aspectele invocate în cuprinsul cererii de revizuire, respectiv susținând că nu

i-a fost respectat dreptul la apărare în timpul anchetei, că este nevinovat și

că victima a fost influențată de mama ei atunci când a declarat că a fost

violată.

Curtea de Apel Bacău, secția

penală, cauze minori și familie, analizând sentința apelată în raport de

motivele de apel formulate precum și din oficiu cauza, a apreciat că Tribunalul

Neamț a pronunțat o hotărâre legală, nefiind identificate motive de reformare a

acesteia și, prin Decizia penală nr. 6 din 19 ianuarie 2010, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat L.M., obligându-l,

totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la

plata cheltuielilor judiciare.

Instanța de prim control

judiciar a apreciat că prima instanță a procedat corect atunci când a reținut

că revizuentul condamnat nu a arătat fapte și împrejurări, ce nu ar fi fost

cunoscute de instanța care a soluționat cauza în fond.

De asemenea, instanța de

prim control judiciar a mai constatat că revizuentul a recunoscut faptele

pentru care a fost condamnat, aspect consemnat în cuprinsul sentinței penale

nr. 97/ P din 12 iunie 2002 a Tribunalului Neamț, iar simpla împrejurare că

acesta a negat ulterior comiterea faptelor, a fost apreciată ca irelevantă în

cadrul procedurii de revizuire.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a

declarat recurs revizuientul condamnat L.M., care, prin intermediul

apărătorului desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului astfel cum a

fost formulat și motivat, lăsând la aprecierea Înaltei Curți dacă motivele

invocate în cererea de revizuire inițială sunt admisibile sau nu și făcând

trimitere la memoriul depus la dosar.

Examinând decizia penală atacată sub toate aspectele

de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Din economia dispozițiilor art. 393 și art. 394 C.

proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin

intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele

reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de

către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri

conforme cu realitatea și cu prevederile legale.

Din aceleași dispoziții rezultă, de asemenea, că

revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a

bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe

nedrept.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea

privește exclusiv hotărârile determinate de art, 393 C. proc. pen. și numai

pentru cazurile prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte a provoca

o reexaminarea în fapt a cauzei penale.

Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus

enunțate, se impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii

atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii.

În cauză revizuientul

condamnat L.M. a formulat recurs, solicitând casarea ambelor hotărâri

pronunțate și, pe fond, admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost

formulată și motivată și rejudecarea cauzei, întrucât este nevinovat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte

constată că atât prima instanță cât și cea de prim control judiciar au procedat

corect atunci când au apreciat că motivele invocate de revizuient nu se

încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a)

- e) C. proc. pen., întrucât condamnatul a negat constant săvârșirea

infracțiunilor pentru care a fost dedus judecății și mai apoi condamnat, a

tins să conducă la constatarea netemeiniciei hotărârii de condamnare și,

pe cale de consecință, să obțină achitarea sa, pe considerentul că

instanța de condamnare nu a cunoscut faptul că declarațiile martorilor

audiați nu corespundeau adevărului, că certificatul medico-legal emis pe numele

părții vătămate minore a fost întocmit în fals și că nu i-a fost respecta dreptul

la apărare în faza de umărire penală.

Înalta Curte mai reține că instanța de prim control

judiciar, analizând punctual cele susținute de condamnat, corect a constatat că

motivele invocate de revizuient nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin.

(1) lit. a), b) sau c) din C. proc. pen., întrucât pentru a se constata

incidența art. 394 lit. a) C. proc. pen. se impune a se constata

preexistența unor fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanță

la soluționarea cauzei, mai concret acele fapte sau împrejurări să fi

existat la momentul soluționării cauzei, iar instanța, din varii

motive, să nu le fi cunoscut. De asemenea, instanța de prim control

judiciar a constatat că nu se poate reține nici incidența

dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. b) sau lit. c) C. proc. pen.,

întrucât aceste cazuri se referă la situația în care unul sau mai mulți

martori au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, împrejurare atestată

în cuprinsul unei hotărâri judecătorești în acest sens (art. 394 lit. b)) sau

la situația în care un înscris care a servit ca temei al hotărârii de

condamnare (a cărei revizuire se cere) să fi fost declarat fals (art. 394 lit.

c), or în speță, revizuientul nu a produs vreo dovadă în acest sens

și nici la dosar nu există vreun înscris care să îndeplinească

cerința mai sus-menționată.

Așadar, instanțele anterioare au pronunțat hotărâri

legale, ce vor fi menținute, Înalta Curte urmând ca, în baza prevederilor art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat,

recursul declarat de revizuientul condamnat L.M. împotriva Deciziei penale nr.

6 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și

familie.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul revizuient condamnat va fi obligat la cheltuieli judiciare

către stat,inclusiv onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuientul condamnat L.M. împotriva Deciziei penale nr.

6 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și

familie.

Obligă recurentul revizuient

condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2010.