ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5118/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5118/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 221 din 15
decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă, s-a admis
apelul reclamanților N.V. și N.I.D. împotriva sentinței civile nr. 232 din 18
februarie 2009 a Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a desființat
hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecarea primei instanțe, reținându-se
următoarele considerente:
În mod greșit prima instanță a
reținut că acțiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate pe calea
accesiunii formulată de proprietarul terenului care a fost și constructor este
inadmisibilă.
Interpretarea dată de prima instanță
dispozițiilor legale în materie de accesiune este eronată. Astfel, potrivit
art. 482 C. civ. „Proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă drept asupra tot
… ce se unește, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod natural sau artificial.
Acest drept se numește: drept de accesiune”.
Ca atare, în mod greșit a reținut
prima instanță că accesiunea există doar în măsura în care proprietarul
pământului nu a fost și proprietarul materialelor folosite la edificarea
construcției sau când construcția a fost realizată, cu materialele ei, de o
altă persoană decât proprietarul terenului. Cele două situații prezentate
reprezintă doar cazuri particulare de dobândire a proprietății pe calea
accesiunii.
În egală măsură însă, cazul cel mai
frecvent în care acest mod de dobândire a proprietății operează este cel în
care proprietarul terenului edifică o construcție pe terenul său. Susținerea
primei instanțe în sensul că pentru această ipoteză nu operează accesiunea, ci
este aplicabilă doar o prezumție, respectiv cea cuprinsă în art. 492 C. civ., contravine dispozițiilor art. 644 și art. 645 C. civ., care nu consacră „prezumția” ca
mod de dobândire a proprietății asupra construcției de către proprietarul terenului.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, fără însă
a-l timbra deși a fost citat cu mențiunea timbrării recursului sub sancțiunea
anulării lui ca netimbrat.
Față de excepția dirimantă și
absolută a netimbrării, instanța reține că sunt incidente dispozițiilor art. 20
alin. (3) din Legea nr. 146/1997, motiv pentru care urmează a se anula ca
netimbrat recursul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul
declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva
deciziei nr. 221A din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11
octombrie 2010.