ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5118/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 221 din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă, s-a admis apelul reclamanților N.V. și N.I.D. împotriva sentinței civile nr. 232 din 18 februarie 2009 a Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a desființat hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecarea primei instanțe, reținându-se următoarele considerente: În mod greșit prima instanță a reținut că acțiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate pe calea accesiunii formulată de proprietarul terenului care a fost și constructor este inadmisibilă. Interpretarea dată de prima instanță dispozițiilor legale în materie de accesiune este eronată.

Astfel, potrivit art. 482 C. civ. „Proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă drept asupra tot … ce se unește, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod natural sau artificial. Acest drept se numește: drept de accesiune”. Ca atare, în mod greșit a reținut prima instanță că accesiunea există doar în măsura în care proprietarul pământului nu a fost și proprietarul materialelor folosite la edificarea construcției sau când construcția a fost realizată, cu materialele ei, de o altă persoană decât proprietarul terenului. Cele două situații prezentate reprezintă doar cazuri particulare de dobândire a proprietății pe calea accesiunii. În egală măsură însă, cazul cel mai frecvent în care acest mod de dobândire a proprietății operează este cel în care proprietarul terenului edifică o construcție pe terenul său.

Susținerea primei instanțe în sensul că pentru această ipoteză nu operează accesiunea, ci este aplicabilă doar o prezumție, respectiv cea cuprinsă în art. 492 C. civ., contravine dispozițiilor art. 644 și art. 645 C. civ., care nu consacră „prezumția” ca mod de dobândire a proprietății asupra construcției de către proprietarul terenului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, fără însă a-l timbra deși a fost citat cu mențiunea timbrării recursului sub sancțiunea anulării lui ca netimbrat. Față de excepția dirimantă și absolută a netimbrării, instanța reține că sunt incidente dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, motiv pentru care urmează a se anula ca netimbrat recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 221A din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2010.