Sobczynski împotriva Cehiei

La 11 ianuarie 1995, instanța și-a declarat incompetența teritorială în ceea ce privește examinarea acțiunii 28C 7/95 și delegua la tribunalul de district (Okresní soud) din Berun. La cererea instanței locale (Městský soud) din Praga a confirmat această decizie la 14 februarie 1995. Această procedură rămâne pendinte. (2) La 26 august 1996, Tribunalul și-a declarat, de asemenea, incompetența teritorială în raport cu acțiunea 13C 148/96 și delegua la tribunalul de district din Beroun. September 2003, reclamanții au informat că, la cererea lor formulată în 1999, Tribunalul Districtual Beroun a delegat cauza Tribunalului Districtual Kladno, care a fost ulterior înregistrată la nr. 19C 204/99 . Procedura ar rămâne în curs de desfășurare. GRIFS 1. Invocând art. 1 din Convenție, reclamanții acuză statul ceh că nu și-a respectat obligația de a respecta drepturile omului.

Pe teritoriul art. 6 alin. (1) din Convenție, cei interesați se plâng de durata excesivă a procedurii și își văd dreptul la un proces echitabil.

Pentru a denunța nerambursarea turmei lor și pentru a solicita repararea pecuniară.

Ei denunță, de asemenea, necunoașterea dreptului lor la respectarea vieții private și de familie garantat prin art. 8 alin. (1) din Convenție, care rezultă din evacuarea turmei lor.

În cele din urmă, reclamanții de la art. 13 din Convenție pentru a se plânge de lipsa unei căi de atac efective. (1) Cu titlu introductiv, reclamanții susțin că au intenționat împotriva statului ceh, în perioada 1993 - 1996, mai multe acțiuni în despăgubire, care nu au reușit. Or, în lumina documentelor depuse la dosar, Curtea constată că reclamanta a acționat singură din 1995 până la 1999 și că reclamantul nu a participat la niciuna dintre procedurile care fac obiectul prezentei cereri. Curtea constată că acesta nu este direct afectat de presupusele încălcări ale Convenției și, prin urmare, nu se poate pretinde a fi victimă, astfel cum se prevede la art. 34 din convenție. În consecință, din perspectiva domnului Sobczyński, cererea este incompatibilă rațională personae cu dispozițiile Convenției, în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. 1, Curtea constată că acțiunea în despăgubire a prejudiciului face obiectul procedurilor care sunt încă în curs de desfășurare până în prezent. Curtea nu poate, prin urmare, să speculeze cu privire la rezultatul unor astfel de proceduri și, în consecință, această acțiune în despăgubire este prematură. În această privință, Curtea constată că, la data de 15 iulie 1993, a fost introdusă prezenta hotărâre numai la 22 aprilie 2003. Prin urmare, chiar și fără a lua în considerare problema epuizării căilor de atac interne, nerespectarea termenului de șase luni. Prin urmare, acest aspect este întârziat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din convenție. (4) În ceea ce privește litigiul referitor la durata procedurii în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, Curtea constată că procedurile urmate în speță par să rămână pendinte în fața instanțelor interne. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. (5) În ceea ce privește motivul întemeiat pe art. 13 din Convenție, este plauzibil să se examineze din perspectiva duratei procedurilor urmate în speță și în raport cu celelalte obiecții. 5.1. La declarația privind absența unei căi de atac efective care poate remedia durata procedurilor în cauză nu poate fi calificată drept neprotejabilă. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. 5.2. În ceea ce privește obiecțiile rămase, având în vedere concluziile la care a ajuns Curtea de mai sus, în conformitate cu art. 13 din Convenția privind drepturile omului, nu poate fi apărat. Prin urmare, acest spătar trebuie respins pentru lipsa evidentă a temeiului, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. (6) În cele din urmă, în ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 1 din Convenție, Curtea constată că acesta se confundă cu obiecțiunile de mai sus examinate și nu ridică nicio întrebare distinctă. Prin urmare, trebuie respins pentru neatenție vădită de temei, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână în cazul în care reclamantul nu a formulat o cerere în acest sens, se declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Naismith J.-P. COSTA grefier adjunct Președintele

Le 11 janvier 1995, le tribunal déclara son incompétence territoriale concernant l’examen de l’action 28C 7/95 et délégua l’affaire au tribunal de district (Okresní soud) de Beroun. À l’appel de l’intéressée, le tribunal municipal (Městský soud) de Prague confirma cette décision le 14 février 1995. Cette procédure demeure pendante.

Le 26 août 1996, le tribunal déclara aussi son incompétence territoriale par rapport à l’action 13C 148/96 et délégua l’affaire au tribunal de district de Beroun. L’intéressée fit appel, mais le tribunal municipal avait confirmé la décision de première instance le 25 septembre 1996. Dans une lettre adressée au greffe de la Cour le 1 er septembre 2003, les requérants informèrent qu’à leur demande formulée en 1999, le tribunal de district de Beroun avait délégué l’affaire au tribunal de district de Kladno, lequel l’avait ensuite enregistrée sous le n o 19C 204/99 . La procédure y resterait pendante. GRIEFS 1. Invoquant l’article 1 de la Convention, les requérants accusent l’État tchèque d’avoir méconnu son obligation de respecter les droits de l’homme. 2. Sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention, les intéressés se plaignent de la durée excessive de la procédure et y voient l’atteinte à leur droit à un procès équitable.

Ils invoquent l’article 1 du Protocole n o 1 pour dénoncer la non restitution de leur troupeau et exiger la réparation pécuniaire.

Ils dénoncent aussi la méconnaissance de leur droit au respect de leur vie privée et familiale garanti par l’article 8 § 1 de la Convention, résultant de l’évacuation de leur troupeau.

Enfin, les requérants invoquent l’article 13 de la Convention pour se plaindre de l’absence de recours effectif. EN DROIT 1. À titre liminaire, les requérants affirment avoir intenté contre l’État tchèque, dans la période allant de 1993 à 1996, plusieurs actions en réparation, lesquelles n’ont pas abouti. Or, à la lumière des documents versés au dossier, la Cour observe que la requérante a agi seule de 1995 à 1999 et que le requérant n’a participé à aucune des procédures faisant l’objet de la présente requête. La Cour note que celui-ci n’est pas directement affecté par les violations alléguées de la Convention et ne saurait donc se prétendre victime, comme l’exige l’article 34 de la Convention. Il s’ensuit qu’au regard de M. Sobczyński, la requête est incompatible ratione personae avec les dispositions de la Convention, au sens de l’article 35 § 3, et doit être rejetée en application de l’article 35 § 4. 2. En ce qui concerne le grief tiré de l’article 1 du Protocole n o 1, la Cour constate que l’action en réparation du dommage fait l’objet des procédures qui sont encore pendantes à ce jour. La Cour ne saurait donc spéculer sur l’issue de telles procédures, et par conséquent, ce grief s’avère prématuré. Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. 3. S’agissant du grief tiré de l’article 8 § 1 de la Convention, à supposer même que celui-ci trouve à s’appliquer en l’espèce, la Cour observe que l’évacuation du troupeau de vaches du bâtiment des requérants s’est déroulée le 15 juillet 1993, alors que la présente requête n’a été introduite que le 22 avril 2003. Il y a donc, même sans considérer la question relative à l’épuisement des voies de recours internes, non respect du délai de six mois. Il s’ensuit que ce grief est tardif et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. 4. Pour ce qui est du grief concernant la durée de la procédure selon l’article 6 § 1 de la Convention, la Cour constate que les procédures suivies en l’espèce semblent rester pendantes devant les juridictions internes. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 5. Quant au grief tiré de l’article 13 de la Convention, il est plausible de l’examiner sous l’angle de la durée des procédures suivies en l’espèce et par rapport aux autres griefs. 5.1. L’allégation relative à l’absence de recours effectif susceptible de remédier à la durée des procédures en cause ne saurait être qualifiée de non défendable. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 5.2. Par rapport aux griefs restants, vu les conclusions auxquelles la Cour est arrivée ci-dessus, le grief tiré de l’article 13 de la Convention s’avère non défendable. Il s’ensuit que ce grief doit dès lors être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Enfin, concernant le grief tiré de l’article 1 de la Convention, la Cour note que celui-ci se confond avec les griefs ci-dessus examinés et ne soulève aucune question distincte. Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen du grief tiré par la requérante de la durée des procédures suivies en l’espèce et de l’absence de recours effectif à cet égard ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. S. Naismith