ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1487/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 517 din 06 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosar nr. 402/100/2009, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul P.G. având ca obiect reținerea incidenței prevederilor art. 73 lit. b) C. pen.

Prin aceeași hotărâre prima instanță a dispus condamnarea inculpatului P.G. (fiul lui Ș. și al M.) pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu consecințele prev. de art. 71, art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă durata arestării preventive începând cu data de 15 ianuarie 2009 la zi.

Totodată, prima instanță a respins pretențiile formulate de partea civilă P.A. din comuna Călinești sat Văleni, județul Maramureș.

În temeiul art. 17 C. proc. pen., a dispus obligarea inculpatului P.G. la plata daunelor morale în sumă de 8000 lei în favoarea minorilor P.G. și P.V., reprezentați de curatorul P.I.

În temeiul art. 109 alin. (4) C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpat, la rămânerea definitivă a prezentei, obiectele înregistrate la poziția 28/2009 din Registrul corpuri delicte ale instanței, respectiv 1 cuțit în lungime de 19,5 cm și 1 cuțit, corp delict în lungime de 21 cm.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea și distrugerea corpului delict cuțit în lungime de 16 cm (mîner metalic) înregistrat în Registrul corpuri delicte poziția 28/2009.

Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., Tribunalul Maramureș a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 2500 lei, din care suma de 1008 lei reprezentând contravaloarea raportului de constatare medico-legală întocmit la urmărire penală, sumă care s-a constatat că s-a achitat în avans din fondurile Ministerului Justiției către Serviciul Medico - Legal Județean Baia Mare.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 12 decembrie 2008, inculpatul P.G. a suprimat viața soției sale aplicându-i acesteia o lovitură de intensitate medie în brațul drept și cauzându-i astfel o plagă, urmare căreia victima a suferit o hemoragie externă masivă și a decedat la scurt timp.

S-a mai reținut că, inculpatul P.G., audiat fiind în instanță, a recunoscut săvârșirea faptei, deși în faza de urmărire penală a încercat să acrediteze ideea că victima s-ar fi autolezat.

Din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești (respectiv din procesul-verbal de sesizare din oficiu și procesul-verbal de cercetare la fața locului; planșa foto cu aspecte de la cercetare la fața locului și necropsia; concluziile provizorii medico-legale și raportul de expertiză medico-legală, documentele ce atestă împrejurarea că moartea victimei P.I. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei externe, consecutiv secțiunii arterei brahiale drepte, leziunile putându-se produce prin lovire cu un corp tăietor-înțepător, moartea putând data din 12 decembrie 2008; procesele verbale de examinare a vestimentației victimei și inculpatului; obiectele corp delict-cuțit; probele testimoniale administrate în faza de urmărire penală; declarațiile martorului Ș.V. și minorilor P.G. și P.V., audiați în faza de cercetare judecătorească), prima instanță a reținut că între inculpatul P.G. și victima P.I., soția sa, a existat o stare conflictuală mai veche determinată de comportamentul acesteia din urmă, care refuza să se ocupe de treburile gospodărești și de îngrijirea celor doi copii minori și pleca în mod repetat din domiciliu fără acordul inculpatului.

S-a mai relevat că, în acest context, în seara de 12 decembrie 2008, aflându-se sub influența consumului de băuturi alcoolice, inculpatul P.G. s-a certat cu victima P.I. și, enervat fiind de refuzul acesteia de a pregăti mâncarea, a reacționat violent, lovind victima în brațul drept cu un cuțit de tip briceag aflat pe masă, aspect care a rezultat din declarațiile celor doi minori date în cursul urmăririi penale, care s-au ocupat de victimă, după ce inculpatul s-a culcat, încercând să-i acorde primul ajutor prin legarea brațului.

Audiat fiind în cursul urmăririi penale inculpatul a declarat că nu el i-ar fi aplicat lovituri victimei cu cuțitul în braț, ci că aceasta s-a înțepat accidental cu cuțitul, învățându-i pe cei doi copii minori să le spună rudelor și autorităților judiciare că victima s-a lovit singură.

S-a mai constatat că ulterior, inculpatul a revenit asupra declarației inițiale, menționând la fila 86 din d.u.p. că, într-adevăr a lovit-o pe victimă cu cuțitul în brațul drept, că la incident au fost de față cei doi copii minori și că împreună cu aceștia au încercat să-i acorde primul ajutor victimei și să șteargă urmele de sânge de pe podea.

Prima instanță, raportat la poziția avută de inculpat pe parcursul cercetării judecătorești, care s-a coroborat cu celelalte probe administrate în cauză (declarațiile celor doi martori minori P.G. și P.V., date în cursul procesului, precum și cu depozițiile celorlalți martori audiați cauză) a reținut că în drept fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., temei legal în baza căruia a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

La individualizarea răspunderii penale a inculpatului, instanța de fond a avut în vedere conduita post infracțională adoptată de acesta, faptul că inculpatul a regretat comiterea faptei, dar și împrejurarea că nu avea antecedente penale, aspecte care au determinat aplicarea unei pedepse orientate spre minimul general prevăzut de textul legal de incriminare.

Tribunalul Maramureș a respins cererea inculpatului având ca obiect constatarea incidenței dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., stabilind că aceeași conduită necorespunzătoare în familie o avusese victima și cu alte ocazii, anterior serii în care s-a comis fapta, apreciind ca nejustificată reținerea atitudinii victimei ca având caracter de act provocator, de natură să genereze în psihicul inculpatului o stare de tulburare, sub imperiul căreia, acesta să fi comis fapta.

S-a apreciat ca fiind proporțională, legitimă și de natură să satisfacă scopul prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen., raportat la natura infracțiunii pentru care a fost judecat inculpatul și urmările grave produse, pedeapsa principală de 5 ani, în regim privativ de libertate, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

De asemenea, prima instanță a mai constatat că în cursul urmăririi penale partea civilă P.A., aparținător al victimei, a formulat pretenții civile în sumă de 5.000 lei, reprezentând cheltuielile suportate cu înmormântarea, cu pomenirile ulterioare ale victimei, dar nefiind dovedită, instanța a dispus respingerea cererii având ca obiect obligarea inculpatului la achitarea acestei sume, cu titlu de despăgubiri civile.

Totodată, prima instanță, având în vedere dispozițiile art. 17 C. proc. pen., potrivit cărora, acțiunea civilă se pornește și se exercită și din oficiu când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, a dispus în cauza de față, obligarea inculpatului la plata sumei de 8.000 lei, reprezentând daune morale în favoarea celor doi minori, copii victimei, reprezentați de curatorul P.I., în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (3) C. proc. pen.

Din procesul verbal existent la fila 2 dosar fond, a rezultat că la Registrul corpuri delicte al instanței au fost depuse un număr de trei corpuri delicte - cuțite de 19,5 cm, 21 cm și respectiv 16 cm, cu privire la două dintre acestea (identificate în dispozitivul sentinței), prima instanță dispunând restituirea către inculpat, în temeiul art. 109 alin. (4) C. proc. pen.

Întrucât s-a constatat că din depozițiile celor doi martori minori a rezultat faptul că la săvârșirea faptei a fost folosit cuțitul corp delict cu mâner metalic (tip briceag), prima instanță a dispus, în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., confiscarea și distrugerea acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului pentru infracțiunea săvârșită.

În susținerea motivelor de apel Parchetul a solicitat desființarea sentinței primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului P.G.

Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, examinând sentința pronunțată prin prisma criticilor formulate, precum și în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, a apreciat că apelul declarat in cauză este fondat și, prin Decizia penală nr. 1/ A din 11 ianurie 2010, l-a admis ca atare, a desființat sentința penală nr. 517 din 6 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 402/100/2009, numai sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului P.G. și rejudecând în aceste limite: a majorat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.G. la 7 ani (șapte ani) închisoare, pentru comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

Prin aceeași decizie, instanța de prim control judiciar a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate și, totodată a menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv începând cu data de 15 ianuarie 2009 la zi, stabilind să rămână în sarcina statului, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar, pe baza probelor administrate în cauză a reținut, în mod corect, că în data de 12 decembrie 2008 inculpatul a suprimat viața soției sale, aplicându-i acesteia o lovitură de intensitate medie și cauzându-i o plagă, astfel că victima a decedat urmare unei hemoragii externe masive.

În cauză, s-a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 C. pen., întrucât inculpatul chiar dacă nu a urmărit suprimarea vieții victimei, putea și trebuia să prevadă posibilitatea producerii decesului acesteia, relevându-se că practica judiciară a statuat în mod constant că există această infracțiune dacă inculpatul a provocat moartea victimei, aplicându-i o lovitură cu cuțitul în brațul drept și secționându-i artera humerală cu consecința producerii unei hemoragii pasive și, de asemenea, dacă inculpatul i-a aplicat o lovitură de cuțit victimei în gamba piciorului, secționându-i artera tibială.

Procedând la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a mai avut în vedere conduita adoptată de inculpat ulterior săvârșirii infracțiunii, imprejurarea că nu avea antecedente penale, că a regretat comiterea faptei și, nu în ultimul rând, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege pentru infracțiunea săvârșită, aplicându-i acestuia o pedeapsă orientată la limita minimă prevăzută de lege, de 5 ani închisoare.

Raportat la criteriile de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., instanța de apel a apreciat că pedeapsa aplicată nu satisface exigențele unei individualizări corecte, nefiind de natură să atingă scopul preventiv educativ al pedepsei.

Astfel, s-a considerat că deși inculpatul a avut o conduită sinceră pe parcursul procesului, că a regretat fapta săvârșită și că anterior nu s-a mai confruntat cu legea penală, s-a reținut că din probele administrate în dosar a rezultat că atât inculpatul, cât și victima obișnuiau să consume băuturi alcoolice, astfel că, în seara zile de 12 decembrie 2008, băut fiind, inculpatul a acționat violent și, pe fondul unei discuții contradictorii cu victima, a lovit-o pe aceasta în brațul drept cu cuțitul, secționându-i astfel artera brahială.

Raportat la aceste considerente, dar și la împrejurarea că după aplicarea loviturii, inculpatul a lăsat-o pe victimă lipsită de ajutor și s-a culcat, iar cei doi minori în vârstă de 9 și respectiv 8 ani (în prezența cărora a fost săvârșită infracțiunea) au încercat să-i stopeze victimei hemoragia, acordându-i primul ajutor și, având în vedere criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., instanța de prim control judiciar a apreciat că o pedeapsă majorată de la 5 ani la 7 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, va fi de natură să contribuie la realizarea scopului preventiv educativ al pedepsei.

Împotriva deciziei penale mai sus-menționată, în termen legal, inculpatul P.G. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii. Astfel, recurentul inculpat, prin apărătorul ales, a invocat dispozițiile art. 385

9

pct. 9 cu referire la art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și, în esență, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale recurate și, pe fond, menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii primei instanțe, în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicată acestuia, funcție de circumstanțele personale ale acestuia și față de poziția procesuală a inculpatului.

Recursul formulat de inculpatul P.G. este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că atât instanța de fond cât și instanța de prim control judiciar au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare, instanța de prim control judiciar procedând la o justă individualizare a pedepsei aplicate, funcție de criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen. atunci când a majorat cuantumul pedepsei aplicată inculpatului de la 5 ani închisoare la 7 ani închsioare.

Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că instanța de prim control judiciar a procedat corect atunci când a aplicat o pedeapsă majorată de la 5 ani la 7 ani închisoare, apreciind-o ca fiind suficientă și corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., întrucât aceasta, atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, este aptă să atingă scopul preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., chiar și în condițiile în care inculpatul se afla la primul conflict cu legea penală, iar gravitatea și urmarea nefastă a faptei comise reținută în sarcină, erau tot atâtea aspecte care puteau conduce și la o astfel de soluție.

Astfel în cauza supusă analizei, se constată că inculpatul a recunoscut și regretat constant, încă din faza de urmărire penală, fapta săvârșită, încercând să-și motiveze acțiunea violentă prin atitudinea comportamentală deviantă a victimei, cauzată de consumul excesiv și repetat de alcool.

De altfel poziția de recunoaștere și regret al faptei pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății a reieșit din declarațiile acestuia, care s-au coroborat cu probatoriul administrat în cauză, relevându-se, în mod justificat, că fapta inculpatul P.G. astfel cum au fost descrisă în actul de inculpare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen.

De asemenea, se constată că instanța de prim control judiciar, chiar dacă a constatat că inculpatul s-a aflat la primul conflict cu legea penală, fiind infractor primar, iar fapta pentru care a fost dedus judecății afectează grav valori sociale ocrotite de legea penală, precum viața persoanei, a ținut cont și de toate celelalte împrejurări ce constituie circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, de faptul că acesta a avut o conduită corespunzătoare anterior săvârșirii faptei, dar și de atitudinea procesuală sinceră și cooperantă a inculpatului pe parcursul procesului penal, care a recunoscut constant săvârșirea faptei, astfel cum au rezultat din întregul probatoriu administrat, apreciind justificat că pedeapsa în cuantum majorat de 7 ani închisoare, este îndestulătoare și de natură să servească scopului prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză, în raport cu natura și gravitatea faptei reținută în sarcina acestuia, cu ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei și cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, nu se justifică reducerea cuantumului pedepsei aplicată de instanța de prim control judiciar la nivelul celei aplicată de prima instanță, așa cum neîntemeiat, a solicitat recurentul inculpat.

Față de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de apel, pentru infracțiunea săvârșită, a fost just individualizată și este conformă scopului acesteia prevăzut de art. 52 C. pen., așa încât, reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului, în sensul reducerii cuantumului acesteia, nu se impune, cu atât mai mult cu cât pedeapsa a fost orientată spre minimul special prevăzut de lege.

În consecință, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acestora.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, urmează a constata că recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva Deciziei penale nr. 1/ A din 11 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, este nefondat, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare.

În baza art. 385

17

C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.G., durata reținerii și arestării preventive de la 15 ianuarie 2009 la 19 aprilie 2010.

În baza art 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva Deciziei penale nr. 1/ A din 11 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 15 ianuarie 2009 la 19 aprilie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie 2010.