ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3041/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 28 octombrie 2007 reclamanta SC R.T. SRL a chemat în judecată pârâta SC V.V.C.R. SRL. solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună efectuarea reparațiilor necesare potrivit procesului-verbal de recepție din 25 mai 2007 la ușile ce au făcut obiectul contractului din 8 mai 2006, plata sumei de 68.545,44 lei penalități de întârziere de 0,15% lei pe zi din valoarea contractului de livrare și montaj din 8 mai 2006 cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii reclamanta a arătat că a închiriat imobilul situat în Constanța pentru a-l renova și exploata ca hotel.

În acest scop a încheiat cu pârâta V.I.D.C.O. un contract de livrare și montaj prin care aceasta avea obligația să livreze și să monteze la imobilul respectiv un număr de 120 de uși de interior celulare potrivit art. 2 din contract. Termenele de predare a ușilor a fost fixat conform contractului încheiat la data de 5 iunie 2006 și respectiv 15 iunie 2006, dar finalizarea a avut loc la data de 25 mai 2007. Din conținutul procesului - verbal de finalizare a lucrării din 25 mai 2007 atât ușile cât și montajul acestora prezentau unele lipsuri sau nefuncționalități pe care pârâta s-a obligat să le remedieze în 15 zile de la întocmirea procesului – verbal, obligație nerespectată motivat de faptul că nu a finalizat lucrările deoarece un terț furnizor SC S.T.

SRL nu a livrat materialele la timp. Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a acestei societăți. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 1641 din 5 februarie 2008, a admis acțiunea obligând pârâta să efectueze reparațiile necesare potrivit procesului-verbal de recepție din 25 iulie 2007 la ușile ce au făcut obiectul contractului din 8 mai 2006 cu plata penalităților de întârziere de 68.545,44 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,15% pe zi întârziere. S-a admis totodată cererea de chemare în garanție pe care a obligat-o să efectueze reparațiile necesare potrivit procesului-verbal de recepție din 25 mai 2007 la ușile care au făcut obiectul contractului din 8 mai 2006 cu plata acelorași penalități de întârziere.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că pârâta nu a contestat pretențiile reclamantei cât timp acestea au fost determinate în procesul-verbal de recepție din 25 mai 2007, deficiențe confirmate și de chemata în garanție. Împotriva acestei soluții a promovat apel chemata în garanție arătând pe de o parte că instanța de fond nu era competentă să soluționeze capătul de cerere privind penalitățile de întârziere și că contractul din 6 mai 2006 nu cuprinde clauză penală. De asemenea apelanta susține lipsa culpei sale motivând că a respectat termenele contractuale de execuție și transport la obiectiv a ușilor, iar montajul l-a executat în funcție de condițiile create nefiind finalizate golurile din ziduri.

Urmare criticilor formulate Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 483 din 4 noiembrie 2008 a admis apelul, a schimbat în parte sentința criticată în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în garanție obligând-o numai la plata sumei de 34.277,72 lei cu titlu de penalități de întârziere. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței criticate și a compensat în totalitate cheltuielile de judecată efectuate de pârâtă, la fond, cu cele ale chematei în garanție în apel. În fundamentarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că instanța era competentă să soluționeze capătul de cerere privind penalitățile de întârziere fiind incidente în cauză dispozițiile art. 17 C. proc.

civ. S-a mai reținut că chemata în garanție are o culpă în îndeplinirea obligațiilor asumate, în condițiile în care, prin procesul-verbal de finalizare a lucrării din data de 25 mai 2007 operațiunea de montaj și ușile livrate prezentau unele lipsuri sau nefuncționalități pe care aceasta s-a obligat să le remedieze. În aceste condiții instanța de apel a apreciat că, neîndeplinirea la termen a obligațiilor către reclamantă se datorează culpei concurente a pârâtei și chematei în garanție, astfel că plata penalităților de întârziere trebuie suportată, în egală măsură, de aceste părți atâta vreme cât, cele 2 contracte au aproximativ aceiași valoare. Împotriva soluției instanței de apel au declarat recurs ambele părți.

Criticile pârâtei SC V.V.C.R. SRL. fac referire la aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel se susține că buna credință a societății în achitarea contravalorii contractului de vânzare-cumpărare din 6 mai 2006 nu poate fi reținută ca o culpă care să conducă la diminuarea cu 50% a cererii de chemare în garanție. Se arată că în mod eronat instanța de apel reține că etajul 3 al Hotel Palace a fost finalizat în august 2006, iar darea în exploatare a camerelor de pe acest etaj a permis cazarea angajaților SC S.T. SRL, că s-a făcut un calcul eronat privind cuantumul penalizărilor raportat la diferența dintre contracte. Recurenta consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 60 alin. (1) C. proc.

civ., știut fiind că cererea de chemare în garanție depinde de soluția din cererea principală. Chemata în garanție, reia criticile din apel arătând că hotărârea s-a dat cu încălcarea altei instanțe – art. 304 pct. 3 C. proc. civ. față de valoarea capătului de cerere privind penalitățile de întârziere. De asemenea se susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină având în vedere că în contractul din 2006 nu există clauză penală care să o îndreptățească pe pârâtă să solicite penalități de întârziere. Recursurile sunt nefondate. Potrivit art. 304 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. În acest context se vor avea în vedere numai criticile privind motivele de nelegalitate.

Astfel criticile formulate de pârâtă fac referire la aspecte de netemeinicie ce țin de calea de atac a apelului. Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 60 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că s-au avut dispozițiile acestei reglementări, condițiile ce trebuie îndeplinite și mai mult s-a considerat că neîndeplinirea la termen a obligațiilor s-a datorat culpei concurente a pârâtei și chematei în garanție justificat dispunându-se suportarea penalităților de întârziere în egală măsură. Nu poate fi primită critica privind lipsa de competență privind judecarea penalităților de întârziere, având în vedere că acestea reprezintă un accesoriu al principalului situație în care s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 17 C. proc.

civ. Cu privire la penalitățile de întârziere, critica chematei în garanție potrivit căreia nu au nicio bază reală nu poate fi primită cât timp există clauză penală în contractul dintre părți [ art. 8 alin. (1)] care stabilește că acestea, pot depăși valoarea contractului. Pe de altă parte, în contractul dintre pârâtă și chemata în garanție există clauză penală [art. 6 alin. (1)] fără a se determina cota de penalități. În consecință nu se poate reține că al II-lea capăt de cerere având ca obiect plata penalităților nu are bază legală, cât timp pretenția se întemeiază pe o clauză penală expresă și determinată prin acordul succesiv al celor 3 părți. Față de cele arătate văzând dispozițiile art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta SC V.V.C.R. SRL. –București și de chemata în garanție SC S.T. SRL Focșani – prin administrator judiciar A.C. IPURL Focșani împotriva deciziei nr. 483 din 14 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2009.