ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3041/2009

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 28

octombrie 2007 reclamanta SC R.T. SRL a chemat în judecată pârâta SC

V.V.C.R. SRL. solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța

să se dispună efectuarea reparațiilor necesare potrivit

procesului-verbal de recepție din 25 mai 2007 la ușile ce au

făcut obiectul contractului din 8 mai 2006, plata sumei de 68.545,44 lei

penalități de întârziere de 0,15% lei pe zi din valoarea contractului

de livrare și montaj din 8 mai 2006 cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta

a arătat că a închiriat imobilul situat în Constanța pentru a-l

renova și exploata ca hotel.

În acest scop a încheiat cu

pârâta V.I.D.C.O. un contract de livrare și montaj prin care aceasta avea

obligația să livreze și să monteze la imobilul respectiv un

număr de 120 de uși de interior celulare potrivit art. 2 din

contract.

Termenele de predare a

ușilor a fost fixat conform contractului încheiat la data de 5 iunie 2006

și respectiv 15 iunie 2006, dar finalizarea a avut loc la data de 25 mai

2007.

Din conținutul

procesului - verbal de finalizare a lucrării din 25 mai 2007 atât

ușile cât și montajul acestora prezentau unele lipsuri sau

nefuncționalități pe care pârâta s-a obligat să le

remedieze în 15 zile de la întocmirea procesului – verbal, obligație

nerespectată motivat de faptul că nu a finalizat lucrările

deoarece un terț furnizor SC S.T. SRL nu a livrat materialele la timp.

Pârâta a formulat cerere de

chemare în garanție a acestei societăți.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința nr. 1641 din 5 februarie 2008, a

admis acțiunea obligând pârâta să efectueze reparațiile necesare

potrivit procesului-verbal de recepție din 25 iulie 2007 la ușile ce

au făcut obiectul contractului din 8 mai 2006 cu plata

penalităților de întârziere de 68.545,44 lei reprezentând

penalități de întârziere de 0,15% pe zi întârziere.

S-a admis totodată

cererea de chemare în garanție pe care a obligat-o să efectueze

reparațiile necesare potrivit procesului-verbal de recepție din 25

mai 2007 la ușile care au făcut obiectul contractului din 8 mai 2006

cu plata acelorași penalități de întârziere.

Pentru a se pronunța

astfel instanța de fond a reținut că pârâta nu a contestat

pretențiile reclamantei cât timp acestea au fost determinate în

procesul-verbal de recepție din 25 mai 2007, deficiențe confirmate

și de chemata în garanție.

Împotriva acestei

soluții a promovat apel chemata în garanție arătând pe de o

parte că instanța de fond nu era competentă să

soluționeze capătul de cerere privind penalitățile de întârziere

și că contractul din 6 mai 2006 nu cuprinde clauză penală.

De asemenea apelanta susține lipsa culpei sale motivând că a

respectat termenele contractuale de execuție și transport la obiectiv

a ușilor, iar montajul l-a executat în funcție de condițiile

create nefiind finalizate golurile din ziduri.

Urmare criticilor formulate

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr.

483 din 4 noiembrie 2008 a admis apelul, a schimbat în parte sentința

criticată în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în

garanție obligând-o numai la plata sumei de 34.277,72 lei cu titlu de

penalități de întârziere. A menținut celelalte dispoziții

ale sentinței criticate și a compensat în totalitate cheltuielile de

judecată efectuate de pârâtă, la fond, cu cele ale chematei în

garanție în apel.

În fundamentarea

soluției, instanța de control judiciar a reținut că

instanța era competentă să soluționeze capătul de

cerere privind penalitățile de întârziere fiind incidente în

cauză dispozițiile art. 17 C. proc. civ.

S-a mai reținut că

chemata în garanție are o culpă în îndeplinirea obligațiilor

asumate, în condițiile în care, prin procesul-verbal de finalizare a

lucrării din data de 25 mai 2007 operațiunea de montaj și ușile

livrate prezentau unele lipsuri sau nefuncționalități pe care

aceasta s-a obligat să le remedieze.

În aceste condiții

instanța de apel a apreciat că, neîndeplinirea la termen a

obligațiilor către reclamantă se datorează culpei

concurente a pârâtei și chematei în garanție, astfel că plata

penalităților de întârziere trebuie suportată, în egală

măsură, de aceste părți atâta vreme cât, cele 2 contracte

au aproximativ aceiași valoare.

Împotriva soluției

instanței de apel au declarat recurs ambele părți.

Criticile pârâtei SC V.V.C.R.

SRL. fac referire la aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel se susține

că buna credință a societății în achitarea

contravalorii contractului de vânzare-cumpărare din 6 mai 2006 nu poate fi

reținută ca o culpă care să conducă la diminuarea cu

50% a cererii de chemare în garanție.

Se arată că în mod

eronat instanța de apel reține că etajul 3 al Hotel Palace a

fost finalizat în august 2006, iar darea în exploatare a camerelor de pe acest

etaj a permis cazarea angajaților SC S.T. SRL, că s-a făcut un

calcul eronat privind cuantumul penalizărilor raportat la diferența

dintre contracte.

Recurenta consideră

că au fost încălcate dispozițiile art. 60 alin. (1) C. proc.

civ., știut fiind că cererea de chemare în garanție depinde de

soluția din cererea principală.

Chemata în garanție,

reia criticile din apel arătând că hotărârea s-a dat cu

încălcarea altei instanțe – art. 304 pct. 3 C. proc. civ. față

de valoarea capătului de cerere privind penalitățile de

întârziere.

De asemenea se susține

că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină având în

vedere că în contractul din 2006 nu există clauză penală

care să o îndreptățească pe pârâtă să solicite

penalități de întârziere.

Recursurile sunt nefondate.

Potrivit art. 304 C. proc.

civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru

motive de nelegalitate.

În acest context se vor avea

în vedere numai criticile privind motivele de nelegalitate.

Astfel criticile formulate

de pârâtă fac referire la aspecte de netemeinicie ce țin de calea de

atac a apelului.

Cu privire la

încălcarea dispozițiilor art. 60 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte

apreciază că s-au avut dispozițiile acestei reglementări,

condițiile ce trebuie îndeplinite și mai mult s-a considerat că

neîndeplinirea la termen a obligațiilor s-a datorat culpei concurente a

pârâtei și chematei în garanție justificat dispunându-se suportarea

penalităților de întârziere în egală măsură.

Nu poate fi primită

critica privind lipsa de competență privind judecarea

penalităților de întârziere, având în vedere că acestea

reprezintă un accesoriu al principalului situație în care s-a

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 17 C. proc. civ.

Cu privire la

penalitățile de întârziere, critica chematei în garanție

potrivit căreia nu au nicio bază reală nu poate fi primită

cât timp există clauză penală în contractul dintre

părți

[

art. 8 alin. (1)] care

stabilește că acestea, pot depăși valoarea contractului.

Pe de altă parte, în

contractul dintre pârâtă și chemata în garanție există

clauză penală [art. 6 alin. (1)] fără a se determina cota

de penalități.

În consecință nu

se poate reține că al II-lea capăt de cerere având ca obiect

plata penalităților nu are bază legală, cât timp

pretenția se întemeiază pe o clauză penală expresă

și determinată prin acordul succesiv al celor 3 părți.

Față de cele

arătate văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de pârâta SC V.V.C.R. SRL. –București și de

chemata în garanție SC S.T. SRL Focșani – prin administrator judiciar

A.C. IPURL Focșani împotriva deciziei nr. 483 din 14 noiembrie 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2009.