ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3041/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3041/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 28
octombrie 2007 reclamanta SC R.T. SRL a chemat în judecată pârâta SC
V.V.C.R. SRL. solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța
să se dispună efectuarea reparațiilor necesare potrivit
procesului-verbal de recepție din 25 mai 2007 la ușile ce au
făcut obiectul contractului din 8 mai 2006, plata sumei de 68.545,44 lei
penalități de întârziere de 0,15% lei pe zi din valoarea contractului
de livrare și montaj din 8 mai 2006 cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta
a arătat că a închiriat imobilul situat în Constanța pentru a-l
renova și exploata ca hotel.
În acest scop a încheiat cu
pârâta V.I.D.C.O. un contract de livrare și montaj prin care aceasta avea
obligația să livreze și să monteze la imobilul respectiv un
număr de 120 de uși de interior celulare potrivit art. 2 din
contract.
Termenele de predare a
ușilor a fost fixat conform contractului încheiat la data de 5 iunie 2006
și respectiv 15 iunie 2006, dar finalizarea a avut loc la data de 25 mai
2007.
Din conținutul
procesului - verbal de finalizare a lucrării din 25 mai 2007 atât
ușile cât și montajul acestora prezentau unele lipsuri sau
nefuncționalități pe care pârâta s-a obligat să le
remedieze în 15 zile de la întocmirea procesului – verbal, obligație
nerespectată motivat de faptul că nu a finalizat lucrările
deoarece un terț furnizor SC S.T. SRL nu a livrat materialele la timp.
Pârâta a formulat cerere de
chemare în garanție a acestei societăți.
Tribunalul București, secția
a VI-a comercială, prin sentința nr. 1641 din 5 februarie 2008, a
admis acțiunea obligând pârâta să efectueze reparațiile necesare
potrivit procesului-verbal de recepție din 25 iulie 2007 la ușile ce
au făcut obiectul contractului din 8 mai 2006 cu plata
penalităților de întârziere de 68.545,44 lei reprezentând
penalități de întârziere de 0,15% pe zi întârziere.
S-a admis totodată
cererea de chemare în garanție pe care a obligat-o să efectueze
reparațiile necesare potrivit procesului-verbal de recepție din 25
mai 2007 la ușile care au făcut obiectul contractului din 8 mai 2006
cu plata acelorași penalități de întârziere.
Pentru a se pronunța
astfel instanța de fond a reținut că pârâta nu a contestat
pretențiile reclamantei cât timp acestea au fost determinate în
procesul-verbal de recepție din 25 mai 2007, deficiențe confirmate
și de chemata în garanție.
Împotriva acestei
soluții a promovat apel chemata în garanție arătând pe de o
parte că instanța de fond nu era competentă să
soluționeze capătul de cerere privind penalitățile de întârziere
și că contractul din 6 mai 2006 nu cuprinde clauză penală.
De asemenea apelanta susține lipsa culpei sale motivând că a
respectat termenele contractuale de execuție și transport la obiectiv
a ușilor, iar montajul l-a executat în funcție de condițiile
create nefiind finalizate golurile din ziduri.
Urmare criticilor formulate
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr.
483 din 4 noiembrie 2008 a admis apelul, a schimbat în parte sentința
criticată în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în
garanție obligând-o numai la plata sumei de 34.277,72 lei cu titlu de
penalități de întârziere. A menținut celelalte dispoziții
ale sentinței criticate și a compensat în totalitate cheltuielile de
judecată efectuate de pârâtă, la fond, cu cele ale chematei în
garanție în apel.
În fundamentarea
soluției, instanța de control judiciar a reținut că
instanța era competentă să soluționeze capătul de
cerere privind penalitățile de întârziere fiind incidente în
cauză dispozițiile art. 17 C. proc. civ.
S-a mai reținut că
chemata în garanție are o culpă în îndeplinirea obligațiilor
asumate, în condițiile în care, prin procesul-verbal de finalizare a
lucrării din data de 25 mai 2007 operațiunea de montaj și ușile
livrate prezentau unele lipsuri sau nefuncționalități pe care
aceasta s-a obligat să le remedieze.
În aceste condiții
instanța de apel a apreciat că, neîndeplinirea la termen a
obligațiilor către reclamantă se datorează culpei
concurente a pârâtei și chematei în garanție, astfel că plata
penalităților de întârziere trebuie suportată, în egală
măsură, de aceste părți atâta vreme cât, cele 2 contracte
au aproximativ aceiași valoare.
Împotriva soluției
instanței de apel au declarat recurs ambele părți.
Criticile pârâtei SC V.V.C.R.
SRL. fac referire la aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art.
304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel se susține
că buna credință a societății în achitarea
contravalorii contractului de vânzare-cumpărare din 6 mai 2006 nu poate fi
reținută ca o culpă care să conducă la diminuarea cu
50% a cererii de chemare în garanție.
Se arată că în mod
eronat instanța de apel reține că etajul 3 al Hotel Palace a
fost finalizat în august 2006, iar darea în exploatare a camerelor de pe acest
etaj a permis cazarea angajaților SC S.T. SRL, că s-a făcut un
calcul eronat privind cuantumul penalizărilor raportat la diferența
dintre contracte.
Recurenta consideră
că au fost încălcate dispozițiile art. 60 alin. (1) C. proc.
civ., știut fiind că cererea de chemare în garanție depinde de
soluția din cererea principală.
Chemata în garanție,
reia criticile din apel arătând că hotărârea s-a dat cu
încălcarea altei instanțe – art. 304 pct. 3 C. proc. civ. față
de valoarea capătului de cerere privind penalitățile de
întârziere.
De asemenea se susține
că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină având în
vedere că în contractul din 2006 nu există clauză penală
care să o îndreptățească pe pârâtă să solicite
penalități de întârziere.
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit art. 304 C. proc.
civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru
motive de nelegalitate.
În acest context se vor avea
în vedere numai criticile privind motivele de nelegalitate.
Astfel criticile formulate
de pârâtă fac referire la aspecte de netemeinicie ce țin de calea de
atac a apelului.
Cu privire la
încălcarea dispozițiilor art. 60 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte
apreciază că s-au avut dispozițiile acestei reglementări,
condițiile ce trebuie îndeplinite și mai mult s-a considerat că
neîndeplinirea la termen a obligațiilor s-a datorat culpei concurente a
pârâtei și chematei în garanție justificat dispunându-se suportarea
penalităților de întârziere în egală măsură.
Nu poate fi primită
critica privind lipsa de competență privind judecarea
penalităților de întârziere, având în vedere că acestea
reprezintă un accesoriu al principalului situație în care s-a
făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 17 C. proc. civ.
Cu privire la
penalitățile de întârziere, critica chematei în garanție
potrivit căreia nu au nicio bază reală nu poate fi primită
cât timp există clauză penală în contractul dintre
părți
[
art. 8 alin. (1)] care
stabilește că acestea, pot depăși valoarea contractului.
Pe de altă parte, în
contractul dintre pârâtă și chemata în garanție există
clauză penală [art. 6 alin. (1)] fără a se determina cota
de penalități.
În consecință nu
se poate reține că al II-lea capăt de cerere având ca obiect
plata penalităților nu are bază legală, cât timp
pretenția se întemeiază pe o clauză penală expresă
și determinată prin acordul succesiv al celor 3 părți.
Față de cele
arătate văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate
recursurile declarate de pârâta SC V.V.C.R. SRL. –București și de
chemata în garanție SC S.T. SRL Focșani – prin administrator judiciar
A.C. IPURL Focșani împotriva deciziei nr. 483 din 14 noiembrie 2008
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2009.