ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3279/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 907 din 23 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila s-a dispus respingerea acțiunii formulate de reclamanții C.A.A., E.P.R.E. și C.I.L., în calitate de succesori ai numitei L.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Brăila prin Primar. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele. Reclamanții C.A.A., E.P.R.E. și C.I.L.

au formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 7489 din 12 aprilie 2006, dar prin sentința civilă nr. 1109 din 20 noiembrie 2006 a Tribunalului Brăila, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 6245 din 2 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a respins acțiunea ca rămasă fără obiect, ca urmare a emiterii Dispoziției nr. 12819 din 24 august 2006. Prin Dispoziția nr. 37143 din 23 iulie 2008 emisă de Municipiul Brăila prin primar s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Brăila, compus din teren în suprafață de 776 mp și construcții în suprafață totală de 420 mp, beneficiarii despăgubirilor fiind contestatorii, la data intrării în vigoare a acestei dispoziții, revocându-se în totalitate dispoziția nr. 12819 din 24 august 2006. Tribunalul a reținut în drept că potrivit pct. 25.3 din H.G.

nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, dispoziția de restituire trebuie să cuprindă date de identificare a noului proprietar, a imobilului restituit cu suprafețele construite, terenul aferent și vecinătățile, aceste prevederi urmând a fi avute în vedere și în cazul restituirii prin echivalent, conform pct. 26.1 din același act normativ. Având în vedere aceste dispoziții legale instanța a constatat că în mod legal a fost emisă dispoziția nr. 37143 din 23 iulie 2008 (ulterior apariției H.G. nr. 250/2007), prin care s-au detaliat componentele imobilului situat în Brăila, solicitat de notificatori, fără a fi afectate drepturile câștigate prin dispoziția anterioară.

Instanța nu a luat în considerare susținerea reclamanților potrivit cu care prin Dispoziția nr. 12819 din 24 august 2006 li s-ar fi acordat despăgubiri și pentru instalațiile și utilajele preluate de stat odată cu imobilul, deoarece temeiul legal al acordării măsurilor reparatorii pentru utilaje și instalații este art. 6 alin. (2)-(4) din Legea nr. 10/2001, iar din Dispoziția nr. 12819 din 24 august 2006 reiese că acest temei nu a fost avut în vedere la propunerea de acordare de despăgubiri pentru imobil.

S-a reținut că potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 „Măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse” iar conform alin. (4) în situația în care utilajele și instalațiile sunt evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, prin decizia entității implicate în privatizare se va propune acordarea de despăgubiri. Conform pct. 6.2 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, norma prevăzută la alin. (2) al art. 6 din lege vizează acordarea de măsuri reparatorii pentru utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse, litera c prevăzând că bunurile respective trebuie să fie preluate odată cu imobilul și să existe fizic, în timp ce litera d prevede că incidența legii se apreciază în funcție de data nașterii dreptului la măsuri reparatorii, respectiv data intrării în vigoare a legii. Față de dispozițiile legale reținute tribunalul a reținut că pentru utilajele și instalațiile preluate de stat odată cu imobilul, pot fi acordate măsuri reparatorii doar în situația în care acestea există fizic în patrimoniul unității deținătoare la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada existenței fizice a utilajelor și instalațiilor preluate odată cu imobilul de către unitatea deținătoare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, instanța a reținut că pretențiile referitoare la aceste bunuri sunt nefondate, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (2)-(4) din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul a reținut că prin revocarea dispoziției nr. 12819 din 24 august 2006 (care revoca la rândul său dispoziția nr. 7489 din 12 aprilie 2006) prevederile dispoziției nr. 7489 din 12 aprilie 2006 cu privire la instalații devin de drept aplicabile, astfel că nu mai era necesară vreo mențiune în acest sens în dispoziția nr. 37143 din 23 iulie 2008. Față de cele reținute, tribunalul a reținut că sunt nefondate capetele de cerere privind anularea Dispoziției nr. 37143 din 23 iulie 2008, și completarea subsidiară a dispoziției în sensul acordării de despăgubiri inclusiv pentru utilajele și instalațiile aferente imobilului.

Capătul de cerere privitor la obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru întârziere pe de doi ani, nejustificată în trimiterea dosarului nr. 346/2001 Secretariatului Comisiei Generale, așa cum avea obligația în termen de 10 zile de la adoptarea dispoziției anterioare, a fost respins ca nefondat, deoarece emiterea noii dispoziții nr. 37143 din 23 iulie 2008 a fost determinată de modificările ulterioare, neimputabile pârâtei. Astfel, din adresa nr. 25779 din 2 iulie 2008 (fila 83) reiese că dosarul a fost returnat pentru a se completa Dispoziția nr. 12815 din 24 august 2006 cu suprafața de teren și cea de construcție pentru care se vor acorda despăgubiri, ca urmare a precizărilor Agenției Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În consecință s-a dispus respingerea acțiunii. Prin decizia civilă nr. 228 din 15 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați s-a dispus admiterea apelului formulat de reclamanții E.P.R.E. C.A.A. și C.I.L., împotriva sentinței civile nr. 907 din 23 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Brăila și schimbarea ei în tot. S-a admis în parte acțiunea, anularea dispoziției nr. 37143 din 23 iunie 2008 emisă de Primarul municipiului Brăila. Au fost respinse ca nefondate capetele de cerere privind completarea Dispoziției nr. 31143/2008 și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele. Prin notificarea înregistrată sub nr. 543 din 2 august 2007, autoarea reclamanților a solicitat restituirea prin echivalent bănesc a „A.C.R.N.I.A.M.E.H.”.

Soluționarea acestei notificări s-a făcut prin Dispoziția nr. 12815 din 24 august 2006 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv. Această dispoziție nu a fost atacată cu plângere de către reclamanți, fiind emisă în timpul soluționării cererii de acordare a măsurilor reparatorii ce a format obiectul dosarului nr. 924/c/2006 al Judecătoriei Brăila. Prin sentința civilă nr. 1109 din 20 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Brăila, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a respins acțiunea ca fiind rămasă fără obiect. Obiect al acțiunii a fost notificarea prin care autoarea reclamanților solicită măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru imobilul situat în Brăila, compus din teren în suprafață de 776 mp, cu construcțiile și utilajele aferente.

Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 26.2 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, dispoziția de restituire trebuie să cuprindă date de identificare a imobilului pentru care s-au dispus măsuri reparatorii. În mod greșit însă, instanța a reținut că acestei dispoziții legale obligă sau permit unității emitente să și revoce prima decizie și să emită altă decizie care să corespundă noilor acte normative. Conform art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 250/2007, deciziile sau dispozițiile emise cu respectarea prevederilor cuprinse în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 își păstrează deplina valabilitate. Prin adresa nr. 7183 din 30 iunie 2008 (f. 83 dosar fond) s-a solicitat Primăriei municipiului Brăila, completarea dispoziției cu suprafața de teren și suprafața construită și nu revocarea ei.

Lipsa datelor de identificare ale imobilului putea fi complinită cu ocazia judecării dosarului nr. 924/c/2006, aspect care nu a fost invocat de nicio parte. Prin urmare, capătul de cerere subsidiar privind acordarea de despăgubiri inclusiv pentru utilaje și instalații este nefondat. De altfel, reclamanții au solicitat completarea Dispoziției nr. 37143 din 23 iulie 2008, în situația în care aceasta nu este anulată așa cum au solicitat. Referitor la despăgubiri s-a reținut că Titlul VII din Legea nr. 247/2005 prevede o procedură de soluționare a acestor dosare, procedură care a fost urmată de intimată, eventualele întârzieri fiind datorate și necesității de identificare a imobilului, aspect care nu rezultă din Dispoziția nr. 12815 din 24 august 2006 cu care reclamanții au fost de acord.

Tot astfel, deși li s-a pus în vedere, reclamanții nu au precizat exact cuantumul despăgubirilor, perioada ori suma la care se raportează, pentru a putea analiza prejudiciul creat, în raport de conduita părții. În concluzie s-a dispus admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, admiterea acțiunii, anularea Dispoziției nr. 37143 din 23 iulie 2008 emisă de Primăria Municipiului Brăila și respingerea ca nefondată a celorlalte două capete de cerere. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții criticând-o ca nelegală și netemeinică. Instanța nu a motivat respingerea capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. În sprijinul cererii, recurenții au invocat dispozițiile art. 33 din Legea nr. 10/2001, modificată, potrivit cu care „Încălcarea dispozițiilor prezentei legi, atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, contravențională, civilă sau penală”.

În speță, nerespectarea prevederilor legale constă în nerespectarea dispozițiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care în art. 16 alin. (2) stipulează că”Notificările formulate conform Legii nr. 10/2001, care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor administrației publice centrate conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor”.

În speță, notificarea a fost soluționată prin Dispoziția nr. 12815 din 24 august 2006, în cuprinsul art. 1 propunându-se acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Brăila, iar în art. 2 s-a dispus înaintarea Dosarului nr. 346/2001 în original către Secretariatul Comisiei Centrale în termen de 10 zile de la adoptarea deciziei, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Astfel, nu există nicio îndoială că dosarul recurenților nu a fost trimis conform legii, Secretariatului Comisiei Centrale timp de un an, după care a apărut prevederea legală, O.N.G.

nr. 81/2007, care a modificat art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 și prin care s-a modificat termenul de trimitere a dosarelor la 30 de zile, introducându-se în același timp și o nouă procedură la art. 16 alin. (21), în sensul că anterior trimiterii dosarelor la Secretariatul Comisiei Centrale toate dispozițiile administrației publice locale vor fi analizate pe județe la nivelul prefecturilor „care le vor înainta, însoțite de un aviz de legalitate”. Prin urmare, consecință a acestei succesiuni de acte normative, Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor, prin Decizia nr. 4815 din 16 septembrie 2008 a adoptat o nouă modalitate de soluționare a dosarelor, prin împărțirea lor în două categorii: cele trimise Secretariatului anterior intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 81/2007 și cele trimise după această dată, prevăzându-se că acestea vor fi analizată și transmise evaluatorilor, în ordinea înregistrării lor. Din moment ce dosarul recursurilor ar fi fost înregistrat în septembrie 2006 la Secretariatul Comisiei centrale, prioritatea ar fi fost alta. Or, de abia în iulie 2008 s-a emis o nouă dispoziție prin care a fost exclusă de la despăgubiri valoarea instalațiilor, reluându-se nejustificat cereri de completare a dosarului nr. 346/2001 cu alte înscrisuri. Prin urmare nerespectarea legii și incompetența abordării dosarului lor le-a creat un prejudiciu în valorificarea drepturilor lor, prin urmare, întârzierile nu au drept cauză necesitatea identificării imobilului, cu atât mai mult cu cât anulându-se Dispoziția nr. 37143/2008 ca nelegală, întârzierea trimiterii dosarului Comisiei Centrale este nejustificată.

Greșit s-a reținut faptul că reclamanții nu au precizat cuantumul despăgubirilor, perioada și suma la care se raportează pentru a putea fi analizat prejudiciul în raport cu vinovăția pârâtei, motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenții au solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 371 alin. (1) C. proc. civ. prin consemnarea în dispozitivul hotărârii a sumelor ce urmează a fi avute în vedere, modul de calcul fiind cel al dobânzii practicate de Banca Comercială Română la depozitele în lei pe o lună cu capitalizare, calculate la suma ce se va stabili cu titlu de despăgubire, pe perioada 24 septembrie 2006 – 23 iulie 2008. Solicită admiterea recursului.

Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului. Examinând recursul formulat de reclamanți instanța reține următoarele. Critica adusă de recurenți deciziei instanței de apel vizează modalitatea de soluționare a capătului de cerere referitor la acordarea de despăgubiri pentru perioada de întârziere de doi ani în soluționarea notificării sale, între data emiterii dispoziției nr. 12815 din 24 august 2006 care ar fi născut în sarcina intimatei obligația de a trimite cauza Secretariatului Comisiei Centrale și data emiterii dispoziției nr. 3743 din 23 iulie 2008. Or, soluționarea acestui capăt de cerere impune relevarea următoarelor aspecte.

Acordarea daunelor cominatorii este exclusă deoarece potrivit art. 580 alin. (3) C. civ., pentru obligația de a face nu se pot acorda daune cominatorii, iar legea specială (Legea nr. 10/2001) a cărei nerespectare se invocă nu prevede dispoziții derogatorii și oricum ele ar fi reprezentat un mijloc de constrângere prin amenințarea pe care o prezintă pentru debitor spre a-l determina să-și execute obligația, având caracterul unei pedepse civile. Plata de despăgubiri, pentru prejudiciul produs ca urmare a nerespectării obligației legale de a înainta Dispoziția nr. 12815/2006 Comisiei Centrale, până la data de 29 septembrie 2006, natura juridică a daunelor – interese moratorii, reprezintă echivalentul prejudiciului încercat de recurenți ca urmare a executării cu întârziere a obligației, și în consecință se supune regulilor răspunderii civile, corespunzând obligației de reparare a unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită, executarea cu întârziere a unei obligații.

Reținerea acestei forme de răspundere civilă obligă recurenții la determinarea întinderii prejudiciului astfel cauzat, prin faptul ilicit al entității deținătoare, raportul de cauzalitate dintre fapta entității deținătoare și prejudiciul cauzat prin întârziere, ca și culpa acestora din urmă, aspecte reținute corect de instanța de apel ca nefiind realizate în cauză. Prin urmare, nedeterminarea prejudiciului astfel cauzat exclude posibilitatea analizei răspunderii civile a entității deținătoare, dispozițiile art. 371 2 C. proc. civ. deoarece acestea se referă la executarea silită a obligațiilor enumerate în text (plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosirii acestuia, desființarea unei construcții, plantații ori altei lucrări sau luarea unei alte măsuri admise de lege) și nu la stabilirea prejudiciului.

În consecință, motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, urmând a se respinge recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții E.P.R.E., C.A.A. și C.I.L. împotriva deciziei civile nr. 288/A din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2010.