ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3279/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3279/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 907 din 23

decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila s-a dispus respingerea acțiunii

formulate de reclamanții C.A.A., E.P.R.E. și C.I.L., în calitate de succesori

ai numitei L.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Brăila prin Primar.

Pentru a se pronunța astfel instanța

a reținut următoarele.

Reclamanții C.A.A., E.P.R.E. și C.I.L.

au formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 7489 din 12 aprilie 2006, dar

prin sentința civilă nr. 1109 din 20 noiembrie 2006 a Tribunalului Brăila, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 6245 din 2 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a respins acțiunea ca rămasă fără obiect, ca urmare a

emiterii Dispoziției nr. 12819 din 24 august 2006.

Prin Dispoziția nr. 37143 din 23

iulie 2008 emisă de Municipiul Brăila prin primar s-a propus acordarea de

despăgubiri pentru imobilul situat în Brăila, compus din teren în suprafață de

776 mp și construcții în suprafață totală de 420 mp, beneficiarii

despăgubirilor fiind contestatorii, la data intrării în vigoare a acestei

dispoziții, revocându-se în totalitate dispoziția nr. 12819 din 24 august 2006.

Tribunalul a reținut în drept că

potrivit pct. 25.3 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, dispoziția de restituire trebuie să

cuprindă date de identificare a noului proprietar, a imobilului restituit cu

suprafețele construite, terenul aferent și vecinătățile, aceste prevederi

urmând a fi avute în vedere și în cazul restituirii prin echivalent, conform

pct. 26.1 din același act normativ.

Având în vedere aceste dispoziții

legale instanța a constatat că în mod legal a fost emisă dispoziția nr. 37143

din 23 iulie 2008 (ulterior apariției H.G. nr. 250/2007), prin care s-au

detaliat componentele imobilului situat în Brăila, solicitat de notificatori,

fără a fi afectate drepturile câștigate prin dispoziția anterioară.

Instanța nu a luat în considerare

susținerea reclamanților potrivit cu care prin Dispoziția nr. 12819 din 24

august 2006 li s-ar fi acordat despăgubiri și pentru instalațiile și utilajele

preluate de stat odată cu imobilul, deoarece temeiul legal al acordării

măsurilor reparatorii pentru utilaje și instalații este art. 6 alin. (2)-(4)

din Legea nr. 10/2001, iar din Dispoziția nr. 12819 din 24 august 2006 reiese

că acest temei nu a fost avut în vedere la propunerea de acordare de

despăgubiri pentru imobil.

S-a reținut că potrivit art. 6 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 „Măsurile reparatorii privesc și utilajele și

instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul,

în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse” iar conform

alin. (4) în situația în care utilajele și instalațiile sunt evidențiate în

patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, prin decizia entității

implicate în privatizare se va propune acordarea de despăgubiri.

Conform pct. 6.2 din Normele

Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr.

250/2007, norma prevăzută la alin. (2) al art. 6 din lege vizează acordarea de

măsuri reparatorii pentru utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul,

în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse, litera c

prevăzând că bunurile respective trebuie să fie preluate odată cu imobilul și

să existe fizic, în timp ce litera d prevede că incidența legii se apreciază în

funcție de data nașterii dreptului la măsuri reparatorii, respectiv data

intrării în vigoare a legii.

Față de dispozițiile legale reținute

tribunalul a reținut că pentru utilajele și instalațiile preluate de stat odată

cu imobilul, pot fi acordate măsuri reparatorii doar în situația în care

acestea există fizic în patrimoniul unității deținătoare la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, având în vedere că în

cauză nu s-a făcut dovada existenței fizice a utilajelor și instalațiilor

preluate odată cu imobilul de către unitatea deținătoare, la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, instanța a reținut că pretențiile referitoare la

aceste bunuri sunt nefondate, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 6 alin.

(2)-(4) din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul a reținut că prin revocarea

dispoziției nr. 12819 din 24 august 2006 (care revoca la rândul său dispoziția

nr. 7489 din 12 aprilie 2006) prevederile dispoziției nr. 7489 din 12 aprilie

2006 cu privire la instalații devin de drept aplicabile, astfel că nu mai era

necesară vreo mențiune în acest sens în dispoziția nr. 37143 din 23 iulie 2008.

Față de cele reținute, tribunalul a

reținut că sunt nefondate capetele de cerere privind anularea Dispoziției nr.

37143 din 23 iulie 2008, și completarea subsidiară a dispoziției în sensul

acordării de despăgubiri inclusiv pentru utilajele și instalațiile aferente

imobilului.

Capătul de cerere privitor la

obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru întârziere pe de doi ani,

nejustificată în trimiterea dosarului nr. 346/2001 Secretariatului Comisiei

Generale, așa cum avea obligația în termen de 10 zile de la adoptarea

dispoziției anterioare, a fost respins ca nefondat, deoarece emiterea noii dispoziții

nr. 37143 din 23 iulie 2008 a fost determinată de modificările ulterioare,

neimputabile pârâtei. Astfel, din adresa nr. 25779 din 2 iulie 2008 (fila 83)

reiese că dosarul a fost returnat pentru a se completa Dispoziția nr. 12815 din

24 august 2006 cu suprafața de teren și cea de construcție pentru care se vor

acorda despăgubiri, ca urmare a precizărilor Agenției Naționale pentru

Restituirea Proprietăților - Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În consecință s-a dispus respingerea

acțiunii.

Prin decizia civilă nr. 228 din 15

octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați s-a dispus admiterea

apelului formulat de reclamanții E.P.R.E. C.A.A. și C.I.L., împotriva sentinței

civile nr. 907 din 23 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Brăila și

schimbarea ei în tot.

S-a admis în parte acțiunea,

anularea dispoziției nr. 37143 din 23 iunie 2008 emisă de Primarul municipiului

Brăila.

Au fost respinse ca nefondate

capetele de cerere privind completarea Dispoziției nr. 31143/2008 și obligarea

pârâtei la plata despăgubirilor.

Pentru a se pronunța astfel instanța

a reținut următoarele.

Prin notificarea înregistrată sub

nr. 543 din 2 august 2007, autoarea reclamanților a solicitat restituirea prin

echivalent bănesc a „A.C.R.N.I.A.M.E.H.”.

Soluționarea acestei notificări s-a

făcut prin Dispoziția nr. 12815 din 24 august 2006 prin care s-a propus

acordarea de despăgubiri în condițiile prevederilor speciale privind regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Această dispoziție nu a fost atacată

cu plângere de către reclamanți, fiind emisă în timpul soluționării cererii de

acordare a măsurilor reparatorii ce a format obiectul dosarului nr. 924/c/2006

al Judecătoriei Brăila.

Prin sentința civilă nr. 1109 din 20

noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Brăila, rămasă definitivă și

irevocabilă, s-a respins acțiunea ca fiind rămasă fără obiect.

Obiect al acțiunii a fost

notificarea prin care autoarea reclamanților solicită măsuri reparatorii în echivalent

bănesc pentru imobilul situat în Brăila, compus din teren în suprafață de 776 mp,

cu construcțiile și utilajele aferente.

Este adevărat că potrivit

dispozițiilor art. 26.2 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor

Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, dispoziția de restituire

trebuie să cuprindă date de identificare a imobilului pentru care s-au dispus

măsuri reparatorii.

În mod greșit însă, instanța a

reținut că acestei dispoziții legale obligă sau permit unității emitente să și

revoce prima decizie și să emită altă decizie care să corespundă noilor acte

normative.

Conform art. 3 alin. (2) din H.G.

nr. 250/2007, deciziile sau dispozițiile emise cu respectarea prevederilor

cuprinse în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 își păstrează

deplina valabilitate.

Prin adresa nr. 7183 din 30 iunie

2008 (f. 83 dosar fond) s-a solicitat Primăriei municipiului Brăila,

completarea dispoziției cu suprafața de teren și suprafața construită și nu

revocarea ei.

Lipsa datelor de identificare ale

imobilului putea fi complinită cu ocazia judecării dosarului nr. 924/c/2006,

aspect care nu a fost invocat de nicio parte.

Prin urmare, capătul de cerere

subsidiar privind acordarea de despăgubiri inclusiv pentru utilaje și

instalații este nefondat.

De altfel, reclamanții au solicitat

completarea Dispoziției nr. 37143 din 23 iulie 2008, în situația în care

aceasta nu este anulată așa cum au solicitat.

Referitor la despăgubiri s-a reținut

că Titlul VII din Legea nr. 247/2005 prevede o procedură de soluționare a

acestor dosare, procedură care a fost urmată de intimată, eventualele

întârzieri fiind datorate și necesității de identificare a imobilului, aspect

care nu rezultă din Dispoziția nr. 12815 din 24 august 2006 cu care reclamanții

au fost de acord.

Tot astfel, deși li s-a pus în

vedere, reclamanții nu au precizat exact cuantumul despăgubirilor, perioada ori

suma la care se raportează, pentru a putea analiza prejudiciul creat, în raport

de conduita părții.

În concluzie s-a dispus admiterea

apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, admiterea acțiunii, anularea

Dispoziției nr. 37143 din 23 iulie 2008 emisă de Primăria Municipiului Brăila

și respingerea ca nefondată a celorlalte două capete de cerere.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Instanța nu a motivat respingerea

capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri motiv de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În sprijinul cererii, recurenții au

invocat dispozițiile art. 33 din Legea nr. 10/2001, modificată, potrivit cu

care „Încălcarea dispozițiilor prezentei legi, atrage, după caz, răspunderea

disciplinară, administrativă, contravențională, civilă sau penală”.

În speță, nerespectarea prevederilor

legale constă în nerespectarea dispozițiilor cuprinse în Titlul VII din Legea

nr. 247/2005 privind Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv și care în art. 16 alin. (2) stipulează

că”Notificările formulate conform Legii nr. 10/2001, care nu au fost

soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a

prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire

Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de

entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare

sau, după caz, ordinelor administrației publice centrate conținând propunerile

motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică a

imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora,

inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse

de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii în termen de 10

zile de la data adoptării deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor”.

În speță, notificarea a fost

soluționată prin Dispoziția nr. 12815 din 24 august 2006, în cuprinsul art. 1

propunându-se acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Brăila, iar în

art. 2 s-a dispus înaintarea Dosarului nr. 346/2001 în original către

Secretariatul Comisiei Centrale în termen de 10 zile de la adoptarea deciziei,

conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Astfel, nu există nicio îndoială că

dosarul recurenților nu a fost trimis conform legii, Secretariatului Comisiei

Centrale timp de un an, după care a apărut prevederea legală, O.N.G. nr.

81/2007, care a modificat art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 și prin care

s-a modificat termenul de trimitere a dosarelor la 30 de zile, introducându-se

în același timp și o nouă procedură la art. 16 alin. (21), în sensul că

anterior trimiterii dosarelor la Secretariatul Comisiei Centrale toate dispozițiile administrației publice locale vor fi

analizate pe județe la nivelul prefecturilor „care le vor înainta, însoțite de

un aviz de legalitate”.

Prin urmare, consecință a acestei

succesiuni de acte normative, Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor,

prin Decizia nr. 4815 din 16 septembrie 2008 a adoptat o nouă modalitate de soluționare a dosarelor, prin împărțirea lor în două categorii: cele trimise

Secretariatului anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 și cele

trimise după această dată, prevăzându-se că acestea vor fi analizată și

transmise evaluatorilor, în ordinea înregistrării lor.

Din moment ce dosarul recursurilor

ar fi fost înregistrat în septembrie 2006 la Secretariatul Comisiei centrale, prioritatea ar fi fost alta. Or, de abia în iulie 2008 s-a

emis o nouă dispoziție prin care a fost exclusă de la despăgubiri valoarea

instalațiilor, reluându-se nejustificat cereri de completare a dosarului nr.

346/2001 cu alte înscrisuri.

Prin urmare nerespectarea legii și

incompetența abordării dosarului lor le-a creat un prejudiciu în valorificarea

drepturilor lor, prin urmare, întârzierile nu au drept cauză necesitatea

identificării imobilului, cu atât mai mult cu cât anulându-se Dispoziția nr.

37143/2008 ca nelegală, întârzierea trimiterii dosarului Comisiei Centrale este

nejustificată.

Greșit s-a reținut faptul că

reclamanții nu au precizat cuantumul despăgubirilor, perioada și suma la care

se raportează pentru a putea fi analizat prejudiciul în raport cu vinovăția

pârâtei, motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Recurenții au solicitat acordarea de

despăgubiri în temeiul art. 371 alin. (1) C. proc. civ. prin consemnarea în

dispozitivul hotărârii a sumelor ce urmează a fi avute în vedere, modul de calcul

fiind cel al dobânzii practicate de Banca Comercială Română la depozitele în

lei pe o lună cu capitalizare, calculate la suma ce se va stabili cu titlu de

despăgubire, pe perioada 24 septembrie 2006 – 23 iulie 2008.

Solicită admiterea recursului.

Intimata a formulat întâmpinare

solicitând respingerea recursului.

Examinând recursul formulat de

reclamanți instanța reține următoarele.

Critica adusă de recurenți deciziei

instanței de apel vizează modalitatea de soluționare a capătului de cerere

referitor la acordarea de despăgubiri pentru perioada de întârziere de doi ani

în soluționarea notificării sale, între data emiterii dispoziției nr. 12815 din

24 august 2006 care ar fi născut în sarcina intimatei obligația de a trimite

cauza Secretariatului Comisiei Centrale și data emiterii dispoziției nr. 3743

din 23 iulie 2008.

Or, soluționarea acestui capăt de

cerere impune relevarea următoarelor aspecte.

Acordarea daunelor cominatorii este

exclusă deoarece potrivit art. 580 alin. (3) C. civ., pentru obligația de a face

nu se pot acorda daune cominatorii, iar legea specială (Legea nr. 10/2001) a

cărei nerespectare se invocă nu prevede dispoziții derogatorii și oricum ele ar

fi reprezentat un mijloc de constrângere prin amenințarea pe care o prezintă

pentru debitor spre a-l determina să-și execute obligația, având caracterul

unei pedepse civile.

Plata de despăgubiri, pentru

prejudiciul produs ca urmare a nerespectării obligației legale de a înainta

Dispoziția nr. 12815/2006 Comisiei Centrale, până la data de 29 septembrie

2006, natura juridică a daunelor – interese moratorii, reprezintă echivalentul

prejudiciului încercat de recurenți ca urmare a executării cu întârziere a

obligației, și în consecință se supune regulilor răspunderii civile,

corespunzând obligației de reparare a unui prejudiciu cauzat printr-o faptă

ilicită, executarea cu întârziere a unei obligații.

Reținerea acestei forme de

răspundere civilă obligă recurenții la determinarea întinderii prejudiciului

astfel cauzat, prin faptul ilicit al entității deținătoare, raportul de

cauzalitate dintre fapta entității deținătoare și prejudiciul cauzat prin

întârziere, ca și culpa acestora din urmă, aspecte reținute corect de instanța

de apel ca nefiind realizate în cauză.

Prin urmare, nedeterminarea

prejudiciului astfel cauzat exclude posibilitatea analizei răspunderii civile a

entității deținătoare, dispozițiile art. 371

2

C. proc. civ. deoarece

acestea se referă la executarea silită a obligațiilor enumerate în text (plata

unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosirii acestuia, desființarea

unei construcții, plantații ori altei lucrări sau luarea unei alte măsuri

admise de lege) și nu la stabilirea prejudiciului.

În consecință, motivele de recurs

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. nu sunt întemeiate,

urmând a se respinge recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanții E.P.R.E., C.A.A. și C.I.L. împotriva deciziei civile nr. 288/A din

15 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai

2010.