ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3292/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3292/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursurilor de față

;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 41 din 19 iunie 2009,

Tribunalul Covasna au condamnat inculpații:

- V.A. (fiul lui G. și M.) la

pedepsele de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

ll-a, lit. b), d), e) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de

art. 197 alin. (1)

și (2) lit. a), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c),

art.

74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.; de 5 ani

închisoare și 2 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a ll-a, lit. b), d), e) C. pen. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a), alin.

(3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin.

(1) lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. și de 2 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. cu

aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b)

C. pen.

În baza art. 33 lit.

a) - art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (3) din același

cod, a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani

închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b), d), e) C.

pen.

-

A.D.

(fiul lui N. și

al I.) la

pedeapsa de 2 ani

și 6 luni

închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute

de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., a art. 99 și urm. și a art. 74 alin. (1) lit. a), art.

76 alin. (1) lit. b) C. pen.;

- P.A.I.

(fiul lui I.

și V.) la pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a), alin. (3) C. pen.

cu aplicarea art. 99 și urm. și a art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin.

(1) lit. b) C. pen. și de 3 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a), alin.

(3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99 și urm. și a art.

74 alin. (1) lit. a),

art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art.

33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., a fost aplicată

inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3

ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1), (2), (3) C.

pen., au fost interzise inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a ll-a, lit. b), d), e) C. pen., ca pedepse accesorii.

În baza art.

14 alin. (1), (2), (3) lit. b), alin. (5) C. proc. pen.

raportat la art. 346 alin. (1) din același cod,

cu aplicarea art. 998,

1003 și 1000 alin. (2) C. civ.,

au fost obligați, în solidar, inculpații V.A., A.D. și P.A.I.,

pe inculpatul minor A.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente A.I.

și pe inculpatul minor P.A.I. în solidar și cu părțile responsabile

civilmente P.I. și P.V., să plătească părții

civile S.A.I., prin reprezentanta legală P.M., suma de 30.000 lei

despăgubiri civile, reprezentând daune morale.

În baza art.

14 alin. (1), (2), (3) lit. b), alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 346 alin.

(1) din același cod, cu aplicarea art. 998

C. civ., a

fost obligat inculpatul V.A. să plătească părții

civile S.A.I., prin reprezentanta legală P.M., suma de 5000 lei

despăgubiri civile, reprezentând daune morale.

Totodată, au fost obligați

inculpații la plata cheltuielilor judiciare, așa cum rezultă din

dispozitivul sentinței.

În esență,

s-au reținut următoarele:

Partea vătămată S. (fost P.)

A.I.,

minor, suferind de afecțiuni

psihice, care îi afectau dicernământul a

fost crescut de bunica

maternă, martora P.M., căreia i-a fost încredințat prin

hotărâre judecătorească.

În vara anului 2005, partea

vătămată s-a întâlnit în fața blocului în care locuia cu

vecinii de bloc, respectiv cei trei inculpați, și, profitând de

starea psihică a acesteia, inculpatul V.A. a tras-o în subsolul blocului,

unde a amenințat-o cu bătaia și cu moartea, iar cu o

brichetă i-a ars părul, în vederea supunerii părții

vătămate la perversiuni sexuale, respectiv sex oral. În acest timp,

inculpatul P.A.l. știa ce se întâmplă în subsolul blocului, fiind

instruit de către V.A. să stea de pază la intrarea în bloc.

Supusă presiunilor psihice și

violențelor fizice exercitate

asupra

sa, partea vătămată a întreținut sex oral cu inculpatul V.,

după care acesta I-a trimis

și pe inculpatul P.A.I., care la rândul său a întreținut

relații sexuale orale cu partea vătămată.

Ulterior, cei doi inculpați

și-au făcut un obicei din aceste practici, cooptându-l și pe

inculpatul A.D., căruia i-au povestit cele întâmplate în vara anului 2005.

Astfel, în

tot cursul anului 2006, cei trei inculpați au întreținut

raporturi sexuale orale cu partea vătămată, prin

amenințare și

violență,

atât în subsolul blocului, cât și pe malul râului Olt.

Partea vătămată a fost

forțată de mai multe ori de către inculpatul A.D. să

întrețină raporturi sexuale orale și la locuința sa, când

părinții săi nu erau acasă.

Aceste practici au durat până la

data de 10 februarie 2007,

când cei trei

inculpați s-au întâlnit în parcul de joacă din fața blocului

unde

locuiau, iar inculpatul V.A., cu o bucată de sârmă

găsită pe jos, a legat-o pe partea

vătămată de cadrul metalic al unui

bătător de

covoare, după care au abandonat-o în acel loc, fiind

găsită ulterior de o persoană

alertată de strigătele de ajutor.

Curtea de Apel Brașov, secția penală

și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 88/AP din 20

noiembrie 2009, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați

împotriva sentinței.

Împotriva acestei

decizii, au declarat recurs inculpații.

Prin recursurile declarate, inculpații

au pus concluzii de admitere a recursurilor și casare a hotărârilor

atacate, solicitând următoarele:

-

inculpatul V.A.,

prin apărător, a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivând că lipsește unul

din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția;

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută

de art. 197 alin. (1), (2), (3) C. pen. în cea prevăzută de art. 198 alin.

(1) C. pen., deoarece nu există dovezi concludente referitoare la

constrângerea părții vătămate, care i-a urmat pe

inculpați, așa cum se menționează chiar în rechizitoriu;

referitor la al treilea motiv de recurs, a solicitat reducerea pedepsei

aplicate, având în vedere conduita bună

anterior și ulterior săvârșirii

faptei, lipsa

antecedentelor penale, atitudinea sinceră și de cooperare, în

condițiile bolii psihice de care suferă inculpatul, oligofrenie,

referitor la care s-ar fi impus o expertiză psihiatrică, pentru

determinarea capacității de discernământ. În concluzie, a

solicitat casarea hotărârilor cu trimitere spre rejudecare la

instanța de fond, pentru administrarea unor probe noi, iar, în al doilea

rând,

casarea cu reținerea spre

rejduecare și aplicarea unei pedpse spre

minimul legal, cu

aplicarea art. 86

1

C. pen.

-

inculpatul A.D., prin apărător, a solicitat achitarea în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.,

motivând că materialul probator nu dovedește vinovăția sa;

în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei, prin acordarea unei eficiente

maxime circumstanțelor personale, în raport de care poate

fi reeducat fără privare de libertate,

în condițiile art. 81 C. pen.

-

inculpatul P.A.I.,

prin apărător, a solicitat

achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

, motivând

că nu sunt probe certe pentru

dovedirea

vinovăției, nu există martori direcți, iar inculpatul

și partea

vătămată au intelect redus, cu

posibilități reduse de înțelegere și reprezentare; schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin.

(1), (2), (3) C. pen. în cea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen.,

deoarece nu există dovezi concrete referitoare la constrângerea

părții vătămate și profitarea de imposibilitatea acesteia

de a se apăra; în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei, cu aplicarea art.

81 C. pen., prin acordarea unei eficiente maxime circumstanțelor

personale.

Din

examinarea lucrărilor dosarului, se constată că recursul

inculpatului V.A. este fondat, iar recursurile inculpaților

A.D. și P.A.I. nu sunt fondate.

În ce

privește recursul declarat de inculpatul V.A., se

constată

că acesta este fondat, prioritar, pentru un alt motiv decât cele

susținute de apărător, însă invocat în scris și

menționat tangențial de către acesta în concluziile orale.

Potrivit dispozițiilor art. 117 alin.

(1) C. proc. pen.

, efectuarea unei expertize

psihiatrice este obligatorie în cazul

infracțiunii

de omor deosebit de grav, precum și atunci când organul

de

urmărire penală sau instanța de judecată are îndoială

asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului.

Or, din actele depuse la dosarul

instanței de fond de către apărătorul inculpatului la

termenul din 23 februarie 2009 (certificat

de

expertiză și orientare școlară și profesională

și procesul-verbal al

comisiei de diagnostic și triaj pentru

categoria de handicapați, jud. Covasna care atestă diagnosticul de

oligofrenie), din conținutul rechizitoriului în care se arată că

inculpatul urmează o școală

ajutătoare,

precum și din susținerile apărării referitoare la gradul de

handicap al inculpatului și boala psihică de care suferă

acesta, respectiv oligofrenie, rezulta necesitatea de a se stabili dacă

inculpatul suferă în realitate de o boală psihică și

dacă aceasta se poate constata și încadra din punct de vedere medical

într-unui din gradele de handicap care alterează facultățile

mintale, înlăturând aptitudinea acestuia de a înțelege și de

a-și manifesta conștient voința.

În raport de aceste acte și date,

instanțele aveau obligația

de a

dispune efectuarea unei expertize psihiatrice în cauză.

Neprocedând în

acest mod, hotărârile atacate sunt nelegale și

netemeinice,

urmând a se casa decizia penală atacată și sentința

penală nr. 41 din 19 iunie 2009 a Tribunalului Covasna, numai cu privire

la inculpatul V.A. și a se trimite cauza pentru rejudecare la prima

instanță, Tribunalul Covasna, în vederea

efectuării expertizei psihiatrice cu privire la acest inculpat.

În ce privește recursurile

celorlalți doi inculpați, ale căror

critici sunt comune, acestea sunt nefondate și urmează a fi

respinse,

pentru următoarele motive:

Referitor la susținerea că nu sunt

probe certe pentru dovedirea vinovăției, întrucât nu există

martori direcți, partea vătămată având un intelect redus,

cu posibilități reduse de înțelegere și reprezentare, motiv

pentru care se impune achitarea inculpaților, se constată că nu

este întemeiată.

Din coroborarea declarațiilor

constante ale părții vătămate S. (fost P.) A.I. cu

declarațiile bunicii care îl

avea spre

creștere, martora P.M., precum și cu declarațiile

inculpaților

de recunoaștere a faptei, din cursul urmăririi penale,

rezultă în mod cert vinovăția

inculpaților în săvârșirea faptei. Astfel,

bunica

părții vătămate a relatat că în vara anului 2005,

partea vătămată a venit cu părul ars, semne pe mână

și pe față, geaca arsă și murdară de noroi

și i-a spus că a fost forțat de către inculpatul V.A.

și l. (inculpatul P.A.I.) să întrețină relații sexuale

orale cu ei în subsolul blocului. Ulterior,

observând

atent comportamentul minorului, a surprins-o pe aceasta

ieșind din subsolul blocului împreună

cu inculpatul V.A., iar la

sfârșitul

verii anului 2006, partea vătămată a menționat că

inculpatul

V.A. și l. l-au forțat să întrețină

relații sexuale orale pe malul râului Olt.

Edificatoare sub același aspect sunt

și precizările psihologului, audiat ca martor, care a efectuat

expertiza medico-legală psihiatrică dispusă în cursul

urmăririi penale asupra părții vătămate și a

concluzionat că în plan psihologic, comportamentul

părții vătămate este tipic persoanelor abuzate

sexual.

În ce privește revenirile

inculpaților asupra declarațiilor de recunoaștere a comiterii

faptei, date în cursul urmăririi penale, se

constată că, în mod corect, acestea nu au fost

înlăturate din suportul

probator avut în vedere de instanțe la

soluționarea cauzei, întrucât au fost luate în condițiile

respectării tuturor garanțiilor procesuale pentru valabilitatea lor,

inculpații minori fiind ascultați în prezența

apărătorilor și a

părinților sau reprezentanților legali.

Nici critica privind schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin.

(1), (2), (3) C. pen. în cea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen.,

deoarece nu există dovezi

concrete

referitoare la constrângerea părții vătămate și

profitarea de

imposibilitatea

acesteia de a se apăra nu este întemeiată.

Din

examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au

dat faptei o încadrare juridică

corespunzătoare dispozițiilor legale.

Deosebirea dintre infracțiunea de

viol și cea de raport sexual cu un minor constă, sub aspectul

elementului material al laturii obiective, în întreținerea unui raport

sexual prin constrângere

sau

profitându-se de imposibilitatea persoanei de a-și exprima

voința sau de a se apăra în cazul

violului și, respectiv, într-un raport

sexual fără

contrângere și fără să se fi profitat de starea de

neputință a victimei, în cazul celei de

a doua infracțiuni.

În cauză, din actele dosarului,

rezultă că întreținerea

raportului

sexual cu partea vătămată minoră a avut loc prin folosirea

conștientă

de către inculpați a stării psihofiziologice în care se afla

aceasta (fiind vecini de bloc cunoșteau că minorul S.A.I. suferă

de afecțiuni psihice și că urmează o școală

ajutătoare)

și care se manifesta

prin incapacitatea sa de autoapărare.

Această contrângere mijlocită

realizată de inculpați asupra părții vătămate,

prin abuzul exercitat profitând de starea sa, care făcea imposibilă

opunerea acesteia, este de esența infracțiunii de viol, reprezentând

un element constitutiv întrunit în cauză și care

distinge infracțiunea de viol de raportul

sexual cu un minor.

Așa fiind,

încadrarea juridică dată faptei este corectă, neimpunându-se

casarea hotărârilor sub acest aspect.

Nici critica

referitoare la individualizarea pedepselor aplicate

inculpaților

nu este fondată.

În raport de gradul ridicat de pericol

social al faptei

săvârșite,

reflectat de modul în care inculpații au conceput și realizat

infracțiunea

de viol (au condus-o pe partea vătămată minoră, în subsolul

blocului și, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra,

prin diverse amenințări, au întreținut mai multe raporturi

sexuale orale), precum și de datele ce caracterizează persoana

inculpaților (cu o atitudine oscilantă în fața organelor

judiciare), rezultă că instanțele au individualizat în mod just

cuantumul

pedepselor aplicate, acordând

eficiență criteriilor prevăzute de art. 72

C. pen.

și le-au aplicat pedepse al căror cuantum a fost corect stabilit.

La individualizarea pedepselor aplicate

inculpaților, instanțele au avut în vedere circumstanțele

personale ale inculpaților, pe care, în mod justificat, le-au valorificat

în favoarea

acestora, prin reținerea

circumstanțelor atenuante.

Sub aspectul

modalității de executare a pedepselor aplicate,

se

constată că, în mod corect, în raport de gravitatea faptei

săvârșite, instanțele au apreciat

că scopul pedepsei poate fi realizat

doar prin executarea în regim

de detenție.

Neexistând nici alte temeiuri de casare care

pot fi luate în

considerare din oficiu,

urmează ca recursurile declarate de recurenții

inculpați

A.D. și P.A.I. să fie respinse, ca

nefondate,

cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Pentru motivele mai sus arătate, urmează

a se admite recursul declarat de recurentul inculpat V.A., să fie

casată

decizia penală

atacată și sentința penală nr. 41 din 19 iunie 2009 a

Tribunalului Covasna, numai cu privire la acest inculpat și să fie

trimisă cauza pentru rejudecare la prima instanță, Tribunalul

Covasna.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul inculpat V.A.

împotriva Deciziei penale nr. 88/AP din 20

noiembrie 2009 a Curții de

Apel

Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată și

sentința penală nr. 41 din

19

iunie 2009 a Tribunalului Covasna, numai cu privire la inculpatul

V.A. și

trimite cauza pentru rejudecare la prima instanță, Tribunalul

Covasna.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

recurenții inculpați A.D. și P.A.I. împotriva aceleiași

decizii penale.

Obligă recurenții inculpați A.D. și P.A.

I. la plata sumei de câte 600 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 300 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul M.J.L.C.

Onorariul interpretului de

limba maghiară se va plăti din fondul

Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 septembrie 2010.