ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3292/2010

Asupra recursurilor de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 41 din 19 iunie 2009, Tribunalul Covasna au condamnat inculpații: - V.A. (fiul lui G. și M.) la pedepsele de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b), d), e) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.; de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b), d), e) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. și de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (3) din același cod, a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b), d), e) C. pen. - A.D. (fiul lui N. și al I.) la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a), alin. (3) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a art. 99 și urm. și a art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.; - P.A.I. (fiul lui I. și V.) la pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. și a art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. și de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99 și urm. și a art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1), (2), (3) C. pen., au fost interzise inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b), d), e) C. pen., ca pedepse accesorii. În baza art. 14 alin. (1), (2), (3) lit. b), alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 346 alin. (1) din același cod, cu aplicarea art. 998, 1003 și 1000 alin. (2) C. civ., au fost obligați, în solidar, inculpații V.A., A.D. și P.A.I., pe inculpatul minor A.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente A.I. și pe inculpatul minor P.A.I. în solidar și cu părțile responsabile civilmente P.I. și P.V., să plătească părții civile S.A.I., prin reprezentanta legală P.M., suma de 30.000 lei despăgubiri civile, reprezentând daune morale.

În baza art. 14 alin. (1), (2), (3) lit. b), alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 346 alin. (1) din același cod, cu aplicarea art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul V.A. să plătească părții civile S.A.I., prin reprezentanta legală P.M., suma de 5000 lei despăgubiri civile, reprezentând daune morale. Totodată, au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței. În esență, s-au reținut următoarele: Partea vătămată S. (fost P.) A.I., minor, suferind de afecțiuni psihice, care îi afectau dicernământul a fost crescut de bunica maternă, martora P.M., căreia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească. În vara anului 2005, partea vătămată s-a întâlnit în fața blocului în care locuia cu vecinii de bloc, respectiv cei trei inculpați, și, profitând de starea psihică a acesteia, inculpatul V.A.

a tras-o în subsolul blocului, unde a amenințat-o cu bătaia și cu moartea, iar cu o brichetă i-a ars părul, în vederea supunerii părții vătămate la perversiuni sexuale, respectiv sex oral. În acest timp, inculpatul P.A.l. știa ce se întâmplă în subsolul blocului, fiind instruit de către V.A. să stea de pază la intrarea în bloc. Supusă presiunilor psihice și violențelor fizice exercitate asupra sa, partea vătămată a întreținut sex oral cu inculpatul V., după care acesta I-a trimis și pe inculpatul P.A.I., care la rândul său a întreținut relații sexuale orale cu partea vătămată. Ulterior, cei doi inculpați și-au făcut un obicei din aceste practici, cooptându-l și pe inculpatul A.D., căruia i-au povestit cele întâmplate în vara anului 2005. Astfel, în tot cursul anului 2006, cei trei inculpați au întreținut raporturi sexuale orale cu partea vătămată, prin amenințare și violență, atât în subsolul blocului, cât și pe malul râului Olt.

Partea vătămată a fost forțată de mai multe ori de către inculpatul A.D. să întrețină raporturi sexuale orale și la locuința sa, când părinții săi nu erau acasă. Aceste practici au durat până la data de 10 februarie 2007, când cei trei inculpați s-au întâlnit în parcul de joacă din fața blocului unde locuiau, iar inculpatul V.A., cu o bucată de sârmă găsită pe jos, a legat-o pe partea vătămată de cadrul metalic al unui bătător de covoare, după care au abandonat-o în acel loc, fiind găsită ulterior de o persoană alertată de strigătele de ajutor. Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 88/AP din 20 noiembrie 2009, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs inculpații. Prin recursurile declarate, inculpații au pus concluzii de admitere a recursurilor și casare a hotărârilor atacate, solicitând următoarele: - inculpatul V.A., prin apărător, a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivând că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția; schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), (2), (3) C. pen.

în cea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., deoarece nu există dovezi concludente referitoare la constrângerea părții vătămate, care i-a urmat pe inculpați, așa cum se menționează chiar în rechizitoriu; referitor la al treilea motiv de recurs, a solicitat reducerea pedepsei aplicate, având în vedere conduita bună anterior și ulterior săvârșirii faptei, lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră și de cooperare, în condițiile bolii psihice de care suferă inculpatul, oligofrenie, referitor la care s-ar fi impus o expertiză psihiatrică, pentru determinarea capacității de discernământ. În concluzie, a solicitat casarea hotărârilor cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, pentru administrarea unor probe noi, iar, în al doilea rând, casarea cu reținerea spre rejduecare și aplicarea unei pedpse spre minimul legal, cu aplicarea art. 86 1 C. pen.

- inculpatul A.D., prin apărător, a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., motivând că materialul probator nu dovedește vinovăția sa; în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei, prin acordarea unei eficiente maxime circumstanțelor personale, în raport de care poate fi reeducat fără privare de libertate, în condițiile art. 81 C. pen. - inculpatul P.A.I., prin apărător, a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. , motivând că nu sunt probe certe pentru dovedirea vinovăției, nu există martori direcți, iar inculpatul și partea vătămată au intelect redus, cu posibilități reduse de înțelegere și reprezentare; schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), (2), (3) C. pen.

în cea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., deoarece nu există dovezi concrete referitoare la constrângerea părții vătămate și profitarea de imposibilitatea acesteia de a se apăra; în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei, cu aplicarea art. 81 C. pen., prin acordarea unei eficiente maxime circumstanțelor personale. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că recursul inculpatului V.A. este fondat, iar recursurile inculpaților A.D. și P.A.I. nu sunt fondate. În ce privește recursul declarat de inculpatul V.A., se constată că acesta este fondat, prioritar, pentru un alt motiv decât cele susținute de apărător, însă invocat în scris și menționat tangențial de către acesta în concluziile orale.

Potrivit dispozițiilor art. 117 alin. (1) C. proc. pen. , efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav, precum și atunci când organul de urmărire penală sau instanța de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului.

Or, din actele depuse la dosarul instanței de fond de către apărătorul inculpatului la termenul din 23 februarie 2009 (certificat de expertiză și orientare școlară și profesională și procesul-verbal al comisiei de diagnostic și triaj pentru categoria de handicapați, jud. Covasna care atestă diagnosticul de oligofrenie), din conținutul rechizitoriului în care se arată că inculpatul urmează o școală ajutătoare, precum și din susținerile apărării referitoare la gradul de handicap al inculpatului și boala psihică de care suferă acesta, respectiv oligofrenie, rezulta necesitatea de a se stabili dacă inculpatul suferă în realitate de o boală psihică și dacă aceasta se poate constata și încadra din punct de vedere medical într-unui din gradele de handicap care alterează facultățile mintale, înlăturând aptitudinea acestuia de a înțelege și de a-și manifesta conștient voința.

În raport de aceste acte și date, instanțele aveau obligația de a dispune efectuarea unei expertize psihiatrice în cauză. Neprocedând în acest mod, hotărârile atacate sunt nelegale și netemeinice, urmând a se casa decizia penală atacată și sentința penală nr. 41 din 19 iunie 2009 a Tribunalului Covasna, numai cu privire la inculpatul V.A. și a se trimite cauza pentru rejudecare la prima instanță, Tribunalul Covasna, în vederea efectuării expertizei psihiatrice cu privire la acest inculpat. În ce privește recursurile celorlalți doi inculpați, ale căror critici sunt comune, acestea sunt nefondate și urmează a fi respinse, pentru următoarele motive: Referitor la susținerea că nu sunt probe certe pentru dovedirea vinovăției, întrucât nu există martori direcți, partea vătămată având un intelect redus, cu posibilități reduse de înțelegere și reprezentare, motiv pentru care se impune achitarea inculpaților, se constată că nu este întemeiată.

Din coroborarea declarațiilor constante ale părții vătămate S. (fost P.) A.I. cu declarațiile bunicii care îl avea spre creștere, martora P.M., precum și cu declarațiile inculpaților de recunoaștere a faptei, din cursul urmăririi penale, rezultă în mod cert vinovăția inculpaților în săvârșirea faptei. Astfel, bunica părții vătămate a relatat că în vara anului 2005, partea vătămată a venit cu părul ars, semne pe mână și pe față, geaca arsă și murdară de noroi și i-a spus că a fost forțat de către inculpatul V.A. și l. (inculpatul P.A.I.) să întrețină relații sexuale orale cu ei în subsolul blocului. Ulterior, observând atent comportamentul minorului, a surprins-o pe aceasta ieșind din subsolul blocului împreună cu inculpatul V.A., iar la sfârșitul verii anului 2006, partea vătămată a menționat că inculpatul V.A.

și l. l-au forțat să întrețină relații sexuale orale pe malul râului Olt. Edificatoare sub același aspect sunt și precizările psihologului, audiat ca martor, care a efectuat expertiza medico-legală psihiatrică dispusă în cursul urmăririi penale asupra părții vătămate și a concluzionat că în plan psihologic, comportamentul părții vătămate este tipic persoanelor abuzate sexual. În ce privește revenirile inculpaților asupra declarațiilor de recunoaștere a comiterii faptei, date în cursul urmăririi penale, se constată că, în mod corect, acestea nu au fost înlăturate din suportul probator avut în vedere de instanțe la soluționarea cauzei, întrucât au fost luate în condițiile respectării tuturor garanțiilor procesuale pentru valabilitatea lor, inculpații minori fiind ascultați în prezența apărătorilor și a părinților sau reprezentanților legali.

Nici critica privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), (2), (3) C. pen. în cea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., deoarece nu există dovezi concrete referitoare la constrângerea părții vătămate și profitarea de imposibilitatea acesteia de a se apăra nu este întemeiată. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au dat faptei o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale. Deosebirea dintre infracțiunea de viol și cea de raport sexual cu un minor constă, sub aspectul elementului material al laturii obiective, în întreținerea unui raport sexual prin constrângere sau profitându-se de imposibilitatea persoanei de a-și exprima voința sau de a se apăra în cazul violului și, respectiv, într-un raport sexual fără contrângere și fără să se fi profitat de starea de neputință a victimei, în cazul celei de a doua infracțiuni.

În cauză, din actele dosarului, rezultă că întreținerea raportului sexual cu partea vătămată minoră a avut loc prin folosirea conștientă de către inculpați a stării psihofiziologice în care se afla aceasta (fiind vecini de bloc cunoșteau că minorul S.A.I. suferă de afecțiuni psihice și că urmează o școală ajutătoare) și care se manifesta prin incapacitatea sa de autoapărare. Această contrângere mijlocită realizată de inculpați asupra părții vătămate, prin abuzul exercitat profitând de starea sa, care făcea imposibilă opunerea acesteia, este de esența infracțiunii de viol, reprezentând un element constitutiv întrunit în cauză și care distinge infracțiunea de viol de raportul sexual cu un minor.

Așa fiind, încadrarea juridică dată faptei este corectă, neimpunându-se casarea hotărârilor sub acest aspect. Nici critica referitoare la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților nu este fondată. În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, reflectat de modul în care inculpații au conceput și realizat infracțiunea de viol (au condus-o pe partea vătămată minoră, în subsolul blocului și, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, prin diverse amenințări, au întreținut mai multe raporturi sexuale orale), precum și de datele ce caracterizează persoana inculpaților (cu o atitudine oscilantă în fața organelor judiciare), rezultă că instanțele au individualizat în mod just cuantumul pedepselor aplicate, acordând eficiență criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

și le-au aplicat pedepse al căror cuantum a fost corect stabilit. La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanțele au avut în vedere circumstanțele personale ale inculpaților, pe care, în mod justificat, le-au valorificat în favoarea acestora, prin reținerea circumstanțelor atenuante. Sub aspectul modalității de executare a pedepselor aplicate, se constată că, în mod corect, în raport de gravitatea faptei săvârșite, instanțele au apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat doar prin executarea în regim de detenție. Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursurile declarate de recurenții inculpați A.D. și P.A.I. să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru motivele mai sus arătate, urmează a se admite recursul declarat de recurentul inculpat V.A., să fie casată decizia penală atacată și sentința penală nr. 41 din 19 iunie 2009 a Tribunalului Covasna, numai cu privire la acest inculpat și să fie trimisă cauza pentru rejudecare la prima instanță, Tribunalul Covasna.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul inculpat V.A. împotriva Deciziei penale nr. 88/AP din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 41 din 19 iunie 2009 a Tribunalului Covasna, numai cu privire la inculpatul V.A. și trimite cauza pentru rejudecare la prima instanță, Tribunalul Covasna. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați A.D. și P.A.I. împotriva aceleiași decizii penale. Obligă recurenții inculpați A.D. și P.A. I. la plata sumei de câte 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Onorariul interpretului de limba maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2010.