ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii penale de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Petiționarul B.S. la 19 decembrie

2008 a formulat plângere în baza art. 278

1

C. proc. pen. adresată

Înaltei Curți de Casație și Justiție și înregistrată sub nr. 10683/1/2008

împotriva rezoluției procurorului nr. 21254/6263/II/2 din 28 noiembrie 2008

prin care s-a respins plângerea împotriva rezoluției nr. 56/P/2008 în mod

neîntemeiat.

În motivarea plângerii petiționarul

învederează că procurorii nu s-au referit la niciuna din cele cinci infracțiuni

pentru care a solicitat tragerea la răspundere penală a judecătorilor și procurorilor

care au instrumentat dosarul nr. 1170/2003, respectiv nr. 22/P/2003,

magistrații au încălcat dispozițiile art. 68 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și

deciziile CEDO (Pantea, Samoilă vs României, Brogan vs Marii Britanii), prin

provocarea flagrantului, de asemenea în mod nelegal a fost arestat de procuror

și dus în fața judecătorului după 4 zile, judecătorii nu au încheiat nicio

minută, iar măsura de a nu părăsi țara a fost redactată la 20 septembrie 2007,

deși judecata se încheiase la 25 martie 2005, la cererea sa expresă.

Se învederează că, față de

judecătorii respectivi nu s-a făcut niciun act de cercetare, în esență,

solicitând desființarea rezoluției atacate și începerea urmăririi penale

împotriva persoanei nominalizate.

La dosarul cauzei petiționarul a

atașat un set de acte (rezoluțiile 21254/6263/II/2/2008 și 56/P/2008,

plângerile depuse la dosar, practica judiciară, sentințe penale) cât și

precizări la plângerea inițială însoțite de acte doveditoare.

În cadrul acestor precizări petentul

a învederat că deciziile CEDO sunt obligatorii, procurorul nu avea competența

să emită mandat de arestare pe 30 de zile, ci trebuia să fie adus înaintea unui

judecător, că deși infracțiunea a fost flagrantă din procesul-verbal încheiat

la 23 iunie 2003 nu rezultă primirea banilor, că înregistrările convorbirilor

telefonice și de imagini au fost ilegale, punerea cătușelor, modul de executare

a arestului și percheziția s-au făcut cu încălcarea legii, cât și a prezumției

de nevinovăție (a fost adus și audiat cu cătușele puse, au fost prezentare

imagini la televizor, a fost adus în uniformă de penitenciar).

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului Înalta Curte a constatat.

La 11 ianuarie 2008 petiționarul B.S.

a formulat plângere penală împotriva numiților I.O., fost procuror șef în

cadrul P.N.A., Serviciul Teritorial Constanța, și C.B. fost procuror la aceeași

instanță pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 195 C. pen. (violarea

secretului corespondenței), art. 246 C. pen. (abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor), art. 261 C. pen. (încercarea de a determina mărturia

mincinoasă), art. 266 C. pen. (arestare nelegală și cercetare abuzivă), art. 268

C. pen. (represiune nedreaptă.

În fapt, partea vătămată B.S. care

îndeplinea funcția de secretar al Primăriei Basarabi în iunie 2003 a fost

arestat de procurorul C.B. din cadrul P.N.A.- Serviciul Teritorial Constanța

pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită ca urmare a organizării unui

flagrant.

Prin rechizitoriul nr. 22/P/2003

întocmit de procurorul B.C. și confirmat de procurorul șef I.O. s-a dispus

trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului B.S. pentru

infracțiunile prevăzute de art. 254 C. pen. și art. 290 C. pen.

Inculpatul a fost condamnat la 2 ani

închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, hotărâre rămasă

definitivă și irevocabilă.

Prin rezoluția nr. 56/P/2008 din 6

octombrie 2008 a Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 10

lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții magistrați

I.O. și C.B. pentru infracțiunile prevăzute de art. 195, art. 246, art. 261, art.

266, art. 268 C. pen.

La adoptarea soluției s-a avut în

vedere că nu pot fi reținute ca fapte penale în sarcina celor 2 magistrați

activitatea acestora, întrucât cu ocazia soluționării cauzelor penale acestea

au avut ca temei legea, iar actul deliberărilor nu poate face obiect al

urmăririi penale, în lipsa oricăror indicii că a fost în vreun fel viciat.

De asemenea, s-a reținut că

activitățile magistraților se circumscriu înfăptuirii actului de justiție, ele

neputând fi cenzurate prin formularea unor plângeri penale, eventualele

nemulțumiri cu privire la hotărârile pronunțate putând fi valorificate prin

exercitarea căilor legale de atac.

Împotriva acestei soluții, la 12

noiembrie 2008, petiționarul B.S. a formulat plângere, considerând că este

concludent că cele 2 persoane au acționat cu rea credință sau gravă neglijență,

iar arestarea a fost ilegală având în vedere dispozițiile art. 5 paragraful 3

CEDO.

Prin rezoluția nr. 21254/6263/II/2/2008

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă

ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul B.S., considerând că intimații

au soluționat pe fond, respectiv au confirmat trimiterea în judecată ceea ce nu

echivalează în mod automat cu săvârșirea infracțiunii de abuz, actul de

înfăptuire a justiției fiind exercitat de magistrați, în limitele dispozițiilor

legale în vigoare.

Împotriva acestei rezoluții a declarat

plângere în condițiile art. 278

1

C. proc. pen. petiționarul B.S.,

solicitând desființarea acesteia și începerea urmăririi penale împotriva

persoanelor nominalizate în plângere.

Înalta Curte de Casație și Justiție

analizând plângerea petentului constată că este nefondată pentru următoarele

considerente:

În vederea soluționării plângerii

penale în conformitate cu art. 224 C. proc. pen., procurorul a efectuat acte

premergătoare în rezoluția atacată, necesare pentru soluționarea legală și

completă, sub toate aspectele, a plângerii penale. Din aceste acte

premergătoare nu au rezultat indicii ale existenței infracțiunilor prevăzute de

art. 195, art. 246, art. 261, art. 266 și art. 268 C. pen., procurorul făcând o

legală aplicare a dispozițiilor în materia soluționării plângerii penale ca act

de sesizare a organelor judiciare [art. 221-222 și art. 228 alin. (1) combinat

cu art. 224 C. proc. pen.].

Criticile petentului vizează aspecte

ale activității desfășurate de către procuror în faza de urmărire penală

(organizare, flagrant, măsura arestării a fost luată de către procuror și nu de

către judecător, punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut prin

rechizitoriu și nu prin ordonanță, autorizarea înregistrării convorbirilor

telefonice a fost făcută cu nerespectarea dispozițiilor legale), care au fost

realizate cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză,

nedovedindu-se intenția frauduloasă a procurorilor, manifestată în încălcarea

cu știință a dispozițiilor legale de către aceștia.

Activitatea celor doi magistrați s-a

subordonat respectării și aplicării prevederilor cuprinse în Codul penal și

Codul de procedură penală, acestora nu li se poate reproșa reaua credință sau

grava neglijență în activitatea desfășurată.

Luarea măsurii arestării preventive,

organizarea flagrantului, autorizarea convorbirilor telefonice sau punerea în

mișcare a acțiunii penale s-au făcut cu respectarea normelor procesuale în

vigoare, eventuala nelegalitate a acestora putând fi sancționată fie cu

nulitatea absolută sau relativă odată cu judecarea cauzelor în fond, cât și în

căile de atac, ce puteau fi exercitate conform dispozițiilor legale de către

petiționar, acesta având astfel posibilitatea înlăturării nelegalității actelor

procedurale efectuate în faza de urmărire penală.

Din analiza actelor dosarului nu

există vreun indiciu cu privire la încălcarea cu rea credință a dispozițiilor

legale, astfel încât nu se poate reține în sarcina intimaților existența

vreunei fapte penale.

Critica petentului B.S. cu privire

la neefectuarea de acte premergătoare cu privire la judecătorii care au

instrumentat cauza sa și care nu au comunicat ridicarea măsurii obligării de a

nu părăsi țara apare ca nefondată, atâta timp cât obiectul plângerii sale i-a

vizat pe magistrații procurori B. și O., așa cum reiese din analiza

conținutului acesteia (la fila 4 din plângerea petentului depusă în dosarul nr.

56/P/2008 acesta învederează că nu face plângere împotriva judecătorilor,

arătând: ”cât despre judecători ca subiecți oficiali – strict în acest caz (...)

împotriva lor nu fac plângere”).

Aspectele relevate de către

petiționar în plângerea sa privind încătușarea, prezentarea în haine vărgate de

penitenciar, încarcerarea cu deținuți de drept comun nu țin de activitatea de

urmărire penală desfășurată de către procurorii, care să atragă sancționarea

acestora din punct de vedere penal, petentul având posibilitatea, în cazul dovedirii

acestor aspecte, să se adreseze cu plângere organelor abilitate.

Or, la dosarul cauzei nu există

nicio plângere a acestuia cu privire la aceste măsuri care să fi fost sau nu

rezolvată de către procuror sau de către instanța de judecată.

În plângerea adresată Înaltei Curți

petentul B.S. reclamă și faptul necercetării celor doi intimați pentru toate

infracțiunile sesizate de către acesta, însă, din actele premergătoare

efectuate rezultă că au fost efectuate cercetări cu privire la infracțiunile cu

care a fost sesizat procurorul, însă acesta nu este ținut de încadrarea

juridică pe care partea o dă faptei, ci, procurorul, în urma examinării tuturor

aspectelor reliefate și cercetate, acordă situației de fapt constatate

încadrarea corespunzătoare din punct de vedere legal, astfel încât apare ca

fiind lipsită de fundament această susținere.

Enumerarea unor cazuri de încălcare

a textelor Convenției Europene a Drepturilor Omului prin trimitere la cauze în

care s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil (art. 6 CEDO –ex. Pantea,

Samoilă vs România) nu conduce la concluzia săvârșirii vreunei fapte cu

caracter penal de către cei doi intimați, atâta timp, cât din actele

premergătoare nu a rezultat reaua credință a acestora în înfăptuirea actului de

justiție, aceștia subordonându-și întreaga activitate de urmărire penală în

cazul petentului B.S. dispozițiilor legale aplicabile în materie la acea dată.

Având în vedere dispozițiile art. 228

alin. (1) C. proc. pen. și constatând că din actele premergătoare efectuate a

rezultat unul din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen., în mod legal și

temeinic procurorul a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale față de

procurorul I.O. și C.B., confirmată și de procurorul ierarhic superior, în urma

plângerii penale formulate de petiționar împotriva acestora.

Față de cele reținute, Înalta Curte,

în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge, ca

nefonată, plângerea petentului B.S..

În conformitate cu art. 192 alin. (2)

C. proc. pen. petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge,

ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.S. împotriva rezoluției nr.

56/P/2008 din 6 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Obligă

petiționarul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu

recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2009.