ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petiționarul B.S. la 19 decembrie 2008 a formulat plângere în baza art. 278 1 C. proc. pen. adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție și înregistrată sub nr. 10683/1/2008 împotriva rezoluției procurorului nr. 21254/6263/II/2 din 28 noiembrie 2008 prin care s-a respins plângerea împotriva rezoluției nr. 56/P/2008 în mod neîntemeiat. În motivarea plângerii petiționarul învederează că procurorii nu s-au referit la niciuna din cele cinci infracțiuni pentru care a solicitat tragerea la răspundere penală a judecătorilor și procurorilor care au instrumentat dosarul nr. 1170/2003, respectiv nr. 22/P/2003, magistrații au încălcat dispozițiile art. 68 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. și deciziile CEDO (Pantea, Samoilă vs României, Brogan vs Marii Britanii), prin provocarea flagrantului, de asemenea în mod nelegal a fost arestat de procuror și dus în fața judecătorului după 4 zile, judecătorii nu au încheiat nicio minută, iar măsura de a nu părăsi țara a fost redactată la 20 septembrie 2007, deși judecata se încheiase la 25 martie 2005, la cererea sa expresă. Se învederează că, față de judecătorii respectivi nu s-a făcut niciun act de cercetare, în esență, solicitând desființarea rezoluției atacate și începerea urmăririi penale împotriva persoanei nominalizate. La dosarul cauzei petiționarul a atașat un set de acte (rezoluțiile 21254/6263/II/2/2008 și 56/P/2008, plângerile depuse la dosar, practica judiciară, sentințe penale) cât și precizări la plângerea inițială însoțite de acte doveditoare.

În cadrul acestor precizări petentul a învederat că deciziile CEDO sunt obligatorii, procurorul nu avea competența să emită mandat de arestare pe 30 de zile, ci trebuia să fie adus înaintea unui judecător, că deși infracțiunea a fost flagrantă din procesul-verbal încheiat la 23 iunie 2003 nu rezultă primirea banilor, că înregistrările convorbirilor telefonice și de imagini au fost ilegale, punerea cătușelor, modul de executare a arestului și percheziția s-au făcut cu încălcarea legii, cât și a prezumției de nevinovăție (a fost adus și audiat cu cătușele puse, au fost prezentare imagini la televizor, a fost adus în uniformă de penitenciar). Din analiza actelor și lucrărilor dosarului Înalta Curte a constatat.

La 11 ianuarie 2008 petiționarul B.S. a formulat plângere penală împotriva numiților I.O., fost procuror șef în cadrul P.N.A., Serviciul Teritorial Constanța, și C.B. fost procuror la aceeași instanță pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 195 C. pen. (violarea secretului corespondenței), art. 246 C. pen. (abuz în serviciu contra intereselor persoanelor), art. 261 C. pen. (încercarea de a determina mărturia mincinoasă), art. 266 C. pen. (arestare nelegală și cercetare abuzivă), art. 268 C. pen. (represiune nedreaptă. În fapt, partea vătămată B.S. care îndeplinea funcția de secretar al Primăriei Basarabi în iunie 2003 a fost arestat de procurorul C.B. din cadrul P.N.A.- Serviciul Teritorial Constanța pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită ca urmare a organizării unui flagrant.

Prin rechizitoriul nr. 22/P/2003 întocmit de procurorul B.C. și confirmat de procurorul șef I.O. s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului B.S. pentru infracțiunile prevăzute de art. 254 C. pen. și art. 290 C. pen. Inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă. Prin rezoluția nr. 56/P/2008 din 6 octombrie 2008 a Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții magistrați I.O. și C.B. pentru infracțiunile prevăzute de art. 195, art. 246, art. 261, art. 266, art. 268 C. pen.

La adoptarea soluției s-a avut în vedere că nu pot fi reținute ca fapte penale în sarcina celor 2 magistrați activitatea acestora, întrucât cu ocazia soluționării cauzelor penale acestea au avut ca temei legea, iar actul deliberărilor nu poate face obiect al urmăririi penale, în lipsa oricăror indicii că a fost în vreun fel viciat. De asemenea, s-a reținut că activitățile magistraților se circumscriu înfăptuirii actului de justiție, ele neputând fi cenzurate prin formularea unor plângeri penale, eventualele nemulțumiri cu privire la hotărârile pronunțate putând fi valorificate prin exercitarea căilor legale de atac. Împotriva acestei soluții, la 12 noiembrie 2008, petiționarul B.S. a formulat plângere, considerând că este concludent că cele 2 persoane au acționat cu rea credință sau gravă neglijență, iar arestarea a fost ilegală având în vedere dispozițiile art. 5 paragraful 3 CEDO.

Prin rezoluția nr. 21254/6263/II/2/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul B.S., considerând că intimații au soluționat pe fond, respectiv au confirmat trimiterea în judecată ceea ce nu echivalează în mod automat cu săvârșirea infracțiunii de abuz, actul de înfăptuire a justiției fiind exercitat de magistrați, în limitele dispozițiilor legale în vigoare. Împotriva acestei rezoluții a declarat plângere în condițiile art. 278 1 C. proc. pen. petiționarul B.S., solicitând desființarea acesteia și începerea urmăririi penale împotriva persoanelor nominalizate în plângere. Înalta Curte de Casație și Justiție analizând plângerea petentului constată că este nefondată pentru următoarele considerente: În vederea soluționării plângerii penale în conformitate cu art. 224 C. proc.

pen., procurorul a efectuat acte premergătoare în rezoluția atacată, necesare pentru soluționarea legală și completă, sub toate aspectele, a plângerii penale. Din aceste acte premergătoare nu au rezultat indicii ale existenței infracțiunilor prevăzute de art. 195, art. 246, art. 261, art. 266 și art. 268 C. pen., procurorul făcând o legală aplicare a dispozițiilor în materia soluționării plângerii penale ca act de sesizare a organelor judiciare [art. 221-222 și art. 228 alin. (1) combinat cu art. 224 C. proc. pen.].

Criticile petentului vizează aspecte ale activității desfășurate de către procuror în faza de urmărire penală (organizare, flagrant, măsura arestării a fost luată de către procuror și nu de către judecător, punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut prin rechizitoriu și nu prin ordonanță, autorizarea înregistrării convorbirilor telefonice a fost făcută cu nerespectarea dispozițiilor legale), care au fost realizate cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, nedovedindu-se intenția frauduloasă a procurorilor, manifestată în încălcarea cu știință a dispozițiilor legale de către aceștia. Activitatea celor doi magistrați s-a subordonat respectării și aplicării prevederilor cuprinse în Codul penal și Codul de procedură penală, acestora nu li se poate reproșa reaua credință sau grava neglijență în activitatea desfășurată.

Luarea măsurii arestării preventive, organizarea flagrantului, autorizarea convorbirilor telefonice sau punerea în mișcare a acțiunii penale s-au făcut cu respectarea normelor procesuale în vigoare, eventuala nelegalitate a acestora putând fi sancționată fie cu nulitatea absolută sau relativă odată cu judecarea cauzelor în fond, cât și în căile de atac, ce puteau fi exercitate conform dispozițiilor legale de către petiționar, acesta având astfel posibilitatea înlăturării nelegalității actelor procedurale efectuate în faza de urmărire penală. Din analiza actelor dosarului nu există vreun indiciu cu privire la încălcarea cu rea credință a dispozițiilor legale, astfel încât nu se poate reține în sarcina intimaților existența vreunei fapte penale.

Critica petentului B.S. cu privire la neefectuarea de acte premergătoare cu privire la judecătorii care au instrumentat cauza sa și care nu au comunicat ridicarea măsurii obligării de a nu părăsi țara apare ca nefondată, atâta timp cât obiectul plângerii sale i-a vizat pe magistrații procurori B. și O., așa cum reiese din analiza conținutului acesteia (la fila 4 din plângerea petentului depusă în dosarul nr. 56/P/2008 acesta învederează că nu face plângere împotriva judecătorilor, arătând: ”cât despre judecători ca subiecți oficiali – strict în acest caz (...) împotriva lor nu fac plângere”).

Aspectele relevate de către petiționar în plângerea sa privind încătușarea, prezentarea în haine vărgate de penitenciar, încarcerarea cu deținuți de drept comun nu țin de activitatea de urmărire penală desfășurată de către procurorii, care să atragă sancționarea acestora din punct de vedere penal, petentul având posibilitatea, în cazul dovedirii acestor aspecte, să se adreseze cu plângere organelor abilitate. Or, la dosarul cauzei nu există nicio plângere a acestuia cu privire la aceste măsuri care să fi fost sau nu rezolvată de către procuror sau de către instanța de judecată. În plângerea adresată Înaltei Curți petentul B.S.

reclamă și faptul necercetării celor doi intimați pentru toate infracțiunile sesizate de către acesta, însă, din actele premergătoare efectuate rezultă că au fost efectuate cercetări cu privire la infracțiunile cu care a fost sesizat procurorul, însă acesta nu este ținut de încadrarea juridică pe care partea o dă faptei, ci, procurorul, în urma examinării tuturor aspectelor reliefate și cercetate, acordă situației de fapt constatate încadrarea corespunzătoare din punct de vedere legal, astfel încât apare ca fiind lipsită de fundament această susținere. Enumerarea unor cazuri de încălcare a textelor Convenției Europene a Drepturilor Omului prin trimitere la cauze în care s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil (art. 6 CEDO –ex.

Pantea, Samoilă vs România) nu conduce la concluzia săvârșirii vreunei fapte cu caracter penal de către cei doi intimați, atâta timp, cât din actele premergătoare nu a rezultat reaua credință a acestora în înfăptuirea actului de justiție, aceștia subordonându-și întreaga activitate de urmărire penală în cazul petentului B.S. dispozițiilor legale aplicabile în materie la acea dată. Având în vedere dispozițiile art. 228 alin. (1) C. proc. pen. și constatând că din actele premergătoare efectuate a rezultat unul din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen., în mod legal și temeinic procurorul a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale față de procurorul I.O. și C.B., confirmată și de procurorul ierarhic superior, în urma plângerii penale formulate de petiționar împotriva acestora.

Față de cele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge, ca nefonată, plângerea petentului B.S.. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.S. împotriva rezoluției nr. 56/P/2008 din 6 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2009.