ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9398/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 369 pronunțată la 29 mai 2003, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și inadmisibilității cererii și a admis contestația formulată de reclamanta C.I.A., în contradictoriu cu pârâta Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară. A fost anulată decizia nr. 3029 din 20 septembrie 2002, emisă de pârâta Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, constatându-se că nu poate fi restituit în natură imobilul teren în suprafață de 663 mp și construcție, situat în comuna Belciugatele. S-a constatat că reclamanta are dreptul la o cotă de ¼ din imobilul menționat, iar pârâta a fost obligată să facă o ofertă de restituire prin echivalent.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale active și a inadmisibilității cererii reclamantei, că obiectul cererii îl constituie contestația împotriva deciziei nr. 3029 din 29 septembrie 2002, prin care pârâta a respins notificarea prin care s-a solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent privind imobilul teren în suprafață de 663 mp și construcția edificată pe acest teren, situate în Comuna Belciugatele, județul Călărași. În condițiile în care decizia atacată privește o cerere formulată de reclamantă, s-a reținut că nu poate fi invocat faptul că aceasta nu ar avea calitate procesuală activă să o atace și nici că cererea ar fi inadmisibilă, deoarece prin art. 24 din Legea nr. 10/2001 se prevede calea de atac a contestației.

S-a mai reținut că reclamanta nu a depus certificatul de moștenitor privind pe defuncta G.B., astfel că nu s-a dovedit că numitul D.B.F. ar fi moștenit-o pe aceasta, nu s-au indicat moștenitorii și nici nu s-a dovedit acceptarea moștenirii. În această situație s-a concluzionat că nu are nicio relevanță faptul că D.B.F. a avut ca unică moștenitoare pe J.G., iar aceasta, la rândul său, pe reclamantă. În privința defunctei M.A.C., s-a reținut că o avut drept moștenitori pe numiții C.M.V. și J.G. reclamanta fiind moștenitoarea acesteia din urmă și fiind, astfel, îndreptățită la o cotă de ¼ din imobilul în litigiu. Ca urmare s-a concluzionat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită conform dispozițiilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 2310 din 2 decembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta C.I.A. și pârâta Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, reținând că din raportul de expertiză nu rezultă destinația actuală a imobilului. S-a mai reținut că imobilul în discuție a intrat în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949 și prin HCM nr. 23 din 15 ianuarie 1975 a fost înființată Stațiunea Didactică Belciugatele, în al cărei patrimoniu se află imobilul în cauză, în administrarea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, cu destinația de bază materială de învățământ.

Cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, s-a avut în vedere că, potrivit soluției instanței de fond, reclamanta nu a depus certificat de moștenitor vizând succesiunea defunctei G.B., nefiind dovedit că numitul D.B. ar fi moștenit-o. Recursurile declarate de reclamanta C.I.A. și de pârâta Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară împotriva deciziei nr. 2310 din 2 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au fost admise, această hotărâre fiind casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a constatat că în cauză nu a fost clarificată situația de fapt în privința terenului în litigiu prin neadministrarea tuturor probelor care să ducă la aplicarea corectă a legii, în sensul că nu a fost stabilită destinația actuală a imobilului și situația sa juridică.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 845 din 14 noiembrie 2008, rejudecând cauza în raport de problemele de drept dezlegate de instanța de recurs, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ. a admis reclamantei și a schimbat în parte sentința primei instanțe, dispunând restituirea în natură către reclamantă a imobilului în suprafață de 663 mp (teren și construcție), situat în intravilanul satului Cândeasca, comuna Belciugatele, județul Călărași. S-a respins apelul pârâtei împotriva aceleiași sentințe și s-au păstrat celelalte dispoziții ale acesteia.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că reclamanta a dovedit că este persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001 și, că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 4 pct. 4.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora, în cazul în care nu toate persoanele care au calitatea de moștenitor al persoanei îndreptățite au solicitat restituirea imobilului preluat abuziv, de cotele cuvenite celor care nu au depus notificări vor profita ceilalți moștenitori care au depus în termen cererea de restituire. S-a concluzionat astfel că reclamanta este îndreptățită să solicite restituirea întregului imobil. S-a reținut, de asemenea, că imobilul nu face parte din categoria celor prevăzute de Legea nr. 18/1991 sau de Legea nr. 1/2000, terenul având categoria de folosință de curți-construcții, iar clădirea aflându-se într-o stare avansată de degradare și nefiind, în prezent, folosită.

Față de împrejurarea că imobilul a fost abandonat s-a considerat că nu este îndeplinită condiția din teza II a art. 16, care se referă la imobilele „necesare în vederea continuării activităților de interes public”, ceea ce face posibilă restituirea în natură a imobilului în litigiu către reclamantă în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1), art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termenul legal pârâta Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, criticând-o ca nelegală și solicitând să se mențină ca legală și temeinică decizia contestată. Prin motivele de recurs, pârâta recurentă a susținut că în mod eronat instanța de apel a considerat că reclamanta este persoană îndreptățită, în sensul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, deși aceasta nu a depus la dosar certificatul de moștenitor privind pe defuncta G.B., astfel că nu s-a făcut dovada că D.B.F.

ar fi moștenit-o pe aceasta. S-a arătat că nu pot fi aplicate nici dispozițiile art. 4 pct. 4.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 atâta timp cât reclamanta nu face dovada dreptului de proprietate pentru a putea solicita restituirea întregului imobil. Cel de-al doilea motiv de recurs a vizat stabilirea eronată a situației juridice a imobilului, teren și construcție, care este proprietatea privată a recurentei conform dispozițiilor art. 166 din Legea nr. 84/1995 și a Ordinului Ministrului Învățământului nr. 4239 din 13 iunie 2003, fiind intabulat ca atare în cartea funciară, conform extrasului de C.F. nr. 238/N. De asemenea, s-a susținut că terenul se află în extravilan, are destinația de teren agricol și nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Ultimul motiv de recurs s-a referit la imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, deoarece sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Intimata reclamantă C.I.A. a formulat în termen legal întâmpinare, solicitând anularea recursului ca nemotivat și, în subsidiar, respingerea ca nefondat. În faza recursului nu s-au administrat probe noi. Examinând criticile formulate prin motivele de recurs, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cărora acestea li se circumscriu, Curtea va constata că acestea sunt nefondate pentru motivele ce succed: Critica formulată prin primul motiv de recurs referitoare la greșita constatare a calității reclamantei de persoană îndreptățită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, nu poate fi primită.

Din actele depuse la dosar, respectiv din certificatul de moștenitor nr. 398 din 21 aprilie 1982 și din certificatul de moștenitor nr. 767 13 august 1975, rezultă că reclamanta intimată este unica moștenitoare a defunctei J.G., mama sa, aceasta, la rândul său, fiind unica moștenitoare a lui D.B.F., unic moștenitor al defunctei D.B.G., potrivit mențiunii cuprinse în certificatul de moștenitor nr. 767 din 13 august 1975. Susținerea recurentei pârâte în sensul că D.F. ar fi avut doar o cotă de 1/10 din moștenirea soției sale reprezintă o interpretare eronată a mențiunilor certificatului de moștenitor nr. 767/1975, în care se prevede că din masa succesorală face parte cota de 1/10 din dreptul de concesiune asupra unui loc de veci.

În condițiile în care defuncta D.B.G. a avut ea însăși în proprietate doar cota de 1/10 din acest drept de concesiune, D.B.F. nu putea dobândi ca soț supraviețuitor decât aceeași cotă. Reținând că singurul acceptant al succesiunii defunctei D.B.G. a fost soțul său, D.B.F., se impune a se constata că acesta a cules întreaga moștenire. În consecință, Curtea va aprecia că s-a făcut corect aplicarea dispozițiilor art. 4 pct. 4.7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 și respectiv a art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în cazul în care nu toate persoanele care au calitatea de moștenitor al persoanei fizice îndreptățite au solicitat restituirea imobilului preluat abuziv, de cotele cuvenite celor care nu au depus notificări vor profita ceilalți moștenitori, care au formulat în termen cerere de restituire.

Ca unică moștenitoare a defunctei D.B.G. și ca moștenitoare a cotei de ½ din averea defunctei C.M., reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea întregului imobil, atâta timp cât nu s-a contestat calitatea sa de moștenitor pentru ½ din averea bunicii, C.M., și nicio altă persoană nu a formulat cerere de restituire în baza Legii nr. 10/2001. Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs, vizând stabilirea eronată a situației juridice a imobilului în litigiu, este neîntemeiată. Restituirea imobilului a fost respinsă prin decizia contestată, emisă de pârâta recurentă, cu motivarea că intimata reclamantă nu a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la restituire.

În fața primei instanțe pârâta a invocat împrejurarea că nu se poate dispune restituirea în natură, întrucât imobilul se află în domeniul public al statului. În cursul procesului, după pronunțarea hotărârii primei instanțe, la 29 mai 2003, pârâta recurentă și-a intabulat dreptul de proprietate, la 30 octombrie 2003 prin încheierea nr. 1956. Ca atare, se va reține că această înscriere în cartea funciară este lipsită de relevanță și nu poate fi opusă în mod valabil reclamantei intimate câtă vreme imobilul în discuție a fost indisponibilizat prin efectul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 la momentul formulării notificării. S-a susținut, totodată, că s-ar fi stabilit în mod eronat de către instanța de apel amplasamentul terenului, ca fiind în intravilan.

Critica referitoare la incidența art. 8 din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care, potrivit susținerilor recurentei, terenul ar fi agricol, este neîntemeiată. Concluzia instanței în ce privește amplasamentul terenului se bazează pe raportul de expertiză efectuat în cauză de expert S.E. și adresa Primăriei comunei Belciugatele – Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, nr. 749 din 6 martie 2006 (filele 32, 33 din primul dosar de recurs), potrivit căreia s-a respins cererea reclamantei nr. 319 din 28 noiembrie 2005, cu mențiunea că terenul de 663 mp și clădirea fostului dispensar se află în intravilanul satului Cândeasca. Recurenta pârâtă a invocat dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, susținând că imobilul nu poate fi restituit în natură.

În forma sa inițială, art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevedea imposibilitatea restituirii în natură a imobilelor ocupate de unități bugetare de învățământ, în cazul în care acestea erau necesare continuării activităților de interes public. În forma actuală, ulterioară modificărilor aduse de Legea nr. 247/2005, art. 16 alin. (1) prevede că imobilele cu destinația menționată în anexa 2 lit. a), necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate, ori social culturale, se restituie foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, cu obligația menținerii afectațiunii.

Instanța de apel a reținut însă că, întrucât imobilul este abandonat, nu este îndeplinită condiția prevăzută în teza a II-a a art. 16, respectiv condiția ca imobilul să fie necesar în vederea continuării activităților de interes public, ceea ce face posibilă restituirea în natură conform prevederilor art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001. De altfel, de vreme ce recurenta pârâtă invocă un drept de proprietate exclusivă, susținând că imobilul a ieșit din domeniul public al statului, nu ar mai putea invoca dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001. Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București împotriva deciziei nr. 845 din 14 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2009.