ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 998/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 aprilie 2008, reclamanta B.M.A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului București, contestație împotriva dispoziției nr. 9787 din 12 martie 2008 emisă de pârâtă, întrucât suprafața de teren stabilită prin menționatul act nu corespunde actelor de proprietate, situație de natură să o prejudicieze. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că imobilul solicitat în procedura legii speciale situat în București, ce a aparținut antecesorilor săi, B.S. și B.T., se compune nu doar din terenul de sub clădire, ci și din cota de 7% din suprafața totală a terenului de la această adresă, de 760 mp, care nelegal nu a fost reținută de autorul dispoziției.

Prin sentința nr. 1218 din 27 iunie 2008, Tribunalul București, secția a V-civilă, a admis în parte contestația reclamantei și a modificat în parte dispoziția atacată în sensul că suprafața de teren pentru care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent este de 52,6 mp în loc de 45,70 mp. Prima instanță a reținut, în esență, că dispoziția contractuală înserată în actul de transmisiune a bunului către autorii reclamantei (contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 501 din 7 iunie 1973 de fostul Notariat de Stat al sectorului 6) este suficient de clară și precisă, în sensul că obiectul transmisiunii l-a constituie cota de 7% din suprafața terenul de sub construcție (de 121,47 mp) și nu a cotei corespunzătoare din curtea imobilului.

Apelul declarat de reclamantă împotriva susmenționatei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 71 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care a reținut, în esență, că dispoziția din actul de transmisiune invocat de reclamante nu permit o interpretare extensivă și că vizează exclusiv dobândirea unei cote de teren de sub construcție și nu a celui din curte, solicitare ce nu-și găsește corespondent în probele dosarului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, dezvoltând pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., a învederat că toate actele de înstrăinare ce s-au succedat în timp vizând bunul litigios conțin dispoziția că planul de situație al imobilului face parte integrantă din contract, dispoziție omis a fi verificată și analizată de cele două instanțe.

Acesta a făcut parte din înțelegerea părților și reflectă prin mențiunile sale date exacte stabilite pe bază de măsurători a obiectului transmisiunii ce corespunde celui solicitat în prezenta procedură. Corpul stânga fund curte dobândit de antecesorii reclamantei este un imobil de sine stătător, independent, aparținând unui singur proprietar, al proprietarului clădirii, fără a fi vizat de indiviziunea invocată. În acest fel se explică motivul pentru care în cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare nu este inserată nicio mențiune relativ la terenul de sub imobil. Suprafața totală de teren de la adresa menționată este aceea menționată în procesul verbal de situație (39,00 mp x 19,50 mp = 760,50 mp) și solicitate în prezenta procedură, din care potrivit mențiunilor din actul de proprietate invocat de reclamante, acesteia îi revin o cotă de 7% pentru care a solicitat acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială.

Recursul este fondat. Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere … când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”, critică de nelegalitate ce urmărește desființarea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea principiului înscris în art. 969 C. civ. Prin urmare, judecătorului nu îi este permis să treacă peste termenii conveniți de părți în contract, stabilind alte drepturi ori obligații, interpretând greșit actul/acordul lor de voință sau atribuindu-i un alt înțeles decât cel voit ori denaturând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Aceasta înseamnă că în procesul verificării actului juridic dedus în justiție ori numai a unora din clauzele acestuia este necesară respectarea regulilor de interpretare a contractelor, așa cum sunt acestea reglementate de Codul civil (art. 977-985 C. civ.) și numai cu respectarea voinței clar exprimate a părților contractante. Astfel, apare necesar a fi menționat unul dintre principiile esențiale privitoare la interpretarea contractelor, cel statornicit de art. 977 C. civ. care dispune că „interpretarea contractelor se face după intenția bună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor”, dar și norma art. 982 C. civ. ce reglementează interpretarea sistematică a actului juridic civil potrivit căreia „toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg”.

Totodată art. 984 C. civ. prevede „Convenția nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare că părțile și-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat”. Prin urmare, în rezolvarea situației litigioase deduse judecății, instanțele erau datoare a verifica atât voința reală a părților contractante referitor la obiectul convenției, dar și limitele acestuia în raport de actele succesive de transmisiune ce l-au vizat și de clauzele convențiilor în care apare a fi consemnat, înserate în cuprinsul întregului act și nu exclusiv în partea ce privește corpul de casă. În acest context, se cuvine a se menționa că, potrivit mențiunilor din contractele/actele succesive de transmisiune a bunului, acestea au avut ca obiect „un corp de casă situat în strada ... nr. 21-23 și anume în fundul curții în partea stângă, corp compus din vestiar, două camere, baie, bucătărie….

astfel cum sunt prevăzute și limitate în alăturatul plan care face parte integrantă din prezentul act”. Odată cu aceasta au vândut cumpărătoarei (s.n. dnei F.B.) și cota aferentă de 7% din întregul teren din strada ... nr. 21-23, care rămâne în indiviziune forțați de ceilalți proprietari ai apartamentului”[ …]. Pentru ca la alin. (3) al actului de vânzare din care s-a menționat paragraful precedent (contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2602/1944) să se arate că „terenul pe care se află corpurile vândute este în suprafață totală de 760 mp…” și vecinătățile indicate în act. Acest bun, astfel descris a constituit obiectul transmisiunii către A. și C.T. (act autentificat sub nr. 13298 din 1945c de Tribunalul Ilfov), care la rândul lor l-au transmis autorilor reclamantei, B.S.

și B.T., ( contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 501 din 7 iunie 1973). Or, din schița anexă „parte integrantă a contractului” rezultă că suprafața construcției transmise este de 67 mp, iar a terenului de 121,475 mp (potrivit mențiunilor înserate în cuprinsul său), ce vizează, în contextul clauzelor contractelor menționate cota parte transmisă din terenul de la adresa menționată și nu terenul de sub construcție, cum greșit au reținut instanțele. Ar fi ilogic, a se considera că locuința (în suprafață de 67 mp a fost transmisă în întregul său și că terenul de sub ea a fost transmis în cotă de 7%, cotă ce ar reprezenta decât 4,69 mp), în nici un caz suprafața menționată în dispoziție sau în hotărârea instanțelor.

În acest fel instanțele avansează și rețin o situație de fapt ce excede cu evidență voinței reale a părților și clauzelor convențiilor cu referire la obiectul transmisiunii, dar și precis determinat – construcție și teren în cotă de 7 % din „întregul teren”, a cărui suprafață totală este de 760 mp (conținutul primului act de transmisiune fiind explicit în acest sens). Aici se cuvine a se menționa și dispoziția art. 970 alin. (2) C. civ. potrivit căreia contractele obligă părțile contractante „nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa”, norma care alăturat celor deja expuse, vine să consolideze concluzia reținută, întrucât nu poate fi admis, nici legal, dar nici din considerente de echitate și obicei ca obiectul transmisiunii să vizeze o cotă din terenul de sub construcția transmisă integral.

Ca urmare, față de cele ce preced, constatând atât îndeplinirea cerințelor dovedirii dreptului de proprietate pretins și întinderea acestuia, precum și a celorlalte cerințe prevăzute de legea specială de reparație, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății va fi admis în limitele celor reținute în dispozitivul prezentei decizii, restul dispozițiilor sentinței urmând a fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta B.M.A. împotriva deciziei nr. 71 din 25 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia atacată și în parte sentința nr. 1218 din 27 iunie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în sensul că acordă măsuri reparatorii prin echivalent și pentru suprafața de 75,77 mp teren din București, sector 5, sens în care anulează alin. (2) al art. 2 din dispoziția nr. 9787 din 12 martie 2008 emisă de Primarul General. Menține restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.