ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7970/2009

Asupra contestației în anulare, de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1351 din 7 iunie 2006, Tribunalul Iași, secția civilă, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul M.N., în contradictoriu cu C. Hârlău și M.A., acțiune ce viza restituirea a două construcții confiscate și a unei căruțe cu cal, utilaje pentru agricultură precum și a 11 ha teren. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile instituită prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, adresându-se direct instanței de judecată. Apelul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 184 din 15 decembrie 2006 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Soluția a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală care, prin Decizia nr. 4396 din 31 mai 2007 a respins ca nefondat recursul reclamantului. Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a reținut în esență că deși acțiunea a fost promovată în temeiul Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, recurentul reclamant nu a notificat-o pe pârâta SC C. SA Hârlău. Or, se mai reține, procedura instituită de Legea nr. 10/2001, cuprinde două etape succesive, dintre care prima este obligatorie, ceea ce impune ca, de la data intrării în vigoare a legii, persoana îndreptățită, să fi notificat unitatea deținătoare (art. 22 din Legea nr. 10/2001) aceasta din urmă având obligația de a se pronunța prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire.

Cum, în cauză, recurentul-reclamant nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001, s-a reținut că în mod judicios instanța de apel a statuat că acesta nu are deschisă calea restituirii, în temeiul acestei legi. Împotriva susmenționatei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție cât și împotriva deciziei dată în apel, M.C.N., reclamant în cauză, a formulat în contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. În motivarea căii extraordinare de atac, se susține în esență că dezlegarea dată pricinii, este rezultatul aprecierii greșite a probelor administrate în cauză, deci, conchide contestatorul, rezultatul unor „greșeli materiale”.

Astfel, se arată că în mod greșit s-a reținut că nu ar fi urmat procedura prealabilă instituită prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, în condițiile în care a fost nevoit să se „adreseze justiției”, urmare refuzului primarului de a-i soluționa cererea de restituire. Investită cu soluționarea acestei căi extraordinare de atac, Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin Decizia nr. 166 din 31 octombrie 2007, a respins contestația în anulare formulată de M.C.N., împotriva Deciziei civile nr. 184 din 15 decembrie 2006 a Curții de Apel Iași. Totodată a declinat competența de soluționare a contestației în anulare formulată de același contestator împotriva Deciziei civile nr. 4396 din 31 mai 2007, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Contestația în anulare urmează a fi respinsă în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs, mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Ca atare, contestația în anulare specială, astfel cum a fost reglementată prin textul invocat ca temei al căii extraordinare de atac, poate fi exercitată numai în condițiile limitativ prevăzute de acest text, motivele acestuia neputând fi extinse prin analogie, la alte situații decât cele vizate în mod expres de legiuitor.

În speță, contestatoarea confundă semnificația sintagmei „greșeală materială” cu pretinse greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural. Or, contestația în anulare se înfățișează, în ipoteza analizată, ca o cale extraordinară de atac, de retractare, creată de legiuitor doar pentru remedierea unor greșeli materiale iar nu și pentru reformarea unor pretinse greșeli de fond. Cât privește teza 2 a textului invocat în sprijinul căii extraordinare de atac, este cert că aceasta nu a fost avută în vedere, în motivarea contestației neinvocându-se o eventuală omisiune de a cerceta vreunul din motivele de recurs. Așa fiind, contestația în anulare, urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de M.C.N. împotriva Deciziei nr. 4396 din 31 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2009.