ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7970/2009

Asupra contestației în

anulare, de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1351 din 7

iunie 2006, Tribunalul Iași, secția civilă, a respins ca inadmisibilă acțiunea

formulată de reclamantul M.N., în contradictoriu cu C. Hârlău și M.A., acțiune

ce viza restituirea a două construcții confiscate și a unei căruțe cu cal,

utilaje pentru agricultură precum și a 11 ha teren.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut în esență că reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii

procedurii prealabile instituită prin dispozițiile Legii nr. 10/2001,

adresându-se direct instanței de judecată.

Apelul declarat de reclamant

împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 184 din

15 decembrie 2006 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Soluția a fost menținută de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală

care, prin Decizia nr. 4396 din 31 mai 2007 a respins ca nefondat recursul

reclamantului.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța supremă a reținut în esență că deși acțiunea a fost promovată în

temeiul Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, recurentul

reclamant nu a notificat-o pe pârâta SC C. SA Hârlău.

Or, se mai reține, procedura

instituită de Legea nr. 10/2001, cuprinde două etape succesive, dintre care

prima este obligatorie, ceea ce impune ca, de la data intrării în vigoare a

legii, persoana îndreptățită, să fi notificat unitatea deținătoare (art. 22 din

Legea nr. 10/2001) aceasta din urmă având obligația de a se pronunța prin

decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire.

Cum, în cauză,

recurentul-reclamant nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile,

prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001, s-a reținut că în mod judicios

instanța de apel a statuat că acesta nu are deschisă calea restituirii, în

temeiul acestei legi.

Împotriva susmenționatei

decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție cât și împotriva deciziei dată

în apel, M.C.N., reclamant în cauză, a formulat în contestație în anulare,

invocând dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea căii

extraordinare de atac, se susține în esență că dezlegarea dată pricinii, este

rezultatul aprecierii greșite a probelor administrate în cauză, deci, conchide

contestatorul, rezultatul unor „greșeli materiale”.

Astfel, se arată că în mod

greșit s-a reținut că nu ar fi urmat procedura prealabilă instituită prin

dispozițiile Legii nr. 10/2001, în condițiile în care a fost nevoit să se

„adreseze justiției”, urmare refuzului primarului de a-i soluționa cererea de

restituire.

Investită cu soluționarea

acestei căi extraordinare de atac, Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin Decizia

nr. 166 din 31 octombrie 2007, a respins contestația în anulare formulată de M.C.N.,

împotriva Deciziei civile nr. 184 din 15 decembrie 2006 a Curții de Apel Iași.

Totodată a declinat

competența de soluționare a contestației în anulare formulată de același

contestator împotriva Deciziei civile nr. 4396 din 31 mai 2007, în favoarea

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Contestația în anulare

urmează a fi respinsă în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 318

alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs, mai pot fi atacate

cu contestație, când dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau

de casare.

Ca atare, contestația în

anulare specială, astfel cum a fost reglementată prin textul invocat ca temei

al căii extraordinare de atac, poate fi exercitată numai în condițiile

limitativ prevăzute de acest text, motivele acestuia neputând fi extinse prin

analogie, la alte situații decât cele vizate în mod expres de legiuitor.

În speță, contestatoarea

confundă semnificația sintagmei „greșeală materială” cu pretinse greșeli de

judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor

dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.

Or, contestația în anulare

se înfățișează, în ipoteza analizată, ca o cale extraordinară de atac, de

retractare, creată de legiuitor doar pentru remedierea unor greșeli materiale

iar nu și pentru reformarea unor pretinse greșeli de fond.

Cât privește teza 2 a

textului invocat în sprijinul căii extraordinare de atac, este cert că aceasta

nu a fost avută în vedere, în motivarea contestației neinvocându-se o eventuală

omisiune de a cerceta vreunul din motivele de recurs.

Așa fiind, contestația în

anulare, urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de M.C.N. împotriva Deciziei nr. 4396 din 31 mai

2007

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 octombrie 2009.