- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 15 noiembrie 2006
Decizia nr. 9300/2006 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs
Asupra recursului de față: Din analiza lucrărilor dosarului, constată următoarele: La 3 iunie 2002, reclamantul T.V.N. a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând obligarea acesteia la restituirea, în natură sau echivalent bănesc, a suprafeței de 30 ha viță de vie, evaluată la 60 miliarde lei. În motivarea acțiunii, întemeiate pe Legea nr. 10/2001, reclamantul a susținut că imobilul menționat a aparținut părinților săi și a fost preluată abuziv de stat, iar pârâta deținătoare nu i-a răspuns la notificarea formulată conform legii precizate, prin care solicita restituirea acestui bun, în calitate de moștenitor al defuncților proprietari. Tribunalul Iași, secția civilă, prin sentința nr. 64 din 5 februarie 2003, a respins acțiunea, ca prematur introdusă.
S-a reținut că pârâta nu a răspuns la notificare în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 dar în asemenea situații proprietarul sau moștenitorul acestuia se poate îndrepta împotriva unității deținătoare, după caz, pe calea unei acțiuni în contencios administrativ ori a unei acțiuni întemeiate pe obligația de a face. Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia nr. 36 din 21 mai 2003, a respins apelul declarat de reclamant, cu o motivare asemănătoare. Reclamantul a declarat recurs, prin care a solicitat casarea ambelor hotărâri, cu trimiterea cauzei la prima instanță, pentru continuarea judecății. în motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că soluția atacată este contrară Constituției și legislației interne și internaționale în materie, face ineficientă Legea nr. 10/2001 și o favorizează pe pârâtă, dându-i posibilitatea să obțină foloase ilicite considerabile.
Pe parcursul judecății, recurentul a decedat, în cauză fiind introduși moștenitorii acestuia, respectiv T.M., T.C., T.P.R., T.V., T.N., P.M.M. și V.(T.)N. Recursul este fondat deoarece: - SC C. SA nu a respectat termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nesoluționând nici până în prezent notificarea prin care defunctul reclamant solicita pârâtei măsuri reparatorii pentru un imobil preluat abuziv, act comunicat acesteia din urmă la 7 februarie 2002; - temporizarea acestei proceduri necontencioase dar obligatorii potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ., deschide celui vătămat accesul la justiție; - prin respingerea acțiunii, ca prematură, instanțele inferioare au refuzat soluționarea pe fond a pricinii, încălcându-și așadar obligația de a judeca litigiul.
Drept consecință, conform art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis, în sensul casării ambelor hotărâri și trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții T.M., T.C., T.P.R., T.V., T.N., P.M.M. și V.T.N. împotriva deciziei civile nr. 36 din 21 mai 2003 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Casează decizia atacată și sentința civilă nr. 64 din 15 februarie2003 a Tribunalului Iași, secția civilă, și trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2006.