ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3600/2008

Deliberând

asupra recursului, se constată:

Prin sentința

penală nr. 130 din 11 septembrie 2008 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată plângerea petentei

S.F.T. – C.F.R. SA București împotriva ordonanței nr. 410/P/2007 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, obligând-o totodată la cheltuieli

judiciare statului.

Pentru a pronunța soluția respectivă s-a reținut că prin

ordonanța atacată s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul

judecătoresc D.M. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 214 C. pen.,

art. 215 C. pen. și art. 246 C. pen., disjungându-se cercetările cu privire la

infracțiunile prevăzute de art. 260 C. pen., art. 214 C. pen. și art. 215 C.

pen., față de învinuitul D.M. și făptuitorul P.E.A., cauza astfel disjunsă

fiind de competența Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, întrucât din

cercetările efectuate a reieșit că toate activitățile desfășurate de executorul

judecătoresc au avut încuviințarea instanței de judecată iar urmărirea

bunurilor s-a făcut cu respectarea dispozițiilor procedurale.

Tot instanța de fond a mai constatat că titlul executoriu a

fost pus în aplicare cu respectarea dispozițiilor legale, iar nemulțumirile

legate de modalitatea de executare efectivă, valoarea bunurilor supuse acestei

proceduri sau a creanței pot face obiectul unei contestații la executare,

instanța civilă fiind competentă să supravegheze faza respectivă în procesul

civil.

În termen legal, petenta a exercitat calea ordinară

de atac a recursului, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate

întrucât nu ar fi observat că în dosarul penal nu se putea dispune neînceperea

urmăririi penale în baza art. 10 lit. a) C. pen., din moment ce există acte de

executare în modalitatea faptică. Se susține că ar fi fost incident cazul de

împiedicare a exercitării acțiunii penale prev.de art. 10 lit.

d) C. proc. pen., în acest sens fiind și motivarea procurorilor.

De asemenea se invocă existența unei urmăriri penale

incomplete care nu ar justifica soluția de netrimitere în judecată dar nici una

de sesizare a instanței de fond sub aspectul infracțiunilor reclamate.

În motivul II de recurs se invocă reținerea unei situații de

fapt eronată în raport cu materialul probator al cauzei, trimițând la plângerea

prin care s-a declanșat procedura prealabilă a controlului intern în cadrul

organului de urmărire penală, conform dispozițiilor art. 275-278 C. proc. pen.

Examinând criticile în raport cu actele și lucrările cauzei,

hotărârea atacată, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept -

conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. - Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că sunt nefondate pentru considerentele

ce vor fi dezvoltate în cele ce urmează:

În primul rând se observă că motivele de recurs sunt

invocate la modul general de către petentă, fără a se putea cantona la o

încălcare anume a dispozițiilor legale.

În ceea ce privește fondul pricinii S.F.T. – C.F.R. SA a

sesizat organul de urmărire penală cu faptul că executorul judecătoresc D.M. a

instrumentat executarea silită din 24 august 2005 dispusă de către Judecătoria

Ploiești în dosarul nr. 1063/2005 și Judecătoria Galați în dosarul nr.

865/MD/2005 la prețuri mult subevaluate a vagoanelor de marfă de către expertul

judiciar, învinuitul M.D.M.

Bunurile ce au făcut obiectul executării silite au fost

lăsate în custodia făptuitorului P.E.A.

Astfel, petentă a fost executată silit de către SC T. SA

Brașov, la care avea debite, prin încheierea de ședință din 30 mai 2005 a

Judecătoriei Ploiești și cea din 24 august 2005 a Judecătoriei Galați.

În afara bunurilor vândute prin licitație publică, altele nu

au putut fi valorificate în același mod, întrucât se aflau în trafic.

Cererea creditoarei de adjudecare a bunurilor respective în

contul creanței, la prețul de evaluare a fost respinsă de executorul

judecătoresc, care însă a fost obligat la încuviințarea cererii prin sentința

civilă nr. 374 din 13 ianuarie 2006 a Judecătoriei Ploiești.

Același lucru s-a întâmplat și la Galați când prin sentința

civilă nr. 3605 din 26 aprilie 2006 Judecătoria Ploiești a dispus obligarea

executorului judecătoresc la preluarea și a bunurilor care nu au fost scoase la

licitație pentru că nu au fost aduse la locul organizării acesteia. O situație

identică a fost rezolvată prin sentința civilă nr. 6113 din 9 august 2006 a

Judecătoriei Ploiești.

Contestațiile

la executare formulate de petentă au fost respinse ca nefondate. Oricum, simpla

formulare a unei contestații fără o dispoziție expresă de suspendare din partea

instanței, nu întrerupe activitatea executorului judecătoresc.

Deși petenta a pierdut în instanța civilă procesele

intentate, a transferat aceste litigii în penal, susținând că cei reclamați ar

fi săvârșit infracțiuni, fără însă a se putea administra vreo probă în acest

sens.

Corect a stabilit atât organul de urmărire penală cât și

instanța de fond că executorul judecătoresc nu a încălcat nici o normă penală,

ea conformându-se dispozițiilor instanțelor civile.

În plângerile adresate organului de urmărire penală ,

petenta susține că a fost devalizată prin vânzarea mobiliară silită a

vagoanelor de tren care au fost subevaluate de expertul judiciar și că au fost

executați silit printr-o simplă încheiere de încuviințare a executării silite

nedându-li-se posibilitatea de a se prevala de un proces care să parcurgă

judecata în fond, în apel și în recurs.

Critica este nefondată și evidențiază necunoașterea

dispozițiilor legale ce guvernează faza de executare a hotărârilor civile

definitive.

Referitor la reținerea greșită a temeiului juridic al

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, corect a constatat organul de

urmărire penală că faptele existente în materialitatea lor nu îmbracă haina

penală, fiind activități specifice executării silite și nu din cele care să se

încadreze în normele încriminatoare la infracțiunile reclamate.

În afara actelor judiciare civile întocmite în faza

de executare, organul de urmărire penală nu a avut posibilitatea stabilirii

unei activități infracționale, conduita intimatei conformându-se dispozițiilor

legale incidente.

Față de împrejurarea că soluția atacată este legală

și temeinică, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul va fi respins ca nefondat.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara

S.F.T. - CFR SA împotriva sentinței penale nr. 130 din 11 septembrie 2008 a

Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100

lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 noiembrie 2008.