CtEDO 08.12.2005 Auto

TURICNIK v. SLOVENIA

RESPONDENT
SVN
HOTĂRÂRE
08.12.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
TURICNIK v. SLOVENIA (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 42860/02 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așeză la 8 decembrie 2005 ca secțiune compusă din: Președintele Hedigan B.M. Zupančič Caflisch Bîrsan Zagrebsky dna Gyulumyan Ziemele, judecători și grefierul adjunct al secțiunii Villiger având în vedere cererea depusă la 28 noiembrie 2002, Având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Marijan Turičnik, este un național sloven care s-a născut în 1938 și trăiește în Petrovče. El a fost reprezentat în fața Curții de către avocații Verstovšek în drept. La 28 decembrie 1993, reclamantul a fost rănit atunci când a căzut pe parcarea acoperită de gheață, operată de angajatorul său. Angajatorul său a luat asigurări cu compania de asigurări ZT. La 29 ianuarie 1996, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva ZT în cadrul Curții Locale Celje (Okrajno sodišče v Celju ) cererea de daune în valoare de 500.000 de tolari (aproximativ 2.000 de euro) pentru leziunile suferite. La 1 octombrie 1997 și 28 august 1997, reclamantul a solicitat să fie stabilită o dată pentru o audiere. La 3 noiembrie 1997 a avut loc o audiere și deoarece acuzatul nu a participat, instanța de primă instanță a susținut cererea reclamanților prin eliberarea unei hotărâri nejustificate. La 18 noiembrie 1997, acuzatul a solicitat reintegrarea cauzei și, în același timp, a depus un recurs la Curtea Superioră Celje (Višje sodišče/ Celju) La 16 martie 1998, Curtea Locală Celje a pronunțat o audiere și a respins cererea de reintegrare. La 9 septembrie 1998, instanța a permis apelul inculpatului și a retras cazul în judecată pentru reexaminare. Între 17 noiembrie 1998 și 27 septembrie 1999, reclamantul a solicitat patru solicitări de stabilire a unei date pentru o audiere în fața Tribunalului Local Celje. Între 11 septembrie 2001 și 7 iunie 2004, reclamantul a depus cinci depuneri anterioare scrise și/sau probe aduse. Din cele patru audieri care au avut loc între 3 mai 2000 și 14 iunie 2004 nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În timpul procedurii, instanța a numit un expert medical. La 27 noiembrie 2003 și din nou la 16 decembrie 2003 reclamantul a solicitat revocarea expertului desemnat. Cererea a fost acordată și un nou expert desemnat. Reclamantul a solicitat din nou o revocare, care nu a fost acordată În ultima audiere, Curtea a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând cererea reclamantului, a fost depusă în favoarea reclamantului la 26 iunie 2004. La 7 iulie 2004, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Celje. La 10 noiembrie 2004, Curtea a permis parțial recursul, a redus la jumătate daunele atribuite și a retras cazul în judecată de primă instanță în vederea examinării costurilor și cheltuielilor. Hotărârea a fost judecată la 28 decembrie 2004. La 22 februarie 2005, Curtea de primă instanță a pronunțat o decizie cu privire la costurile și cheltuielile, care a fost servită la 28 februarie 2005. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, pentru lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 29 august 2005, Curtea a primit o scrisoare din partea Guvernului care a declarat că, la 22 iunie 2005, au ajuns la o soluție prietenoasă cu reclamantul prin care guvernul va plăti reclamantului suma de 360.000 de tolari în decontare integrală și finală a cauzei, inclusiv costurile și cheltuielile. Prin scrisoarea sa din 19 septembrie 2005, reclamantul a informat instanța că a acceptat propunerea de soluționare prietenoasă și a declarat că nu dorește să își continue cererea în fața Curții. Curtea reamintește art. 37 din Convenție, care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să pună în aplicare o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își continue cererea; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în convenție și în protocolul acestuia, este necesar.” Curtea ia act de retragerea cererii reclamanților [art. 37 alineatul (1) literele (a) și (b) din convenție]. Curtea consideră că nu există niciun motiv care să justifice continuarea examinării cererii. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să excludă cererea din lista de cazuri. Mark V Liger John Hedigan Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă