- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 13 aprilie 2006
- Stat pârât
- SVN
- Articole
- Articolul 6, Articolul 13
- Concluzia
- Nicio încălcare — Articolul 6
- Not necessary to examine under Art. 13
Lukenda împotriva Sloveniei (nr. 2)
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DE LUCENDA c. SLOVENIA (n. 2) (Depunerea nr. 16492/02) HOTĂRÂREA Strasburg 13 aprilie 2006 FINAL 03/07/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Lukenda c. Slovenia (n. 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (n. Președintele Hedigan B.M.
Zupančič dna Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky Myjer David Thór Björgvinsson dna Ziemele, judecători și dna V. Berger Registrul Secțiunii, după ce s-a deliberat în privat la 23 martie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 16492/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dl Franjo Lukenda („reclamantul”), la 18 aprilie 2002. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat.
Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 12 noiembrie 2003, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa de remedii în această privință către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1952 și trăiește în Velenje. La 6 ianuarie 1994, reclamantul a fost rănit într-un accident la locul de muncă.
Angajatorul reclamantului a luat asigurări cu societatea de asigurare ZT. La 27 decembrie 1995, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva ZT în Curtea de District Celje ( Okrožno sodišče v Celju ) cerând daune în valoare de 4.400.000 de tolari (aproximativ 18.300 euro) pentru leziunile suferite. Între 15 ianuarie 1996 și 3 decembrie 1997, reclamantul a depus cinci depuneri anterioare scrise și/sau aduse dovezi. Între 24 martie 1997 și 9 aprilie 1998, el a formulat trei cereri de stabilire a unei date pentru o ședință. La 25 septembrie 1997, judecătorul președinte a fost desemnat la Curtea Superioră Celje ( Višje sodišče v Celju ) și cazul a fost transferat la un nou judecător. Dintre cele șase audieri care au avut loc între 19 noiembrie 1997 și 10 iunie 1998 nu a fost suspendată la cererea reclamantului.
Patru audieri au fost suspendate deoarece un martor nu a apar în fața instanței. În ultima audiere, instanța a decis să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost depusă în fața reclamantului la 14 iulie 1998. La 22 iulie 1998, reclamantul a interzis Curtea Supremă Celje ( Višje sodišče/ Celju ). ZT a interzis apelul încrucișat. La 14 aprilie 1999, instanța a permis apelurile, a anulat hotărârea instanței de primă instanță și a trimis cazul la instanța de primă instanță pentru reexaminare. Hotărârea a fost judecată la 10 iunie 1999. În cadrul procedurii de reexaminare în fața instanței de primă instanță, reclamantul a prezentat observații pregătitoare scrise și/sau dovezi aduse la 26 august 1999 și 9 septembrie 1999. La 22 septembrie 1999, a avut loc o ședință și instanța a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă.
La 2 decembrie 1999, hotărârea a fost conferită părților. 10. La 13 decembrie 1999, reclamantul a interzis Curtea Superioră Celje. ZT a interzis. La 18 octombrie 2000, Curtea Superioră Celje a respins recursul reclamantului. Hotărârea a fost interzisă la 12 decembrie 2000. 11. La 27 decembrie 2000, reclamantul a interzis un recurs la punctele de drept ale Curții Supreme (Vrhovno sodišče La 17 ianuarie 2002, instanța a permis în parte recursul reclamantului. Hotărârea a fost conferită reclamantului la 26 martie 2002. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 A CONVENȚIEI 12. Reclamantul s-a plâns în legătură cu lungimea excesivă a procedurii.
El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 13. În principiu, reclamantul s-a încălcat că căile de recurs disponibile pentru proceduri juridice excesive în Slovenia au fost ineficace. art. 13 din Convenția se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Admisibilitatea 14. Guvernul a impus neepuizare a căilor de recurs interne.
15. Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 16. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența în administrarea justiției.
17. În ceea ce privește cazul instantaneu, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 18. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. 1995, în ziua în care reclamantul a inițiat o procedură cu Curtea de District Celje și s-a încheiat la 26 martie 2002, în ziua în care hotărârea Curții Supreme a fost încheiată în fața reclamantului. Prin urmare, a durat aproape șase ani și trei luni pentru cinci niveluri de competență.
20. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 21. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, lungimea procedurii de aproape șase ani și trei luni pentru cinci cazuri, poate fi considerată încă rezonabilă.
Deși a durat aproape un an și unsprezece luni înainte de prima ședință, Curtea consideră că rapiditatea procedurii care au urmat supraîntârzierea inițială a procedurii nu a existat, prin urmare, încălcarea articolului 6 § 1. 1, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze cazul în temeiul articolului 13 deoarece cerințele sale sunt mai puțin stricte decât, și sunt aici absorbite de cele prevăzute la art. 6 § 1 (a se vedea G.C. c. Regatul Unit , nr. 43373/98 , § 53, 19 decembrie 2001). că nu a existat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție; consideră că nu este necesar să se examineze fondurile plângerilor reclamantei în temeiul articolului 13 din Convenție. Efectuat în engleză și notificat în scris la 13 aprilie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de judecată.
Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului
THIRD SECTION
CASE OF LUKENDA v. SLOVENIA (no. 2) (Application no. 16492/02) JUDGMENT STRASBOURG 13 April 2006 FINAL 03/07/2006 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Lukenda v. Slovenia (no. 2), The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of: Mr J. Hedigan , President , Mr B.M. Zupančič , Mrs M. Tsatsa-Nikolovska , Mr V. Zagrebelsky , Mr E. Myjer , Mr David Thór Björgvinsson , Mrs I. Ziemele, judges , and Mr V. Berger , Section Registrar , Having deliberated in private on 23 March 2006, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 16492/02) against the Republic of Slovenia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Slovenian national, Mr Franjo Lukenda (“the applicant”), on 18 April 2002.
The applicant was represented by the Verstovšek lawyers. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Bembič, State Attorney-General.
The applicant alleged under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings before the domestic courts to which he was a party was excessive. In substance, he also complained about the lack of an effective domestic remedy in respect of the excessive length of the proceedings (Article 13 of the Convention).
On 12 November 2003 the Court decided to communicate the complaints concerning the length of the proceedings and the lack of remedies in that respect to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time. THE FACTS
The applicant was born in 1952 and lives in Velenje.
On 6 January 1994 the applicant was injured in an accident at work. The applicant’s employer had taken out insurance with the insurance company ZT.
On 27 December 1995 the applicant instituted civil proceedings against ZT in the Celje District Court ( Okrožno sodišče v Celju ) seeking damages in the amount of 4,400,000 tolars (approximately 18,300 euros) for the injuries sustained. Between 15 January 1996 and 3 December 1997 the applicant lodged five preliminary written submissions and/or adduced evidence. Between 24 March 1997 and 9 April 1998 he made three requests that a date be set for a hearing. On 25 September 1997 the presiding judge was appointed to the Celje Higher Court ( Višje sodišče v Celju ) and the case was transferred to a new judge. Of the six hearings held between 19 November 1997 and 10 June 1998 none was adjourned at the request of the applicant. Four hearings were adjourned because a witness failed to appear before the court. At the last hearing the court decided to deliver a written judgment. The judgment, upholding the applicant’s claim in part, was served on the applicant on 14 July 1998.
On 22 July 1998 the applicant appealed to the Celje Higher Court ( Višje sodišče v Celju ). ZT cross-appealed. On 14 April 1999 the court allowed the appeals, quashed the first-instance court judgment and remitted the case to the first-instance court for re-examination. The judgment was served on the applicant on 10 June 1999.
During the re-examination proceedings before the first-instance court the applicant made preparatory written submissions and/or adduced evidence on 26 August 1999 and 9 September 1999. On 22 September 1999 a hearing was held and the court decided to deliver a written judgment. On 2 December 1999 the judgment was served on the parties.
On 13 December 1999 the applicant appealed to the Celje Higher Court. ZT cross-appealed. On 18 October 2000 the Celje Higher Court dismissed the applicant’s appeal. The judgment was served on the applicant on 12 December 2000.
On 27 December 2000 the applicant lodged an appeal on points of law with the Supreme Court ( Vrhovno sodišče ). On 17 January 2002 the court allowed the applicant’s appeal in part. The judgment was served on the applicant on 26 March 2002. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 AND 13 OF THE CONVENTION
12. The applicant complained about the excessive length of the proceedings. He relied on Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
In substance, the applicant further complained that the remedies available for excessive legal proceedings in Slovenia were ineffective. Article 13 of the Convention reads as follows: “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.” A. Admissibility
The Government pleaded non-exhaustion of domestic remedies.
The applicant contested that argument, claiming that the remedies available were not effective.
The Court notes that the present application is similar to the cases of Belinger and Lukenda ( Belinger v. Slovenia (dec.), no. 42320/98, 2 October 2001, and Lukenda v. Slovenia , no. 23032/02, 6 October 2005). In those cases the Court dismissed the Government’s objection of non-exhaustion of domestic remedies because it found that the legal remedies at the applicant’s disposal were ineffective. The Court recalls its findings in the Lukenda judgment that the violation of the right to a trial within a reasonable time is a systemic problem resulting from inadequate legislation and inefficiency in the administration of justice.
As regards the instant case, the Court finds that the Government have not submitted any convincing arguments which would require the Court to distinguish it from its established case-law.
The Court further notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. Nor is it inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits 1. Article 6 § 1
The period to be taken into consideration began on 27 December 1995, the day the applicant instituted proceedings with the Celje District Court, and ended on 26 March 2002, the day the Supreme Court decision was served on the applicant. It therefore lasted almost six years and three months for five levels of jurisdiction.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
Having examined all the material submitted to it, and having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings amounting to almost six years and three months for five instances, can still be considered reasonable. Although it took almost one year and eleven months before the first hearing was held, the Court considers that the swiftness of the proceedings that followed overweighs the initial delay in the proceedings. There has accordingly been no breach of Article 6 § 1. 2. Article 13
Having regard to its decision on Article 6 § 1, the Court considers that it is not necessary to examine the case under Article 13 since its requirements are less strict than, and are here absorbed by those of Article 6 § 1 (see G.C. v. The United Kingdom , no. 43373/98, § 53, 19 December 2001).
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been no violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds that it is not necessary to examine the merits of the applicant’s complaints under Article 13 of the Convention. Done in English, and notified in writing on 13 April 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Vincent Berger John Hedigan Registrar President