OZDEMIR v. AUSTRIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
OZDEMIR v. AUSTRIA (CtEDO, 2005)
PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 14308/03 de către Engin ÖZDEMIR împotriva Austria Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 8 decembrie 2005 în calitate de Cameră compusă din: Președintele C.L. Rozakis Loucaides Doamna Tulkens Kovler dna Steiner Spielmann S.E. Jebens, judecători și secretarul adjunct al secțiunii Quesada având în vedere cererea depusă la 8 aprilie 2003, Având în vedere decizia de a comunica plângerea cu privire la durata procedurii, de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului. Având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. După deliberare, decide după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Engin Özdemir, este un național turc născut în 1972 și trăiește în Hard. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl W.L. Weh, un avocat practicant în Bregenz. Guvernul a fost reprezentat de agentul lor, Ambasadorul H. Winkler, șef al Departamentului de Drept Internațional la Ministerul Federal pentru Afaceri Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 12 septembrie 1997, procedura penală în temeiul Legii extraterestre pentru nerespectarea unei interdicții de reședință a fost deschisă împotriva reclamantului de către Autoritatea Administrativă de districtul Bregenz, care a eliberat un ordin penal la 26 noiembrie 1997. Prin hotărârea din 14 ianuarie 1999, Comitetul administrativ independent Vorarlberg a respins recursul reclamantului. Curtea Constituțională a refuzat să se ocupe de plângerea reclamantului pentru lipsa de perspective de succes la 7 iunie 1999 și, ulterior, a transferat cazul la Curtea Administrativă. La 5 septembrie 2002, Curtea Administrativă a respins plângerea reclamantului, decizia respectivă a fost transmisă la 9 octombrie 2002. Reclamantul a formulat plângeri în temeiul articolului 6 din Convenție. În primul rând, s-a plâns în legătură cu durata procedurii. În al doilea rând, a susținut că Comitetul administrativ independent nu se califica ca „tribual” și, în al treilea rând, s-a plâns în legătură cu lipsa unei ședințe în fața Curții administrative. La 19 octombrie 2005, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „I, Ingrid Siess-Scherz, șeful Diviziei pentru Afaceri Internaționale la Chanceleria Federală, declară că Guvernul Austria ofera să plătească 4.000 de euro domnului Engin Özdemir, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile și vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” De asemenea, la 19 octombrie 2005, Curtea a primit următoarea declarație de la reclamant: „Eu, dl Wilfried Weh, avocatul reclamantului, observă că guvernul austriei sunt dispuși să plătească suma de 4.000 de euro domnului Engin Özdemir, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile și vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Austria în ceea ce privește faptele care dau naștere la această cerere. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea reiterează termenii articolului 37 § 1 din Convenție care, în măsura în care este relevant, citește după cum urmează: „1. Curtea poate, în orice etapă a procedurii, să decidă să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își continue cererea; sau (b) chestiunea a fost rezolvată; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, este necesar.” Curtea ia act de acordul achiziționat între părți și consideră că reclamantul nu mai intenționează să își continue cererea și că această chestiune a fost rezolvată. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale care necesită continuarea examinării cererii. În consecință, aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție ar trebui întreruptă și cazul scos din listă în conformitate cu art. 37 § 1 lit. (a) și (b) din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție și să elimine aplicarea din lista de cazuri.